Steaua Sudului - Capitolul 03 - Un pic de stiinta, predata cu multa prietenie
de Jules Verne
Capitolul 3
Un pic de stiinta, predata cu multa prietenie
Tinarul inginer, ne grabim s-o spunem spre cinstea lui, nu venise in Griqualand ca sa-si petreaca timpul in aceasta atmosfera de lacomie, de betie si de fum de tutun. Avea sarcina de a executa masuratori topografice si geologice in anumite zone ale tinutului, de a stringe esantioane de roci si terenuri diamantifere, de a efectua la fata locului analize delicate. Prima lui grija trebui deci sa fie aceea de a-si gasi o locuinta linistita, in care sa-si poata instala laboratorul si care sa-i serveasca drept un fel de centru al explorarilor sale in intreg districtul miner.
Magura pe care se ridica ferma Watkins ii atrase imediat atentia, fiind foarte potrivita pentru lucrarile sale. Fiind destul de departe de tabara minerilor, ca sa sufere cit mai putin din cauza vecinatatii lor zgomotoase, Cyprien s-ar fi aflat acolo la cel mult o ora de mers de cele mai indepartate Kopje, caci districtul diamantifer n-are o circumferinta mai mare de zece-doisprezece kilometri. Sa aleaga una din casele parasite de John Watkins, sa se-nteleaga in privinta chiriei si sa se stabileasca acolo fu treaba de jumatate de zi pentru tinarul inginer. De altfel, fermierul se arata a fi intelegator. Adevarul e ca se plictisea grozav in singuratatea sa si vedea cu placere instalindu-se linga el un tinar, care avea sa-i aduca un pic de distractie.
Dar, daca domnul Watkins socotise ca va gasi in chiriasul sau un tovaras de masa sau un partener gata sa dea asalt canii cu gin, se inselase. Abia instalat cu retortele, cuptoarele si reactivele sale in cabana inchiriata - si chiar mai inainte de a-i fi sosit principalele piese ale laboratorului - Cyprien isi incepuse plimbarile geologice prin regiune. Asa ca seara, cind se-ntorcea, frint de oboseala, aducind bucati de roca in cutia sa de zinc, in tolba, in buzunare si chiar in palarie, avea chef mai curind sa se arunce pe pat si sa doarma, decit sa vina si sa asculte birfelile domnului Watkins. Pe deasupra, el fuma putin, si bea si mai putin inca. Nu era tocmai chefliul pe care il visase fermierul.
Cu toate acestea, Cyprien era atit de loial si de bun, cu purtari atit de simple si sentimente atit de sincere si totodata atit de modest, incit era imposibil sa-l vezi mai mult timp fara sa te atasezi de el.
Domnul Watkins -poate fara sa-si dea seama -il respecta pe tinarul inginer mai mult decit pe oricine pina atunci. Ah, daca baiatul asta ar fi stiut sa bea zdravan! Dar ce sa faci cu un om care nu pune niciodata o picatura de gin in gura? Iata cum se terminau totdeauna reflectiile fermierului asupra chiriasului sau.
Cit despre miss Watkins, ea adoptase imediat o atitudine de camaraderie sincera fata de tinarul savant.
Gasind la el o distinctie, o superioritate intelectuala pe care nu le intilnea in anturajul sau obisnuit, ea se grabise sa foloseasca ocazia neasteptata ce i se oferea, de a completa, prin notiuni de chimie experimentala, instructia foarte solida si foarte variata, pe care si-o facuse pina atunci prin lectura lucrarilor de stiinta.
Laboratorul tinarului inginer, cu aparatele sale ciudate, o interesa foarte mult. Era mai ales foarte curioasa sa cunoasca totul despre natura diamantelor, aceasta piatra pretioasa care juca un rol atit de important in conversatiile si in comertul tarii. De fapt, Alice era inclinata sa vada in aceasta gema doar o pietricica fara valoare. Cyprien - ea isi dadea seama de asta -avea acelasi dispret pentru diamante. Si aceasta comuniune de sentimente contribuise la imprietenirea lor rapida. Se putea spune ca numai ei, in intregul Griqualand, nu credeau ca unicul scop al vietii trebuie sa fie cautarea, slefuirea si vinderea acestor pietricele rivnite cu atita ardoare in toate tarile lumii.
-Diamantul, ii spuse intr-o zi tinarul inginer, nu este altceva decit carbon pur. Nimic mai mult decit un fragment de carbon cristalizat. Poate fi ars ca orice bucata de jeratic, si tocmai aceasta combustibilitate a facut sa se banuiasca, pentru prima data, adevarata lui natura. Newton, care observa atitea lucruri, notase ca diamantul refracta lumina mai mult decit oricare alt corp transparent.
