Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 11

de Jules Verne

Partea a doua








Lantul muntilor Ural merita sa fie vizitat de turisti cel putin tot atata cat Pirineii sau Alpii. in limba tatara cuvantul "ural" inseamna "brau", si chiar un brau se intinde intre Marea Caspica si Oceanul inghetat, pe o lungime de doua mii noua sute de kilometri: un brau impodobit cu pietre pretioase, plin de metale rare, aur, argint, platina – brau ce strange talia vechiului continent la limita dintre Asia si Europa. Vast sistem orografic, isi varsa apele prin albiile sale Kara, Peciora, Kama si numerosi afluenti alimentati de topirea zapezilor. Superba bariera de granit si cuart, isi inalta varfurile si piscurile, in medie, la doua mii trei sute de metri deasupra nivelului marii. "Iata ce inseamna cu adevarat niste munti din Rusia! spuse plin de incantare domnul Cascabel. La traversarea muntilor le-ar fi fost destul de greu sa evite asezarile, acele "zavodi" si sate numeroase, ai caror locuitori se trag din vechii lucratori ai minelor din zona. Totusi, trecand prin splendidele defilee, trupa Cascabel n-avea de ce sa se teama de posturile militare intalnite, fiindca avea acum actele in regula. Iar daca aborda muntii Ural prin partea lor mediana, ar fi mers fara sovaire pe frumosul drum al Ekaterinoburgului – unul dintre cele mai umblate – spre gubernia cu acelasi nume. Dar, intrucat traseul lui Ortik ii adusese mai spre nord, era mai bine sa treaca prin pasul Peciora si sa coboare apoi pana la Perm. Asta si urmau sa incerce, incepand de a doua zi. La aurora diminetii, isi putura face o impresie despre multimea asediatorilor. Daca ar fi izbutit sa patrunda in vehicul, nici unul dintre cei ascunsi acolo n-ar fi scapat cu viata. Vreo cincizeci de lupi zaceau la pamant – lupi mari, de care se tem atat de mult calatorii prin stepa. Ceilalti disparusera, fugind ca stapaniti de diavol, metafora pe deplin justificata de data aceasta. Pe cele doua animale carora le dadusera foc le gasira la cateva sute de pasi departare de luminis. Acum, insa, aparea o problema: aflata la intrarea in defileul Peciora, Bel-le-Roulotte era inca foarte departe de asezarile minerilor, destul de rare pe versantul rasaritean al muntilor Ural.. "Ce ne facem? intreba Jean. Atelajul nostru de reni a disparut. "Daca-i vorba numai de fuga, n-ar fi imposibil sa-i gasim, aprecie domnul Cascabel. Dar e de presupus ca renii ne-au fost mancati! "Bietele animale! spuse Napoléone. Le iubeam ca pe Vermout si Gladiator... " Care ar fi pierit si ei sub coltii lupilor, daca scapau de inec, observa Sandre. "Da! Chiar asa ar fi patit! vorbi domnul Cascabel, scotand un suspin adanc. Dar cum o sa facem rost de alt atelaj?
"Ma duc in satul cel mai apropiat si, platind bine, gasesc eu niste cai, raspunse domnul Serghei. Daca Ortik ar putea veni cu mine sa-mi arate drumul... "Plecam cand vreti, domnule Serghei! zise Ortik. "De buna seama, adauga domnul Cascabel, asta-i tot ce putem face. si asa ar fi facut chiar in ziua aceea, daca, spre uimirea tuturor, n-ar fi vazut pe la orele opt dimineata doi reni aparand la marginea luminisului. Sandre fu cel care ii observa. "Tata! Tata! striga el. Uite-i ca se intorc! "Vii? "in orice caz, astia nu par sa fi fost prea mancati, de vreme ce umbla... "Daca nu cumva le-or fi ramas doar picioarele! interveni Cuisoara. "Ah, dragii de ei! exclama Napoléone. Trebuie sa-i imbratisez. si, alergand spre cei doi reni, le trecu bratul pe dupa gat, bucurandu-se din toata inima. Numai cei doi reni n-ar fi putut trage insa vehiculul. Din fericire, mai aparura si altii la marginea padurii.



