Cesar Cascabel - Capitolul 3

de Jules Verne

Partea intai







Cati n-au visat candva o calatorie intr-un coach house, intr-o casa pe roti, ca saltimbancii! Sa n-ai grija hotelurilor, nici a hanurilor, sa nu te preocupe nesiguranta unui pat sau nesiguranta si mai mare a mancarii, atunci cand treci printr-un tinut unde abia intalnesti ici-colo cate un targ ori cate un sat! Totusi, putini sunt cei ce fac o asemenea calatorie cu un vehicul improvizat, pe cand bogatii si-o permit in mod obisnuit, in iahturile lor de placere, cu tot confortul de acasa. Dar oare vehiculul nu-i o casa umblatoare? De ce comediantii sunt singurii care cunosc bucuria ‘navigatiei pe uscat’? De fapt, vehiculul saltimbancului este un apartament complet, cuprinzand camerele si mobilierul, este caminul ratacitor, iar cel al lui César Cascabel raspundea intru totul exigentelor vietii nomade. Se numea Belle-Roulotte, ca si cum ar fi fost vorba de vreo goeleta normanda, si puteti fi siguri ca-si justifica numele dupa atatea peregrinari prin Statele Unite. Cumparata de numai trei ani din primele economii ale familiei, aceasta inlocuia vechea rabla acoperita doar de o prelata si complet lipsita de arcuri, care adapostise atata timp intreaga familie.
Or, cum de mai bine de douazeci de ani domnul Cascabel colinda targurile si pietele Confederatiei, se intelege ca vehiculul sau era de fabricatie americana. Belle-Roulotte statea pe patru roti. Prevazuta cu arcuri tari, de otel, era pe cat de usoara, pe atat de solida, intretinuta cu grija, sapunita, frecata, spalata, ii straluceau panourile vopsite in culori tipatoare, unde galbenul auriu facea casa buna cu rosul caramiziu, lasand sa se vada firma devenita celebra: Familia César Cascabel. Ca lungime ar fi putut rivaliza cu postalioanele care mai strabat preriile Far West-ului prin partile unde Great Trunk, calea ferata de la New York la San Francisco, nu si-a intins inca ramificatiile. Fireste ca doi cai nu puteau trage acest vehicul greu decat la pas. si zau ca incarcatura era mare. Fara sa-i punem la socoteala pe cei ce locuiau acolo, Belle-Roulotte nu cara oare, intr-o galerie superioara, panza de cort cu pichetii si corzile, iar dedesubt, intre rotile din fata si cele din spate, un cos mare, mobil, plin cu diferite obiecte: toba mare, toba mica, trompeta, trombon si alte ustensile ori accesorii care sunt veritabile unelte ale scamatorului? Sa mai amintim si costumele unui celebru numar de pantomima, Banditii din Padurea Neagra, figurand si el in repertoriul familiei Cascabel. Amenajarea interiorului era bine conceputa si, se intelege, totul de o curatenie desavarsita, de-a dreptul flamanda, datorita Corneliei, care nu glumea la acest capitol. in partea din fata, inchisa printr-o usa glisanta prevazuta cu geam de sticla, se afla compartimentul rezervat sobei de bucatarie. Urma un salon, sau sufragerie, unde se dadeau si consultatiile legate de prezicerea norocului; apoi, o prima incapere de dormit, cu paturi suprapuse ca in cabina unei nave, unde se culcau, separati printr-un paravan, in dreapta cei doi frati, iar in stanga surioara lor; in sfarsit. in spate, camera sotilor Cascabel, avand un pat cu saltea groasa si cuvertura multicolora, langa care fusese asezata celebra casa de bani. Prin toate colturile, plansete ce puteau fi ridicate sau lasate, alcatuind mese ori noptiere, si dulapioare in care se inghesuiau costumele, perucile si alte lucruri necesare pantomimei. Lumina venea de la doua lampi cu petrol, adevarate felinare de ruliu, leganate cand vehiculul mergea pe drumuri accidentate; in plus, pentru ca lumina zilei sa patrunda in diversele compartimente, vreo sase ferestruici cu sticla montata in rame de plumb, avand perdele din muselina subtire, prevazute cu snururi colorate, faceau ca Belle-Roulotte sa para o galiota olandeza. Nepretentios din fire, Cuisoara dormea in primul compartiment, intr-un hamac pe care si-l intindea seara intre doi pereti, iar dimineata, de cum se facea ziua, il strangea.



