Steaua sudului - Capitolul 11
de Jules Verne
CAPITOLUL 11
PREGATIRI DE PLECARE
Dimineata, cind Cyprien Mere afla ce se petrecuse in ajun, in timpul banchetului, prima sa reactie f u
sa protesteze impotriva gravei acuzatii aduse servitorului sau. Nu putea admite ca Matakit era autorul
unui asemenea furt, impartasind indoiala Alicei in aceasta privinta. Mai degraba i-ar fi banuit pe Annibal
Pantalacci, herr Friedel, Nathan sau pe oricare altul, care nu-i pareau demni de incredere!
Totusi, era putin probabil ca un european sa fi fost vinovat de aceasta crima. Pentru toti cei care nu-i
cunosteau originea, Steaua Sudului era un diamant natural si, in consecinta, avea o asemenea valoare,
incit era foarte greu sa-l instrainezi.
“Si cu toate acestea, repeta pentru sine Cyprien, nu e posibil sa fie Matakit!â€
Dar tot atunci isi aducea aminte de unele furturi pe care cafrul le savirsise chiar fiind in serviciul sau.
Cu toate admonestarile stapinului, impins de natura sa -cu vederi foarte largi in privinta deosebirii
dintre ce-i al tau si ce-i al meu -el nu se putuse dezbara de aceste obiceiuri condamnabile. E adevarat
ca nu sterpelea decit obiecte de mica valoare; dar nu era nevoie de mai mult pentru a-i stabili un mic
cazier judiciar, care nu era in favoarea lui.
De altfel, trebuia sa se tina seama de prezenta cafrului in sala banchetului, cind diamantul disparuse ca
prin farmec; apoi, de faptul ca nu mai fusese gasit in coliba lui, dupa scurt timp; in sfirsit, de fuga lui,
prea explicabila poate, caci nu se mai indoia nimeni ca parasise tinutul.
in adevar, Cyprien astepta zadarnic toata dimineata ca Matakit sa apara, neputind crede inca in
vinovatia servitorului sau ; dar servitorul nu se intoarse.
Se constata chiar ca sacul continind economiile sale si citeva obiecte sau unelte, necesare unui om care
are de gind sa traverseze regiunile aproape pustii ale Africii Australe, disparuse din coliba. indoiala nu
mai era deci posibila.
Pe la ora zece, tinarul inginer, intristat poate mai mult de purtarea lui Matakit decit de pierderea diamantului,
se duse la ferma lui John Watkins.
Acolo ii gasi tinind mare sfat, pe fermier, Annibal Pantalacci, James Hilton si Friedel. in momentul cind
aparu, Alice, care-l vazuse venind, intra de asemenea in sala, unde tatal si cei trei obisnuiti ai casei
discutau cu mare insufletire despre ce era de facut ca sa reintre in posesia diamantului furat.
-Sa fie urmarit! striga John Watkins, in culmea furiei. Sa fie prins si, daca diamantul nu este asupra
lui, sa i se deschida pintecul, pentru a se vedea daca nu l-a inghitit!... Ah, fata mea, bine-ai facut ieri
ca ne-ai povestit intimplarea aceea! O sa cautam piatra pina si in maruntaiele acestui ticalos!
-Dar vai, interveni Cyprien pe un ton glumet, care nu placu de loc fermierului, ca sa inghita o piatra
de aceasta marime, ar trebui ca Matakit sa aiba un stomac de strut!
-Oare stomacul unui cafru nu e in stare de orice, domnule Mere? riposta John Watkins. Ma mir ca ti
se pare potrivit sa rizi intr-un asemenea moment si de o asemenea problema!
-Nu rid, domnule Watkins! raspunse foarte serios Cyprien. Dar, daca regret acest diamant este numai
pentru ca mi-ati permis sa-l ofer domnisoarei Alice...
-Si va sint tot atit de recunoscatoare, domnule Cyprien, adauga miss Watkins, ca si cum ar mai fi inca
in posesia mea!
-Minte de femeie! striga fermierul. Tot atit de recunoscatoare ca si cum ar fi in posesia ei, acest diamant
fara pereche in lume!...
-in adevar, nu e acelasi lucru! observa James Hilton.
-Oh, de loc! adauga Friedel.
-Dimpotriva, este exact acelasi lucru, riposta Cyprien, deoarece, daca am fabricat acest diamant,
voi sti sa fabric si altul!
-Oh, domnule inginer, zise Annibal Pantalacci, pe un ton foarte amenintator la adresa tinarului, cred
ca ati face bine sa nu mai reincepeti experienta dumneavoastra... in interesul Griqualand-ului... si al
dumneavoastra, de asemenea!
-Adevarat, domnule? replica Cyprien. Cred ca nu e cazul sa va cer permisiunea in aceasta privinta!
-Ati si gasit momentul sa discutati despre asta! striga domnul Watkins. Parca domnul Mere e sigur
de reusita unei noi incercari? Un al doilea diamant care ar iesi din aparatul sau ar avea culoarea,
greutatea si, in consecinta, valoarea primului? Poate macar garanta ca va fabrica o alta piatra, chiar de
o valoare mult mai mica? Ar indrazni sa afirme ca intimplarea n-a jucat un mare rol in reusita sa?
