Insula Misterioasa - Partea I - Capitolul 15
de Jules Verne
CAPITOLUL XV
Se hotărăşte iernatul. Problema metalelor. Explorarea insulei Salvării.Vânătoarea de foci. Prinderea unui mamifer spinos. Un knla. Ce se
înţelege prin metoda catalană. Fabricarea fierului. Cum se obţine oţelul.
A doua zi de dimineaţă, la 17 aprilie, primul cuvânt al marinarului fuadresat lui Gédéon Spilett:
— Ei, ce vom fi astăzi? întrebă el.
— Ceea
ce va găsi de cuviinţă Cyrus, îi răspunse reporterul.Din
cărămidari şi olari, tovarăşii inginerului aveau să se
transforme înmetalurgişti. În ajun, după prânz, exploraseră
insula până la extremitatea capuluiMandibulei, la o depărtare de
aproape şapte mile de Cămin. Acolo se terminalungul şir de dune şi
solul căpăta o aparenţă vulcanică. Nu mai erau faleze înalte,
ca cele din apropierea platoului Grande-Vue, ci doar un fel de
chenar neregulat, care încadra golful îngust, cuprins între
cele două capuri, care seformaseră din substanţele minerale
aruncate de vulcan. Întorcându-se acasăla căderea nopţii,
pionierii noştri nu se culcară înainte de a fi hotărât
definitivdacă rămâneau sau plecau de pe insula Lincoln.Distanţa
1200 de mile, care despărţea insula de arhipelagul Pomotu,
erafoarte mare. O barcă n-ar fi izbutit s-o parcurgă, mai ales
toamna, cândvremea putea oricând să se strice. Aceasta era părerea
lui Pencroff. Dealtminteri e destul de greu să construieşti o
barcă, chiar când ai toateinstrumentele necesare, dar în
împrejurările de faţă, când pionierii noştri nuaveau nici un
fel de scule şi când ar fi trebuit să înceapă prin a
fabricaciocane, topoare, ferăstraie, rindele şi alte unelte, lucru
care ar fi cerut multtimp. Hotărâră deci să ierneze pe insula
Lincoln şi să-şi caute o locuinţă maipotrivită, în care să-şi
petreacă lunile de iarnă.Dar, înainte de toate, trebuiau să
întrebuinţeze minereul de fier, din careinginerul găsise câteva
zăcăminte în partea de nord-vest a insulei şi sătransforme acest
minereu în fier sau în oţel.Se ştie că, în general, pământul
nu conţine metalele în stare curată.
Cele mai multe dintre ele se
găsesc combinate cu oxigen sau cu sulf. Şi chiar celedouă bucăţi
de minereu pe care le ridicase Cyrus Smith erau, una unmagnetit, iar
cealaltă o pirită, sau sulfura de fier. Cel dintâi, magnetitul,
era unoxid de fier şi trebuia deci redus cu ajutorul cărbunelui,
adică eliminatoxigenul pentru a obţine fier curat. Acest lucru se
făcea fie supunândminereul, amestecat cu cărbune, la o temperatură
înaltă, fie prin aşa-zisametodă „catalană”, uşoară şi
rapidă, care transformă minereul în fier, printr-osingură
operaţie sau, în sfârşit, prin metoda furnalelor înalte, care
transformăminereul mai întâi în fontă şi-apoi fonta în fier,
extrăgându-i procentul decărbune cu care este combinată.Cyrus
Smith avea nevoie de fier şi nu de fontă; trebuia deci să caute
săfolosească metoda cea mai rapidă. De altfel, minereul pe care-l
găsise era el însuşi foarte curat şi foarte bogat în fier.
Făcea parte din acea specie deminereu, care se găseşte în mase de
culoare cenuşie închis, dă un praf negru, cristalizează în
octaedre regulate şi dă naştere magnetelor naturale. În Europa,
şi anume în Suedia şi Norvegia, unde se găsesc zăcăminte
bogate,el serveşte la fabricarea fierului de primă calitate. Nu
departe de acestzăcământ se găseau şi zăcămintele de cărbune,
pe care pionierii începuserăsă le folosească. Deci, materia primă
se alia foarte prielnic aşezată, înlesnindtransformarea
minereului.
— Aşadar, domnule Cyrus, întrebă Pencroff, vom prelucra minereul defier?
