Insula Misterioasa - Partea I - Capitolul 09

de Jules Verne

CAPITOLUL IX

Împreună cu Cyrus Smith. Încercările lui Pencroff. Cum se aprinde foculfrecând două lemne. Insulă sau continent? Planurile inginerului. În careparte a Oceanului Pacific? În mijlocul pădurii. Pinul cu fructe.Vânătoarea de cabiai. Un fum ce prevesteşte bucurie.

Din câteva cuvinte, Gédéon Spilett, Harbert şi Nab aflară întreagasituaţie. Acest accident, care putea să aibă urmări deosebit de grave, celpuţin aşa vedea Pencroff lucrurile, se răsfrânse în chipuri diferite asupratovarăşilor marinarului.Nab, fericit că l-a găsit pe inginer, nu asculta şi nici nu părea dispus să ia în seamă cuvintele lui Pencroff.Harbert împărtăşi într-o oarecare măsură îngrijorările marinarului.Cât despre reporter, el se mulţumi să-i spună:

— Ca să fiu sincer, Pencroff, lucrul acesta nu mă tulbură de loc!

— Bine, dar nu înţelegi că nu mai avem foc?

— Ei şi?

— Şi nu-i nici un mijloc de a aprinde altul.

— Nu e nimic!

— Dar, domnule Spilett...

— Dar nu-l avem pe Cyrus? răspunse reporterul.

— Inginerul nostru trăieşte. Ei bine, el va găsi un mijloc să ne facă foc!

— Cu ce, mă rog? … Cu nimic.Ce-ar fi putut răspunde Pencroff? Nu răspunse nimic, pentru că de faptşi el avea tot atâta încredere în Cyrus Smith ca şi tovarăşii săi. Inginerulprezenta pentru ei toţi o adevărată culme a inteligenţei şi priceperii omeneşti.Era mai bine să te afli împreună cu Cyrus într-o insulă pustie, decât fără el într-unul dintre cele mai mari oraşe industriale ale Americii. Cu el nu puteaiduce lipsă de nimic. Cu el speranţa nu te părăsea niciodată. Dacă li s-ar fispus acestor oameni că întregul ţinut va fi nimicit de o erupţie vulcanică şi că întreaga regiune în care se aflau se va scufunda în adâncurile OceanuluiPacific, ei s-ar fi mulţumit să răspundă cât se poate de liniştit:

— Cyrus este aici! Vorbeşte cu Cyrus! Deocamdată însă, inginerulcăzuse din nou într-o stare de somnolenţă, pricinuită de oboseala călătoriei,şi nu se putea recurge pentru moment la iscusinţa lui. Cina avea să fie foartesărăcăcioasă. Carnea de tetra fusese consumată în întregime şi nu aveaunici un mijloc să frigă vreun alt vânat. De altfel, curucuşii, care reprezentaurezerva lor de hrană, dispăruseră. Naufragiaţii erau siliţi să se descurce cumputeau. Înainte de toate, Cyrus Smith fu transportat în coridorul central. Izbutirăsă-i înjghebeze acolo un culcuş de plante marine, destul de uscate. Somnuladânc în care căzuse inginerul avea să-l refacă mai repede şi mai bine decâthrana, oricât de îmbelşugată ar fi fost ea.

Se lăsase noaptea şi, o dată cu venirea ei, vântul îşi schimbă direcţia, iar temperatura scăzu simţitor. Şi cum valurile doborâseră pereţii ridicaţi dePencroff în unele părţi ale coridoarelor, acestea erau din nou străbătute decurenţi reci, aşa că adăpostul lor nu mai constituia o locuinţă chiar atât debună. Inginerul s-ar fi odihnit destul de prost, dacă tovarăşii săi nu l-ar fi învelit cu multă grijă cu propriile lor haine.Cina din seara aceea nu se compunea decât din veşnicii lithodomi, pe care Harbert şi Nab îi adunaseră de pe plajă. Totuşi, tânărul le servi pe lângăaceste scoici şi o cantitate de alge bune de mâncat, pe care le adunase depe crestele stâncilor aşezate mai la adăpost de valurile mării. Algele acesteaaparţineau familiei fucaceelor şi erau un fel de sargase care, uscate, produc omaterie gelatinoasă destul de bogată în elemente nutritive. Reporterul şitovarăşii săi mâncară mai întâi o cantitate foarte mare de lithodomi, apoialgele, care aveau un gust destul de plăcut. De altfel, locuitorii de pe coasteleAsiei consumă în mod obişnuit mari cantităţi de asemenea alge.

