De la Pamant la Luna - Partea 1 - Capitolul 11

de Jules Verne

Totuşi, o problemă mai rămînea încă de rezolvat: trebuia ales un loc favorabil pentru această experienţă. Urmînd recomandarea Observatorului din Cambridge, tirul trebuia să fie îndreptat perpendicular pe planul orizontului, cu alte cuvinte, spre zenit: dar Luna nu urcă la zenit decît în locurile situate între 0° şi 28° latitudine, în alţi termeni, declinaţia sa nu este decît de 28°. Era vorba, aşadar, de a determina exact punctul de pe glob unde va fi turnat enormul Columbiad. În ziua de 20 octombrie, Gun-Clubul fiind reunit în şedinţă generală, Barbicane aduse o splendidă hartă a Statelor Unite, a lui Z. Belltropp. Dar, fără a-i lăsa timpul s-o desfăşoare, J.T. Maston luă cuvîntul cu înfocarea sa obişnuită şi vorbi în felul acesta:

– Onorabili colegi, problema care se va discuta astăzi are o reală importanţă naţională şi ea va furniza ocazia de a face un mare act de patriotism.

Membrii Gun-Clubului se priviră fără să înţeleagă unde vrea să ajungă oratorul.

– Nici unul dintre voi, reluă el, n-are de gînd să nesocotească gloria ţării sale şi dacă există un drept pe care Uniunea poate să-l revendice, apoi este acela de-a păstra în glia sa formidabilul tun al Gun-Clubului. Or, în împrejurările actuale...

– Bravule Maston... zise preşedintele.

– Permiteţi-mi să-mi expun gîndurile pînă la capăt, reluă oratorul, în împrejurările actuale, noi sîntem forţaţi să alegem un loc destul de apropiat de ecuator, pentru ca experienţa să se facă în condiţii bune...

– Dacă ai vrea... zise Barbicane.

– Cer libera discutare a ideilor, strigă clocotitorul J.T. Maston, şi susţin că teritoriul de pe care se va lansa gloriosul nostru proiectil trebuie să aparţină Uniunii.

– Fără îndoială! răspunseră unii membri.

– Ei bine, fiindcă frontierele noastre nu sînt suficient de întinse, fiindcă la sud Oceanul ne opune o barieră de netrecut, fiindcă trebuie să căutăm dincolo de Statele Unite şi într-o ţară învecinată această a 28-a paralelă, avem un casus belii legitim şi cer să declarăm război Mexicului!

– Ba nu! Ba nu! se striga din toate părţile.

– Nu!? replică J.T. Maston. Iată un cuvînt pe care mă mir să-l aud rostit în această incintă.

– Dar ascultă!...

– Niciodată! Niciodată! strigă aprigul orator. Mai devreme sau mai tîrziu, acest război se va face, şi eu cer ca el să înceapă chiar astăzi.

– Maston, strigă Barbicane, însoţindu-şi vorbele cu detunăturile clopoţelului, îţi retrag cuvîntul!

Maston vru să replice, dar cîţiva dintre colegii săi reuşiră să-l stăpînească.

– Sînt de acord, zise Barbicane, că experienţa nu poate şi nu trebuie să fie întreprinsă decît pe solul Uniunii, dar dacă nerăbdătorul meu prieten m-ar fi lăsat să vorbesc şi dacă şi-ar fi aruncat ochii pe o hartă, el ar fi văzut că este absolut inutil să declarăm război vecinilor noştri, căci anumite frontiere ale Statelor Unite se întind dincolo de paralela 28°. Uitaţi-vă, avem la dispoziţia noastră toată partea meridională a Texasului şi a Floridei.

Incidentul nu avu urmări; totuşi, J.T. Maston se lăsă convins cu multă părere de rău. Aşadar, se luă hotărîrea ca tunul să fie turnat fie pe pămîntul Texasului, fie pe cel al Floridei. Dar această decizie avea să creeze o rivalitate fără precedent între oraşele acestor două state.

Paralela 28, la întîlnirea sa cu coasta americană, traversează peninsula Floridei şi o împarte în două părţi aproape egale. Apoi, azvîrlindu-se în golful Mexicului, se întinde sub arcul format de coastele Alabamei, ale lui Mississippi şi Louisianei. Atunci, atingînd Texasul, din care taie un unghi, se prelungeşte traversînd Mexicul, trecînd prin Sonora, păşeşte peste bătrîna Californie şi se pierde în mările Pacificului. Prin urmare, numai porţiuni din Texas şi Florida, situate mai jos de această paralelă, puteau îndeplini condiţiile de latitudine recomandate de Observatorul din Cambridge.