Mai ramane sa spunem ca cei doi cani, Wagram si Marengo, in calitatea lor de paznici de noapte, se culcau amandoi in cosul de sub vehicul, unde tolerau si prezenta maimutei John Bull, cu toate ca era neastamparata si ii placeau poznele. Papagalul Jako era expediat intr-o colivie suspendata in cel de-al doilea compartiment. Cat despre cei doi cai, Gladiator si Vermout, aveau toata libertatea sa pasca pe langa Belle-Roulotte, fara sa fie nevoie sa-i inchida. si dupa ce pasteau iarba acelor nesfirsite campii unde masa le era intotdeauna intinsa, asa cum si patul le era facut, ori mai degraba asternutul, nu le mai ramanea decat sa se intinda si sa doarma pe pamantul care-i alimentase. Ce-i sigur e ca la lasarea noptii, cu pustile si pistoalele stapanilor, cu cei doi cani care o pazeau, in Belle-Roulotte erai in deplina siguranta. Asa arata vehiculul familiei. Cate mile nu strabatuse in trei ani prin Confederatie, de la New York la Albany, de la Niagara la Buffalo, la Saint Louis, la Philadelphia, la Boston, la Washington, de-a lungul fluviului Mississippi pana la New Orleans, in vecinatatea lui Great Trunk pana la Muntii Stancosi, in tinutul mormonilor, apoi pana la capatul Californiei! O calatorie fara probleme, caci nimeni din mica trupa nu fusese vreodata bolnav, in afara de John Bull, care avea indigestii repetate din pricina uimitoarei sale lacomii innascute. si ce bucurie sa duca aceasta Belle-Roulotte in Europa, s-o conduca pe drumurile batranului continent! Cata curiozitate plina de simpatie avea sa starneasca ea traversand pamantul Frantei si satele normande! Ah, sa revezi Franta – sa revezi Normandia ta – ca in celebrul cantec al lui Berat, spre asta se indreptau toate gandurile, toate dorintele lui César Cascabel. La New York vehiculul urma sa fie demontat, impachetat, imbarcat pe un pachebot cu destinatia Havre, unde nu mai aveau de facut altceva decat sa-l reaseze pe roti ca sa se poata indrepta spre capitala. Cat de nerabdatori erau sa plece domnul Cascabel, sotia sa, copiii si insotitorii lor, am putea spune prietenii lor cu patru labe! Asa ca pornira din piata mare a orasului Sacramento in zorii zilei de 15 februarie, unii pe jos, altii in vehicul – fiecare dupa bunul sau plac. Era inca foarte rece, dar timpul era bun. Se intelege ca nu plecau ‘fara uscatura’, cu alte cuvinte fara felurite conserve de carne si legume. De altfel, isi puteau face noi provizii prin orase si sate. Mai era apoi vanatul: bizoni, cerbi, iepuri si potarnichi se gaseau din abundenta prin tinuturile acelea. Iar Jean avea sa se lipseasca oare de placerea de a umbla cu arma sub brat si a se folosi cat mai bine de ea? Vanatoarea nu era oprita si nici nu se cerea permis pe intinsele prerii din Far West. Adevarul e ca Jean era un tintas iscusit, iar prepelicarul Wagram, spre deosebire de pudelul Marengo, se remarca prin calitati cinegetice dintre cele mai alese. Parasind Sacramento, Belle-Roiilotte o lua spre nord-est. Planuisera sa ajunga la frontiera pe drumul cel mai scurt si sa strabata Sierra Nevada, deci vreo doua sute de kilometri pana la pasul Sonora, prin care se trece in nesfirsitele campii ale estului. inca nu erau in Far West-ul propriu-zis, unde asezarile se intalnesc abia cand si cand. Nu era nici preria, cu orizonturile sale indepartate, cu largi intinderi pustii, cu indieni nomazi pe care civilizatia ii impinge incetul cu incetul spre regiunile mai putin umblate ale Americii de Nord. indata ce iesi din Sacramento, tinutul se si inalta. Sunt ramificatiile Sierrei, care margineste splendid batrana Californie cu lanturile sale muntoase, acoperite de brazi verzi, dominate ici-colo de varfuri ce ating cinci mii de metri. O bariera de verdeata cu care natura a binecuvantat acest tinut unde turnase atata aur, secat acum de lacomia omului.
