Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 8

de Jules Verne

PARTEA A DOUA








Traseul initial, cel ce trebuia urmat din stramtoarea Bering pana la hotarele Europei, fusese modificat prin forta lucrurilor, datorita ocolului din timpul derivei urmate de abordarea arhipelagurilor Noii Siberii. Acum nu mai trebuiau sa strabata partea meridionala a Asiei rusesti. De altfel, sezonul cald avea sa modifice conditiile de clima, scutindu-i de iernatul in vreun targ oarecare. Se putea spune chiar ca deznodamantul ultimelor intamplari fusese nu doar favorabil, ca de-a dreptul minunat. Problema cea mai arzatoare devenise, in acel moment, directia pe care urmau s-o ia ca sa ajunga pe drumul cel mai scurt la muntii Ural, frontiera naturala intre Rusia asiatica si Rusia europeana. Tocmai asta avea de gand sa faca domnul Serghei inainte de a parasi tabara instalata pe tarm. Era un timp linistit si luminoas. in plina perioada de echinoctiu, durata zilei depasea unsprezece ore, sporind cu luminozitatea intarziata a crepusculului, care staruia timp indelungat in zona paralelei saptezeci.
Mica lor caravana era alcatuita din zece persoane, de cand Kircev si Ortik faceau parte din ea. Cu toate ca nu se prea simpatizau cu camarazii lor de drum, cei doi mateloti rusi devenisera comesenii celor din Belle-Rouhtte; mancau cu ei la aceeasi masa, ba chiar erau nevoiti sa se si culce in vehicul, atata timp cat din cauza frigului nu puteau dormi afara. Temperatura medie daca ramanea cu cateva grade sub zero, lucru ce se constata acum cu usurinta, caci indatoratul Ciuciuk inapoiase termometrul proprietarului sau legitim, intreg tinutul, pana la orizont, zacea sub un covor alb pe care soarele de aprilie avea sa-l topeasca in curand. Pe zapada intarita, ca si pe intinderile ierboase ale stepelor, atelajul de reni putea trage fara dificultate vehiculul cel greu. Pe tot traseul de la insula Kotelnai pana la sosirea in golful fluviului Lena, alimentatia animalelor fusese asigurata pe furajele puse la dispozitie de bastinasi. De aici inainte, renii urmau sa se alimenteze singuri, cu muschiul scos de sub zapada si cu frunzele tufisurilor ce impinzesc pamanturile Siberiei. Trebuie sa mai adaugam ca, pe cand traversa banchiza, noul atelaj se dovedise a fi foarte docil, lasandu-se manat de Cuisoara fara nici o problema. Alimentatia calatorilor era si ea garantata de stocul de conserve, faina, grasime, orez, ceai, biscuiti, rachiu, alimente din rezerva vehiculului. Cornelia mai dispunea si de niste unt preparat dupa reteta iakutilor si pastrat in ladite de mesteacan; fusese oferit de scumpul de Chouchou prietenului sau Cascabel. Provizia de petrol avea insa mare nevoie sa fie reimprospatata, cu prima ocazie, la vreun orasel siberian. in scurt timp, vanatoarea urma sa le asigure vanat proaspat, iar domnul Serghei si Jean puteau conta pe nenumarate prilejuri de a-si folosi din mers priceperea la interesul bucatariei. Trebuiau sa recurga si la sprijinul celor doi mateloti rusi. Ei afirmau ca regiunea nordica a Siberiei le era in parte cunoscuta, prin urmare serviciile lor in calitate de calauze le-ar fi prins cat se poate de bine.



