De la Pamant la Luna - Partea 1 - Capitolul 4
de Jules Verne
RĂSPUNSUL OBSERVATORULUI DIN CAMBRIDGE
Între timp Barbicane nu pierdu nici un moment în mijlocul ovaţiilor al căror obiect era. Prima sa grijă a fost să-i întrunească pe colegii săi, în birourile Gun-Clubului. Acolo, după dezbateri, s-a convenit să fie consultaţi astronomii asupra părţii astronomice a acţiunii; răspunsul lor odată cunoscut, s-ar discuta atunci mijloacele mecanice, şi nimic nu va fi neglijat pentru a asigura succesul acestei mari experienţe.
O notă foarte precisă, conţinînd probleme speciale, a fost redactată şi adresată Observatorului din Cambridge, în Massachussets. Acest oraş, unde a fost înfiinţată prima Universitate a Statelor Unite, este pe drept cuvînt celebru prin observatorul său astronomic. Acolo se găsesc renumiţi savanţi de cel mai înalt merit; acolo funcţionează puternica lunetă care-i permite lui Bond să soluţioneze problema nebuloasei Andromeda şi lui Clarke să descopere satelitul lui Sirius. Această instituţie celebră justifica deci în toate privinţele încrederea Gun-Clubului.
Şi, după două zile, răspunsul său, aşteptat cu nerăbdare, a ajuns în mîinile preşedintelui Barbicane. El era conceput în aceşti termeni:
DIRECTORUL OBSERVATORULUI DIN CAMBRIDGE
CĂTRE PREŞEDINTELE GUN-CLUBULUI DIN BALTIMORE
Cambridge, 7 octombrie
La onorata dv. scrisoare din 6 curent, adresată Observatorului din Cambridge în numele membrilor Gun-Clubului din Baltimore, biroul nostru s-a reunit imediat şi a găsit de cuviinţă să răspundă după cum urmează:
Întrebările care i-au fost puse sînt acestea:
1. Este posibil de a se trimite un proiectil în Lună?
2. Care este distanţa exactă care separă Pămîntul de satelitul său?
3. Care va fi durata traiectoriei proiectilului căruia îi va fi imprimată o viteză iniţială suficientă şi, în consecinţă, în ce moment va trebui lansat pentru a întîlni Luna într-un punct determinat?
4. La ce moment precis se va găsi Luna în poziţia cea mai favorabilă pentru a fi atinsă de proiectil?
5. Care punct al cerului va trebui ţintit cu tunul destinat să lanseze proiectilul?
6. Ce loc va ocupa Luna pe cer în momentul cînd va pleca proiectilul?
La prima întrebare: «Este posibil de a se trimite un proiectil în Lună?» răspundem:
Da, este posibil de a se trimite un proiectil în Lună, dacă se reuşeşte să se imprime acestui proiectil o viteză iniţială de douăsprezece mii de yarzi pe secundă. Calculul demonstrează că această viteză este suficientă. Pe măsură ce te îndepărtezi de Pămînt, acţiunea gravitaţiei scade în raport invers cu pătratul distanţelor, cu alte cuvinte, pentru o distanţă de trei ori mai mare, această acţiune este de nouă ori mai puţin puternică. În consecinţă, greutatea ghiulelei va scădea rapid şi va sfîrşi prin a fi anulată complet în momentul în care atracţia Lunii va fi egală cu aceea a Pămîntului, adică la a 47,52-a parte a traiectoriei, în acel moment, proiectilul nu va mai cîntări nimic, şi dacă trece de acest punct, va cădea pe Lună doar prin simplul efect al atracţiei lunare. Posibilitatea teoretică a experienţei este deci absolut demonstrată; în ce priveşte reuşita sa, ea depinde numai de puterea maşinii utilizate.
La a doua întrebare: «Care este distanţa exactă care separă Pămîntul de satelitul său?» răspundem:
Luna nu descrie în jurul Pămîntului o circumferinţă, ci mai bine-zis o elipsă în care globul nostru ocupă unul din focare; de aici rezultă că Luna se găseşte cînd mai apropiată de Pămînt, cînd mai depărtată, sau în termeni astronomici, cînd la apogeu, cînd la perigeu. Or, diferenţa între cea mai mare şi cea mai mică distanţă este în specie destul de considerabilă pentru a nu trebui să fie neglijată. Într-adevăr, la apogeu, Luna este la două sute patruzeci şi şapte mii cinci sute cincizeci şi două mile (99,640 leghe de 4 kilometri) şi la perigeu, la numai două sute optsprezece mii şase sute cincizeci şi şapte mile (88,010 leghe) ceea ce face o diferenţă de douăzeci şi opt de mii opt sute nouăzeci şi cinci mile (11,630 leghe) sau mai mult de a noua parte a parcursului. Deci distanţa la perigeu a Lunii e cea care trebuie să servească ca bază calculelor.