Florida, în partea sa de miazăzi, nu numără oraşe importante. Este presărată doar cu fortăreţe înălţate contra indienilor nomazi. Un singur oraş, Tampa-Town, putea să-şi reclame pretenţiile şi să se prezinte cu drepturile sale.

În Texas, dimpotrivă, oraşele sînt mai numeroase şi mai importante; Corpus-Christi, în comitetul de Nueces, şi toate oraşele situate pe Rio-Bravo, oraşele Laredo, Comalites, San-Ignacio, în Web, Roma, Rio-Grande City, în Starr, Edinburg, în Hidalgo, Santa-Rita, El Panda, Brownsville, în Cameron, formară o ligă impunătoare contra pretenţiilor Floridei.

De aceea, abia fu cunoscută decizia, că deputaţii din Texas şi Florida sosiră la Baltimore pe calea cea mai scurtă; începînd din acest moment, preşedintele Barbicane şi membrii influenţi ai Gun-Clubului fură asediaţi zi şi noapte de reclamaţii colosale. Dacă şapte oraşe ale Greciei îşi disputaseră onoarea de-a fi locul de naştere al lui Homer, două state întregi ameninţau să se ia la bătaie din cauza unui tun.

Aceşti «fraţi feroci» puteau fi văzuţi cum se plimbau înarmaţi pe străzile oraşului. La fiecare întîlnire exista primejdia unui conflict care ar fi avut urmări dezastruoase. Din fericire, prudenţa şi îndemînarea preşedintelui Barbicane îndepărtară această primejdie. Demonstraţiile personale găsiră ecou în ziarele din diferite state. Astfel se face că New-York Herald şi Tribune susţineau Texasul, în vreme ce Times şi American Review luară partea deputaţilor din Florida. Membrii Gun-Clubului nu ştiau pe care să le asculte.

Texasul venea semeţ cu cele douăzeci şi şase de comitate ale sale, pe care părea că le pune la bătaie; dar Florida răspundea că douăsprezece comitate într-o ţară de şase ori mai mică făceau mai mult decît douăzeci şi şase.

Texasul se fălea grozav cu cei trei sute treizeci de mii de indigeni ai săi, dar Florida, mai puţin întinsă, se lăuda că e populată cu cincizeci şi şase de mii în plus. Dealtfel, ea acuza Texasul că are specialitatea frigurilor de baltă care îl costau, an de an, mai multe mii de locuitori. Şi nu greşea defel.

La rîndul său, Texasul riposta că în privinţa frigurilor Florida nu avea de ce să-l invidieze şi că era cel puţin imprudent să considere drept nesănătoase alte ţări, cînd ea avea onoarea de a deţine vomito negro în stare cronică. Şi avea dreptate.

– Dealtfel, adăugau texanii prin ziarul New-York Herald, se cuvine a se da consideraţie unui stat unde creşte cel mai frumos bumbac din America, unui stat care produce cel mai bun stejar verde pentru construirea navelor, unui stat care posedă o huilă superioară şi mine de fier în care randamentul este de cincizeci la sută minereu curat.

La aceasta, American Review răspundea că solul Floridei, fără a fi la fel de bogat, oferea cele mai bune condiţii pentru pregătirea formei cît şi pentru turnarea Columbiadului, căci era compus din nisip şi pămînt argilos.

– Dar, reluau texanii, înainte de a turna orice într-o ţară, trebuie să ajungi în acea ţară; or, comunicaţiile cu Florida sînt dificile, în timp ce coasta Texasului oferă micul golf Galveston, care are paisprezece leghe de jur împrejur şi care poate cuprinde flotele din lumea întreagă.

– Bun! repetau jurnalele devotate celor din Florida. Vă tot faliţi cu golful vostru Galveston, situat mai jos de paralela douăzeci şi nouă. Nu avem şi noi golful Espiritu-Santo, deschis chiar deasupra celui de-al douăzeci şi optulea grad latitudine şi prin care navele ajung direct la Tampa-Town?

– Frumos golf, n-am ce zice, răspundea Texasul, pe jumătate astupat de nisip.