Chiar acesta fu subiectul discutiei desfasurate in ziua aceea, in campament "Daca ati mai umblat prin partile astea, inseamna ca o sa ne calauziti voi," ii spuse domnul Serghei lui Ortik. "Macar atata sa facem si noi," raspunse Ortik, "pentru faptul ca domnul Cascabel ne-a eliberat." "Eu? Nici vorba, raspunse domnul Cascabel. Stomacul meu, pe care natura l-a inzestrat cu darul vorbirii. Lui trebuie sa-i adresati multumirile! "Ortik, dupa ce plecam din golful Lena, pe ce traseu ne sfatuiesti s-o luam," intreba domnul Serghei. "Pe cel mai scurt, daca sunteti de acord, domnule Serghei. Necazul e ca principalele orase din district, aflate mai la sud, vor fi ocolite, dar in felul asta mergem direct spre muntii Ural. Mai sunt, totusi, niste sate in drum, unde va puteti aproviziona. Daca o sa fie nevoie, puteti chiar ramane acolo cateva zile. "La ce bun? zise domnul Cascabel, intrerupandu-l pe Ortik. N-avem ce face intr-un sat. Cel mai important lucru e sa nu intarziem deloc si sa lungim pasul. Traversarea locurilor nu cred sa fie periculoasa. "in nici un fel, aprecie Ortik. "si apoi, avem arme, incat vai de ticalosii care ar incerca sa ia cu asalt Belle-Roulotte! N-ar scapa prea ieftin." "Fiti pe pace, domnule Cascabel, n-aveti de ce va teme," spuse Kircev. S-a putut observa ca acest Kircev vorbea foarte rar. Nesociabil, sumbru si taciturn, il lasa pe camaradul sau sa participe la discutii. Ortik era in mod vadit mai inteligent decat el, era cu adevarat inteligent, lucru de care domnul Serghei avusese de mai multe ori prilejul sa se convinga. in sfarsit, traseul propus de Ortik avea darul de a multumi pe toata lumea. Ca ocoleau orasele importante, unde ar fi intalnit posturi militare, ii convenea contelui Narkin si, in acelasi timp, le convenea si celor doi pretinsi marinari. Nu era tocmai usor sa evite centrele populate, mai ales pe cele de la frontiera europeana, incat putina prevedere nu strica. Pana acolo, insa, satele din stepa prezentau mai putine pericole in aceasta privinta. Odata acceptat in principiu planul calatoriei, nu le mai ramanea decat sa studieze diversele provincii pe care urmau sa le strabata de-a curmezisul, intre fluviul Lena si muntii Ural. Jean cauta in atlas harta Siberiei septentrionale. Domnul Serghei cerceta minutios aceste tinuturi, unde fluviile siberiene, in loc sa inlesneasca traseele orientate de la est spre vest, le pun mai degraba serioase piedici. si iata ce hotarara: Sa traverseze teritoriul iakutilor, cu sate rare, tinand-o mereu spre sud-vest. Sa treaca din bazinul fluviului Lena in bazinul Anabar, apoi in cel al Hatangai, apoi in cel al lui Enisei, apoi in cel al lui Obi, distanta cifrata la aproximativ sapte sute cincizeci de leghe. Sa strabata bazinul fluviului Obi pana la muntii Ural, frontiera Rusiei europene, pe un parcurs de o suta douazeci si cinci de leghe. in fine, de la Ural la Perm mai aveau de facut vreo suta de leghe in directia sud-vest. Cu totul, exact o mie de leghe. Daca nu aparea vreo intarziere pe drum, daca nu erau siliti sa opreasca in vreo localitate, puteau face calatoria in mai putin de patru luni. in jur de sapte-opt leghe pe zi ar fi fost o distanta normala pentru atelajul de reni, iar in aceste conditii Belle-Roulotte urma sa ajunga la Perm si apoi la Nijni pe la mijlocul lui iulie, adica in plina desfasurare a renumitului targ.
"Veniti cu noi pana la Perm," il intreba domnul Serghei pe Ortik. "Nu cred," raspunse marinarul. "Dupa ce trecem in Europa, avem de gand s-o luam spre Petersburg, de unde vom ajunge la Riga." in regula, accepta domnul Cascabel, dar sa ne vedem mai intai la frontiera. Stabilisera ca, odata ajunsi pe continent, sa faca un popas de douazeci si patru de ore – oprire intru totul meritata dupa ce trecusera, cu atata repeziciune, peste banchiza. Ziua aceea era, asadar, destinata repausului. Fluviul Lena se varsa in golful cu acelasi nume printr-o capricioasa retea de guri despartite de o multime de canale si canale. Dupa ce strabate o distanta de o mie cinci sute de leghe, pe parcursul carora primeste nenumarati afluenti, acest minunat curs de apa se pierde in adancurile Oceanului inghetat. Bazinul sau este estimat la o suta cinci milioane de hectare. Sfarsind examinarea atenta a hartii, domnul Serghei se gandi ca era bine sa urmeze mai intai linia golfului, asa incat sa evite multimea gurilor de varsare ale fluviului. Cu toate ca apa era inca inghetata, le-ar fi fost foarte dificil sa se aventureze