Steaua sudului - Capitolul 9
de Jules Verne
CAPITOLUL 9
JOHN WATKINS REFLECTEAZA
Parasind ferma, Cyprien, cu inima zdrobita, dar hotarit sa indeplineasca ceea ce considera drept o
datorie profesionala, se duse din nou la Jacobus Vandergaart. il gasi singur. Misitul Nathari plecase in
graba, pentru a raspindi primul in tabara o veste care-i intere a in mod atit de direct pe mineri.
Aceasta veste stirni mare vilva, cu toate ca inca nu se stia ca diamantul enorm al lui ‘Monsieur’, cum
era numit Cyprien, era un diamant artificial. Dar lui ‘Monsieur’ nu-i pasa de birfelile din Kopje. El se
grabea sa verifice, cu batrinul Vandergaart, calitatea si culoarea acestei pietre, inainte de a-si intocmi
raportul, ii spuse deci, asezindu-se linga el:
-Draga Jacobus, fii bun si taie-mi o fateta pe cocoasa asta, ca sa vedem putin ce se ascunde sub
ganga!
-Nimic mai usor, zise batrinul slefuitor, luind piatra din miinile tinarului sau prieten. Pe legea mea,
ai ales foarte bine locul, adauga el, constatind prezenta unei mici ridicaturi pe una din partile pietrei
care, afara de acest defect, avea un oval aproape perfect. Taind in partea asta, nu riscam sa stricam
ceva!
Fara a mai intirzia, Jacobus Vandergaart incepu sa lucreze si, dupa ce alese din talerul sau de lemn o
piatra bruta de patru-cinci carate, pe care o fixa la capatul unui fel de maneta, incepu sa roada una de
alta cele doua pojghite exterioare.
-Ar fi fost mai usor prin clivaj, zise el, dar cine ar indrazni sa se distreze dind o lovitura de ciocan unei
pietre avind asemenea pret!
Aceasta operatie, foarte lunga si foarte monotona, nu-i lua mai putin de doua ore. Cind fateta fu destul
de mare pentru a ingadui o judecata asupra naturii diamantului, trebui s-o slefuiasca pe piatra de tocila
-si asta dura mult timp.
Totusi, era inca plina zi cind aceste preliminarii fura terminate. Cyprien si Jacobus Vandergaart, cedind
in sfirsit curiozitatii, se apropiara ca sa verifice rezultatul operatiunii.
0 fateta frumoasa de culoarea jaisului, dar de o limpezime si o stralucire exceptionala, se arata privirilor
lor.
Diamantul era negru! Caracteristica aproape unicar in orice caz exceptionala, care-i marea inca, daca
era posibil, valoarea.
Miinile lui Jacobus Vandergaart tremurau de emotie, facind piatra sa scinteieze in lumina apusului.
-Este cea mai extraordinara si cea mai frumoasa gema in care s-au reflectat vreodata razele soarelui!
spuse el, cu un fel de respect religios. Ce va fi oare cind le va putea refracta, dupa ce va fi taiata pe
toate fetele ?
-Ti-ai lua sarcina asta? intreba cu vioiciune Cyprien.
-Desigur, dragul meu! Ar fi onoarea si incoronarea lungii mele cariere!... Dar poate ai face mai bine
sa alegi o mina mai tinara si mai ferma decit a mea?
-Nu! raspunse cu afectiune Cyprien. Sint sigur ca nimeni n-ar face-o cu mai multa grija si mai multa
iscusinta decit dumneata! Pastreaza acest diamant, draga Jacobus, si slefuieste-l pe indelete. Vei face
din el o capodopera! Ne-am inteles!
Batrinul intorcea pe o parte si pe alta piatra intre degete si parea ca ezita sa-si formuleze gindul.
-Un lucru ma ingrijoreaza, zise in sfirsit. Nu ma pot obisnui cu ideea de a pastra la mine o bijuterie de
o asemenea valoare! Tin in palma cel mai putin cincizeci de milioane de franci, si poate chiar mai mult!
Nu-i prudent sa-ti iei o asemenea raspundere !
-Nimeni nu va sti nimic, daca n-ai sa spui nimanui, domnule Vandergaart! Cit despre mine, iti
garantez secretul!...
