Doctorul Ox - O fantezie a doctorului Ox - Capitolul 10
de Jules Verne
Capitolul 10
Unde se va vedea ca epidemia invadase intregul oras si produsese diferite efecte
In urmatoarele luni, raul, in loc sa scada, nu facu decat sa se intinda. Dupa locuintele particulare, cuprinse strazile. Orasul Quiquendone era de nerecunoscut. Se observa un fenomen si mai extraordinar decat cele de pana acum; nu se resimtira de boala numai oamenii, ci si regnul animal si cel vegetal. In mod curent, epidemiile sunt specifice. Cele care lovesc omul cruta animalele, cele care lovesc animalele cruta plantele. Nu s-a vazut niciodata un cal atins de varsat de vant, nici un om suferind de pesta bovina, iar oile nu se contamineaza de boala cartofului. Dar aici toate legile naturii pareau rasturnate. Nu numai caracterul, temperamentul, gandurile locuitorilor si ale locuitoarelor din Quiquendone se transformasera, dar si animalele domestice, caini sau pisici, boi sau cai, magari sau capre, sufereau influenta epidemiei, ca si cum mediul lor obisnuit fusese schimbat. Insesi plantele "se emancipau", ca sa spune masa. In adevar, in parcuri, in gradinile de zarzavat, in livezi, se puteau constata fenomene foarte bizare. Plantele agatatoare se catarau mai indraznet. Cele infoiate deveneau mai stufoase. Arbustii se faceau arbori, boabele abia semanate isi aratau micul lor colt verde si, in acelasi timp, cresteau cu repeziciune, ceea ce inainte si in conditii mult mai favorabile se intimpla intr-o masura mult mai mica. Sparanghelul atingea doua picioare in inaltime; anghinarele ajungeau cat un pepene; pepenii - ca bostanii, bostanii cat o clopotnita de noua picioare diametru. Verzele erau niste tufisuri, iar ciupercile - niste umbrele. Fructele nu intarziara sa urmeze exemplul legumelor. Doua persoane abia puteau manca o fraga, si patru o para. Ciorchinii de struguri erau aidoma cu cei fenomenali si atat de frumos pictati de Poussin in tabloul Reintoarcerea trimisilor in Tara Fagaduintei. Acelasi lucru in privinta florilor. Violetele enorme raspandeau un parfum patrunzator, trandafirii exagerat de mari straluceau in culorile cele mai vii, tufele de liliac formau in cateva zile desisuri de nepatruns, muscatele, margaretele, gherghinele, cameliile, smirdarele, napadind aleile, se inabuseau unele pe altele. si lalelele, aceste scumpe liliacee, care fac bucuria flamanzilor, cate emotii nu pricinuira amatorilor.
Preacinstitul van Bistom fu cat pe ce sa cada vazand in gradina sa o simpla tulipa gesneriana enorma, monstruoasa, gigantica, al carei caliciu servea drept cuib unei intregii familii de pasarele. Tot orasul alerga sa vada floarea fenomenala care fu denumita tulipa gesneriana. Dar vai! Daca plantele, fructele, florile cresteau vazand cu ochii, daca toate vegetalele capatau proportii colosale, daca stralucirea culorilor si miresmele imbatau simturile, in schimb ele se vestejeau intr-un timp foarte scurt. Aerul pe care-l sorbeau le consuma repede si mureau curand obosite, distruse - aceasta fu si soarta faimoasei lalele, dupa cateva zile de frumusete. Acelasi destin il avura si animalele domestice de la cainele de casa la porcul din cocina, de la canarul din colivie pan ala curcanul din ograda. Trebuie spus ca aceste animale erau in mod normal tot asa de flegmatice ca si stapanii lor. Cainii si pisicile lancezeau mai mult decat traiau, n-aveau niciodata vreun fior de placere sau vreo pornire de furie. Cozile nu li se miscau, parc-ar fi fost de bronz. Nu-si amintea nimeni, din vremuri imemoriale, de vreo muscatura sau de vreo zgarietura.
