Cesar Cascabel - Capitolul 12

de Jules Verne

Partea intai








In dimineata zilei de 26 iunie, carul lui Cascabel ridica ancora, ca sa folosim una din expresiile metaforice, familiare comandantului sau. Ramanea de vazut, ca sa completam aceasta metafora cu fraza plastica a nemuritorului Prudhomme, daca nu cumva isi incepea navigatia pe un vulcan. si n-ar fi fost deloc imposibil – intai la figurat, fiindca dificultatile drumului erau mari, si apoi la propriu, pentru ca vulcanii, stinsi ori nu, nu lipsesc deloc de pe coasta septentrionala a marii Bering.
Belle-Roulotte parasi, asadar, capitala Alaskai, pe fondul a mii de urari de drum bun, care-i insotira zgomotos plecarea. Erau pornite de la numerosii amici carora familia Cascabel le smulsese aplauzele si rublele in cele cateva zile petrecute la portile orasului Sitka. Cuvantul porti e mai potrivit decat parc. intr-adevar, localitatea e inconjurata de o palisada bine intarita, avand numai cateva locuri de trecere. Fara permisiune, n-o poti strapunge cu usurinta. Autoritatile rusesti au fost silite sa se protejeze de afluenta indienilor kaluche, asezati cel mai adesea intre riurile Stekin si Chilcot, in preajma Noului Arhanghelsk. Acolo isi fac colibele, extrem de rudimentar construite. Printr-o usa scunda se intra intr-o incapere circulara, uneori despartita in doua compartimente luminate de o singura deschizatura practicata in partea de sus si prin care iese si fumul din vatra. Ansamblul acestor colibe alcatuieste un fel de foburg al Sitkai, un foburg extra muros. Dupa apusul soarelui, nici un indian n-are voie sa ramana in oras. Interdictie justificata, impusa de relatiile adesea ingrijoratoare dintre pieile rosii si fetele palide. Dupa ce iesi din Sitka, Belle-Roulotte trebui mai intai sa traverseze o serie de mici stramtori prevazute cu bacuri in acest scop, ca sa ajunga in fundul unui golf sinuos, terminat printr-o forma alungita care purta numele de canalul Lyan. incepand de acolo, aveau de mers numai pe uscat. Planul calatoriei, ori mai degraba traseul ei, fusese studiat cu toata atentia de domnul Serghei si de Jean pe hartile la scara mare, procurate cu usurinta de la Gardens Club. Buna cunoscatoare a tinutului, Kayette fusese chemata sa-si spuna si ea cuvantul in aceasta imprejurare. Inteligenta ei ascutita o ajutase sa priceapa indicatiile de pe harta avuta sub ochi. Vorbea intr-o limba jumatate indiana, jumatate rusa, iar observatiile ei fura deosebit de utile.
Era vorbea sa se apuce, daca nu drumul cel mai scurt, in orice caz cel mai usor, pana la Port Qarence, localitate situata pe tarmul de est al stramtorii. Se stabili, astfel, ca Belle-Roulotte sa ajunga la fluviul Yukon chiar in dreptul fortului care si-a luat numele de la acest important curs de apa.



