Insula Misterioasa - Partea II - Capitolul 05

de Jules Verne

CAPITOLUL V

O propunere. Înfăţişarea coastei. În căutarea urmelor presupusuluinaufragiu. O epavă în văzduh. Descoperirea unui mic port natural. Lamiezul nopţii, pe malul râului Mercy. O barcă în voia valurilor.

Cyrus Smith şi tovarăşii săi dormiră somn greu şi liniştit în văgăuna pecare jaguarul le-o dăruise atât de frumos. În zorii zilei, se duseră cu toţii la capătul promontoriului şi privirile lor cercetară cu atenţie orizontul. Pentru ultima dată, inginerul constată că nici uncatarg, nici o urmă de vas nu se iveau la suprafaţa mării. Nici privind cuochianul nu descoperi nimic ce-ar fi putut da de bănuit.De asemenea, nici pe litoral nu se zărea nimic, cel puţin privind liniadreaptă, care se întindea pe vreo trei mile spre sud pe coasta promontoriului,căci dincolo de ea începea o ieşitură a ţărmului care ascundea vederiicealaltă parte. Nici de la capătul sudic al peninsulei nu se mai putea zăricapul Ghearei, ascuns după stâncile înalte.Rămânea acum de explorat ţărmul meridional al insulei, şi stăteau încumpănă, neştiind dacă s-o facă în acea zi. Până atunci, nu se gândiseră laaceastă prelungire a călătoriei, mai ales că nu se aşteptaseră să nugăsească nici o urmă de naufragiu pe coasta apuseană. De aceea, îşilăsaseră şi piroga legată de malul Râului Cascadei. Acum însă, cândconstatară că pe ţărmul de apus nu vor găsi nici un semn de naufragiu,pionierii îşi dădură seama că trebuiau să caute pe coasta de sud a insuleiceea ce nu găsiseră pe cea de vest.Gédéon Spilett fu acela care ceru să se prelungească cercetările, pânăcând chestiunea presupusului naufragiu va fi complet lămurită. De aceea, întrebă la ce depărtare se află capul Ghearei de extremitatea peninsulei.

— Cam la treizeci de mile, răspunse inginerul, dacă ţinem seama decotiturile coastei.

— Treizeci de mile! spuse Gédéon Spilett. Asta înseamnă o zi bună demers. Eu îmi închipui însă că ne putem întoarce la Casa de Granit şi de-alungul ţărmului de sud.

— Dar, observă Harbert, de la capul Ghearei la Casa de Granit trebuiesă mai socotim cel puţin zece mile.

— Hai să spunem patruzeci de mile, răspunse reporterul, şi hai să le şifacem. E adevărat, drumul e obositor, dar cel puţin vom cunoaşte insula şi nuvom mai fi nevoiţi să pornim într-o altă explorare.

— Foarte bine, să mergem, spuse Pencroff. Dar ce facem cu piroga?

— Dacă barca a rămas singură o zi întreagă la izvorul râului, răspunseGédéon Spilett, poate să mai stea încă două zile. Până acuma nu ne putemplânge de hoţi pe insulă.

— Totuşi, observă marinarul, când mă gândesc la păţania cu broasca,parcă nu mai am atâta încredere.

— Broasca! Broasca ţestoasă! răspunse reporterul. Nu ştii că arăsturnat-o marea?

— Cine ştie? şopti inginerul.

— Dar... Începu Nab.Nab avea ceva de spus, dar deschisese gura fără să zică nimic.

— Ce vrei să spui, Nab? întrebă inginerul.

— Dacă ne întoarcem de-a lungul ţărmului până la capul Ghearei,răspunse Nab, după ce vom ocoli capul vom întâlni în cale...

— ...Râul Mercy, aşa-i, răspunse Harbert, şi nu vom avea nici pod, nicibarcă pentru a-l trece!

— Nu-i nimic, domnule Cyrus, răspunse Pencroff, cu câteva trunchiuri decopac nu ne va fi greu să trecem râul!

