De la Pamant la Luna - Partea 1 - Capitolul 16

de Jules Verne

Operaţiunea de topire reuşise oare? Nu se puteau face decît simple presupuneri. Totuşi, aparenţele te lăsau să crezi în succes, pentru că forma absorbise întreaga masă ă metalului lichefiat în cuptoare. Oricum, era nevoie de mult timp pentru a avea certitudinea directă a acestui lucru.

Într-adevăr, cînd maiorul Rodman şi-a turnat tunul său de o sută şaizeci de mii de livre, i-au trebuit nu mai puţin de cincisprezece zile pentru răcirea lui.

Cît timp, din clipa aceea, enormul Columbiad, înconjurat de trîmbele sale de aburi şi păzit de căldura sa intensă, avea să se ascundă faţă de privirile admiratorilor săi? Era greu de socotit.

Nerăbdarea membrilor Gun-Clubului fu pusă în acest interval de timp la o grea încercare. Dar nu se putea face nimic. J.T. Maston era cît pe ce să se prăjească din devotament. Cincisprezece zile după topire, o imensă trîmbă de fum se ridica încă în înaltul cerului şi pămîntul ardea picioarele pe o rază de două sute de paşi în jurul Stone's-Hill-ului.

Zilele se scurseră, săptămînile se înşirară una după alta. Nici un mijloc de a răci imensul cilindru. Era imposibil să te apropii. Trebuia aşteptat, şi membrii Gun-Clubului mureau de nerăbdare.

– Iată-ne la zece august, zise într-o dimineaţă J.T. Maston. Doar patru luni ne mai despart de întîi decembrie. Scoaterea formei interioare, calibrarea ţevii, încărcarea Columbiadului, toate acestea mai sînt de făcut! Şi noi nu vom fi gata! Nu poţi nici măcar să te apropii de tun! Nu se va răci niciodată?! Asta-ar fi o cruntă păcăleală!

Ceilalţi încercau să-l calmeze pe nerăbdătorul secretar, fără a izbuti. Barbicane, nu zicea nimic, dar tăcerea sa ascundea o enervare înăbuşită. Îşi vedea acţiunea total zădărnicită de un obstacol pe care numai timpul putea să-l rezolve, timpul, un duşman de temut în astfel de împrejurări - şi a fi la discreţia unui duşman era greu pentru nişte războinici.

Totuşi, observaţiile zilnice permiseră să se constate o oarecare schimbare în starea solului. Spre cincisprezece august, aburii ce se ridicau scăzuseră mult în intensitate şi grosime. Cîteva zile mai tîrziu, terenul degaja doar aburi uşori, ultimul suflu al unui monstru închis în sicriul său de piatră. Puţin cîte puţin, tresăririle solului se potoliră şi cercul de căldură se restrînse; cei mai nerăbdători spectatori se apropiară: într-o zi înaintară cu doi stînjeni, a doua zi, cu patru; şi la douăzeci şi două august, Barbicane, colegii săi, inginerul putură lua loc pe întinderea de fontă care se întrezărea pe piscul Stone's-Hill-ului, un loc foarte igienic, fără îndoială, unde nu-ţi era încă îngăduit să-ţi fie frig la picioare.

– În sfîrşit! strigă preşedintele Gun-Clubului cu un suspin de satisfacţie.

Lucrările fură reluate în aceeaşi zi. Se procedă de îndată la extragerea formei interioare, în scopul de a degaja ţeava tunului; tîrnăcopul, cazmaua, uneltele de filetat funcţionară fără pauză; pămîntul argilos şi nisipul se întăriseră sub acţiunea căldurii, dar, cu ajutorul maşinilor, izbutiră să vină de hac şi acestui amestec încă arzînd în contact cu pereţii de fontă; materialele extrase fură repede ridicate de cărucioarele cu aburi şi se făcea totul atît de bine, zelul cu care se lucra era atît de mare, intervenţia lui Barbicane atît de puternică şi argumentele sale, prezentate sub forma dolarilor, atît de convingătoare, încît la trei septembrie orice urmă a formei de turnare dispăruse.

Începu imediat operaţiunea de strunjire interioară; maşinile fură instalate fără zăbavă şi manevrară repede alezoare puternice al căror ascuţiş muşca din asperităţile de fontă. Cîteva săptămîni mai tîrziu, suprafaţa interioară a uriaşului tub era perfect cilindrică şi ţeava tunului dobîndi o şlefuire perfectă.

În sfîrşit, la douăzeci şi două septembrie, la mai puţin de un an de la comunicarea lui Barbicane, uriaşa maşină, calibrată cu precizie şi de o verticalitate absolută, calculată cu ajutorul unor instrumente delicate, fu gata de funcţionare. Nu mai aveau decît să aştepte Luna, dar era sigur că ea nu va lipsi de la întîlnire.

