Insula Misterioasa - Partea III - Capitolul 04

de Jules Verne

CAPITOLUL IV

Pionierii pe ţărm. Ayrton şi Pencroff Ia lucrările de salvare. Convorbireadin timpul mesei. Părerile lui Pencroff. Vizitarea bricului. Magazia depulbere intactă. Noi bogăţii. Ultimele rămăşiţe. Un cilindru spart.

— Au sărit în aer! strigă Harbert.

— Da, au sărit, de parcă ar fi aprins Ayrton praful de puşcă! răspunsePencroff, aruncându-se în ascensor împreună cu Nab şi Harbert.

— Dar ce s-a întâmplat? întrebă Gédéon Spilett, înmărmurit de sfârşitulneaşteptat.

— De data asta aflăm noi ce este!... răspunse repede inginerul.

— Ce să aflăm?

— Mai târziu! Mai târziu! Hai, Spilett. Un singur lucru are acum însemnătate. Piraţii au fost nimiciţi!Cyrus Smith împreună cu reporterul şi cu Ayrton îi ajunseră din urmă pecei de pe plajă. Din bric nu se mai vedea nimic, nici măcar catargele. După cefusese ridicat de trombă, se răsturnase pe o coastă, dându-se la fund,probabil din pricina unei spărturi uriaşe. Dar cum în locul acela canalul nu eraprea adânc, să fi avut douăzeci de picioare, vasul avea să reapară desigur odată cu retragerea apelor.Câteva rămăşiţe pluteau la suprafaţa mării: pânze de corabie, o întreagăarmătură cu catarge şi bare de schimb, coteţe cu păsări încă în viaţă, lăzi şibutoiaşe, care ieşeau cu încetul la suprafaţă din pântecele vasului. Totuşi nuapăreau nici un fel de sfărâmături sau scânduri din punte ori din îmblănituravasului, ceea ce făcea ca scufundarea bricului să pară destul de ciudată!

Se iviră însă şi cele două catarge, care fuseseră frânte aproape de bazalor. Unele pânze ale catargelor erau strânse, altele desfăcute. Aceste bogăţiinu puteau fi lăsate pradă refluxului; Ayrton şi Pencroff săriră în pirogă, avândde gând să târască toate resturile spre ţărmul insulei sau al ostrovului.Dar în clipa în care se îmbarcau, îi opri o reflexie a lui Gédéon Spilett.— Ce s-o fi întâmplat cu cei şase ocnaşi care au debarcat pe ţărmuldrept al râului Mercy? se întrebă el. Într-adevăr, nu trebuiau să uite că cei şase oameni, a căror barcă sesfărâmase de stânci, izbutiseră să ajungă la capul Epavei.Priviră într-acolo, fără să vadă pe nimeni. Poate că după ce sescufundase bricul o luaseră la fugă spre interiorul insulei.— De ei ne ocupăm mai târziu, spuse Cyrus Smith. Pot fi foarteprimejdioşi, căci sunt înarmaţi, dar, în sfârşit, şase contra şase, luptăm laegalitate. Să ne ocupăm acum de lucrurile mai grabnice.Ayrton şi Pencroff se urcară în pirogă şi vâsliră cu putere, îndreptându-se spre resturile vasului.Marea era liniştită şi apele mari, căci de două zile apăruse luna în primulpătrar. Mai erau deci încă două ore până ce corpul vasului avea să iasă lasuprafaţa apelor.Ayrton şi Pencroff avură răgaz să lege toate resturile cu un odgon, alcărui capăt îl târâră pe mal, în faţa Casei de Granit şi acolo, unindu-şiputerile, pionierii traseră totul la mal. Apoi adunară în pirogă tot ce mai pluteape apă: coteţele, butoiaşele şi lăzile şi le cărară la Cămin. În voia apei mai pluteau şi câteva cadavre. Printre ele Ayrton recunoscupe Bob Harvey, pe care îl arătă tovarăşului său, rostind cu glas sugrumat:

— Uite ce-am fost odată şi eu, Pencroff!