Or, cum el stia ca aceasta proprietate apartine majoritatii substantelor combustibile, a dedus din acest fapt, cu obisnuita lui indrazneala, ca diamantul "trebuie" sa fie combustibil. Si experienta ii dadu dreptate.
-Dar, daca diamantul nu-i decit carbon, de ce costa atit de scump, domnule Mere? intreba fata.
-Pentru ca este foarte rar, domnisoara Alice, raspunse Cyprien, si pentru ca n-a fost gasit inca, in natura, decit in cantitati foarte mici. Multa vreme, s-a extras numai din India, Brazilia si insula Borneo. Si va amintiti foarte bine, desigur, caci trebuie sa fi avut pe atunci sapte sau opt ani, momentul in care sa semnalat pentru prima data prezenta diamantelor in aceasta provincie a Africii de Sud.
-Sigur ca imi amintesc! spuse miss Watkins. In Griqualand, toata lumea parca innebunise! Nu vedeai decit oameni inarmati cu cazmale si lopeti, scormonind peste tot, abatind cursul piraielor, ca sa le examineze albiile, visind si vorbind doar despre diamante!
Cit eram de mica, va asigur ca eram satula uneori, domnule Mere! Dar spuneati ca diamantul e scump, fiindca e rar... Asta-i singura lui calitate?
-Nu numai asta, miss Watkins. Transparenta, stralucirea lui, dupa ce a fost taiat astfel incit sa refracte lumina, insasi dificultatea acestei taieri si, in sfirsit, duritatea lui foarte mare fac din el un corp intr-adevar foarte interesant pentru omul de stiinta si, as adauga, foarte util pentru industrie. Stiti ca nu poate fi slefuit decit cu propriul sau praf, si tocmai aceasta duritate pretioasa a permis sa fie intrebuintat, de citiva ani, pentru strapungerea rocilor. Fara ajutorul acestei geme, nu numai ca ar fi foarte greu de lucrat sticla si multe alte substante dure, dar saparea tunelurilor, a galeriilor de mine, a fintinilor arteziene ar fi de asemenea mult mai dificila!
-Acum inteleg, zise Alice, care simti deodata un fel de stima pentru bietele diamante pe care le dispretuise pina atunci. Dar, domnule Mere, acest carbune, din care spuneti ca e compus diamantul in stare cristalina -am spus bine, nu-i asa? -acest carbune, ce este el, in definitiv?
-Un corp simplu, nemetalic si unul dintre cele mai raspindite in natura, raspunse Cyprien. Toti
compusii organici, fara exceptie -lemnul, carnea, piinea, iarba -contin carbune intr-o mare
proportie. Ei datoreaza tocmai prezentei carbunelui, sau carbonului, printre elementele lor componente, gradul de inrudire ce se observa intre ei.
-Ce lucru ciudat! spuse miss Watkins. Va sa zica, aceste tufisuri, iarba acestui izlaz, copacul ce ne adaposteste, carnea strutului meu, Dada, si eu insami, si dumneavoastra, domnule Mere, sintem in parte facuti din carbune... ca diamantele? Totul nu-i decit carbune in lumea aceasta?
-Intr-adevar, domnisoara Alice, e un lucru presimtit de mult, dar stiinta contemporana tinde sa-l demonstreze din ce in ce mai limpede! Sau, mai bine zis, ea tinde sa reduca din ce in ce numarul corpurilor elementare, numar considerat mult timp drept sacramental. Procedeele observatiei spectroscopice au aruncat, in aceasta privinta, foarte recent, o noua lumina asupra chimiei. Astfel, cele saizeci si doua de substante, clasate pina acum drept corpuri elementare sau fundamentale, s-ar putea sa nu fie decit o singura si unica substanta atomica -poate hidrogenul -in alcatuiri electrice, dinamice si calorice diferite.
-Oh, ma-nspaimintati, domnule Mere, cu toate aceste cuvinte mari! striga miss Watkins. Vorbiti-mi mai degraba despre carbune! Dumneavoastra, domnii chimisti, nu-l puteti oare cristaliza cum faceti cu sulful, din care mi-ati aratat deunazi cristale atit de frumoase? Ar fi mult mai usor decit sa se sape gauri in pamint, pentru a gasi diamante!
