Insula Misterioasa - Partea III - Capitolul 02

de Jules Verne

CAPITOLUL II

Discuţii. Presimţiri. Propunerea lui Ayrton. Propunerea e acceptată.Ayrton şi Pencroff pe ostrovul Grant. Ocnaşii din Norfolk. Planurile lor. Încercarea eroică a lui Ayrton. Întoarcerea. Şase contra cincizeci.

Nu mai era nici o îndoială în privinţa planurilor nutrite de piraţi.Ancoraseră aproape de insulă şi era limpede că a doua zi vor acosta cubărcile lor.Cyrus Smith şi tovarăşii săi erau gata de luptă, dar oricât de hotărâţi ar fifost ei, trebuiau să procedeze cu băgare de seamă. Dacă piraţii semulţumeau să debarce pe litoral, fără să pătrundă în interiorul insulei,prezenţa pionierilor mai putea fi ascunsă. S-ar fi putut într-adevăr ca cei depe vas să fi dorit pur şi simplu să se aprovizioneze cu apă, şi nu era cuneputinţă ca podul, construit la o milă şi jumătate de revărsarea, râului Mercy,să scape nevăzut.Dar de ce arboraseră pavilionul? De ce au tras cu tunul? Din simplăsfidare, fără îndoială, afară numai dacă acestea nu însemnau o luare înposesie a insulei! Cyrus Smith ştia acum că vasul era foarte bine-înarmat. Cuce puteau răspunde locuitorii insulei tunurilor piraţilor? Doar cu câteva puşti...

— Ne aflăm totuşi într-o poziţie strategică greu de cucerit, observăinginerul. Duşmanul nu poate să dea de gura canalului, pentru că e ascunsăde stuf şi ierburi, şi prin urmare nu poate pătrunde în Casa de Granit.

— Dar semănăturile noastre, curtea cu păsări, stâna... Pot distruge totul în câteva ore, strigă Pencroff, bătând din picior.

— Aşa-i, Pencroff, răspunde Cyrus Smith, pot distruge totul şi nu avemcum să-i împiedicăm.

— Câţi or fi? Iată întrebarea, spuse reporterul. Dacă nu sunt decât vreodoisprezece, i-am putea opri, dar dacă sunt patruzeci, cincizeci, mai mulţipoate...

— Domnule Smith, spuse deodată Ayrton, îndreptându-se spre inginer,vă rog să-mi îngăduiţi un lucru!

— Ce anume, dragul meu?

— Să mă duc până la vas, să văd câţi oameni sunt.

— Dar, Ayrton... răspunse şovăind inginerul, ştii că îţi primejduieşti viaţa?

— Ce-are a face, domnule?

— Nu este datoria dumitale să faci una ca asta!

— Eu trebuie să-mi fac mai mult decât datoria! răspunse Ayrton.

— Şi vrei să te duci cu barca până la vapor? întrebă Gédéon Spilett.

— Nu, domnule, m-aş duce înot. Barca nu poate trece pe unde sestrecoară un om, care poate înota şi pe sub apă.

— Ştii că bricul se află la o milă şi un sfert de ţărm? spuse Harbert.

— Sunt un bun înotător, domnule Harbert.

— Îţi mai spun odată: îţi pui viaţa în primejdie, Ayrton, insistă inginerul.

— Nu face nimic, răspunse Ayrton. Domnule Smith, vă cer acest lucru cao dovadă de bunăvoinţă. E poate un mijloc să mă ridic în ochii mei!

— Du-te, Ayrton, răspunse inginerul, care simţea că altfel l-ar fi mâhnitadânc pe fostul ocnaş, acum pocăit.

— Merg şi eu, spuse Pencroff.

— N-aveţi încredere în mine! zise Ayrton tresărind. Apoi şopti umil: aşaeste!

— Nu! Nu! spuse cu vioiciune Cyrus Smith. Nu, Ayrton! Pencroff nu se îndoieşte de dumneata! Ai înţeles greşit cuvintele lui!

