Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 1

de Jules Verne

PARTEA A DOUA







Canalul Bering este o stramtoare destul de ingusta prin care marea cu acelasi nume se deschide spre Oceanul inghetat. Asezat precum Pasul Calais intre Marea Manecii si Marea Nordului, are aceeasi orientare, insa o largime tripla. Distanta dintre capul GrisNez de pe coasta franceza si South Foreland de pe coasta engleza este de numai sasesapte leghe, pe cand cea dintre Numana si Port Clarence de douazeci de leghe. Asadar, dupa ce plecase din ultimul sau loc de popas din America, Belle-Rou-totte se indrepta spre portul Numana, punctul cel mai apropiat de pe tarmul asiatic. De buna seama ca un traseu ce ar fi taiat oblic Marea Bering i-ar fi permis lui Cesar Cascabel sa circule pe o paralela mai mica, mult sub cercul polar, in cazul acesta ar fi trebuit s-o ia in directia sud-vest, spre insula Sf. Laurentiu – o insula destul de importanta, locuita de numeroase triburi de eschimosi tot atat de ospitalieri ca indigenii din Port Clarence. Apoi, dincolo de golful Anadar, mica trupa ar fi acostat la capul Navarin, urmand sa se aventureze peste tinuturile Siberiei meridionale. Dar asta ar fi insemnat sa-si prelungeasca drumul pe mare, sau mai bine zis pe banchiza si, in consecinta, sa se expuna pe un traseu mai lung pericolelor reprezentate de un camp de gheata. Se intelege ca familia Cascabel se grabea sa ajunga pe uscat. Asa ca hotarara sa nu modifice nimic din primul plan, conform caruia trebuiau s-o taie spre Numana, cu oprire in insula Diomede. Situata m mijlocul stramtorii, aceasta insula stancoasa e la fel de solida ca oricare alt loc de pe continent. Daca domnul Serghei ar fi avut o nava la bordul careia sa-si imbarce caravana si intreg materialul ei, s-ar fi mers pe un alt traseu. Din Port Clarence, nava ar fi pornit-o spre sud in directia insulei Bering, loc de iernat foarte cautat de foci si de alte animale marine. De acolo s-ar fi indreptat spre unul din porturile peninsulei Kamceatka, poate chiar spre Petropavlovsk, capitala acelei gubernii, insa, in lipsa navei, le ramanea doar drumul cel mai scurt, singurul pe care puteau pune piciorul pe continentul asiatic. Stramtoarea Bering nu are adancimi prea mari. Ca urmare a ridicarilor geologice incepute din epoca glaciara, s-ar putea intampla chiar ca, intr-un viitor foarte indepartat, prin acest punct sa se faca jonctiunea intre Asia si America. Ar aparea atunci podul visat de domnul Cascabel, ori – si mai exact – o sosea destinata calatorilor. Dar, pe cat de folositoare le-ar fi acestora, pe atat de pagubitoare s-ar dovedi pentru navigatori si mai ales pentru baleniere, carora le-ar inchide accesul in marile arctice. Iar in acest caz ar trebui sa vina un alt Lesseps (Ferdinand de Lesseps (1805-1894), diplomat si om de afaceri francez, intre 1859 si 1869 a dirijat lucrarile de construire a Canalului Suez) ca sa taie istmul si sa aduca lucrurile la starea lor dinainte. Urmasilor stra-stra-nepotilor nostri le va reveni sarcina sa se ocupe de aceasta eventualitate. Facand sondaje in diferite puncte ale stramtorii, hidrografii au constatat ca cel mai adanc canal este cel aflat de-a lungul tarmului Asiei, pe langa peninsula Ciukotsk.
Pe acolo circula curentul rece, coborat din nord, pe cand curentul cald urca prin zona mai putin adanca.a stramtorii, in partea dinspre coasta americana. in nordul acelei peninsule, langa insula Koliucin, in golful cu acelasi nume, avea sa fie imobilizata – doisprezece ani mai tarziu – timp de noua luni, de la 26 septembrie 1878 pana la 15 iulie 1879, nava lui Nordenskjold, Vega, dupa ce descoperise trecerea de nordest. Familia Cascabel plecase deci la data de 21 octombrie, in conditii destul de bune. Era un ger mare si sec. Furtuna de zapada se potolise, vantul slabea si el, abatandu-se spre nord. Cerul era de un cenusiu mat, uniform. Abia puteai banui soarele dincolo de valul de ceata pe care razele lui, foarte slabe din cauza oblicitatii, nu izbuteau sa-l strapunga. La amiaza, cand atingea culminatia maxima, nu se ridica mai mult de trei sau patru grade deasupra orizontului, spre sud.