Era cam la mijlocul traseului, deci la doua sute cincizeci de leghe de Sitka. Se evitau, prin urmare, dificultatile ce i-ar fi intampinat in caz ca mergeau de-a lungul tarmului zdrentuit, unde coasta e pe alocuri muntoasa. Dimpotriva, valea Yukonului se intinde, larga, intre lanturile complicate din vest si Muntii Stancosi, care separa Alaska de valea Mackenzie si de teritoriul Noii Britanii. La cateva zile dupa plecare, familia Cascabel vazu, asadar, disparand spre sud-vest profilurile accidentate ale coastei, dominate de la mare inaltime de muntii Fairweather si Elias. Chibzuita cu grija, repartizarea orelor de mars si de popas era riguros urmata. Nu-i grabea nimeni sa ajunga la stramtoarea Bering si era mai bine sa mearga piano(incet) ca sa soseasca acolo sano(sanatosi). Era important sa fie crutati si cei doi cai, pe care nu i-ar fi putut inlocui decat cu reni, daca se intampla cumva sa-i piarda lucru ce trebuia evitat cu orice pret. Asa ca, in fiecare dimineata, plecau pe la orele sase, faceau popasul de
pranz la doua si continuau drumul pana la sase seara. Toata noaptea, repaus. Asta insemna cam cinci-sase leghe pe zi. De altfel, ar fi fost cat se poate de simplu sa mearga si noaptea, in caz de nevoie, fiindca, asa cum observase domnul Cascabel, soarele din Alaska nu prea doarme in patul sau. "Abia se duce la culcare, ca se si scoala," spunea el. "Douazeci si trei de ore de lumina, si nici macar nu trebuie platita." intr-adevar, in acel anotimp, adica in preajma solstitiului de vara si la acea latitudine, soarele disparea la unsprezece si saptesprezece minute sara, ca sa apara din nou la unsprezece si patruzeci si noua de minute "ceea ce inseamna treizeci si doua de minute petrecute sub orizont. Pana si in acest rastimp, amurgul, prelungit dupa disparitia soarelui, isi imbina mereu luminile cu cele ale aurorii diminetii care se apropia. Cat priveste temperatura, era cald, uneori chiar inabusitor, in astfel de conditii, ar fi fost extrem de imprudent sa nu faca popas pe arsita amiezii. Atat oamenii cat si animalele sufereau din cauza caldurii excesive: Cine ar fi crezut ca, la nivelul cercului polar, termometrul urca uneori pana la treizeci de grade? si totusi, e cat se poate de adevarat. Cu toate ca mergeau bine si fara prea multe dificultati, Cornelia, foarte marcata de caldurile acelea mari, se plangea si nu fara temei. "O sa regretati curind ceea ce vi se pare acum de nesuportat," spuse intr-o zi domnul Serghei. "Caldura asta? Niciodata," exclama ea. "Ba da, mama,"interveni Jean. "O sa suferi mult mai mult de frig, dincolo de stramtoarea Bering, cand o sa traversam stepele Siberiei." "De acord, domnule Serghei," vorbi domnul Cascabel. "Dar, daca de caldura nu te poti apara, impotriva frigului poti macar sa lupti, folosindu-te de foc." "Da, sigur, prietene," raspunse domnul Serghei. si chiar asta va trebui sa faceti peste cateva luni, caci frigul o sa fie cumplit, nu uitati!" in data de 3 iulie, dupa ce strabatuse asa-numitele canons. trecatori stramte, capricios taiate printre dealuri de inaltime potrivita, Belle-Roulolte nu mai avu inainte decat campii intinse, presarate din loc in loc cu paduri. Trebuiau, in ziua aceea, s-o ia de-a lungul unui mic lac, lacul Dease, de unde izvoraste riul Lewis, unul dintre principalii afluenti pe care ii primeste Yukonul. Amintindu-si de el, Kayette zise: "Da, asta-i Cargoul care merge sa-l intalneasca pe riul cel mare. si ii explica lui Jean ca in vorbirea din Alaska cargoul inseamna riu mic.



Dar poate credeti ca pe drumul acela fara obstacole si deloc obositor artistii, trupei Cascabel nu-si vor repeta exercitiile, nu-si vor intretine forta muschilor, supletea membrelor, dexteritatea manilor? Bineinteles ca o vor face si, atunci cand caldura nu-i impiedica, fiecare loc de popas se transforma seara in arena, avandu-i drept unici spectatori pe domnul Serghei si pe Kayette. Amandoi admirau performantele acelei inzestrate familii – tanara indiana cu uimire, domnul Serghei cu bunavointa. Pe rand, domnul si doamna Cascabel ridicau greutati cu bratele incordate si jonglau cu halterele; Sandre isi exersa salturile si rasucirile in care era specialist; Napolèone se avanta pe coarda intinsa intre doi stalpi si isi arata gratiile de dansatoare, iar Cuisoara facea parada dinaintea unui public imaginar. Jean ar fi preferat sa ramana cu cartile, desigur, sa se