Steaua Sudului - Capitolul 04 - Vandergaart-Kopje
de Jules Verne
Capitolul 4
Vandergaart-Kopje
"Hotarit lucru, trebuie sa plec, isi zise a doua zi Cyprien Mere, pe cind se spala si se imbraca, trebuie sa parasesc Griqualand-ul! Dupa cite am inghitit de la omul asta, a mai ramine aici inca o zi ar fi o dovada de slabiciune! Nu vrea sa-mi dea mina fiicei sale? Poate ca are dreptate! in orice caz, n-as dori sa ramina cu impresia ca-i cer sa-mi acorde circumstante atenuante! Trebuie sa accept barbateste acest verdict, oricit ar fi de dureros, si sa astept vremuri mai bune!"
Fara a mai sta pe ginduri, Cyprien incepu sa-si impacheteze aparatele in lazile pe care le pastrase, pentru a le folosi ca bufete si dulapuri. Muncea plin de rivna,de vreo ora sau doua, cind, pe fereastra deschisa, strabat ind aerul diminetii, o voce proaspata si pura, urcind ca un cintec de ciocirlie de la poalele magurii, ajunse pina la el inaripata de una dintre cele mai minunate melodii ale poetului Moore:
It is the last rose of summer
Left blooming alone
All her lovely companions
Are faded and gone.
"E ultimul trandafir al verii,
singurul ramas inflorit;
gingasii eiinsotitori
sint vestezi, au murit."
Cyprien alerga la fereastra,si o zari pe Alice, care se indrepta catre tarcul strutilor, cu sortul plin de bunatati pe gustul lor. Ea era aceea care cinta la rasaritul soarelui.
I will not leave thee, thou lone one!
To pine on the stem,
Since the lovely are sleeping,
Go sleep with them...
"Nu te voi lasa doar pe tine
sa tinjesti pe tulpina !
Toti ceilalti dorm,
du-te sa dormi cu ei..."
Tinarul inginer nu se crezuse niciodata foarte sensibil la poezie, si totusi aceasta il rascoli adinc.
Ramase linga fereastra, tinindu-si rasuflarea, ascultind sau, mai bine zis, sorbind aceste cuvinte dulci.
Cintecul se opri. Miss Watkins le impartea strutilor mincarea si era o placere sa-i vezi intinzindu-si giturile lungi si ciocurile neindeminatice catre mina ei mica si fara astimpar. Apoi, dupa ce ispravi impartirea hranei, ea urca spre casa, cintind din nou:
It is the last rose of summer
Left blooniing alone...
Oh ! who would inhabit
This black world alone?...
"E ultimul trandafir al verii,
singurul ramas inflorit....
Oh, cine ar vrea sa traiasca singur,
in aceasta lume posomorita?...."
Cyprien statea in picioare, in acelasi loc, cu ochii umezi, ca tintuit de o vraja.
Vocea se indeparta, Alice se apropia de ferma; era la mai putin de douazeci de metri de cladire, cind zgomotul unor pasi grabiti o facu sa se-ntoarca, apoi sa se opreasca deodata.
Minat de o pornire necugetata dar irezistibila, Cyprien iesise din cabana cu capul descoperit si alerga spre ea.
-Domnisoara Alice!...
-Domnule Mere?
Erau acum fata in fata, in plin rasarit de soare, pe drumul care marginea ferma. Umbrele lor se
desenau cu claritate pe bariera de lemn alb, in peisajul arid. Acum, dupa ce o ajunsese din urma, Cyprien parea mirat de ceea ce facuse si tacea, nehotarit.
-Aveti sa-mi spuneti ceva, domnule Mere? Intreba ea cu interes.
-Trebuie sa-mi iau ramas bun, domnisoara Alice!... Plec chiar azi! raspunse el cu o voce nesigura.
Usoara rumeneala care colora tenul delicat al domnisoarei Watkins disparu brusc.
-Plecati?... Vreti sa plecati?... intreba ea, foarte tulburata.
-In tara mea... in Franta, raspunse Cyprien. Mi-am terminat lucrarile!... Misiunea mea s-a incheiat... Nu mai am ce face in Griqualand si sint nevoit sa ma intorc la Paris...
Vorbind astfel, cu vocea intretaiata, avea aerul unui vinovat care isi cere iertare.
