Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 10

de Jules Verne

Partea a doua

Desertul de gheata






Viata la pol este de o trista uniformitate. Omul se afla cu totul supus toanelor atmosferei care readuce mereu furtunile si frigul ei intens, cu o monotonie ce te impinge la disperare. in cea mai mare parte a timpului nu e cu putinta sa pui pi­ciorul afara din casa si trebuie sa ramii inchis in colibele de gheata. in felul acesta se scurg luni intregi, silindu-i pe cei care ierneaza sa traiasca o viata de cirtita.
A doua zi, termometrul cobori cu citeva grade si atmosfera se umplu de virte-juri de zapada care inghitira toata lumina zilei. Doctorul se vazu, deci, tintuit in casa, cu bratele incrucisate; n-avea nimic de facut, decit doar sa desfunde in fie­care ora coridorul de intrare, care s-ar fi putut astupa, si sa slefuiasca din nou fe­restrele de gheata pe care caldura din interior le umezea; dar casa de zapada era foarte solid construita, iar virtejurile ii mareau rezistenta, facind sa creasca grosi­mea zidurilor.
Magaziile rezistau de asemenea bine. Toate lucrurile scoase de pe vas fusesera aranjate in cea mai mare ordine in "docurile de marfuri", cum le numea docto­rul, Or, desi aceste magazii erau situate la numai saizeci de pasi de casa, totusi, in anumite zile de drift, era aproape cu neputinta sa te duci acolo; de aceea o anumita cantitate de provizii trebuia mereu sa fie pastrata in bucatarie, pentru nevoile zilnice.
Prevederea pe care au avut-o de a-l descarca pe Porpoise fusese binevenita. Vasul era supus la o presiune lenta, aproape nesimtita, dar la care nu putea re­zista si care-l strivea cu incetul; era evident ca nu se putea face nimic din ramasi­tele sale. Totusi, doctorul continua sa spere ca va intocmi din el o barca, cu care sa se inapoieze in Anglia; dar nu sosise inca momentul sa se treaca la construirea ei.
Astfel, cei cinci care iernau stateau cea mai mare parte a timpului intr-o profunda inactivitate. Hatteras raminea dus pe ginduri, intins pe patul lui; Alta­mont bea sau dormea, iar doctorul se ferea sa-i scoata din somnolenta lor, caci se temea mereu de vreo cearta neplacuta. Acesti doi oameni isi adresau rar cuvintul.
De aceea, in timpul mesei, Clawbonny avea intotdeauna grija sa conduca el discutia si s-o indrepte in asa fel, incit sa nu intre in joc amorul propriu al vreu­nuia dintre ei, dar ii era destul de greu sa ocoleasca susceptibilitatile. Cauta, pe cit ii statea in putinta, sa-i instruiasca, sa-i distreze, sa-i intereseze pe tovarasii lui; atunci cind nu se ocupa cu punerea in ordine a insemnarilor sale de calatorie, facea expuneri de istorie, de geografie sau de meteorologie, cu subiecte nascute chiar din situatia in care se aflau; prezenta lucrurile intr-un mod amuzant si filo­zofic, tragind invataminte folositoare din cele mai mici intimplari; inepuizabila lui memorie nu-l trada niciodata; aplica invataturile sale la persoanele prezente; le amintea cutare fapt petrecut in cutare imprejurari si completa teoriile sale cu forta 'argumentelor personale.
Se poate spune ca respectabilul om era sufletul acestei lumi mici, un suflet care iradia sinceritate si dreptate. Tovarasii sai ii aratau o incredere netarmurita; ii impunea respect chiar si capitanului Hatteras care, de altfel, il iubea; facea atita bine cu vorbele lui, cu felul de a se purta, cu obiceiurile sale, incit aceasta exis­tenta a cinci oameni, parasiti la sase grade departare de pol, parea foarte fireasca; cind vorbea doctorul, credeai ca-l asculti in cabinetul sau din Liverpool.
Si totusi, cit de mult se deosebea aceasta situatie de aceea a naufragiatilor zvirliti pe insulele oceanului Pacific, acesti Robinsoni a caror poveste atragatoare stirneste aproape intotdeauna invidia cititorilor. Acolo, intr-adevar, un pamint darnic, o natura bogata oferea mii de posibilitati de tot felul; in aceste tari fru­moase era suficient sa ai putina imaginatie si sa muncesti ca sa-ti asiguri fericirea materiala; natura venea in intimpinarea omului; vinatoarea si pescuitul ii satisfa­ceau toate nevoile; arborii cresteau pentru el, pesterile se deschideau ca sa-l ada­posteasca, riurile curgeau ca sa-i potoleasca setea; umbrare uriase il aparau de caldura soarelui si niciodata gerul infricosator nu venea sa-l ameninte in timpul iernilor blinde; o saminta aruncata la intimplare pe acest pamint roditor dadea peste citeva luni o recolta. si apoi, insulele acelea fermecate, paminturile acelea darnice se gaseau in drumul vaselor; naufragiatul putea sa spere oricind ca va fi luat de acolo si astepta rabdator sa fie smuls din fericita sa existenta.



