Steaua sudului - Capitolul 20
de Jules Verne
CAPITOLUL 20
STATUIA COMANDORULUI
Fericitul John Watkins, acum cel mai bogat fermier al Griqualand-ului, dupa ce daduse un prim
banchet, pentru a sarbatori nasterea Stelei Sudului, nu putea decit sa dea un al doilea, pentru a-i
sarbatori regasirea. Numai ca, de asta data, putem fi siguri ca aveau sa se ia toate masurile de
precautie pentru ca diamantul sa nu mai dispara -si nici Dada nu mai fu invitat la petrecere.
in dupa-amiaza zilei urmatoare, festinul se desfasura in toata splendoarea lui.
De dimineata, John Watkins ii invitase pe toti comesenii sai obisnuiti, comandase la macelariile districtului
cantitati de carne care ar fi ajuns sa sature o companie de infanterie, ingramadise in camara toate
proviziile, toate cutiile de conserve, toate sticlele de vinuri si de lichioruri straine pe care le putusera
furniza localurile din imprejurimi.
La ora patru dupa-amiaza, masa era aranjata in sala cea mare, sticlele asezate in ordine pe bufet si
sferturile de bou si de oaie puse la fript.
La ora sase, invitatii incepura sa soseasca, imbracati in cele mai frumoase vesminte. La sapte, tonul
conversatiei era atit de ridicat, incit i-ar fi fost greu unei trimbite sa domine galagia. Se aflau acolo
Mathys Pretorius, care-si recapatase linistea de cind nu se mai temea de farsele de prost gust ale lui
Annibal Pantalacci, Thomas Steel, in plina forta si sanatate, samsarul Natii
an, fermieri, mineri, negustori, ofiteri de politie.
La porunca domnisoarei Alice, Cyprien nu putuse refuza sa asiste la acest banchet, deoarece fata era
silita sa apara si ea. Dar amindoi erau destul de tristi, caci -lucru prea evident -de cincizeci de ori
milionarul Watkins nu se mai putea gindi sa-si dea fiica unui mic inginer “care nu stie nici macar sa
fabrice diamante!â€
Da, egoistul mosneag ajunsese sa-l trateze astfel pe tinarul savant, caruia ii datora, in realitate, noua
sa bogatie!
Banchetul se desfasura, deci, in mijlocul entuziasmului prea putin retinut al comesenilor.
in fata fericitului fermier -si nu in spatele lui, de data asta -Steaua Sudului, asezata pe o pernita
de catifea albastra, sub dublul adapost al unei colivii din bare de metal si al unui glob de sticla, scinteia
la lumina luminarilor.
Se inchinase pina atunci de zece ori pentru frumusetea ei, pentru limpezimea ei, pentru stralucirea ei
fara egal.
Era o caldura apasatoare.
Izolata si parca retrasa in sine, in mijlocul tumultului, miss Watkins parea ca nu aude nimic. il privea pe
Cyprien, tot atit de abatut ca si ea, si era gata sa plinga.
Trei lovituri puternice in usa salii facura sa inceteze brusc zgomotul discutiilor si clinchetul
paharelor.
-Intra! striga Mr. Watkins, cu vocea sa ragusita. Oricine ai fi, vii tocmai la timp, daca ti-i sete!
Usa se deschise.
Silueta desirata si descarnata a lui Jacobus Vandergaart se ivi in prag.
Toti comesenii se privira, foarte surprinsi de aceasta aparitie neasteptata. intregul tinut cunostea foarte
bine motivele dusmaniei dintre cei doi vecini, John Watkins si Jacobus Vandergaart, asa incit un
freamat surd facu inconjurul mesei. Fiecare se astepta la ceva grav.
Se lasase o tacere adinca. Toti ochii erau indreptati spre batrinul slefuitor cu parul alb. Acesta, in
picioare, eu bratele incrucisate pe piept, cu palaria pe cap, imbracat cu redingota sa lunga, neagra, de
zile mari, parea insusi spectrul razbunarii.
Mr. Watkins se simti cuprins de o spaima ciudata si de un tremur ascuns. El pali sub stratul rosu-aprins
pe care vechile deprinderi alcoolice i-L imprimasera definitiv pe pometi. Totusi, fermierul incerca sa
lupte impotriva acestui sentiment nelamurit, pe care nu si-l putea explica, adresindu-se lui Jacobus:
-Ei, e multa vreme, vecine Vandergaart, de cind nu mi-ai facut favoarea sa ma vizitezi! Ce vint te
aduce in aceasta seara?
