Claudius Bombarnac - Capitolul 10

de Jules Verne

CAPITOLUL X

La ora douăsprezece şi un sfert, trenul nostru a depăşit gara
Kari-Bata, care seamănă cu una dintre staţiile de cale ferată de pe
traseul de la Napoli la Sorrento, cu acoperişurile ei în stil italian.
Văd o tabără mare, asiatico-rusă, ale cărei corturi se mişcă în băta-
ia unui vânt rece. Am intrat în oaza de la Merv¹, lungă de două-
zeci şi şase de kilometri, lată de doisprezece şi având o suprafaţă
de şase sute de mii de hectare - nu s-ar spune că informaţiile melc
nu sunt precise. La dreapta şi Ia stânga, se întindeau ogoare, pâl-
curi de copaci falnici, o succesiune neîntreruptă de sate, de colibe
aşezate între tufişuri, de livezi cu pomi faictiferi între case, de turme
de oi şi cirezi de boi răspândite pe păşuni. Această câmpie bogată
este scăldată de Murgab (Apa Albă) sau de braţele râului şi fazanii
mişună aici precum corbii pe suprafaţa şesurilor Normandiei.

La ora unu după-amiază, trenul se opreşte în gara Merv, la opt
sute douăzeci şi doi de kilometri de Uzun-Ada.

Oraşul a fost adesea năruit şi refăcut. Războaiele nu l-au cmţat.
Odinioară se pare că fusese un cuib de tâlhari şi răufăcători şi pen-
tru Ki-Tsung c păcat că n-a trăit în vremea aceea. Poate că ar fi
devenit un Ginghis-Han.

Ne oprim şapte ore la Merv. Aceasta înseamnă că voi avea timp
să vizitez acest oraş ciudat, a cărui transformare fizică şi morală
a fost profundă.

I-am spus maiorului Noltitz:

— Dacă nu abuzez de bunăvoinţa dumitale, pot să te rog să
mă însoţeşti...

— Cu plăcere, mi-a răspuns. Şi pe cont propriu aş fi revăzut
bucuros Mervul.

Am pornit-o amândoi în pas vioi.

— Trebuie să te previn, îmi atrage atenţia maiorul, că vom
vizita oraşul nou.

— Şi de ce nu începem cu cel vechi? Ar fi mai logic şi chiar
mai... cronologic.

— Pentru că vechiul Merv se află la treizeci de kilometri dis-
tanţă de cel nou şi de-abia dacă-l vei zări în trecere. Aşadar, nu
ai de ales, bizuieşte-te pe descrierile atât de exacte ale marelui
vostru geograf, Elisée Reclus.

Cititorii nu vor pierde într-adevăr nimic.

Distanţa de la gară la noul Merv este scurtă. Dar ce praf îngro-
zitor! Partea comercială a oraşului a fost construită pc malul stâng
al râului - în stil american, deci trebuie să-i placă lui Fulk
Ephrinell: străzi lungi, parcă trase cu linia, întretăindu-se în un-
ghiuri drepte; bulevarde rectilinii mărginite de copaci; un nesfâr-
şit du-te-vino de neguţători de toate soiurile, numeroase cămile
şi dromaderi - aceştia din urmă foarte căutaţi, pentru că sunt rezis-
tenţi Ia oboseală şi trebuie să menţionez că au cocoaşe care se deo-
sebesc de cele ale dromaderilor din Africa. Am văzut puţine femei
pc străzile însorite, care par să fie încălzite la roşu. Totuşi, am
observat câteva tipuri feminine remarcabile, îmbrăcate cu haine
aproape militare, cu cizme moi în picioare şi cu cartuşiera pe piept,
după moda circaziană. Trebuie să te fereşti de câinii vagabonzi,
înfometaţi, cu blană lungă şi colţi înspăimântători, dintr-o rasă
care aminteşte de câinii caucazieni. Aceste animale, după cum
povesteşte inginerul Boulangier, l-au sfâşiat pe un general rus.

— Nu de tot, mă linişti maiorul, confirmându-mi faptul. Au
lăsat neatinse cizmele.

In cartierul comercial, în fundul unor dughene întunecoase, se
vând covoare de o fineţe de necrezut şi de un colorit combinat cu
deosebită artă, în majoritate lucrate de mână de nişte bătrâne, fără
război de ţesut.

Pe amândouă malurile râului sunt cazărmi. Soldaţii turkmeni
au chipiul albastru şi epoleţii albi, în rest fiind îmbrăcaţi în haine
obişnuite.