— Da, dragul meu, răspunse inginerul, dar în acest scop vom începeprin a vâna pe insula cea mică vreo câteva foci, ceea ce ştiu că nu-ţidisplace.
— Să vânăm foci? se miră marinarul, întorcându-se spre Gédéon Spilett.Nu ştiam că focile intră în fabricaţia fierului!— Dacă spune Cyrus, aşa este! îl linişti reporterul.Inginerul însă părăsise între timp Căminul, astfel că Pencroff se văzu silitsă se pregătească de vânătoare, fără nici o altă explicaţie.Puţin după aceea, Cyrus Smith, Harbert, Gédéon Spilett, Nab şi Pencroff se aflau cu toţii pe plajă, acolo unde canalul forma un fel de vad, de câte orimarea se retrăgea. Vânătorii îl străbătură fără să se ude mai sus degenunchi.Cyrus Smith punea pentru prima oară piciorul pe această insulă,tovarăşii săi însă pentru a doua oară, căci aici îi azvârlise balonul naufragiat.Câteva sute de pinguini îi întâmpinară la sosire, privindu-i cu ochi miraţi.Pionierii, înarmaţi cum erau cu ciomege, ar fi putut să-i ucidă cu uşurinţă,totuşi nu făcură nici o încercare, deoarece nu voiau să sperie focile, culcatepe nisip la o mică depărtare. Înaintară deci cu băgare de seamă spre extremitatea nordică, călcând peun sol ciuruit de mici scobituri, care erau de fapt nişte cuiburi de păsăriacvatice. La capătul insulei se zăreau nişte mogâldeţe negre, care înotau lasuprafaţa apei. Parcă ar fi fost mici stânci plutitoare.Erau focile pentru care veniseră. Ele trebuiau lăsate să iasă pe plajă,căci pântecele lor îngust, blana lor deasă şi scurtă şi trupul lor alungit în chipde fus face ca focile, bune înotătoare, să nu poată fi prinse în apă. Pe uscat însă, picioarele lor scurte, cu degetele unite printr-o membrană, abia le îngăduie să se târască încet şi greoi.Pencroff cunoştea năravurile acestor amfibii şi îşi sfătui tovarăşii săaştepte ca focile să se culce pe plajă, spre a se încălzi la soare, după care sevor cufunda într-un somn adânc. Atunci, vor face în aşa fel încât să le taiedrumul şi să le lovească peste bot.Vânătorii se ascunseră după stâncile litoralului, aşteptând în tăcere.Trecu o oră, până când focile se hotărâră să iasă pe nisip. Sosiră însfârşit vreo şase. Pencroff şi Harbert se depărtară, spre a ocoli capătulinsulei, ca să le ia pe la spate şi să le taie drumul. În timpul acesta, CyrusSmith, Gédéon Spilett şi Nab se furişau către viitorul teatru de luptă, târându-se de-a lungul stâncilor.
Deodată,
Pencroff, înalt şi voinic, ieşi din ascunzătoare şi scoase un
chiot. Inginerul
şi cei doi tovarăşi ai săi se repeziră între mare şi foci.
Două-trei dintre ele, lovite cu putere, căzură moarte pe nisip, pe
când celelalteizbutiră să se arunce în mare, făcându-se
nevăzute în larg.— Focile cerute, domnule Cyrus! spuse marinarul
înaintând spre inginer.— Bine, Pencroff. Le vom transforma în
foale, pentru fierărie.— În foale?! strigă Pencroff. Ce noroc a
dat peste focile astea! Într-adevăr, inginerul voia să facă
din pielea lor nişte dispozitive pentrusuflat aerul necesar
prelucrării minereului. Focile acestea erau de mărimemijlocie; în
lungime nu depăşeau şase picioare, iar capul lor semăna cu uncap
de câine.Fiindcă nu avea nici un rost să care o greutate atât de
mare, Nab şiPencroff hotărâră să le jupoaie pe loc, în timp ce
Cyrus Smith şi reporterulaveau să termine explorarea micii insule.