— Aşa e, răspunse marinarul. Am de gând să-l însoţesc pe Ayrton doar până la ostrov. S-ar putea, deşi nu-mi vine să cred, ca vreunul din tâlhariiăştia să fi debarcat; în cazul ăsta, un om mai mult nu-i de prisos, ca să-l împiedice să dea alarma. Îl voi aştepta pe Ayrton în ostrov, iar el se va ducesingur până la vas, aşa cum ne-a spus.Odată hotărârea luată, Ayrton se pregăti de plecare. Planul lui era îndrăzneţ, dar, ajutat de întunericul nopţii, putea să reuşească. Ayrton voiaca, ajuns lângă vas, să se agaţe de diferitele lanţuri şi frânghii, căutând săafle numărul piraţilor şi poate chiar planurile lor.Ayrton şi Pencroff coborâră pe ţărm, urmaţi de tovarăşii lor. Apa fiind încă foarte rece, Ayrton, după ce se dezbrăcă, se unse cu grăsime, ca săsufere mai puţin de frig. S-ar fi putut să fie nevoit să stea în apă mai multeore.Pencroff şi Nab se duseră între timp să aducă piroga priponită la câtevasute de paşi, pe malul râului, şi când se întoarseră cu ea îl găsiră pe Ayrton gata de plecare.

Îi aruncară o pătură pe umeri şi pionierii îi strânseră cu toţiimâna. Apoi, Ayrton se urcă în pirogă împreună cu Pencroff.La ora zece şi jumătate seara, cei doi marinari dispărură în beznă, iar tovarăşii lor se întoarseră să-i aştepte la Cămin.

Trecură uşor canalul şi piroga acostă pe malul ostrovului. Nu era nimenipe acolo, totuşi înaintară cu băgare de seamă, dar după câteva clipe decercetare se asigurară că într-adevăr nu le stătea nimic în cale. Urmat dePencroff, Ayrton străbătu repede mica insulă, speriind păsările ascunse îngăurile stâncilor; apoi se aruncă în mare fără nici o şovăială şi înotă îndirecţia vasului pe care îl vedeau bine, deoarece aprinsese câteva lumini.Pencroff se ghemui într-o scorbură de pe mal, aşteptând întoarcereatovarăşului său.Ayrton înota cu putere, lunecând prin apă, fără cel mai mic zgomot.Capul de-abia i se vedea şi ochii îi erau aţintiţi spre bricul întunecat, ale căruilumini se oglindeau în mare. Omul se gândea numai la datoria lui şinicidecum la primejdia prin care trecea, străbătând apele bântuite de rechini.Dus de curent, el se depărta repede de ţărm.După o jumătate de oră, Ayrton, care înotase un timp sub apă, se agăţăcu o mână de frânghiile de la capătul bompresului, fără să fi fost văzut sauauzit. Respiră adânc şi, agăţându-se de lanţuri, se furişă până aproape debastingaj. Acolo se aflau întinşi la uscat nişte pantaloni de marinar. Trase peel o pereche şi, după ce se propti bine, începu să tragă cu urechea.Pe bordul bricului nu dormea nimeni. Dimpotrivă, răsunau vorbe, cânteceşi râsete. Unele cuvinte, însoţite de înjurături, ajunseră până la Ayrton:

— Bună afacere bricul ăsta pe care am pus mâna!

— Merge iute „Speedy”îşi merită numele!

— Poate să se ia după noi toată flota din Norfolk! Să poftească!

— Trăiască căpitanul nostru.

— Trăiască Bob Harvey!Simţămintele lui Ayrton la auzul acestor cuvinte sunt uşor de înţeles: BobHarvey era unul din tovarăşii lui din Australia, un marinar îndrăzneţ, caredusese la îndeplinire planurile lui criminale. Bob Harvey pusese mâna, învecinătatea insulei Norfolk, pe bricul încărcat de arme, muniţii, şi unelte de totfelul, destinate uneia din insulele Sandwich

Cu toată banda lui de ocnaşi,deveniţi piraţi, Harvey cutreiera Pacificul, scufundând vapoare şi masacrândechipajele. Ei se dovedeau mai cruzi decât piraţii malaezi!Bând peste măsură, ocnaşii vorbeau tare şi îşi istoriseau faptele. Şi iatăce auzi Ayrton:Echipajul vasului Speedy era alcătuit acum numai din bandiţi englezi depe insula Norfolk. Insula aceasta este aşezată la răsăritul Australiei, la 29°2’latitudine sudică şi 165°42’ longitudine estică; are un perimetru de şase mileşi e străjuit de muntele Pitt, înalt de o mie o sută de picioare.