Inainte de plecarea din Port Clarence fusese luata, de comun acord, o masura, cat se poate de inteleapta: sa nu mearga deloc pe intuneric. Ici-colo, banchiza avea crapaturi largi si, daca nu le vedeai din timp ca sa le dai ocol, se putea intampla o catastrofa. Stabilisera ca, atunci cand nu distingeau mai departe de o suta de pasi, Belle-Roulotte avea sa se opreasca. Era mai bine sa parcurga cele douazeci de leghe, cat avea stramtoarea, in cincisprezece zile, decat sa mearga orbeste, cand nu aveau suficienta lumina. Cazuta necontenit timp de douazeci si patru de ore si formand un covor destul de gros, zapada se cristalizase sub actiunea frigului. Acest strat facea deplasarea pe campul de gheata mai putin chinuitoare. Daca nu mai ningea, ar fi traversat stramtoarea cu usurinta. Aveau insa motive sa se teama ca, acolo unde se intalneau cei doi curenti, cel cald si cel rece, ciocnindu-se inainte de a intra fiecare pe alt canal, sloiurile mereu izbite unele de altele in timpul derivei nu se ingramadisera inca destul. Iar daca era asa, ruta li se prelungea prin multe ocoluri. Cornelia, Kayette si Napoleone intrasera, cum am mai spus, in vehicul. Ca sa-l usureze pe cat era posibil, barbatii erau nevoiti sa faca drumul pe jos. Conform planului dinainte stabilit, Jean, asemeni unui cercetas, fusese insarcinat sa verifice starea banchizei; se putea avea incredere in el. Era inarmat cu o busola si, cu toate ca n-avea posibilitatea de a folosi puncte de reper, mergea spre vest cu o precizie multumitoare. in fruntea atelajului se afla Cuisoara, gata sa-i sustina ori sa-i ridice pe Vermout si Gladiator, daca faceau un pas gresit; ei inaintau insa fara sa se poticneasca, ajutati de crampoanele de pe potcoave. De altfel, suprafata aceea nu avea asperitati de care s-ar fi putut impiedica. Domnul Serghei si Cesar Cascabel mergeau pe langa vehicul, cu ochelarii pe ochi, discutand. Erau bine infofoliti, ca si ceilalti. in ce-l privea pe Sandre, cu greu i se putea gasi un loc, sau macar sa fie tinut undeva anume. El mergea, venea, alerga, topaia asemeni celor doi cani, ba isi permitea chiar placerea unor lungi alunecari pe gheata, insa tatal sau nu-i ingaduise sa-si puna rachetele eschimosilor si tocmai asta il necajea. "Cu patinele acelea, zise el, ai traversa stramtoarea in cateva ore." "Ce folos, din moment ce caii nostri nu stiu sa patineze! observa domnul Cascabel. "Ar trebui sa invete," raspunse pustiul, facand o tumba. in vremea asta, Cornelia, Kayette si Napoleone se ocupau de bucatarie, iar prin burlanul de tabla iesea un fum subtire, de bun augur. Daca ele nu sufereau deloc de frig in interiorul compartimentelor ermetic inchise, trebuiau sa se gandeasca, totusi, la cei ramasi afara. si chiar asa si faceau, avand mereu pregatite cateva cesti cu ceai, caruia ii adaugau vodca, bautura aceea tipic ruseasca, in stare sa invie pana si un mort. Cat despre cai, nutretul le era asigurat de cele cateva legaturi de fan cumparate de la eschimosii din Port Clarence, cantitate suficienta pentru traversarea stramtorii. Wagram si Marengo aveau din abundenta carne de elan si pareau multumiti de ea. in plus, banchiza nu era chiar asa de lipsita de vanat cum s-ar putea crede, in cursele lor, cei doi cani starneau mii de potarnichi de tundra si alte zburatoare specifice regiunilor polare. Preparate cu grija, ca sa le indepartezi gustul uleios, aceste zburatoare pot constitui un aliment acceptabil. Dar, cum n-avea nici un rost sa le impuste o data ce camara Corneliei era ticsita, luasera hotararea sa, nu foloseasca pustile domnului Serghei si a lui Jean pe traseul dintre Port Clarence si Numana.