instruiasca stand de vorba cu domnul Serghei, s-o invete la randul sau pe Kayette, care facea, datorita lui, progrese rapide in limba franceza. Dar domnul Cascabel avea pretentia ca fiul sau sa nu-si piarda remarcabila iscusinta de prestidigitator si, ascultator, Jean jongla cu paharele, cu inelele, cu bilele, cutitele si bastoanele – avandu-si gandurile la cu totul altceva, bietul baiat! De altfel, traise o mare satisfactie cand domnul Cascabel renuntase la ideea de a face din Kayette o artista de balci. De cand fata fusese adoptata de domnul Serghei, om avut, invatat, din lumea buna, viitorul ei era asigurat, si inca in cele mai onorabile conditii. Da, asta ii facea placere lui Jean cel cumsecade, cu toate ca, pe de alta parte, ii parea rau sa se stie parasit de Kayette indata dupa stramtoarea Bering. Asta nu s-ar fi intamplat daca ea ar fi facut parte din trupa, in calitate de balerina. Dar Jean tinea prea mult la fata ca sa nu se bucure ca fusese adoptata de domnul Serghei. Nu dorea oare si el, din toata inima, sa-si schimbe conditia? Daca asculta de instinctele sale cele mai adanci, nu se simtea chemat spre viata de saltimbanc. De cate ori, in piete, nu se rusinase de aplauzele pe care ile aducea nemaipomenita sa indemanare! intr-o seara, plimbandu-se cu domnul Serghei, ii destainui fara retinere aspiratiile si regretele lui. ii spuse ce-ar fi vrut sa fie, ce socotea el ca era pornirea lui naturala. Colindand mai departe lumea producandu-se cu prilejul sarbatorilor din targuri, vazandusi mereu de meseria aceea de gimnasti si acrobati si inconjurandu-se de clovni si de jongleri, poate ca parintii sai ar fi ajuns sa stranga ceva bani, poate ca el insusi ar fi izbutit sa faca avere. Dar ar fi fost prea tarziu, atunci, sa inceapa o cariera mai onorabila. "Nu ma rusinez de tata si de mama, domnule Serghei," adauga el. "Nu, as fi un nerecunoscator, in limita posibilitatilor, ei au facut totul. Au fost buni cu noi – copiii. si totusi, eu simt ca as putea fi altceva, insa soarta mea e sa raman un biet saltimbanc." "Prietene, te inteleg," ii raspunse domnul Serghei. "ingaduie-mi totusi sa spun ca orice meserie reprezinta ceva, daca o faci cinstit. Cunosti oameni mai cinstiti decat tatal si mama ta?" "Nu, domnule Serghei." "Atunci, respecta-i mai departe asa cum ii respect si eu. Vrand sa faci mai mult, sa te ridici, dai dovada de o inclinare nobila. Cine stie ce-ti rezerva viitorul? Curaj, baiete, si bizuie-te pe sprijinul meu! N-am sa uit niciodata ce a facut familia ta pentru mine, niciodata! Iar intr-o buna zi, daca o sa pot..." Pe cand vorbea astfel, Jean vedea fruntea domnului Serghei intunecandu-se. Vocea incepuse sa-i tremure. Parea ca priveste viitorul cu ingrijorare. Urma un moment de tacere, intrerupt de Jean: "Domnule Serghei, ce-ar fi sa va continuati calatoria impreuna cu noi si dupa Port Clarence, din timp ce intentionati sa va intoarceti in Rusia, la tatal dumneavoastra?" "Nu se poate, Jean," raspunse domnul Serghei. "Nu mi-am terminat explorarile prin teritoriile din vestul Americii." "Kayette o sa ramana cu dumneavoastra," murmura Jean. si avea o voce atat de trista, incat domnul Serghei nu-l putu asculta fara sa se emotioneze profund. "Nu- e cazul, oare, sa ma insoteasca, relua el, acum, cand mi-am asumat raspunderea pentru viitorul ei? "Va ramane cu dumneavoastra, domnule Serghei, si cand veti ajunge in patrie..." "Dragul meu, vorbi domnul Serghei, planurile nu mi le-am facut definitiv. Asta-i tot ce-ti pot spune deocamdata. O sa mai vedem dupa ce ajungem la Port Clarence. Poate ca atunci am sa-i propun ceva tatalui tau si de raspunsul lui va depinde..." Jean simti iarasi ezitarea pe care o mai surprinsese in vocea domnului Serghei. De data asta nu mai starui, intelegand ca se cuvenea sa fie cat mai discret. Dar, dupa discutia aceea, intre ei se nascu o simpatie si mai profunda. Domnul Serghei descoperise tot ce avea mai bun, mai sigur si mai ales baiatul acela atat de cinstit si. de sincer. Asa ca se ocupa de instruirea lui, indrumandu-l spre studiile pentru care avea inclinatie. Iar domnul si doamna Cascabel nu puteau fi decat incantati de ceea ce facea domnul Serghei pentru fiul lor. Jean nu-si neglija, totusi, rolul de vanator. Foarte pasionat de acest sport, domnul Serghei il insotea de cele mai multe ori, si cate nu se pot spune intre doua impuscaturi! Locurile erau pline de vanat.



