Insula Misterioasa - Partea III - Capitolul 07

de Jules Verne

CAPITOLUL VII

Reporterul şi Pencroff la stână. Transportarea lui Harbert. Deznădejdeamarinarului. Reporterul şi inginerul se consultă. Tratamentul. Clipe desperanţă. Cum să-l prevină pe Nab? Un sol credincios şi sigur.Răspunsul lui Nab.

Auzind ţipătul băiatului, Pencroff aruncă puşca şi se repezi la Harbert,

strigând:

— Ne-au omorât copilul! Copilul meu! L-au ucis! Cyrus Smith şi GédéonSpilett se repeziră şi ei.Reporterul se plecă să asculte dacă inima bietului copil mai bătea.

— Trăieşte, spuse el. Dar trebuie transportat...

— Unde? La Casa de Granit e cu neputinţă, răspunse inginerul.

— La stână, atunci! strigă Pencroff.

— O clipă, spuse Cyrus Smith.Făcu un salt spre stânga, ca să ocolească ţarcul. Pe neaşteptate sepomeni cu un ocnaş în faţă, care trase în el, străpungându-i cu un glontepălăria. Dar peste câteva secunde, ticălosul căzu înjunghiat în inimă depumnalul lui Cyrus Smith, mai înainte de a fi avut timp să tragă un al doileafoc. În acelaşi timp, Gédéon Spilett şi marinarul săriră peste gard, dărâmarăproptelele care ţineau poarta închisă pe dinăuntru, se repeziră în casa pecare o găsiră goală, şi peste câteva minute, sărmanul Harbert era întins înpatul lui Ayrton.Nu trecu mult şi sosi şi Cyrus Smith.Văzându-l pe Harbert în nesimţire, marinarul fu cuprins de o grozavădurere. Plângea în hohote şi se lovea cu pumnii în cap. Nici inginerul, nicireporterul nu erau în stare să-l liniştească. Ei înşişi erau copleşiţi de emoţie şinu izbuteau să vorbească.Totuşi, făcură tot ce le stătea în putinţă ca să smulgă din ghearele morţiipe bietul copil, care se părea că intrase în agonie. Gédéon Spilett, caretrecuse prin multe în viaţa lui, avea câteva noţiuni de medicină. Ştia câte cevadin toate şi în multe împrejurări fusese silit să îngrijească răni pricinuite de totfelul de arme. Ajutat de Cyrus Smith, făcu tot ce-i era posibil ca să uşurezestarea lui Harbert. Îi neliniştea mai ales starea de apatie în care se aflabolnavul, stare datorată fie pierderii de sânge, fie unei comoţii, dacă din întâmplare glonţul lovise cu putere un os.Harbert era foarte palid şi pulsul lui era atât de slab, încât Gédéon Spilettnu-l simţea bătând decât la intervale mari, ca şi când ar fi fost pe cale să seoprească, în acelaşi timp, băiatul îşi pierduse cunoştinţa, toate simptomedestul de grave. Îi dezveliră pieptul şi, după ce spălară sângele cu apă rece, văzură şirana. Era o deschizătură ovală, între a treia şi a patra coastă. Pe acolointrase glontele.Cyrus Smith şi Gédéon Spilett întoarseră copilul, care scoase un geamătatât de slab, încât se părea că-şi dă sufletul. O altă rană însângera spatele luiHarbert şi glontele care îl lovise căzu din ea.

— Slavă domnului! spuse reporterul, glontele n-a rămas în trup şi deci nuvom fi nevoiţi să-l extragem.

— Dar inima?... Întrebă Cyrus Smith.

— Inima n-a fost atinsă, altfel Harbert ar fi murit.

— A murit! răcni Pencroff care nu auzise decât ultimul cuvânt alreporterului.