-S-a incercat adesea sa se realizeze fabricarea diamantului artificial prin cristalizarea carbonului pur, raspunse Cyprien. Trebuie sa adaug ca s-a reusit chiar, in oarecare masura, Despretz, in 1853, si, recent de tot, in Anglia, un alt savant au produs praf de diamant aplicind unor cilindri de carbune, curatati de orice substanta minerala si preparati cu zahar candel, un curent electric foarte puternic, in vid. Pina acum problema n-a fost rezolvata la nivel industrial. Probabil ca e o chestiune de timp. Dar, intr-o zi sau alta...poate chiar acum, cind va vorbesc, miss Watkins, procedeul fabricarii diamantului e pe cale de a fi descoperit !
Vorbeau astfel, plimbindu-se pe terenul nisipos din jurul fermei, sau seara, asezati sub acoperisul usor al verandei, privind sclipirea stelelor pe cerul austral.
Apoi, Alice isi lua ramas bun de la tinarul inginer si se intorcea la ferma, cind nu-l lua cu ea ca sa-i arate micul sau cird de struti, inchisi intr-un tarc, la poalele magurei pe care se ridica locuinta lui John Watkins. Capul lor mic, alb, ridicat pe un trup negru, picioarele lor mari si tepene, manunchiurile de pene galbui care le impodobesc extremitatile aripilor si coada, toate acestea o captivau pe Alice, care se distra, de un an sau doi, sa creasca o intreaga trupa de pasari-picioroange gigantice.
De obicei, aceste animale nu sint domesticite, si fermierii din Colonia Capului le lasa sa traiasca aproape in stare salbatica. Se multumesc sa le tina in tarcuri foarte intinse, imprejmuite cu bariere inalte din sirma de alama, asemanatoare celor puse, in unele tari, de-a lungul cailor ferate. Strutii, rau inzestrati pentru zbor, nu pot sari peste aceste bariere. Ei traiesc acolo tot anul, intr-o captivitate de care nu-si dau seama, se hranesc cu ce gasesc, cauta colturi ferite ca sa-si depuna ouale, pe care legi aspre le apara de hoti. Numai in epoca napirlirii, cind urmeaza sa fie jumuliti de penele atit de cautate de femeile din Europa, haitasii alunga strutii, incet-incet, intr-o serie de tarcuri din ce in ce mai mici, pina cind pot fi prinsi usor si li se smulge podoaba.
Aceasta industrie a luat de citiva ani o dezvoltare uimitoare in Colonia Capului si e de mirare ca in Algeria, unde n-ar fi mai putin fructuoasa, se afla abia la inceput. Fiecare strut, redus astfel la sclavie, aduce proprietarului sau, fara nici o cheltuiala, un venit anual care variaza intre doua si trei sute de franci. Ca sa se inteleaga acest lucru, trebuie stiut ca o pana mare, cind e de buna calitate, se vinde cu saizeci si optzeci de franci - pret curent in comert -si ca penele mijlocii si mici au si ele o valoare destul de mare.
Dar miss Watkins crestea o duzina din aceste mari pasari, numai pentru distractia ei personala. Ii facea placere sa le vada clocindu-si ouale lor enorme, sau cind veneau la mincare cu puii, cum ar fi facut gainile si curcile. Cyprien o insotea uneori si-i placea sa dezmierde pe unul dintre cei mai frumosi din cird - un anumit strut, cu capul negru, cu ochii aurii -tocmai acel rasfatat Dada, care inghitise bila de fildes folosita la cirpit ciorapii.
Intre timp, putin cite putin, Cyprien simtise nascindu-se in el un sentiment mai adinc si mai tandru fata de aceasta fata. Se gindise ca n-ar gasi niciodata o femeie mai sincera, mai inteligenta, mai placuta, mai desavirsita in toate privintele, cu care sa-si imparta viata lui de munca si de meditatie. Intr-adevar, miss Watkins, ramasa de mica fara mama, obligata sa indrume treburile casnice, era o gospodina perfecta si, in acelasi timp, o adevarata femeie de lume. Tocmai acest amestec deosebit de distinctie si de simplitate atragatoare ii dadea atita farmec. Fara a avea pretentiile ridicole ale atitor tinere elegante din orasele Europei, ea nu se temea sa-si bage miinile albe in aluat ca sa prepare o budinca cu stafide, sa supravegheze pregatirea meselor si sa se convinga ca lenjeria e in buna stare. Si asta n-o impiedica sa interpreteze sonatele lui Beethoven tot asa de bine, si poate chiar mai bine decit altele, sa vorbeasca corect doua sau trei limbi, sa-i placa sa citeasca, sa poata aprecia capodoperele tuturor literaturilor si sa aiba mult succes la micile reuniuni mondene, care se tineau uneori la fermierii bogati din district.