— Cred că e timpul să cerem ajutorul domnului Cyrus Smith, îşi dădu cupărerea marinarul.Din nenorocire, între timp, frigul se înăsprise şi nu aveau nici un mijlocde apărare împotriva lui.Marinarul, supărat de-a binelea, încercă să aprindă un foc, întrebuinţândtoate mijloacele posibile. Nab îl ajuta din răsputeri. El găsise nişte muşchiuscat şi scapără chiar câteva scântei, ciocnind două pietre una de alta, dar muşchiul, care nu era destul de inflamabil, nu luă foc. De altminteri, scânteileobţinute erau nişte simple aşchiuţe incandescente de silex. Ele nu aveauputerea acelora care se produc lovind bucăţica de oţel în scăpărătoareaobişnuită. Operaţia deci nu le reuşi.Apoi, Pencroff, cu toate că nu avea nici o încredere în acest procedeu, încercă totuşi, împreună cu Nab, să frece una de alta două bucăţi de lemnuscat, aşa cum fac sălbaticii. Fără îndoială că, dacă energia cheltuită de eis-ar fi transformat, după noile teorii, în căldură, aceasta ar fi ajuns pentru aface să fiarbă cazanul unui vapor cu aburi. Nici de data aceasta nu obţinurănici un rezultat! Este adevărat că bucăţile de lemn se încălziseră, dar atâtatot. E însă tot atât de adevărat că acei care le frecaseră se încălziseră multmai mult.După o oră de muncă, Pencroff, leoarcă de sudoare, aruncă lemnele cuciudă.

— Când mă veţi face să cred că sălbaticii îşi aprind focul în felul acesta,va fi cald chiar iarna. Mai curând mi-ar lua foc braţele, frecându-le unul dealtul!Marinarul n-avea dreptate să respingă cu totul acest procedeu. Sălbaticiiizbutesc să dea foc lemnului, frecându-l repede.

Dar nu orice fel de lemnpoate fi aprins astfel şi apoi trebuie să cunoşti „şmecheria”, cum se spune deobicei, ceea ce poate nu era cazul la Pencroff.Supărarea lui Pencroff nu ţinu mult. Harbert ridicase bucăţile de lemn pecare marinarul le aruncase cât colo şi continua să le frece din răsputeri.Pencroff începu să râdă văzând cât se mai necăjea băiatul, care îşi închipuiacă va izbuti să facă ceea ce nu reuşise el.

— Freacă, băiete, nu te lăsa! spuse el.

— Frec, răspunse Harbert râzând, dar nu ca să fac foc. Vreau doar sămă încălzesc şi eu în loc să tremur. Curând, am să fiu tot atât de încălzit cumeşti şi tu!Ceea ce se şi întâmplă! Oricum, în noaptea aceea nu mai puteau

nădăjdui să-şi aprindă focul. Gédéon Spilett le spuse pentru a douăzeceaoară că pentru Cyrus Smith lucrul acesta n-ar fi constituit nici un fel deproblemă. Până una alta, reporterul se culcă pe nisip într-unul din coridoare.Harbert, Nab şi Pencroff făcură la fel, iar Top dormea de mult la picioarelestăpânului său.A doua zi, 28 martie, inginerul se trezi pe la orele opt şi îşi găsi tovarăşiistrânşi în jurul lui. Ca şi în ajun, primele sale cuvinte fură:

— Insulă sau continent?După cum se vede, gândul acesta îl obseda.

— N-am putut afla acest lucru, domnule Smith, răspunse Pencroff.

— Cum? N-aţi aflat încă?...

— Vom afla noi şi aceasta, adăugă Pencroff, după ce ne veţi călăuzidumneavoastră prin regiunea asta.

— Cred că mă simt în stare să încerc, răspunse inginerul care se sculă în picioare fără prea multă greutate.

— Asta îmi place! strigă marinarul.

— Mă prăpădeam mai ales de foame, răspunse Cyrus Smith. Cu cevahrană îmi voi veni uşor în fire. Aveţi foc, nu-i aşa?La această întrebare nu primi imediat răspuns. Peste câteva clipe,Pencroff spuse:

— Din păcate nu avem foc, domnule Cyrus, sau mai bine-zis, nu maiavem foc!Marinarul istorisi cele întâmplate în ajun, înveselindu-l cu povesteasingurului beţişor de chibrit, apoi încercarea neizbutită de a obţine foc aşacum fac sălbaticii.

— O să vedem noi ce e de făcut, răspunse inginerul, şi dacă nu vomgăsi o substanţă asemănătoare cu iasca...

— Atunci? întrebă marinarul.

— Ei, atunci vom face chibrituri!

— Cu substanţe chimice?

— Cu substanţe chimice!

