Zece ore de vanatoare - Capitolul 09
de Jules Verne
Capitol 9
Dar orice are un capat - chiar si terenurile rezervate pentruvanatoare. imi aparu deodata in fata o padurice. Mai avem de facut un kilometru pana acolo. Continuam deci sa umblu fara sa ma grabesc. Am parcurs distanta. Am ajuns la liziera padurii. Departe, foarte departe, rasunau focuri de arma ce brazdau vazduhulca o ploaie de artificii la 14 iulie. "Ce macel fac cu vanatul! Desigur, nu va mai ramane nimic pentru anul viitor!" si atunci - ce ti-e si cu omul! - imi trecu prin cap ca voi fi poate mai norocos in padure decat in camp. In varful copacilor se vor gasi totdeauna acele vrabii nevinovate, pe care cele mai bune restaurante vile servesc frumos ca frigarui de potarniche. Iata-ma deci umbland prin luminisurile care duc spre sosea. In adevar, demonul vanatorii pusese din nou stapanire pe servitorul dumneavoastra! Da! Nu mai tineam arma pe umar; am incarcat-o cu grija, era gata de tragere... Privirile mele se indreptau nelinistite in dreapta si in stanga. Nimic! Vrabiile se fereau fara indoiala de restaurantele pariziene si se tineau ascunse. O data sau de doua ori am vrut sa ochesc...
Dar nu erau decat niste frunze care tremurau in copaci si sigur ca nu era sa trag in frunze. Se facuse ora cinci. Stiam ca dupa vreo patruzeci de minute trebuia sa fiu la han, unde aveam sa cinam inainte de a lua diligenta care sa ne readuca la Amiens, vii sau morti, pe noi si animalele vanate. Continuam deci sa merg pe drumul mare care se prelungea, dupa diverse cotituri, spre Herissart, dar eram foarte atent, cautand cu privirea in toate partile. Deodata ma oprii... Inima incepu sa-mi bata mai repede! Sub un tufis,la cincizeci de pasi intre maracini, era ceva. Era ceva de culoare neagra, avand marginile argintii si un punct de o culoare rosie aprinsa, ca o pupila inflacarata, care ma privea! Cu siguranta ca un vanat cu blana sau pene - n-as fi putut preciza ce fel anume - se adapostise acolo. Nu stiam daca era un iepure, un pui de iepure sau o fazanita. Si de ce nu ? Iata ce m-ar putea inalta in ochii prietenilor mei, cand ma voi intoarce cu tolba umflata de un fazan! Ma apropiai deci cu prudenta, cu pusca pregatita pentru a trage, imi tineam rasuflarea. Eram emotionat, mai emotionat ca Duvanchelle, Maximon si Bretignot, toti la un loc! In fine, cand ma aflai la o distanta convenabila, adica la vreo douazeci de pasi - asezat in genunchi pentru ca impuscatura sa fie mai precisa, cu ochiul drept bine deschis, cu cel stang bine inchis, cu tinta prinsa in catare - ochii si trasei. - Am nimerit! strigai. si de data aceasta nimeni nu-mi va mai contesta impuscatura! si, in adevar, cu ochii mei... am vazut zburand pene... sau poate blana.
Deoarece n-aveam caine, m-am repezit spre tufis ca sa iau vanatul, care nu mai dadea nici un semn de viata. L-am apucat ... Era un chipiu de jandarm cu cozorocul argintiu, cu o cocarda a carei culoare rosie parea sa ma priveasca aidoma unui ochi adevarat!
Din fericire nu se afla pe capul proprietarului in momentul cand am tras!
Zece ore de vanatoare - Capitolul 01
Zece ore de vanatoare - Capitolul 02
Zece ore de vanatoare - Capitolul 03
Zece ore de vanatoare - Capitolul 04
Zece ore de vanatoare - Capitolul 05
Zece ore de vanatoare - Capitolul 06
Zece ore de vanatoare - Capitolul 07
Zece ore de vanatoare - Capitolul 08
Zece ore de vanatoare - Capitolul 09
Zece ore de vanatoare - Capitolul 10
Zece ore de vanatoare - Capitolul 11
Aceasta pagina a fost accesata de 1812 ori.