-Hm! Vor banui! Poate ai fost urmarit, in drum spre mine!... Se va presupune, chiar daca nu se va sti
cu certitudine!... in tinutul asta sint tot felul de oameni!... Nu ! N-as dormi linistit!
-Poate ai dreptate, replica Cyprien, intelegind ezitarea batrinului. Dar ce e de facut?
-La asta ma gindesc si eu! raspunse Jacobus Vandergaart, care tacu timp de citeva minute.
Apoi relua:
-Asculta, dragul meu. Ceea ce vreau sa-ti propun e un lucru delicat si presupune sa ai o incredere
absoluta in mine! Dar ma cunosti destul ca sa nu ti se para ciudat ca vreau sa luam atitea precautii!...
Trebuie sa plec chiar acum cu instrumentele mele si cu aceasta piatra, pentru a ma refugia intr-un colt
oarecare, unde sa nu fiu cunoscut -la Bloemfontein sau la Hope Town, de exemplu. Voi inchiria acolo
o camera modesta, ma voi inchide ca sa luciez in cel mai mare secret, si nu ma voi intoarce decit dupa
terminarea operatiei. Poate voi reusi astfel sa fac sa mi se piarda urma!...
Dar, repet, aproape ca mi-e rusine sa sugerez un asemenea plan...
-Pe care il gasesc foarte intelept, raspunse Cyprien, si nu stiu cum sa te conving sa-l realizezi!
-Trebuie sa tii seama ca va dura mult timp, ca-mi va trebui cel putin o luna si ca mi se pot intimpla
destule accidente pe drum!
-Nu intereseaza, domnule Vandergaart, daca duneata crezi ca e cea mai buna cale de urmat! Si apoi,
daca diamantul dispare, nu va fi mare nenorocire!
Jacobus Vandergaart il privi pe tinarul sau prieten cu un fel de spaima.
‘Un asemenea noroc sa-i fi luat mintile?’ se intreba el.
Cyprien ii intelese gindul si incepu sa surida. Ii explica de unde provenea diamantul si cum putea sa
fabrice de acum inainte altele, oricite ar voi. Dar, fie ca batrinul slefuitor nu-i crezu intru- totul
povestea, fie ca avea un motiv personal sa nu vrea sa ramina singur in aceasta cabana izolata,
impreuna cu o piatra pretioasa in valoare de cincizeci de milioane, el insista sa plece imediat.
Iata de ce, dupa ce arunca intr-un sac vechi de piele instrumentele si boarfele sale, Jacobus
Vandergaart atirna la usa locuintei o tablita de ardezie pe care scrise: ‘Plecat pentru afaceri’, baga
cheia in buzunar, puse diamantul in buzunarul de la vesta si pleca.
Cyprien il insoti doua-trei mile pe drumul Bloemfontein-ului si nu-l parasi decit la insistentele sale
repetate.
Se innoptase bine cind tinarul inginer ajunse acasa, gindindu-se poate mai mult la miss Watkins decit
la faimoasa lui descoperire.
Fara a-si lua ragazul de a onora cina pregatita de Matakit, se aseza la masa de lucru si incepu sa
redacteze nota pe care voia s-o adreseze cu prima posta secretarului permanent al Academiei de
Stiinte.
Era o descriere minutioasa si completa a experientei sale, urmata de o teorie foarte ingenioasa asupra
reactiei care trebuise sa dea nastere magnificului cristal de carbon.
‘Caracterul cel mai remarcabil al acestui produs, spunea el intre altele, consta in identitatea completa
cu diamantul natural si mai ales in prezenta unei gange exterioare.’
in adevar, Cyprien nu ezita sa atribuie acest efect atit de curios grijii cu care isi captusise recipientul
cu un strat de pamint selectionat din Vandergaart-Kopje. Felul in care o parte din acest pamint se desprinsese
de perete, ca ca formeze in jurul cristalului o adevarata coaja, nu era usor de explicat si doar
experientele ulterioare aveau a-l elucideze. Se putea imagina ca se produsese acolo un fenomen cu
totul nou de afinitate chimica si autorul isi propunea sa faca din aceasta obiectul unui studiu
aprofundat. N-avea pretentia sa elaboreze dintr-o data teoria completa si definitiva a descoperirii sale.