Dupa o ora, aveau paisprezece din douazeci, cu cati venisera din arhipelagul Leahov. "Traiasca renii! striga strengarul de Sandre, fara ca urarea lui sa fi avut in ea vreo aluzie monarhica.(Referire la jocul de cuvinte renne (ren) si reine (regina), cu pronuntare identica.) Nu lipseau decat sase animale. Erau cele pe care lupii le atacasera inainte de a-si rupe piedicile si carora le gasisera resturile in jurul poienitei. Ceilalti paisprezece reni o luasera la fuga de cum incepuse atacul, iar instinctul ii adusese din nou la campament. E usor de imaginat cu ce entuziasm fura primite minunatele animale. Cu ele, vehiculul urma sa-si reia cursa prin defileul muntilor Ural. Cand pantele s-ar fi facut prea abrupte, aveau sa impinga cu totii de roti. Domnul Cascabel putea sa-si faca intrarea triumfala in piata din Perm. Ce-l mahnea, insa, era faptul ca Belle-Roulotte isi cam pierduse din splendoarea de altadata, avand partile laterale insemnate de coltii lupilor si panourile zgariate de ghearele salbaticelor carnivore. Fusese aproape de nerecunoscut chiar si inaintea atacului, decolorata de vanturi, cu vopseaua spalata de ploaie, si in general uzata de un drum atat de lung. Firma familiei Cascabel era pe jumatate stearsa de sfichiul viscolelor. De cata osteneala a periei si pensulei ar fi fost nevoie ca sa i se redea stralucirea de la inceput! Pana atunci, oricat s-ar fi straduit Cornelia si Cuisoara s-o curete, nu izbuteau mare lucru. La orele zece inhamara renii si o pornira la drum. Trecatoarea suia in panta, asa ca barbatii mergeau pe jos. Timpul era frumos, iar caldura destul de suportabila in zona aceea inalta a lantului de munti. Dar de nenumarate ori atelajul trebui ajutat, degajandu-i-se rotile scufundate in fagase pana la butuci. La fiecare cotitura prea brusca a drumului, Belle-Roulotte trebuia
ferita sa nu-si loveasca fie partea din fata. fie cea din spate de muchiile stancilor. Defileele din Ural nu sunt taiate de mana omului. Natura e cea care a croit cale apelor din munti, prin niste vai serpuite. Un riulet, afluent al Sosvei, cobora pe acolo spre vest. Cateodata albia lui se largea, nelasand decat o poteca ingusta ce inainta in zigzag. Alteori povarnisul devenea foarte abrupt, dezvelind structura stancoasa, evidenta sub perdeaua de muschi si de plante caracteristice locului. Dincolo apareau, de-o parte si de alta, pante blande, impadurite cu pini si brazi, cu mesteceni si zada, precum si cu alte specii din tinuturile nordice ale Europei. Iar in departare, pierzandu-se in nori, se profilau crestele inzapezite care alimentau torentii acelui sistem orografic. in prima zi, mica trupa nu intalni pe nimeni pe cand urca prin trecatoarea aceea, cu siguranta nu prea umblata. Ortik si Kircev pareau s-o cunoasca destul de bine. De douatrei ori, insa, sovaira si ei, in locul de intalnire a mai multor ramificatii ale defileului. Atunci se opreau si vorbeau in soapta, treaba pentru care n-ar fi trebuit sa-i suspecteze nimeni, caci nu aveau nici un motiv sa-i banuiasca de rea-credinta. Kayette ii tinea insa mai departe sub observatie, fara ca ei sa-si dea seama. susotelile acelea, anumite priviri schimbate intre ei, o faceau tot mai neincrezatoare. Ei, insa, habar n-aveau ca tanara indianca ar putea suspecta din vreo pricina oarecare. Cand se lasa seara, domnul Serghei alese un loc de popas pe malul pariului.
Dupa cina, domnul Cascabel, Kircev si Cuisoara isi luara sarcina de a veghea pe rand, din prudenta. Nu era putin lucru sa stai treaz in post dupa o zi atat de obositoare si dupa nesomnul din noaptea precedenta. A doua zi isi continuara drumul, urcand prin defileul ce se ingusta tot mai mult, pe masura ce castiga inaltime. Dificultati asemanatoare cu cele din ajun le pretindeau aceleasi eforturi. Ca urmare, strabateau doar intre doua si trei leghe in douazeci si patru de ore. Dar se asteptasera la asa ceva pentru etapa traversarii muntilor Ural si intarzierea fusese adaugata la socoteala, intre celelalte intarzieri de pe traseu. Desigur ca domnul Serghei si prietenul sau, Jean, fura tentati de mai multe ori sa vaneze in padurile din preajma. Prin hatisuri vedeau trecand elani, cerbi lopa-tari, multime de iepuri. Cornelia n-ar fi dispretuit deloc vanatul proaspat. Dar, daca era vanat din abundenta, se stie ca toate gloantele fusesera trase in timpul atacului haitei de lupi si nu-si puteau procura altele decat in primul targusor intalnit. Asa ca pustile erau silite sa taca, iar Wagram, uitandu-se la tanarul sau stapan, parea sa spuna: "Prin urmare, asa... nu mai vanam? Cu toate acestea, aparu o imprejurare cand folosirea pustilor ar fi fost cu totul justificata. Era ora trei dupa-amiaza, iar Belle-Roulotte tocmai inainta de-a lungul unui mal pietros, cand dincolo de pariu se ivi un urs. Era un animal urias. Prezenta lui fusese anuntata de latraturile cat se poate de semnificative ale celor doi cani. Sprijinindu-se pe labele din spate, isi legana capul enorm si isi scutura blana maronie, cu ochii tinta la caravana.