Marinarul şi negrul se descurcară cu multă îndemânare, astfel că, treiore mai târziu, Cyrus Smith dispunea de două piei de focă, pe care voia să lefolosească aşa cum erau, fără să le mai tăbăcească.Pionierii aşteptară refluxul,apoi se întoarseră la Cămin, trecând din noucanalul.Prelucrarea pieilor nu fu un lucru uşor. Ele trebuiau să fie prinse pe nişterame de lemn, care să le tină întinse şi apoi trebuiau cusute una de alta cunişte fibre, ca să poată fi umplute cu aer, fără să răsufle prea mult. Pionieriise văzură nevoiţi să reînceapă operaţia de câteva ori. Cyrus Smith avea ladispoziţie doar cele două lame de oţel făcute din zgarda lui Top, totuşi sedovedi atât de îndemânatic şi tovarăşii săi îl ajutară cu atâta pricepere, încât,peste trei zile, inventarul micii colonii se îmbogăţise cu un dispozitiv de suflataerul, menit să injecteze oxigen în mijlocul minereului, în timpul cât va fisupus căldurii. Fără aceasta, operaţia nu avea sorţi de izbândă. În dimineaţa zilei de 20 aprilie începu, aşa cum o numeşte reporterul în însemnările sale, „perioada metalurgică”. Inginerul era hotărât, se ştie, sălucreze chiar la locul unde se găseau zăcămintele de cărbune şi de fier. Dupăsocotelile lui, acestea se aflau la poalele muntelui Franklin, la o depărtare deşase mile. Nu putea fi vorba să se întoarcă în fiecare seară la Cămin, aşa căei hotărâră să se adăpostească într-o colibă de crengi, ca să poată urmări zişi noapte importanta operaţie.Plecară dis-de-dimineaţă. Nab şi Pencroff duceau pe o targa dispozitivulde suflat aerul şi o oarecare cantitate de provizie, pe care aveau s-o mai înmulţească pe drum.Străbătură pădurea Jacamarului prin partea ei cea mai deasă. Îşi croirăun drum, care mai târziu avea să devină calea directă, ce lega platoulGrande-Vue cu muntele Franklin. Copacii, aparţinând speciilor de care ammai pomenit, erau minunaţi. Harbert semnală prezenţa unei noi specii, aşanumiţii arbori „dragoni”, pe care Pencroff se grăbi să-i numească „praz îngâmfat”, căci, cu toată înălţimea lor, copacii aceştia făceau parte din familialiliaceelor, aidoma cepii şi sparanghelului. Rădăcina lemnoasă a acestor copaci, fiartă, e foarte bună de mâncat şi supusă fermentaţiei, ea dă o licoare destul de plăcută. Adunară o cantitate destul de mare din aceste rădăcini.Drumul prin pădure fu lung.
El ţinu toată ziua, îngăduind coloniştilor noştri să observe fauna şi flora locului. Top, în seama căruia era mai alesdescoperirea faunei, alerga printre ierburi, stârnind tot felul de vânat; fără aalege, Harbert şi Gédéon Spilett uciseră cu săgeţile doi canguri şi un animalcare semăna cu un arici sau cu binecunoscutul furnicar.
— Şi când va fi în oală, se grăbi să întrebe Pencroff, cu ce o să semene?Cu o bucată de carne de vacă, răspunse Harbert.
— Altceva nici nu cerem, răspunse marinarul. În timpul acestei excursii, pionierii întâlniră câţiva porci mistreţi care nucăutau să-i atace. Şi se părea că nu vor mai da şi peste alte fiare periculoase,când într-un desiş, reporterul zări la câţiva paşi de el, între crengile unuicopac, un animal care i se păru că seamănă cu un urs şi pe care începu să-lschiţeze liniştit în carnet. Din fericire pentru Gédéon Spilett, animalul nu eraun urs.