Peste râu s-a construit un pod de lemn, de cincizeci de metri
lungime, al cărui tablier se sprijină pe capre. Pe el trec nu numai

pietoni, dar şi trenuri, iar deasupra parapetelor sunt întinse fire
telegrafice.

Pe celălalt mal se-nalţă centrul administrativ, unde lucrează
un număr mare de slujbaşi civili, care poartă şapcă pe cap.

De fapt, lucrul cel mai interesant de văzut este un fel de anexă,
satul Teke, o enclavă a Mervului, unde locuiesc urmaşii băştina-
şilor, urmaşi care au păstrat trăsăturile specifice ale neamului:
trupul musculos, urechile depărtate, buzele groase şi barba nea-
gră. De aici se desprinde un ultim rest al culorii locale care-i
lipseşte oraşului nou.

La cotitura unei străzi a centrului comercial, îi întâlnim pe
negustorul american şi negustorita englezoaică.

— Domnule Ephrincll! exclam. Cc-aţi găsit atât de deosebit
în Mcrvul ăsta nou?

— Faptul că oraşul este aproape yankeu şi va fi pe deplin
yankeu în ziua în care va fi înzestrat cu tramvaie şi iluminat cu
felinare cu gaz.

— Asta se va-ntâmpla cu timpul.

— Sper, şi atunci Merv va avea dreptul să se numească
într-adevăr un oraş modern.

—^: în ce mă priveşte, domnule Ephrinell, aş fi preferat o excursie
în vechiul Merv. Să vizitez moscheile, fortăreaţa, palatele. Din
păcate, e cam departe, trenul nu opreşte acolo, dar îmi pare foarte
rău...

— Hm, plescăie din limbă yankeul. Ceea ce regret eu este că
nu prea am ce face în ţinuturile turkmene. Oamenii au nişte dinţi...

— Iar femeile nişte plete! adăugă Miss Horatia Bluett.

— Ei bine, domnişoară, cumpăraţi aceste plete şi nu vă veţi
fi pierdut timpul degeaba.

— Aşa o să şi procedeze firma „Holmes-Holme" din Londra,
îmi replică Miss Horatia Bluett, de îndată ce vom fi epuizat stocul
capilar din China.

Cu aceste cuvinte, cei doi ne părăsesc. îi propun atunci maioru-
lui Noltitz - era ora şase - să cinăm în Merv, înainte de plecarea

i se spune „borş", preparată cu lapte acru, m-aş feri s-o recomand
iubitorilor de mâncăruri fine de la Secolul XX.

Mă-ntorc cu gândul la depeşa referitoare la mandarinul pen-
tru care trenul nostru este un „convoi", în cea mai funebră accep-
ţiune a cuvântului. Oare Popov a obţinut de la muţii care-l ve-
ghează numele înaltului demnitar?

Da, a reuşit! Numai ce ajungem pe peronul gării, că aleargă
spre mine zicând:

— Ştiu numele!

— Care este?

— Ycn-Lu! Marele mandarin Yen-Lu, din Beijing!

— Mulţumesc, Popov.

Mă reped numaidecât spre poştă, de unde expediez următoarea
telegramă cu destinaţia Secolul XX:

Merv, 16 mai, ora 7 seara.

Trenul Marele Transasiatic pleacă din Merv. Luat de la Duşak
trupul marelui mandarin Yen-Lu, venind de la Paris, cu destinaţia
Beijing.

Costul depeşei este foarte mare, dar, trebuie să recunoaştem,
merită. Numele lui Yen-Lu s-a răspândit printre călători şi mi-a
făcut chiar impresia că seniorul Faruskiar surâdea când îl auzea
rostit de unul sau de altul.

Am părăsit gara în cursul serii, la ora opt fix. După patruzeci
de minute, treceam pe lângă vechiul Merv, dar, noaptea fiind
întunecată, n-am putut zări nimic. Ştiam că se-nalţă acolo o
fortăreaţă cu turnuri pătrate şi incinta din cărămizi arse la soare,
ruine ale unor morminte şi palate, urme ale unor moschei, un întreg
ansamblu de obiecte arheologice, care ar fi avut dreptul la nu mai
puţin de două sute de rânduri scrise cu caractere mici.