-Ah!... Da!... E adevarat!... Trebuia sa vina si ziua asta! ingaima Alice, fara sa stie prea bine ce spune.
Era naucita. Vestea o surprindea in plina fericire inconstienta, ca o lovitura de maciuca. Deodata, lacrimi mari ii umezira ochii si impodobira genele lungi care-i umbreau. Ca si cum aceasta explozie de mihnire ar fi re-adus-o la realitate, ea regasi puterea de a suride:
-Plecati?... Ei bine, si cu eleva dumneavoastra devotata cum ramine? Vreti s-o parasiti fara sa fi terminat cursul ei de chimie?... Vreti sa ramin la oxigen si tainele azotului sa-mi ramina necunoscute pentru totdeauna?... Asta-i foarte rau, domnule!
Ea incerca sa-si tina firea si sa glumeasca, dar tonul vocii ii dezmintea vorbele. Se ghicea in el un repros adinc, care-i merse drept la inima tinarului si care s-ar fi putut traduce astfel:
"Bine, dar eu?... Nu insemn deci nimic pentru dumneata? ... Ma cufunzi din nou in neant?!... Ai venit aici, printre burii si minerii acestia lacomi, sa te arati ca o fiinta superioara si privilegiata, un savant mindru, dezinteresat, cu totul deosebit!... M-ai initiat in studiile si lucrarile dumitale!... Ai fost sincer cu mine si mi-ai impartasit marile dumitale ambitii, preferintele literare, gusturile artistice!... Mi-ai revelat distanta care separa pe un ginditor ca dumneata de bimanii care ma inconjoara!... Ai facut totul spre a fi admirat si iubit...!
Ai reusit!... Apoi, vii sa ma anunti, din senin, ca pleci, ca totul s-a sfirsit, ca te intorci la Paris si te grabesti sa ma uiti! -Si crezi ca pot asista la toate astea cu singe rece?"
Iata ce se ghicea in vorbele Alicei si ochii ei umezi o spuneau atit de bine, incit Cyprien era cit pe ce sa raspunda acestui repros neexprimat, dar graitor. Putin lipsi sa nu strige:
"Trebuie s-o fac! Ti-am cerut ieri mina si tatal dumitale a refuzat, fara a ma lasa macar sa sper!... intelegi acum de ce plec?"
Isi aminti la timp promisiunea facuta. Se angajasesa nu vorbeasca niciodata fiicei lui John Watkins despre visul pe care si-l faurise si s-ar fi dispretuit daca nu si-ar fi tinut cuvintul.
Dar, in acelasi timp, simtea cit de brutala, aproape salbatica, era aceasta intentie de a pleca imediat, atit de brusc nascuta sub lovitura esecului sau umilitor. Ii aparea imposibil acum sa paraseasca astfel, fara nici o pregatire, fara nici o aminare, aceasta fata incintatoare pe care o iubea si care ii raspundea - era prea vizibil - cu o afectiune atit de sincera si de profunda.
Hotarirea care i se paruse, cu doua ceasuri mai devreme, imperios necesara, acum il inspaiminta.
Numai indraznea nici macar s-o marturiseasca.
Deodata, o renega:
-Cind vorbesc de plecare, domnisoara Alice, nu inseamna ca plec in dimineata asta... cred ca nici astazi!... Mai am de luat note... de ispravit anumite lucruri! .....in orice caz, voi avea cinstea sa va revad si sa vorbesc cu dumneavoastra despre planul de studii!
Acestea fiind spuse, Cyprien se intoarse brusc si o lua la fuga, ca un nebun, reveni la cabana sa, se arunca intr-un fotoliu de lemn si incepu sa reflecteze profund.
Cursul gindurilor i se schimbase.
"Sa renunt la atita gratie, din pricina banilor! isi spunea el. Sa abandonez lupta la prima piedica! E aceasta o atitudine atit de curajoasa pe cit mi-o imaginez? N-ar fi mai bine sa sacrific unele prejudecati si sa incerc sa devin demn de ea?... Atitia oameni fac avere, in citeva luni, cautind diamante! De ce nas face si eu la fel? Cine ma impiedica sa dezgrop si eu o piatra de o suta de carate, cum li s-a intimplat altora; sau si mai bine, sa descopar un nou zacamint? Fara indoiala, am mai multe cunostinte teoretice decit cea mai mare parte a tuturor acestor oameni! De ce nu mi-ar da stiinta ceea ce munca, ajutata de putin noroc, le-a dat lor?... Si apoi, nu risc mare lucru daca incerc!...