— Nu, Pencroff… răspunse Cyrus Smith. Nu! N-a murit, îi simt pulsul.Adineauri a gemut. Dar te rog, spre binele copilului tău, linişteşte-te. Avemnevoie de mult sânge rece. Nu-ţi pierde capul, dragul meu.Pencroff tăcu şi lacrimi mari prinseră a-i luneca pe obraji.Gédéon Spilett încercă să-şi adune amintirile şi să procedeze cumetodă. Fără îndoială, glontele intrat prin piept ieşise prin spate. Dar cestrăpunsese glontele în drumul lui? Ce organe atinsese? Nici un chirurg deprofesie n-ar fi putut să se pronunţe atât de curând şi cu atât mai puţinreporterul.El ştia un singur lucru: trebuia să evite şi să combată inflamaţiile locale şifebra ce se puteau ivi de pe urma acestei răni, care i-ar fi primejduit viaţabăiatului. Dar cu ce mijloace să împiedice inflamarea? Mai ştia că trebuie săpanseze cât mai repede cele două răni, fără să mai provoace altă scurgerede sânge, căci şi aşa Harbert era foarte slăbit din pricina hemoragieiputernice.Reporterul spălă cele două răni cu apă rece. Harbert fu culcat pe parteastângă şi trebuia menţinut în această poziţie.

— Nu trebuie să se mişte, spuse Gédéon Spilett. Se află în poziţia ceamai bună, pentru ca cele două răni să se poată vindeca în voie, şi are nevoiede odihnă desăvârşită.

— Cum? Nu-l putem transporta la Casa de Granit? întrebă Pencroff.

— Nu, Pencroff, răspunse reporterul.Gédéon Spilett cercetă din nou, cu multă grijă, starea bolnavului. Harbertera aşa de palid, încât reporterul se îngrijoră.

— Cyrus, spuse el, eu nu sunt medic... şi sunt într-o cumpănă teribilă.Trebuie să mă ajuţi cu sfaturile şi cu experienţa dumitale!

— Linişteşte-te, dragul meu, răspunse inginerul, strângând mânareporterului. Păstrează-ţi sângele rece... Gândeşte-te la un singur lucru:trebuie să-l salvăm pe Harbert!Aceste cuvinte îl liniştiră oarecum pe Gédéon Spilett care se lăsase oclipă copleşit de deznădejde, uitând de răspunderea ce-i revenea. Se aşezăpe pat. Cyrus Smith rămase în picioare. Pencroff îşi rupsese cămaşa şi cugesturi maşinale pregătea feşe pentru bandaje.Gédéon Spilett îi explică lui Cyrus Smith că, după părerea lui, trebuiausă oprească mai întâi cu orice preţ hemoragia, fără să închidă totuşi celedouă plăgi şi fără să provoace cicatrizarea lor imediată, deoarece glontelestrăbătuse toracele şi trebuia evitată acumularea puroiului în interior.Cyrus Smith fiind de aceeaşi părere, hotărâră să panseze ambele răni,fără să încerce să le închidă imediat. Din fericire, marginile rănilor nu selipiseră încă şi nu era nevoie de nici o intervenţie.Dar ce mijloc aveau ei la îndemnă pentru a combate infecţia? Unasemenea mijloc îl pusese chiar natura la îndemâna lor: era apa rece, leaculcel mai puternic împotriva inflamaţiilor, agentul terapeutic cel mai eficace, încazurile grave, întrebuinţat de toţi medicii. Apa rece mai avea avantajul călăsa rana în repaus absolut, izolând-o, în primele zile, de contactul cu aerul.

Astfel gândiră Gédéon Spilett şi Cyrus Smith şi judecata lor sănătoasă îiajută să procedeze ca cei mai buni chirurgi. Aşezară pe rănile bietului Harbertcomprese de pânză pe care le stropeau într-una cu apă rece.Marinarul aprinsese focul în bucătărie şi găsise în casă tot ce le trebuia.Plantele medicinale, pe care chiar băiatul le culesese pe malurile laculuiGrant, slujiră la prepararea unor ceaiuri răcoritoare, îndulcite cu zahăr dearţar, pe care bolnavul le înghiţi fără să-şi dea seama. Avea temperatură şitoată ziua şi noaptea următoare trecură fără ca el să-şi fi venit în fire. Viaţapâlpâia slab în trupul rănitului.