— Consolează-te, mi-a spus maiorul Noltitz, vechiul Merv a
fost refăcut de patru ori. Dacă ai fi văzut al patrulea oraş,
Bayram-Ali, din perioada persană, nu l-ai fi văzut pe al treilea,
care data din epoca mongolă şi cu atât mai puţin pe cel musul-
man, care se numea Sultan-Sandjar-Kala, care a fost al doilea, şi
nici pe departe pe primul. Acestuia, unii îi spun Iskander-Kala,
după numele lui Alexandru Macedon, alţii Ghiaur-Kala, atribuind
întemeierea lui Zoroastru, cu o mic de ani înaintea erei noastre.
Aşa că te sfătuiesc să-ţi arunci la coş părerile de rău.

Ceea ce am şi făcut, neavând altă alternativă.

Trenul nostru a luat-o spre nord-est. Gările sunt situate la dis-
tanţe de douăzeci până la treizeci de verste între ele. Nu le este
anunţat numele, deoarece trenul nu opreşte în nici una dintre ele
şi sunt nevoit să le aflu din „Mersul trenurilor": Keltsi, Ravina -
de unde această denumire italiană într-un ţinut turkmen? - Peski,
Repetck ctc. Străbatem deşertul lipsit de cel mai mic strop de apă.

S-au săpat aici puţuri arteziene care alimentează îndestulător
rezervoarele liniei. Maiorul îmi spune că inginerii au întâmpinat
mari greutăţi în stabilizarea dunelor de nisip în această parte a căii
ferate. Dacă palisadele n-ar fi aşezate oblic, ca nervurile unei frun-
ze, şinele ar fi fost năpădite iute de nisip şi circulaţia trenurilor
ar fi fost imposibilă.

De îndată ce trecem de porţiunea presărată cu dune, în jurul
nostru se desfăşoară iarăşi şesul neted, pe unde contracţia căii fe-
rate a mers repede.

Tovarăşii mei adorm unul după altul şi vagonul nostru se trans-
formă iar în vagon de dormit.

Revin la situaţia românului meu. Trebuie să încerc să-l revăd
chiar în noaptea asta? Bineînţeles! Şi nu numai pentru a-mi sa-
tisface o curiozitate foarte firească, dar şi pentru a-l linişti,
într-adevăr, ştiind că secretul lui este cunoscut de către persoana
care i-a vorbit prin panoul lăzii, nu vreau să fiu pricina pentru
care să-i treacă prin minte să coboare în vreuna dintre gări, să-şi

11, unul dintre cele mai preţioase din colecţia mea. Sunt, aşadar,
hotărât să-i fac o vizită înainte de zorii zilei de mâine.

Cât de lungi mi s-au părut orele! de câteva ori era gata să
adorm. De aceea, chiar am ieşit în două sau trei rânduri să iau
aer pe platformă.

Fără să aibă întârziere, trenul intră în gară Ciardzou, la versta
o mie cinci. Oraşul este o importantă aşezare a hanatului
Buharei, unde Transcaspianul a ajuns întâia oară la sfârşitul lui
noiembrie 1886, adică la şaptesprezece luni după punerea primei
traverse. Ne aflăm la numai douăsprezece verste de Amu-Daria
şi, după ce traversăm fluviul, am intenţia să săvârşesc operaţiunea
pe care mi-am propus-o.

Am spus că oprirea la Ciardzou trebuie să dureze un sfert dc
ceas. Câţiva călători coboară, căci ţinta lor era tocmai acest oraş,
care are o populaţie de treizeci de mii de locuitori. Alţii se îmbar-
că pentru Buhara şi Samarkand, dar sunt numai pasageri pentru
clasa a doua. Pc peron este destulă forfotă. Am coborât şi toc-
mai mă plimbam pe lângă furgonul de la capul trenului, când am
observat că portiera s-a deschis şi s-a închis fără zgomot. Un om
s-a târât pe platformă şi s-a strecurat prin gara abia luminată de
câteva lămpi cu petrol. Este românul meu... Nu poate fi decât el...
N-a fost văzut şi s-a amestecat printre ceilalţi călători. Dar care
era motivul sau cauza acestei escapade? Să-şi împrospăteze
proviziile de la bufetul gării? Oare intenţia lui nu era, după cum
mă temeam eu, să dea bir cu fugiţii? Dar, dacă-i aşa, am să ştiu
cum să-l împiedic. Am să-i spun cine sunt - am să-i făgăduiesc
sprijin şi ajutor, li voi vorbi în franceză, în engleză, în germană,
în rusă - la alegere... îi voi spune:

— Prietene, bizuie-te pe discreţia mea... Nu te voi trăda... Am
să-ţi aduc merinde pe timpul nopţii... Şi o dată cu ele am să te

copleşesc cu încurajări... Nu uita că domnişoara Zinca Klork, cu
siguranţă cea mai frumoasă dintre românce, te aşteaptă la
Beijing etc.