La a treia întrebare: «Care va fi durata traiectoriei proiectilului căruia i se imprimă o viteză iniţială suficientă şi, deci, la ce moment va trebui lansat pentru a întîlni Luna la un punct determinat?» răspundem:
Dacă ghiuleaua ar păstra la nesfîrşit viteza iniţială de douăsprezece mii de yarzipe secundă, care-i va fi imprimată la plecare, va dura aproximativ nouă ore pînă să ajungă la destinaţie; dar cum această viteză iniţială va fi continuu în descreştere, după toate calculele făcute, proiectilul va face trei sute de mii de secunde, adică optzeci şi trei de ore şi douăzeci de minute, pentru a atinge punctul unde atracţiile terestră şi lunară sînt în echilibru, şi din acest punct va cădea pe Lună în cincizeci de mii de secunde, sau treisprezece ore, cincizeci şi trei de minute şi douăzeci de secunde. Aşadar, va trebui lansat cu nouăzeci şi şapte de ore, treisprezece minute şi douăzeci de secunde înaintea sosirii Lunii în punctul ochit.
La a patra întrebare: «în ce moment precis, se va găsi Luna în poziţia cea mai favorabilă pentru a fi atinsă de proiectil?» răspundem:
După cele spuse mai sus, trebuie mai întîi să se aleagă perioada în care Luna va fi la perigeu, şi în acelaşi timp momentul unde ea va trece la zenit, ceea ce va mai diminua parcursul cu o distanţă egală cu raza terestră, adică cu trei mii nouă sute nouăsprezece mile; astfel încît parcursul definitiv va fi de două sute patruzeci de mii nouă sute şaptezeci şi şase mile (86,410 leghe). Dar dacă Luna trece la perigeul său în fiecare lună, ea nu se găseşte întotdeauna la zenit în acel moment. Ea nu se prezintă în aceste două condiţii decît la intervale lungi. Va trebui deci aşteptată coincidenţa trecerii la perigeu şi la zenit. Or, printr-o fericită întîmplare, la patru decembrie anul viitor, Luna va oferi aceste două condiţii: la miezul nopţii ea va fi la perigeu, adică la cea mai scurtă distanţă de Pămînt, şi se va afla în acelaşi timp la zenit.
La a cincea întrebare: «Carepunct al cerului va trebui ţintit cu tunul destinat să lanseze proiectilul?» răspundem:
Observaţiile precedente fiind admise, tunul va trebui să fie îndreptat spre zenitul locului; astfel, tirul va fi perpendicular pe planul orizontului şi proiectilul se va sustrage mai repede efectelor atracţiei terestre.
Dar, pentru ca Luna să urce la zenitul unui loc, trebuie ca acest loc să nu fie mai înalt în latitudine decît înclinarea acestui astru, altfel spus, să fie cuprins între 0° şi 28° latitudine nordică sau sudică.
Din oricare altă parte, tirul ar trebui să fie neapărat oblic, ceea ce ar dăuna reuşitei acestei experienţe.
La a şasea întrebare: «Ce loc va ocupa Luna pe cer în momentul cînd va pleca proiectilul?» răspundem:
În momentul cînd proiectilul va fi lansat în spaţiu, Luna, care înaintează în fiecare zi cu treisprezece grade, zece minute şi treizeci şi cinci secunde, va trebui să se găsească de punctul zenital cu de patru ori acest număr, adică cincizeci şi două grade patruzeci şi două minute şi douăzeci secunde, spaţiu care corespunde drumului pe care ea îl va face în timpul duratei de parcurs a proiectilului. Dar cum trebuie în acelaşi timp să se ţină cont de deviaţia pe care o va suferi proiectilul datorită mişcării de rotaţie a Pămîntului şi cum proiectilul nu va ajunge la Lună după ce va fi deviat cu o distanţă egală cu şaisprezece raze terestre, care, calculate pe orbita Lunii, fac circa unsprezece grade, trebuie adăugate aceste unsprezece grade la acelea care exprimă întîrzierea Lunii, deja menţionată, adică să se ajungă la aproximativ şaizeci şi patru grade în cifre rotunde. Astfel încît, în momentul tragerii, raza vizuală dusă spre Lună va face cu verticala locului un unghi de şaizeci şi patru de grade.
Acestea sînt răspunsurile la întrebările puse Observatorului din Cambridge de membrii Gun-Clubului.
