De la Pamant la Luna - Partea 2 - Capitolul 16

de Jules Verne

Proiectilul scăpase de un pericol pe atît de îngrozitor, pe cît fusese de neprevăzut. Cine oare şi-ar fi închipuit o asemenea întîlnire cu bolizii? Aceste corpuri rătăcitoare puteau să provoace călătorilor noştri pericole serioase. Erau pentru ei tot atîtea stînci presărate pe această mare eterată, şi, mai puţin fericiţi decît navigatorii, nu puteau fugi de ele. Se plîngeau, oare, aceşti aventurieri ai spaţiului? Nu, pentru că natura le dăruise acest splendid spectacol al unui meteor cosmic explodînd printr-o formidabilă expansiune, pentru că acest neasemuit foc de artificii, pe care nici un Ruggieri nu l-ar fi imitat, luminase timp de cîteva secunde nimbul invizibil al Lunii. În această raoidă iluminare, continentele, mările, pădurile apăruseră. Atmosfera aducea, aşadar, acestei feţe necunoscute moleculele dătătoare de viaţă? Probleme încă nesoluţionate, veşnic puse în faţa curiozităţii omeneşti!

Era atunci ora trei şi jumătate seara. Proiectilul îşi urma direcţia sa curbilinie în jurul Lunii. Traiectoria sa fusese oare încă o dată schimbată de către meteor? Era de aşteptat. Proiectilul trebuia, totuşi, să descrie o curbă invariabil determinată de legile mecanicii raţionale. Barbicane înclina să creadă că această curbă ar fi mai degrabă o parabolă decît o hiperbolă. Totuşi, admiţînd parabola, proiectilul ar fi trebuit să iasă destul de repede din conul de umbră proiectat în spaţiu, în partea opusă Soarelui. Acest con, într-adevăr, este foarte strimt, într-atît este de mic diametrul unghiular al Lunii, dacă este comparat cu diametrul astrului zilei. Or, pînă aici, proiectilul plutea în beznă profundă. Oricare ar fi fost viteza lui - şi ea nu putea fi mediocră - perioada sa de ocultaţie continua. Acesta era un fapt evident, dar poate n-ar fi trebuit să fie, în cazul, presupus al unei traiectorii riguros parabolice. Iată noua problemă care frămînta creierul lui Barbicane, întemniţat cu adevărat într-un cerc de necunoscute pe care nu le putea limpezi. Nici unul dintre călători nu se gîndea să ia o clipă de repaus. Fiecare pîndea cu nerăbdare vreun fapt neaşteptat care ar fi aruncat o licărire nouă asupra studiilor uranografice. Spre orele cinci, Michel Ardan, împărţi, sub numele de cină, cîteva bucăţi de pîine şi de carne rece, care fură repede mîncatc. fară ca nimeni să fi părăsit hubloul său, al cărui geam se acoperea neîncetat cu o crustă de gheaţă prin condensarea vaporilor.

Spre orele cinci şi patruzeci şi cinci de minute seara, Nicholl, înarmat cu luneta, semnală spre partea sudică a Lunii şi în direcţia urmată de proiectil cîteva puncte strălucitoare care se desprindeau pe ecranul întunecat al cerului. S-ar fi zis că este o succesiune de piscuri ascuţite, ce se profilau ca o linie tremurătoare. Ele se luminau destul de viu. Astfel apare conturul terminal al Lunii, atunci cînd ea se prezintă într-unui din octanţii săi. Nu te poţi înşela. Nu era vorba doar de un simplu meteor, deoarece această creastă luminoasă nu avea nici culoare, nici mişcare. Nici de un vulcan în erupţie. De aceea, Barbicane nu ezită să se pronunţe.

– Soarele! strigă el.

– Ce? Soarele? răspunseră Nicholl şi Michel Ardan.

– Da, dragi prieteni, astrul radios însuşi luminează culmea acestor munţi situaţi în partea meridională a Lunii. Ne apropiem în mod evident de polul sud!

– După ce am trecut pe la polul nord, răspunse Michel. Am făcut, prin urmare, înconjurul satelitului nostru.