Dar aici, pe coasta Noii Americi, ce deosebire! Doctorul facea uneori aceasta comparatie, dar o pastra pentru el si mai ales isi blestema inactivitatea lui for­tata.
Dorea cu ardoare revenirea dezghetului ca sa-si reia excursiile si, totusi, vedea cu teama intoarcerea acestui moment, caci prevedea ca vor avea loc scene grave intre Hatteras si Altamont. Daca ar ajunge sa se indrepte spre pol, ce s-ar in­timpla cu rivalitatea dintre acesti doi oameni?
Trebuia deci sa fie pregatit pentru orice s-ar intimpla, sa-i aduca pe acesti ri­vali la o intelegere sincera, la o deschisa unitate de vederi.
In timp ce doctorul medita asupra acestei neimpacate concurente dintre oa­meni, nu se putea retine, nu de a ridica din umeri, cea ce nu i se intimpla nicio­data, ci de a se intrista din cauza slabiciunilor omenesti.
Discuta adesea despre asta cu Johnson; batrinul marinar si cu dinsul se intele­geau in aceasta privinta; se intrebau ce pozitie sa ia, cum sa atenueze lucrurile ca sa ajunga la o impacare si intrevedeau destule complicatii in viitor.
in timpul acesta, continua sa fie vreme proasta; nu te puteai gindi sa parasesti nici macar pentru o ora Fort-Providence. Trebuia sa stai zi si noapte in casa de zapada. Se plictiseau toti, afara de doctor care gasea mereu cite ceva de facut.
- Nu exista, asadar, nici o posibilitate sa ne distram? spuse intr-o seara Al­tamont. Asta nu-i viata, sa traiesti asa, ca niste reptile ingropate pentru toata iarna.
- intr-adevar, raspunse doctorul. Din nefericire, nu sintem atit de numerosi ca sa organizam un anumit sistem de a ne distra!
- Asadar, relua vorba americanul, credeti ca ne-ar fi fost mai usor sa com­batem trindaveala, daca am fi fost mai multi?
- Cu siguranta, si atunci cind echipaje intregi si-au petrecut iarna in regiu­nile boreale, gaseau mijlocul de a nu se plictisi.
- Pe cuvintul meu, spuse Altamont, as fi curios sa stiu cum procedau; trebuiau sa fi fost niste minti cu adevarat ingenioase, ca sa stoarca putina veselie dintr-o asemenea situatie. Presupun ca nu-si propuneau sa dezlege sarade?
- Nu, nu, nici n-au avut nevoie, raspunse doctorul; au introdus in aceste ti­nuturi hiperboreene doua mari mijloace de distractie: presa si teatrul.
- Cum?! Aveau un ziar? intreba americanul.
- Jucau teatru? exclama Bell.
- Fara indoiala si gaseau in asta o adevarata placere. De aceea, in timpul iernatului pe insula Melville, comandantul Parry ii propuse echipajului sau aceste doua moduri de a se distra, iar propunerea avu un succes urias.
- Ca sa fiu sincer, raspunse Johnson, as fi vrut sa fiu acolo; trebuie sa fi fost interesant.
- Interesant si distractiv, bravul meu Johnson; locotenentul Beechey deveni directorul teatrului, iar capitanul Sabina redactorul sef al Cronicii de iarna sau Gazeta Geografiei de Nord.
- Bune titluri! facu Altamont.
- Jurnalul acesta a aparut in fiecare luni, de la 1 noiembrie 1819 pina la 20 martie 1820. El informa despre toate intimplarile petrecute in timpul iernatului, vinatori, fapte diverse, accidente meteorologice, temperatura; cuprindea cronici, mai mult sau mai putin hazlii; desigur, nu trebuia sa te astepti sa gasesti acolo spiritul lui Sterne, sau articolele fermecatoare din Daily-Telegraph; dar, in fine, se descurcau onorabil, se distrau; cititorii nu erau nici pretentiosi, nici blazati si cred ca niciodata n-a fost mai placut sa practici meseria de ziarist.
- Zau asa, as fi curios sa cunosc si eu extrase din aceasta gazeta, dragul meu doctor; articolele trebuie sa fi fost inghetate, de la primul pina la ultimul cuvint.
- Ba nu, ba nu! raspunse doctorul. in orice caz, ceea ce ar fi parut cam naiv la Societatea filozofica din Liverpool sau la Institutul de literatura din Londra era pe placul unor echipaje ingropate sub zapada. Vrei sa apreciezi personal acest lucru?
- Cum! la nevoie, memoria dumneavoastra v-ar furniza...
- Nu, dar la bordul lui Porpoise avem calatoriile lui Parry si n-am decit sa citesc propria lui povestire.