Amfibii, foci si alte specii marine de acest fel nu vazura in prima zi a calatoriei. Desi plecasera cu veselie, domnul Cascabel si ai sai fura cuprinsi in scurta vreme de nedefinita senzatie de tristete pe care o dau campiile fara orizont, suprafetele albe, intinse cat vezi cu ochii. Spre orele unsprezece, disparusera din raza privirii stancile inalte de langa Port Clarence si inaltimile capului Printul de Wales, estompate de ceturi indepartate. Nu se distingea nimic la o distanta de o jumatate de leghe, asa ca avea sa mai treaca mult timp pana sa descopere capul rasaritean al peninsulei Ciukotsk. inaltimile ei erau, totusi, un excelent punct de reper pentru calatori. Situata aproape de mijlocul stramtorii, insula Diomede nu e dominata de nici un varf stancos. intrucat abia se ridica deasupra nivelului marii, putea fi recunoscuta doar atunci cand rotile ar fi scartait pe solul ei pietros, prin stratul de zapada. Oricum, cu busola in mana, Jean dirija fara dificultate vehiculul, iar daca Bel-le-Roulotte nu mergea prea repede, cel putin avansa cu toata grija. Din mers, domnul Cascabel si domnul Serghei faceau comentarii privitoare la situatia lor de atunci. Traversarea stramtorii paruse un lucru simplu inaintea plecarii si avea sa para si mai simpla odata ce ajungeau dincolo, insa acum, cand erau porniti la drum, nu puteau sa-i treaca usor cu vederea marile primejdii. "E cam mult ce incercam noi sa facem," zise domnul Csscabel. "Fara indoiala," raspunse domnul Serghei. Nu i-ar fi venit oricui ideea sa strabata stramtoarea Bering cu un vehicul atat de greu. "Cred si eu, domnule Serghei! Ce sa-i faci? Cand iti intra in cap gandul ca trebuie sa te intorci acasa, nimic nu te mai poate opri. Ah, de-ar trebui sa parcurgem sute de leghe prin Far West ori prin Siberia, nici nu mi-ar pasa! Mergi pe un teren solid, fara sa-ti fie teama ca ti s-ar putea deschide haul sub picioare. Pe cand douazeci de leghe de mare inghetata, cu un atelaj, cu incarcatura si toate celelalte... La naiba! As vrea s-o fi facut deja. Sa putem spune ca am dus la bun sfarsit etapa cea mai dificila, ori macar cea mai periculoasa a calatoriei. "intr-adevar, amabile Cascabel, mai ales daca dincolo de stramtoare Belle-Rau-lotte izbuteste sa ajunga cat mai repede in tinuturile Siberiei meridionale. Ar fi cat se poate de imprudent s-o tinem de-a lungul tarmului pe gerurile cumplite ale iernii. Prin urmare, de cum ajungem la Numana, o taiem spre sud-vest ea sa gasim un loc convenabil unde sa ne petrecem iarna, in unul din targurile intalnite in cale. "Asa am planuit. Dar imi inchipui ca dumneata cunosti locurile, nu-i asa, domnule Serghei?" "Nu cunosc decat zona dintre iakutsk si Ohotsk, fiindca am umblat mult pe-acolo dupa evadare. Din drumul facut de la frontiera Europei pana la Iakutsk nu mi-a ramas decat amintirea acelei cumplite oboseli care tortureaza zi si noapte convoaiele de prizonieri. Cata suferinta! N-as dori-o nici inamicilor mei de moarte. "Domnule Serghei, oare ti-ai pierdut orice speranta de a reveni in tara, vreau sa zic, deplin liber si cu permisiunea guvernului?" "Pentru asta ar trebui ca tarul sa dea o amnistie in care sa intre si contele Narkin, alaturi de toti patriotii condamnati impreuna cu el," raspunse domnul Serghei. „Se vor ivi imprejurari politice care sa faca posibila o asemenea hotarare? Cine stie, scumpul meu Cascabel!" "E trist, totusi, sa traiesti in exil. E ca si cum ai fi alungat din propria ta casa." "Da, departe de toti cei care-ti sunt dragi! Iar tatal meu e atat de batran, si as vrea sa-l mai vad..." "O sa-l revezi, domnule Serghei! Da-i crezare unui batran saltimbanc care nu de putine ori le-a prezis oamenilor norocul. O sa ne facem intrarea in Perm impreuna. Nu faci parte, oare, din trupa Cascabel? Va trebui chiar sa te invat cateva scamatorii – s-ar putea sa ne prinda bine la nevoie, fara sa mai punem la socoteala ca pacalim politia tarului, trecandu-i pe sub nas. si Cesar Cascabel nu se putu abtine sa nu rida in hohote. Ia inchipuiti-va! Contele Narkin, mare senior rus, ridicand greutati, jongland cu sticle, dand replici clovnilor – si adunand banii incasati!" Spre orele trei ale dupa-amiezii, Belle-Roulotte trebui sa se opreasca. Desi nu era inca intuneric, o ceata groasa micsora campul de vizibilitate. Asa ca Jean, intorcandu-se din drum, ii sfatui sa faca popas. Era extrem de nesigur sa-si continue drumul in aceste conditii.



