Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 21

de Jules Verne

Partea a doua

Desertul de gheata








A doua zi dimineata, Johnson si Bell incepura incarcarea efectelor de tabara. La ora opt, pregatirile de plecare erau terminate. In clipa cind sa paraseasca aceasta coasta, doctorul incepu sa se gindeasca la calatorii ale caror urme le intilnisera, intimplare care nu inceta sa-l preocupe.
Oamenii acestia voiau sa ajunga in nord? Aveau oare la dispozitia lor vreun mijloc de a strabate oceanul polar? ii vor mai intilni pe acest drum nou?
De trei zile, nici o urma nu dezvaluia prezenta acestor calatori si, cu sigu­ranta, orice ar fi fost ei, nu putusera sa ajunga in nici un fel la Altamont-Harbour. Era un loc inca necalcat de pasul omului.
Asadar, doctorul, obsedat de gindurile sale, voi sa arunce o privire asupra ti­nutului si se urca pe o colina inalta de cel mult o suta de picioare; de acolo putea sa urmareasca cu privirea toata partea de sud a orizontului.
Ajuns in virf, isi puse luneta la ochi. Mare-i fu surpriza, nezarind nimic, nu numai in departare, pe cimpii, ci nici macar la citiva pasi de el. I se paru foarte ciudat, cerceta din nou si, in cele din urma, isi privi luneta... Obiectivul lipsea.
- Obiectivul! exclama el.
Ne putem da seama de lumina brusca ce se facu in mintea lui; scoase un stri­gat destul de puternic pentru ca tovarasii lui sa-l poata auzi si nelinistea acestora fu mare,
vazindu-l coborind de pe colina cit il tineau picioarele.
- Ei! Ce s-a mai intimplat? intreba Johnson.
Doctorul, gifiind, nu putea sa rosteasca nici o vorba; in sfirsit lasa sa se auda urmatoarele cuvinte:
- Urmele... pasii... echipa!...
- Ei, spuneti, ce e? intreba Hatteras... sint straini pe aici?
- Nu!... nu!... continua doctorul... obiectivul... obiectivul e al meu... al meu...
si arata luneta care era incompleta...
- Ah! exclama americanul... L-ati pierdut?
- Da!
- Dar atunci urmele...
- Sint ale noastre, dragi prieteni, ale noastre! exclama doctorul. Ne-am rata­cit in ceata! Ne-am invirtit in cerc si ne-am intors pe urmele pasilor nostri.
- Dar urma de gheata? intreba Hatteras.
- E de la gheata lui Bell, care, dupa ce si-a rupt perechea sa de snow-shoes, a umblat o zi intreaga prin zapada cu ghetele.
- E perfect adevarat, confirma Bell.