— Cum o fi... spuse Gédéon Spilett. Însă ne va prinde bine să construimun pod, dacă vrem să avern drumul direct către Far-West.

— Un pod? strigă Pencroff. Dar ce, domnul Smith nu e de felul luiinginer? Când vom avea nevoie de un pod, ne va face unul. Cât priveştetrecerea pe celălalt mal al râului, în astă-seară, mă priveşte pe mine. Maiavem mâncare pentru o zi, şi de altminteri, poate că nu vom mai duce lipsăde vânat. Deci, înainte!Propunerea reporterului, susţinută cu însufleţire de marinar, avu încuviinţarea tuturor, căci fiecare ţinea să termine cu îndoielile. Afară deaceasta, întoarcerea pe la capul Ghearei completa de minune explorarea.Dar nu aveau o clipă de pierdut, căci o etapă de patruzeci de mile se străbatecu greu şi nu puteau ajunge la Casa de Granit înainte de căderea nopţii.La ora şase dimineaţa, micul grup porni. Puştile fură încărcate învederea întâlnirilor neplăcute, şi Top, care alerga înainte, primi poruncă săcerceteze marginea pădurii.De la extremitatea promontoriului, cu care se sfârşea peninsula, coastase rotunjea pe o distanţă de cinci mile, distanţă pe care o parcurseră repede,fără să găsească nici cel mai neînsemnat semn de debarcare, nici o epavă,nici un foc stins, nici o urmă de paşi omeneşti.Pionierii ajunseră în golful Washington, de unde îmbrăţişară cu privirea întreaga întindere a litoralului sudic. La o depărtare de 25 de mile, coasta setermina cu capul Ghearei, care de-abia se zărea în ceaţa dimineţii şi pe careun fenomen de miraj îl arăta aşezat mai sus, ca şi cum ar fi fost suspendat între pământ şi apă. Între locul unde se aflau pionierii şi fundul uriaşului golf,ţărmul cuprindea mai întâi o plajă întinsă şi dreaptă, mărginită în fund de unlanţ de arbori, apoi coasta, foarte neregulată, înainta în mare cu ieşituriascuţite, şi mai departe, câteva stânci negricioase, risipite într-o neorânduialăpitorească, se terminau cu capul Ghearei!Astfel se înfăţişa această parte a insulei, pe care o vedeau pentru întâiaoară, şi exploratorii se opriră o clipă, cercetând-o cu privirea.

— Un vapor eşuat aici, spuse Pencroff, ar fi pierdut. Uitaţi-vă, bancuri denisip până în larg, şi mai departe stânci şi iar stânci! Primejdioase locuri!

— Dar cel puţin ar mai rămâne ceva din vapor? întrebă reporterul.

— Ar rămâne câteva bucăţi de lemn pe stânci şi nimic alături, îi răspunsemarinarul.

— De ce?

— Pentru că aceste nisipuri, mai primejdioase decât stâncile, înghit totce aruncă marea în aceste locuri. Şi un vapor întreg, de câteva sute de tone,poate să dispară în întregime în câteva zile.

— Atunci, Pencroff, întrebă inginerul, n-ar fi deloc de mirare să nu mai firămas urmă din vasul care ar fi putut eşua pe aceste nisipuri?

— Desigur, domnule Smith, datorită furtunii şi condiţiilor atmosferice.Totuşi, este îndoielnic, chiar dacă s-a întâmplat aşa, să nu mai fi rămas nicimăcar catarge sfărâmate sau bucăţi răzleţe aruncate departe pe ţărm, acolode unde nu le pot lua valurile.

