Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 20

de Jules Verne

Partea a doua

Desertul de gheata








Ziua de 4 iulie se scurse in mijlocul unei ceti foarte groase si drumul spre nord n-a putut sa fie mentinut decit cu mare greutate; in fiecare clipa trebuia sa fie corectat cu compasul. Din fericire, nu se intimpla nici un accident cit timp se aflara in bezna; numai Bell isi pierdu incaltamintea de zapada care se sfisie de un colt de stinca.
- Zau, asa, spuse Johnson, credeam ca, dupa ce am avut de-a face cu Mersey si cu Tamisa, avem dreptul sa ne aratam pretentiosi in materie de ceturi, dar vad ca m-am inselat.
- Ei bine, raspunse Bell, ar trebui sa aprindem faclii ca la Londra sau ca la Liverpool.
- De ce nu? replica doctorul. E o idee; n-am lumina prea mult drumul, dar cel putin l-am vedea pe ghid si ne-am orienta mai direct.
- Dar cum sa facem rost de faclii? intreba Bell.
- Fixind cilti imbibati cu spirt in virful bastoanelor noastre.
- Buna idee, raspunse Johnson, si n-ar dura mult sa le facem.
Dupa un sfert de ora, micul grup isi continua drumul cu faclii in mijlocul in­tunericului umed.
Dar daca au inceput sa mearga in sir mai drept, nu insemna ca mergeau mai repede, iar aburii acestia intunecati nu se risipira inainte de 6 iulie; in ziua aceea, pamintul racindu-se, un vint care batea dinspre nord lua cu sine toata ceata, ca pe niste fisii de stofa rupta.
Imediat doctorul stabili pozitia si constata ca prin ceata calatorii nu au par­curs nici macar o medie de opt mile pe zi.
In ziua de 6, se grabira sa recistige din timpul pierdut si plecara cu noaptea in cap. Altamont si Bell isi reluara postul de cercetasi, sondind terenul si descope­rind vinatul; Duk ii insotea; vremea, uimitor de schimbatoare, se facuse iar foarte senina si uscata si, desi calauzele erau la doua mile de sanie, doctorul nu pierdea din vedere nici macar o singura miscare a lor. A fost deci mirat vazindu-i ca se opresc brusc si ca ramin nemiscati; pareau ca privesc atent in departare, ca niste oameni care scruteaza orizontul. Apoi, aplecindu-se spre pamint, il cercetau cu atentie si se ridicau mirati. Se parea ca Bell voia chiar sa mearga inainte, dar Al­tamont il tinea de mina.
- Ei, asta-i!  Ce face oare? il intreaba doctorul pe Johnson.
- Ma uit si eu la ei, ca si dumneavoastra, domnule Clawbonny, raspunse ba­trinul marinar, si nu inteleg nimic din gesturile lor.
- Au gasit urme de animale, raspunse Hatteras.
- Nu poate fi asta, spuse doctorul.
- De ce nu?
- Pentru ca Duk ar latra.
- Totusi sint niste urme pe care le studiaza.