— Dar nu mai eşti, dragă Ayrton, răspunse marinarul.Lucru ciudat, pluteau foarte puţine leşuri printre sfărâmături. Să tot fi fostcinci sau şase cadavre, pe care refluxul le şi împingea în larg. După cât sepărea, ocnaşii, surprinşi de explozie, n-avuseseră timp să fugă, iar vasulaplecându-se pe o rână, cea mai mare parte dintre ei rămăseseră prinşi înbastingaje. Târând în larg cadavrele acestor ticăloşi, refluxul scutea pionieriide neplăcuta datorie de a-i înmormânta în vreun colţ al insulei.Timp de două ore, Cyrus Smith şi tovarăşii săi traseră pe plajă, apoidesfăcură şi uscară pânzele bricului, care scăpaseră neatinse. Adânciţi înmunca lor, pionierii vorbeau puţin, dar câte nu le treceau prin minte! Bricul,sau mai bine zis conţinutul lui, însemna pentru ei o adevărată comoară. Într-adevăr, o corabie este un fel de mică lume, cu toate cele trebuitoare. Datorităacestei întâmplări, inventarul coloniei avea să se îmbogăţească cu o mulţimede lucruri folositoare, mult mai multe decât cele găsite odinioară în lada de lacapul Epavei.„De altfel, gândea Pencroff, nu văd de ce n-am izbuti să reparăm bricul?Dacă are o singură spărtură nu e grav, se poate astupa, şi un vas de trei saupatru sute de tone este un adevărat vapor! Un uriaş pe lângă bietul nostru„Bonadventure”. Mergi departe cu un astfel de bric! Te duci unde vrei!Trebuie să vorbesc cu domnul Cyrus şi Ayrton! Merită!” Într-adevăr, dacă vasul mai era bun de ceva, aceasta însemna căpionierii aveau mult mai mulţi sorţi de scăpare. Dar ca să-şi dea seama delucrul acesta, trebuiau să aştepte retragerea apelor, pentru a putea cerceta întreg corpul bricului.După ce traseră toate resturile pe plajă, la adăpost, Cyrus Smith şitovarăşii săi îşi îngăduiră un scurt răgaz pentru masă. Se simţeau lihniţi defoame. Din fericire, cămara nu era departe, iar Nab era un bucătar foartevrednic. Mâncară lângă cămin şi tot timpul nu vorbiră decât de întâmplareaneaşteptată, care scăpase colonia de la pieire

— A fost o adevărată minune, spuse Pencroff, şi trebuie să mărturisimcă tâlharii au sărit în aer la timp! Casa de Granit era pe cale să devină unadevărat iad!

— Ia spune, Pencroff, întrebă reporterul, cum s-or fi petrecut lucrurile şice să fi provocat asemenea explozie?

— Nimic mai simplu, domnule Spilett, răspunse Pencroff. Un vas depiraţi nu este un vas de război. Ocnaşii nu sunt disciplinaţi ca marinarii! Poatecă magazia bricului era deschisă şi a fost de ajuns ca unul singur să fie maineîndemânatic, sau mai neprevăzător, ca totul să sară în aer!

— Mă miră totuşi, domnule Cyrus, spuse Harbert, că explozia nu a avutun efect mai mare. Detunătura n-a fost prea puternică şi de fapt nu sunt decâtpuţine sfărâmături; nu ştiu de ce mi se pare că vasul a fost mai curândscufundat, decât aruncat în aer.

— Îţi pare ciudat lucrul acesta? întrebă inginerul.

— Da, domnule Cyrus.

— Şi mie la fel, Harbert dragă, răspunse inginerul. Când vom vizitabricul, vom găsi fără îndoială şi dezlegarea misterului.

— Cum, domnule Cyrus? spuse Pencroff. Doar nu veţi fi crezând căvasul s-a scufundat ca orice corabie care se loveşte de stânci?

— De ce nu? îşi dădu cu părerea Nab. Doar sunt stânci destule princanalul ăsta!

— Asta e adevărat, Nab. Dar tu n-ai văzut tocmai ceea ce trebuia. Oclipă înainte de a se scufunda, am văzut foarte bine cum bricul a fost ridicatde un val uriaş şi s-a prăbuşit apoi, întorcându-se pe o parte. Dacă s-ar fi lovitde o stâncă, s-ar fi scufundat încet, încet, s-ar fi dat şi el la fund ca orice vascumsecade care ia apă.

— Păi, vezi bine că ăsta nu era un vas de oameni cumsecade, zise Nabliniştit.

— Lasă, Pencroff, vom vedea noi ce s-a petrecut, îi întrerupse inginerul.

— De văzut, vedem noi, adăugă marinarul, dar pot să fac prinsoare peorice că nu e nici o stâncă în canal. Credeţi oare, domnule Cyrus, că poate fiiar vorba de una din întâmplările acelea năzdrăvane cu care ne-am spartcapul acum câteva luni?Cyrus Smith nu răspunse nimic.

— Orice-ar fi, spuse Gédéon Spilett, lovitură sau explozie, trebuie să

recunoşti, Pencroff, că lucrul a venit la ţanc.