Nu era decât un kula, cunoscut şi sub numele de „leneşul”. Aveamărimea unui câine, părul zburlit, de culoare murdară, şi labele înzestrate cugheare puternice, care îl ajutau să se caţăre pe copaci, pentru a se hrăni cufrunzele lor. După ce stabiliră identitatea acestui animal, pe care îl lăsară să-şi vadă în pace de îndeletnicirile sale, reporterul se mulţumi să înscrie subdesenul său „leneş” în loc de „urs”, apoi porniră mai departe.Pe la orele cinci după-amiază, Cyrus Smith dădu semnalul opririi. Seaflau în afara pădurii, la poalele puternicelor metereze de lavă, caresprijineau muntele Franklin spre răsărit. La câteva sute de paşi curgea PârâulRoşu, aşa că pionierii aveau la îndemână apă bună de băut.Tabăra fu curând înjghebată. În mai puţin de o oră ridicară la margineapădurii, între copaci, o colibă făcută din crengi, liane şi pământ. Cercetărilegeologice fură amânate pentru a doua zi. Pregătiră cina, aşezând frigarea laflacăra unui foc vesel, în faţa colibei. Pe la ora opt, dormeau duşi, în timp ceunul dintre ei stătea de veghe, ca să întreţină focul şi pentru a păzi tabăra deanimalele sălbatice care puteau să-i dea târcoale.A doua zi, la 21 aprilie, Cyrus Smith porni împreună cu Harbert încăutarea terenurilor, unde găsise mostre de minereu. El descoperizăcământul, la suprafaţa solului, aproape de izvorul pinului, la poalele uneiadintre meterezele ce sprijineau muntele în partea de nord-est. Minereul foartebogat în fier, şi a cărui structură îngăduia să fie uşor supus topirii, se prezenta într-o formă cât se poate de potrivită pentru modul de extracţie pe care îşipropunea să-l folosească inginerul: metoda catalană, simplificată, aşa cum seaplică în Corsica.De fapt, metoda catalană propriu-zisă cere cuptoare şi creuzete, în careminereul şi cărbunele, aşezate în pături alternative, sunt reduse şitransformate în fier.
Dar Cyrus Smith nu-şi putea îngădui luxul unor astfel deconstrucţii. El dorea să formeze din minereu şi cărbune o masă cubică, încentrul căreia să sufle aer cu ajutorul dispozitivului său. Acesta era fără îndoială procedeul întrebuinţat de primii metalurgişti ai omenirii şi, ceea ceizbutiseră aceştia să facă la vremea lor, puteau desigur şi ei să reuşească pe insula Lincoln.Ca şi minereul, cărbunele care se găsea nu prea departe, la suprafaţapământului, fu adunat fără greutate. Minereul fu sfărâmat apoi în bucăţelemici şi curăţat cu mâna de murdăriile de la suprafaţă. Îngrămădiră apoicărbunele şi minereul, aşezându-l în pături suprapuse, aşa cum procedeazăcărbunarii cu lemnul pe care vor să-l carbonizeze. Sub influenţa aerului suflatde foale şi a căldurii, cărbunele avea să se transforme în acid carbonic, apoi în oxid de carbon, care la rândul lui avea să se combine cu oxidul de fier,extrăgând oxigenul şi lăsând să curgă fierul curat.Acesta fu procedeul folosit de inginer.
Aşeză
foalele din piele de focă,prevăzute cu un tub de pământ
refractar, fabricat în cuptorul de olărie, lângăgrămada de
minereu. Mişcate printr-un mecanism simplu, înjghebat cuajutorul
unui cadru de lemn şi a unor funii de fibre, foalele zvârliră în
masaminereului o cantitate de aer, care-i ridica temperatura, ajutând
în acelaşitimp procesul chimic, de pe urma căruia pionierii
obţinură o cantitate de fier curat.Grea operaţie! Răbdarea
şi ingeniozitatea pionierilor fură puse la grea încercare.
Totuşi, operaţia izbuti şi rezultatul fu un fel de băşică de
fier spongios, pe care se văzură nevoiţi s-o bată la roşu,
adică s-o făurească,pentru a înlătura impurităţile învelişului
lichefiat.
Bineînţeles că acestor fierariimprovizaţi le lipsea ciocanul; ei se aflau în situaţia în care se aflase şi primulmetalurgist şi procedară întocmai cum procedase el: prima băşică de fier,fixată pe un băţ, le sluji de ciocan, pentru a lovi a doua băşică, pe o nicovalăde granit. Obţinură astfel un metal rudimentar, dar care se putea întrebuinţa. În cele din urmă, după multe sforţări şi oboseală, în ziua de 25 aprilie,pionierii făuriseră câţiva drugi de fier şi-i prefăcuseră în scule: cleşti, cazmale,sape, pe care Pencroff şi Nab le găseau minunate.Dar metalul nu-l putea folosi prea mult în stare de fier curat: el trebuiaprefăcut în oţel.
