Insula Misterioasa - Partea II - Capitolul 08

de Jules Verne

CAPITOLUL VIII

Rufăria. Încălţămintea din piele de focă. Fabricarea piroxilului. Diferitesemănături. Pescuitul. Ouăle de broască ţestoasă. Domnul Jup faceprogrese. Ţarcul. Vânătoarea de mufloni. Alte bogăţii vegetale şianimale. Amintiri din patria îndepărtată.

Prima săptămână a lunii ianuarie a fost consacrată confecţionării rufăriei.Degetele care mânuiau acele de cusut găsite în ladă nu erau prea gingaşe,dar puternice, iar cusăturile s-au dovedit a fi trainice.Nu duseră lipsă nici de aţă, mulţumită ideii lui Cyrus Smith, care se gândisă întrebuinţeze pe aceea care slujise la cusutul benzilor ce alcătuiau învelişul aerostatului. Gédéon Spilett şi Harbert descusură aceste fâşii lungicu o răbdare neîntrecută. Pencroff însă se văzu nevoit să renunţe la oasemenea lucrare care-l enerva peste măsură. În schimb, el se arătă

neîntrecut, când veni rândul cusutului. Toată lumea ştie că marinarii se pricep în mod deosebit la croitorie.Pânza fu curăţată de grăsimi cu sodă şi potasă, obţinută prin ardereaunor anumite plante, iar bumbacul curăţat de lac îşi recapătă elasticitateanaturală; apoi fu supus acţiunii decolorante a aerului, aşa că până la urmă îşirecapătă şi culoarea albă. În felul acesta, pionierii îşi confecţionară câteva duzini de cămăşi şi deobiele. Ce plăcere pentru pionieri să îmbrace în sfârşit rufe albe şi să se culcepe cearşafuri albe, care făceau paturile lor nespus de arătoase! În acelaşi timp, îşi făcură încălţăminte din piele de focă, pentru a înlocuighetele şi cizmele pe care le aveau de acasă.La începutul anului 1866, au fost nişte călduri foarte mari.

Cu toateacestea, vânătoarea în pădure nu suferi nici un fel de întrerupere. Vânat detot soiul se găsea din belşug, iar împuşcăturile lui Gédéon Spilelt şi ale luiHarbert, amândoi buni ţintaşi, nu dădeau niciodată greş.Cyrus Smith le spunea mereu să facă economie de muniţii şi căută să iamăsuri ca să înlocuiască praful de puşcă şi alicele găsite în ladă, pe care voiasă le păstreze pentru viitor. Neştiind ce s-ar putea întâmpla, dacă ar fi nevoiţisă părăsească domeniul unde se instalaseră, trebuiau să fie pregătiţi pentruorice eventualitate şi să-şi economisească muniţiile, înlocuindu-le cu altesubstanţe mai uşor de găsit.Pentru a înlocui plumbul, pe care Cyrus Smith nu-l găsise în insulă, el întrebuinţa alice de fier, uşor de fabricat. Acestea fiind mai uşoare decât celede plumb, el se văzu nevoit să le facă ceva mai mari, ceea ce avu ca rezultatmicşorarea numărului necesar la fiecare încărcătură; dar îndemânareavânătorilor înlătura acest neajuns. În ceea ce priveşte praful de puşcă, CyrusSmith ar fi putut să-l fabrice, căci avea la dispoziţie salpetru, sulf şi cărbune,dar această pregătire, pentru a da o pulbere de bună calitate, cerea o atenţiedeosebită şi aparate speciale. Aşa că, în cele din urmă, Cyrus Smith semulţumi să fabrice piroxil, adică fulmicotó, la prepararea căruia putea folosiceluloză. Celuloza alcătuieşte ţesuturile de bază ale plantelor şi poate figăsită în stare aproape pură, nu numai în fibrele de bumbac, dar şi în fibreletextile ale inului şi cânepei, în hârtii, zdrenţe, măduvă de soc. Din întâmplare,creşteau destui arbori de soc în apropiere de revărsarea Pinului Roşu.Coloniştii folosiseră până atunci şi fructul de soc, pentru a prepara un fel decafea. În afară de măduva de soc, deci de celuloză, mai aveau nevoie pentrufabricarea piroxilului doar de acid azotic concentrat, pe care-l preparau cuuşurinţă, având la dispoziţie acid sulfuric, care în contact cu salpetrul, găsit înstare naturală, dă acid azotic.Pentru fabricarea piroxilului este destul să laşi celuloza să stea un sfertde ceas într-o baie de acid azotic concentrat, apoi s-o clăteşti bine de tot şi săo pui la uscat. După cum se vede nimic mai uşor. În felul acesta, vânătorii obţinură repede o substanţă perfect preparată şi care, întrebuinţată cumăsură, dădu rezultate minunate. În acelaşi timp, pionierii desţeleniră trei acri de pe platoul Grande-Vue,iar restul fu lăsat ca păşune onaggaşilor. Totodată, făcură câteva excursii înpădurile Jacamarului şi ale Far-West-ului, de unde aduseră o recoltăimportantă şi variată de spanac, hrean şi napi, soiuri sălbatice, pe caredoreau să le cultive, pentru a compensa astfel regimul prea bogat în carne,pe care fuseseră nevoiţi să-l adopte până atunci. Cu ajutorul căruţei, eitransportară de asemenea mari cantităţi de lemne şi cărbuni la Casa deGranit. Cu timpul, datorită deselor transporturi, drumul se bătători, devenindcurând tot atât de practicabil ca şi o şosea.Crescătoria de iepuri continua să dea o prăsilă mare de iepuri şi, fiindsituată destul de departe de locuinţă, urechiaţii nu puteau pătrunde pe platoulsuperior, unde ar fi pricinuit stricăciuni noilor culturi de plante. Parcul destridii, aşezat la adăpostul stâncilor care mărgineau plaja, le furniza scoiciminunate. Pe de altă parte, pescuitul, fie în apele lacului, fie în cele ale râuluiMercy, nu întârzie să dea şi el rezultate foarte bune. Pencroff instalase nişteundiţe cu cârlig de fier, de care se prindeau foarte des păstrăvi minunaţi şi alţipeşti grozav de gustoşi. Acum, maestrul Nab, însărcinat cu treburilebucătăriei, avea posibilitatea să le pregătească bucate variate. Numai pâineale mai lipsea încă şi trebuie să mărturisim că-i duceau dorul. În această perioadă, avură prilejul să prindă şi broaşte ţestoase marine,prin împrejurimile capului Mandibulei. Pe plaja de lângă ţărm, ascunse submici ridicături de formă sferică, se găseau ouă de broaşte ţestoase, perfectrotunde, cu coaja albă şi foarte tare, deosebindu-se de acelea ale păsărilor prin faptul că albuşurile nu se închegau la căldură. Fiecare broască ţestoasădepune până la 250 de ouă anual, astfel că era belşug de asemenea ouă —clocitul rămânând în grija soarelui.

