De la Pamant la Luna - Partea 1 - Capitolul 10

de Jules Verne

UN DUŞMAN LA DOUĂZECI ŞI CINCI DE MILIOANE DE PRIETENI

Publicul american manifesta un puternic interes faţă de cele mai mici detalii ale acţiunii iniţiate de Gun-Club. Urmărea zi de zi discuţiile comitetului. Cele mai simple pregătiri ale acestei mari experienţe, problemele de calcul ce se ridicau, dificultăţile mecanice, într-un cuvînt «punerea sa în mişcare», iată ce-l pasiona în cel mai înalt grad.

Se scurse mai mult de un an între începerea lucrărilor şi terminarea lor; dar acest interval de timp n-a fost lipsit de emoţii; alegerea amplasamentului pentru foraj, construcţia formei, fonta pentru Columbiad, încărcarea sa foarte primejdioasă erau mai mult decît trebuia pentru a stimula curiozitatea publică. Proiectilul, odată lansat, va scăpa privirilor în cîteva zeci de secunde; ce se va întîmpla apoi, cum se va comporta în spaţiu, în ce fel va atinge Luna, toate acestea numai un mic număr de privilegiaţi le vor vedea cu proprii lor ochi. Aşa se explică de ce pregătirile experienţei, amănuntele precise ale execuţiei stîrneau în acel moment atîta interes.

Totuşi, atracţia pur ştiinţifică a acţiunii fu pe neaşteptate tulburată de un incident.

Se ştie cît de numeroase erau legiunile de admiratori şi de prieteni pe care proiectul lui Barbicane i le-a alăturat autorului. Totuşi, pe cît de onorabil, de extraordinar era acest fapt, majoritatea nu însemna unanimitate. Un singur om, unul singur în toate Statele Unite, protesta împotriva iniţiativei Gun-Clubului; el nu pierdea nici o ocazie s-o atace cu violenţă; şi fiindcă natura omului este astfel făcută, Barbicane fu mai sensibil la această opoziţie, a unuia singur, decît la aplauzele tuturor celorlalţi.

Totuşi, el cunoştea bine motivul acestei antipatii, de unde venea această ostilitate singuratică, pentru ce era ea personală şi de dată veche, în sfîrşit, mai ştia datorită cărei rivalităţi a luat naştere.

Pe acest duşman stăruitor, preşedintele Gun-Clubului nu-l văzuse niciodată. Din fericire, căci întîlnirea dintre cei doi ar fi avut desigur urmări supărătoare. Acest rival era un savant ca şi Barbicane, o fire semeaţă, cutezătoare, hotărîtă, violentă, un adevărat yankeu. El se numea căpitanul Nicholl. Locuia la Philadelphia.

Toată lumea ştie ce luptă curioasă a avut loc în timpul războiului de secesiune între proiectil şi cuirasa navelor blindate; primul destinat a străpunge pe cealaltă, a doua să nu se lase în nici un punct găurită. De aici, o transformare radicală a marinei statelor din cele două continente. Ghiuleaua şi placa luptară cu o îndîrjire fară precedent, una mărindu-se, cealaltă îngroşîndu-se într-o proporţie constantă. Navele înarmate cu tunuri formidabile intrau în foc la adăpostul invulnerabilei lor carapace. Un Merrimac, Monitor, Ram-Tenesse, Weckaunsen lansa proiectile enorme, după ce era blindat contra proiectilelor altora. Făceau altuia ceea ce nu voiau să li se facă lor, principiu imoral pe care se bizuie toată arta războiului.

Or, dacă Barbicane, era un mare specialist în turnarea proiectilelor, Nicholl era un mare făuritor al plăcilor. Unul lucra zi şi noapte la Baltimore, şi celălalt la Philadelphia. Fiecare reprezenta un curent de idei în esenţă opuse.

De îndată ce Barbicane inventa o nouă ghiulea, Nicholl inventa o nouă placă. Preşedintele Gun-Clubului îşi petrecea viaţa facînd găuri, căpitanul împiedicîndu-l. De aici o rivalitate în fiece moment, care mergea pînă la insulte. Nicholl apărea în visele lui Barbicane sub forma unei platoşe de nepătruns contra căreia el se zdrobea, şi Barbicane, în visele lui Nicholl, ca un proiectil care îl străpungea dintr-o parte în alta.

