Cinci saptamani in balon - Capitolul 10
de Jules Verne
CAPITOLUL 10
Incercari anterioare. Cele cinci chesoane ale doctorului. Arzatorul cu hidrogen si oxigen. Caloriferul. Sistemul de manevrare. Succes garantat
Incercari anterioare. Cele cinci chesoane ale doctorului. Arzatorul cu hidrogen si oxigen. Caloriferul. Sistemul de manevrare. Succes garantat
S-a incercat adeseori, domnilor, urcarea sau coborarea dupa vointa, fara sa se piarda balastul sau gazul unui balon. Un francez care se ocupa cu aeronautica, domnul Meunier, a vrut sa realizeze aceasta comprimand gazul intr-un recipient interior. Un belgian, domnul doctor van Hecke, a incercat sa obtina, cu ajutorul unor aripi si al unor lopatele, o forta verticala, care insa a fost neindestulatoare in majoritatea cazurilor. Rezultatele practice obtinute prin aceste diferite mijloace nu sunt demne de luat in seama.
M-am hotarat sa atac problema fara ocol. Mai intai am inlaturat cu totul lestul, ramanand sa-l intrebuintez numai in caz de forta majora, cum ar fi de pilda defectarea aparatului meu, sau nevoia de a ma ridica intr-o clipa, ca sa ma feresc de vreun obstacol
neprevazut.
Sistemul meu de urcare si coborare consta numai in dilatarea sau contractarea gazului inchis in interiorul aerostatului, prin modificarea temperaturii lui. Iata cum ajung la acest rezultat:
Ati vazut imbarcandu-se, odata cu nacela, mai multe vase a caror intrebuintare va este necunoscuta. Sunt cinci vase. Primul poate cuprinde aproximativ douazeci si cinci de galoane de apa, la care, pentru a fi mai buna conducatoare de electricitate, adaug
cateva picaturi de acid sulfuric. Aceasta apa poate fi descompusa cu ajutorul unei puternice pile Bunsen. Apa, dupa cum stiti, se compune din doua parti hidrogen si o parte oxigen.
Acesta din urma, sub actiunea curentului electric, se aduna la polul pozitiv al pilei, de unde trece in al doilea vas. Al treilea vas, asezat deasupra acestuia si avand o capacitate dubla, primeste hidrogenul, care se aduna la polul negativ.
Doua robinete, unul cu un debit dublu fata de celalalt, fac sa comunice aceste din urma doua vase cu al patrulea, care se numeste vasul de amestec. Aici se amesteca cele doua gaze provenite din descompunerea apei. Capacitatea acestui vas este de patruzeci si
unu de picioare cubi. In partea lui superioara se afla o teava de platina, prevazuta cu un robinet.
Cred c-ati inteles, domnilor: aparatul pe care vi-l descriu este pur si simplu un arzator de oxigen si hidrogen, a carui caldura o intrece pe aceea a cuptoarelor obisnuite.
Odata lamuriti asupra acestei prime parti, trec la a doua parte a aparatului:
Dedesubtul balonului meu, care este inchis ermetic, ies doua tevi, la mica departare una de alta. Una atinge straturile superioare ale gazului, pe cand cealalta, mai scurta, porneste din mijlocul celor inferioare. Aceste tevi sunt prevazute din loc in loc cu articulatii puternice dc cauciuc, care le ingaduie sa se adapteze oscilatiilor aerostatului.
Amandoua coboara pana in nacela, unde intra intr-un vas de fier, de forma cilindrica, numit vas de incalzire. Acest vas este inchis la cele doua capete cu capace puternice, facute din acelasi metal.
Å¢eava care porneste din partea inferioara a balonului patrunde in vasul de, incalzire prin capacul de jos si ia forma unei serpentine care, ridicandu-se intocmai ca ghiventurile unui surub, ajunge aproape pana sus. inainte de a iesi de aici, strabate fundul unei piese conice cu baza concava, ca o jumatate de sfera, cu gura indreptata in jos. Iesind din vasul de incalzire, teava merge, dupa cum v-am spus, pana in straturile superioare ale balonului.