in labirintul acela. Sloiurile acumulate pe parcursul iernii alcatuiau acolo o monstruoasa ingramadire de blocuri de gheata, deasupra carora se inaltau adevarate aisberguri cu aspect foarte pitoresc, dar greu de ocolit. Dincolo de golf, incepea stepa nesfarsita, pe care abia de se inaltau cateva dune, putand fi strabatuta cu usurinta. Ortik si Kircev erau obisnuiti, fara indoiala, cu calatoria prin asemenea tinuturi nordice. Camarazii lor de drum remarcasera asta pe cand treceau peste campul de gheata dintre arhipelagul Leahov si coasta Siberiei. Cei doi marinari se pricepeau sa aseze o tabara, sa construiasca, la nevoie, o coliba de gheata. Cunosteau felul in care pescarii de pe tarm scapau de umezeala din haine, ingropandu-le sub zapada. Puteau deosebi fara ezitare blocurile provenite din inghetarea apei sarate de cele provenite din inghetarea apei dulci; in sfarsit, erau la curent cu metodele familiare calatorilor prin tinuturile arctice. Chiar in seara aceea, dupa cina, se discuta despre geografia Siberiei septentrionale, iar Ortik fu pus in situatia de a povesti in ce imprejurari strabatusera, el si Kircev, tinuturile respective. La intrebarea domnului Serghei: "Cum se face ca niste marinari ca voi au avut prilejul sa umble prin asemenea locuri?’ "Domnule Serghei," raspunse el, "acum doi ani eu, Kircev si alti vreo zece mateloti eram in portul Arhanghelsk, asteptand sa ne imbarcam pe vreo baleniera, cand ni s-a cerut sa salvam o nava aflata in pericol printre gheturi, la nord de varsarea fluviului Lena. Drumul din Arhanghelsk si pana la golf l-am facut pe coasta nordica a Siberiei. Am ajuns la Vremea, am pus-o pe linia de plutire si chiar pe nava asta ne-am facut campania de pescuit. Dar, asa cum v-am mai spus, a pierit in furtuna impreuna cu echipajul, iar eu si
prietenul meu suntem singurii supravietuitori. Vijelia ne-a impins barca spre arhipelagul Leahov, unde ne-ati gasit. "N-ati ajuns niciodata pe teritoriul Alaskai," intreba Kayette, care, se stie, intelegea si vorbea limba rusa. "Alaska," intreba Ortik. "tara asta nu-i in America?" "intocmai, raspunse domnul Serghei. Un teritoriu situat in nord-vestul noului continent. Kayette acolo s-a nascut. Campaniile de pescuit nu v-au purtat si prin partile acelea? "Nu cunoastem tara asta, raspunse Ortik pe un ton cat se poate de firesc. "si n-am fost niciodata dincolo de stramtoarea Bering, adauga Kircev. Vocea acelui om avu efectul obisnuit asupra tinerei indience, care nici acum nu-si aminti unde o mai auzise. Trebuia sa fi fost, totusi, undeva prin Alaska, pe care ea n-o parasise niciodata pana atunci.



Dupa raspunsul cat se poate de limpede dat de Ortik si Kircev, Kayette, rezervata ca intreg neamul sau, nu mai intreba nimic. Un semnal de alarma fi ramanea insa in minte si, la fel, o instinctiva neincredere in cei doi mateloti. in timpul celor douazeci si patru de ore de popas, renii se odihnira indeajuns incat sa poata pleca mai departe. Cu toate ca le legasera picioarele de dinainte, puteau umbla in jurul campamentului, pascand arbustii si cautand muschi sub zapada. La 20 martie, pe la opt dimineata, caravana o porni la drum. Timpul era rece si senina, cu vant dinspre nord-est. Cat vedeai cu ochii se intindea stepa acoperita in intregime de zapada inca destul de tare pentru ca vehiculul sa poata inainta cu usurinta. Renii erau inhamati cate patru, intr-un sistem de tractiune bine gandit. Alcatuiau astfel cinci randuri, iar dintr-o parte ii manà Ortik, din cealalta Cuisoara. Calatorira astfel cinci zile, fara intamplari ce ar merita sa fie pomenite. Deseori domnii Serghei si Cascabel, Jean si Sandre mergeau pe jos toata ziua, insotiti uneori si de Cornelia, Napoléone si Kayette, cand ele nu trebuiau sa se ocupe de gospodarie. in fiecare dimineata, Belle-Roulotte parcurgea cam un koes, unitate siberiana de masura, egala cu douazeci de verste, altfel zis cam doua leghe si jumatate. Dupa amiaza isi continuau drumul spre vest cu inca pe atat, ceea ce insemna cinci leghe bune pe zi. in 29 martie, dupa ce trecusera pe gheata riul Oleniok, domnul Serghei si camarazii lui ajunsera in targul Maksimova, situat la patruzeci si doua de leghe in sud-vestul golfului Lena. Nu exista nici un motiv pentru care domnul Serghei sa nu se opreasca douazeci si patru de ore in localitatea aceea pierduta la capatul stepelor nordice. N-avea nici capitanguvernator, nici post militar cazacesc. Prin urmare, contele Narkin putea fi fara grija.