-Vintul justitiei, vecine Watkins! raspunse cu raceala batrinul. Vin sa-ti spun ca dreptatea va triumfa
in sfirsit si va iesi la iveala, dupa o eclipsa de sapte ani!
Vin sa te anunt ca a sunat ceasul compensatiei, ca imi recapat bunul si ca acest Kopje, care a purtat
totdeauna numele meu, imi apartine de acum inainte in mod legal, cum n-a incetat niciodata sa-mi
apartina din punct de vedere al dreptatii!... John Watkins, m-ai deposedat de pamintul pe care eram
stapin!... Astazi, legea te deposedeaza pe dumneata si te obliga sa-mi restitui ceea ce mi-ai luat!
Pe cit se simtise de infiorat John Watkins la inceput, de aparitia neasteptata a lui Jacobus Vandergaart
si de pericolul vag pe care ea parea sa-L anunte, pe atit natura sa, sangvina, violenta, il indemna acum
sa infrunte deschis un pericol direct si bine precizat.
Asa ca, lasindu-se pe spatarul fotoliului, incepu sa rida dispretuitor.
-Mosneagul e nebun! spuse el, adresindu-se comesenilor. Am crezut totdeauna ca-i lovit cu leuca!...
Se pare ca, de citva timp, boala s-a agravat!
Cei din jurul mesei aplaudara aceasta grosolanie.
Jacobus Vandergaart nici nu clipi.
-Cine ride la urma, ride mai bine! relua el, scotind o hirtie din buzunar. John Watkins, stii ca o
judecata contradictorie dar definitiva, confirmata la apel, si pe care nici regina n-ar mai putea sa o
caseze, ti-a atribuit in acest district terenurile situate la apus de al douazeci si cincilea grad de
longitudine estica fata de meridianul Greenwich si mi-a atribuit pe cele ce se gasesc la rasarit de acest
meridian?
-Chiar asa, preacinstite flecar! striga John Watkins. Si tocmai de aceea ai face mult mai bine sa te
duci si sa te culci, daca esti bolnav, decit sa vii si sa deranjezi de la cina niste oameni vrednici care nu
datoreaza nimanui nimic!
Jacobus Vandergaart desfacuse hirtia.
-Iata o declaratie, relua el cu o voce mai blinda-o declaratie a Comitetului cadastral, contrasemnata
de guvernator si inregistrata la Victoria, cu data de alaltaieri -care constata o eroare materiala
introdusa pina azi in toate planurile Griqualand-ului.
Aceasta eroare, comisa de geodezii insarcinati acum zece ani cu masurarea districtului, care n-au tinut
seama de declinatia magnetica in determinarea exacta a nordului, aceasta eroare, zic, falsifica toate
hartile si toate planurile bazate pe releveele lor. in urma rectificarii efectuate, al douazeci si cincilea
grad de longitudine estica se gaseste -la latitudinea noastra -la mai mult de trei mile spre apus.
Aceasta rectificare, de acum inainte oficiala, ma repune, asadar, in posesiunea Kopje-ului care iti
revenise -caci, dupa parerea tuturor jurisconsultilor si a sefului justitiei in persoana, hotarirea
judecatoreasca nu pierde nimic din puterea ei! Iata, John Watkins, ce aveam sa-ti spun!
Fie ca fermierul nu intelesese prea bine, fie ca prefera sa refuze in mod sistematic sa inteleaga, el
incerca sa raspunda batrinului slefuitor printr-un nou hohot de ris dispretuitor.
Dar, de data aceasta, risul suna fals si nu gasi ecou in jurul mesei.
Toti martorii acestei scene, uluiti, il priveau tinta pe Jacobus Vandergaart si pareau puternic
impresionati de gravitatea sa, de siguranta vorbelor sale, de certitudinea de nezdruncinat pe care o
exprima intreaga lui fiinta..
Misitul Nathan facu, primul, interpretul sentimentului general.
-Ceea ce spune domnul Vandergaart nu are nimic absurd, la prima vedere, remarca el, adresindu-se
lui John Watkins. Aceasta eroare de longitudine a putut fi intr-adevar comisa, la urma urmei, si poate
ca ar fi mai bine, inainte de a ne pronunta, sa asteptam, lamuriri mai complete.
-Sa asteptam lamuriri?! striga Mr. Watkins, izbind cu pumnul in masa. N-am ce face cu lamuririle !...
