Insula Misterioasa - Partea II - Capitolul 06

de Jules Verne

CAPITOLUL VI

Strigătele lui Pencroff. O noapte la Cămin. Săgeata Iui Harbert. Planul luiCyrus Smith. O soluţie neaşteptată. Ce se petrecuse la Casa de Granit.Jup în slujba pionierilor.

Cyrus Smith se oprise fără să rostească nici un cuvânt. Tovarăşii săipipăiau în întuneric atât pereţii de granit ca să vadă dacă nu cumva scarafusese deplasată de vânt, cât şi solul, pentru cazul când s-ar fi desprins,căzând pe jos... Dar scara nu era de găsit nicăieri şi, din pricina întunericuluide nepătruns, nu se putea vedea nici dacă ea fusese aruncată, poate de vreorăbufnire a vântului, pe ieşitura de la jumătatea zidului de granit.

— Dacă e o glumă, strigă Pencroff, e una proastă! Să soseşti acasă latine şi să nu mai găseşti scara care duce la camera ta, nu e un lucru plăcutpentru nişte oameni obosiţi!Nab scotea strigăte de uimire.

— Şi nici măcar n-a suflat vântul! observă Harbert.

— Încep să cred că se petrec lucruri ciudate pe insula Lincoln, spusePencroff.

— Ciudate? interveni Gédéon Spilett. Nicidecum, Pencroff. Nimic nu estemai firesc. Cineva a venit în lipsa noastră, a pus stăpânire pe casă şi a trasscara!

— Cineva! strigă marinarul. Şi cine oare?

— Cine? Vânătorul cu alicea, răspunse reporterul. De ce n-am încercasă explicăm astfel întâmplarea aceasta neplăcută?

— Ei bine! Dacă e cineva acolo, răspunse Pencroff înjurând, căci începuse să-şi piardă răbdarea, am să-l strig şi va fi nevoit să-mi răspundă.Şi, cu o voce tunătoare, marinarul scoase un „hei, care-i acolo?” prelung,pe care ecoul puternic îl repetă.Pionierii traseră cu urechea şi li se păru că din înălţimea Casei de Granitse aude un fel de râs răutăcios. Dar nici un glas nu-i răspunse lui Pencroff şitoate strigătele puternice şi repetate ale marinarului se dovediră zadarnice.Oamenii cei mai nepăsători din lume ar fi avut de ce să se mire, şi nicipionierii noştri nu puteau rămâne indiferenţi. În situaţia în care se aflau, orice întâmplare avea însemnătatea ei şi, fără îndoială că, de şapte luni de cândlocuiau pe această insulă, nu fuseseră niciodată într-o situaţie atât de încurcată.Aşa cum stăteau acum lucrurile, uitaseră de oboseală şi, stăpâniţi deciudăţenia întâmplării, se grămădiseră la poalele stâncii de granit, neştiind cesă mai facă; îşi puneau întrebări la care nu aflau răspuns şi se pierdeau în

nenumărate presupuneri, care de care mai de necrezut. Nab se văicărea,foarte necăjit că nu putea să se întoarcă la bucătăria sa, cu atât mai mult cucât proviziile luate la plecare se terminaseră şi nu avea cum să facă rostdeocamdată de altele.

— Dragii mei, spuse atunci Cyrus Smith, nu avem altceva de făcut decâtsă aşteptăm să se facă ziuă şi atunci să procedăm după împrejurări. Pânăuna alta, să mergem la Cămin. Acolo vom fi la adăpost şi, dacă nu avem cemânca, cel puţin vom dormi.