Cu toate acestea, deşi urmau două linii divergente, aceşti savanţi ar fi sfirşit prin a se întîlni, în pofida tuturor axiomelor geometriei; dar atunci ar fi fost pe terenul de duel. Din fericire pentru aceşti doi cetăteni atît de folositori tării lor, o distantă de 50-60 de mile îi despărţea pe unul de celălalt, şi prietenii lor presăraseră drumul cu atari obstacole încît nu se întîlniseră niciodată.

Acum, care din cei doi inventatori era învins de celălalt, nu se prea ştia; rezultatele obţinute făceau dificilă o apreciere justă. Se părea, totuşi, că, în cele din urmă, placa trebuia să sfirşească prin a ceda ghiulelei.

Cu toate acestea, se manifestau unele îndoieli printre oamenii competenţi. La ultimele experienţe, proiectilele cilindrice-conice ale lui Barbicane rămaseră înfipte ca nişte ace cu gămălie în plăcile lui Nicholl; în ziua aceea, forjorul din Philadelphia se crezu victorios şi arătă un dispreţ fară de margini pentru rivalul său; dar cînd acesta înlocui, mai tîrziu, ghiulelele conice cu simple obuze de şase sute de livre, căpitanul trebui să lase nasul în jos. Într-adevăr, aceste proiectile, cu toate că erau animate de o viteză mediocră, sparseră, găuriră, făcură să zboare în bucăţi plăcile din cel mai bun metal.

Or, cînd lucrurile ajunseseră aici şi victoria părea că trebuie să rămînă de partea ghiulelei, războiul se sfîrşi în ziua în care Nicholl termina o nouă cuirasă din oţel forjat! Era o capodoperă în genul său; ea înfrunta toate proiectilele lumii. Căpitanul o transportă pe poligonul din Washington, provocîndu-l pe preşedintele Gun-Clubului să o străpungă. După încheierea păcii, Barbicane însă nu vru să facă experienţa.

Atunci Nicholl, furios, se oferi să expună placa sa loviturilor oricărei ghiulele, cît de năstruşnică: plină, scobită, rotundă sau conică. Preşedintele, care era hotărît să nu-şi compromită ultimul succes, refuză.

Nicholl, enervat de această îndărătnicie incalificabilă, vru să-l ispitească pe Barbicane lăsîndu-i toate avantajele. El propuse să pună placa sa la două sute de yarzi distanţă de tun. Barbicane persevera în refuzul său. Dar la o sută de yarzi? Nici chiar la şaptezeci şi cinci!

– La cincizeci, atunci, strigă căpitanul prin vocea ziarelor; la douăzeci şi cinci yarzi va sta placa mea, iar eu mă voi afla în spatele ei.

Chiar în cazul cînd căpitanul Nicholl se va pune în faţă, răspunse Barbicane, el tot n-ar trage.

Nicholl, la această replică, nu se mai stăpîni; el veni cu aluzii jignitoare; dădu de înţeles rivalului său că era laş din fire; că omului care refuză să tragă o lovitură de tun îi este mai curînd frică de ea; că, în definitiv, aceşti artilerişti, care se bat acum de la şase mile distanţă, au înlocuit prevăzători curajul individual cu formulele matematice şi că, definitiv, nu-i nevoie de mai puţină bravură ca să aştepţi în linişte o ghiulea în spatele plăcii, decît ca să tragi cu tunul după toate regulile artei.

La aceste insinuări, Barbicane nu răspunse nimic; poate că nici nu le cunoscu, deoarece atunci calculele marii sale acţiuni îl absorbeau în întregime.

Cînd facu faimoasa sa comunicare Gun-Clubului, furia căpitanului Nicholl ajunse la culme. Se îmbinau în el o supremă invidie şi un sentiment de absolută neputinţă. Cum să inventeze el un lucru mai bun decît acest Columbiad de nouă sute de picioare? Ce cuirasă va rezista, vreodată, unui proiectil de treizeci de mii de livre?! Nicholl rămase mai întîi încremenit, consternat, frînt sub această «lovitură de tun», apoi se restabili şi decise să zdrobească propunerea lui Barbicane cu greutatea argumentelor sale.

Atacă, aşadar, foarte violent lucrările Gun-Clubului; publică numeroase scrisori pe care ziarele nu refuzară să le reproducă. Încercă să distrugă în mod ştiinţific opera lui Barbicane. Odată războiul început între ei, chemă în ajutorul său argumente de tot felul, şi, ca să fim sinceri, adeseori cam răuvoitoare şi de prost-gust.