Bucuria lui J.T. Maston nu mai cunoscu margini şi fu cît pe ce să facă o căzătură nemaipomenită, aruncîndu-şi privirea în tubul de nouă sute de picioare. Fără braţul drept al lui Blomsberry, pe care onorabilul colonel îl mai avea, din fericire, secretarul Gun-Clubului, precum un nou Erostrate, şi-ar fi găsit moartea în adîncimile Columbiadului.

Tunul era aşadar terminat, nu mai exista nici o îndoială asupra perfecţiunii execuţiei sale; în consecinţă, la 6 octombrie, căpitanul Nicholl, de voie,de nevoie, îşi plăti datoria faţă de preşedintele Barbicane, şi acesta înscrise în registrele sale, la coloana încasări, o sumă de două mii de dolari. Sîntem îndreptăţiţi să credem că furia căpitanului ajunse la culme şi că se îmbolnăvi de inimă rea. Totuşi, mai pusese încă trei rămăşaguri, de trei mii, patru mii şi cinci mii de dolari, şi dacă ar fi putut cîştiga două din ele treaba n-ar fi fost rea, fară a fi excelentă. Dar banii nu intrau deloc în calculele sale şi succesul obţinut de rivalul său, în turnarea unui tun căruia plăcile de zece stînjeni nu i-ar fi rezistat, îi dădea o lovitură teribilă.

Începînd de la douăzeci şi trei septembrie, incinta Stone's-Hill-ului fu larg deschisă publicului şi nu-i greu de înţeles ce mare a fost afluenţa vizitatorilor.

Într-adevăr, nenumăraţi curioşi, sosiţi din toate colţurile Statelor Unite, se îndreptau spre Florida. Oraşul Tampa crescuse peste măsură în timpul acestui an, an consacrat în întregime lucrărilor Gun-Clubului, şi număra o populaţie de o sută cincisprezece mii de suflete. După ce înglobase fortul Brooke într-o reţea de străzi, el se întindea acum pe limba de pămînt care desparte cele două rade ale golfului Espiritu-Santo; cartiere noi, pieţe noi, o întreagă pădure de case răsăriseră pe aceste plaje, nu de mult pustii, la căldura soarelui american. Se-nfiinţaseră diverse companii pentru construirea de biserici, şcoli, locuinţe particulare, şi în mai puţin de un an întinderea oraşului fusese înzecită.

Se ştie că yankeii s-au născut comercianţi; peste tot unde soarta îi aruncă, din zona îngheţată pînă în cea dogoritoare, instinctul lor în afaceri trebuie să se exercite cu folos. Iată de ce, simplii curioşi, oameni veniţi în Florida în unicul scop de a urmări operaţiunile Gun-Clubului, se lăsară antrenaţi în operaţiuni comerciale încă de cînd se văzură instalaţi la Tampa. Navele închiriate pentru transportul materialului şi al muncitorilor dăduseră portului o activitate fără seamăn. În curînd alte vase, de toate formele şi de toate tonajele, încărcate cu alimente, materii prime, mărfuri, brăzdau golful şi cele două rade; uriaşe agenţii de armatori, de mijlocitori se stabiliră în oraş, şi Shipping Gazette înregistra în fiecare zi pe noii sosiţi în portul Tampa.

În timp ce drumurile se înmulţeau în jurul oraşului, acesta, ţinînd seama se uimitoarea creştere a populaţiei şi a comerţului, reuşi în sfîrşit să fie legat printr-o cale ferată de Statele din sud ale Uniunii.

Un drum de fier mergea de la Mobile la Pensacola, un mare arsenal maritim din miazăzi; apoi, din acest punct important, el se îndrepta spre Tallahassee. Acolo exista deja o mică porţiune de cale ferată, lungă de douăzeci şi una de mile, prin care Tallahassee se punea în legătură cu Saint-Marks de pe ţărmul mării. Acest capăt de road-way, odată prelungit pînă la Tampa-Town, însufleţi prin trecerea sa şi redeşteptă porţiunile moarte sau adormite din Florida centrală. De asemenea Tampa, graţie acestor minuni ale industriei, datorate ideii născute într-o bună zi în creierul unui om, îşi putea lua pe bună dreptate aere de mare oraş. El fu supranumit «Moon City», în timp ce capitala Floridei suferea de-o totală eclipsă, vizibilă din toate colţurile lumii.

Fiecare va înţelege acum de ce fusese atît de mare rivalitatea între Texas şi Florida, ca şi enervarea texanilor cînd îşi văzuseră pretenţiile respinse prin alegerea făcută de Gun-Club. Cu perspicacitatea lor înţeleaptă, ei înţeleseseră ce avea de cîştigat o ţară în urma experienţei întreprinse de Barbicane şi profitul care ar fi însoţit o asemenea lovitură de tun. Texasul pierdea un uriaş centru de comerţ, drumuri de fier şi o creştere considerabilă a populaţiei. Toate aceste avantaje se revărsau asupra prăpăditei peninsule fioridiene, aruncată ca o estacadă între valurile golfului şi talazurile Oceanului Atlantic. De aceea Barbicane împărţea cu generalul Santa-Anna toate antipatiile texanilor.