- Cu placere! exclamara tovarasii doctorului.
- Nimic mai simplu!
Doctorul se duse sa caute in dulapul din salon lucrarea ceruta si n-avu nici un fel de greutate sa gaseasca pasajul de care era vorba.
- Poftim, spuse el, iata citeva extrase din Gazeta Georgiei de Nord. E o scri­soare adresata redactorului sef.
Cu o vie satisfactie a fost primita printre noi propunerea dumneavoastra de a in­fiinta o gazeta. Am convingerea ca, sub conducerea dumneavoastra, ea ne va pro­cura multe distractii si va usura mult povara celor o suta de zile de intuneric pe care trebuie sa le suportam.
Interesul pe care-l port acestei gazete m-a facut sa studiez efectul anuntului dumneavoastra asupra grupului nostru si va pot asigura, ca sa ma folosesc de terme­nii consacrati in presa londoneza, ca chestiunea a produs o senzatie puternica asupra publicului.
A doua zi dupa aparitia prospectului dumneavoastra, s-a produs la bord o cerere de cerneala cu totul neobisnuita si fara precedent. Postavurile verzi de pe mesele noastre s-au vazut dintr-o data acoperite de o gramada de aschii, spre marea pa­guba a unuia dintre ingrijitorii nostri, care, vrind sa le scuture, s-a pomenit ca i-a intrat o aschie sub unghie.
In fine, stiu din sursa sigura ca sergentul Martin n-a avut de ascutit mai putin de noua bricege.
Toate mesele noastre pot fi vazute cum gem sub greutatea neobisnuita a pupitre-lor de scris, care nu mai vazusera lumina zilei de doua luni, si chiar se spune ca s-a deschis cala in mai multe rinduri, ca sa poata Ji scoase din adincimi mai multe to­puri de hirtie care nu se asteptau sa-si paraseasca adapostul atit de curind.
Nu voi omite sa va spun ca am unele banuieli ca unii vor incerca sa strecoare in cutia dumneavoastra postala unele articole care, fiind total lipsite de originalitate si de inedit, n-ar putea sa corespunda planului dumneavoastra. Pot afirma ca, nu mai departe de ieri seara, a fost vazut un autor aplecat deasupra pupitru/ui, tinind cu o mina un volum deschis din Spectateur, in timp ce cu cealalta dezgheta cerneala la flacara unei lampi! E de prisos sa va recomand sa va feriti de asemenea siretlicuri; nu trebuie sa vedem reaparind in Cronica de iarna ceea ce strabunii nostri citeau in timp ce prinzeau, acum mai bine de un secol.
- Bine, bine, spuse Altamont, cind doctorul isi termina lectura; exista cu adevarat buna dispozitie in cele scrise, si autorul scrisorii trebuie sa fi fost un baiat dezghetat.
- Dezghetat e cuvintu! cel mai potrivit. Iata acum un anunt care nu-i lipsit de haz:
Se cauta o femeie de virsta mijlocie si cu o buna reputatie, care sa le ajute la imbracat pe doamnele din trupa "Teatrului Regal din Georgia septentrionala". I se va acorda un salariu convenabil si va avea ceai si bere la discretie. A se adresa la Comitetul teatrului.
- Pe legea mea, spuse Johnson, nu le era sila de viata compatriotilor nostri.
- si au gasit vaduva pe care o cautau? intreba Bell.
- Sintem tentati sa credem ca da, raspunse doctorul, caci iata un raspuns adresat Comitetului treatrului:

Domnilor, sint vaduva; am douazeci si sase de ani si pot aduce marturii de nein­laturat in favoarea moravurilor si a talentelor mele. Dar, inainte de a ma insarcina cu imbracarea actritelor teatrului dumneavoastra, doresc sa stiu daca au intentia sa ramina cu pantalonasii pe ele si daca mi se vor pune la dispozitie citiva marinari pu­ternici ca sa le trag sireturile si sa le string cum trebuie corsetele. Acestea fiind spuse, domnilor, puteti conta pe sluga dumneavoastra. A.B.

P.S. N-ati putea inlocui berea cu rachiul?

- A, bravo! exclama Altamont. Parca le vad pe cameristele acelea care va leaga cu snurul de la cabestan. Ei bine, erau veseli tovarasii capitanului Parry.
- Ca toti cei care si-au atins tinta, raspunse Hatteras.




Hatteras zvirlise aceasta observatie in mijlocul discutiei, apoi recazu in tacerea lui obisnuita. Doctorul, nevoind sa se opreasca prea mult asupra acestui subiect, se grabi sa-si continue lectura.
- Iata acum, spuse el, un tablou al peripetiilor arctice; ar putea avea infinite forme; dar citeva dintre aceste observatii sint destui de juste; apreciati si dumnea­voastra;
Sa iesi dimineata ca sa iei aer si, punind piciorul in afara vasului, sa faci o baie rece in copca bucatarului.
Sa pleci la o partida de vinatoare, sa te apropii de un ren superb, sa-l ochesti, sa incerci sa tragi si sa simti ingrozitoarea deceptie pe care ti-o da ratarea loviturii, din cauza ca e uda capsa.
Sa pornesti la drum cu o bucata de piine moale in buzunar si, cind ti se face pofta de mincare, s-o gasesti atit de intarita de ger, incit sa-ti sfarime dintii in loc sa fie ea sfarimata.
Sa te ridici in graba de la masa, aflind ca un lup trece prin dreptul vasului si, la intoarcere, sa-i gasesti prinzul mincat de pisica.
Sa te intorci de la plimbare, lasandu-te in voia unor adinei si folositoare medita­tii, si sa fii smuls din ele, brusc, de imbratisarile unui urs.
- Precum vedeti, dragi prieteni, adauga doctorul, nu ne-ar fi. prea greu sa ne imaginam si alte neplaceri polare; dar, din moment ce trebuia sa induri aceste mi­zerii, devenea o placere sa le constati.
- Zau asa, raspunse Altamont, amuzanta gazeta mai e si aceasta Cronica de iarna! Pacat ca nu ne putem si noi abona ia ea!
- Daca am incerca sa infiintam si noi una! propuse Johnson.
- Numai noi cinci? spuse Clawbonny: am forma cel mult redactia si n-ar mai ramine cititori destui.
- Nu mai multi decit spectatori, daca ne-am pune in cap sa jucam teatru, adauga Altamont.
- Fiindca veni vorba, domnule Clawbonny, spuse Johnson, povesiiti-ne pu­tin despre teatrul capitanului Parry, acolo se jucau piese noi?
- Desigur; in principiu, doua volume, aflate la bordul Heclei, au fost puse la dispozitia teatrului si reprezentatiile aveau loc la fiecare cincisprezece zile; dar, in curind, repertoriul fu epuizat la limita; atunci se pusera pe treaba autorii impro­vizati si insusi Parry compuse, pentru sarbatorile Craciunului, o comedie cu totul inspirata din situatia in care se aflau ei; avu un succes urias si se intitula: "Trece­rea din Nord-Vest sau sfirsitul calatoriei".
- Grozav titlu! spuse Altamont; dar marturisesc ca, daca as avea de tratat un asemenea subiect, as fi foarte incurcat cu privire la deznodamint.
- Ai dreptate, spuse Bell, cine stie cum se va termina?
- Dar de ce sa ne gindim la ultimul act, exclama doctorul, atunci cind pri­mele se desfasoara cu bine? Dragi prieteni, sa ne lasam in voia providentei si sa ne jucam rolul cit putem mai bine; se va pricepe ea sa ne scoata din aceasta in­curcatura.