În rezumat:
1 Tunul va trebui să fie aşezat într-o ţară situată între 0° şi 28° latitudine nordică sau sudică.
2 El va trebui să fie orientat spre zenitul locului.
3 Proiectilul va trebui să fie animat cu o viteză iniţială de douăsprezece mii yarzi pe secundă.
4 El va trebui să fie lansat la 1 decembrie anul viitor, la ora unsprezece fără treisprezece minute şi douăzeci secunde.
5 El va întîlni Luna la patru zile după plecarea sa, la patru decembrie, fix la miezul nopţii, în momentul cînd ea va trece la zenit.
Membrii Gun-Clubului vor trebui, aşadar, să înceapă fără întîrziere lucrările necesare pentru o asemenea acţiune şi să fie pregătiţi să efectueze la momentul determinat lansarea, căci, dacă ei lasă să treacă această dată de patru decembrie, nu vor mai întîlni Luna în aceleaşi condiţii de perigeu şi zenit decît după optsprezece zile.
Biroul Observatorului din Cambridge se pune întru totul la dispoziţia lor pentru problemele de astronomie teoretică şi adaugă prin prezenta felicitările sale la acelea ale întregii Americi.
În numele biroului,
J.M. BELFAST
Directorul Observatorului din Cambridge.
De la Pamant la Luna - Partea 1 - Capitolul 1
De la Pamant la Luna - Partea 1 - Capitolul 2
De la Pamant la Luna - Partea 1 - Capitolul 3
De la Pamant la Luna - Partea 1 - Capitolul 4
De la Pamant la Luna - Partea 1 - Capitolul 5
De la Pamant la Luna - Partea 1 - Capitolul 6
De la Pamant la Luna - Partea 1 - Capitolul 7
De la Pamant la Luna - Partea 1 - Capitolul 8
De la Pamant la Luna - Partea 1 - Capitolul 9
De la Pamant la Luna - Partea 1 - Capitolul 10
De la Pamant la Luna - Partea 1 - Capitolul 11
De la Pamant la Luna - Partea 1 - Capitolul 12
De la Pamant la Luna - Partea 1 - Capitolul 13
De la Pamant la Luna - Partea 1 - Capitolul 14
De la Pamant la Luna - Partea 1 - Capitolul 15
De la Pamant la Luna - Partea 1 - Capitolul 16
De la Pamant la Luna - Partea 1 - Capitolul 17
De la Pamant la Luna - Partea 1 - Capitolul 18
De la Pamant la Luna - Partea 1 - Capitolul 19
De la Pamant la Luna - Partea 1 - Capitolul 20
De la Pamant la Luna - Partea 1 - Capitolul 21
De la Pamant la Luna - Partea 1 - Capitolul 22
De la Pamant la Luna - Partea 1 - Capitolul 23
De la Pamant la Luna - Partea 1 - Capitolul 24
De la Pamant la Luna - Partea 1 - Capitolul 25
De la Pamant la Luna - Partea 1 - Capitolul 26
De la Pamant la Luna - Partea 1 - Capitolul 27
De la Pamant la Luna - Partea 1 - Capitolul 28
De la Pamant la Luna - Partea 2 - Capitolul 1
De la Pamant la Luna - Partea 2 - Capitolul 2
De la Pamant la Luna - Partea 2 - Capitolul 3
De la Pamant la Luna - Partea 2- Capitolul 4
De la Pamant la Luna - Partea 2 - Capitolul 5
De la Pamant la Luna - Partea 2 - Capitolul 6
De la Pamant la Luna - Partea 2 - Capitolul 7
De la Pamant la Luna - Partea 2 - Capitolul 8
De la Pamant la Luna - Partea 2 - Capitolul 9
De la Pamant la Luna - Partea 2 - Capitolul 10
De la Pamant la Luna - Partea 2 - Capitolul 11
De la Pamant la Luna - Partea 2 - Capitolul 12
De la Pamant la Luna - Partea 2 - Capitolul 13
De la Pamant la Luna - Partea 2 - Capitolul 14
De la Pamant la Luna - Partea 2 - Capitolul 15
De la Pamant la Luna - Partea 2 - Capitolul 16
De la Pamant la Luna - Partea 2 - Capitolul 17
De la Pamant la Luna - Partea 2 - Capitolul 18
De la Pamant la Luna - Partea 2 - Capitolul 19
De la Pamant la Luna - Partea 2 - Capitolul 20
De la Pamant la Luna - Partea 2 - Capitolul 21
De la Pamant la Luna - Partea 2 - Capitolul 22
De la Pamant la Luna - Partea 2 - Capitolul 23
Aceasta pagina a fost accesata de 1776 ori.