Steaua sudului - Capitolul 8
de Jules Verne
CAPITOLUL 8
O SURPRIZA
Ziua in care experienta parea ca trebuie sa fie terminata a fost o zi mare.
Trecusera doua saptamini de cind focul nu mai fusese intretinut -ceea ce ingaduise aparatului sa se
raceasca treptat. Apreciind ca cristalizarea carbonului trebuia sa fi avut loc, daca totusi se produsese in
aceste conditii, Cyprien hotari sa dea la o parte stratul de pamint ce forma o calota imprejurul
cuptorului..
Calota trebui sa fie atacata cu lovituri puternice de cazma, deoarece se intarise ca o caramida in
cuptorul caramidarului. Dar, pina la urma, ea ceda eforturilor lui Matakit si lasa sa se vada mai intii
partea superioara -capitelul -apoi intregul cuptor.
Inima tinarului inginer batea cu o suta douazeci de pulsatii pe minut, in momentul in care tinarul cafru,
ajutat de Li si de Bardik, ridica acest capitel.
El nu credea ca experienta reusise, fiind dintre cei care se indoiesc mereu de ei insisi! Dar, oricum, era
posibil! Si ce bucuros ar fi fost sa fie asa! Toate sperantele sale de fericire, de glorie, de bogatie nu se
aflau ele in acest mare cilindru negru, pe care il revedea dupa atitea saptamini de asteptare?
O, nenorocire!... Teava de tun plesnise.
Da! sub formidabila presiune a vaporilor de apa si a gazului metan, la o temperatura foarte ridicata,
nici macar otelul nu putuse rezista. Cu toate ca peretii lui erau grosi de cinci centimetri, tubul crapase
ca o simpla eprubeta. Avea pe una din parti, aproape la mijloc, o fisura cascata ca o gura mare,
innegrita, rasucita de flacari, parind sa-i rida in nas savantului descumpanit.
Nu avea noroc! Atita osteneala, ca sa ajunga la acest rezultat negativ! in adevar, Cyprien s-ar fi simtit
mai putin umilit daca, datorita unor masuri de prevedere mai eficiente, aparatul sau ar fi putut suporta
proba focului! Sa nu fi gasit carbune cristalizat in cilindru? Era desigur de zece ori pregatit pentru
aceasta dezamagire! Dar sa fi incalzit, racit, sa fi rasfatat, s-ar putea spune, timp de o luna acest vechi
cilindru de otel, bun de aruncat la gunoi, asta era culmea ghinionului! Bucuros l-ar fi expediat cu o
lovitura de picior la poalele colinei, daca tubul n-ar fi fost prea greu pentru a se lasa tratat astfel!
Cyprien voia sa-l lase in cuptor si se pregatea sa iasa, foarte trist, pentru a-i anunta Alicei acest rezultat
lamentabil, cind o curiozitate de chimist, care dainuia in el, il facu sa apropie un chibrit aprins de
gura tubului, cu scopul de a-i examina interiorul.
‘Fara indoiala, se gindea el, pamintul cu care l-am captusit pe dinauntru s-a transformat in caramida,
ca si invelisul exterior al cuptorului.’
Presupunerea era intemeiata. Totusi, printr-un fenomen destul de straniu pe care Cyprien nu si-l putu
explica la inceput, un fel de bulgare de argila parea sa se fi desprins din aceasta captuseala de pamint,
dupa ce se intarise separat in tub.
Acest bulgare, de un rosu intunecat, avind diametrul unei portocale, putea trece usor prin fisura. Cyprien
il scoase afara si incepu sa-l examineze, fara prea mare interes. Apoi, vazind ca era intr-adevar o
bucata de argila, desprinsa de pe suprafata interioara a tubului si arsa izolat, era gata s-o arunce, cind
observa ca suna a gol, ca o piesa de olarie.
Era ca un mic ulcior inchis, in care juca un fel de zurgalau foarte greu.
‘O adevarata pusculita!’ isi zise Cyprien.
Dar chiar daca ar fi trebuit sa plateasca cu capul, era incapabil sa explice acest mister.
Totusi, voi sa fie cu inima impacata. Lua un ciocan si sparse pusculita.
Era in adevar o pusculita, care continea o comoara nepretuita. Nu, nu se putea face o confuzie in
legatura cu natura pietrei care aparu privirilor uluite ale tinarului inginer! Aceasta piatra era un
diamant, invelit intr-o ganga intru totul asemanatoare celei a diamantelor obisnuite, dar un diamant de
dimensiuni colosale, neverosimile, fara precedent!