— Atunci să cercetăm mai departe, hotărî Cyrus Srnith.La ora unu după-amiază, după ce străbătuseră douăzeci de mile,pionierii ajunseră la capătul golfului Washington.Poposiră ca să prânzească.Din acel loc, începea o coastă neregulată, plină de crestături ciudate, înfaţa căreia se întindea un şir lung de stânci, ce luaseră locul bancurilor denisip. Acum, marea le acoperea aproape în întregime, dar peste câtva timp,apele aveau să se retragă şi stâncile aveau să se înalţe din apă. Valurile sespărgeau de aceste stânci, alunecând apoi în lungi dâre înspumate. Până lacapul Ghearei, plaja se îngusta mereu, gâtuită între stânci şi margineapădurii. Drumul era din ce în ce mai anevoios, deoarece întâlneaunenumărate stânci prăvălite pe ţărm. Peretele de granit devenea tot mai înaltşi nu se mai vedea acum decât coroana verde a copacilor de pe creastă,unde nu se simţea nici o adiere de vânt.După o jumătate de oră de odihnă, pionierii îşi reluară drumul şi privirealor cercetă cu atenţie fiecare colţişor al plajei şi şirul de stânci. Pencroff şiNab se aventurau chiar printre ele, de câte ori privirea le era atrasă de cevaneobişnuit. Nu găsiră nici urmă de epava şi îşi dădeau seama mereu că selăsaseră înşelaţi de câte o stâncă de formă curioasă. Constatară totuşi că peaceastă plajă, se aflau în mare cantitate scoici bune de mâncat dar, până cenu-şi vor fi îmbunătăţit mijloacele de transport şi nu vor fi făcut o punte delegătură între cele două maluri ale râului Mercy, nu se puteau folosi de ele.Până atunci, cu toate cercetările, nu găsiseră nici o urmă a presupusuluinaufragiu. Şi oricum, un obiect mai mare, corpul unui vas, de pildă, n-ar fiputut să treacă neobservat. Rămăşiţele sale ar fi fost aruncate de valuri peţărm, ca şi lada pe care o găsiseră la douăzeci de mile de acolo. Dar nu sezărea nimic.Pe la ora trei, Cyrus Smith şi tovarăşii săi ajunseră la un mic golf,aproape închis, în care nu se vărsa nici o apă. El forma un adevărat mic portnatural, care nu putea fi zărit din larg. Era legat de mare printr-un canal îngust, în locul rămas liber între stânci. În fundul acestui golf, marginea stâncoasă se sfărâmase, datorităvreunei puternice erupţii vulcanice, formând o trecătoare în pantă, care ducea până la platoul superior. De aici şi până la capul Ghearei, nu puteau fi maimult de zece mile, iar până la platoul Grande-Vue erau cam patru mile în liniedreaptă.Gédéon Spilett propuse tovarăşilor săi să facă un mic popas sus pecreastă. Nimeni nu avu nimic împotrivă, căci mersul îndelungat le deschisesepofta de mâncare şi, cu toate că mai era până la cină, fiecare se înfruptăbucuros din vânatul ce-l duceau cu ei, în aşteptarea ospăţului de seară laCasa de Granit.Câteva minute mai târziu, pionierii şedeau la poalele unui pâlc deminunaţi pini maritimi, mâncând proviziile aduse de Nab.Deşi locul unde se aflau era aşezat la 50 sau 60 de picioare deasupranivelului mării, lăsând loc larg privirilor, dincolo de ultimele stânci ale capuluişi până în golful Uniunii, nu puteau zări nici insula, nici platoul Grande-Vue,deoarece relieful solului şi perdeaua de copaci închideau în întregimepriveliştea spre nord.Nu mai trebuie adăugat că nici pe această parte a litoralului, nici pe marenu zăriră nici o urmă de epavă sau de vapor, cu toate că inginerul cercetăamănunţit cu ocheanul întreaga întindere, până unde cu greu mai deosebeaicerul de ape.De asemenea, întreaga regiune a litoralului, care mai rămăseseneexplorată, fu cercetată tot cu ocheanul, cu cea mai mare atenţie, fără a sedescoperi ceva.