— Ei, vezi că nu-i chiar aşa de greu? strigă reporterul, bătându-l pemarinar pe umăr.Lui Pencroff lucrurile nu i se păreau chiar atât de simple, totuşi nu spusenimic. Ieşiră cu toţii pe ţărm. Timpul era din nou frumos. Soarele strălucitor seridica la orizont şi aprindea scânteieri de aur pe granitul uriaşei faleze.După ce privi repede în jur, inginerul se aşeză pe un bolovan de stâncă.Harbert îi întinse câţiva pumni de midii şi de sargase, spunându-i:

— Asta e tot ce avem, domnule Cyrus.

— Mulţumesc, băiete, răspunse inginerul, pentru dimineaţa asta celpuţin, îmi ajunge.Se ospăta cu mare poftă din masa sărăcăcioasă, apoi bău dintr-o scoicămare puţină apă rece de râu.Tovarăşii îl priveau în tăcere. În cele din urmă, după ce-şi potoliseoarecum foamea, Cyrus Smith îşi încrucişa braţele, spunând:

— Aşadar, prieteni, nu ştiţi încă dacă soarta ne-a azvârlit pe o insulă saupe un continent?— Nu, domnule Cyrus, răspunse tânărul.

— Vom şti asta mâine, continuă inginerul. Până atunci, nu e nimic defăcut.

— Ba da, strigă Pencroff.

— Ce?

— Foc! răspunse marinarul, care avea şi el o idee fixă.

— Vom face şi foc, Pencroff. Când m-aţi transportat ieri, mi s-a părut căzăresc, spre apus, un munte care domină ţinutul.

— Aşa e, — întări Gédéon Spilett, — e un munte care pare a fi destul de înalt...

— Bine, spuse inginerul. Mâine, ne vom urca până în vârful lui şi deacolo vom vedea dacă acest ţinut este o insulă sau un continent. Pânăatunci, repet, nu-i nimic de făcut.

— Ba da, trebuie să facem foc! repetă încăpăţânatul marinar.

— Lasă că facem noi şi foc! Ai puţină răbdare, Pencroff! îl potoli GédéonSpilett.Marinarul îi aruncă o privire ce părea să spună: „Dacă e vorba să nebizuim pe tine, nu mai mâncăm noi friptură aşa curând”, dar tăcu.Nici Cyrus Smith nu răspunse nimic. El părea foarte puţin preocupat deaceastă chestiune a focului. Timp de câteva clipe rămase pe gânduri, apoiluă cuvântul, spunând:

— Prieteni, situaţia noastră este poate dintre cele mai grele, dar,totodată, şi din cele mai simple. Ori ne aflăm pe un continent, şi atunci, cupreţul unor eforturi mai mari sau mai mici, vom izbuti să ajungem într-oregiune locuită, ori ne aflăm pe o insulă. În acest caz, avem două alternative:dacă insula e locuită, vom căuta să facem rost de cele trebuitoare de lalocuitorii ei; dacă este pustie, ne vom descurca singuri.

— Nimic mai simplu, răspunse Pencroff.

— Continent sau insulă, — întrebă Gédéon Spilett, — dar, spune, Cyrus,cam pe unde crezi că ne-a aruncat uraganul?

— Nu pot să-ţi spun exact, răspunse inginerul, dar, după toatepresupunerile, ne aflăm într-un ţinut din Oceanul Pacific. Când am părăsitoraşul Richmond, vântul sufla în direcţia nord-est şi chiar violenţa lui ne facesă credem că nu şi-a schimbat direcţia. Dacă direcţia lui s-a menţinut de lanord-est la sud-vest, noi am străbătut desigur Carolina de Nord, Carolina deSud, Georgia, Golful Mexicului, Mexicul însuşi în partea sa cea mai îngustă,apoi o parte din Oceanul Pacific. Distanţa străbătută de balon trebuie să fiede şase, şapte mii de mile. Dacă vântul şi-a schimbat cât de cât direcţia, sepoate să ne fi împins fie pe arhipelagul Mendana, fie pe insulele Poniotu, saudacă viteza lui a fost mai mare decât presupun eu, se poate să ne fi purtatchiar, până în Noua Zeelandă. În cazul din urmă, repatrierea noastră va fi lucru uşor. Vom putea oriunde să ne adresăm englezilor sau maorilor . Dacă,dimpotrivă, acest ţărm aparţine vreunei insule pustii din arhipelagul insulelor Micronesiei, lucru de care ne vom da seama când vom ajunge în vârfulmuntelui care străjuieşte ţinutul, atunci vom fi siliţi să ne aşezăm aci, ca şicând nu ne-ar mai fi dat să plecăm niciodată!