— Da!... Da!... răspunse marinarul. Dar aş vrea să ştiu dacă domnulSmith nu vede şi aici un lucru ciudat.

— Încă nu pot şti, Pencroff, spuse inginerul, şi altceva nu-ţi pot spune.Răspunsul nu-l mulţumi pe marinar. El ţinea morţiş că fusese „explozie”şi nu putea să admită că în canalul cu albia nisipoasă, pe care îl trecuse deatâtea ori când marea era joasă, să se fi aflat o stâncă necunoscută de el. Dealtfel, bricul se scufundase în timpul fluxului, când apele erau atât de mari, încât vasul ar fi putut trece peste orice vârf de stâncă. Prin urmare, bricul nuse ciocnise. Nu lovise nici o stâncă. Nu mai rămânea nici o îndoială că vasulsărise în aer.Trebuie să recunoaştem că părerea marinarului era cât se poate de îndreptăţită.Pe la ora unu, pionierii se suiră în pirogă şi se îndreptară spre loculcatastrofei. Din nefericire, niciuna din bărcile bricului nu putuse fi salvată: unase sfărâmase, după cum se ştia, la gura râului, şi nu mai era bună de nimic,iar a doua se scufundase odată cu vasul şi nu mai reapăruse. În momentul acela, corpul vasului începea să se arate deasupra apelor.

Bricul nu mai era culcat pe o parte. Lestul din fundul calei alunecase rupândşi baza catargelor, astfel că vasul era atât de aplecat, încât i se vedea mai totfundul. Fusese aproape răsturnat de ciudatul fenomen submarin care semanifestase prin ridicarea unei uriaşe trombe de apă.Pionierii făcură înconjurul vasului. Pe măsură ce marea se retrăgea, sevedeau mai lămurit dacă nu cauzele, cel puţin efectele catastrofei. În partea de dinainte, în flancuri, se căscau două spărturi mari, ce nuputeau fi astupate. Nu dispăruseră numai tăbliile de aramă din interiorulbricului şi marginile dinafară ale punţii, sfărâmate de explozie, dar până şi dinlegăturile şi armăturile de fier care întăreau vasul nu mai rămăsese nici urmă.Blănile din care fusese încheiat corpul, ambarcaţiei abia se mai ţineau în încheieturi, iar tălpoaia vasului, desprinsă de partea centrală de la piciorulcatargului mare, era despicată de la un cap la altul.

— Drace! strigă Pencroff. Vasul nu va fi uşor de reparat!

— Eu mă tem că nici nu poate fi reparat! spuse Ayrton.

— În orice caz, ciudată explozie a mai fost şi asta, observă GédéonSpilett. A distrus fundul navei, în loc să arunce în aer puntea vasului.Spărturile astea uriaşe par a fi mai curând rezultatul unei ciocniri, decât alunei explozii.

— Nu există stânci în canal! răspunse marinarul. Primesc orice concluzievreţi, afară de ciocnirea de stânci.

— Să încercăm să pătrundem înăuntrul bricului, spuse inginerul. Poatecă vom afla pricina pieirii lui.Era lucrul cel mai potrivit, căci trebuiau să se apuce de inventariereaobiectelor de pe bord şi să ia măsuri pentru salvarea lor.Acum puteau intra cu uşurinţă înăuntru. Apa se retrăgea mereu şi parteade dedesubt a punţii devenise accesibilă în urma răsturnării bricului. Lestul