Această insulă devenise sediul unui aşezământ, în care erau trimişi cei mai îndărătnicipuşcăriaşi din închisorile engleze. Erau acolo vreo cinci sute de inşi, supuşiunei discipline de fier, ameninţaţi cu pedepse grozave şi păziţi de o sutăcincizeci de soldaţi şi o sută cincizeci de funcţionari, toţi la ordinele unuiguvernator. Ar fi greu de închipuit o adunătură de tâlhari mai mare decâtaceasta. Uneori, cu toată supravegherea straşnică, unii mai izbuteau să fugăşi să pună mâna pe câte un vas, cu care începeau să cutreiere insulelePacificului, aşa cum făcuse Bob Harvey şi tovarăşii săi. Pe vremuri, Ayrtondorise să facă şi el acelaşi lucru.Bob Harvey pusese mâna pe bricul Speedy, ancorat în portul Norfolk, şimasacrase echipajul. Devenit vas de piraţi, Speedy cutreiera Pacificul subcomanda lui Harvey, care fusese cândva căpitan de cursă lungă.

Ayrton îlcunoştea foarte bine!Cea mai mare parte a ocnaşilor erau adunaţi pe dunctă la pupa, iar uniise tolăniseră pe punte şi vorbeau în gura mare.Convorbirea îşi urma cursul, în mijlocul zbieretelor şi a beţiei generale;Ayrton află astfel că bricul Speedy trecuse din întâmplare prin apele insuleiLincoln.Bob Harvey nu pusese niciodată piciorul pe insulă, dar, după cumbănuise şi Cyrus Smith, întâlnind în drumul lui ţinutul acesta necunoscut, carenu se afla trecut pe nici o hartă, îşi pusese în gând să-l viziteze şi, poate, săfacă din insulă o ascunzătoare pentru vasul lor.Ridicarea pavilionului negru şi bubuitura de tun fuseseră simplemanifestări de îngâmfare ale piraţilor, care voiau să imite vasele de război.Ele nu fuseseră semnale şi deocamdată nu exista nici un fel de legătură întreevadaţii din Norfolk şi locuitorii insulei Lincoln.Se dovedi astfel că domeniul pionierilor era ameninţat de o mareprimejdie. Fără îndoială că insula, cu izvoarele ei îmbelşugate de apă, cumicul port, cu bogăţiile ei, atât de bine folosite de pionieri, cu ascunzişulCasei de Granit, nu putea fi decât pe placul ocnaşilor, în mâinile lor, ea ar fidevenit un minunat loc de refugiu, tocmai fiindcă era necunoscută şi i-ar fipus multă vreme la adăpostul urmăririlor. Fără îndoială că, în cazul acesta,prima grijă a lui Bob Harvey ar fi să masacreze fără milă pionierii. De vremece ocnaşii hotărâseră să-şi facă reşedinţa lor aici, Cyrus Smith şi tovarăşii luinu puteau nici măcar nădăjdui să scape fugind şi ascunzându-se vremelnic învreun fund necunoscut al insulei, pentru că era de bănuit că piraţii vor lăsacâţiva oameni pe uscat, chiar atunci când bricul va fi plecat în expediţie. Prinurmare, nu exista altă cale decât lupta, şi distrugerea ticăloşilor până la unul!Tâlharii ăştia nu meritau milă şi orice mijloc întrebuinţat împotriva lor era îndreptăţit.Iată ce gândea Ayrton şi el ştia că Cyrus Srnith îi va împărtăşi părerea.Dar cum vor izbuti oare pionierii să reziste şi să învingă? Totul depindeade armamentul bricului şi de numărul oamenilor de pe bord.Ayrton hotărî să facă ceva cu orice preţ şi cam după un ceas, cândstrigătele se mai potoliră, deoarece mulţi dintre ocnaşi adormiseră între timp,