De pe traseul urmat de Belae-Roulotte nu lipseau orase importante ca Jackson, Mocquelenne, Placerville, renumite avanposturi ale tinuturilor Eldorado si Calaveras. Dar domnul Cascabel se oprea numai cat sa faca niste targuieli, ori atunci cand isi dorea o noapte mai lipsita de griji. Se grabea sa treaca de muntii Nevada, de zona Marelui Lac Sarat si de uriasul mur(zid) al Muntilor Stancosi – incercari foarte serioase pentru caruta sa. Apoi, pana in zona lacurilor Erie si Ontario, caruta nu mai avea de strabatut prin prerie decat drumuri batute de picioarele cailor si de caravane. Se inainta destul de anevoie prin locurile acelea-muntoase. Multe ocolisuri inevitabile lungeau drumul. Pe deasupra, cu toate ca tinutul era strabatut de paralela treizeci si opt, care in Europa trece prin Sicilia si Spania, ultimele valuri de frig erau cat se poate de aspre. Se stie ca din cauza departarii de Gulfstream – curentul cald care, iesind din Golful Mexic, se indreapta oblic spre Europa – clima Americii de Nord e mult mai rece, la aceeasi latitudine, decat cea a vechiului continent. Peste cateva saptamani, insa, California urma sa devina iarasi pamantul cel mai generos dintre toate, mama plina de fruct, unde bobul de grau se insuteste, unde se amesteca din plin cele mai felurite culturi ale zonelor tropicale si temperate, trestia de zahar, orezul, tutunul, portocalele, maslinele, lamaile, ananasul, bananele.



Nu aurul a facut bogatia solului californian, ci extraordinara vegetatie tasnita din miezul sau.
-O sa ne para rau dupa tara asta, spunea Cornelia, care nu era deloc indiferenta la bunatatile de pe masa.
-Esti o mancacioasa, ii reprosa domnul Cascabel.
-Ei, ma gandesc la copii, nu la mine. Zile in sir strabatura, prin marginea padurilor, campii ce inverzeau. Oricat de multe sa fi fost rumegatoarele ce pasteau pe acele campuri, tot nu reuseau sa distruga covorul de iarba primenita de natura neincetat. Nu poti lauda nicicand indeajuns forta vegetala a teritoriului californian, cu care nici un altul nu ajunge sa se compare. E granarul Pacificului, iar flotele comerciale care ii exporta produsele nu reusesc vreodata sa-l epuizeze. Belle-Roulotte mergea cu viteza sa obisnuita, in medie nu mai mult de sasesapte leghe pe zi (33- 40Km). Tot asa isi plimbase ocupantii prin toate Statele Unite, unde numele Cascabel era atat de cunoscut, incepand de la gurile fluviului Mississippi si pana in Noua Anglie. E adevarat ca pe atunci se opreau in fiecare oras al Confederatiei, ca sa castige bani. De data asta, in calatoria lor de la vest spre est, nu-si mai propusesera sa uimeasca lumea. Nu mai era un turneu artistic, ci intoarcerea in batrana Europa, cu fermele normande la orizont. Traversarea se facea cu insufletire, si cate case temeinic cladite n-ar fi avut de ce sa invidieze fericirea din casa aceea pe roti! Se ridea, se canta, se glumea si cateodata trompeta chinuita de tanarul Sandre alunga pasarile, la fel de ciripitoare precum aceasta insufletita familie.