Judecati si dumneavoastra! Acest diamant era mai mare decit un ou de gaina, destul de asemanator ca
forma cu un cartof si trebuia sa cintareasca cel putin trei sute de grame.
-Un diamant!... Un diamant artificial! repeta cu voce slaba Cyprien, uluit. Am gasit prin urmare solutia,
in ciuda accidentului suferit de tub!... Deci sint bogat!... Alice, scumpa de Alice e a mea!
Apoi, reincepind sa nu mai creada nimic din ceea ce vedea:
-Dar e imposibil!... E o iluzie, un miraj!... repeta el, muscat de indoiala. Ah, voi sti in curind ce sa
cred!
Si, fara sa mai intirzie cu pusul palariei, tulburat, nebun de bucurie, cum era Arhimede iesind din baia
in care se scufundase cind a descoperit faimosul sau principiu, iata-l pe Cyprien coborind in fuga
drumul spre ferma si napustindu-se ca un obuz la Jacobus Vandergaart.
il gasi pe batrinul slefuitor ocupat cu examinarea, pietrelor pretioase pe care Nathan, misitul de diamante,
tocmai le adusese la taiat.
-Ah, domnule Nathan, ce bine ca sinteti aici! striga Cyprien! Uitati-va!... Si dumneavoastra, domnule
Vandergaart, vedeti ce va aduc si spuneti-mi ce este?
Pusese piatra pe masa si-si incrucisase bratele.
Nathan lua primul piatra in mina, pali de uimire si, cu ochii holbati, cu gura cascata, i-o dadu lui Vandergaart
.
Acesta, dupa ce ridicase obiectul la inaltimea ochilor, in dreptul ferestrei, il privi la rindul sau pe deasupra
ochelarilor. Apoi, il repuse la loc pe masa si, privindu-l pe Cyprien, zise linistit:
-Acesta este cel mai mare diamant din lume.
-Da!... Cel mai mare! repeta Nathan. De patru sau cinci ori mai mare decit Koh-i-noor, ‘Muntele delumina’,
orgoliul tezaurului regal al Angliei, care cintareste o suta saptezeci si noua de carate!
-De doua sau de trei ori mai mare decit Marele Mogol, cea mai mare piatra cunoscuta, care cintareste
doua sute optzeci de carate! relua batrinul slefuitor.
-De patru sau cinci ori mai mare decit diamantul tarului, care cintareste o suta nouazeci si trei de carate!
replica Nathan, din ce in ce mai naucit.
-De sapte sau opt ori cit Regentul, care cintareste o suta treizeci si sase de carate! relua Jacobus Van
dergaart.
-De douazeci sau treizeci de ori cit diamantul de la Dresda, care nu cintareste decit treizeci si unu de;
carate! striga Nathan.
Si adauga:
-Cred ca, dupa taiere, acesta va cintari inca cel putin patru sute de carate! Dar cum sa indraznesti
macar sa risti o evaluare a unei asemenea pietre? E incalculabila!
-De ce? raspunse Jacobus Vandergaart, care ramasese cel mai calm dintre ei. Koh-i-noor-ul este
evaluat la treizeci de milioane de franci, Marele Mogol la douasprezece milioane, diamantul tarului la
opt milioane, Regentul la sase milioane!... Ei bine, acesta trebuie cu siguranta sa valoreze pe putin o
suta de milioane!
-Ei! totul depinde de culoarea si de calitatea sa! replica Nathari, care incepuse sa-si vina in fire si
credea poate ca este util sa puna jaloane, pentru viitor, in vederea unui tirg posibil. Daca este incolor
si de prima calitate, valoarea lui va fi de nepretuit!
Dar daca e galben, cum sint cele mai multe din diamantele noastre de Griqualand, aceasta valoare va fi
cu mult mai mica! Nu stiu totusi daca n-as prefera, pentru o piatra de aceasta dimensiune, o frumoasa
nuanta albastra de safir, ca aceea a diamantului de la Hope, sau roza, ca aceea a Marelui Mogol, sau
chiar un verde de nuanta smaragdului, ca aceea a diamantului de la Dresda.
-Ba nu!... Ba nu!... striga batrinul slefuitor, cu inflacarare. Eu sint pentru diamantele incolore! Vorbeste-
mi despre Koh-i-noor sau despre Regent! Iata adevaratele geme!... Pe linga ele, celelalte nu sint
decit niste pietre fanteziste!
Cyprien nu-i mai asculta.
-Scuzati-ma, domnilor, spuse el precipitat, dar sint obligat sa va parasesc chiar in clipa asta! Si, dupa
ce-si lua pretioasa piatra, urca in fuga drumul spre ferma.