— Acum, spuse Gédéon Spilett, trebuie să ne resemnăm şi să negândim că nimeni nu va veni să ne ceară socoteală că am luat în stăpânireaceastă insulă!

— Bine, dar alicea? întrebă Harbert. Totuşi, ea nu este un produs al închipuirii noastre!

— Mii de draci! Sigur că nu, strigă Pencroff cu gândul la măseauaspartă.

— Atunci, ce concluzie trageţi? întrebă reporterul.

— Trag concluzia, răspunse inginerul, că în ultimele trei luni un vas s-aoprit aici de voie sau de nevoie...

— Cum, Cyrus, dumneata ai admite că el a putut fi înghiţit de nisipurifără să lase vreo urmă? strigă reporterul.

— Nu, dragă Spilett, dar caută să-ţi dai seama că dacă e sigur că o fiinţăomenească a pus piciorul pe această insulă, e tot atât de sigur că acum apărăsit-o.

— Atunci, dacă nu mă înşel, domnule Cyrus, preciza Harbert, vaporul aplecat?

— Fireşte.

— Şi am pierdut astfel pentru totdeauna prilejul de a ne repatria! strigăNab.

— Tare mi-e teamă că pentru totdeauna.

— Ei bine! Deoarece am pierdut prilejul, haideţi să mergem acasă, spusePencroff, căruia i se şi făcuse dor de Casa de Granit.

Dar nici nu se ridicase bine, când auziră lătratul lui Top, care ieşi dinpădure, ţinând în bot. o bucată de pânză plină de noroi.Nab smulse peticul din gura câinelui. Era o bucată de pânză groasă.Top lătra mereu şi prin săriturile sale părea că-şi cheamă stăpânul înpădure.

— O fi ceva pe acolo care ar putea să explice alicea mea! strigăPencroff.

— Un naufragiat! răspunse Harbert.

— Rănit poate! spuse Nab.

— Sau mort! răspunse reporterul.Şi toţi se repeziră în urma câinelui, printre brazii uriaşi, care se ridicau lamarginea pădurii. Pentru orice eventualitate, Cyrus Smith şi tovarăşii săi îşipregătiră armele. Înaintară destul de adânc în pădure; dar, spre marea lor dezamăgire, nuvăzură nici o urmă de paşi. Lianele şi tufişurile dese erau neatinse şi furăchiar nevoiţi să le taie cu toporul, aşa cum făcuseră atunci când părăsiserăpiroga, în inima pădurii. Era deci greu de presupus că cineva ar fi putut treceprin acele locuri. Şi totuşi Top alerga ca o fiinţă cu voinţă proprie, careurmăreşte un gând bine definit, nu ca un câine care caută la întâmplare.După un drum de şapte sau opt minute, Top se opri. Pionierii, ajunşi într-un luminiş mărginit de copaci înalţi, îşi rotiră privirea în jur, dar nu văzurănimic nici printre tufişuri, nici printre trunchiurile copacilor.

— Ce e, Top? întrebă Cyrus Smith.Top lătra tot mai tare, sărind în jurul unui pin uriaş.Deodată, Pencroff strigă:

— Ah! Bun! Foarte bine!

— Ce e? întrebă Gédéon Spilett.

— Noi căutăm o epavă pe mare sau pe pământ I

— Ei şi?

— Ei bine, ea se găseşte în văzduh!Şi marinarul arătă un fel de zdreanţă mare, albicioasă, agăţată în vârfulpinului şi din care Top adusese o bucată căzută pe jos.

— Dar asta nu e o epavă! strigă Gédéon Spilett.

— Ba să avem iertare! răspunse Pencroff.

— Cum? Este?...