Piesa concava de care vorbeam este de platina, ca sa nu se topeasca sub actiunea arzatorului, caci robinetul acestuia este asezat pe fundul vasului de fier, la mijlocul serpentinei, si flacara poate atinge usor bolta piesei concave.
Dumneavoastra stiti, domnilor, ce este un calorifer din acelea destinate sa incalzeasca apartamentele si stiti cum functioneaza.
Nail este impins in niste conducte care strabat un cuptor, si astfel ajunge in apartament cu o temperatura mai ridicata. Or, ceea ce v-am descris eu, nu este, la drept vorbind, decat un calorifer.
Intr-adevar, ce se va intampla ? Odata arzatorul aprins, hidrogenul din serpentina se incalzeste si urca repede pe teava care-l duce in partea superioara a aerostatului. La baza serpentinei facandu-se vid, gazul din partea inferioara a balonului este atras in
vasul de incalzire, de unde va cauta sa se duca in sus ; se stabileste astfel, in tevi si in serpentina, un foarte puternic curent de gaz, care iese din balon si se intoarce necontenit, incalzindu-se fara incetare.
Or, gazele isi maresc de patru sute optzeci de ori volumul la fiecare grad de caldura. Asa ca, ridicand temperatura cu 18°, hidrogenul din aerostat se va dilata cu 18x480, sau cu o mie sase sute paisprezece picioare cubi3 si va deplasa deci o mie sase sute paisprezece picioare cubi de aer mai mult, ceea ce-i va mari forta de ascensiune cu o suta saizeci de livre, corespunzatoare aruncarii unei cantitati egale de incarcatura. Daca maresc temperatura cu 18004, gazul se dilata cu 180x480 ; in cazul acesta, va deplasa saisprezece mii sapte sute patruzeci de picioare cubi mai mult si forta sa ascendenta va creste cu o mie sase sute de livre.
Intelegeti, domnilor, ca pot sa obtin usor diferente de echilibru considerabile. Volumul aerostatului a fost calculat in asa fel incat, atunci cand e umplut pe jumatate, deplaseaza o cantitate de aer absolut egala cu greutatea invelisului, gazului si a nacelei incarcate cu calatori si cu toate accesoriile. Cand este umplut pana la acest punct, sta in aer, in echilibru ; nici nu urca, nici nu coboara.
Ca sa urc, ridic gazul la o temperatura superioara, cu ajutorul arzatorului meu ; prin acest exces de caldura se obtine o presiune mai mare, care umfla mai mult balonul si acesta urca in masura in care fac sa se dilate hidrogenul.
Coborarea se face, bineinteles, moderand flacara arzatorului si lasand temperatura sa scada Asa ca urcarea va fi, in general, mult mai rapida decat coborarea. Ceea cc este dealtminteri foarte avantajos, deoarece n-am niciodata interesul sa cobor repede, ci,
dimpotriva, tocmai printr-o urcare foarte rapida, sa pot evita obstacolele. Pericolele sunt jos, nu sus.
Dealtfel, dupa cum v-ara spus, am o anumita cantitate de balast, care-mi ingaduie sa ma urc si mai repede, daca e necesar. Supapa, asezata in partea superioara a balonului, nu mai are alt rol decat acela al unei supape de siguranta. Balonul isi pastreaza mereu
aceeasi incarcatura de hidrogen. Schimbarile de temperatura, pe care le provoc in masa de gaz inchis, au numai scopul de a face sa urc sau sa cobor.
Acum, domnilor, ca amanunt practic, mai adaug urmatoarele: arderea hidrogenului si a oxigenului in vasul de incalzire produce vapori de apa. Asa ca am inzestrat acest vas, la partea lui superioara, cu un tub de degajare, prevazut cu o supapa, care se deschide la o presiune de cel putin doua atmosfere ; prin urmare, de indata ce a atins aceasta presiune, aburul iese afara de la sine.