Totul era minunat, insa zilele de calatorie nu trebuiau sa fie neaparat si zile de vacanta. -Copii, spunea mereu domnul Cascabel, -nu-i cazul, totusi, sa ne anchilozam! Asa ca in timpul opririlor, cand caii se odihneau, familia nu statea degeaba. De multe ori indienii se ingramadeau sa-l vada pe Jean repetandu-si numerele de jonglerie, pe Napoléone facand cativa pasi plini de gratie, pe Sandre care se indoia in fel si chip, de parca ar fi fost de cauciuc, pe doamna Cascabel dedandu-se unor exercitii de forta si pe domnul Cascabel devenit ventriloc; fara sa-i uitam pe Jako, care palavragea in colivia lui, pe canii ce-si faceau numarul comun si pe John Bull, care se stramba cat putea de tare. Sa remarcam, totusi, faptul ca Jean nu-si neglija deloc studiul in timpul calatoriei. Citea si recitea cele cateva carti din mica biblioteca existenta in Belle-Roulotte: putina geografie si aritmetica si diverse volume de calatorie. Tot el tinea si Jurnalul de bord, unde relata in mod placut, incidentele ‘navigatiei’. -O sa ajungi prea invatat! ii spunea cateodata taica-sau. Dar, ma rog, daca asta-ti place... Domnul Cascabel se ferea sa descurajeze pornirile firesti ale primului sau nascut. De fapt, si el si sotia lui erau foarte mandri sa aiba un savant in familie. Prin 27 februarie, dupa-amiaza, Belle-Roulotte ajunse la intrarea in trecatorile Sierrei Nevada. Urma un urcus greu, de patru-cinci zile, atat pentru oameni cat si pentru animale. Trebuiau sa suie panta pana la jumatate din inaltimea muntilor. Pe serpentinele catarate pe versantii enormei bariere era nevoie sa se puna umarul la roata. Cu toate ca timpul continua sa se imblanzeasca sub primele rasuflari ale primaverii californiene, clima isi pastra mai departe asprimea la o anumita altitudine. Nimic mai de temut decat ploile torentiale, cumplitele vartejuri de zapada, rafalele dezlantuite prin trecatori sinuoase, unde vantul navaleste ca intr-o palnie. De altfel, in partea lor superioara, pasurile ajung in vecinatatea zapezilor vesnice: ei urmau sa urce pana la vreo doua mii de metri inainte de a cobori in tinutul locuit de mormoni. Domnul Cascabel intentiona sa faca ce facuse si altadata in asemenea imprejurari: sa inchirieze cai de rezerva din satele ori de la fermele intalnite prin munti, si oameni – indieni sau americani albi – care sa-i calauzeasca. Aveau sa fie niste cheltuieli in plus, de buna seama, insa era absolut necesar, daca familia nu dorea sa-si puna in pericol atelajul propriu. in seara zilei de 27, ajunsera la intrarea in pasul Sonora. Vaile urmate pana atunci prezentau denivelari neinsemnate. Prin urmare, Vermout si Gladiator le urcasera fara prea multa osteneala. Dar n-ar fi putut merge mai departe, nici chiar ajutati de tot personalul. Facura popas aproape de un catun pierdut in fundul trecatorilor Sierrei. Erau numai cateva case, iar la doua batai de pusca o ferma unde domnul Cascabel hotari sa mearga chiar in seara aceea. Dorea sa inchirieze pentru a doua zi niste cai, pe care Vermout si Gladiator aveau sa-i intampine cu satisfactie inainte de toate, trebuira sa se pregateasca pentru noapte.