Greseala era atit de evidenta, cit fiecare izbucni intr-un hohot de ris, afara de Hatteras, care era totusi cel mai fericit de aceasta descoperire.
- Am fost destul de caraghiosi, relua vorba doctorul, atunci cind se potolira risetele. Ce presupuneri strasnice am mai facut! Straini pe acest tarm. haida de! Hotarit lucru, trebuie sa gindesti inainte de a vorbi. in fine, deoarece am scapat de griji in aceasta privinta, nu ne mai ramine decit sa plecam.
- La drum!  spuse Hatteras.
Dupa un sfert de ora, fiecare isi ocupase locul la bordul balenierei care, cu trinca desfasurata si cu focul ridicat, iesi cu toata viteza din Altamont-Harbour.
Traversarea aceasta a marii incepea miercuri, l0 iulie; navigatorii se aflau la o distanta foarte mica de pol, exact la o suta saptezeci si cinci de mile; presupunind ca in acest punct al globului exista o bucata de pamint, navigatia pe mare avea sa fie foarte scurta.
Vintul era slab, dar favorabil. Termometrul arata cincizeci de grade sub zerol; era cald de-a binelea.
Baleniera nu suferise de pe urma calatoriei cu sania; era in perfecta stare si se manevra cu usurinta. Johnson tinea cirma, doctorul, Bell si americanul se insta­lara cit putura mai bine printre lucrurile lor asezate parte pe punte, parte dede­subt.
Hatteras sta la prova si fixa cu privirea punctul acela misterios, catre care se simtea atras cu o forta de nebiruit, ca acul magnetizat catre polul magnetic. Daca se apropiau de vreun tarm, voia sa fie primul care sa faca recunoasterea lui. Onoarea aceasta ii apartinea cu adevarat.
El observa, de altfel, ca suprafata oceanului polar era formata din valuri mici, cum sint cele din marile inchise. Vedea in aceasta un semn ca pamintul era aproape, iar doctorul ii impartasea parerea.
E usor de inteles de ce Hatteras dorea cu atita ardoare sa gaseasca uscat la Polul Nord. Ce dezamagire ar fi simtit vazind marea nesigura, pe care nu poti sa pui mina, intinzindu-se acolo unde o bucata de pamint, oricit de mica ar fi fost, era necesara pentru planurile lui! intr-adevar, cum sa insemne cu un anumit nume o intindere de ocean nedeterminat? Cum sa infiga in mijlocul valurilor pa­vilionul tarii sale? Cum sa ia in stapinire, in numele gratioasei sale maiestati, o parte dintr-un element lichid?
De aceea, cu privirea atintita si busola in mina, Hatteras privea nordul cu ne­sat.
Nimic, de altfel, nu limita intinderea bazinului polar pina la linia orizontului; in departare, bazinul se confunda cu cerul limpede al acestor zone. Citiva munti de gheata, gonind in larg, pareau ca lasa trecerea libera indraznetilor navigatori.
Infatisarea regiunii prezenta unele particularitati straniii. Impresia aceasta se datora oare starii de spirit a calatorilor, foarte emotionati si peste masura de ner­vosi? E greu de spus. Totusi doctorul, in insemnarile sale zilnice, a descris fizio­nomia bizara a oceanului; vorbea despre ea asa cum vorbea si Penny, potrivit spuselor caruia aceste tinuturi au o infatisare "care ofera aspectul cel mai izbitor al unei mari insufletite de milioane de fiinte vii".
Cimpia lichida, colorata in cele mai fine nuante de ultra-marin, se arata a fi egal de transparenta si inzestrata cu o putere de imprastiere a luminii de necre­zut, ca si cum ar fi fost facuta din carbura de sulf. Aceasta limpezime a apei per­mitea s-o cercetezi cu privirea pina la cele mai mari adincimi; bazinul polar parea luminat pe dedesubt ca un urias acvarium; vreun fenomen electric, produs in fundul marilor, lumina, fara indoiala, straturile cele mai adinci. De aceea baleniera parea suspendata deasupra unui abis fara fund.