— Dar cine o fi neruşinatul care ne-a făcut una ca asta? întrebă încă odată Pencroff nedumerit.Oricine ar fi fost „neruşinatul”, nu le rămânea altceva de făcut, după cumspusese inginerul, decât să se ducă la Cămin şi să aştepte acolo până în zoriizilei. Totuşi, îi porunciră lui Top să rămână sub ferestrele Casei de Granit şicând Top primea un ordin, îl executa fără să crâcnească. Curajosul câinerămase deci la poalele Casei de Granit, în timp ce stăpânul său şi tovarăşii lui îşi căutau adăpost între stânci.Am minţi dacă am spune că pionierii, cu toată oboseala lor, dormiră binepe nisipul Căminului. Nu numai că erau îngrijoraţi de noul incident, datorită întâmplării sau pricinuit poate de mâna omului, dar la Cămin erau şi foarteprost instalaţi. Însă oricare ar fi fost pricina, locuinţa lor se afla deocamdatăocupată şi ei nu se puteau întoarce acasă. În afară de aceasta, Casa de Granit era mai mult decât o locuinţă. Eaera şi magazia lor. Acolo se afla tot materialul coloniei, arme, instrumente,unelte, muniţii, alimente şi altele. Dacă totul era jefuit, bieţii oameni se vedeaunevoiţi s-o ia de la început, să amenajeze din nou un adăpost, să-şi facă iar arme şi unelte. Ori lucrul acesta era destul de grav. În culmea neliniştei,ieşeau mereu, când unul, când altul, să vadă ce face Top. Numai CyrusSmith aştepta cu răbdarea lui obişnuită, cu toate că mintea lui se întărâtăcând vedea că se află în faţa unui fapt cu totul de neînţeles şi era indignat lagândul că în jurul său, sau poate deasupra sa, se petrece un lucru nelămurit.Gédéon Spilett împărtăşea întru totul părerile sale şi amândoi se sfătuiră decâteva ori în şoaptă, examinând împrejurările acestea de neînţeles, în carenu-i mai ajuta nici experienţa, nici spiritul lor de observaţie.

Fără îndoială,exista un mister pe această insulă. Dar cum să dezlege această taină?Harbert nu ştia ce să mai creadă şi ar fi vrut să afle ce gândeşte Cyrus Smith.Cel mai supărat dintre toţi era Pencroff, care tuna şi fulgera:

— Este o glumă proastă, spunea el, ni s-a făcut o farsă! Mie nu-mi placfarsele şi vai de cel care a făcut-o, când mi-o cădea în mâini!Cum se crăpă de ziuă, pionierii, bine înarmaţi, se duseră pe ţărm, pânăla şirul de stânci care ieşeau din apă. Casa de Granit, aşezată drept în bătaiasoarelui, avea să fie luminată în curând de primele raze. Într-adevăr, înaintede ora cinci, ferestrele casei, cu obloanele închise, se zăriră prin perdeaua defrunziş.Privind ferestrele, totul li se părea normal. Dar, când văzură că uşa, pecare o închiseseră înainte de plecare, era acum larg deschisă, scoaseră cu

toţii un strigăt puternic.Nu mai rămânea nici o îndoială că cineva pătrunsese în Casa de Granit.Scara superioară, întinsă de obicei de la ieşitura zidului de granit până lauşă, era la locul ei, dar scara inferioară fusese scoasă şi ridicată până înprag. Era vădit că musafirii nepoftiţi au ţinut să se pună la adăpost de oricesurpriză. Nu era însă cu putinţă să se stabilească cine erau şi câţi erau,deoarece nimeni nu se arătă privirii.Pencroff strigă din nou.Nici un răspuns.— Golanii! strigă marinarul. Dorm şi nu le pasă, ca şi când ar fi la eiacasă! Hei! Piraţi, bandiţi, tâlhari! În clipa aceea, se lumină complet, şi faţada Casei de Granit fu inundatăde razele soarelui. Dar, atât înăuntru, cât şi afară, totul era liniştit.Pionierii se întrebau dacă în Casa de Granit se afla sau nu cineva, cutoate că poziţia scării arăta lămurit că ocupanţii, oricare ar fi fost ei, nuputuseră fugi. Dar cum să ajungă până la ei?Lui Harbert îi dădu atunci în gând să lege o frânghie de o săgeată şi săarunce această săgeată în aşa fel, încât să se înfigă în prima treaptă a scării,care atârna în pragul uşii. Ar putea apoi să tragă de sfoară în aşa fel, încât săreaducă scara la pământ şi să restabilească legătura cu Casa de Granit.Altceva nu puteau să facă şi, cu puţină îndemânare, lucrul trebuia săizbutească. Din fericire, arcul şi săgeţile fuseseră depuse într-un coridor alCăminului, unde se aflau de asemenea câţiva zeci de coţi de frânghie împletită din foi de hibiscus. Pencroff desfăşură frânghia şi fixă un capăt al eide o săgeată bine ascuţită. Apoi, Harbert puse săgeata în arc şi ochi cu maregrijă extremitatea de jos a scării.Cyrus Smith, Gédéon Spilett, Pencroff şi Nab se retrăseseră în aşa fel încât să observe tot ce se petrecea în Casa de Granit. Reporterul ţinea subobservaţie uşa, cu carabina gata de tragere.Arcul se încordă şi săgeata şuieră, târând după sine frânghia. Ţinta fiindbine ochită, săgeata se înfipse în locul dorit.Harbert izbutise, dar când frânghia începu să tragă scara, un braţ trecurepede prin crăpătura uşii, o apucă şi o trase înăuntru.