Asta nu inseamna ca femeile distinse ar fi fost prea putine la aceste reuniuni. in Transvaal, ca si in America, in Australia si in toate tarile noi, unde preocuparile materiale ale unei civilizatii care se improvizeaza ii absorb pe barbati, cultura intelectuala este, mai mult decit in Europa, monopolul aproape exclusiv al femeilor. Asa ca ele sint, cel mai adesea, mult superioare sotilor si fiilor lor, in ceea ce priveste instructiunea generala si rafinamentul artistic. S-a intimplat tuturor calatorilor sa descopere, nu fara oarecare stupefactie, la sotia unui miner australian, sau a unui squatter din Far-West, un talent muzical de prim ordin, asociat celor mai serioase cunostinte literare sau stiintifice. Fiica unui negustor din Omaha sau a unui mezelar din Melbourne ar rosi la gindul ca poate fi inferioara in instruire, in bune maniere, in insusiri de tot felul, unei printese din vechea Europa, in Statul liber range, unde educatia fetelor este de mult timp egala cu cea a baietilor, dar unde acestia parasesc prea devreme bancile scolii, acest contrast intre cele doua sexe este mai mare decit oriunde aiurea.
Barbatul este, in gospodarie, "bread-winner"-ul, cel care cistiga piinea; el adauga asprimii sale native pe cea imprimata de meseria exercitata in aer liber, de viata de oboseli si de pericole. Dimpotriva, femeia isi asuma, pe linga indatoririle casnice, cultivarea artelor si a literelor, pe care o dispretuieste sau o neglijeaza sotul sau.
Si astfel gasesti uneori o floare de frumusete, de distinctie si de farmec crescind la marginea
desertului; era cazul fiicei fermierului John Watkins.
Cyprien isi spusese toate acestea si, deoarece ii placea sa mearga drept la tinta, nu ezitase sa vina sa-si prezinte cererea.
Cadea acum, vai! din inaltimea visului sau si zarea, pentru prima data, prapastia aproape de netrecut care il despartea de Alice. Se-ntoarse acasa cu inima plina de mihnire, dupa aceasta intrevedere hotaritoare. Dar el nu era omul care sa se lase prada unei disperari zadarnice; era hotarit sa lupte pe acest teren si, deocamdata, putea sa gaseasca in misiunea sa un leac sigur pentru mihnire.
Dupa ce se aseza la masa lui mica, tinarul inginer termina, cu un scris rapid si ferm, lunga scrisoare
confidentiala, pe care o incepuse dimineata, catre maestrul sau venerat M.J. membru al Academiei de
Stiinte si profesor titular la Scoala de Mine:
"...Ceea ce n-am crezut ca trebuie sa consemnez in memoriul meu oficial, deoarece nu este inca pentru mine decit o ipoteza, este opinia pe care as fi ispitit sa mi-o fac, dupa observatiile mele geologice, asupra adevaratului mod de formare a diamantului. Nici ipoteza dupa care ar fi de origine vulcanica, nici aceea potrivit careia ar fi ajuns in zacamintele actuale datorita actiunii unor zguduiri puternice nu ma satisfac mai mult decit pe dumneavoastra, scumpe maestre, si n-am nevoie sa va amintesc motivele care ne fac sa nu le acceptam. Formarea diamantului, pe loc, sub actiunea focului, este de asemenea o explicatie cu mult prea vaga si care nu ma multumeste defel. Care ar fi natura acestui foc si de ce n-ar fi modificat el toate felurile de calcar, care se gasesc in mod obisnuit in zacamintele diamantifere? Aceasta teorie imi pare pur si simplu puerila, ca si cea a virtejurilor sau a torsiunii atomilor.
Singura explicatie care ma satisface, daca nu intru totul, cel putin in oarecare masura, este aceea a aducerii de catre ape a elementelor gemei si a formarii ulterioare a cristalului, pe loc. Sint foarte izbit de profilul special, aproape uniform, al diferitelor zacaminte pe care le-am studiat si masurat cu cea mai mare grija Toate prezinta, mai mult sau mai putin, forma generala a unui fel de cupa, de capsula, sau, mai degraba, tinind seama de crusta ce le acopera, a unei plosti de vinatoare, culcata pe o parte.
Este ca un rezervor de treizeci sau patruzeci de mii de metri cubi, in care s-ar fi descarcat un conglomerat de nisip, de noroi si de terenuri aluvionare, aplicat peste rocile primitive.
Acest caracter este foarte vadit mai ales la Vandergaart-Kopje, unul dintre zacamintele cele mai recent descoperite si care apartine, in treacat fie zis, chiar proprietarului cabanei din care va scriu.