Chiar din punctul de vedere al misiunii mele, poate ca nu e lipsit de interes sa pun mina pe cazma si sa incerc meseria de miner!... Si daca reusesc, daca devin bogat prin acest mijloc primitiv, cine stie daca John Watkins nu se va indupleca si nu va reveni asupra primei sale hotariri? Pretul merita sa incerc aventura!..."
Cyprien incepu sa se plimbe prin laborator; dar, de data asta, bratele i se odihneau, doar gindirea lucra.
Deodata se opri, isi puse palaria si iesi.
Dupa ce strabatu cararea care cobora spre cimpie, se indrepta cu pasi mari spre Vandergaart-Kopje.
Ajunse in mai putin de o ora.
Chiar atunci, multimea minerilor se intorcea in tabara, pentru al doilea prinz. Trecind in revista toate aceste fete bronzate, Cyprien se intreba cui sa se adreseze ca sa obtina informatiile de care avea nevoie, cind recunoscu intr-un grup fata loiala a lui Thomas Steel, fostul miner din Lancashire. Avusese ocazia sa-l intilneasca de doua sau trei ori, de la sosirea lor simultana in Griqualand, si constatase ca vrednicul baiat prospera vazind cu ochii, dupa cum aratau in suficienta masura aspectul sau infloritor, hainele nou-noute si mai ales centura lata de piele care ii stringea mijlocul.
Cyprien se hotari sa-l opreasca si sa-i impartaseasca proiectele sale -ceea ce si facu, in citeva cuvinte.
-Sa arendezi un claim? Nimic mai usor, daca ai bani! ii raspunse minerul. Este unul chiar linga al meu!
Patru sute de lire sterline si e al dumitale! Cu cinci sau sase negri, care-l vor exploata pentru dumneata, scoti sigur diamante : de sapte-opt sute de franci pe saptamina!
-Dar n-am zece mii de franci si nici urma de negru ! zise Cyprien.
-Atunci cumpara a opta sau chiar a saisprezecea parte dintr-un claim si lucreaza singur! O mie de franci va fi de ajuns pentru aceasta achizitie.
-Asta ar corespunde mai mult posibilitatilor mele, raspunse tinarul inginer. Dar dumneata, domnule Steel, cum ai facut, daca nu sint prea curios? Ai venit aici cu un capital?
-Am venit cu bratele mele si cu trei piese mici de aur in buzunar. Dar am avut noroc. La inceput am muncit pe din doua, pe o optime de teren al carui proprietar prefera sa stea in cafenea decit sa se ocupe de afacerile sale. Ne intelesesem ca vom imparti diamantele si am gasit unele destul de frumoase - mai ales o piatra de cinci carate, pe care am vindut-o cu doua sute de lire sterline! Atunci n-am mai muncit pentru lenesul asta si am cumparat o saisprezecime, pe care am exploatat-o eu insumi. Deoarece n-am gasit decit pietre mici, 'm-am descotorosit de ea, acum zece zile.
Lucrez din nou, pe din doua cu un australian, pe terenul sau, dar n-am cistigat mai mult de cinci lire sterline am indoi, in prima saptamina.
-Daca as gasi sa cumpar un teren, nu prea scump, ai fi dispus sa te asociezi cu mine ca sa-l
exploatam? intreba tinarul inginer.
-Cu o conditie, raspunse Thomas Steel: fiecare dintre noi sa pastreze pentru el ceea ce va gasi! Nu pentru ca n-as avea incredere, domnule Mere! Dar, vezi dumneata, de cind sint aici, am observat ca pierd aproape intotdeauna la imparteala, deoarece tirnacopul si hirletul ma cunosc si sap de doua sau trei ori mai mult decit ceilalti!
-Mi se pare intemeiat, raspunse Cyprien.
-Ah! facu deodata lancashireanul, intrerupindu-se. Mi-a venit o idee, si poate mai buna!.... Daca am lua pe seama noastra unul din claim-urile lui John Watkins?