Ceea ce voia, era mai intii s-o comunice fara intirziere lumii savante, sa marcheze prioritatea Frantei,
sa provoace discutii si sa faca lumina in legatura cu o serie de fapte inca neexplicate si obscure pentru
el insusi.
Dupa ce isi incepu memoriul, tinindu-si astfel la zi contabilitatea stiintifica si asteptind sa-l poata
completa cu noi observatii mai inainte de a-l trimite celui in drept, tinarul inginer minca putin si se duse
la culcare.
A doua zi dimineata, Cyprien pleca de acasa si se plimba ginditor pe diferite terenuri ale minei. Anumite
priviri il urmareau fara pic de simpatie. Daca nu le remarca, era pentru ca uitase toate urmarile marii
sale descoperiri, stabilite cu atita duritate in ajun de John Watkins, adica ruina, intr-un termen mai
mult sau mai putin lung, a concesionarilor si a concesiunilor Griqualand-ului. Si aceasta era suficient,
desigur, ca sa produca ingrijorare in mijlocul unui tinut pe jumatate salbatic, unde nimeni nu sovaie sasi
faca dreptate cu propriile sale miini, unde legea suprema este siguranta muncii si a comertului ce
decurge din ea. Daca fabricarea diamantului artificial ar fi devenit o industrie practica, toate milioanele
ingropate in minele Braziliei ca si in cele ale Africii Australe, fara a mai vorbi de miile de existente
sacrificate pina atunci, ar fi fost pierdute iremediabil. Fara indoiala, tinarul inginer putea pastra secretul
experientei sale; dar, in aceasta privinta, declaratia lui fusese foarte limpede: nu voia sa-l pastreze.
Pe de alta parte, in timpul noptii —o noapte de toropeala, in timpul careia John Watkins nu visa decit
diamante neverosimile, de o valoare de mai multe miliarde -tatal Alicei avusese timp sa mediteze
si sa reflecteze. Era firesc ca Annibal Pantalacci si alti mineri sa Vada cu ingrijorare si minie revolutia pe
care descoperirea lui Cyprien urma sa o aduca in exploatarea terenurilor diamantifere, deoarece ei le
exploatau pentru propriul lor profit. Dar el, ca simplu proprietar al fermei Watkins, avea o alta situatie.
Fara indoiala, daea claim-urile ar fi fost parasite in urma scaderii pretului gemelor, daca toata aceasta
populatie de mineri ar fi parasit taberele Griqualand-ului, valoarea fermei sale ar fi scazut intr-o
proportie insemnata si nu si-ar mai fi desfacut asa de usor produsele, casele si cabanele sale n-ar mai
fi fost inchiriate, din lipsa de locatari, si poate ca intr-o zi ar fi fost obligat sa paraseasca un tinut
devenit neproductiv.
‘Bun! isi zicea John Watkins, dar vor mai trece multi ani inainte de a ajunge aici! Fabricarea
diamantelor artificiale n-a ajuns inca in stadiul practic, chiar cu procedeele domnului Mere! Poate ca
intimplarea a jucat un rol important in reusita lui! Dar, intimplare sau nu, el a fabricat o piatra de o
valoare enorma si, daca in conditiile unui diamant natural ar valora cincizeci de milioane, valoreaza
oricum citeva, desi e produsa in mod artificial! Da, acest tinar trebuie retinut cu orice pret! Cel putin
citva timp trebuie impiedicat sa bata toba despre imensa lui descoperire!
Trebuie ca piatra aceasta sa intre definitiv in posesia familiei Watkins si sa nu iasa decit in schimbul
unui numar respectabil de milioane! Cit despre a-l retine pe cel care a fabricat-o, asta e foarte simplu
-chiar fara sa ma angajez in mod definitiv! Alice e aici, prin Alice voi sti sa-i intirzii plecarea in
Europa!... Da! Chiar daca ar trebui sa i-o promit de nevasta!... Chiar daca ar trebui sa i-o dau!’
Fara indoiala ca, sub presiunea unei cupiditati mistuitoare, John Watkins ar fi ajuns pina acolo! in
toata aceasta afacere nu se vedea decit pe el, nu se gindea decit la el insusi! Si daca batrinul egoist se
preocupa si de fiica sa, era numai ca sa-si spuna: ‘La urma urmei, Alice n-are de ce sa se plinga!