- Sa mergem, spuse Hatteras, vom afla in curind despre ce    c vorba. Johnson ii imboldi pe ciinii inhamati la sanie, care o pornira mai iute. Dupa douazeci de minute, cei cinci calatori erau adunati la un loc iar Hatte­ras, doctorul, Johnson impartateau surpriza lui Bell si Altamont.
Intr-adevar, niste urme de oameni, vizibile, care nu puteau ti puse la indoiala, si proaspete, ca si um ar fi fost facute in ajun, apareau imprastiate pe zapada.
- Sint eschimosi, spuse Hatteras.
- intr-adevar, raspunse doctorul, iata urmele rachetelor lor.
- Credeti? spuse Altamont.
- E absolut sigur!
- Bine, dar pasul acesta? continua Altamont, aratind o alta urma ce se re­peta de mai multe ori.
- Pasul acesta?
- Puteti afirma ca apartine unui eschimos9
Doctorul privi atent si fu uluit; urma unei incaltari europene, cu cuie, talpa si tocurile sale, erau adinc sapate in zapada; nu mai incapea nici o indoiala ca un european, un strain, trecuse pe acolo.
- Europeni aici! exclama Hatteras.
- in mod sigur, raspunse Johnson.
- si totusi, spuse doctorul, e atit de improbabil, incit trebuie sa ne gindim bine inainte de a ne pronunta.
Doctorul examina, asadar, urma de doua ori, de trei ori, si fu, in consecinta, obligat sa recunoasca originea ei extraordinara.
Eroul lui Daniel Defoe n-a fost mai uluit cind a intilnit urma unui picior apa­sata in nisipul insulei sale; dar daca ceea ce a simtit el era teama, sentimentul lui Hatteras a fost dezamagirea. Un european atit de aproape de pol!
Mersera inainte in recunoastere, dupa urme; ele se repetau pe parcursul unui sfert de mila, amestecate cu alte urme de rachete si mocasini; apoi se indreptau spre vest.
Ajunsi la acest punct, calatorii se intrebara daca trebuiau sa le mai urma­reasca.
- Nu, raspunse Hatteras, sa mergem...
A fost intrerupt de exclamatia doctorului, care tocmai ridicase din zapada un obiect si mai convingator asupra originii caruia nu aveau cum sa se mai in­doiasca. Era obiectivul unei lunete de buzunar.
- De data aceasta, spuse el, nu se mai poate pune la indoiala prezenta unui strain pe acest pamint...
- inainte! striga Hatteras, si rosti cu atita energie vorba asta, incit il urmara cu totii; sania isi relua dru­mul intrerupt o clipa.
Fiecare scruta cu atentie orizontul, afara de Hatteras care, cuprins de o furie surda, nu voia sa vada nimic. Totusi, cum exista pericolul de a nimeri in mijlocul unui grup de exploratori, trebuiau sa-si ia masurile necesare; insemna intr-adevar sa ai un ghinion ingrozitor ca sa vezi ca ti-a luat-o cineva inainte pe acest drum necunoscut. Doctorul, desi nu incerca minia iui Hatteras, nu-si putea stapini o anumita ciuda, cu toata firea iui de filozof. Altamont parea si el suparat; John­son si Bell mormaiau printre dinti tot felul de vorbe amenintatoare.
- Hai, spuse in cele din urma doctorul, sa privim vitregia soartei cu zimbetul pe buze.
- Trebuie sa marturisesc, spuse Johnson, fara sa-l auda Altamont, ca, daca ar fi sa gasim locul ocupat, m-ar dezgusta sa mai fac calatoria la pol.
- si totusi, raspunse Bell, nu incape indoiala ca...
- intr-adevar, replica doctorul. Zadarnic am studiat intimplarea pe toate fe­tele, spunindu-mi ca e neprobabil, imposibil, trebuie sa ne plecam in fata eviden­tei; gheata asta nu s-a imprimat in zapada fara sa fi fost incaltata pe un picior si fara ca piciorul sa nu fi fost legat de un corp omenesc. Daca ar fi eschimosi, trea-ca-mearga, dar european!
- Fapt este, raspunse Johnson, ca, daca. in hanul de la capatul lumii am gasi paturile ocupate, ar fi jignitor.
- Deosebit de jignitor! intari Altamont.
- in sfirsit, vom vedea, spuse doctorul.
Si pornira iar la drum.
Ziua aceea se termina fara ca vreun fapt nou sa confirme prezenta unor straini in aceasta parte a Noii Americi si, in sfirsit, se instalara in tabara de noapte.