- Haidem, deci, sa visam la toate astea, raspunse Johnson; e tirziu si, deoa­rece a venit ora dormitului, sa dormim.
- Esti foarte grabit, batrinul. mei prieten, spuse doctorul.
- Ce vreti, domnule Clawbonny, ma simt atit de bine in patul meu! si apoi, de obicei, visez frumos; visez tari calde! astfel ca, propriu-zis, jumatate din viata mi-o petrec la Ecuator, iar cealalta jumatate la pol.
- Drace! facu Altamont, ai o fire fericita.
- Precum spuneti, replica seful de echipaj.
- Ei bine, spuse doctorul in continuare, ar fi o cruzime sa-l facem pe bietul Johnson sa mai tinjeasca atita. Soarele lui tropical il asteapta. Hai sa ne culcam!




Capitanul Hatteras - capitolul 1
Capitanul Hatteras - capitolul 2
Capitanul Hatteras - capitolul 3
Capitanul Hatteras - capitolul 4
Capitanul Hatteras - capitolul 5
Capitanul Hatteras - capitolul 6
Capitanul Hatteras - capitolul 7
Capitanul Hatteras - capitolul 8
Capitanul Hatteras - capitolul 9
Capitanul Hatteras - capitolul 10
Capitanul Hatteras - Capitolul 11
Capitanul Hatteras - Capitolul 12
Capitanul Hatteras - capitolul 13
Capitanul Hatteras - capitolul 14
Capitanul Hatteras - capitolul 15
Capitanul Hatteras - capitolul 16
Capitanul Hatteras - capitolul 17
Capitanul Hatteras - capitolul 18
Capitanul Hatteras - capitolul 19
Capitanul Hatteras - capitolul 20
Capitanul Hatteras - capitolul 21
Capitanul Hatteras - capitolul 22
Capitanul Hatteras - capitolul 23
Capitanul Hatteras - capitolul 24
Capitanul Hatteras - capitolul 25
Capitanul Hatteras - capitolul 26
Capitanul Hatteras - capitolul 27
Capitanul Hatteras - capitolul 28
Capitanul Hatteras - capitolul 29
Capitanul Hatteras - capitolul 30
Capitanul Hatteras - capitolul 31
Capitanul Hatteras - capitolul 32
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 1
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 2
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 3
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 4
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 5
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 6
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 7
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 8
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 9
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 10
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 11
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 12
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 13
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 14
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 15
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 16
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 17
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 18
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 19
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 20
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 21
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 22
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 23
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 24
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 25
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 26
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 27


Aceasta pagina a fost accesata de 1951 ori.