Avea oare de gand sa-i atace? Privirea cu care urmarea atelajul si pe cei ce-l manau era oare curioasa sau hamesita? Jean le porunci lui Wagram si lui Marengo sa nu latre, socotind ca n-avea nici un rost sa starneasca animalul acela fioros, de vreme ce erau dezarmati. La ce bun sa riste sa-i schimbe intentiile, poate pasnice, in ostilitate? I-ar fi fost foarte usor sa treaca de pe un mal pe celalalt. Asa ca se uitara linistiti unii la altii, ca niste calatori ce se intalnesc pe drum, iar domnul Cascabel spuse doar atat: "Pacat ca nu putem pune mana pe acest minunat Mos Martin din Ural! Ce impresie ar mai face in trupa noastra! Ar fi fost insa cam greu sa-i ofere ursului un angajament in trupa. De altfel, el insusi preferind, fara indoiala, sa traiasca in padure si nu printre saltimbanci, se ridica, mai dadu o data din capatana lui mare, apoi, mergand cu pasi marunti, disparu. Iar cum la salut se cuvine sa raspunzi, Sandre isi scoase palaria, pe cand lui Jean i-ar fi placut sa raspunda cu o impuscatura. La sase seara facura popas aproape in aceleasi conditii ca in ajun. in zori, la cinici dimineata plecara si avura o zi foarte grea. Li se pretindea tot mai multa osteneala, insa fura scutiti de accidente. Acum partea cea mai dificila trecuse, fiindca Belle-Roulotte se afla in punctul culminant al trecatorii, chiar in cumpana defileului. Le mai ramanea doar sa coboare versantul de vest, orientat spre Europa. in acea seara de 6 iulie, atelajul, peste masura de vlaguit, se opri la intrarea in niste chei serpuite, avand in dreapta o padure deasa. Peste zi fusese o caldura inabusitoare. Spre est, niste nori negri, taiati de o dunga lunga in partea lor inferioara, se imbinau cu aburii livizi ai orizontului. "O sa fie furtuna, spuse Jean. "Neplacuta treaba, zise Ortik, pentru ca de multe ori furtunile sunt cumplite aici, in muntii Ural. "Ei bine, o sa ne adapostim! raspunse domnul Cascabel. imi plac mai mult furtunile decat lupii. "Kayette, tu te temi de tunete? o intreba Napoléone pe tanara indianca. "Nu, scumpa mea, raspunse Kayette. "Nici n-ai de ce, interveni Jean., Nu trebuie sa-ti fie teama. "Vai! striga Napoléone cu capul varat intre umeri, cand nu se mai putu abtine. "O, fricoasa! replica Sandre. Prostuto, tunetul nu-i decat un joc cu basici.