Vintul, destul de violent, mutindu-se spre nord, trebuira sa caute, pentru in­stalarea cortului, un loc bine adapostit intr-un fund de vagauna; cerul era ame­nintator, nori alungiti brazdau aerul cu mare iuteala; treceau destul de aproape de pamint, iar ochiul cu greu ii putea urmari in goana lor nebuneasca; uneori fisiile de nori se tirau pina pe pamint, iar cortul rezista cu multa greutate in fata uraganului.
- Afurisita noapte se pregateste, spuse Johnson, dupa cina.
- Nu va fi friguroasa, ci zgomotoasa, raspunse doctorul; sa ne luam masurile necesare si sa intarim cortul cu bolovani.
- Aveti dreptate, domnule Clawbonny. Daca uraganul ne-ar smulge cortul, Dumnezeu stie unde am mai putea pune mina pe el.
Asadar, luara masurile cele mai minutioase pentru evitarea acestui pericol si calatorii, obositi, incercara sa doarma.
Dar le-a fost cu neputinta; furtuna se dezlantuise. si se repezea din sud spre nord, cu o violenta nemaipomenita; norii se imprastiau prin spatiu ca aburii ie­sind, dintr-un cazan care a explodat chiar atunci; ultimele avalanse, sub loviturile uraganului, cadeau in puhoaie, iar ecourile repetau bubuiturile lor surde; atmo­sfera parea teatrul unei lupte pe viata si pe moarte dintre aer si apa, doua ele­mente aprige la minie, si numai focul mai lipsea in aceasta batalie.
Urechea, incordata la maximum, distingea in tumultul general niste zgomote speciale, nu vuietul care insoteste caderea corpurilor grele, ci mai curind trosnetul clar al unor corpuri care se sparg; in haulitul prelung al furtunii, se auzea deslu­sit, precis si limpede, un piriit ca de otel care se rupe.
Unele zgomote se explicau in mod firesc prin avalansele rasucite de virtejuri, dar doctorul nu stia cui sa le atribuie pe celelalte.
Profitind de momentele de tacere incarcata de neliniste, in timpul carora ura­ganul parea sa-si recapete respiratia ca sa sufle cu mai multa violenta, calatorii schimbau intre ei presupuneri.
- Se produc niste ciocniri, spuse doctorul, ca si cum s-ar izbi ghetari si cim-puri de gheata.
- Da, raspunse Altamont, s-ar zice ca se disloca scoarta pamintului. Iata, auziti?
- Daca am fi fost in apropierea marii, interveni doctorul, as fi crezut cu adevarat ca-i o rupere a gheturilor.
- intr-adevar, spuse Johnson, zgomotul acesta nu se poate explica altfel.
- Sa fi ajuns noi la coasta? intreba Hatteras.
- N-ar fi imposibil, raspunse doctorul; iata, adauga el dupa ce se auzi o trosnitura extrem de violenta, nu s-ar spune ca s-au sfarimat niste blocuri de gheata? S-ar putea foarte bine sa ne fi apropiat tare de ocean.
- Daca e asa, spuse Hatteras, n-as sovai sa pornesc peste cimpurile de gheata.
- O! facu doctorul, nu se poate sa nu fi fost sfarimate dupa o asemenea furtuna; vom vedea miine; oricum ar fi, daca exista oameni care calatoresc intr-o noapte ca asta, ii pling din toata inima.
Uraganul dura timp de zece ore, fara intrerupere, si nici unul din locuitorii cortului nu putu sa adoarma macar o clipa; noaptea trecu intr-o adinca liniste.