— Un adevărat lan de ouă, observă Gédéon Spilett, ne rămâne doar săle culegem.Nu se mulţumiră numai cu ouăle, ci vânară şi câteva zeci de broaşteţestoase, din carnea cărora Nab Ie pregăti o supă minunată, aromată cudiferite ierburi şi care fu mult lăudată.Trebuie să amintim aici încă o împrejurare fericită, care le îngădui săfacă provizii pentru iarnă. Nişte cârduri de somni se avântară pe râul Mercy,urcând câteva mile în susul apei. Era epoca în care femela pleacă încăutarea locurilor unde să-şi depună icrele, înotând cu mult zgomot în apeledulci. Peste o mie de peşti, lungi de două picioare şi jumătate, năvăliră astfel în apele râului şi coloniştilor le-a fost de ajuns să facă numai câteva baraje,ca să reţină mulţi din ei. Prinzând câteva sute de exemplare, pionierii lepuseră la sărat şi apoi în cămară, ca să fie consumate în timpul iernii, cândapele îngheţate nu îngăduiau pescuitul. În acele zile, isteţul Jup fu ridicat la rangul de camerist. Îl îmbrăcaseră cuo jachetă, un pantalon scurt de pânză albă, şi un şorţ, ale cărui buzunare îlfăcură nespus de fericit; maimuţoiul îşi ţinea mai tot timpul labele în ele şi nu

îngăduia nimănui să-i scotocească prin buzunare. Nab îl dresase foarte bineşi îţi făcea impresia că urangutanul îl înţelegea când îi vorbea. Jup şi Nabaveau unul pentru altul o simpatie reciprocă. Când nimeni nu avea nevoie deserviciile lui, fie la căratul lemnelor, fie la căţăratul pe pomi, Jup stătea labucătărie, căutând să imite toate gesturile lui Nab. Dascălul îşi instruia cumultă răbdare elevul, care la rândul său îşi însuşea cu multă inteligenţălecţiile profesorului.Cât de mare fu mulţumirea pionierilor, când într-o zi, Jup apăru cu unşervet sub braţ şi le servi masa. Îndemânatic şi atent, el îşi îndeplini perfect serviciul, schimbând farfuriile,aducând mâncarea, turnând băutura, totul cu o seriozitate care îi înveseleagrozav pe prietenii săi şi care îl entuziasma pe Pencroff

— Jup, adu supa!

— Jup, puţină friptură!

— Jup, o farfurie!