Iata acum cifre exacte: douazeci si cinci de galoane de apa descompuse in elementele componente dau doua sute de livre de oxigen si douazeci si cinci de livre de hidrogen. Aceasta inseamna, la presiunea atmosferica, o mie opt sute nouazeci de picioare cubi din primul si trei mii sapte sute optzeci de picioare cubi din cel de al doilea, in total cinci mii sase sute saptezeci de picioare cubi de amestec.
Or, robinetul arzatorului meu, deschis complet, da drumul la douazeci si sapte de picioare cubi pe ora, producand o flacara de cel putin sase ori mai puternica decat o lampa de iluminat din cele mai mari.
Pentru a mentine la o inaltime potrivita, nu voi arde in medie mai mult de noua picioare cubi pe ora. Cele douazeci si cinci de galoane de apa ale mele reprezinta, deci, sase sute treizeci de ore de navigatie aeriana, sau ceva mai mult de douazeci si sapte de
zile.
Dar deoarece pot cobori cand vreau si-mi pot reinnoi provizia de apa pe drum, calatoria mea poate dura oricat. Asta este taina, domnilor. Este simpla si, ca orice lucru simplu, nu se poate sa nu reuseasca. Dilatarea gazului si contractarea gazului din aerostat - iata sistemul meu, care nu are nevoie nici de aripi suparatoare, nici de vreun motor. Un calorifer cu care sa realizez schimbarile de temperatura si un arzator pentru a-l incalzi - nu este nici incomod, nici greu. Prin urmare, cred ca am intrunit toate conditiile serioase pentru a izbandi.
Cu aceste cuvinte, doctorul Fergosson isi incheie lamuririle si fu apludat cu caldura de toata lumea. Nu i se putea face nici o obiectie; totul fusese prevazut si rezolvat.
-Totusi, spuse comandantul, incercarea e primejdioasa.
- Ce importanta are, raspunse simplu doctorul, daca poate fi aplicat?
Cinci saptamani in balon - Capitolul 1
Cinci saptamani in balon - Capitolul 2
Cinci saptamani in balon - Capitolul 3
Cinci saptamani in balon - Capitolul 4
Cinci saptamani in balon - Capitolul 5
Cinci saptamani in balon - Capitolul 6
Cinci saptamani in balon - Capitolul 7
Cinci saptamani in balon - Capitolul 8
Cinci saptamani in balon - Capitolul 9
Cinci saptamani in balon - Capitolul 10
Cinci saptamani in balon - Capitolul 11
Cinci saptamani in balon - Capitolul 12
Cinci saptamani in balon - Capitolul 13
Cinci saptamani in balon - Capitolul 14
Cinci saptamani in balon - Capitolul 15
Cinci saptamani in balon - Capitolul 16
Cinci saptamani in balon - Capitolul 17
Cinci saptamani in balon - Capitolul 18
Cinci saptamani in balon - Capitolul 19
Cinci saptamani in balon - Capitolul 20
Cinci saptamani in balon - Capitolul 21
Cinci saptamani in balon - Capitolul 22
Cinci saptamani in balon - Capitolul 23
Cinci saptamani in balon - Capitolul 24
Cinci saptamani in balon - Capitolul 25
Cinci saptamani in balon - Capitolul 26
Cinci saptamani in balon - Capitolul 27
Cinci saptamani in balon - Capitolul 28
Cinci saptamani in balon - Capitolul 29
Cinci saptamani in balon - Capitolul 30
Cinci saptamani in balon - Capitolul 31
Cinci saptamani in balon - Capitolul 32
Cinci saptamani in balon - Capitolul 33
Cinci saptamani in balon - Capitolul 34
Cinci saptamani in balon - Capitolul 35
Cinci saptamani in balon - Capitolul 36
Cinci saptamani in balon - Capitolul 37
Cinci saptamani in balon - Capitolul 38
Cinci saptamani in balon - Capitolul 39
Cinci saptamani in balon - Capitolul 40
Cinci saptamani in balon - Capitolul 41
Cinci saptamani in balon - Capitolul 42
Cinci saptamani in balon - Capitolul 43
Cinci saptamani in balon - Capitolul 44
Aceasta pagina a fost accesata de 2508 ori.