— Niciodată! strigă reporterul, Cyrus dragă, ai spus tu „niciodată”?

— E mai bine să ne pregătim pentru tot ce poate fi mai rău, — răspunseinginerul, — iar dacă situaţia noastră va fi bună, vom avea mai târziu osurpriză plăcută.

— Bine zis! răspunse Pencroff. Şi trebuie de asemenea să sperăm căaceastă insulă, dacă într-adevăr este o insulă, nu se află aşezată înafară decalea obişnuită a vapoarelor! Altfel, prea am nimerit-o prost!

— Toate le vom şti după ce ne vom urca în vârful muntelui.

— Dar, domnule Cyrus, — întrebă Harbert, — credeţi că veţi putea facemâine acest urcuş?

— Cred că da, răspunse inginerul, cu condiţia ca maestrul Pencroff şi cutine să vă dovediţi vânători dibaci.

— Ei, domnule Cyrus, dacă aş fi eu atât de sigur că am unde să-l frig la întoarcere, pe cât sunt de sigur că îl voi aduce...

— Adu vânatul, Pencroff, şi vei vedea şi minunea asta, răspunseinginerul.Hotărâră ca inginerul şi reporterul să-şi petreacă ziua la Cămin, ca săcerceteze litoralul şi platoul superior, iar Nab, Harbert şi marinarul să se ducă în pădure, ca să reînnoiască provizia de lemne şi să vâneze orice păsări sauanimale, pe care le vor întâlni.Plecară deci pe la ora zece dimineaţa, Harbert plin de încredere, Nabvesel şi Pencroff mormăitul pentru el:

— Dacă la întoarcere găsesc foc acasă, înseamnă că trăsnetul însuşi acoborât să mi-l aprindă!O luară toţi trei în sus, de-a lungul malului şi, ajunşi la cotitura râului,marinarul se opri, întrebându-i:

— Ce vom fi mai întâi vânători sau tăietori de lemne?

— Vânători, răspunse Harbert. Văd că Top a şi început să adulmece.

— Bine, hai să vânăm, reluă marinarul; după aceea, ne întoarcem aici casă ne facem, provizia de lemne.După ce smulseră trei crengi dintr-un brad, Harbert, Nab şi Pencroff îlurmară pe Top care sărea prin ierburile înalte.De data aceasta, vânătorii, în loc s-o ia de-a lungul râului, se înfundarăde-a dreptul în inima pădurii. Găsiră şi aici aceiaşi copaci, cea mai mare partedin familia pinilor. Pe alocuri, acolo unde erau mai puţin deşi, creşteau pâlcuride pini, care atingeau înălţimi considerabile. Dezvoltarea lor dovedea căţinutul în care se aflau era aşezat la o latitudine mai mare decât presupunea. Dădură de câteva luminişuri, presărate cu cioturi de copaci roasede vreme şi lemne uscate, care alcătuiau rezerve bogate de combustibil.

După aceste luminişuri, crângurile se îndeseau din nou, devenindaproape de nepătruns. Era destul de greu să-ţi faci drum printre aceste zidurimasive de copaci, unde nu se afla nici cea mai mică potecă, aşa că marinarul îşi însemna din când în când drumul, rupând ramuri şi împrăştiindu-le.Acestea aveau să fie lesne recunoscute la întoarcere. Se părea însă căgreşise depărtându-se de cursul apei, pe care îl urmase în prima lui plimbarecu Harbert, căci după o oră de mers nu văzuseră încă nici un fel de vânat.Top, care alerga pe sub crengile ce se lăsau până la pământ, nu reuşea săstârnească decât nişte păsări, de care nu se puteau apropia. Nu întâlniră niciun curucus şi poate că aveau să fie nevoiţi să revină în partea mlăştinoasă apădurii, acolo unde izbutiseră să pescuiască tetraşi cu atâta succes.

— Ei, Pencroff! spuse Nab cam ironic, — dacă ăsta-i tot vânatul pe care îl aducem, nu va fi nevoie de un foc prea mare ca să-l frigem.

— Răbdare, Nab, răspunse marinarul, mă tem că nu vânatul ne va lipsila întoarcere!— N-ai încredere în domnul Smilh?

— Ba da.

— Şi nu crezi că va izbuti să ne facă foc?

— Voi crede atunci când lemnele vor arde în vatră.

— Dacă inginerul a spus-o, sigur că vom avea foc!