Aşadar, mă ţin după el, fără să am acrul că-l urmăresc. In for-
fota din gară, nu-i prea mare pericolul să fie descoperit. Nici Popov,
nici alt slujbaş n-ar putea bănui că înşală compania. Dar oare n-o
să se-ndrcptc spre ieşire şi o să-mi scape? Nu, n-a vrut decât să-şi
dezmorţească picioarele mai în tihnă decât umblând prin furgon.
După o întemniţare care durează de la Balcu - adică de şaizeci de ore
— arc şi el dreptul la zece minute de libertate.

Este un bărbat de statură mijlocie, cu mişcări suple, cu mersul
lunecos. Se ghemuie, se face covrig ca o pisică şi nu cred că se simte
prea înghesuit în lada lui. Poartă o vestă cafenie, cu pantaloni strânşi
în talie cu o curca şi o şapcă îmblănită. Totul în culori închise.

M-am linştit în privinţa intenţiilor sale. Se întoarce spre fur-
gon, pune piciorul pe scară şi, păşind pe platformă, intră înăun-
tru. Uşa se închide încetişor în urma lui. De îndată ce trenul se
va pune în mişcare, voi bate la panoul lăzii şi, de data asta...

O nouă piedică. în loc de un sfert de ceas, trenul rămâne în
gară trei ore. O uşoară avarie la una dintre frânele locomotivei,
care a trebuit reparată. De aceea, în ciuda protestelor baronului
neamţ, nu plecăm din gară înainte de trei şi jumătate, când începe
să se crape de ziuă.

Prin urmare, dacă nu m-am putut duce în furgon, cel puţin am
văzut Amu-Daria.

Amu-Daria este străvechiul Oxus, rivalul Indusului şi al
Gangelui. Altădată afluent al Mării Caspice, albia cursului său de pe
vremuri fiind încă indicată pe hartă, acum se varsă în Marea Arai.
Alimentat de ploile şi zăpezile Podişului Pamir, îşi plimbă apele
printre faleze de argilă şi nisip. în limba turkmenă, se numeşte „Flu-
viul Mare" şi are o lungime de două mii cinci sute de kilometri.

Trenul intră pe un pod lung de o leghe, construit peste Amu-Daria,
la o înălţime de unsprezece metri deasupra apelor. La trecerea
lui, tablierul tremură pe cei o mie de stâlpi de susţinere, grupaţi

câte cinci la fiecare dintre traversele care se află la o distanţă de
nouă metri una de alta.

Generalul Annenkov a construit acest pod - cel mai important
dintre cele pe care urma să circule Marele Transasiatic - în zece
luni, cheltuind treizeci şi cinci de mii de ruble. Fluviul este de
un galben murdar. Câteva insule răsar ici şi colo, cât cuprinzi cu
ochii.

Popov îmi arată posturi de pază la parapetul podului.

— La ce slujesc? îl întreb.

— Adăpostesc un personal special, însărcinat să dea alarma
în caz de incendiu şi care este înzestrat cu extinctoare şi alte mate-
riale de stingere a focului. Este, pc bună dreptate, o măsură de
prevedere înţeleaptă. Nu numai că scânteile locomotivei au provo-
cat incendii în diverse locuri, dar mai există şi o altă eventuali-
tate de temut. Un mare număr de ambarcaţiuni, majoritatea trans-
portând petrol, circulă pe Amu-Daria, şi aceste ambarcaţiuni se
preschimbă adesea în torţe. Veghea neîncetată este cum nu se poate
mai binevenită, căci, dacă se năruie podul, reconstruirea lui ar dura
aproape un an, în cursul căruia transbordarea călătorilor de pe un
mal pe altul ar fi cât se poate de dificilă.

In sfârşit, trenul a traversat fluviul, încetinind viteza. S-a făcut
ziuă. Din nou, până la a doua gară, Karakul, se întinde deşertul.
Dincolo de ea se conturează meandrele unui afluent al lui
Amu-Daria, Zarafsan, „Fluviul care poartă aur", al cărui curs se
prelungeşte până la Sogdiana, pe suprafaţa acelei oaze roditoare
unde străluceşte oraşul Samarkand. La cinci dimineaţa, trenul
opreşte în hanatul Buharei, la o mie o sută şapte verste depărtare
de Uzun-Ada, începutul drumului său.

Comanda acum !!!
DVD-AUDIO-MP3 - 9 romane !!!

Biografie

Opera

Comanda acum !!!
DVD-AUDIO-MP3 - 9 romane !!!