greu, de fontă brută, făcuse şi aici câteva spărturi şi se auzea zgomotulvalurilor mării, care se retrăgeau acum prin crăpăturile vasului.Cu toporul în mână, Cyrus Smith şi tovarăşii săi se aventurară pe punteasfărâmată. Peste tot erau împrăştiate lăzi, al căror conţinut nu putea fi avariat,deoarece nu stătuseră prea mult timp sub apă. Întreaga încărcătură fu pusă în siguranţă. Mai erau câteva ore până la flux, pe care pionierii le folosiră dinplin. Ayrton şi Pencroff aşezară lângă una din spărturi o macara, cu ajutorulcăreia ridicară butoiaşele şi lăzile, pe care le cărau apoi cu piroga pe plajă.Luau totul, fără să aleagă, deoarece timpul nu le îngăduia să facă oasemenea operaţie pe vas.Pionierii constatară totuşi, chiar de la început, spre marea lor mulţumire,că încărcătura bricului era foarte variată. Găsiră un asortiment complet dediferite mărfuri, unelte, produse manufacturate, instrumente, aşa cumtransportă toate vasele care deservesc porturile Polineziei. Găsiră câte puţindin toate şi asta era tocmai ceea ce le trebuia lor.Totuşi, Cyrus Smith, care cerceta vasul, observă cu mirare că nu numaicorpul bricului suferise de pe urma şocului care pricinuise catastrofa, dar şiamenajarea lăuntrică a vasului. Fusese distrusă mai ales partea dinainte.Pereţii despărţitori şi schelăria care susţinea punţile erau sfărâmate ca şicând un obuz ar fi explodat în pântecul bricului. Pionierii circulau cu uşurinţăpe toată lungimea lui, mişcând doar din loc lăzile, pe care le scoteau unadupă alta. Nu se aflau pe vas baloturi mari şi grele pe care să nu le poatămişca, ci erau numai simple colete, care zăceau de-a valma unele pestealtele.Pionierii ajunseră în cele din urmă în partea dinapoi a bricului, acolounde se ridica altădată duneta. După cât ştia Ayrton, pe acolo se aflamagazia cu praf de puşcă. Cyrus Smith socotea că magazia nu făcuseexplozie şi că vor mai putea salva vreo câteva butoiaşe cu praf de puşcă.Cum de obicei praful de puşcă se păstrează închis în cutii metalice, se puteaca el să nu fi suferit prea mult de pe urma scufundării vasului.Şi într-adevăr, avusese dreptate. Găsiră în mijlocul unei grămezi deproiectile vreo douăzeci de butoiaşe căptuşite cu aramă, pe care le scoaserăcu multă băgare de seamă. Pencroff se convinse astfel că distrugerea vasuluinu se datora unei explozii. Partea corabiei în care se afla magazia era tocmaiaceea care suferise mai puţin.

— O fi, se încăpăţână marinarul, dar stâncă eu vă spun că nu există încanal.

— Atunci ce să se fi întâmplat? întrebă Harbert

—Nu ştiu, răspunse Pencroff. Domnul Cyrus nu ştie nici el. Nimeni nuştie nimic şi nu vom şti niciodată nimic!Trecuseră câteva ceasuri de când tot descărcau şi marea începea săcrească. Erau nevoiţi să întrerupă operaţiile de salvare, cu atât mai mult cucât scheletul vasului nu putea fi luat de ape, fiind tot atât de bine înţepenit caşi odinioară în cele două ancore.Puteau deci să aştepte în linişte şi să reînceapă lucrul o dată cu refluxul

următor. Cât despre corpul vasului, el putea fi considerat ca şi pierdut şitrebuiau chiar să adune în grabă toate rămăşiţele ce se puteau salva, căcinisipurile mişcătoare ale canalului aveau să acopere cu repeziciune epava.Se făcuse ora cinci. Ziua fusese grea pentru pionierii noştri. Mâncară cupoftă şi, cu toată oboseala, nu se putură opri să cerceteze după aceea lăzilecare alcătuiseră încărcătura vasului.Pionierii constatară cu plăcere că cea mai mare parte dintre eleconţineau îmbrăcăminte de bună calitate. S-ar fi putut îmbrăca o întreagăcolonie; erau rufe de tot felul şi încălţăminte pentru toate măsurile.