Erau in plin tinut al iakutilor si familia Cascabel fu primita excelent ele locuitorii din Maksimova. Acest tinut, muntos si impadurit in estul si sudul sau, are in partea de nord doar vaste campii netede, inveselite ici-colo de palcuri de copaci gata sa inverzeasca in apropiatul sezon cald. Productia de fan a locurilor este extrem de bogata. Asta se explica prin faptul ca, daca iernile sunt foarte reci in Siberia hiperboreeana, in lunile de vara este, in schimb, foarte cald. Aici traieste o populatie de o suta de mii de iakuti, care urmeaza obiceiurile rusesti. Oameni cuviosi, ospitalieri, cu moravuri sanatoase, ei sunt plini de recunostinta pentru binefacerile Providentei si foarte resemnati cand trec prin incercari grele. Pe traseul dintre golful Lena si orasel, intalnisera un numar oarecare de siberieni nomazi. Erau barbati voinici, de statura mijlocie, cu fata lata, ochi negri, par bogat, aspect tineresc. Acelasi tip se regasea si la Maksimova, ai carei locuitori sunt oameni sociabili, pasnici, inteligenti, harnici si care nu se lasa usor pacaliti. Iakutii nomazi umbla numai calare si inarmati, pazind nenumarate cirezi raspandite prin stepa. Cei sedentari traiesc in sate si targuri si se ocupa mai ales cu pescuitul, exploatand miile de afluenti bogati in peste pe care marele fluviu ii inghite in drumul sau. Desi iakutii sunt inzestrati cu toate virtutile publice si individuale, trebuie sa recunoastem ca fac cu prea multa placere abuz de tutun si – lucru chiar mai grav – de rachiu si alte bauturi alcoolice. "Au totusi o oarecare scuza," observa Jean. "Trei luni din an nu beau decat apa si rod coaja de pin." "Nu cumva vrei sa spui coaja de pane," domnule Jean, "intreba Cuisoara." "Nu, coaja de pin. Asa ca, dupa asemenea privatiuni, putin exces se poate trece cu vederea. in vreme ce nomazii locuiesc in iurte, un fel de corturi conice din panza alba, cei asezati stau in case din lemn, facute dupa gustul si nevoile fiecaruia. Foarte ingrijite, casele au acoperisuri cu panta mare, ceea ce favorizeaza topirea zapezii sub razele soarelui de aprilie, in consecinta, targul Maksimova are un aspect vesel. Barbatii sunt placuti la infatisare, cu firea deschisa, cu privirea luminoasa, cu o fizionomie pe care se citeste o oarecare mandrie. Femeile sunt gratioase si destul de dragute, desi au fata tatuata. Foarte rezervate, foarte severe in privinta moravurilor, ele nu umbla vreodata nici cu picioarele goale, nici cu capul descoperit. Familia Cascabel fu primita cu multa caldura de sefii iakuti, carora li se spune ‘kinoe’, iar batranilor ‘starsina’, adica notabilii locului. Oamenii aceia de treaba isi disputau onoarea de a-i primi si alimenta pe cheltuiala lor. Dar, dupa ce le multumi, Cornelia nu vru sa primeasca nimic decat contra cost, intre altele facandu-si o rezerva de petrol ce urma sa alimenteze, un timp, soba din bucatarie.