— E tot ce-a mai rămas din nava noastră aeriană, din balonul nostru,care a eşuat acolo, în vârful copacului.Pencroff nu se înşela şi scoase nişte urale puternice, adăugând:

— Iată o pânză minunată! Avem acum din ce ne face rufărie pentru anide zile. Ce de batiste şi cămăşi vom avea! Ei, domnule Spilett, ce spuneţi deo insulă în care cămăşile cresc în copaci?Era într-adevăr o întâmplare fericită pentru pionierii insulei, săregăsească rămăşiţele aerostatului, care căzuse acolo după ce se înălţaseultima oară, zadarnic, în văzduh. Rămânea de hotărât dacă să păstreze învelişul sub această formă, pentru cazul în care ar fi încercat o nouă călătorie aeriană, sau să întrebuinţeze cu folos cele câteva sute de coţi depânză de bumbac, de cea mai bună calitate, după ce vor fi îndepărtat lacul,cu care era acoperită. Bucuria lui Pencroff fu împărtăşită de toţi.Dar învelişul agăţat de copac trebuia luat şi pus într-un loc sigur. Lucrulacesta n-a fost uşor! Nab, Harbert şi marinarul, urcaţi în vârful copacului,făcură minuni de acrobaţie, ca să elibereze din încleştarea crengilor aerostatul uriaş, acum dezumflat.Operaţia ţinu peste două ore şi avu drept rezultat scoaterea învelişului cusupapă, a resorturilor şi a garniturilor sale de aramă, ba chiar şi a plasei, carereprezenta o mare cantitate de sfoară. De asemenea, a fost salvat cercul desiguranţă de la baza balonului şi ancora. Învelişul, afară de locul în care sespărsese, era în stare bună şi numai apendicele inferior fusese rupt.O comoară le picase din cer!

— Nădăjduiesc, domnule Cyrus, spuse marinarul, că dacă ne vom hotărî vreodată să părăsim insula, nu vom mai călători cu balonul. Vapoarele asteaale văzduhului nu te duc chiar unde vrei. După părerea mea, mai bine ne-amapuca să facem o navă mare de vreo douăzeci de tone. Din această ţesătură,voi face pânzele trebuitoare corăbiei. Iar din rest ne vom îmbrăca!

— Vom vedea, Pencroff, vom vedea, răspunse Cyrus Smith.

— Deocamdată, să punem totul în siguranţă, răspunse Nab. Într-adevăr, nu putea fi deocamdată vorba să transporte la Casa deGranit acea uriaşă cantitate de pânză şi sfoară, care era foarte grea, şi pânăcând vor fi construit un vehicul bun pentru căratul lor, era totuşi mai bine săadăpostească această bogăţie de furia uraganelor. Pionierii, opintindu-se cutoţii, izbutiră să tragă epava până la ţărm, unde găsiră o grotă destul de mare,astfel orientată, încât nu pătrundea în ea nici vântul, nici ploaia, şi nici marea.

— Aveam nevoie de un dulap, ca să punem la adăpost balonul, spusePencroff, şi iată am găsit unul, dar cum nu se încuie cu cheia, e mai bine să-iastupăm intrarea. Nu spun asta pentru hoţii cu două picioare, ci pentru cei înpatru labe.La ora şase seara, totul fu terminat şi după ce dădură micului portnumele, foarte nimerit de altfel, de „portul Balonului”, se întoarseră la capulGhearei. Pencroff şi inginerul discutau despre diferitele proiecte, caretrebuiau executate în timpul cel mai scurt. Printre lucrările ce nu sufereau întârziere, se impunea construirea unui pod peste râul Mercy, ca săstabilească o legătură uşoară cu sudul insulei; apoi vor veni cu căruciorul săia aerostatul, căci barca nu le-ar fi îngăduit să-l transporte; mai târziu, aveausă facă o barcă mai mare, cu care să poată întreprinde călătorii în jurulinsulei, apoi... Între timp se întunecase. Când pionierii ajunseră la capul Epavei, la loculunde descoperiseră preţioasa ladă, se înserase de-a binelea.