Ceea ce spunea John Watkins era prea rezonabil pentru ca tinarul inginer sa nu fie simtitor la aceste
argumente; ele corespundeau, de altfel, multor obiectii pe care si le adusese singur. Experienta nu era
perfect explicabila, fara indoiala, prin datele chimiei moderne; dar intimplarea nu intervenise oare, in
mare masura, in acest prim succes? Si, daca ar reincepe, era sigur ca va reusi a doua oara?
in aceste conditii, trebuiau sa puna mina cu orice pret pe hot si, ceea ce era mai important inca, pe
obiectul furat.
-Nu s-a gasit nici o urma a lui Matakit? Intreba John Watkins.
-Nici una, raspunse Cyprien.
-Au fost cercetate toate imprejurimile taberei?
-Da, si cercetate bine! raspunse Friedel. Ticalosul a disparut, probabil in timpul noptii, si e greu,
ca sa nu spun imposibil, de stiut incotro s-a indreptat!
-Ofiterul de politie a facut o perchezitie in coliba lui? relua fermierul.
-Da, raspunse Cyprien, si n-a gasit nimic care sa-l puna pe urmele fugarului.
-Ah! striga domnul Watkins, as da cinci sute, chiar o mie de lire ca sa fie prins!
-Va inteleg, domnule Watkins! raspunse Annibal Pantalacci. Dar mi-e teama ca nu vom gasi niciodata
nici diamantul, nici pe cel care L-a furat!
-Cum asa?
-Pentru ca odata pornit, relua Annibal Pantalacci, Matakit nu va f i atit de prost incit sa se opreasca in
drum! Va trece Limpopo, se va infunda in pustiu, va merge pina la Zambezi, sau pina la lacul
Tanganyka, pina la bosimani daca va f i nevoie!
Vorbind astfel, vicleanul napolitan isi marturisea oare in mod sincer gindul? Nu voia numai sa impiedice
urmarirea lui Matakit, cu scopul de a-si rezerva aceasta sarcina? Iata ce se intreba Cyprien,
observindu-l.
Dar domnul Watkins nu era omul care sa abandoneze partida, numai pentru ca ar f i fost greu de jucat,
in adevar, ar f i sacrificat intreaga sa avere pentru a reintra in posesia acestei pietre incomparabile si
ochii lui nerabdatori, plini de furie, priveau pe fereastra deschisa pina la marginile inverzite ale Vaalului,
ca si cum ar f i sperat sa-l zareasca pe fugar la liziera lui!
-Nu, striga el, asta nu poate ramine asa!... imi trebuie diamantul meu!... Acest netrebnic trebuie sa
f i e prins! Ah, daca n-as suferi de guta, garantez ca asta n-ar dura mult!
-Tata! exclama Alice, incercind sa-l linisteasca.
-Sa vedem, cine isi ia aceasta sarcina? striga John Watkins, aruncind o privire in jurul sau. Cine vrea
sa porneasca in urmarirea cafrului? Va dau cuvintul meu ca recompensa va f i pe masura succesului.
Si, cum nimeni nu spunea nimic, continua:
-Iata, domnilor, sinteti aici patru tineri care doriti mina fiicei mele! Ei bine, prindeti-mi-l pe acel
om cu diamantul meu (spunea acum “diamantul meuâ€) si, pe onoarea lui Watkins, fiica mea va f i a
aceluia care mi-l va aduce!
-Primesc! striga James Hilton.
-De acord! declara Friedel.
-Cine n-ar vrea sa incerce sa cistige un premiu atit de pretios? murmura Annibal Pantalacci, cu un
rinjet.
Alice, rosie la fata, profund umilita de a se vedea aruncata ca miza a unei asemenea partide, si asta in
prezenta tinarului inginer, incerca zadarnic sa-si ascunda stinghereala.
-Miss Watkins, ii zise Cyprien in soapta, inclinindu-se respectuos inaintea ei, as intra si eu in joc,
dar o pot face fara permisiunea dumneavoastra?
-0 aveti, impreuna cu urarile mele cele mai sincere, domnule Cyprien! raspunse ea cu ardoare.
-Atunci, sint gata sa merg pina la capatul lumii! striga Cyprien, intorcindu-se spre John Watkins.
-Pe legea mea, s-ar putea sa nu fiti departe de adevar, zise Annibal Pantalacci, fiindca Matakit o sa
ne poarte mult pe drumuri! Dupa cum cred ca a alergat, miine va f i la Potchefstrom si va ajunge in
partea de sus a tarii, mai inainte chiar ca noi sa ne f i parasit cabanele!
-Si cine ne impiedica sa plecam azi... imediat? intreba Cyprien.