Ca de obicei, Belle-Roulotte starni senzatie. Prin tinutul acela nu mai umblase niciodata vreun vehicul cu saltimbanci. Nenumarati iakuti, barbati si femei deopotriva, venira sa-l viziteze si locatarii nu avura nici un motiv sa se planga. Rar se intampla sa se comita vreun furt pe acolo, chiar si in dauna strainilor. Iar cand se intampla, totusi, faptasul isi primeste numaidecat pedeapsa. Daca fapta e dovedita, hotul incaseaza in public o bataie cu vergile. Dupa pedeapsa fizica, urmeaza pedeapsa morala: dezonorat pe viata, e lipsit de drepturile civice si nu-si mai recapata niciodata numele de ‘om cumsecade’. in ziua de 3 aprilie, calatorii soseau pe malurile riului Oden, curs de apa modest, care se varsa in golful Anabar dupa ce strabate cincizeci de leghe. Vremea, pana atunci foarte buna, incepu sa se schimbe. Urmara curand ploi abundente, al caror prim efect fu topirea zapezii. Asta tinu opt zile si in tot acest timp vehiculul trebui sa lupte cu innamolirile si chiar sa faca fata unor scufundari periculoase cand trecea prin zona de mlastina. Asa se anunta primavara la acele latitudini mari: printr-o temperatura medie de doua-trei grade peste zero. Traseul era foarte obositor. Insa cei doi mateloti rusi se dovedira devotati si serviabili din cale-afara, incat se puteau felicita ca-i luasera cu ei. La 8 aprilie, Belle-Roulotte poposi pe malul drept al fluviului Anabar, dupa ce parcursese patruzeci de leghe de la Maksimova. inca mai puteau trece dincolo pe gheata, chiar daca in aval dezghetul incepuse. Se auzea trosnetul sloiurilor manate de curent, cu zgomot, spre golf. Sosind mai tarziu cu o saptamana, ar fi trebuit sa caute un vad de trecere si nu le-ar fi fost deloc usor, fiindca o data cu topirea zapezilor apele se umfla rapid. in stepa crestea iarba noua, pascuta de reni cu placere. Arbustii inmugureau, in mai putin de trei saptamani, mugurii de pe ramuri aveau sa plesneasca, lasand sa iasa primele frunze. Vegetatia urma sa readuca astfel la viata scheletul vlaguit al copacilor, prefacut de gerurile iernii in lemn uscat. Pe alocuri, palcuri de mesteceni si zada se mladiau in bataia vantului. Toata natura nordului se reinsufletea sub caldura razelor de spare. tinuturile Siberiei asiatice sunt cu atat mai pustii, cu cat se afla mai departe de litoral. Uneori mica trupa intalnea cate un perceptor care umbla din sat in sat dupa dari. Atunci se opreau, schimbau cateva cuvinte cu functionarul ratacitor si-i ofereau un pahar de vodca, acceptat cu bucurie. Apoi se desparteau, urandu-si drum bun. intr-o zi, Belle-Roulotte intalni un convoi de detinuti. Pe nenorocitii aceia, condamnati la ocnele de sare, ii duceau spre partile cele mai rasaritene ale Siberiei, dar detasamentul de cazaci care-i insotea nu se ferea sa se poarte mizerabil cu ei. Bineinteles ca seful escortei nu remarca nimic suspect in legatura cu domnul Serghei; insa Kayette, mereu neincrezatoare in cei doi mateloti rusi, observa ca acestia se sileau sa nu atraga asupra lor, prin nimic, atentia cazacilor.
In 19 aprilie, dupa ce mai strabatusera saptezeci si cinci de leghe, Belle-Roulotte facu popas pe malul drept al fluviului Hatanga, care se varsa in golful cu acelasi nume. De data asta nu mai gaseau un pod de gheata ce le-ar fi inlesnit trecerea pe malul celalalt. Doar niste sloiuri plutitoare, semn ca dezghetul era pe sfarsite. Trebuiau sa-si caute loc de trecere prin vad – ceea ce le-ar fi pricinuit o mare intarziere, daca Ortik n-ar fi descoperit unul la o jumatate de versta in amonte. Trecura destul de greu, cu vehiculul scufundat pana la osii. Ajunsi dincolo de fluviu, isi continuara drumul si, la douazeci si cinci de leghe mai incolo, se oprira pe malul lacului Iej. Cat contrast fata de monotonia stepei! Era ca o oaza printre nisipurile Saharei. inchipuiti-va o intindere de apa limpede, inconjurata de copaci cu frunze persistente, pini, brazi, palcuri de arbusti inviorati de verdele proaspat, merisori cu boabe rosii, tufe de afine, coacazi rosietici, macesi pe care primavara ii impodobea cu flori abia deschise. Prin tufisurile dese de pe malurile lacului, Wagram si Marengo n-ar fi intarziat sa descopere ceva vanat cu blana sau pene, daca domnul Cascabel le-ar fi ingaduit sa scotoceasca vreo ora sau doua. De altfel, pe lac inotau numeroase carduri de lebede, gaste si rate salbatice. Prin vazduh falfaiau perechi de cocori si berze sosite din tinuturile