Dar, deşi se lăsase pradă furiei comerciale şi impetuozităţii industriale, noua populaţie din Tampa-Town nu arăta că ar fi uitat interesantele operaţiuni ale Gun-Clubului. Din contră. Cele mai neînsemnate amănunte ale experienţei, cea mai mică lovitură de cazma o pasionară. Era un neîncetat du-te-vino între oraş şi Stone's-Hill, o procesiune, mai mult încă, un pelerinaj.

Se putea prevede că, în ziua experienţei, aglomeraţia de spectatori va număra milioane, căci ei veneau deja din toate colţurile Pămîntului pentru a se îngrămădi pe îngusta peninsulă. Europa invada America.

Dar, pînă atunci, trebuie spus, curiozitatea acestor numeroşi nouveniţi era prea puţin satisfăcută. Mulţi se bizuiau pe spectacolul turnării fontei, dar n-avură parte decît de fum. Era cam puţin pentru nişte ochi lacomi; însă Barbicane nu admise pe nimeni să asiste la această operaţiune.

De aici, bombăneli, nemulţumiri, murmure; preşedintele fu dezaprobat, îl învinuiră de absolutism; procedeul său fu declarat «puţin american». Izbucni aproape o răscoală în jurul împrejmuirii Stone's-Hill-ului.

Barbicane, cum se ştie, rămase neclintit în hotărîrea sa.

Dar, atunci cînd Columbiadul fu în întregime terminat, nu se mai putu ţine uşa închisă; dealtfel, a închide porţile ar fi fost rea-voinţă, ba, mai rău, imprudenţă care putea nemulţumi sentimentele publice.

Barbicane deschise, aşadar, incinta tuturor. Totuşi, împins de spiritul său practic, el se hotărî să facă bani din curiozitatea publică. Era mare lucru să admiri uriaşul Columbiad, dar a coborî în adîncimile sale, iată ceva ce li se părea americanilor un nec plus ultra al fericirii pe acest pămînt. Încît nu era nici un curios care să nu vrea să-şi ofere plăcerea de a vizita în interior această prăpastie de metal. Aparate, suspendate de un troliu cu aburi, permiseră spectatorilor de a-şi satisface curiozitatea. Fu o nebunie dezlănţuită. Femei, copii, bătrîni, toţi îşi făcură o datorie din a-şi dezvălui, pînă-n fundul ţevii, misterele uriaşului tun. Coborîrea costa cinci dolari de persoană şi, în ciuda preţului ridicat, în timpul celor două luni care precedară experienţa, afluenţa vizitatorilor permise Gun-Clubului să încaseze pînă la cinci sute de mii de dolari.

N-are rost să mai spunem că primii vizitatori ai Columbiadului fură membrii Gun-Clubului, avantaj pe bună dreptate rezervat ilustrei adunări. Această solemnitate avu loc la 25 septembrie. Într-o cabină de onoare, coborîră preşedintele Barbicane, J.T. Maston, maiorul Elphiston, generalul Morgan, colonelul Blomsberry, inginerul Murchison şi alţi distinşi membri ai celebrului club. Vreo zece în total. Era încă destul de cald în fundul acestui tub lung de metal. Ba chiar te înăbuşeai! Dar ce bucurie! Ce încîntare! O masă cu zece tacîmuri fu aranjată pe masivul de piatră care susţinea Columbiadul, luminat a giorno de un fascicol de lumină electrică. Multe feluri delicioase, care păreau că au coborît din cer, veniră să se aşeze rînd pe rînd în faţa comesenilor, şi cele mai bune vinuri din Franţa curseră din belşug în timpul acestei mese grozave, servite la nouă sute de picioare sub pămînt. Petrecerea fu foarte însufleţită, şi chiar foarte zgomotoasă; toasturi numeroase se încrucişară, se bău pentru globul pămîntesc, se bău pentru satelitul său, se bău pentru Gun-Club, se bău pentru Uniune, Lună, Phoebe, Diana, Selena, astrul nopţilor, «paşnicul curier al bolţii cereşti». Toate aceste urale, purtate de undele sonore ale uriaşului tub acustic, ajunseră ca un tunet la suprafaţă, şi mulţimea aşezată în jurul Stone's-Hill-ului îşi unea inimile şi strigătele cu ale celor zece comeseni ascunşi în fundul giganticului Columbiad.

J.T. Maston nu se mai stăpînea; dacă a urlat mai mult decît a gesticulat, dacă a băut mai mult decît a mîncat, este un fapt greu de stabilit. În orice caz, nu şi-ar fl dat locul pentru un imperiu, «chiar dacă tunul încărcat şi amorsat, trăgînd, ar fi trebuit să-l trimită bucăţi în spaţiile interplanetare».

Comanda acum !!!
DVD-AUDIO-MP3 - 9 romane !!!

Biografie

Opera

Comanda acum !!!
DVD-AUDIO-MP3 - 9 romane !!!