— Mizerabile! strigă marinarul. Mi se pare că nu mai ai mult de aşteptatpână să te lovească un glonte.

— Dar cine-o fi? întrebă Nab.

— Cine? N-ai văzut?

— Nu.

— Păi… e o maimuţă! Locuinţa noastră a fost ocupată de maimuţe, cares-au urcat pe scară în lipsa noastră! În aceeaşi clipă, parcă pentru a întări cele spuse de marinar, vreo trei-patru maimuţe deschiseră obloanele şi se arătară la ferestre, salutând cu miide strâmbături pe adevăraţii proprietari.

— Ştiam că e doar o farsă! strigă Pencroff. Dar farsorul ăsta va plătipentru toţi ceilalţi!

Marinarul întinse puşca, ochi repede una din maimuţe şi trase. Celelaltedispărură, afară de una care, lovită mortal, căzu pe plajă,Nu mai rămânea îndoială că animalul doborât făcea parte din speciaantropomorfelor, denumite astfel din pricina asemănării lor cu omul. Harbert,cu vastele-i cunoştinţe în domeniul zoologiei, declară că această maimuţămare era un urangutan.— Ce animal minunat! strigă Nab.

— Minunat, dacă vrei tu, răspunse Pencroff, dar încă nu văd cum nevom întoarce acasă.

— Harbert e un bun ţintaş, spuse reporterul, şi arcul lui este aici. Să mai încerce.

— Bine, dar maimuţele sunt şirete! strigă Pencroff. Ele n-o să mai stea lafereastră, aşa că n-o să le putem ucide. Ah, când mă gândesc la pagubele pecare pot să le facă în camere şi în magazie...

— Răbdare! răspunse Cyrus Smith. Lighioanele astea nu ne pot ţinemultă vreme în încurcătură!

— N-am să mă liniştesc decât atunci când am să le văd afară, răspunsemarinarul. Şi apoi, cine ştie câţi caraghioşi din ăştia sunt acolo sus?Ar fi fost greu să i se răspundă lui Pencroff şi tot atât de greu să sereînceapă tentativa cu săgeata, căci extremitatea inferioară a scării fusesetrasă înăuntru şi, când încercară din nou să smucească frânghia, ea serupse, iar scara rămase sus.Mai trecură două ore, în timpul cărora maimuţele avură grijă să nu searate; dar ele erau tot acolo, şi de câte ori îşi furişau un bot sau o labă prinuşă, erau întâmpinate cu salve de puşcă.— Să ne ascundem, spuse atunci inginerul. Poate că maimuţele ne vor crede plecaţi şi vor ieşi din nou. Spilett şi Harbert să stea la pândă dupăstânci şi să tragă cum va apare vreuna.Sfaturile inginerului fură urmate; reporterul şi tânărul, cei mai buniochitori ai coloniei, se aşezară la pândă. Între timp, Nab, Pencroff şi CyrusSmith se urcară pe platou. Îndreptându-se spre pădure ca să vâneze puţin,căci sosise ora mesei, şi proviziile lor se sfârşiseră.Vânătorii se întoarseră peste o jumătate de ceas cu câţiva porumbei, pecare îi fripseră cum putură. Între timp, nu se arătase nici o maimuţă.Cât timp Gédéon Spilett şi Harbert mâncară, Top stătu de strajă subferestre. După masă, ţintaşii noştri se întoarseră la postul lor.După alte două ore, situaţia era aceeaşi. Maimuţele nu dădeau nici unsemn de viaţă, parcă dispăruseră de acolo, speriate, probabil, de moarteauneia dintre ele şi de focurile de puşcă. Stăteau ascunse în fundul camerelor Casei de Granit sau chiar în magazie. Şi când se gândiră pionierii la bogăţiilecare se aflau în magazie, ajunseră, cu toată stăruinţa inginerului de a-şipăstra răbdarea, să-şi iasă de-a binelea din fire. Nu-i vorbă, aveau şi de ce.