Dupa ce tabara fu asezata dupa regulile obisnuite, luara legatura cu locuitorii, catunului, care le furnizara bucuros alimente proaspete pentru oameni si furaje pentru animale. . Era exclus ca, in seara aceea, sa ‘repete’ exercitiile. Ajunsesera cu totii la capatul puterilor. Ziua fusese grea, cu o mare parte a drumului facuta pe jos, ca sa usureze atelajul. Domnul Cascabel dadu, asadar, repaus complet, iar acesta urma sa fie respectat pe toata durata traversarii Sierrei. Dupa o ultima privire de stapan aruncata taberei, lasand Belle-Roulotte in seama sotiei si a copiilor, domnul Cascabel se indrepta, insotit de Cuisoara, spre casa ale carei cosuri fumegau printre copaci. Ferma era proprietatea unui californian si a familiei sale, care il primira bine pe saltimbanc. Fermierul se angaja sa-i inchirieze trei cai si doua calauze. Acestea urmau sa insoteasca vehiculul pana in locul de unde pantele incepeau sa coboare spre est; de acolo aveau sa se intoarca impreuna cu caii de rezerva. Numai ca treaba asta costa cam mult. Domnul Cascabel vorbi ca unul ce n-avea deloc chef sa arunce banii pe fereastra si in cele din urma cazu de acord cu o cifra cu nimic mai mare decat suma planuita pentru acea parte a calatoriei. A doua zi, la orele sase, sosira cei doi oameni, iar cei trei cai adusi de ei fura inhamati inaintea lui Vermout si Gladiator. Belle-Roulotte porni sa urce printr-o trecatoare ingusta, cu paduri bogate pe ambele parti. Spre orele opt, la una din cotiturile defileului, minunatele tinuturi ale Californiei, pe care familia Cascabel nu le parasea fara un anume regret, disparura cu totul dincolo de masivul Sierrei. Cei trei cai ai fermierului erau animale puternice, se putea conta pe ele. Asa sa fi fost oare si insotitorii lor? Asta parea mai putin probabil. Erau niste oameni puternici amandoi, pe jumatate indieni, pe jumatate englezi. O, daca ar fi stiut domnul Cascabel, cum le-ar mai fi facut vant fara nici o ezitare! in sfirsit, Corneliei nu-i placeau mutrele lor, Jean impartasea parerea mamei, care era si parerea lui Cuisoara. Domnul Cascabel nu se arata preocupat de aceasta problema. La urma urmei, erau doar doi insi si nu le-ar fi fost prea usor daca puneau ceva la cale. Cat priveste intalnirile periculoase, ele se aratau putin probabile in Sierra. Drumurile erau, fara indoiala, sigure in acea perioada. Trecuse timpul cand minorii din California, cei carora li se spunea loafers si rowdies, se inhaitau cu raufacatori veniti din toate colturile lumii ca sa-i brutalizeze impreuna pe oamenii de treaba. Legea linsajului izbutise sa-i puna la punct. Totusi, prudent cum era, domnul Cascabel isi propuse sa fie cu ochii in patru. Oamenii de la ferma se aratau a fi, hotarat, carutasi priceputi. Asa ca ziua trecu fara vreun accident, iar asta era lucrul cel mai important. Ajungea o roata distrusa, vreo osie rupta si, departe de orice asezare, fara putinta de a-si repara stricaciunile, cei ce locuiau in Belle-Roulotte s-ar fi trezit in cea mai mare incurcatura.
