Zece ore de vanatoare - Capitolul 05

de Jules Verne

Capitolul 5

 

I-am ajuns pe tovarasii mei, dar, spre a nu-i mai speria, purtam arma pe umar cu patul in sus. Cat de frumosi erau la vedere acesti vanatori de profesie, in tinuta de rigoare: haina alba si pantaloni largi de catifea reiata, bocanci mari cutinte si cu talpa lata, jambiere de panza acoperind ciorapii de lana, preferabili celor de ata sau bumbac, care rod calcaiul - asa cum am avut prilejul sa constat fara intarziere. Eu eram departe de a fi asa frumos in echipamentul meu de ocazie; dar nu se poate cere unui debutant sa aiba garderoba unui artist.
In ceea ce priveste vanatul, nu vedeam nimic. Dar pe aceste terenuri trebuie ca se aflau numeroase prepelite, potarnichi, cristei de camp, apoi iepuri de ianuarie pe care tovarasii mei ii denumisera "trei sferturi" si dupa care le lasa gura apa, apoi vatui si iepuroaice. Nu te puteai indoi de prezenta lor, de vreme ce asa spuneau vanatorii.
 - Cauta sa nu tragi asupra iepuroaicelor care stau sa nasca, imi spunea amicul Bretignot. E nedemn de un adevarat vanator! insarcinate sau nu, sa ma ia dracu' daca am vazut vreuna, eu care nu pot deosebi un iepure de o mata chiar si intr-o mancare de iepure cu sos de vin!
In fine, Bretignot, care tinea neaparat sa nu-l fac de ras, adauga:
 - O ultima recomandare importanta, in cazul cand vei trage iniepuri.

 

- Daca va trece vreunul pe aici, spusei eu cu un aer rautacios.
- Va trece, raspunse cu raceala Bretignot. Ei bine, adu-ti aminte ca, datorita constitutiei sale, un iepure alearga mai iute cand urca decat cand coboara. Trebuie sa tii seama de aceast lucru cand tragi in el.
 - Ce bine ai facut sa-mi atragi atentia, prietene Bretignot, ii spusei. Nu voi uita acest sfat, iti promit, si voi profita de el!
In sinea mea gandeam ca iepurele fugea destul de iute chiar cand cobora, pentru ca incarcatura mea sa nu-l poata opri in loc!
- Urmariti vanatul! exclama atunci Maximon. Nu suntem aici spre a da noilor veniti invatatura cu lingurita. Cumplit om! Dar nu indraznii sa raspund nimic, inaintea noastra, in zare, se intindea in dreapta si in stanga o campie vasta. Cainii se departasera binisor si stapanii lor se imprastiara. Faceam tot posibilul sa nu-i pierd din ochi. In adevar, ma chinuia un gand: ma temeam ca tovarasii mei, poznasi desigur, sa nu-mi faca vreo farsa pe care putea s-o inlesneasca lipsa mea de experienta. Mi-aduceam aminte, fara sa vreau, de acea nostima intamplare a unui novice, pe care prietenii lui il facusera sa traga asupra unui iepure de carton care, sezand intr-un desis, batea ironic intr-o toba! Eu as fi murit de rusine dupa o asemenea farsa. Intre timp, mergeam fara tinta de-a lungul miristilor in urma cainilor, spre a ajunge la o perdea forestiera marginita de arbusti, care se vedea la vreo trei-patru kilometri. Orice as fi facut, acesti marsaluitori, obisnuiti cu terenul accidentat, mlastinos si proaspat arat, mergeau mai repede ca mine, astfel ca ramasei in urma. Chiar si Bretignot, care la inceput incetinise pasul casa nu ma abandoneze tristului meu destin, isi relua mersul repede pentrua fi si el printre primii care sa intampine vanatul. Nu-ti port pica, prietene Bretignot! Nu te puteai impotrivi instinctului tau, mai tare decat prietenia. Si in curand nu mai vazui din tovarasii mei decat capetele, ca niste asi de pica, deasupra tufisurilor.




Oricum, de doua ore, de cand parasisem hanul din Herissart, nu auzisem nici o detunatura - dar nici una! Cate bombaneli, cate invinuiri, cate barfeli promitea acest lucru, daca la intoarcere tolbele ar fi fost tot atat de goale ca la plecare! Ei bine, cine ar putea crede ca mie mi-a fost dat sa trag primul foc? Dar mi-e rusine sa spun in ce imprejurari. Sa marturisesc? Arma mea inca nu era incarcata. Neprevedere de incepator? Nu, ci o chestiune de amor propriu. Cum eram foarte neindemanatic pentru aceasta operatiune, am asteptat sa fiu singur ca s-o fac. Deci, scapand de martori, am deschis saculetul cu pulbere, am varsat in teava din stanga o cantitate si am pus un dop de hartie, apoi deasupra am turnat un numar bun de alice, mai mult decat masura obisnuita. Cine stie! Alice in plus n-au ce sa strice daca vrei sa nu te intorci cu mana goala! Apoi impinsei cat putui spre a umple bine tigaita si in fine - ce imprudenta! - o astupai. Facui aceeasi operatie si pentru teava din dreapta. Dar in timp ce impingeam pe teava incarcatura, ce detunatura! Pusca se descarca. Toata incarcatura din stanga imi atinse intreacat obrazul! Uitasem sa trag cocosul cum trebuie si o miscare a fost destul sa-l faca sa cada. Aviz incepatorilor! As fi putut sa dau semnalul deschiderii vanatorii in departamentul Somme, printr-un accident jalnic. Ce minunat fapt divers pentru ziarele din partea locului! Si totusi, ce-ar fi fost daca in timpul cand a pornit din greseala incarcatura - imi trecu prin minte - vreun vanat s-ar fi aflat in bataia focului? Sigur ca l-as fi doborat! A fost o sansa pe care n-o voi mai intalni!



Zece ore de vanatoare - Capitolul 01
Zece ore de vanatoare - Capitolul 02
Zece ore de vanatoare - Capitolul 03
Zece ore de vanatoare - Capitolul 04
Zece ore de vanatoare - Capitolul 05
Zece ore de vanatoare - Capitolul 06
Zece ore de vanatoare - Capitolul 07
Zece ore de vanatoare - Capitolul 08
Zece ore de vanatoare - Capitolul 09
Zece ore de vanatoare - Capitolul 10
Zece ore de vanatoare - Capitolul 11


Aceasta pagina a fost accesata de 1938 ori.