— Începe să fie destul de neplăcută povestea asta, spuse în cele dinurmă reporterul. Şi poate să mai ţină mult.

— Totuşi, trebuie să-i gonim pe tâlharii ăştia strigă Pencroff. Oricât de numeroşi ar fi, le venim noi de hac, dar pentru asta ar trebui o luptă corp lacorp! Nu-i nici un mijloc să ajungem până acolo?— Ba da, răspunse atunci inginerul, străfulgerat de un gând.

— Ei, dacă există, e desigur şi cel mai nimerit, spuse Pencroff, căci totnu ştim ce să facem. Spuneţi-l!

— Să încercăm să pătrundem în Casa de Granit prin fostul canal descurgere al lacului, răspunse inginerul.

— Ei! Mii de draci! strigă marinarul. Cum de nu m-am gândit la una caasta?Era într-adevăr singurul mijloc de a intra în Casa de Granit, pentru a gonimaimuţele de acolo. E drept că intrarea canalului fusese închisă cu un zid destânci cimentate, pe care acum se vedeau nevoiţi să-l sacrifice, dar pe care îlputeau reface. Din fericire, inginerul nu-şi pusese încă în aplicare planul său,care prevedea camuflarea acestei intrări prin inundarea porţiunii de terenrespective. Altfel, lucrurile n-ar fi mers chiar atât de uşor.Trecuse de amiază, când pionierii, înarmaţi cu târnăcoape şi hârleţe,părăsiră Căminul şi trecură pe sub ferestrele Casei de Granit. După ce îiporunciră lui Top să rămână la postul său, se îndreptară spre platoul Grande-Vue.Dar nu făcuseră nici 50 de paşi, când auziră lătratul furios al câinelui.Suna ca o chemare desperată.Se opriră numaidecât.— Repede înapoi! spuse Pencroff. O luară cu toţii la fugă spre casă.Ajunşi la cotitură, ei constatară că situaţia se schimbase. Într-adevăr, maimuţele, speriate deodată de o pricină necunoscută,căutau să fugă. Vreo două, trei alergau şi săreau de la o fereastră la alta, cusprinteneala unui acrobat. Ele nici nu căutau măcar să pună scara la loc şi săcoboare pe unde se urcaseră. Groaza pe care o resimţeau le făcuse să uitede ele. Cinci sau şase dintre ele erau acum în bătaia puştilor şi pionierii,ochindu-le cu uşurinţă, traseră. Unele, rănite sau moarte, căzură în interiorulcamerelor, scoţând ţipete îngrozitoare. Celelalte se prăvăliră în afară şi pestecâteva minute totul te făcea să presupui că nu mai rămăsese nici una vie înCasa de Granit.Pencroff izbucni din nou în urale.

— Lasă uralele, spuse Gédéon Spilett.

— De ce? Le-am omorât pe toate!

— Foarte bine, dar cu asta tot n-am izbutit să ajungem în casă.

— Să mergem la canal! spuse Pencroff.

— Bineînţeles, răspunse inginerul. Deşi ar fi fost mai bine... În aceeaşi clipă, ca un răspuns la observaţia lui Cyrus Smith, zărirăscara alunecând pe pragul uşii, apoi desfăşurându-se şi căzând până jos.