Trecatoarea avea pe atunci un aspect cat se poate de salbatic. Pini cu culoarea batand spre negru si muschiul care acoperea solul ca un covor alcatuiau vegetatia locului. Enorme ingramadiri de pietre, intalnite ici-colo, sporeau numarul ocolurilor, mai cu seama de-a lungul unuia dintre afluentii riului Walkner. Riul acesta, iesit din lacul cu acelasi nume, navalea zgomotos prin fundul prapastiilor. in departare, pierdut in nori, Castle Peak se inalta deasupra celorlalte piscuri ridicate atat de pitoresc din lantul muntos Nevada. Spre orele cinci dupa-amiaza, cand umbra incepea sa urce din adancurile ingustei trecatori, aveau de depasit o cotitura anevoioasa. Drumul era atat de greu in locul acela, incat fu nevoie sa se descarce o parte din vehicul. Prelata si cele mai multe dintre lucrurile aflate in galeria superioara ramasera un timp in urma. Pusera umarul cu totii si, trebuie sa recunoastem, cele doua calauze facura chiar exces de zel in acea imprejurare. Domnul Cascabel si ai sai isi corectara in parte primele impresii privitoare la oamenii aceia. De altfel, peste inca doua zile urmau sa ajunga in punctul cel mai inalt al defileului, de-unde mai aveau doar de coborat, asa ca atelajul suplimentar putea sa se intoarca la ferma. Odata ales locul de popas, pe cand carutasii se ocupau de cai, domnul Cascabel, cei doi fii ai sai si Cuisoara se intoarsera sa ia obiectele lasate in drum. Ziua se sfarsi cu o masa buna si nimeni nu se mai gandea decat la odihna. Domnul Cascabel invita calauzele sa intre intr-unul din compartimentele rulotei; dar ei refuzara, asigurindu-l ca adapostul copacilor le era suficient. Acolo, inveliti bine in paturi groase, puteau pazi mai usor caii stapanului. Nu mult dupa aceea, tabara era scufundata intr-un somn adanc. A doua zi, la cele dintai licariri ale aurorii diminetii, toata lumea era in picioare. Coborati primii din Belle-Roulotte, domnul Cascabel, Jean si Cuisoara se indreptara spre locul unde fusesera legati in ajun Vermout si Gladiator. Amandoi erau acolo, insa cei trei cai ai fermierului disparusera. Cum nu puteau fi departe, Jean se pregatea sa trimita calauzele in cautarea jor. Dar nici cei doi oameni nu se mai aflau in tabara. -Unde-or fi? intreba el.
-Au plecat dupa cai, nu incape indoiala, raspunse domnul Cascabel.
-Hei! Hei! striga Cuosoara cu o voce ascutita, care ar fi trebuit sa se auda pana departe.
Nu primi nici un raspuns. Domnul Cascabel si Jean strigara si ei din rasputeri, ba chiar facura o parte din drum inapoi. Calauzele nu apareau nici acum.
-Te pomenesti ca nu ne-am inselat deloc, privindu-le mutrele, exclama domnul Cascabel.
-De ce ne-or fi parasit oamenii aia, intreba Jean.
-Or fi facut vreo treaba urata!
-Ce anume?
-Ei, ce! Asteapta! O sa aflam.
Si, urmat de Jean si de Cuisoara, se intoarse in goana la Belle-Roulotte. Cat ai clipi din ochi, domnul Cascabel urca scarita, impinse usa, strabatu compartimentele, si se napusti in camera din fund, unde pusese pretiosul cufar cu cifru.
Se intoarse racnind:
-L-au furat!
-Cufarul? Striga Cornelia.
-Da, l-au furat ticalosii aia!



Cesar Cascabel - Capitolul 1
Cesar Cascabel - Capitolul 2
Cesar Cascabel - Capitolul 3
Cesar Cascabel - Capitolul 4
Cesar Cascabel - Capitolul 5
Cesar Cascabel - Capitolul 6
Cesar Cascabel - Capitolul 7
Cesar Cascabel - Capitolul 8
Cesar Cascabel - Capitolul 9
Cesar Cascabel - Capitolul 10
Cesar Cascabel - Capitolul 11
Cesar Cascabel - Capitolul 12
Cesar Cascabel - Capitolul 13
Cesar Cascabel - Capitolul 14
Cesar Cascabel - Capitolul 15
Cesar Cascabel - Capitolul 16
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 1
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 2
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 3
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 4
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 5
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 6
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 7
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 8
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 9
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 10
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 11
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 12
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 13
Cesar Cascabel - Partea a doua - Capitolul 14
Cesar Cascabel - Epilog


Aceasta pagina a fost accesata de 1887 ori.