— Jup, dragă Jup! Cuminte Jup!Şi Jup, fără să-şi piardă cumpătul, îi mulţumea pe toţi, avea grijă de toateşi dădu chiar din cap când Pencroff îi spuse:

— Hotărât, Jup, eşti un bun prieten.E de prisos să se mai spună că urangutanul se obişnuise atât de mult culocuitorii Casei de Granit, încât îşi însoţea adesea stăpânii în pădure, fără săarate cea mai mică dorinţă de a fugi. Să-l fi văzut umblând cu un baston pecare i-l făcuse Pencroff şi pe care îl purta pe umăr, ca o puşcă! Când eranevoie să fie cules un fruct din vârful unui copac, se căţăra sus într-o clipită.Când roata căruciorului se împotmolea, Jup, cu o singură smuciturăputernică, o ridica readucând căruciorul pe drumul drept.

— Zdravăn băiat! striga adesea Pencroff. Dacă ar fi tot atât de rău pe câtse pricepe la toate, nu ştiu cum am scoate-o la capăt cu el.Pe la sfârşitul lunii ianuarie, pionierii începură nişte lucrări mari, în parteacentrală a insulei. Ei hotărâseră să facă un ţarc pentru animale la poalelemuntelui Franklin, lângă izvoarele Pârâului Roşu. Aici doreau să creascărumegătoarele — a căror prezenţă ar fi fost neplăcută la Casa de Granit — şimai ales câţiva mufloni, care să le dea lână pentru îmbrăcămintea de iarnă. În fiecare dimineaţă, membrii coloniei, uneori cu toţii, dar de cele maimulte ori numai Cyrus Smith, Harbert şi Pencroff se duceau până la izvoarelepârâului. Drumul lung, de cinci mile, era străbătut repede cu căruţa trasă decei doi onaggaşi. O adevărată plimbare, sub bolta de verdeaţă a copacilor, penoua şosea care primi numele de „Şoseaua Stânei”.Pe povârnişul sudic al muntelui, aleseră o luncă presărată cu câţivacopaci şi situată la poalele unei metereze stâncoase. Era de fapt o pajişte pecare creşteau pâlcuri de arbori, aşezată la adăpostul uneia din stâncilemasive, cu care se mărginea. Un mic pârâiaş, ce izvora chiar din pantele înverzite, o străbătea pieziş, pierzându-se apoi în apele Pârâului Roşu. Iarbaera proaspătă şi copacii rari lăsau aerul să circule în voie pe această culme.Era de ajuns să înconjuri acea pajişte cu un gard circular, destul de înalt, pe care animalele cele mai sprintene să nu-l poată sări, şi stâna era gata. Acestţarc avea să cuprindă, pe lângă cele două sute de vite cornute, mufloni saucapre, şi puii, care urmau să se nască mai târziu.Inginerul trasă perimetrul ţarcului, iar apoi tăiară copacii necesari pentru îngrădirea locului.

Dar, deoarece tot doborâseră destui copaci la deschidereanoii şosele, cărară cu căruciorul trunchiurile acestora şi ciopliră din ele paritrainici, pe care îi înfipseră bine în pământ. În partea din faţa gardului, se lăsă loc pentru o intrare largă, închisă cu opoartă cu două canaturi, făcute din scânduri groase şi întărite prin câtevabare exterioare.Construirea ţarcului dură trei săptămâni încheiate, căci Cyrus Smith maifăcu şi nişte staule mari, în care sa se adăpostească rumegătoarele. Eiconstruiră toate acestea cu multă grijă şi din materiale tari, deoarece mufloniisunt puternici şi uneori chiar primejdioşi. Parii bine ascuţiţi şi cu vârfuriletrecute prin para focului mai fuseseră întăriţi şi cu traverse prinse în nituri defier şi din loc în loc cu crampoane de fier, pentru a face gardul şi mai trainic.După ce terminară de făcut stâna, hotărâră să mai dea o raită pe lapoalele muntelui Franklin, prin păşunile unde obişnuiau să vinărumegătoarele. Această operaţie avu loc în ziua de 17 februarie, o minunatăzi de vară, şi nimeni nu lipsi la apel. Cei doi onaggaşi, bine dresaţi, pe carecălăreau Gédéon Spilelt şi Harbert, se dovediră de mare folos în această împrejurare.Muflonii şi caprele trebuiau încercuiţi şi prinşi. Cyrus Smith, Pencroff,Nab şi Jup se postară în diferite puncte ale pădurii, iar cei doi călăreţi şi Topgalopau pe o rază de o jumătate milă, în jurul stânii. Strângând mereu cercul în jurul animalelor, izbutiră să prindă câteva exemplare, mai ales că mufloniierau numeroşi în acea parte a insulei. Erau mari cât căprioarele, cu coarnemai groase decât ale berbecilor, cu o blană cenuşie, presărată cu fire lungi.Obositoare zi de vânătoare, ce du-te-vino! Câtă alergătură, câte ţipete!Dintr-o sută de mufloni urmăriţi, scăpaseră mai mult de două treimi; dar, pânăla urmă, tot căzură în cursă vreo treizeci de rumegătoare şi vreo zece capresălbatice, care se repeziseră în stână, fiind împinse încetul cu încetul cătrepoarta deschisă, ce părea să le ofere o scăpare.Pe scurt, lucrurile merseseră destul de bine şi pionierii nu aveau de cesă se plângă. Cea mai mare parte dintre mufloni erau femele, şi acestea ledădeau siguranţa că turma se va mări şi că într-un viitor destul de apropiat nuvor mai duce lipsă de lână şi piei. În seara aceea, vânătorii se întoarseră frânţi de oboseală la Casa deGranit.