— Iată-ne prea bogaţi strigă Pencroff. Ce să facem cu atâtea haine?Bucuria marinarului fu de nedescris când văzu butoiaşele cu rachiu,tutun şi armele de tot felul. Mai găsiră bumbac, unelte agricole, unelte dedulgherie, de tâmplărie, de fierărie şi lădiţe cu tot felul de seminţe pe care apanu le stricase în timpul cât stătuseră scufundate. Cât de bine venite ar fi fostaceste lucruri cu doi ani în urmă. Dar chiar acum, după ce harnicii colonişti îşifăcuseră singuri toate cele trebuitoare, aceste bogăţii aveau să le folosească. În magazia Casei de Granit era loc destul, dar nu mai aveau timp să îngrămădească totul în aceeaşi zi. De altfel, pionierii nu trebuiau să uite căşase supravieţuitori ai bricului se aflau pe insulă şi că erau fără îndoialătâlhari de care trebuiau să se păzească. Cu toate că podurile şi podeţelefuseseră ridicate, trebuiau să fie cu băgare de seamă, căci ocnaşii nu erauoameni care să se lase opriţi de un râu şi, împinşi de nevoie, ticăloşii aceştiaputeau deveni primejdioşi.Hotărâră să se ocupe mai târziu de măsurile ce urmau să fie luate împotriva lor; până una alta, lăzile şi coletele îngrămădite lângă Cămintrebuiau păzite, aşa că pionierii vegheară cu rândul.Noaptea trecu, fără ca ocnaşii să fi dat vreun semn de viaţă. Jup şi Top,de pază la poalele Casei de Granit, i-ar fi simţit îndată. În zilele următoare, adică 19, 20, 21 octombrie, salvară tot ce putea aveavreo valoare pentru ei, fie din încărcătură, fie din accesoriile vasului. Goleaucala în timpul refluxului, iar în timpul fluxului adunau mărfurile salvate... Obună parte din căptuşeala de aramă a vasului fu scoasă şi ea, înainte canisipul să fi acoperit totul. Ayrton şi Pencroff se cufundară de câteva ori pânăpe fundul canalului, aducând la suprafaţă lanţurile, ancorele şi lestul de fontă.Chiar cele patru tunuri fură trase pe uscat susţinându-le de nişte butoiaşegoale.Atât arsenalul, cât şi cămara şi magazia Casei de Granit se îmbogăţiseră. Pencroff, care veşnic îşi făcea planuri măreţe, vorbea despre înfiinţarea unei baterii de coastă, la intrarea în canal şi la gura râului, şi îşi luarăspunderea să ţină la respect cu cele patru tunuri orice flotă „oricât deputernică ar fi fost ea”, care s-ar fi aventurat în apele insulei!Pe neaşteptate, când nu mai rămăsese decât scheletul nefolositor albricului, timpul se strică şi continuă opera de distrugere. Cyrus Smith avusesede gând să arunce epava în aer pentru a-i culege apoi rămăşiţele pe plajă.Dar vijelia puternică ce se pornise le cruţă praful de puşcă. În noaptea de 23

spre 24, corpul vasului fu complet dislocat şi o parte din epavă zvârlită peplajă.De prisos să se mai spună că Cyrus Smith nu dădu de urma jurnalului debord, cu toate că cercetase cu de-amănuntul dulapurile de pe dunetă. Sevede că piraţii nimiciseră toate hârtiile ce vorbeau fie de căpitan, fie dearmatorul vasului, şi cum numele portului de origine nu era scris nicăieri, nuaflară nici naţionalitatea bricului. Totuşi, după anumite particularităţi, Ayrton şiPencroff socotiră că fusese construit în Anglia.După o săptămână nu mai rămăsese nimic din corabie. Resturile ei serisipiseră, iar încărcătura îmbogăţise magaziile Casei de Granit.Taina acestei ciudate nimiciri nu s-ar fi lămurit niciodată, dacă în ziua de30 noiembrie, Nab, care se plimba pe plajă, n-ar fi găsit un cilindru gros defier, ce purta urma unei explozii. Cilindrul era strâmbat şi sfârtecat, ca şi cumar fi suferit acţiunea unor substanţe explozive.Nab dădu bucata de metal inginerului, care lucra cu tovarăşii săi înatelierul de la Cămin. Cyrus Smith cercetă cu atenţie cilindrul, apoi spuse, întorcându-se spre Pencroff:

— Dragul meu, mai eşti de părere că bricul Speedy nu s-a scufundat depe urma unei ciocniri?

— Da, domnule Cyrus, răspunse marinarul. Ştiţi ca şi mine că nu existăstânci în canal.

— Dar dacă s-ar fi lovit de bucata asta de fier? spuse inginerul, întinzându-i cilindrul spart.

— Ce… de bucăţica asta de ţeava? strigă neîncrezător Pencroff.

— Dragii mei, vă amintiţi că, înainte de a se scufunda, bricul a fost ridicatde o adevărată trombă de apă?

— Da, domnule Cyrus, răspunse Harbert,

— Ei bine, vreţi să ştiţi ce-a determinat apariţia trombei? E lucrul pe care îl vedem aici, spuse inginerul, arătând tubul spart.

— Fierul ăsta? se miră Pencroff.

— Da! Cilindrul acesta, care de fapt este restul unei torpile.

— O torpilă! strigară toţi deodată.

— Şi cine să fi aşezat torpila? întrebă Pencroff, care nu voia să se deabătut.

— Tot ce vă pot spune, e că nu sunt eu acela! răspunse Cyrus Smith.Totuşi torpila a fost aşezată în canal, şi singuri v-aţi dat seama de forţa ei cutotul neobişnuită!

Comanda acum !!!
DVD-AUDIO-MP3 - 9 romane !!!

Biografie

Opera

Comanda acum !!!
DVD-AUDIO-MP3 - 9 romane !!!