-Oh, nu eu! N-aveti decit, daca va indeamna inima! replica napolitanul. Dar, in ceea ce ma priveste,
n-am sa ma lansez intr-o actiune fara sanse de succes! Un car bun, cu o duzina de boi de jug si doi
cai de calarie, e minimum necesar pentru o expeditie dificila, ca aceea pe care o prevad. Si astea nu se
gasesc decit la Potchefstrom!
Oare de asta data, Annibal Pantalacci vorbea serios?
Oare nu urmarea doar sa-si descurajeze rivalii? Raspunsul afirmativ ar f i fost indoielnic. Neindoielnic
insa era faptul ca avea perfecta dreptate. Fara asemenea mijloace de locomotie, fara aceste resurse, ar
f i fost o nebunie sa incerci sa patrunzi in nordul Griqualand-ului!
Totusi, un echipaj cu boi -Cyprien stia asta -costa pe putin opt-zece mii de franci, si el nu avea
nici patru mii.
-O idee! zise deodata James Hilton- care, in calitatea sa de “africander†de origine scotiana, avea o
puternica aplecare spre economii. De ce sa nu ne asociem toti patru pentru aceasta expeditie? Sansele
fiecaruia ar ramine egale si cel putin cheltuielile ar fi impartite!
-Mi se pare just, spuse Friedel.
-Primesc, raspunse fara sa ezite Cyprien.
-in acest caz, observa Annibal Pantalacci, va trebui convenit ca fiecare isi va pastra independenta si
va fi liber sa-i paraseasca pe ceilalti, in momentul cind va socoti util sa incerce sa-L ajunga pe fugar.
-Asta e de la sine inteles! raspunse James Hilton. Ne asociem pentru cumpararea carului, boilor si
proviziilor, dar fiecare va putea sa se desprinda, cind va gasi cu cale s-o faca! Si cu atit mai bine pentru
cel ce va atinge tinta cel dintii!
-De acord! raspunsera Cyprien, Annibal Pantalacci si Friedel.
-Cind plecati? intreba John Watkins, caruia aceasta combinatie ii impatrea sansele de a reintra in
posesia diamantului.
-Miine, cu diligenta de Potchefstrom, raspunse Friedel. N-avem cum sa ajungem inaintea ei.
-De acord!
in acest timp, Alice il luase pe Cyprien la o parte si-l intreba daca crede intr-adevar ca Matakit putea
fi autorul unui asemenea furt.
-Miss Watkins, ii raspunse tinarul inginer, trebuie sa marturisesc ca toate aparentele sint impotriva
lui, de vreme ce a fugit! Dar ceea ce mi se pare sigur, este ca acest Annibal Pantalacci are aerul unui
domn care ar putea spune multe despre disparitia diamantului! Ce mutra de nemernic... si ce asociat
remarcabil voi avea!... Eh, la razboi ca la razboi! La urma urmei, tot e mai bine sa-l am linga mine si
sa-i pot supraveghea miscarile, decit sa-l las sa actioneze separat si dupa placul sau!
Cei patru pretendenti isi luara curind ramas bun de la John Watkins si de la fiica sa. Cum era firesc in
asemenea imprejurari, salutul de despartire fu scurt si se margini la o stringere de mina. Ce-si puteau
spune acesti rivali, care plecau impreuna, dorindu-si reciproc sa se duca la naiba?
intorcindu-se acasa, Cyprien ii gasi pe Li si pe Bardik. Tinarul cafru se aratase totdeauna foarte zelos,
de cind il luase in serviciul sau. Acum statea de vorba cu chinezul in pragul usii. Inginerul ii anunta
ca urma sa plece in compania lui Friedel, James Hilton si Annibal Pantalacci, ca sa-L urmareasca pe
Matakit.
Amindoi schimbara atunci o privire -una singura; apoi, apropiindu-se, fara un cuvint in legatura cu
ceea ce gindeau despre fugar, ii spusera:
-Taicutule, ia-ne cu tine, te rugam staruitor!
-Sa va iau cu mine?... Si de ce, ma rog?
-Ca sa-ti preparam cafeaua si mesele, zise Bardik.
-Ca sa-ti spalam rufaria, adauga Li.
-Si sa impiedicam oamenii rai sa-ti faca vreun rau! continuara, ca intelesi.
Cyprien ii privi, recunoscator.
-Fie, raspunse, va iau pe amindoi, daca tineti atita!
Apoi se duse sa-si ia ramas bun de la batrinul Jacob us Vandergaart care, fara a aproba sau dezaproba
faptul ca Cyprien se asociase acestei expeditii, ii strinse mina cordial, urindu-i calatorie buna.
A doua zi dimineata, pe cind se indrepta, urmat de cei doi servitori credinciosi, catre tabara
Vandergaart, pentru a lua diligenta de Potchefstrom, tinarul inginer isi ridica ochii spre ferma Watkins,
inca adincita in somn.
Era o iluzie? I se paru ca vede in dreptul perdelei de muselina alba a unei ferestre o silueta gingasa
care, in timp ce el se departa, ii facea un ultim semn de adio.
DVD-AUDIO-MP3 - 9 romane !!!