centrale ale Asiei, iti venea sa bati din palme cand vedeai acel spectacol incantator. La propunerea domnului Serghei, hotarara sa faca un popas de patruzeci si opt de ore. Tabara fu amenajata la coada lacului, sub niste brazi inalti, cu ramurile intinse deasupra apei. insotiti de Wagram, vanatorii trupei isi luara pustile si plecara, promitand sa nu se indeparteze prea mult. Dupa nici un sfert de ora, se auzira primele impuscaturi. . intre timp, domnul Cascabel, Sandre, Ortik si Kircev isi incercau norocul la pescuit, pe marginile lacului. Singurele lor unelte erau niste undite cumparate de la indigenii din Port Clarence. Dar ce altceva le-ar fi trebuit unor pescari demni de acest nume, destul de inteligenti incat sa lupte cu vicleniile pestelui si inarmati cu suficienta rabdare incat sa astepte pana cand acesta va binevoi sa muste din momeala? De fapt, de aceasta din urma calitate nici n-ar fi fost nevoie in ziua aceea. Abia aruncasera carligele in apa, ca plutele se si miscara. Atata peste era pe langa malurile lacului, incat cel prins intr-o jumatate de zi ti-ar fi ajuns pentru mai multe saptamani. Sandre nu mai putea de bucurie. Nici nu vru sa auda cand Napoleone veni la el si-i ceru undita, sa arunce si ea. Se certara, iar Cornelia trebui sa intervina. Cum ea socotea ca prinsesera destul peste, porunci copiilor si tatalui lor sa-si stranga uneltele; si, cand poruncea doamna Cascabel, n-aveai incotro, erai obligat sa asculti. Dupa doua ore, domnul Serghei si prietenul sau Jean se intorceau impreuna cu Wagram, care trebuia tras putin de ureche ‘la propriu si la figurat’ caci nu mai voia sa iasa din desisurile pline de vanat. Vanatorii fusesera la fel de norocosi ca si pescarii. Prin urmare, vreo cateva zile meniul promitea sa fie pe cat de variat, pe atat de placut. La loc de cinste statea pestele din lacul Iej, dar mai ales excelentul vanat, specific acelor tinuturi din Siberia superioara.
Printre altele, vanatorii adusera o gramada de ‘karali’care traiesc in grupuri si cateva perechi de ‘dikuta’, zburatoare mai mici decat gainusele de munte, avand o carne delicioasa. Ne putem inchipui cat de gustoasa fu cina din seara aceea! Mancara sub copaci si nici unul dintre comeseni nu avu impresia ca era cam frig pentru un ospat in aer liber. Cornelia se intrecu pe sine pregatind peste la gratar si friptura de vanat. Iar cum rezerva de faina fusese reinnoita in ultimul sat prin care trecusera, la fel ca si provizia de unt iakut, sa nu ne miram ca obisnuita prajitura, rumena si crocanta, isi facu aparitia la desert. Baura si cateva paharele de rachiu, din sticlele cumparate la Maksimova, si ziua li se incheie fara ca orele placute sa le fie tulburate de ceva. Se putea crede cu adevarat ca vremea incercarilor trecuse si ca faimoasa calatorie se implinea spre cinstea si profitul familiei Cascabel. Ziua urmatoare era tot zi de odihna, iar renii pascura iarasi pe saturate. La 21 aprilie, Belle-Roulotte porni la drum dimineata la orele sase, iar dupa alte patru zile atingea limita occidentala a teritoriului locuit de Iakuti.








Cesar Cascabel - Capitolul 1
Cesar Cascabel - Capitolul 2
Cesar Cascabel - Capitolul 3
Cesar Cascabel - Capitolul 4
Cesar Cascabel - Capitolul 5
Cesar Cascabel - Capitolul 6
Cesar Cascabel - Capitolul 7
Cesar Cascabel - Capitolul 8
Cesar Cascabel - Capitolul 9
Cesar Cascabel - Capitolul 10
Cesar Cascabel - Capitolul 11
Cesar Cascabel - Capitolul 12
Cesar Cascabel - Capitolul 13
Cesar Cascabel - Capitolul 14
Cesar Cascabel - Capitolul 15
Cesar Cascabel - Capitolul 16
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 1
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 2
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 3
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 4
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 5
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 6
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 7
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 8
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 9
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 10
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 11
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 12
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 13
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 14
Cesar Cascabel - Epilog


Aceasta pagina a fost accesata de 1842 ori.