Ce se petrece, cind se varsa intr-o capsula un lichid care contine corpuri straine in suspensie? Aceste corpuri straine se depun mai ales la fund si pe marginile capsulei. Ei bine, tocmai asta se produce in Kopje! Diamantele se gasesc mai ales pe fundul si spre centrul bazinului, ca si la limitele extreme ale acestuia. Si faptul e atit de bine constatat, incit pretul claim-urilor intermediare scade foarte repede, in timp ce concesiunile centrale, sau vecine cu marginile bazinului ating o valoare enorma, imediat ce forma zacamintului a fost determinata. Analogia de mai sus pledeaza deci pentru transportul materialelor prin actiunea apelor.
Pe de alta parte, un mare numar de imprejurari, pe care le veti gasi enumerate in memoriul meu, tind sa indice formarea pe loc a cristalelor si nu transportul lor in stare perfecta. Pentru a nu repeta decit doua sau trei argumente, trebuie aratat ca diamantele sint reunite aproape intotdeauna in grupe de aceeasi natura si de aceeasi culoare, ceea ce nu s-ar intimpla daca ar fi fost aduse, gata formate, de un torent. Se gasesc frecvent doua lipite impreuna, care se desprind la cea mai mica izbitura. Cum ar fi rezistat ele frecarilor si meandrelor unui drum de apa? in plus, diamantele mari se gasesc aproape totdeauna la adapostul unei stinci, ceea ce ar arata ca influenta stincii - radiatia sa calorica, sau orice alta cauza - a usurat cristalizarea. In sfirsit, rar, chiar foarte rar, se gasesc diamante mari si mici
impreuna. De fiecare data cind se gaseste o piatra frumoasa, ea este izolata. E ca si cum toate
elementele diamantine ale cuibului s-au concentrat intr-un singur cristal, sub actiunea unor cauze speciale.
Aceste motive si multe altele inca ma fac sa inclin pentru ipoteza cristalizarii pe loc a elementelor aduse de ape.
Dar de unde au venit apele care au carat ramasitele organice, destinate sa se transforme in diamante?
E un lucru pe care n-am reusit sa-l stabilesc, cu tot studiul foarte atent al diferitelor terenuri.
Descoperirea ar avea totusi importanta ei. In adevar, daca s-ar izbuti sa se cunoasca drumul urmat de ape, de ce nu s-ar ajunge, facind acest drum invers, la punctul initial de unde au pornit diamantele, acolo unde exista fara indoiala o cantitate mult mai mare decit in micile rezervoare exploatate in prezent? Ar fi o demonstratie completa a teoriei mele si as fi foarte fericit sa se realizeze. Dar nu eu o voi face, caci iata-ma aproape la sfarsitul misiunii mele si mi-a fost imposibil sa formulez vreo concluzie serioasa in aceasta privinta.
Am fost un norocos in zilele rocilor...
Si tanarul inginer, continuandu-si expunerea, intra in detalii tehnice privind lucrarile sale, detalii, fara indoiala, de un mare interes pentru el si pentru corespondentul sau, dar despre care cititorul profan s-ar putea sa aiba o alta parere. De aceea e mai prudent sa-l crutam. La miezul noptii, dupa ce termina lunga lui scrisoare, Cyprien stinse lampa, se-ntinse in hamac si adormi adanc. Munca inabusise mahnirea - cel putin pentru cateva ore - dar o viziune gratioasa aparu de mai multe ori in visele tanarului savant si i se paru ca ea-i spunea sa nu-si piarda nadejdea!
Steaua Sudului - Capitolul 01 - Grozavi francezii astia
Steaua Sudului - Capitolul 02 - Pe Campia Diamantelor
Steaua Sudului - Capitolul 03 - Un pic de stiinta, predata cu multa prietenie
Steaua Sudului - Capitolul 04 - Vandergaart-Kopje
Steaua Sudului - Capitolul 05 - Prima exploatare
Steaua sudului - Capitolul 6
Steaua sudului - Capitolul 7
Steaua sudului - Capitolul 8
Steaua sudului - Capitolul 9
Steaua sudului - Capitolul 10
Steaua sudului - Capitolul 11
Steaua sudului - Capitolul 12
Steaua sudului - Capitolul 13
Steaua sudului - Capitolul 14
Steaua sudului - Capitolul 15
Steaua sudului - Capitolul 16
Steaua sudului - Capitolul 17
Steaua sudului - Capitolul 18
Steaua sudului - Capitolul 19
Steaua sudului - Capitolul 20
Steaua sudului - Capitolul 21
Aceasta pagina a fost accesata de 2361 ori.