– Da, dragul meu Michel.

– Atunci, nu mai sînt de temut nici hiperbole, nici parabole, nici curbe deschise!

– Nu, doar o curbă închisă.

– Care se cheamă?

– O elipsă. În loc să meargă să se piardă în spaţiile interplaner tare. este probabil că proiectilul va descrie o orbită eliptică în jurul Lunii.

– Adevărat!

– Şi va deveni satelitul ei.

– Luna Lunii! strigă Michel Ardan.

– Vreau să-ţi atrag atenţia, onorabilul meu prieten, replică Barbicane, că asta nu înseamnă că noi vom fi mai puţin pierduţi.

– Da, dar în alt chip - mult mai şi într-altfel distractiv, răspunse nepăsătorul francez cu cel mai amabil surîs.

Preşedintele Barbicane avea dreptate. Descriind această orbită eliptică, proiectilul avea fără îndoială să graviteze veşnic în jurul Lunii, ca un subsatelit. Era un nou astru adăugat lumii solare, un microcosmos populat de trei locuitori, pe care lipsa de aer îi va omorî peste puţin timp. Barbicane nu putea, prin urmare, să se bucure de această situaţie definitivă, impusă proiectilului prin dubla influenţă a forţelor centripetă şi centrifugă. Tovarăşii săi şi el aveau să revadă faţa luminată a discului lunar. Poate chiar că existenţa lor se va prelungi destul pentru a mai zări ultima dată Pămîntul în faza plină, superb luminat de razele Soarelui! Poate că vor putea să arunce un ultim salut acestui glob, pe care nu aveau să-l mai revadă! Apoi, proiectilul lor nu va'mai fi decît o masă stinsă, moartă, asemănătoare cu acei asteroizi inerţi care circulă în spaţiul cosmic. O singură alinare mai aveau, că vor părăsi în sfirşit aceste tenebre de nepătruns, că vor reveni la lumină, intrînd în zonele scăldate de iradiaţia solară.

Între timp, munţii recunoscuţi de Barbicane se desprindeau din ce în ce mai mult din masa întunecoasă. Erau munţii Doerffel şi Leibnitz, care se ridică în sudul regiunii circumpolare a Lunii.

Toţi munţii emisferei vizibile au fost măsuraţi cu o precizie perfectă. E de mirare poate această perfecţiune şi totuşi, metodele hypsometrice sînt precise. Se poate chiar afirma că înălţimea piscurilor Lunii nu e cu mai puţină exactitate determinată decît aceea a munţilor de pe Pămînt.

Metoda cel mai des folosită este aceea care măsoară umbra munţilor, ţinînd cont de înălţimea Soarelui în momentul observaţiei. Această măsurare se obţine uşor cu ajutorul unei lunete prevăzute cu un săculcţ cu două atîrnători paralele, fiind admis că diametrul real al discului lunar este cunoscut cu exactitate. Această metodă permite de asemenea calcularea adîncimii craterelor şi a cavităţilor Lunii. Galilei a utilizat-o, şi apoi Beer şi Moedler, care au folosit-o cu cel mai mare succes.

O altă metodă, zisă a razelor tangente, poate fi de asemenea aplicată la măsurarea reliefurilor lunare. Se aplică în momentul cînd munţii formează puncte luminoase,desprinse de pe linia de despărţire a umbrei de lumină, care strălucesc pe partea întunecoasă a discului. Aceste puncte luminoase sînt produse de razele solare superioare celor care determină limita fazei. Aşadar, măsurarea intervalului întunecos pe care-l lasă între ele punctul luminos şi partea luminoasă a fazei celei mai apropiate dau exact înălţimea acestui punct. Dar se înţelege că acest procedeu nu poate fi aplicat decît munţilor care se învecinează liniei de separare a umbrei şi luminii.

O a treia metodă ar consta în a măsura profilul munţilor lunari care se conturează pe fond cu ajutorul micrometrului, dar ea nu-i aplicabilă decît pentru înălţimile apropiate de marginea astrului.