— Asta rămâne de văzut!Soarele nu ajunsese încă la amiază, aşa că explorarea continuă cufolos, căci Harbert descoperi un copac, ale cărui fructe erau bune de mâncat.Era un soi de pin care produce un fel de migdale foarte apreciate în regiuniletemperate ale Americii şi ale Europei. Migdalele acestea erau coapte şiHarbert le arătă tovarăşilor săi; toţi trei mâncară cu poftă.

— Ei, spuse Pencroff, avem alge în loc de pâine, scoici crude în loc decarne şi migdale ca desert. Ăsta-i prânzul unor oameni care nu au nici măcar un chibrit în buzunar.

— Nu e bine să te plângi, răspunse Harbert

— Nu mă plâng, băiete, zise Pencroff. Sunt însă de părere că prea erară carnea în prânzurile noastre

|— Top a zărit ceva!... strigă Nab, repezindu-se într-un desiş în carecâinele dispăruse lătrând.Lătrăturile lui Top răsunau însoţite de un guiţat ciudat.Marinarul şi Harbert se luară după Nab. Dacă din întâmplare Top dădusede vânat, nu era momentul să se discute acum cum îl vor frige, ci doar cumsă pună mâna pe el.Vânătorii intrară în desiş şi văzură pe Top luptându-se cu un animal pecare îl apucase de o ureche. Era un fel de porc, lung de vreo două picioare şi jumătate, cu spinarea de un cafeniu închis şi cu burta de culoare maideschisă. Avea părul rar şi aspru, iar degetele celor patru picioare, încleştate în pământ în clipa aceea, erau unite printr-o pieliţă.

Harbert recunoscu în el un „cabiai”. Acesta aparţine uneia din cele maimari specii din familia rozătoarelor.Dar animalul nu se zbătea şi nu încerca să se apere. Rostogoleaprosteşte nişte ochi bulbucaţi, înfundaţi în perniţe de grăsime. Poate căvedea oameni pentru prima oară. În timp ce Nab se repezi să-l omoare, strângând bine ciomagul în mână,animalul scoase un grohăit, smulgându-se din colţii lui Top, care rămase doar cu o bucăţică de ureche între dinţi, se repezi la Harbert, pe care aproape că-ltrânti la pământ şi dispăru în pădure.

— Ah, ticălosul! strigă Pencroff.O porniră toţi trei în goana mare pe urmele lui Top şi când să-l ajungă,animalul dispăru în apa unui iaz mare, ce se întindea la umbra unor piniseculari.Nab, Harbert şi Pencroff rămaseră pe loc nemişcaţi. Top se aruncase înapă, dar cabiaiul, ascuns în fundul bălţii, nu era de găsit.

—Să aşteptăm aici, spuse tânărul. Va fi nevoit să iasă la suprafaţă ca sărespire.

— N-are să se înece? întrebă Nab.

— Nu, răspunse Harbert, are labe cu degetele unite printr-o pieliţă. Astane arată că este în stare să trăiască şi în apă şi pe uscat. Hai să-l pândim.Top rămase în apă, iar Pencroff şi cei doi tovarăşi ai săi se duseră şi sepostară fiecare într-un loc pe mal, încât să oprească din toate părţileretragerea cabiaiului, pe care câinele îl căuta, înotând într-una.Harbert nu se înşelase. După câteva minute, animalul ieşi la suprafaţaapei: Top îl ajunse dintr-o săritură şi îl împiedică să se scufunde din nou.Peste alte câteva minute, cabiaiul era târât până la mal şi răpus de Nab cu olovitură de ciomag.

— Urra! strigă Pencroff care întrebuinţa cu plăcere acest strigăt detriumf. Un singur cărbune aprins să avem şi rozătorul va fi mâncat cu oase cutot!Pencroff săltă apoi prada pe umăr şi, socotind după soare că trebuia săfie ora două, dădu semnalul întoarcerii.Instinctul lui Top le fu de mare folos vânătorilor care, mulţumităinteligentului animal, găsiră cu uşurinţă calea spre Cămin. Într-o jumătate deoră erau la cotitura râului.Aci, Pencroff înjghebă repede o plută, aşa cum făcuse şi prima oară,deşi lucrul i se părea zadarnic, deoarece nu aveau foc. Se întoarseră laCămin, trăgând pluta de-a lungul râului.Dar la cincizeci de paşi de adăpostul lor, marinarul se opri, scoase dinnou un ura foarte puternic şi arătă cu mâna spre faleză, strigând:

— Harbert! Nab! Priviţi!Deasupra stâncilor se ridica învălătucindu-se un nor de fum.

Comanda acum !!!
DVD-AUDIO-MP3 - 9 romane !!!

Biografie

Opera

Comanda acum !!!
DVD-AUDIO-MP3 - 9 romane !!!