doborâţi de băutură, el nu şovăi să se furişeze pe puntea vasului, care, dupăce se stinseseră felinarele, era cufundată în întuneric.Se urcă deci pe vas, avântându-se peste bompres. Strecurându-seprintre ocnaşii întinşi ici, colo, Ayrton înconjură bricul, aflând astfel că acestaavea patru tunuri şi că ele erau piese moderne, uşor de mânuit şi cu efectegrozave.Pe punte dormeau vreo zece oameni, dar era de presupus că alţii, mainumeroşi, se culcaseră înăuntru. De altfel, Ayrton înţelesese din cele vorbitecă trebuie să fie cu toţii vreo cincizeci. Erau cam mulţi pentru cei şaselocuitori ai insulei Lincoln! Totuşi, mulţumită devotamentului lui Ayrton, CyrusSmith nu va fi luat prin surprindere; el va cunoaşte cel puţin forţa adversarilor şi va lua măsuri în consecinţă.Lui Ayrton nu-i mai rămânea decât să se întoarcă pentru a-şi înştiinţatovarăşii. Se pregătea chiar să sară din nou în apă, când prin mintea omuluiacestuia, care dorea să-şi facă mai mult decât datoria, fulgeră un gând eroic. Îşi va sacrifica viaţa, scăpând cu preţul acesta insula şi locuitorii ei. Căci numai rămânea îndoială că Cyrus Smith n-ar putea opune rezistentă dacă ceicincizeci de bandiţi ar pătrunde în Casa de Granit sau dacă i-ar răpune pecolonişti prin înfometare. Îi şi vedea pe salvatorii lui, pe pionierii care făcuserădin el un om cinstit, cărora le datora totul, ucişi fără milă. Vedea toată muncalor distrusă şi insula transformată într-un cuib de piraţi! Şi îşi spuse că, laurma urmei, chiar el avea să poarte vina acestor nenorociri, deoarece fostulsău tovarăş, Bob Harvey, punea în aplicare chiar planurile lui. Ayrton se îngrozi peste măsură. Şi atunci fu cuprins de dorinţa de neînvins de a face săsară în aer bricul cu întregul lui echipaj. Era adevărat că şi el, Ayrton, va pieri în acea explozie, dar va muri făcându-şi datoria.Nu şovăi nici o clipă. Nu era greu să nimerească la magazia unde sepăstra praful de puşcă, magazie care se află totdeauna în partea dinapoi acorăbiei. De altfel, un vas care se îndeletnicea cu pirateria trebuia să aibă undepozit destul de bogat de praf de puşcă; va fi de ajuns o singură scânteie şitotul va sări în aer într-o clipă.Ayrton se strecură cu băgare de seamă pe puntea de jos, pe care erau întinse trupuri mai curând ameţite de băutură decât de somn, ajungând pânăla piciorul catargului cel mare unde, luminat de un felinar, se afla un rastel cutot felul de arme. El ridică un revolver şi cercetă dacă era încărcat. Aceastăarmă îi ajungea ca să îndeplinească opera de distrugere. Se strecură apoisub dunetă, unde socotea că va găsi magazia cu praful de puşcă.Aci domnea însă un întuneric de nepătruns şi era greu să se furişezefără să lovească vreun ocnaş, care nu dormea destul de adânc. I serăspundea cu înjurături şi pumni, şi de câteva ori se opri în loc. În sfârşitajunse în faţa magaziei, dar uşa era încuiată.Ayrton se văzu silit să spargă lacătul, lucrare grea de îndeplinit fărăzgomot. Totuşi, sub mâna lui puternică, lacătul cedă şi uşa se deschise... În clipa aceea, o mână căzu pe umărul lui Ayrton.

— Ce cauţi aici? întrebă cu voce aspră un vlăjgan, răsărit din beznă, ridicând în dreptul feţei lui Ayrton lumina unei lanterne.Ayrton se trase înapoi. În străfulgerarea de o clipă a lanterneirecunoscuse pe vechiul său tovarăş Bob Harvey; era sigur însă că ocnaşulnu ştia cine este el, socotindu-l mort de multă vreme.

— Ce cauţi aici? mai strigă Bob Harvey, apucându-l de cingătoare.Dar Ayrton, fără să răspundă nimic, îl îmbrânci cu putere, căutând săpătrundă în magazie. O singură împuşcătură în mijlocul butoiaşelor cupulbere şi totul se sfârşea!