Domnul Serghei prevazuse corect ca pe acea parte a banchizei, sub care trecea curentul canalului estic, asperitatile, denivelarile sloiurilor de gheata ramaneau ascunse sub stratul de zapada. Vehiculul se zguduia puternic. Caii ingenuncheau la fiecare pas. Dupa o jumatate de zi de mars, erau cumplit de obositi. in total, caravana parcursese cel mult doua leghe in prima etapa. De cum se opri atelajul, Cornelia si Napoleone coborara – infofolite cu grija, din cap pana-n picioare, fiindca temperatura scadea brusc de la plus zece grade, cat era in interior, la minus zece grade afara. Cat despre Kayette, obisnuita cu iernile aspre din Alaska, nu se gandise nici o clipa sa-si puna blanurile cele mai calduroase. "imbraca-te mai bine, Kayette," ii spuse Jean, "ai sa racesti." "O, nu mi-e teama de frig, m-am obisnuit cu el in valea Yukonului," zise ea. "Te rog, Kayette." "Jean are dreptate," spuse domnul Cascabel. "Hai, prepelita mica, du-te si inveleste-te cu o patura. Altfel te previn ca, daca racesti, eu voi fi acela care te vindeca, si-o sa fie cumplit! Daca e nevoie, iti tai si capul ca sa nu poti stranuta." La o asemenea amenintare, tanara indianca nu mai avea altceva de facut decat sa se supuna. si chiar asa se si intampla. Apoi, fiecare se ocupa de pregatirea taberei. Treaba cat se poate de simpla. Nu era nevoie sa se taie lemne din padure, din lipsa padurii; nu trebuiau sa aprinda focul, din lipsa combustibilului; si nici macar iarba pentru animale nu aveau cum sa adune, insa Belle-Roulotte era acolo, asigurand locuitorilor sai obisnuitul confort, temperatura potrivita, paturile facute, masa servita, ospitalitate permanenta. N-aveau decat sa le dea nutret lui Vermout si Gladiator cu fan adus din Port Clarence. Dupa care ii invelira pe cei doi cai cu paturi groase, lasandu-i sa se odihneasca pana a doua zi. Nu uitara nici de papagalul din colivie, nici de maimuta din cos, nici de cei doi cani, gata sa-si infulece cu lacomie portia de carne uscata. in sfirsit, dupa ce se ingrijisera de animale, domnul Serghei si camarazii lui pranzira, sau, mai bine zis, data fiind ora cam inaintata, cinara cu pofta. "Ei-ei! exclama domnul Cascabel. Cred ca-i pentru prima data cand niste francezi iau o masa atat de bine servita in mijlocul stramtorii Bering. "Tot ce se poate! raspunse domnul Serghei. Dar sper ca peste trei-patru zile o sa ne putem aseza la masa pe uscat. "La Numana," intreba Cornelia. "Nu, pe insula Diomede, unde o sa ramanem o zi sau doua. Caii nostri merg atat de inceta incat vor face cel putin o saptamana pana pe tarmul asiatic.