La suprafata acestor ape uimitoare, pasarile zburau in nenumarate stoluri, ase­manatoare cu norii grosi si mari, aducatori de furtuna. Pasari migratoare, pasari care traiesc pe tarm, pasari inotatoare reprezentau in ansamblu toate speciile ma­rii familii acvatice, de la albatrosul atit de comun in tinuturile australe, pina la pinguinul marilor arctice, dar, cu dimensiuni uriase. tipetele lor te asurzeau. Pri-vindu-le, doctorul nu se mai descurca, in ciuda cunostintelor sale de naturalist; multe din numele acestor specii miraculoase ii scapau si se surprindea plecindu-si capul, cind aripile lor bateau aerul cu o forta de nedescris. Aripile unora dintre acesti monstri aerieni aveau deschiderea pina la douazeci de picioare; acopereau baleniera cu zborul lor si existau pe acolo legiuni intregi de pasari a caror no­menclatura n-a aparut niciodata in "Index ornitologus" din Londra intr-un cuvint, doctorul era uluit, descoperind ca stiinta sa avea lipsuri.
Apoi, cind privirea lor, parasind minunatiile cerului, aluneca la suprafata acestui ocean pasnic, intilnea niste produse nu mai putin uluitoare ale regnului animal, printre altele, meduze, a caror marime ajungea pina la aproape treizeci de picioare; ele serveau drept hrana pentru intregul neam pasaresc si pluteau ca niste adevarate insulite in mijlocul algelor si a ierburilor de mare uriase. Ce pri­lej de uimire! Ce diferenta fata de celelalte meduze microscopice, observate de Scoresby in marile groenlandei si al caror numar navigatorul l-a evaluat la doua­zeci si trei de triliarde, opt sute optzeci si opt de biliarde de miliarde, pe un spa­tiu de doua mile patrate'.
In sfirsit, atunci cind privirea se cufunda in apele transparente, spectacolul acestui element, brazdat de mii de pesti de tot felul, nu era mai putin supranatu­ral; vietatile acestea ba se cufundau cu toata iuteala in adincurile masei lichide - si ochiul le vedea micsorindu-se, descrescind, disparind ca niste ireale naluciri - ba, parasind adincurile oceanului, urcau la suprafata valurilor marindu-se mereu. Monstrii marini nu pareau citusi de putin speriati de prezenta balenierei; o atin­geau in trecere cu inotatoarele lor uriase; acolo unde vinatorii de balene s-ar fi speriat pe buna dreptate, navigatorii nostri nici nu-si dadeau macar seama de pe­ricolul prin care treceau; si totusi, citiva dintre acesti locuitori ai marilor atingeau proportii formidabile.
Viteii de mare se jucau intre ei; narvalul, la fel de fantastic ca si licornul, inar­mat cu coltul lui lung, ingust si conic, instrument minunat care-i foloseste sa fe-restruiasca cimpurile de gheata, urmarea cetaceele mai fricoase; nenumarate ba­lene, scotind prin nari coloane de apa si mucozitati, umpleau aerul cu un suierat special; nordcaper-ul, cu coada mladioasa, cu inotatoarele lui mari de la coada, taia valul cu o viteza de nemasurat, hranindu-se in goana lui cu animale la fel de iuti ca si el, un fel de pesti din neamul gadideelor sau un soi de scrumbii, in timp ce balena alba, mai lenesa, inghitea in mod pasnic moluste linistite si nepasatoare ca si ea.
Numarul acesta scapind oricarei posibilitati de apreciere, balenierul englez, ca sa-l faca mai de inteles, spunea ca, pentru a le numara, optzeci de mii de oameni ar fi trebuit sa fie ocupati zi si noapte de la facerea lumii incoace, (n.a.)
Mai la fund, cetacee cu botul ascutit, anarnaks groenlandezi, lunguieti si ne-griciosi, casaloti uriasi, specie raspindita prin toate marile, inotau in mijlocul unor bancuri de chihlimbar cenusiu, sau porneau batalii homerice, care inroseau oceanul pe o suprafata de mai multe mile; physalele cilindrice, marele tegusik din labrador, delfini cu aripi dorsale ca o lama de sabie, tot neamul focilor si al mor­selor, ciinii, caii, ursii de mare, leii, elefantii de mare pareau ca pasc pasunile umede ale oceanului, iar doctorul admira aceste nenumarate animale cu aerul fi­resc cu care ar fi admirat crustaceele si pestii aflati in bazinele de cristal din Zoo­logical Garden. Ce frumusete, ce varietate, cita forta exista in natura! Cit de stra­niu si de miraculos parea totul in mijlocul acestor regiuni din jurul polului!
Atmosfera dobindea o puritate neverosimila; s-ar fi spus ca e supraincarcata de oxigen; navigatorii trageau in piept cu nesat aerul acesta care ii inviora; fara sa-si dea seama de acest efect, erau prada unei adevarate arderi, despre care nu se poate da nici o idee, oricit de slaba; organismul isi indeplinea functiile diges­tive, de respiratie cu o energie supraomeneasca; ideile, intr-un creier supraexcitat, deveneau grandioase; intr-o ora, traiau viata unei zile intregi.
In miijlocul acestor surprize si minunatii, baleniera plutea linistit, minata de un vint moderat, pe care nenumaratii albatrosi il intretineau cu aripile lor uriase.