Dar a doua zi, Cyrus Smith şi tovarăşii săi prinseră oarecare nădejde.Harbert îşi veni în fire. Deschise ochii şi îi recunoscu pe Cyrus Smith, pereporter, pe Pencroff. Rosti chiar două, trei cuvinte. Nu ştia ce se petrecuse. Îipovestiră totul şi Gédéon Spilett îl rugă să stea liniştit, spunându-i că viaţa nu îi e în primejdie şi că rănile i se vor cicatriza în câteva zile. De allfel, Harbertaproape n-avea dureri şi apa rece împiedica inflamarea rănilor. Totuldecurgea în mod normal, temperatura părea că nu se va urca, îndreptăţindu-isă spere că rana atât de gravă nu va avea urmări fatale. Pencroff începusesă se liniştească. Se purta ca o soră de caritate sau ca o mamă careveghează la căpătâiul copilului ei.Harbert aţipi din nou, dar somnul lui părea mai liniştit.

— Mai spuneţi-mi o dată că n-aţi pierdut speranţa, domnule Spilett!spuse Pencroff. Mai spuneţi-mi o dată că-l veţi salva pe Harbert!

— Da, îl vom salva! răspunse reporterul. Rana este gravă, se poate chiar să fi străpuns plămânul, dar nu moare omul dintr-un plămân găurit.

— Să dea dumnezeu! răspunse Pencroff. Bineînţeles, că în douăzeci şipatru de ore de când se aflau la stână, pionierii nu se gândiseră decât laHarbert. Nu fuseseră preocupaţi nici de posibilitatea întoarcerii ocnaşilor, nicide măsurile ce trebuiau luate pentru viitor.Dar în ziua aceea, în timp ce Pencroff veghea la căpătâiul bolnavului,Cyrus Smith şi reporterul discutară despre toate aceste lucruri. Începură prin a cutreiera stâna. Nici o urmă de Ayrton. Să se fi lăsat târâtdin nou de foştii lui complici? Să fi fost surprins de ei la stână? Să fi luptat şisă fi fost răpus în luptă? Acesta părea să fie adevărul. În clipa în careGédéon Spilett sărise gardul, îl zărise pe unul dintre ocnaşii care, încolţit deTop, o luase la fugă spre povârnişul de sud al muntelui Franklin. Era unuldintre ticăloşii aflaţi în barca ce se sfărâmase de stânci, la gura râului.Găsiseră şi cadavrul celui răpus de pumnalul lui Cyrus Smith şi seconvinseseră că era tot din banda lui Bob Harvey.Stâna nu suferise nici un fel de stricăciune. Porţile erau închise şianimalele nu putuseră să fugă spre pădure. Nu găsiră nici o urmă de luptă şinici o stricăciune în casă sau pe afară. Numai muniţiile pe care le avuseseAyrton dispăruseră o dată cu el.

— Nenorocitul, trebuie să fi fost luat pe neaşteptate, spuse Cyrus Smith,şi fiindcă nu era un om, care să se lase doborât cu una cu două, o fi fostrăpus.

— Da, de asta mă tem şi eu! răspunse reporterul. Ocnaşii trebuie să se fiinstalat apoi la stână, unde au găsit de toate, şi au rupt-o desigur la fugăatunci când ne-au văzut pe noi. Sunt sigur că în clipa aceea Ayrton, mort sauviu, nu mai era aici.

— Va trebui să răscolim pădurea, spuse inginerul, şi să curăţăm insulade tâlharii ăştia. Avea dreptate Pencroff când spunea că trebuie ucişi cafiarele. Nu mai cădeau toate nenorocirile astea pe capul nostru!

— Da, răspunse reporterul, acum avem tot dreptul să fim fără milă!

— Totuşi, spuse inginerul, suntem siliţi să mai aşteptăm câtva timp şi sărămânem la stână până în clipa în care vom putea transporta băiatul fără nicio primejdie la Casa de Granit.

— Dar Nab? întrebă reporterul.

— Nab este în siguranţă.

— Şi dacă, îngrijorat de lipsa noastră îndelungată, încearcă să vină pânăaici?— Nu trebuie să vină! răspunse repede Cyrus Smith. Au să-l omoare pedrum!

— Dar e mai mult ca sigur că va încerca să vină!

— Ce bine ar fi dacă ar funcţiona telegraful! Am putea să-i dăm de veste!Dar acum e cu neputinţă. Şi nici nu putem să-l lăsăm aici pe Harbert numaicu Pencroff... Ştii ce? Mă duc singur la Casa de Granit.