Puteai alimenta cu carne de iepure o caravana intreaga. Iar faptul ca asigurau masa era doar unul din meritele lor. "Nu numai muschiulet si ostropel alearga pe aici," observa intr-o zi domnul Cascabel, "ci si mantouri, fulare, mansoane, pleduri..." "intr-adevar, prietene, ii raspunse domnul Serghei. Iar cand ajung la bucatarie sub o anume forma, ajung si in garderoba voastra, sub o alta, tot atat de avantajoasa. Nimic nu-i prea mult cand e vorba sa te aperi de asprimea climatului siberian. Asa ca faceau rezerve din pieile acelea, economisind si conservele pentru momentul cand iarna avea sa alunge vinarul din tinuturile polare. Iar atunci cand vanatorii nu
aduceau nici prepelite si nici iepuri, Cornelia nu se dadea in laturi sa arunce in oala un corb sau vreo cioara cenusie, cum faceau indienii. Supa era la fel de gustoasa. Din cand in cand se intampla ca domnul Serghei sau Jean sa scoata din tolba vreun superb cocos salbatic si ne putem inchipui cu usurinta cum arata friptura aceea pe masa. Belle-Roulotte nu avea de ce sa se teama, prin urmare, de foamete. E adevarat, insa, ca deocamdata strabatea partea cea mai lipsita de dificultati a itinerarului sau. Una dintre neplacerile, ba chiar suferintele pe care trebuiau sa le indure erau, bunaoara, tantarii. Nemaiaflandu-se pe pamant englezesc, domnul Cascabel ii gasea acum cat se poate de suparatori. si e mai mult ca sigur ca roiurile lor ar fi intrecut orice masura, daca randunicile nu i-ar fi mancat in cantitati uimitoare. Dar randunicile o luau de-acum spre sud, fiindca sederea lor la latitudinea cercului polar este de foarte scurta durata. La 9 iulie, Belle-Roulotte ajunse la confluenta a doua cursuri de apa, unul fiind afluentul celuilalt. Era riul Lewis, care se varsa in Yukon printr-o larga deschidere din malul stang. Kayette le spusese ca, in partea superioara a cursului sau, fluviul mai poarta si numele de Pelly River. De la intalnirea cu riul Lewis, o ia in directia nord-vest, inainte de a devia spre vest ca sa se verse in Marea Bering printr-un intins estuar. La confluenta celor doua ape pomenite se afla un post, fortul Selkirk, mai putin important decat fortul Yukon, situat la aproximativ o suta de leghe in aval, pe malul drept al fluviului. De la plecarea din Sitka, tanara indianca le fusese de mare ajutor, calauzind mica trupa prin indicatii de o remarcabila siguranta, in viata sa nomada, ea mai umblase pe campiile acelea udate de marele fluviu al Alaskai. intrebata de domnul Serghei cum isi petrecuse copilaria, ii vorbi despre traiul ei greu de pe timpul cand triburile indgeletilor cutreierau valea Yukonului dintr-un loc intr-altul, pana la imprastierea tribului, apoi a familiei sale. Cum, apoi, ramasa fara parinti, se vazuse constransa sa intre servitoare la vreun functionar ori la vreun agent din Sitka. Jean ii ceruse de mai multe ori sa-si repete trista poveste si de fiecare data era adanc tulburat. in preajma fortului Selkirk ii intalnira pe unii dintre indienii care ratacesc pe malurile Yukonului, mai ales din neamul birch, nume tradus de Kayette prin oamenii mesteacanului, intr-adevar, numeroase exemplare din aceasta specie arctica se intalnesc printre pinii, brazii Douglas si artarii ce impanzesc centrul provinciei Alaska. Ocupat de cativa angajati ai Companiei ruso-americane, fortul Selkirk nu este, la drept vorbind, decat un depozit de blanuri si piei, unde negustorii de pe tarmul oceanului vin sa-si faca targuielile in perioade dinainte stabilite. Bucurosi de o vizita ce intrerupea monotonia vietii lor, functionarii aceia primira bine trupa din Belle-Roulotte. in consecinta, domnul Cascabel hotari sa faca un popas de douazeci si patru de ore. Totodata, se stabili ca vehiculul sa traverseze fluviul Yukon prin acel loc, ca sa nu fie nevoie sa-l treaca mai tarziu si, poate, in conditii mai putin favorabile, intr-adevar, albia se largea, iar cursul devenea mai rapid pe masura ce inainta spre vest.