Cat despre cainii turbati, ei erau socotiti animale imaginare si pusi impreuna cu grifonii si alte fiare in menajeria apocalipsului. Dar de cateva luni incoace, perioada pe care cautam s-o infatisam incele mai mici amanunte, ce schimbare! Cainii si pisicile incepura sa-si arate coltii si ghearele. Cativa fura ucisi din cauza agresiunilor repetate. A fost vazut pentru prima oara un cal muscandu-si zabala si luand-o razna pe strazile Quiquendone-ului, un bou impungand cu coarnele, un magar rasturnindu-se cu picioarele in sus in piata Saint-Ernuph si scotand niste zbierete care nu mai aveau nimic "animalic" in ele. O oaie isi apara viitoarele cotlete de cutitul macelarului. Primarul van Tricasse fu nevoit sa dea pedepse impotriva animalelor domestice, care, apucate de streche, faceau nesigure strazile orasului. Daca animalele erau innebunite, nici oamenii nu erau mai putin scosi din minti. Flagelul nu cruta nici o varsta. Copilasii se faceau repede nesuferiti, ei care pana acum erau crescuti asa de usor, si pentru prima oara judecatorul Honore Syntax ajunse sa-si biciuiasca tanara progenitura. La liceu avu loc un fel de razmerita, si dictionarele zburara prin aer. Elevii nu mai puteau fi tinuti in clasa, iar excitatia ii cuprindea si pe profesori care dadeau pedepse nastrusnice. Alt fenomen: toti acesti quiquendonezi, atat de cumpatati pana atunci, si care aveau drept mancare principala frisca, incepura sa faca adevarate excese de hrana si bautura. Regimul lor obisnuit nu-i mai satisfacea. Fiecare stomac se prefacea intr-un abis care trebuia umplut in modul cel mai energic. Consumul orasului se tripla. In loc de doua mese pe zi, se luau sase. Se semnalara numeroase indigestii. Consilierul Niklausse nu putea sa-si astimpere foamea. Primarul van Tricasse nu-si putea potoli setea si nu mai iesea dintr-un fel de semi ebrietate furioasa. In fine, semnele cele mai alarmante se manifestara si se inmultira pe zi ce trecea. Pretutindeni dadeai peste betivi, iar printre acestia se gaseau adesea cei din elita orasului.
Durerile de stomac dadura mult delucru medicului Dominique Custos, ca si nevritele si nevroflogozele, ceea ce dovedea pana la ce grad de iritare ajunsesera nervii populatiei. Se iscau certuri zilnice pe strazile odinioara atat de pustii ale Quiquendone-ului, acum pline de lume, caci nimeni nu mai putea sta acasa. Fu nevoie sa fie creata o noua politie, pentru a putea stapani pe tulburatorii ordinii publice. Se instala o inchisoare la casa obsteasca, zi si noapte plina de contravenienti. Comisarul Passauf cadea din picioare de oboseala. O casatorie se facu in mai putin de doua luni, ceea ce nu se mai intimplase niciodata. Da! Fiul perceptorului Rupp o lua pe fata frumoasei Augustine de Rovere, si asta la numai 57 de zile de cand ii ceruse mana. Se incheiara si alte casatorii care odinioara ar fi ramas in stare de proiect cu anii. Primarul nu-si credea ochilor si simtea cum incantatoarea Suzel, fiica sa, ii scapa din mana. Cat despre draga lui Tatanemance, aceasta indraznise sa-l sondeze pe comisarul Passauf cu privire la un maritis care-i parea ca poate intruni toate conditiile de fericire, noroc, onorabilitate, tinerete. In fine, culmea nelegiuirii, avu loc si un duel. Da, un duel cu pistoale, cu pistoale ghintuite, la departare de 75 de pasi si cu gloante adevarate. Si intre cine! intre Frantz Niklausse, linistitul pescar cu undita, si fiul marelui bancher, tanarul Simon Collaert. Iar cauza acestui duel era insasi fiica primarului, de care Simon se simtea indragostit, nevrand s-o cedeze pretentiilor indraznetului sau rival.
Doctorul Ox - O fantezie a doctorului Ox - Capitolul 1
Doctorul Ox - O fantezie a doctorului Ox - Capitolul 2
Doctorul Ox - O fantezie a doctorului Ox - Capitolul 3
Doctorul Ox - O fantezie a doctorului Ox - Capitolul 4
Doctorul Ox - O fantezie a doctorului Ox - Capitolul 5
Doctorul Ox - O fantezie a doctorului Ox - Capitolul 6
Doctorul Ox - O fantezie a doctorului Ox - Capitolul 7
Doctorul Ox - O fantezie a doctorului Ox - Capitolul 8
Doctorul Ox - O fantezie a doctorului Ox - Capitolul 9
Doctorul Ox - O fantezie a doctorului Ox - Capitolul 10
Doctorul Ox - O fantezie a doctorului Ox - Capitolul 11
Doctorul Ox - O fantezie a doctorului Ox - Capitolul 12
Doctorul Ox - O fantezie a doctorului Ox - Capitolul 13
Doctorul Ox - O fantezie a doctorului Ox - Capitolul 14
Doctorul Ox - O fantezie a doctorului Ox - Capitolul 15
Doctorul Ox - O fantezie a doctorului Ox - Capitolul 16
Doctorul Ox - O fantezie a doctorului Ox - Capitolul 17
Aceasta pagina a fost accesata de 1833 ori.