Acest savant tinar si nebun arata foarte bine! O iubeste si imi inchipui ca nici ea n-a ramas insensibila
la iubirea lui! Or, ce e mai frumos decit sa unesti doua inimi facute una pentru cealalta... sau, cel putin,
sa le faci sa spere aceasta unire, pina cind toata povestea va fi lamurita!... Ah! pe sfintul John, patronul
meu, la naiba cu Annibal Pantalacci si cu ceilalti! Fiecare pentru el, chiar si in Griqualand!’
Asa gindea John Watkins manevrind aceasta balanta ideala, in care echilibra viitorul fiicei sale cu o
simpla bucata de carbon cristalizat, si era foarte fericit gindindu-se ca talgerele se mentineau pe
aceeasi linie orizontala.
A doua zi, hotarirea lui era luata: nu va grabi nimic, va lasa lucrurile sa mearga de la sine, cunoscind
drumul pe care-l vor parcurge.
Deocamdata trebuie sa-si revada chiriasul -ceea ce era usor, deoarece tinarul inginer venea zilnic la
ferma -dar de asemenea voia sa revada faimosul diamant care capatase in visele lui proportii
fabuloase.
Domnul Watkins se duse deci la cabana lui Cyprien, care, data fiind ora matinala, era inca acasa.
-Ei bine, tinarul meu prieten, ii zise el bine dispus, cum ai petrecut aceasta noapte... aceasta prima
noapte care a urmat marii dumitale descoperiri?
-Foarte bine, domnule Watkins, foarte bine! raspunse cu raceala tinarul.
-Cum? Ai putut dormi?
-Ca de obicei!
-Toate aceste milioane, care-au iesit din acest cuptor, continua domnul Watkins, nu ti-au tulburat
somnul?
-in nici un fel, raspunse Cyprien. Trebuie sa intelegi bine, domnule Watkins, acest diamant ar valora
milioane numai daca ar fi opera naturii si nu aceea a unui chimist...
-Da... da-domnule Cyprien! Dar esti sigur ca ai putea sa-mi faci altul... sau altele?... Ai garanta?
Cyprien ezita, stiind ca, intr-o experienta de acest fel, puteau fi multe esecuri.
-Vezi, n-ai garanta! continua John Watkins...Deci, pina la o noua incercare si un nou succes, diamantul
dumitale va pastra o valoare enorma!... Si, daca asta-i situatia, cel putin deocamdata, de ce sa
spui ca e o piatra artificiala?
-Va repet, raspunse Cyprien, ca nu pot ascunde un secret stiintific atit de important!
-Da... da! relua John Watkins, facindu-i semn sa taca, de parca ar fi putut fi auzit de afara. Da...
da!...
Vom mai vorbi despre asta!... Dar nu te mai preocupa de Pantalacci si de ceilalti!... Nu vor spune nimic
despre descoperirea dumitale, pentru ca interesul lor e sa nu spuna nimic!... Crede-ma... asteapta!... si
mai ales gindeste-te ca fiica mea si cu mine sintem fericiti de succesul dumitale!... Da... foarte
fericiti!... Dar n-as putea sa mai vad acest faimos diamant?... Ieri abia am avut timp sa-l examinez!...
Ai vrea sa-mi ingadui....
-Nu mai e la mine! raspunse Cyprien.
-L-ai trimis in Franta! striga domnul Watkins, zdrobit la acest gind.
-Nu... nu inca!... in stare bruta nu i s-ar putea aprecia frumusetea! Fiti linistit!
-Cui l-ai incredintat? Pe toti sfintii Angliei, cui?
-L-am dat lui Jacobus Vandergaart sa-l slefuiasca si nu stiu unde l-a dus.
-Ai incredintat un asemenea diamant acestui nebun batrin? striga John Watkins, infuriat de-a binelea.
Dar asta e dementa, domnule! Curata dementa!
-As! raspunse Cyprien. Ce poate sa faca Jacobus, sau oricine altul, cu un diamant a carui valoare,
pentru cei care nu-i cunosc originea, este de cel putin cincizeci de milioane? Credeti ca ar fi usor sa-l
vinda pe ascuns?
Domnul Watkins paru izbit de acest argument.