Intr-adevar, in asemenea imprejurari, orice intimplare noua, o furtuna, o ava­lansa, putea sa provoace intirzieri grave. Doctorul ar fi vrut tare mult sa iasa afara si sa vada cum stateau lucrurile, dar cum sa te aventurezi prin vinturile acestea dezlantuite?
Din fericire, uraganul se potoli in primele ore ale zilei; putura, in sfirsit, sa paraseasca cortul care rezistase vitejeste; doctorul, Hatteras si Johnson se indrep­tara spre o colina inalta cam de trei sute de picioare; o urcara destul de usor.
Privirile lor dadura atunci de un peisaj cu totul schimbat, format din stinci goale, creste ascutite si complet lipsit de gheata. Sosise vara care urma brusc dupa iarna gonita de furtuna; zapada, rasa de uragan ca de o lama ascutita, nu avusese timp sa se topeasca si pamintul aparea in toata asprimea lui primitiva.
Dar directia inspre care se indreptara imediat privirile lui Hatteras era nordul. Orizontul parea, intr-acolo, scaldat in aburi negricosi.
- Iata un fenomen care ar putea sa fie efectul oceanului, spuse doctorul.
- Aveti dreptate, raspunse Hatteras, acolo trebuie sa fie marea.
- Culoarea aceasta e ceea ce numim noi "blink-ul apei libere", spuse Johnson.
- Cu siguranta!  confirma doctorul.
- si acum, la sanie! striga Hatteras si sa ne indreptam catre acest nou ocean!
- Iata un lucru care-ti umple inima de bucurie, ii spuse Clawbonny capita­nului.
- Da, sigur, raspunse acesta cu entuziasm, nu va trece mult si vom fi ajuns la pol! Dar pe dumneavoastra, scumpe doctore, oare perspectiva aceasta nu va face fericit?
- Eu! Eu sint intotdeauna fericit si mai ales ma bucura fericirea altora!
Cei trei englezi se intoarsera la locul albiei si, sania fiind pregatita, ridicara ta­bara, isi reluara drumul, fiecare cu teama ca vor gasi urmele din ajun; dar, in tot restul calatoriei, nici o urma de pasi straini sau indigeni nu se arata pe sol. Dupa trei ore ajunsera la tarm.
- Marea! marea! strigau intr-un singur glas.
- si inca marea libera! exclama capitanul. Era ora zece dimineata.
Intr-adevar, uraganul facuse curatenie generala in bazinul polar; gheturile sfa-rimate si dislocate se indreptau in toate directiile; cele mai mari, formind ice-berg-uri, tocmai "ridicasera ancora", dupa expresia marinarilor, si pluteau in largul marii. Cimpul suferise un puternic atac din partea vintului; pe stincile in­conjuratoare se abatuse o grindina de lame subtiri, de aschii si praf de gheata.
Putinul care mai ramasese din ice-field, odata cu nivelarea tarmului, parea atins de distrugere; pe stincile de care se spargea valul se lafaiau alge marine si tufe decolorate de iarba de mare.
Oceanul se intindea cit puteai cuprinde cu privirea, fara ca vreo insula sau vreun tinut nou sa limiteze orizontul.
Coasta forma spre est si spre vest doua capuri care se pierdeau in panta lina in mijlocul valurilor; marea se spargea de ele si o spuma usoara zbura sub forma unor pinze albe pe aripile vintului; pamintul Noii Americi venea astfel sa se prinda in apele oceanului polar, fara convulsii, linistit si usor inclinat; se rotunjea intr-un golf foarte deschis si forma o rada improvizata, marginita de cele doua capuri inalte. in mijloc, o stinca iesita in afara forma un mic port natural, ada­postit din trei parti; acesta patrundea in interiorul tinutului prin albia lata a unui riu, drumul obisnuit al zapezilor topite la sfirsitul iernii, plin de torente in mo­mentul acela.
Hatteras, dupa ce-si dadu seama de configuratia coastei, hotari sa faca chiar in ziua aceea pregatirile de plecare, sa lanseze baleniera la apa, sa demonteze sa­nia si s-o imbarce pentru viitoarele excursii.
Treaba putea sa dureze pina la sfirsitul zilei. Asadar, a fost ridicat cortul si, dupa o masa reconfortanta, incepura lucrarile; in timpul acesta, doctorul isi lua instrumentele ca sa determine longitudinea si latitudinea locului unde se aflau si sa faca releveul hidrografic al unei parti din golf.
Hatteras dadea zor cu lucrul, se grabea sa plece, ca sa nu mai fie pe uscat si s-o ia inaintea altora, in cazul cind vreun grup oarecare ar fi venit pe mare.
La ora cinci dupa-amiaza, Johnson si cu Bell isi terminara treaba si nu le mai raminea decit sa-si incruciseze bratele. Baleniera se legana gratios in micul port, cu catargul ridicat, cu focul lasat jos si cu trinca strinsa pe saula; proviziile si partile demontabile ale saniei fusesera transportate; pentru a doua zi nu mai ra­masesera de imbarcat decit cortul si citeva obiecte de tabara. 
Doctorul gasi la intoarcerea sa pregatirile terminate. Vazind baleniera la ada­post de vinturi, ii veni ideea sa-i dea un nume acestui port si propuse sa poarte numele lui Altamont.
Propunerea n-a intimpinat nici o greutate si fiecare o gasi perfect intemeiata.
In consecinta, portul fu numit Altamont-Harbour.
Dupa calculele doctorului, portul se gasea situat la 87°05' latitudine si 118°35' longitudine la rasarit de Greenwich, adica la mai putin de 3° de pol.
Calatorii strabatusera o distanta de doua sute de mile de la golful Victoria pina la portul Altamont.



Capitanul Hatteras - capitolul 1
Capitanul Hatteras - capitolul 2
Capitanul Hatteras - capitolul 3
Capitanul Hatteras - capitolul 4
Capitanul Hatteras - capitolul 5
Capitanul Hatteras - capitolul 6
Capitanul Hatteras - capitolul 7
Capitanul Hatteras - capitolul 8
Capitanul Hatteras - capitolul 9
Capitanul Hatteras - capitolul 10
Capitanul Hatteras - Capitolul 11
Capitanul Hatteras - Capitolul 12
Capitanul Hatteras - capitolul 13
Capitanul Hatteras - capitolul 14
Capitanul Hatteras - capitolul 15
Capitanul Hatteras - capitolul 16
Capitanul Hatteras - capitolul 17
Capitanul Hatteras - capitolul 18
Capitanul Hatteras - capitolul 19
Capitanul Hatteras - capitolul 20
Capitanul Hatteras - capitolul 21
Capitanul Hatteras - capitolul 22
Capitanul Hatteras - capitolul 23
Capitanul Hatteras - capitolul 24
Capitanul Hatteras - capitolul 25
Capitanul Hatteras - capitolul 26
Capitanul Hatteras - capitolul 27
Capitanul Hatteras - capitolul 28
Capitanul Hatteras - capitolul 29
Capitanul Hatteras - capitolul 30
Capitanul Hatteras - capitolul 31
Capitanul Hatteras - capitolul 32
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 1
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 2
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 3
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 4
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 5
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 6
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 7
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 8
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 9
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 10
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 11
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 12
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 13
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 14
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 15
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 16
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 17
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 18
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 19
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 20
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 21
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 22
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 23
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 24
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 25
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 26
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 27


Aceasta pagina a fost accesata de 1988 ori.