Cel care le daduse un asemenea sfat fusese domnul Serghei, dupa ce urmarise pe harta traseul Yukonului, care le taia drumul cu doua sute de leghe inainte de Port Clarence. Prin urmare, Belle-Roulotte fu trecuta cu bacul pe malul drept, cu ajutorul functionarilor si al indienilor cantonati in preajma fortului Selkirk spre a exploata apa bogata in peste a fluviului. Sosirea familiei Cascabel avea sa le fie de folos, in schimbul serviciilor proprii, li se facu si lor unul, deosebit de apreciat. seful tribului era atunci grav bolnav – sau cel putin asa se putea crede. si nu avea alt medic si alte leacuri decat vraciul traditional si leacurile magice folosite de triburile indiene. Astfel ca, de catva timp, seful fusese culcat in piata satului, unde zi si noapte ardea un foc mare. Adunati in jurul sau, indienii cantau in cor o invocatie marelui Manitu, pe cand vraciul incerca cele mai iscusite vraji ca sa alunge spiritul rau din trupul bolnavului. si, ca sa-i fie reusita mai sigura, se straduia sa vare amintitul spirit in propriul sau corp. insa spiritul, foarte indaratnic, nu voia deloc sa-i dea ascultare. Din fericire, domnul Serghei, care avea ceva cunostinte de medicina, putu sa-i dea sefului indian ingrijirile cerute de starea sanatatii lui. Cand il examina, domnul Serghei puse cu usurinta diagnosticul augustului bolnav si, apeland la mica farmacie de voiaj, ii administra un puternic vomitiv, pe care nu l-ar fi putut inlocui toate descantecele vraciului la un loc. Adevarul era ca seful avea o indigestie clasa intai, iar inghititurile de ceai cu care incerca s-o trateze ramaneau ineficiente. in consecinta, nu muri, spre marea bucurie a tribului sau – insa familia Cascabel pierdu astfel prilejul de a asista la ceremoniile ce insotesc inmormantarea unui suveran. De fapt, cuvantul inmormantare nu e potrivit pentru funeraliile indiene, in cadrul carora corpul se suspenda in aer, la cateva picioare deasupra solului, in cosciug, ca sa-i fie la indemana pe lumea cealalta, i se pun pipa, arcul si sagetile, rachetele pentru zapada si blanurile mai mult ori mai putin pretioase pe care le purta iarna. Apoi, ca pe un copilas, vantul il leagana pe cand el isi doarme somnul de veci. Familia Cascabel nu ramase decat douazeci si patru de ore la fortul Selkirk. isi luara ramas bun de la indieni si de la functionari, ducand cu ei o minunata amintire a acelui prim popas pe malul fluviului. Trebuira sa urce in susul apei, pe un mal cam desfundat, unde caii se descurcau destul de greu. in sfirsit, la 27 iulie, saptesprezece zile dupa plecarea lor din fortul Selkirk, Belle-Roulotte ajunse la fortul Yukon.




Cesar Cascabel - Capitolul 1
Cesar Cascabel - Capitolul 2
Cesar Cascabel - Capitolul 3
Cesar Cascabel - Capitolul 4
Cesar Cascabel - Capitolul 5
Cesar Cascabel - Capitolul 6
Cesar Cascabel - Capitolul 7
Cesar Cascabel - Capitolul 8
Cesar Cascabel - Capitolul 9
Cesar Cascabel - Capitolul 10
Cesar Cascabel - Capitolul 11
Cesar Cascabel - Capitolul 12
Cesar Cascabel - Capitolul 13
Cesar Cascabel - Capitolul 14
Cesar Cascabel - Capitolul 15
Cesar Cascabel - Capitolul 16
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 1
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 2
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 3
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 4
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 5
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 6
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 7
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 8
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 9
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 10
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 11
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 12
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 13
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 14
Cesar Cascabel - Epilog


Aceasta pagina a fost accesata de 1791 ori.