– Astupaţi sînteţi voi! striga Florida. N-aţi vrea să spuneţi că sîntem o ţară de sălbatici?

– Dacă judecăm drept, seminolii mai străbat încă preriile voastre.

– Ei bine, apaşii şi comanşii voştri sînt civilizaţi, vorba vine!

Războiul se ducea astfel de cîteva zile, cînd Florida încercă să atragă adversarul său pe alt teren, şi într-o dimineaţă Times a dat de înţeles că, acţiunea fiind «prin esenţă americană», ea nu putea să fie întreprinsă decît pe un teritoriu «prin esenţă american».

La aceste cuvinte, Texasul sări:

– Americani! strigă el. Nu sîntem la fel ca şi voi? Texasul şi Florida n-au fost incluse amîndouă în Uniune în 1845?

– Fără îndoială, răspunse Times, dar noi aparţinem americanilor începînd din 1820.

– Te cred, replică Tribune, după ce aţi fost spanioli sau englezi timp de două sute de ani şi aţi fost vînduţi Statelor Unite pentru cinci milioane de dolari!

– Şi ce contează! replicară cei din Florida. E cazul să roşim pentru asta? În 1803 nu s-a cumpărat Louisiana de la Napoleon la preţul de şaisprezece milioane de dolari?

– Este o ruşine! strigară atunci deputaţii din Texas. O prăpădită de bucată de pămînt ca Florida îndrăzneşte să se compare cu Texasul, care, în loc să se vîndă, şi-a cîştigat singur independenţa, care i-a alungat pe mexicani la două martie 1836, care s-a declarat republică federativă după victoria obţinută de Samuel Houston pe malul lui San-Jacinto asupra trupelor din Santa-Anna! O ţară, în sfirşit, care s-a alipit de bunăvoie Statelor Unite ale Americii!

– Pentru că-i era frică de mexicani! răspunse Florida.

Frică! Din ziua cînd fu rostit acest cuvînt, cu adevărat prea tăios, situaţia deveni de nesuportat. Te puteai aştepta la un măcel între cele două tabere pe străzile Baltimorului. Fu necesar ca deputaţii să nu fie scăpaţi din ochi.

Preşedintele Barbicane nu mai ştia unde-i stă capul. Ploua în casa lui cu note, documente, scrisori pline de ameninţări. Ce hotărîre să ia? Din punctul de vedere al proprietăţilor solului, al uşurinţei comunicaţiilor, al rapidităţii transporturilor, drepturile celor două state erau într-adevăr egale. În ce priveşte personalităţile politice, ele nu aveau nici un amestec în această problemă.

Or, şovăiala, încurcătura durau de prea mult timp, cînd Barbicane găsi o ieşire: el îşi adună colegii, şi soluţia pe care le-o propuse fu deosebit de înţeleaptă, după cum se va vedea.

– Pornind, zise el, de la ceea ce se petrece în prezent între Florida şi Texas, este evident că aceleaşi dificultăţi se vor naşte între oraşele statului favorizat. Rivalitatea va trece deci de la gen la specie, de la stat la oraş, şi asta-i totul. Or, Texasul are unsprezece oraşe în condiţiile dorite, care-şi vor disputa onoarea acţiunii, şi se vor ivi noi neplăceri, în timp ce Florida nu are decît unul. Să alegem, aşadar, Florida şi oraşul Tampa-Town.

Această hotărîre, făcută publică, îi zdrobi pe deputaţii Texasului. Ei intrară într-o furie de nedescris şi adresară provocări nominale diverşilor membri ai Gun-Clubului. Magistraţii din Baltimore n-avură de luat decît o hotărîre, şi ei o luară. Fu pregătit un tren special, în care fură îmbarcaţi texanii, de voie de nevoie, şi ei părăsiră oraşul cu o viteză de treizeci de mile pe oră. Dar, oricît de repede fură expediaţi, avură timp de-a azvîrli o ultimă ironie adversarilor lor.

Făcînd aluzie la îngustimea Floridei, simplă peninsulă strînsă între două mări, pretinseră că ea nu va rezista zdruncinăturii tirului şi că va sări în aer odată cu lovitura de tun.

– Ei bine! Să sară! răspunseră laconic cei din Florida.

Comanda acum !!!
DVD-AUDIO-MP3 - 9 romane !!!

Biografie

Opera

Comanda acum !!!
DVD-AUDIO-MP3 - 9 romane !!!