— Ei! Ciudat lucru! strigă marinarul, uitându-se la Cyrus Smith.

— Cam prea ciudat! murmură inginerul, repezindu-se cel dintâi sprescară.

— Băgaţi de seamă, domnule Cyrus! strigă Pencroff. Poate că mai sunt

câteva pe acolo...

— Vom vedea, răspunse inginerul, fără să se oprească.Toţi tovarăşii îl urmară şi peste un minut se aflau în pragul uşii.Căutară peste tot. Nu era nimeni în camere şi nici în magazie. Sprebucuria lor, constatară că magazia nu fusese răscolită de maimuţe.

— Dar cu scara cum se explică? strigă marinarul. Cine ne-o fi aruncat-o? În clipa aceea se auzi însă un ţipăt şi o maimuţă uriaşă, care seascunsese, dădu buzna în sală, urmărită de Nab.

— A! Hoaţa! strigă Pencroff. Şi cu toporul în mână, era cât pe aici săcrape capul animalului, când Cyrus Smith îl opri, spunându-i:

— Cruţ-o, te rog, Pencroff!

— Să cruţ această dihanie?

— Da! Ea ne-a aruncat scara!Inginerul spusese aceasta cu o voce atât de ciudată, încât era greu deştiut dacă vorbeşte serios sau nu.Totuşi, ei se aruncară asupra maimuţei, care după scurt timp fu trântităla pământ şi legată cobză.

— Uf, grea luptă! strigă Pencroff. Şi acuma ce facem cu acest maimuţoi?

— Un ajutor în gospodărie, răspunse Harbert.Şi vorbind astfel, tânărul nu glumea, căci el ştia câte servicii poate să îndeplinească o astfel de maimuţă, care de obicei e foarte deşteaptă.Pionierii se apropiară de ea şi-o observară cu atenţie. Era un urangutan.Maimuţele din această familie sunt de o inteligenţă aproape omenească.Folosite la treburile casei ele servesc la masă, mătură odăile, curăţă haineleşi ghetele, se servesc de cuţit, de furculiţă şi lingură şi le place chiar vinul.Maimuţoiul, legat fedeleş în sala mare a Casei de Granit, era unexemplar mare şi frumos, înalt de vreo şase picioare, cu pieptul lat şi trupulbine proporţionat. Ochii lui, ceva mai mici decât ai unui om, străluceau deinteligenţă; dinţii săi albi luceau sub mustaţă şi avea o barbă scurtă şi creaţă.

— Frumos băiat spuse Pencroff. Dacă i-am cunoaşte barem limba pecare o vorbeşte, am putea să ne înţelegem cu el!

— Atunci, spuse Nab, e lucru serios? îl vom lua la noi?

— Da, Nab, răspunse zâmbind inginerul.

— Nădăjduiesc că ne va fi de ajutor, adăugă Harbert. Pare tânăr, aşa căva fi uşor de domesticit.

— Şi ne vom purta bine cu el, nu-i aşa? spuse Pencroff, căruia îi trecusesupărarea. Apoi, apropiindu-se de urangutan, îl întrebă: Ei, băiete, ce maifaci?Urangutanul răspunse printr-un mârâit, dar nu părea să fie în toane prearele.

— Vrei să faci parte din colonie? întrebă marinarul.Maimuţa mârâi din nou.

— Şi te mulţumeşti numai cu mâncare? Urmă un al treilea mârâitafirmativ.Conversaţia cu el e cam monotonă, observă Gédéon Spilett.

— Da, e adevărat! Dar mai târziu va vorbi prin gesturi, răspunsePencroff.Astfel, colonia se îmbogăţi cu un nou membru, care avea să-i aducănenumărate servicii. În amintirea altei maimuţe pe care o cunoscuse,marinarul ceru să i se dea numele de Jupiter şi s-o strige mai scurt: Jup!Astfel fu instalată şi maimuţa Jup în Casa de Granit.

Comanda acum !!!
DVD-AUDIO-MP3 - 9 romane !!!

Biografie

Opera

Comanda acum !!!
DVD-AUDIO-MP3 - 9 romane !!!