Nu-mi pasa de lamuriri!... Sint la mine acasa, da sau nu?... Mi s-a confirmat dreptul de posesiune a
Kopje-ului printr-o hotarire definitiva, a carei validitate o recunoaste chiar acest crocodil batrin?... Ei
bine, ce ma intereseaza restul?!... Daca vrea cineva sa conteste dreptul de posesie pasnica a bunurilor
mele, voi face ceea ce am mai facut, ma voi adresa tribunalelor si vom vedea cine va avea cistig de
cauza!
-Tribunalele si-au spus ultimul cuvint, replica Jacobus Vandergaart, cu calmul lui neinduplecat.
Totul se reduce acum la o chestiune de fapt: al douazeci si cincilea grad de longitudine estica trece sau
nu trece prin linia trasata pe planurile cadastrale? Or acum s-a recunoscut in mod oficial ca s-a gresit in
aceasta privinta si concluzia inevitabila este ca reintru in posesia Kopje-ului.
Spunind acestea, Jacobus Vandergaart arata constatarea oficiala pe care o avea in mina si care era intarita
cu toate timbrele si sigiliile.
Indispozitia lui John Watkins crestea vazind cu ochii. Se agita pe scaun, incerca sa rinjeasca, dar nu
prea reusea. in clipa aceea, privirea ii cazu intimplator pe Steaua Sudului, ceea ce paru sa-i redea
increderea care incepea sa:l paraseasca.
-Si chiar daca ar fi asa, striga el, daca ar trebui sa renunt, in pofida oricarei dreptati, la aceasta proprietate,
care mi-a fost atribuita in mod legal si de care ma bucur in pace de sapte ani, ce-mi pasa, la
urma urmei? Nu am cu ce ma consola -de-ar fi numai aceasta bijuterie, pe care pot s-o pun in
buzunarul vestei si s-o apar astfel de orice surpriza?
-inca o eroare, John Watkins, riposta sec Jacobus Vandergaart. Steaua Sudului imi apartine, de
acum inainte, ca si toate produsele Kopje-ului aflate in miinile dumitale, ca mobilierul acestei case,
vinul din sticle, carnea ramasa in farfurii!... Totul este al meu aici, deoarece provine din nedreptatea ce
mi s-a facut!... Si n-avea nici o teama, mi-am luat masurile de prevedere!
Jacobus Vandergaart batu din palmele lui descarnate.
Imediat, agentii de politie, in uniforma neagra, se ivira in prag, urmati de un ofiter al serifului, care intra
autoritar si puse mina pe spatarul unui scaun.
-in numele legii, zise el, declar sechestrate provizoriu toate valorile mobile si, in general, toate
obiectele de oarecare pret care se gasesc in aceasta casa!
Toti cei prezenti se ridicasera in picioare, in afara de John Watkins. Fermierul, distrus, rasturnat in
marele sau fotoliu de lemn, parea lovit de trasnet.
Alice se aruncase de gitul lui si cauta sa-l imbarbateze.
Jacobus Vandergaart nu-l pierdea din vedere. Il privea chiar mai mult cu mila decit cu ura,
supraveghind Steaua Sudului, care stralucea mai puternic ca totdeauna in mijlocul acestui dezastru.
-Ruinat!... Ruinat!...
Doar aceste cuvinte mai ieseau acum de pe buzele tremuratoare ale lui Mr. Watkins.
in clipa aceea, Cyprien se ridica in picioare si zise, cu o voce grava:
-Domnule Watkins, deoarece bunastarea va este amenintata de o catastrofa ireparabila, dati-mi voie
sa vad in acest eveniment doar posibilitatea apropierii mele de fiica dumneavoastra!... Am onoarea sa
cer mina domnisoarei Alice Watkins!
Steaua Sudului - Capitolul 01 - Grozavi francezii astia
Steaua Sudului - Capitolul 02 - Pe Campia Diamantelor
Steaua Sudului - Capitolul 03 - Un pic de stiinta, predata cu multa prietenie
Steaua Sudului - Capitolul 04 - Vandergaart-Kopje
Steaua Sudului - Capitolul 05 - Prima exploatare
Steaua sudului - Capitolul 6
Steaua sudului - Capitolul 7
Steaua sudului - Capitolul 8
Steaua sudului - Capitolul 9
Steaua sudului - Capitolul 10
Steaua sudului - Capitolul 11
Steaua sudului - Capitolul 12
Steaua sudului - Capitolul 13
Steaua sudului - Capitolul 14
Steaua sudului - Capitolul 15
Steaua sudului - Capitolul 16
Steaua sudului - Capitolul 17
Steaua sudului - Capitolul 18
Steaua sudului - Capitolul 19
Steaua sudului - Capitolul 20
Steaua sudului - Capitolul 21
Aceasta pagina a fost accesata de 1587 ori.