"Da, da! Cu basici de foc, care uneori iti cad in cap! spuse fetita, inchizandu-si ochii sa nu vada un fulger stralucitor. Amenajara in graba locul de popas, in asa fel incat sa se poata adaposti cu totii de furtuna. Apoi, dupa ce mancara, hotarara ca barbatii sa vegheze pe rand, ca in noptile precedente. Domnul Serghei tocmai se pregatea sa-si ofere serviciile, cand Ortik i-o lua inainte. "Aveti ceva impotriva sa incepem eu si Kircev? intreba el. "Cum doriti, raspunse domnul Serghei. La miezul noptii, Jean si cu mine va schimbam. "in regula, domnule Serghei! raspunse Ortik. Aceasta propunere, de altfel cat se poate de normala, Kayettei ii paru suspecta si, fara sa-si dea prea bine seama cum, presimtea ca ascunde in ea o uneltire in momentul acela furtuna se dezlantui cu o violenta cumplita. Fulgerele aruncau sclipiri vii si rapide prin bolta de verdeata, iar tunetele bubuiau prin vazduh multiplicandu-se din pricina ecoului muntilor. Ca sa-si acopere cat mai bine ochii si urechile, Napoléone se ghemuise in pat. Cu totii se grabira sa se vare in asternuturi si, spre orele noua, intreaga suflare din Belle-Roulotte dormea, in ciuda bubuiturilor si a rafalelor suieratoare. Numai Kayette era treaza. Nu se dezbracase si, desi foarte obosita, nu reusea sa atipeasca nici macar o clipa. O cumplita neliniste o cuprinsese la gandul ca ramasesera cu totii la cheremul celor doi mateloti. Asa ca dupa o ora, ca sa vada ce faceau, trase perdeaua ferestruicii de deasupra capului sau si, la lumina fulgerelor, privi afara. Ortik si Kircev, care discutau, tocmai isi intrerupsesera conversatia si se indreptau spre intrarea in chei, unde chiar in clipa aceea aparuse un barbat. indata, Ortik ii facu semn strainului sa nu mai inainteze, de teama canilor. Wagrani si Marengo nu-i semnalasera apropierea din cauza ca se adapostisera sub Belle-Roulotte. Cand ajunsera langa omul acela, Ortik si Kircev schimbara cu el cateva cuvinte si, la lumina unui fulger, Kayette ii vazu intrand impreuna in padure. Cine era barbatul acela si de ce intrasera cei doi mateloti in legatura cu el – trebuia sa afle asta cu orice pret. Kayette se strecura afara din incaperea in care dormea, atat de incet, incat nimeni nu se trezi. Trecand pe langa Jean, il auzi rostindu-i numele. Oare Jean o vazuse? Nu! Jean visa... o visa pe ea!
Ajunsa la usa, Kayette o deschise cu grija si o inchise la loc fara zgomot. "Curaj!" isi spuse, cand se vazu afara. Nu sovai o clipa, de fapt nu-i era frica deloc. si, cu toate astea, isi risca viata, daca ar fi fost descoperita. Kayette intra in padure, care se lumina ca de un incendiu la fiecare fulger mai mare ce despica norii. Strecurandu-se pe langa hatisuri, printre ierburi inalte, ajunse langa trunchiul unei zade giganta. La vreo douazeci de pasi auzi un susotit de voci care o facu sa se opreasca. Erau acolo sapte oameni. Ortik si Kircev tocmai ajunsesera la ei si cu totii se grupasera langa un copac si iata ce surprinse Kayette din discutia lor: "Pe legea mea, zise Ortik, am avut un motiv serios s-o iau prin trecatoarea Peciora! Aici te intalnesti la sigur cu prieteni vechi. Nu-i asa, Rostov? Rostov era cel pe care Ortik si Kircev il zarisera la marginea padurii. "De doua zile urmarim caruta asta, avand grija sa nu ne observe nimeni. V-am recunoscut, pe tine si pe Kircev, prin urmare ne-am gandit ca putem da o lovitura buna. "Una sau poate chiar doua! raspunse Ortik. "De unde veniti? intreba Rostov. "Din fundul, Americii, unde am intrat in banda lui Karnov. "si cine-s oamenii aia, care-s cu voi? "Niste mascarici francezi in drum spre Europa. Va povestim mai tarziu peripetiile calatoriei. Sa trecem la ce-i mai urgent. "Ortik, au bani in haraba? intreba unul din camarazii lui Rostov. "Mai au vreo doua-trei mii de ruble. "si inca nu i-ati lasat pe indivizii aia cu buzele umflate? intreba ironic Rostov. "Nu, pentru ca-i vorba de o afacere mult mai importanta decat un furt nenorocit. Dar am nevoie de ajutor. "Ce afacere? "Ascultati-ma, prieteni, relua Ortik. Kircev si cu mine am trecut fara riscuri prin Siberia si am ajuns la frontiera Uralilor datorita familiei Cascabel. Dar ce-am facut noi a mai facut cineva, care spera ca n-o sa-l descopere nimeni intr-o trupa de saltimbanci. Un rus care, ca si noi, n-are voie sa se intoarca in Rusia, chiar daca din cu totul alte motive: e un condamnat politic de neam mare si foarte bogat, insa noi i-am descoperit taina, stiuta doar de monser Cascabel si de sotia lui. "Cum asa?