În toate cazurile, se va observa că această măsurare a umbrelor, intervalelor sau profilurilor nu poate fi executată decît cînd razele solare lovesc oblic Luna, în raport cu observatorul. Cînd ele o lovesc în mod direct, într-un cuvînt, cînd ea este plină, orice umbră este alungată de pe discul său şi observarea nu-i posibilă.

Galilei, primul, după ce a recunoscut existenţa munţilor lunari, întrebuinţă metoda umbrelor pentru a calcula înălţimea lor. El le atribui o înălţime medie de patru mii cinci sute coţi. Hevelius micşoră mult aceste cifre, pe care Riccioli, din contră, le dublă. Aceste dimensiuni erau exagerate şi de-o parte, şi de alta. Herschell, înarmat cu instrumente perfecţionate, se apropie mai mult de adevărul hypsometric. Dar adevărul trebuia căutat, în final, în raporturile observatorilor moderni.

Beer şi Moedler, cei mai desăvîrşiţi selenografi din întreaga lume, au măsurat o mie nouăzeci şi cinci munţi lunari. Din calculele lor rezultă că şase din aceşti munţi se ridică mai sus de cinci mii opt sute de metri, şi douăzeci şi doi mai sus de patru mii opt sute. Cel mai înalt pisc al Lunii măsoară şapte mit şase sute trei metri, este deci inferior celor de pe Pămînt, dintre care unii îl depăşesc cu cinci-şase sute de coţi. Dar o remarcă trebuie totuşi făcută. Dacă se compară volumele respective ale celor doi aştri, munţii lunari sînt întrucîtva mai înalţi decît munţii tereştri. Primii formează a patru suta şaptezecea parte din diametrul Lunii şi următorii numai a o mie patru suta patruzecea parte din diametrul Pămîntului. Pentru ca un munte terestru să atingă proporţiile relative ale unui munte lunar, ar trebui ca altitudinea sa perpendiculară să măsoare şase leghe şi jumătate. Or, cel mai înalt nu are nici nouă kilometri.

Astfel, deci, pentru a proceda prin comparaţie, lanţul Himalaia numără trei piscuri mai înalte decît cele lunare: muntele Everest, înalt de opt mii opt sute treizeci şi şapte de metri, Kunsinjuga, înalt de opt mii cinci sute optzeci şi opt de metri, Dwalagiri, înalt de opt mii o sută optzeci şi şapte metri. Munţii Doerfel şi Leibnitz de pe Lună au o altitudine egală cu aceea a muntelui Jewahir din acelaşi lanţ muntos, adică şapte mii şase sute trei metri. Newton, Casatus, Curtius, Short, Tycho, Clavius, Blancanus, Endymion, principalele vîrfuri ale Caucazilor şi Apeninilor, sînt superioare Mont-Blancului, care măsoară patru mii opt sute zece metri. Sînt egale cu Mont-Blanc, Moret, Theophyl, Catharina; cu Mont-Rose, de numai patru mii şase sute treizeci şi şase de metri, sînt egali Piccolomini, Werner, Harpalus; cu muntele Cervin, înalt de patru mii cinci sute douăzeci şi doi de metri, Macrobe, Erathostene, Albateque, Delambre; cu piscul Teneriffe, înalt de trei mii şapte sute zece metri, Bacon, Cysatus, Phitolaus şi vîrfurile Alpilor; cu Mont-Perdu din Pirinei, de numai trei mii trei sute cincizeci şi unu metri, Roemer şi Boguslawski; cu Etna, înalt de trei mii două sute treizeci şi şapte metri, Hercule, Atlas, Furnerius.

Acestea sînt punctele de comparaţie care permit să se aprecieze înălţimea munţilor lunari. Or, tocmai traiectoria urmată de proiectil îl atrăgea spre această regiune muntoasă din emisfera sudică, acolo unde se ridică cele mai frumoase mostre ale orografiei lunare.

Comanda acum !!!
DVD-AUDIO-MP3 - 9 romane !!!

Biografie

Opera

Comanda acum !!!
DVD-AUDIO-MP3 - 9 romane !!!