-Cum adica, unul din claim-uri? Nu-i apartine intregul Kopje?
-Fara indoiala, domnule Mere, dar stii ca guvernul colonial ia in stapinire, imediat, orice zacamint diamantifer nou descoperit. Guvernul il administreaza, il cadastreaza si-l imparte in claim-uri, retinind cea mai mare parte din pretul concesiunilor si platind proprietarului doar o redeventa fixa. Cind terenul este atit de intins ca acesta, redeventa inseamna un foarte frumos venit si, pe de alta parte, proprietarul are dreptul prioritar de a rascumpara atitea claim-uri cite poate munci. E cazul lui John Watkins, care are mai multe in exploatare, in afara de faptul ca e proprietarul intregii mine. Dar nu le poate exploata atit de bine cum ar vrea, deoarece guta il impiedica sa vina la fata locului, si cred ca ti-ar acorda conditii
avantajoase, daca i-ai propune sa inchiriezi unul.
-As prefera sa te tocmesti dumneata cu el, raspunse Cyprien.
-Daca-i vorba numai de atita lucru, s-a facut! replica Thomas Steel. Vom sti curind la ce sa ne
asteptam !
Trei ore mai tirziu, jumatate din claim-ul numarul 942, marcat cum se cuvine cu tarusi si trecut pe plan, era arendat, cu toate formele de cuviinta, domnilor Mere si Thomas Steel, cu plata unei prime de nouazeci de lire sterline si varsamintul impozitului in miinile casierului. In plus, se stipulase special in acte ca arendasii vor imparti cu John Watkins produsele exploatarii lor si ii vor da cu titlul de "royalty" primele trei diamante mai mari de zece carate, pe care le-ar fi putut gasi. Nimic nu demonstra ca aceasta eventualitate s-ar fi putut prezenta, dar, in definitiv, ea era posibila - totul era posibil.
In general, afacerea putea fi considerata ca extraordinar de avantajoasa pentru Cyprien, si domnul Watkins i-o spuse, cu obisnuita-i sinceritate, ciocnind un pahar cu el, dupa semnarea contractului.
-Ai apucat pe calea cea buna, baiete! rosti el, batindu-l pe umar. Ai stofa! N-as fi surprins sa te vad devenind unul dintre cei mai buni mineri ai Griqualandului.
Cyprien nu se putu impiedica de a vedea in aceste cuvinte o prevestire fericita pentru viitor.
Miss Watkins, care era de fata la intrevedere, avea in ochii sai albastri o raza de soare atit de luminoasa!
Nu! N-ai fi crezut niciodata ca aceiasi ochi plinsesera toata dimineata.
De altfel, printr-un acoid tacit, fu evitata orice explicatie in legatura cu intristatoarea scena din dimineata aceea. Cyprien ramasese, era evident si, la urma urmei, asta era lucrul esential.
Tinarul inginer pleca deci cu inima usoara, sa se pregateasca de mutare, neluind de altfel decit citeva haine intr-o valiza usoara, caci avea de gind sa locuiasca sub cort, la Vandergaart-Kopje, si sa nu revina la ferma decit pentru a-si petrece timpul liber.
Steaua Sudului - Capitolul 01 - Grozavi francezii astia
Steaua Sudului - Capitolul 02 - Pe Campia Diamantelor
Steaua Sudului - Capitolul 03 - Un pic de stiinta, predata cu multa prietenie
Steaua Sudului - Capitolul 04 - Vandergaart-Kopje
Steaua Sudului - Capitolul 05 - Prima exploatare
Steaua sudului - Capitolul 6
Steaua sudului - Capitolul 7
Steaua sudului - Capitolul 8
Steaua sudului - Capitolul 9
Steaua sudului - Capitolul 10
Steaua sudului - Capitolul 11
Steaua sudului - Capitolul 12
Steaua sudului - Capitolul 13
Steaua sudului - Capitolul 14
Steaua sudului - Capitolul 15
Steaua sudului - Capitolul 16
Steaua sudului - Capitolul 17
Steaua sudului - Capitolul 18
Steaua sudului - Capitolul 19
Steaua sudului - Capitolul 20
Steaua sudului - Capitolul 21
Aceasta pagina a fost accesata de 2223 ori.