— Săriţi, băieţi! strigă Bob Harvey.Vreo doi piraţi, treziţi de strigăt, se repeziră la Ayrton încercând să-ldoboare. Voinicul Ayrton izbuti totuşi să scape din strânsoarea lor. Douăfocuri scăpărară şi doi ocnaşi se prăbuşiră, dar o lovitură de cuţit îi sfâşieumărul.Ayrton înţelese că nu-şi mai putea îndeplini planul. Bob Harvey închiseseuşa magaziei, iar de pe vas se auzeau diferite zgomote, care dovedeau căpiraţii se trezesc. Acum, Ayrton trebuia să scape, pentru a lupta alături deCyrus Smith şi ai săi. Nu-i mai rămânea decât să fugă, dar cum? Nu preavedea cum ar izbuti să scape, deşi era hotărât să caute cu orice preţ să se întoarcă la tovarăşii săi.Mai avea patru focuri de revolver. Două gloanţe le trase de îndată,ţintindu-l pe Harvey, pe care-l răni uşor; apoi se folosi de o clipă de spaimă aduşmanului, spre a se repezi la scara ce ducea pe puntea bricului. Trecândprin faţa felinarului, îl sfărâmă cu mânerul revolverului, pentru a putea disparemai uşor la adăpostul întunericului, Între timp, alţi piraţi, treziţi de zgomot, coborau scara venind de pe punte.Cu al treilea foc, Ayrton doborî pe unul dintre ei, iar ceilalţi se dădură la oparte, neînţelegând ce se petrece. Din două sărituri, Ayrton era pe punte şitrei secunde mai târziu, după ce trăsese ultimul glonte în obrazul unui piratce-l apucase de gât, el sărea peste bastingaj, aruncându-se în mare.Nici nu făcuse câţiva metri şi gloanţele începură să răpăie ca grindina în jurul lui.E lesne de înţeles prin ce spaimă trecură Pencroff în ascunzătoarea lui şiCyrus Smith, reporterul, Harbert şi Nab ascunşi în Cămin, auzind împuşcăturile de pe vas. Aceştia din urmă se repeziră pe plajă cu puşca, fiindgata să respingă orice atac.Pentru ei nu mai exista nici o îndoială. Ayrton fusese prins de piraţi şiucis, iar acum se puteau aştepta la atacul ticăloşilor, care, folosindu-se de întunericul nopţii, vor năvăli poate pe insulă!

Trecu o jumătate de oră chinuitoare. Împuşcăturile încetaseră, dar niciAyrton, nici Pencroff nu se arătau. Năvăliseră oare piraţii pe mica insulă? Nucumva Pencroff şi Ayrton aveau nevoie de ajutorul lor?

Dar cum să treacă în ostrov? Venise fluxul şi barcă nu mai aveau! Se poate uşor închipui cât de îngrijoraţi erau Cyrus Smith şi tovarăşii săi. În sfârşit, pe la douăsprezece şi jumătate, piroga aluneca pe plajă,aducând pe cei doi tovarăşi: Ayrton uşor rănit la umăr şi Pencroff teafăr fură îmbrăţişaţi de prietenii lor.Se adăpostiră de îndată cu toţii în Cămin şi Ayrton istorisi ce se întâmplase, neascunzându-le nici planul de a zvârli în aer bricul, încercare pecare nu o dusese însă la bun sfârşit.Mâinile tuturor se întinseră spre Ayrton, care nu le ascunse gravitateasituaţiei. Acum, piraţii aflaseră că insula Lincoln este locuită. Vor coborî prinurmare bine înarmaţi şi în număr mare. Ei nu vor cruţa nimic şi pionierii nuputeau să se aştepte la nici un fel de milă, dacă s-ar fi întâmplat să cadă înmâinile lor,

— Vom şti să murim! spuse reporterul.

— Să ne întoarcem şi să veghem! hotărî Cyrus Smith.

— Domnule Cyrus, întrebă marinarul, credeţi că avem oarecari sorţi deizbândă?

— Da, Pencroff.

— Mde, şase împotriva a cincizeci.

— Da, şase, însă totul depinde de curajul nostru!

Comanda acum !!!
DVD-AUDIO-MP3 - 9 romane !!!

Biografie

Opera

Comanda acum !!!
DVD-AUDIO-MP3 - 9 romane !!!