Fara a-i da macar prin gind sa ciocaneasca, deschise usa, o vazu pe Alice si, inainte de a-si da seama
ce face, o lua in brate si o saruta pe-amindoi obrajii.
-Ei bine! Ce-i asta?! striga domnul Watkins, scandalizat de aceasta demonstratie neasteptata.
Sedea la masa, in fata lui Annibal Pantalacci, facind o partida de pichet cu acest farsor rautacios.
-Miss Watkins, scuzati-ma! bilbii Cyprien, surprins de propria-i indrazneala, dar radiind. Sint foarte
fericit!...Sint nebun de fericire!... Priviti!... Iata ce va aduc!
Si mai degraba arunca decit depuse diamantul sau pe masa, intre cei doi jucatori.
Ca si Nathan si Jacobus Vandergaart, acestia intelesera imediat despre ce este vorba. Domnul Watkins,
care nu atacase inca decit moderat ratia lui zilnica de gin, era intr-o stare destul de lucida.
-Dumneata ai gasit asta... dumneata... in claim-ul dumitale? striga el cu putere.
-Sa gasesc asta? raspunse Cyprien, triumfator. Am facut mai mult decit atit!... L-am fabricat eu
insumi in intregime!... A, domnule Watkins, in definitiv, chimia e si ea buna la ceva.
Ridea si stringea in miinile sale degetele subtiri ale Alicei care, surprinsa de aceste demonstratii patimase,
dar incintata de bucuria prietenului sau, suridea blind.
-Dumneavoastra va datorez aceasta descoperire, domnisoara Alice! Cine mi-a cerut sa incerc fabricarea
diamantului artificial, daca nu incintatoarea si adorabila dumneavoastra fiica, domnule Watkins?...
Oh, pot sa ma inchin in fata ei ca vechii cavaleri in fata doamnei lor si sa proclam ca ii revine intregul
merit al inventiei!... Caci, fara ea, nu m-as fi gindit niciodata la asta!
Domnul Watkins si Annibal Pantalacci priveau diamantul, apoi se uitau unul la altul, dind din cap.
Cazusera literalmente in cea mai cumplita uluire.
-Zici ca dumneata ai fabricat asta... dumneata insuti? relua John Watkins. Deci e o piatra falsa?
-O piatra falsa? striga Cyprien. Ei bine, da! O piatra falsa!... Dar Jacobus Vandergaart si Nathan o
evalueaza la cel putin cincizeci de milioane, poate chiar o suta! Daca nu-i decit un diamant artificial,
obtinut printr-un procedeu al carui inventator sint, nu e mai putin perfect autentic!... Vedeti doar ca
nu-i lipseste nimic... nici macar ganga.
-Si poti sa faci si alte diamante la fel? Insista John Watkins.
-Daca pot... domnule Watkins? Evident! Am sa va fac diamante, cu gramada!... Am sa va fac de zece
ori, de o suta de ori mai mari decit acesta, daca doriti!
Am sa va fac destule ca sa pavati terasa cu ele, ca sa asfaltati drumurile Griqualand-ului, daca va pofteste
inima!... Numai primul pas e greu si, dupa obtinerea celei dintii pietre, restul e doar o problema
de detaliu, de punere la punct a unor dispozitiuni tehnice!
-Dar daca e asa, relua fermierul, care palise, aceasta va insemna ruina proprietarilor de mine, a
rmea, a intregului Griqualand!
-Evident! striga Cyprien. Ce interes va mai prezenta scormonirea pamintului, pentru a cauta in el
diamante mici, aproape fara valoare, de vreme ce fabricarea lor pe cale industriala, la dimensiunile dorite,
va fi la fel de simpla ca aceea a plinilor de patru 4ivre!
-Dar e monstruos! replica John Watkins. E o infamie!... E o ticalosie!... Daca ceea ce spui e adevarat,
daca dumneata posezi intr-adevar acest secret... Se opri, sufocindu-se.
-Nu sint vorbe goale, zise cu raceala Cyprien, doar ^aveti aici primul meu produs!... Si cred ca e
destul de mare pentru a va convinge!
-Ei bine! raspunse domnul Watkins, care putuse in sfirsit sa-si traga rasuflarea, daca e adevarat... ar
trebui sa fii impuscat imediat, in mijlocul strazii mari a taberei, domnule Mere!... Iata parerea mea!
-Care e si a mea! crezu necesar sa adauge Annibal IPantalacci, cu un gest de amenintare.
Miss Watkins se ridicase in picioare, foarte palida.