Dar nici acolo,ca şi în celelalte locuri cercetate până atunci, nici o urmă nu arăta că ar finaufragiat vreun vas şi nu puteau decât să tragă aceleaşi concluzii la careajunsese Cyrus Smith.De acolo până la Casa de Granit mai rămâneau de făcut patru mile, pe

care le străbătură repede. Era aproape de miezul nopţii, când pionieriiajunseră la primul cot al râului Mercy.Aici, albia avea o lărgime de 80 de picioare şi era greu de trecut, dar Pencroff, ca marinar încercat, se obligase să învingă greutăţile.Fără îndoială că pionierii erau frânţi de oboseală. Călătoria fusese lungăşi muncă depusă pentru adăpostirea rămăşiţelor balonului îi sleise de-abinelea de puteri. Erau grăbiţi să se întoarcă la Casa de Granit, să mănânceşi să se culce. Dacă podul ar fi existat, ei ar fi fost acasă într-un sfert de oră.Noaptea era foarte întunecoasă. Pencroff se pregătea să se ţină decuvânt, construind o plută cu care să treacă râul Mercy. Împreună cu Nab, înarmaţi cu topoare, aleseră doi copaci de lângă tărm, din care hotărâră săfacă o plută. Cu ultimele lor puteri, atacară baza copacilor.Cyrus Smith şi Gédéon Spilett şedeau pe mal, aşteptând momentul să levină în ajutor, iar Harbert se plimba primprejur, fără să se depărteze însăprea mult.Deodată, băiatul, care hoinărea în susul apei, se întoarse repede,arătând ceva cu degetul:

— Pluteşte ceva acolo, în voia valurilor! strigă el. Pencroff îşi întrerupselucrul şi zări un obiect, care apărea nedesluşit în umbră.

— O barcă! spuse el.Se apropiara cu toţii şi, spre marea lor mirare, zăriră într-adevăr o barcădusă de curent.

— Hei, ăia din barcă! strigă el dintr-un vechi obicei marinăresc, fără să-şidea seama că era mai bine să facă cât mai puţin zgomot.Nici un răspuns. Barca continua să lunece şi nu mai era decât la câţivapaşi, când marinarul strigă:

— Dar e piroga noastră! S-a rupt odgonul şi a fost târâtă de curent! Ne-asosit la ţanc!

— Piroga noastră?... şopti inginerul.Pencroff avea dreptate. Era într-adevăr barca lor, al cărei odgon fără îndoială se rupsese şi care se întorcea singură de la izvoarele râului Mercy.Acum trebuiau s-o prindă, înainte ca ea să fie târâtă de curentul râului,dincolo de revărsarea lui. Cu ajutorul unei prăjini, Nab şi Pencroff izbutiră, cumultă îndemânare, să tragă barca la mal.Inginerul se urcă cel dintâi în pirogă şi, apucând odgonul, se încredinţa,pipăindu-l, că se rupsese datorită frecării de stâncă.

— Iată, îi spuse reporterul încet, iată ce se poate numi o împrejurare...

— Ciudată, adăugă Cyrus Smith.Ciudată sau nu, era o împrejurare fericită! Harbert, reporterul, Nab şiPencroff se îmbarcară. Ei nu se îndoiau o clipă de faptul că odgonul serupsese; dar cel mai curios lucru era că barca ajunsese în dreptul lor la unmoment atât de potrivit. Soiul acesta de întâmplări ţine mai mult de domeniulbasmelor.Cu câteva lovituri puternice de vâsle, pionierii ajunseră la punctul derevărsare a râului Mercy. Aici, barca fu trasă pe plajă până la Cămin, apoi se îndreptară cu toţii către scara Caseide Granit.Dar, în acea clipă, Top lătră cu furie, şi Nab, care căuta prima treaptă,scoase un ţipăt...Scara dispăruse!

Comanda acum !!!
DVD-AUDIO-MP3 - 9 romane !!!

Biografie

Opera

Comanda acum !!!
DVD-AUDIO-MP3 - 9 romane !!!