Mai întîi Barbicane fu cu violenţă atacat în calculele sale. Nicholl încercă să demonstreze prin A + B falsitatea formulelor sale şi îl acuză că nu cunoaşte principiile elementare ale baslisticii. Printre alte erori citate, în urma calculelor făcute de el, Nicholl, era absolut imposibil de a imprima unui corp oarecare o viteză de douăsprezece mii de yarzi pe secundă; el susţinu, cu algebra în mînă, că, pînă şi cu această viteză, niciodată un proiectil atît de greu nu va trece limitele atmosferei trestre. N-ar parcurge nici măcar opt leghe! Mai mult încă! Socotind chiar că poate fi obţinută o asemenea viteză şi că ar fi suficientă, obuzul nu va rezista presiunii gazelor degajate de aprinderea a un milion şase sute de mii de livre de pulbere sau, chiar dacă ar rezista la această presiune, n-ar suporta o asemenea temperatură, ci s-ar topi la ieşirea sa din Columbiad şi ar recădea ca o ploaie clocotitoare deasupra capetelor imprudenţilor spectatori.

Barbicane, la toate aceste atacuri, nici nu clipi şi-şi continuă opera.

Atunci Nicholl puse problema sub alte aspecte; fară a vorbi de inutilitatea acestei acţiuni din toate punctele de vedere, el privi experienţa ca foarte periculoasă, atît pentru cetăţenii care îngăduiau cu prezenţa lor un asemenea spectacol condamnabil, cît şi pentru oraşele care se învecinau cu acest tun jalnic; el remarcă de asemenea că dacă proiectilul nu-şi atinge ţinta, încercarea fiind absolut imposibilă, el va cădea evident pe pămînt şi căderea unei asemenea mase, înmulţită cu pătratul vitezei sale, ar pune în pericol în mod deosebit vreun punct de pe glob. Deci, în asemenea împrejurări şi fară a îngrădi cu nimic drepturile cetăţenilor liberi, era unul dintre cazurile cînd intervenţia guvernului devenea necesară, căci nu trebuia periclitată siguranţa tuturor pentru bunul plac al unuia singur.

Se vede la ce exagerări se lăsa dus căpitanul Nicholl. Dar numai el era de această părere. Astfel că nimeni nu ţinu cont de neplăcutele sale prevestiri. Îl lăsară aşadar să strige cît îl ţinea gura, pînă îşi va sparge pieptul, de vreme ce-i făcea plăcere. Era apărătorul unei cauze pierdute dinainte; îl auzeau, dar nu-l ascultau şi el nu răpi nici un singur admirator al preşedintelui Gun-Clubului. Acesta, dealtfel, nici măcar nu se osteni să replice la argumentele rivalului său.

Nicholl, încolţit, cu spatele la zid, neputînd plăti cu viaţa pentru a-şi apăra cauza, se hotărî să plătească cu bani. Propuse, aşadar, public, în ziarul Enquirer din Richmond o serie de pariuri cam în aceşti termeni şi urmînd o proporţie crescîndă.

El paria:

1 Că fondurile necesare acţiunii Gun-Clubului nu se vor aduna... pe 1000 dolari.

2 Că operaţiunea turnării fontei tunului de nouă sute de picioare era impracticabilă şi nu va reuşi....... pe 2 000 dolari.

3 Că era imposibil să încarci Columbiadul şi că pyroxilul va lua foc de la el însuşi sub presiunea proiectilului... pe 3000 dolari.

4 Că tunul va exploda la prima lovitură... pe 4000 dolari.

5 Că proiectilul nu va străbate nici şase mile şi va recădea la cîteva secunde după ce va fi lansat pe 5000 dolari.

Se vede, aşadar, ce sumă importantă risca Nicholl în neînduplecata-i îndărătnicie. Era vorba de nu mai puţin de cincisprezece mii de dolari.

În pofida importanţei pariului, la 19 mai, el primi un plic sigilat, cu un răspuns de un superb laconism, conceput în aceşti termeni:

Baltimore, 18 octombrie

ACCEPT.

BARBICANE.

Comanda acum !!!
DVD-AUDIO-MP3 - 9 romane !!!

Biografie

Opera

Comanda acum !!!
DVD-AUDIO-MP3 - 9 romane !!!