De la Pamant la Luna - Partea 1 - Capitolul 27

de Jules Verne

În momentul cînd jerba incandescentă se ridică spre cer la o înălţime formidabilă, această ţîşnire de flăcări lumină întreaga Floridă şi timp de o clipă imensă ziua înlocui noaptea pe o întindere considerabilă a ţării. Enorma trîmbă de foc fu zărită la sute de mile pe mare spre golf ca şi spre Atlantic şi mulţi dintre căpitanii de navă notară în jurnalul lor de bord apariţia acestui meteor gigantic.

Detunătura Columbiadului fu însoţită de un adevărat cutremur de pămînt. Florida se simţi scuturată pînă în adîncurile sale. Gazele pulberii, dilatate de căldură, împinseră cu o neasemuită violenţă straturile atmosferice şi acest uragan artificial, de o sută de ori mai rapid decît uraganul furtunilor, trecu ca o trombă prin aer.

Nici un spectator nu rămăsese în picioare; bărbaţi, femei, copii, toţi fură culcaţi ca spicele sub vijelie; fu un vacarm de nedescris, un mare număr de persoane fură grav rănite şi J.T. Maston, care, împotriva oricărei prudenţe, se ţinea prea în faţă, se văzu aruncat la douăzeci de stînjeni înapoi şi trecu ca o ghiulea pe deasupra capetelor concetăţenilor săi. Trei sute de mii de persoane rămaseră pentru moment surde şi ca lovite de stupoare.

Curentul atmosferic, după ce răsturnase barăcile, dăduse peste cap cabanele, dezrădăcinase arborii pe o rază de douăzeci de mile, gonise trenurile pe calea ferată pînă la Tampa, se năpusti asupra acestui oraş ca o avalanşă şi distruse vreo sută de case, între care biserica Sfînta Maria şi noul edificiu al Bursei, care se crăpă pe toată lungimea sa. Unele vapoare din port, izbite unele de altele, se scufundară şi vreo zece nave ancorate în radă ajunseră pe ţărm, după ce li se rupseră lanţurile ca nişte fire de bumbac.

Dar sfera de cuprindere a acestor devastări se întinse încă şi mai departe, dincolo de graniţele Statelor Unite. Efectul reculului, ajutat de vînturile din vest, fu resimţit pe Oceanul Atlantic, la peste trei sute de mile de ţărmurile americane. O furtună artificială, o furtună neaşteptată, pe care n-o putuse prevedea amiralul Fitz-Roy, se năpusti asupra navelor cu o violenţă extraordinară; mai multe vase, înhăţate în aceste vîrtejuri înfiorătoare fără a avea timp de a se proteja, se scufundară, între altele, Childe-Harold din Liverpool, regretabilă catastrofă care deveni obiectul celor mai vii proteste din partea Angliei.

În sfirşit, şi pentru a spune totul, deşi nu avem altă garanţie decît afirmaţia cîtorva indigeni, la o jumătate de oră după plecarea proiectilului jocuitorii din Gorea şi Sierra-Leone pretinseră că ar fi auzit o zguduire surdă, ultimă deplasare a undelor sonore, care, după ce traversaseră Atlanticul, se stinseseră pe coasta africană.

Dar trebuie să revenim în Florida. Primul moment de larmă trecu, răniţii, asurziţii, în sfirşit întreaga mulţime îşi reveni şi strigăte puternice: Ura pentru Ardan! Ura pentru Barbicane! Ura pentru Nicholl! se ridicară pînă în văzduhuri. Mai multe milioane de oameni, cu nasul în sus, înarmaţi cu telescoape, luneter binocluri, scrutau spaţiul, uitînd rănile şi emoţiile, pentru a nu se preocupa decît de proiectil. Dar ei îl căutau în zadar. Nu se mai putea zări şi trebuiau să se hotărască să aştepte telegramele din Long's-Peak. Directorul Observatorului din Cambridge se găsea la postul său în Munţii Stîncoşi; lui, ca astronom iscusit şi perseverent, i se încredinţaseră observaţiile.

Dar un fenomen neaşteptat, cu toate că era uşor să fie prevăzut şi împotriva căruia nu se putea face nimic, puse curînd la o grea încercare nerăbdarea publică.

Timpul, atît de frumos pînă atunci, se schimbă deodată, cerul se întunecă şi se acoperi de nori. Putea fi altfel, după acea înspăimîntătoare deplasare a straturilor atmosferice şi acea răspîndire a uriaşei cantităţi de vapori care proveneau de la aprinderea a patru sute de mii de livre de pyroxil? Toată ordinea naturii fusese tulburată. Aceasta nu trebuie să mire, pentru că în luptele pe mare s-a văzut adesea starea atmosferică brusc schimbată de descărcările artileriei.

A doua zi, soarele se ridică deasupra unui orizont încărcat de nori groşi, perdea grea şi de nepătruns între cer şi pămînt şi care din nefericire se întindea pînă în regiunile Munţilor Stîncoşi. Era o soartă nenorocită. Un cor de nemulţumiri se ridică din toate părţile globului. Dar natura nu prea se sinchisea şi, în mod hotărîtor, pentru că oamenii tulburaseră atmosfera prin detunătura lor, ei trebuiau să suporte urmările.