Ori, oţelul rezultă din combinarea fierului cu cărbunele,obţinându-se fie din fontă, din care se extrage o anumită cantitate decărbune, fie din fier, căruia i se adaugă cărbunele care-i lipseşte. Cyrus Smithavea să folosească acest din urmă procedeu, deoarece fierul pe care îldescoperise era curat.Inginerul încălzi metalul împreună cu cărbune pisat într-un creuzet depământ refractar şi oţelul astfel obţinut, maleabil şi la cald şi la rece, fuprelucrat cu ciocanul. Nab şi Pencroff, bine îndrumaţi, făuriră nişte topoare,care se căliră minunat prin încălzire la roşu şi cufundare bruscă în apă rece.Mai fabricară şi alte unelte şi anume: lame de rindea, topoare şitoporaşe, benzi de oţel pentru ferăstraie, foarfeci, cazmale, lopeţi, ciocane,cuie — toate, fără îndoială destul de grosolane. În sfârşit, în ziua de 5 mai, prima perioadă metalurgică se încheie şifierarii se întoarseră la Cămin, unde îi aşteptau alte lucrări, în care aveau săse specializeze în curând.
Insula Misterioasa - Partea I - Capitolul 02
Insula Misterioasa - Partea I - Capitolul 03
Insula Misterioasa - Partea I - Capitolul 04
Insula Misterioasa - Partea I - Capitolul 05
Insula Misterioasa - Partea I - Capitolul 06
Insula Misterioasa - Partea I - Capitolul 07
Insula Misterioasa - Partea I - Capitolul 08
Insula Misterioasa - Partea I - Capitolul 09
Insula Misterioasa - Partea I - Capitolul 10
Insula Misterioasa - Partea I - Capitolul 11
Insula Misterioasa - Partea I - Capitolul 12
Insula Misterioasa - Partea I - Capitolul 13
Insula Misterioasa - Partea I - Capitolul 14
Insula Misterioasa - Partea I - Capitolul 15
Insula Misterioasa - Partea I - Capitolul 16
Insula Misterioasa - Partea I - Capitolul 17
Insula Misterioasa - Partea I - Capitolul 18
Insula Misterioasa - Partea I - Capitolul 19
Insula Misterioasa - Partea I - Capitolul 20
Insula Misterioasa - Partea I - Capitolul 21
Insula Misterioasa - Partea I - Capitolul 22
Insula Misterioasa - Partea II - Capitolul 01
Insula Misterioasa - Partea II - Capitolul 02
Insula Misterioasa - Partea II - Capitolul 03
Insula Misterioasa - Partea II - Capitolul 04
Insula Misterioasa - Partea II - Capitolul 05
Insula Misterioasa - Partea II - Capitolul 06
Insula Misterioasa - Partea II - Capitolul 07
Insula Misterioasa - Partea II - Capitolul 08
Insula Misterioasa - Partea II - Capitolul 09
Insula Misterioasa - Partea II - Capitolul 10
Insula Misterioasa - Partea II - Capitolul 11
Insula Misterioasa - Partea II - Capitolul 12
Insula Misterioasa - Partea II - Capitolul 13
Insula Misterioasa - Partea II - Capitolul 14
Insula Misterioasa - Partea II - Capitolul 15
Insula Misterioasa - Partea II - Capitolul 16
Insula Misterioasa - Partea II - Capitolul 17
Insula Misterioasa - Partea II - Capitolul 18
Insula Misterioasa - Partea II - Capitolul 19
Insula Misterioasa - Partea II - Capitolul 20
Insula Misterioasa - Partea III - Capitolul 01
Insula Misterioasa - Partea III - Capitolul 02
Insula Misterioasa - Partea III - Capitolul 03
Insula Misterioasa - Partea III - Capitolul 04
Insula Misterioasa - Partea III - Capitolul 05
Insula Misterioasa - Partea III - Capitolul 06
Insula Misterioasa - Partea III - Capitolul 07
Insula Misterioasa - Partea III - Capitolul 08
Insula Misterioasa - Partea III - Capitolul 09
Insula Misterioasa - Partea III - Capitolul 10
Insula Misterioasa - Partea III - Capitolul 11
Insula Misterioasa - Partea III - Capitolul 12
Insula Misterioasa - Partea III - Capitolul 13
Insula Misterioasa - Partea III - Capitolul 14
Insula Misterioasa - Partea III - Capitolul 15
Insula Misterioasa - Partea III - Capitolul 16
Insula Misterioasa - Partea III - Capitolul 17
Insula Misterioasa - Partea III - Capitolul 18
Insula Misterioasa - Partea III - Capitolul 19
Insula Misterioasa - Partea III - Capitolul 20
Insula Misterioasa - Partea I - Capitolul 01
Aceasta pagina a fost accesata de 2125 ori.