Catre seara, Hatteras si tovarasii Iui pierdura din ochi coasta Noii Americi. Orele noptii bateau in zonele temperate ca si in zonele de echinox, dar aici soa­rele, largindu-si spiralele, trasa un cerc riguros paralel cu al oceanului. Baleniera, scaldata in razele sale oblice, nu putea parasi acest centru luminos care se de­plasa odata cu ea.
Fiintele vii din regiunile hiperboreene simtira totusi ca vine seara, ca si cum astrul luminos s-ar fi ascuns indaratul orizontului. Pasarile, pestii, cetaceele dis­parura. Unde? in adincurile marii? Cine ar fi putut sa spuna? Dar, dupa strigatele si suierul lor, dupa freamatul valurilor agitate de respiratia monstrilor marini, urma in curind nemiscarea tacuta; valurile adormira intr-o abia simtita leganare, iar noaptea isi recapata influenta ei linistitoare sub privirile stralucitoare ale soa­relui.
De la plecarea din Altamont-Harbour, baleniera inaintase cu un grad spre nord; a doua zi nu aparuse inca nimic la orizont; nici virfurile inalte care semna­leaza de departe pamintul, nici acele semne particulare care-l fac pe marinar sa presimta apropierea insulelor sau a continentelor.
Vintul se mentinea fara sa fie puternic; hula nu era prea mare; cortegiul de pasari si de pesti se intoarse, la fel de numeros ca si in ajun; doctorul, aplecat deasupra valurilor, putu sa vada cum cetaceele isi paraseau adapostul lor situat in adincime si cum urca, la suprafata marii; ici si colo citeva ice-berg-uri, citeva blocuri de gheata risipite rupeau uriasa monotonie a oceanului.
Dar, tot in tot, gheturile erau rare si n-ar fi putut sa stinjeneasca mersul unui vas. Trebuie sa observam ca baleniera se gasea in momentul acela la zece grade dincolo de polul frigului, iar, din punct de vedere al paralelelor de temperatura, era ca si cum ar fi fost la zece grade dincoace. Nimic surprinzator, deci, ca marea sa fie libera in epoca aceea, asa cum trebuia sa fie la travers de golful Disko, in marea Baffin. Asadar, un bastiment ar fi avut libertate de miscare in lunile de vara.
Observatia aceasta are o mare importanta practica; intr-adevar, daca vreodata vinatorii de balene se pot ridica pina la bazinul polar, fie prin marile din nordul Americii, fie prin marile din nordul Asiei, au siguranta ca-si pot realiza repede
Incarcatura, caci aceasta parte a oceanului pare sa fie un bazin universal, rezervo­rul general al balenelor, al focilor si al tuturor animalelor marine.
La prinz, linia apei se mai confunda inca cu linia orizontului; doctorul ince­pea sa se indoiasca de prezenta uscatului la latitudinile acestea atit de ridicate.
Totusi, reflectand asupra acestui lucru, el era, prin forta imprejurarilor, incli­nat sa creada in existenta unui continent boreal; intr-adevar, in primele zile ale nasterii lumii, dupa racirea scoartei terestre, apele formate prin condensarea va­porilor in atmosfera au trebuit sa, se supuna fortei centrifuge, sa se undrepte catre zonele ecuatoriale si sa paraseasca extremitatile nemiscate ale globului. De aici, necesitatea iesirii la suprafata a tinuturilor din jurul polului. Doctorul gasea ra­tionamentul foarte just.
Tot asa i se parea si lui Hatteras.
De aceea privirile capitanului incercau sa strapunga ceturile orizontului. Era permanent cu luneta la ochi. in culoarea apelor, in forma valurilor, in bataia vin-tului, cauta semnele unui pamint apropiat. Fruntea i se pleca inainte si chiar cine nu i-ar fi cunoscut gindurile l-ar fi admirat, totusi, atitea dorinte energice si intre­bari pline de neliniste ghiceai in atitudinea sa.



Capitanul Hatteras - capitolul 1
Capitanul Hatteras - capitolul 2
Capitanul Hatteras - capitolul 3
Capitanul Hatteras - capitolul 4
Capitanul Hatteras - capitolul 5
Capitanul Hatteras - capitolul 6
Capitanul Hatteras - capitolul 7
Capitanul Hatteras - capitolul 8
Capitanul Hatteras - capitolul 9
Capitanul Hatteras - capitolul 10
Capitanul Hatteras - Capitolul 11
Capitanul Hatteras - Capitolul 12
Capitanul Hatteras - capitolul 13
Capitanul Hatteras - capitolul 14
Capitanul Hatteras - capitolul 15
Capitanul Hatteras - capitolul 16
Capitanul Hatteras - capitolul 17
Capitanul Hatteras - capitolul 18
Capitanul Hatteras - capitolul 19
Capitanul Hatteras - capitolul 20
Capitanul Hatteras - capitolul 21
Capitanul Hatteras - capitolul 22
Capitanul Hatteras - capitolul 23
Capitanul Hatteras - capitolul 24
Capitanul Hatteras - capitolul 25
Capitanul Hatteras - capitolul 26
Capitanul Hatteras - capitolul 27
Capitanul Hatteras - capitolul 28
Capitanul Hatteras - capitolul 29
Capitanul Hatteras - capitolul 30
Capitanul Hatteras - capitolul 31
Capitanul Hatteras - capitolul 32
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 1
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 2
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 3
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 4
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 5
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 6
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 7
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 8
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 9
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 10
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 11
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 12
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 13
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 14
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 15
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 16
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 17
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 18
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 19
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 20
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 21
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 22
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 23
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 24
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 25
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 26
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 27


Aceasta pagina a fost accesata de 1895 ori.