Terminand de mancat, nimeni nu refuza sa mearga la culcare, cu toate ca nu era decat ora cinci seara. Dupa drumul greu facut pe un camp de gheata, insemna ceva sa poti sta o noapte intreaga intins intr-un pat comod si invelit cu paturi. Domnul Cascabel socoti ca nici nu era nevoie sa se ocupe, de paza locului de camp. intr-un asemenea pustiu n-aveau de ce sa se teama de intalniri neplacute. De altfel, canii ramaneau de veghe si, la nevoie, ar fi dat de veste in caz ca se apropia cineva de Belle-Roulotte. Cu toate acestea, domnul Serghei se scula in doua-trei randuri sa cerceteze aspectul banchizei, pe care o brusca schimbare de temperatura o putea modifica oricand; asta era lucrul care il ingrijora cel mai mult.. Nu parea sa fi intervenit insa nici o fluctuatie in starea timpului, iar pe deasupra stramtorii sufla o briza usoara dinspre nord-est. A doua zi continuara calatoria in aceleasi conditii. Nu intampinara, propriu-zis, nici un fel de dificultati, daca excludem oboseala. Parcursera trei leghe pana la ora popasului si luara aceleasi masuri ca si in ajun. in ziua urmatoare – 25 octombrie – nu reusira sa plece inainte de orele noua, si chiar si atunci abia se facea ziua. Domnul Serghei observa ca frigul era mai putin aspru. La orizont, spre sud-est, se adunau in dezordine niste nori. Termometrul inregistra o vaga tendinta de incalzire, iar presiunea aerului din zona incepea sa scada. "Asta nu-mi place, Jean," spuse domnul Serghei. "Atata vreme cat ne aflam pe banchiza, nu trebuie sa ne plangem ca gerul se inteteste. Din pacate, barometrul incepe sa coboare o data cu schimbarea directiei vantului. Cel mai tare trebuie sa ne temem de o crestere a temperaturii. Uita-te bine la suprafata banchizei, Jean, nu lasa sa-ti scape nimic si intoarce-te fara sa stai pe ganduri ca sa ne anunti!" "Puteti conta pe mine, domnule Serghei." Era limpede ca, din luna urmatoare si pana la mijlocul lui aprilie, modificarile de care se temea domnul Serghei nu s-ar fi putut produce. Iarna urma sa fie atunci pe deplin instapanita. Dar, cum in anul acela venise tarziu, inceputul ei alterna perioade de frig si de dezghet, putind provoca dislocarea partiala a campului de gheata. Da, pe cand traversau stramtoarea, era mai bine sa suporte temperaturi intre douazeci si cinci-treizeci de grade sub zero. La plecare, ziua era doar pe jumatate zi. Proiectate foarte oblic, razele slabe ale soarelui nu aveau putere sa strapunga ceata densa ca vata. in plus, cerul incepea sa fie brazdat pana la zenit de nori josi si lungi, pe care vantul ii impingea destul de repede spre nord. in frunte, Jean cerceta cu atentie stratul de zapada, inmuiat putin inca din ajun, si care ceda la fiecare pas al cailor. Cu toate acestea, reusira sa parcurga o distanta de aproximativ doua leghe, iar noaptea nu fu marcata de nici un accident. A doua zi, 27 octombrie, pornira la ora zece. Domnul Serghei era cat se poate de nelinistit, intrucat constatase o noua crestere a temperaturii – fenomen cu adevarat neobisnuit pentru luna aceea, la latitudinea respectiva.