"Intr-o seara, la Muji, am prins o discutie intre Cascabel si rus. "Cum il cheama? "Pentru toata lumea e domnul Serghei. De fapt, este contele Narkin si, daca-i recunoscut pe teritoriul rusesc, insasi viata lui e in joc. "Stai putin! zise Rostov. Contele asta, Narkin, nu-i fiul printului Narkin, cel deportat in Siberia si care a evadat acum vreo cativa ani, starnind atata valva? "Exact, raspunse Ortik. Ei bine, contele Narkin are milioane si imi inchipui ca n-o sa stea pe ganduri sa ne dea macar unul din ele, daca se vede in pericol de a fi denuntat. "Bine gandit, Ortik! Dar ce rol avem noi in planul tau? se interesa Rostov. "Am nevoie de voi fiindca nu e bine ca eu si Kircev sa fim amestecati in aceasta prima afacere, in caz ca ea ar da gres, pentru a putea actiona in urmatoarea. Pentru reusita ei, asadar pentru a pune mana pe bani si pe vehiculul familiei Cascabel trebuie sa ramanem mai departe cei doi naufragiati rusi care le datoreaza salvarea si intoarcerea in tara. Iar dupa ce scapam de trupa asta, o sa putem cutreiera satele si orasele fara ca politiei sa-i treaca prin minte sa ne caute sub niste haine de saltimbanc. "Ortik, vrei sa atacam chiar in noaptea asta, sa-l inhatam pe contele Narkin si sa-i spunem in ce conditii n-o sa-l denuntam ca s-a intors in Rusia? "Rabdare, rabdare! ceru Ortik. intrucat contele are de gand sa se intoarca la Perm ca sa-si vada tatal, mai bine sa-l lasam sa ajunga la Perm. Sosit acolo, va primi un bilet cu rugamintea de a veni neintarziat la o intalnire, unde o sa aveti placerea de a face cunostinta. "Prin urmare, acum nu incercam nimic? "Nimic, spuse Ortik, dar mergeti mereu inaintea noastra, fara sa va aratati la vedere, si incercati sa fiti cu ceva mai devreme decat noi la intalnirea din Perm. "in regula! raspunse Rostov. si banditii se despartira, nebanuind macar ca discutia lor fusese ascultata de Kayette. Ortik si Kircev se intoarsera la campament cu cateva clipe dupa ea, convinsi ca nimeni nu le observase absenta. Kayette cunostea acum planul acelor ticalosi. Totodata, mai aflase ca domnul Serghei era contele Narkin si ca viata lui era in pericol, ca si cea a camarazilor sai. Urma sa fie denuntat, in caz ca nu accepta sa dea banditilor o parte din avere! ingrozita de ceea ce auzise, Kayette avu nevoie de catva timp ca sa-si revina. Era hotarata sa zadarniceasca planurile lui Ortik si se framanta, intrecandu-se cum s-o faca. Prada celei mai cumplite nelinisti si parandu-i-se ca avea un cosmar, ce noapte cumplita ii fu dat sa petreaca!
Nu era insa un vis, ci realitate. Iar a doua zi nu mai avu nici o indoiala, auzindu-l pe Ortik ca-i spunea domnului Cascabel: "stiti ca eu si Kircev aveam de gand sa ne despartim de dumneavoastra dincolo de munti si sa mergem la Riga. Ne-am gandit insa ca ar fi mai bine sa va insotim pana la Perm unde l-am ruga pe guvernator sa ne mijloceasca intoarcerea. Ne dati voie sa ne continuam calatoria impreuna? "Cu placere, prieteni! raspunse domnul Cascabel. Cand faci atata drum cu cineva, e bine sa te desparti cat mai tarziu, si chiar si atunci e prea devreme s-o facem!




Cesar Cascabel - Capitolul 1
Cesar Cascabel - Capitolul 2
Cesar Cascabel - Capitolul 3
Cesar Cascabel - Capitolul 4
Cesar Cascabel - Capitolul 5
Cesar Cascabel - Capitolul 6
Cesar Cascabel - Capitolul 7
Cesar Cascabel - Capitolul 8
Cesar Cascabel - Capitolul 9
Cesar Cascabel - Capitolul 10
Cesar Cascabel - Capitolul 11
Cesar Cascabel - Capitolul 12
Cesar Cascabel - Capitolul 13
Cesar Cascabel - Capitolul 14
Cesar Cascabel - Capitolul 15
Cesar Cascabel - Capitolul 16
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 1
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 2
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 3
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 4
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 5
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 6
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 7
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 8
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 9
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 10
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 11
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 12
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 13
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 14
Cesar Cascabel - Epilog


Aceasta pagina a fost accesata de 1780 ori.