— Nu, nu, Cyrus! răspunse reporterul. N-ai dreptul să faci aceasta.Ticăloşii aceia stau cu siguranţă la pândă în pădure şi dacă pleci vom suferidouă nenorociri în loc de una.

— Dar Nab? repetă inginerul. N-are nici o ştire de la noi de 24 de ore.Sunt sigur că va veni!— Şi cum nu ştie nici ce s-a întâmplat, răspunse Gédéon Spilett, va fiatacat!...

— Nu există nici un mijloc să-i dăm de veste? În timp ce inginerul se gândea, privirile sale căzură asupra lui Top, carese plimba de colo până colo, parcă ar fi spus: „Dar ce, eu nu sunt aici?”

— Top! strigă Cyrus Smith.Animalul alergă în goană spre stăpânul său.

— Da, Top se va duce, spuse reporterul, care înţelesese totul. Top vatrece pe unde noi n-am putea trece. El va duce la Casa de Granit veşti de lastână şi ne va aduce ştirile de la Casa de Granit!

— Repede! răspunse Cyrus Smith. Repede! Gédéon Spilett rupse o filădin carnet şi scrise pe ea următoarele rânduri:„Harbert rănit. Ne aflăm la stână. Fii cu băgare de seamă. Nu părăsiCasa de Granit. Sunt ocnaşi prin împrejurimi? Răspunde prin Top.”Deşi foarte scurt, biletul cuprindea tot ce trebuia să ştie Nab şi totodată întreba tot ce doreau să afle pionierii.Fu legat de zgarda lui Top, aşa ca să se vadă.

— Top! Căţelul meu! spuse inginerul, mângâindu-l. Top!... Nab!... Du-te!Du-te!

Auzind aceste cuvinte, Top sări în sus. Înţelesese tot ce i se cerea.Cunoştea bine drumul şi putea să-l străbată în mai puţin de jumătate de ceas,alergând prin ierburi sau pe sub marginea pădurii, unde nu putea fi zărit,trecând pe acolo pe unde nici inginerul, nici reporterul nu puteau să treacăfără a-şi pune viaţa în primejdie.Inginerul deschise poarta stânei, repetând: „Nab! Top! Nab!”, în timp cearăta în direcţia Casei de Granit.Top dădu buzna afară, făcându-se nevăzut.— Are să ajungă! spuse reporterul.

— Da! şi fără îndoială se va întoarce!

— Cât o fi ceasul? întrebă Gédéon Spilett.

— E zece.

— Peste un ceas poate fi înapoi. Să aşteptăm.Poarta stânei fu închisă din nou. Inginerul şi reporterul intrară în casă.Harbert dormea adânc. Pencroff umezea mereu compresele. Gédéon Spilett,văzând că n-are nimic de făcut, începu să pregătească ceva de mâncare,supraveghind gardul sprijinit de poalele muntelui, de unde putea să seivească vreun duşman.Pionierii aşteptau destul de îngrijoraţi întoarcerea lui Top. Înainte deunsprezece, inginerul şi reporterul se aşezară în dosul porţii, ţinându-şicarabinele pregătite şi gata să deschidă poarta la primul lătrat al câinelui.Erau siguri că Nab va trimite câinele de îndată ce va citi biletul.Aşteptară vreo zece minute, când deodată răsună o detunătură, urmatăde lătrături puternice. Inginerul deschise poarta şi, zărind un norişor de fum lao sută de paşi în pădure, trase un foc într-acolo. În aceeaşi clipă, Top sări înăuntru şi poarta fu repede închisă.— Top! Top! strigă inginerul, luându-i capul frumos între mâini.De zgardă era legat un bilet şi Cyrus Smith citi câteva cuvinte, scrise custângăcie de Nab: „Nu stat piraţi în jurul Casei de Granit. Nu mă mişc de aici.Bietul Harbert”.

Comanda acum !!!
DVD-AUDIO-MP3 - 9 romane !!!

Biografie

Opera

Comanda acum !!!
DVD-AUDIO-MP3 - 9 romane !!!