Frigul fiind imblanzit, Cornelia, Napoleone si Kayette dorira sa mearga pe jos. incaltate cu cizme de-ale eschimosilor, umblau destul de sprinten, isi pusesera cu totii ochelarii indieni pentru protejarea ochilor si incercau sa se obisnuiasca treptat sa priveasca prin despica tura ingusta din dreptul pupilei. Treaba asta il amuza de fiecare data pe strengarul de Sandre, care salta ca un ied, fara sa-i pese de oboseala. in fond, vehiculul nu inainta deloc repede. Rotile intrau adanc in zapada si tractiunea intampina multa greutate. Cand obada se lovea de denivelarile si marginile colturoase ale sloiurilor, socurile produse nu puteau fi evitate. Cateodata se intampla ca blocuri enorme, ingramadite unele peste altele, sa bareze drumul, obligandu-i sa faca lungi ocolisuri. Dar asta insemna numai o prelungire a traseului si se puteau considera norocosi ca inaintarea le era stanjenita de ridicaturi si nu de crevase. Cel putin rezistenta banchizei nu intra in discutie. Termometrul continua sa urce, iar barometrul sa coboare, incet, dar constant. Domnul Serghei era din ce in ce mai nelinistit, inspre amiaza, femeile patrunsera din nou in vehicul, incepu sa ninga intens, cu fulgi mici, transparenti, gata sa se transforme in apa. Parea o ploaie de pene albe, usoare, pe care mii de pasari le scuturau prin vazduh. Cesar Cascabel ii propuse domnului Serghei sa se adaposteasca in Belle-Rou-lotte, insa acesta refuza. Putea suporta si el ceea ce suportau camarazii sai. Ninsoarea aceea care cadea pe jumatate topita il nelinistea din cale-afara; daca ajungea sa se topeasca de tot, provoca pana la urma dislocarea campului de gheata Trebuiau sa se refugieze cat mai repede pe insula Diomede. Din prudenta, insa, inaintau cu multa bagare de seama. Astfel ca domnul Serghei se hotari sa mearga impreuna cu Jean, cu o suta de metri inaintea atelajului, in timp ce domnul Cascabel si Cuisoara ramaneau in fata cailor, care alunecau intruna. Daca vehiculul suferea vreun accident si ei n-ar fi avut alta alternativa decat sa-l abandoneze in plina banchiza, pierderea ar fi fost ireparabila. Pasind alaturi de Jean, domnul Serghei privea cercetator prin binoclu; studia, in directia vest, orizontul incetosat de nori. Vederea era extrem de redusa, inaintau pe bajbaite si domnul Serghei ar fi dat semnalul de oprire, daca integritatea campului de gheata ar fi fost in pericol. "Cu orice pret, zise el, trebuie sa ajungem chiar astazi pe insula Diomede, fie si cu riscul de a ramane pe ea pana la urmatorul inghet. "Cat credeti ca mai avem pana acolo? intreba Jean. "Cam o leghe si jumatate, Jean. Ne mai raman doua ore de lumina, sau mai bine zis de semiintuneric, in care putem pastra directia buna. Sa facem orice ca sa ajungem inainte de lasarea intunericului deplin! "Domnule Serghei, vreti sa ma duc inainte si sa descopar insula? "Nu, Jean, nu! Ai risca sa te ratacesti pe viscolul asta, prin urmare alta complicatie. Sa incercam sa ne orientam dupa busola. Daca depasim insula Diomede, fie pe-o parte, fie pe cealalta, nu stiu ce-o sa se intample cu noi...
"Auziti, domnule Serghei? intreba Jean, aplecandu-se. Domnul Serghei se apleca si el si auzi in banchiza niste trosnete surde, sema-nand cu un zgomot de sticla sparta. Trebuiau sa se astepte, oare, daca nu la dezghet, macar la o dislocare partiala? si totusi, pana unde ajungea privirea, nici o crapatura nu aparea pe intinderea de gheata. Situatia era extrem de riscanta. Daca isi petreceau noaptea in aceste conditii, calatorii puteau fi victimele unei catastrofe. Insula Diomede ramanea singura lor scapare si trebuiau sa ajunga acolo, indiferent cum. si cat mai regreta domnul Serghei ca nu ramasesera inca vreo citeva zile la Port Clarence! Se intoarse cu Jean la atelaj, punandu-l la curent si pe domnul Cascabel cu starea lucrurilor. Femeilor nu era cazul sa le mai spuna la ce se puteau astepta. Le-ar fi speriat degeaba. Hotarara, asadar, sa le lase in vehicul, iar ei se plasara fiecare la cate o roata, ca sa ajute caii deselati, istoviti, asudati sub rafalele vantului. Spre orele doua, ninsoarea scazu simtitor, in scurta vreme nu mai cadeau decat cativa fulgi razleti, invartejiti prin aer. Era cu mult mai usor sa pastrezi directia