Desigur, nu era usor sa te descotorosesti de un diamant de asemenea pret. Cu toate acestea, fermierul
nu era linistit si ar fi dat mult, da... mult!.... pentru ca imprudentul Cyprien sa nu-l fi incredintat
batrinului slefuitor... sau cel putin pentru ca batrinul slefuitor sa se fi si intors la Griqualand, cu
pretioasa gema!
Dar Jacobus Vandergaart ceruse o luna si, oricit de nerabdator era John Watkins, trebuia sa astepte.
E de la sine inteles ca, in zilele urmatoare, comesenii sai obisnuiti, Annibal Pantalacci, herr Friedel si
evreul Nathan, l-au birfit destul pe cinstitul slefuitor.
Vorbeau in absenta lui Cyprien si totdeauna pentru a-i aminti lui John Watkins ca timpul trece si
Jacobus Vandergaart nu se arata.
-Si de ce ar reveni in Griqualand, zise Friedel, cind ii este atit de usor sa pastreze acest diamant, de o
valoare uriasa, a carui origine artificiala nu e tradata inca de nimic?
-Pentru ca n-ar gasi cui sa-l vinda! Raspunse domnul Watkins, reproducind argumentul tinarului
inginer, care nu mai avea insa puterea sa-l linisteasca.
-Frumos rationament! riposta Nathan.
-Da! Frumos rationament! adauga Annibal Pantalacci si, credeti-ma, batrinul crocodil e departe la ora
asta! Nimic mai usor, mai ales pentru el, decit sa denatureze piatra si s-o faca de nerecunoscut! Nu
stiti nici macar ce culoare are! Cine il impiedica sa o taie in patru ori in sase, si sa faca din ea, prin
clivaj, mai multe diamante de dimensiuni inca foarte respectabile?
Aceste discutii tulburau sufletul domnului Watkins, care incepea sa-si spuna ca Jacobus Vandergaart nu
se va mai intoarce.
Numai Cyprien credea cu tarie in cinstea batrinului slefuitor, afirmind sus si tare ca se va intoarce in
ziua fixata. Si avea dreptate.
Jacobus Vadergaart se intoarse cu patruzeci si opt de ore mai devreme. Sirguinta si rivna lui fusesera
atit de mari, ca in douazeci si sapte de zile terminase de taiat diamantul. Se intoarse in timpul noptii,
ca sa-l dea la tocila si sa fie gata cu slefuitul si, in dimineata celei de a douazeci si noua zile, Cyprien il
vazu pe batrin prezentindu-se la el.
-Iata piatra, spuse el simplu, punind pe masa o mica cutie de lemn.
Cyprien deschise cutia si ramase inmarmurit.
Asezat pe un asternut de bumbac alb, un enorm cristal negru, in forma de romboid dodecaedru, arunca
focuri prismatice atit de stralucitoare, incit laboratorul parea luminat. Aceasta combinatie -culoarea
cernelii, transparenta diamantina absolut perfecta, putere refringenta fara egal -producea cel mai
minunat si mai tulburator efect. Te simteai in prezenta unui fenomen cu adevarat unic, a unui joc al
naturii probabil fara precedent. Lasind la o parte orice idee de valoare, bijuteria era splendida prin ea
insasi.
-Nu e numai cel mai mare, dar si cel mai frumos diamant din cite sint in lume! zise grav Jacobus Vandergaart,
Steaua Sudului - Capitolul 01 - Grozavi francezii astia
Steaua Sudului - Capitolul 02 - Pe Campia Diamantelor
Steaua Sudului - Capitolul 03 - Un pic de stiinta, predata cu multa prietenie
Steaua Sudului - Capitolul 04 - Vandergaart-Kopje
Steaua Sudului - Capitolul 05 - Prima exploatare
Steaua sudului - Capitolul 6
Steaua sudului - Capitolul 7
Steaua sudului - Capitolul 8
Steaua sudului - Capitolul 9
Steaua sudului - Capitolul 10
Steaua sudului - Capitolul 11
Steaua sudului - Capitolul 12
Steaua sudului - Capitolul 13
Steaua sudului - Capitolul 14
Steaua sudului - Capitolul 15
Steaua sudului - Capitolul 16
Steaua sudului - Capitolul 17
Steaua sudului - Capitolul 18
Steaua sudului - Capitolul 19
Steaua sudului - Capitolul 20
Steaua sudului - Capitolul 21
Aceasta pagina a fost accesata de 1623 ori.