-Sa fiu impuscat pentru ca am rezolvat o problema de chimie, pusa in discutie de cincizeci de ani?!
Raspunse tinarul inginer, ridicind din umeri. Ar fi cam exagerat!
-Nu e nimic de ris, domnule! replica fermierul, furios. Te-ai gindit la consecintele a ceea ce numesti
descoperirea dumitale... la incetarea lucrului in mine... la Griqualand-ul deposedat de industria sa cea
mai glorioasa... la faptul ca as deveni un cersetor?
-Pe legea mea, marturisesc ca nu m-am gindit deloc la toate acestea! raspunse cu sinceritate
Cyprien. Sint consecinte inevitabile ale progresului industrial si stiinta pura n-are de ce sa tina seama
de ele!... in plus, in ceea ce va priveste personal, domnule Watkins, fiti fara teama! Ce-i al meu e al
dumneavoastra si stiti bine pentru ce mi-am indreptat cercetarile in aceasta directie!
John Watkins cintari imediat foloasele pe care le putea trage din descoperirea tinarului inginer si, orice
ar fi gindit napolitanul, nu ezita, cum se spune, sa schimbe macazul.
-La urma urmei, relua el, s-ar putea sa ai dreptate, si dumneata vorbesti ca un baiat cumsecade,
domnule Mere! Da!... Gindindu-ma bine, cred ca o sa ne putem intelege! De ce sa fabrici o cantitate
prea mare de diamante? Ar fi cel mai sigur mijloc de depreciere a descoperirii dumitale! N-ar fi mai
intelept sa pastrezi cu grija secretul, sa-l folosesti cu chibzuiala, sa mai fabrici numai una sau doua
pietre la fel ca asta, sau chiar sa te opresti la acest prim succes, din moment ce iti asigura dintr-o data
un capital considerabil si face din dumneata cel mai bogat om din tinut?...
in felul acesta, toata lumea va fi multumita, lucrurile vor continua sa mearga ca si in trecut, iar
dumneata nu te vei aseza de-a curmezisul unor interese onorabile!
Era un nou aspect al problemei, la care Cyprien nu se gindise inca. Dar dilema se preciza brusc, cu
rigoarea sa nemiloasa: sau sa pastreze pentru sine secretul descoperirii, sa nu-l faca cunoscut lumii si
sa abuzeze de el pentru a se imbogati, sau, asa cum pe drept cuvint spunea John Watkins, sa
deprecieze dintr-o lovitura toate diamantele naturale si artificiale si, drept consecinta, sa renunte la
bogatie, ca sa ajunga... la ce? la ruinarea tuturor minerilor din Griqualand, din Brazilia si din India.
in fata acestei alternative, Cyprien ezita, poate, dar numai un moment. Si totusi, el intelegea ca,
alegind calea sinceritatii, a onoarei, a fidelitatii fata de stiinta, insemna sa renunte pentru totdeauna la
insasi speranta care fusese principalul mobil al descoperirii sale.
Suferinta sa era cu atit mai amara, mai rascolitoare, cu cit era mai neasteptata, de vreme ce recadea
brusc de la inaltimea unui vis atit de frumos!
-Domnule Watkins, zise el pe un ton grav, daca as pastra pentru mine secretul descoperirii mele, nas
fi decit un falsificator! As cintari cu greutati masluite si as insela publicul asupra calitatii marfii!
Rezultatele obtinute de un savant nu-i apartin doar lui!
Ele fac parte din patrimoniul tuturor! A pastra pentru sine, dintr-un interes egoist si personal, cea mai
mica parte din ele ar insemna sa te faci vinovat de cel mai josnic act pe care il poate savirsi un om! Eu
nu voi proceda astfel! Nu!... Nu voi astepta nici macar o saptamina, nici macar o zi, ca sa fac cunoscuta
formula pe care intimplarea, ajutata de un pic de gindire, m-a facut s-o descopar! Singura mea rezerva
va fi aceea de a o oferi, dupa cum e drept, mai intii patriei mele, Franta, care mi-a dat prilejul de a o
servi!... Miine chiar, voi comunica Academiei de Stiinte secretul procedeului meu. Adio, domnule, va
ramin indatorat pentru ca m-ati facut sa-mi dau seama limpede de o datorie la care nu ma gindeam!...
Miss Watkins, imi faurisem un vis frumos!... Vai, trebuie sa renunt la el!
MAI inainte ca fata sa poata face o miscare catre el, Cyprien isi lua diamantul, apoi pleca, salutindu-i
pe Miss Watkins si pe tatal ei.
DVD-AUDIO-MP3 - 9 romane !!!