În timpul acestei prime zile, fiecare căuta să pătrundă vălul opac al norilor, dar degeaba se trudiră. Dealtfel, se înşelau purtîndu-şi privirile spre cer, căci, ca urmare a mişcării diurne a globului, proiectilul zbura acum pe linia antipozilor.

Chiar şi după ce se lăsă noaptea, o noapte adîncă, de nepătruns, cînd Luna se urcă la orizont, fu imposibil s-o zăreşti; s-ar fi zis că ea se ferea intenţionat de privirile îndrăzneţilor care trăseseră asupra ei. Prin urmare, nu mai fu posibilă nici o observaţie, şi telegramele din Long's Peak confirmară acest impediment supărător.

Totuşi, dacă experienţa reuşise, călătorii plecaţi la întîi decembrie, la orele zece patruzeci şi şase de minute şi patruzeci de secunde seara, trebuiau să sosească pe data de patru, la miezul nopţii. Aşadar, pînă-n acea clipă, şi cum în fond ar fi fost foarte dificil să observi în aceste condiţii un corp atît de mic ca obuzul, lumea avu răbdare fără a protesta prea mult.

La 4 decembrie, de la orele opt seara pînă la douăsprezece noaptea, ar fi fost posibil să vezi urma proiectilului, care ar fi apărut ca un punct negru pe discul strălucitor al Lunii. Dar cerul rămînea fără cruţare acoperit, ceea ce ducea la culme exasperarea publică. Se ajunse să fie înjurată Luna care nu se arăta deloc. Cum se mai schimbă lucrurile pe lumea asta!

J.T. Maston, deznădăjduit, plecă la Long's-Peak. Vroia să cerceteze el însuşi. Nu se îndoia că prietenii săi sosiseră la capătul călătoriei lor. Dealtfel, nu se auzise ca proiectilul să fi căzut în vreun punct pe insulele şi continentele terestre şi J.T. Maston nu admitea nici un moment o cădere posibilă în oceanele cu care globul este pe trei sferturi acoperit.

În 5 decembrie, acelaşi timp noros. Marile telescoape din Lumea veche, acelea ale lui Herschell, Rosse, Foucault, erau statornic îndreptate spre astrul nopţilor, căci timpul era de-a dreptul splendid în Europa, dar slăbiciunea relativă a acestor instrumente împiedica orice observaţie folositoare.

În 6 decembrie, acelaşi cer înnourat. Nerăbdarea măcina trei sferturi din glob. Se propuseră mijloacele cele mai nesăbuite pentru a risipi norii adunaţi în aer.

În 7 decembrie, cerul păru să se schimbe puţin. Se speră, dar speranţa fu de scurtă durată şi, seara, nori groşi apărară bolta cerească de orice privire.

Atunci problema deveni gravă. Într-adevăr, în 11 decembrie, la orele nouă, unsprezece minute dimineaţa, Luna trebuia să intre în ultimul său pătrar. După această dată, ea ar fi mers în descreştere şi, chiar în cazul cînd cerul ar fi fost senin, ocaziile favorabile de observare ar fi fost extrem de micşorate. Într-adevăr, Luna n-ar fi arătat atunci decît o porţiune totdeauna descrescătoare din discul său şi ar fi sfirşit prin a deveni Lună nouă, cu alte cuvinte ar fi apus şi ar fi răsărit odată cu Soarele, ale cărui raze ar fi făcut-o cu desăvîrşire invizibilă. Ar fi trebuit, aşadar, să se aştepte pînă la 3 ianuarie, la ora douăsprezece şi patruzeci şi patru de minute, pentru a o regăsi plină şi a începe observaţiile.

Ziarele publicau aceste reflecţii însoţite de mii de comentarii şi nu ascundeau deloc publicului că trebuia să se înarmeze cu o răbdare îngerească.

A doua zi nimic. În ziua de 9, soarele reapăru o clipă, ca şi cum voia să-şi bată joc de americani. Fu acoperit de huiduieli şi, ofensat fără îndoială de o asemenea întîmpinare, se arătă foarte zgîrcit cu razele sale.

În 10 decembrie, nici o schimbare. J.T. Maston aproape să înnebunească şi te puteai teme pentru creierul acestui om de treabă, atît de bine păstrat pînă atunci sub craniul său de gutapercă.

Dar în ziua de 11, una dintre acele îngrozitoare furtuni ale regiunilor dintre tropice se dezlănţui în atmosferă. Puternice vînturi din est izgoniră norii îngrămădiţi de atîta timp şi, seara, discul pe jumătate mîncat al astrului nopţii trecu impunător prin mijlocul strălucitoarelor constelaţii cereşti.

Comanda acum !!!
DVD-AUDIO-MP3 - 9 romane !!!

Biografie

Opera

Comanda acum !!!
DVD-AUDIO-MP3 - 9 romane !!!