buna. indemnara caii cu nadejde. Domnul Serghei era ferm hotarat sa nu se opreasca pana cand Belle Roulotte avea sa ajunga cu rotile pe solul pietros al insulei Diomede. Dupa calculele sale, insula nu putea fi acum mai departe de o jumatate de leghe spre vest si, daca dadeau bice cailor, poate ca intr-o ora ar fi ajuns. Din pacate, lumina, care era si asa destul de putina, slabi atat de mult, incat aparea ca o reflexie vaga. Erau sau nu pe drumul cel bun? in directia aceea trebuiau sa mearga? Cum sa-si poata da seama? in momentul acela, se auzira latraturile puternice ale celor doi cani. Anuntau apropierea unei primejdii? Nu cumva descoperisera vreun grup de eschimosi ori de ciukci, trecand peste stramtoare? Daca era asa, domnul Serghei n-ar fi ezitat sa ceara ajutor indigenilor, ori macar sa se lamureasca in privinta directiei de urmat ca sa ajunga la insula. Chiar atunci una dintre ferestruicile vehiculului se deschise, iar Cornelia intreba de ce latrau atat de tare Wagram si Marengo. I se raspunse ca inca nu stiau, dar nu era cazul sa se alarmeze. "Sa coboram," se interesa ea. "Nu, Cornelia," raspunse domnul Cascabel. Tu si fetele stati bine unde sunteti. Ramaneti acolo!" "si daca au simtit miros de animal... vre-un urs, de pilda? "Au sa ne dea ei de stire! De fapt, tine pustile la indemana. si, mai ales, nu coborati! "inchide fereastra, doamna Cascabel, ceru domnul Serghei. Nu mai putem pierde nici o clipa! Trebuie sa pornim mai departe chiar acum.
Oprit la primele latraturi ale canilor, atelajul isi relua marsul penibil. Vreme de o jumatate de ora, Belle-Roulotte putu inainta ceva mai repede, fiindca suprafata banchizei era acolo mai neteda. Caii, istoviti de-a binelea, cu capul plecat, cu picioarele incordate, trageau din rasputeri. Se simtea ca erau ultimele lor opinteli si ca, daca efortul li se prelungea, s-ar fi prabusit. Abia mai vedeau in jur. Putina lumina ramasa parea sa vina mai curand de la campul de gheata decat din inaltimi. Cei doi cani latrau necontenit, alergand inainte, oprindu-se cu botul in vant, cu coada teapana. Apoi reveneau la atelaj. "Precis au simtit ceva, spuse domnul Cascabel. "Insula Diomede! exclama Jean. si arata o gramada de stanci care se conturau nedeslusit spre vest, la cateva sute de pasi. Iar dovada ca Jean nu se insela era faptul ca stancile apareau impestritate cu puncte negre, bine reliefate pe albul zapezii. "intr-adevar," zise domnul Serghei, „trebuie sa fie insula." "Oare mi se pare mie, sau punctele acelea negre se misca," intreba domnul Cascabel. "Se misca?" "Asa mi se pare." "Or fi, de buna seama, vreo cateva mii de foci adapostite pe insula... "Cateva mii de foci?!" Exclama domnul Cascabel. "Ah, patroane, ce noroc pe capul nostru daca am putea lua una cu noi, s-o aratam 'prin balciuri," zise Cuisoara. "si sa mai spuna si ‘tata’," adauga Sandre.
La ce-i statea mintea unui tanar saltimbanc!




Cesar Cascabel - Capitolul 1
Cesar Cascabel - Capitolul 2
Cesar Cascabel - Capitolul 3
Cesar Cascabel - Capitolul 4
Cesar Cascabel - Capitolul 5
Cesar Cascabel - Capitolul 6
Cesar Cascabel - Capitolul 7
Cesar Cascabel - Capitolul 8
Cesar Cascabel - Capitolul 9
Cesar Cascabel - Capitolul 10
Cesar Cascabel - Capitolul 11
Cesar Cascabel - Capitolul 12
Cesar Cascabel - Capitolul 13
Cesar Cascabel - Capitolul 14
Cesar Cascabel - Capitolul 15
Cesar Cascabel - Capitolul 16
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 1
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 2
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 3
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 4
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 5
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 6
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 7
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 8
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 9
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 10
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 11
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 12
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 13
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 14
Cesar Cascabel - Epilog


Aceasta pagina a fost accesata de 1845 ori.