Totuşi, a doua zi se duseră din nou să viziteze stâna. Prizonierii lor încercaseră într-adevăr să răstoarne gardul, dar, neizbutind, se liniştiseră. În tot timpul lunii februarie, nu se mai întâmplă nimic important. Muncilezilnice se desfăşurau în cea mai perfectă ordine şi, în timp ce îmbunătăţeaudrumurile care duceau la stână şi la portul Balonului, pionierii începurăconstruirea celui de-al treilea drum, care ducea de la platou până pe coastaapuseană. Din toată insula Lincoln, rămâneau încă necunoscute marile păduri, care acopereau peninsula Serpentină. Acolo se ascundeau fiarele, pecare Gédéon Spilett socotea să le stârpească cu desăvârşire. Înainte de începerea anotimpului friguros, pionierii dădură cea mai mareatenţie culturii plantelor sălbatice, care fuseseră transplantate din pădure peplatoul Grande-Vue. Harbert nu se întorcea niciodată dintr-o excursie, fără săaducă vreo câteva plante folositoare. Într-o zi, adusese o plantă, a căreisămânţă presată dădea un untdelemn excelent; altă dată, adusese un fel demăcriş, cu calităţi antiscorbutice, care nu era de dispreţuit; izbuti să găseascăchiar şi nişte tubercule preţioase, care semănau cu cartofii.

Acum, grădina dezarzavat era bine îngrijită, bine stropită, bine apărată împotriva lăcomieipăsărilor şi împărţită în mici tarlale, în care creşteau: salată, măcriş, napi,hrean şi alte zarzavaturi. Pământul de pe acest platou, fiind foarte roditor,pionierii puteau să se aştepte la cele mai bogate recolte.Nu le lipseau nici băuturile variate, în afară doar de vin, aşa că oameniinoştri nu aveau de ce se plânge. Pe lângă ceai, făceau lichior din rădăcini dedragonier şi, folosind mugurii unuia din soiurile de pini de pe insulă, CyrusSmith fabrică un fel de bere.Pe la sfârşitul verii, curtea de păsări se îmbogăţi cu o pereche de dropiişi cu nişte cocoşi minunaţi, cu creasta şi guşile negre, care se plimbau ţanţoşipe malurile lacului.După cum se vede, mulţumită muncii acestor oameni curajoşi şiinteligenţi, totul mergea strună. În serile calde de vară, după ce isprăveau cutreburile, pionierii se aşezau la marginea platoului Grande-Vue, sub un fel decerdac acoperit cu plante agăţătoare, pe care îl înjghebase Nab. Stăteau devorbă, făceau tot felul de planuri şi buna dispoziţie a marinarului nu înceta să înveselească grupul, în care domnea cea mai bună înţelegere.

Se vorbea şi de patrie. Ce-o mai fi cu Războiul de Secesiune? Un ziar ar fi fost bine venit în insula Lincoln. De 11 luni rupseseră orice legătură curestul lumii şi, curând, la 24 martie, se împlinea un an, de când vântul îiaruncase pe această insulă necunoscută. Pe atunci, erau nişte bieţinaufragiaţi, care nu ştiau cum să scape cu viaţă din ghearele elementelor dezlănţuite! Iar acum, mulţumită înţelepciunii şi hărniciei lor, deveniseră nişteadevăraţi colonişti, înzestraţi cu arme, unelte, instrumente, oameni carefuseseră în stare să transforme, spre folosul lor, animalele, plantele şiminereurile insulei.Da! Pionierii vorbeau adesea de toate acestea şi făceau nenumărateplanuri de viitor. Cyrus Smith mai mult asculta decât vorbea. Câteodată, oglumă a lui Pencroff sau o reflecţie a lui Harbert îl făceau să zâmbească; dar,mereu şi pretutindeni, el se gândea la acele întâmplări inexplicabile, trăite peinsulă, la taina ciudată, căreia nu-i găsise încă dezlegare.

Comanda acum !!!
DVD-AUDIO-MP3 - 9 romane !!!

Biografie

Opera

Comanda acum !!!
DVD-AUDIO-MP3 - 9 romane !!!