Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 2

de Jules Verne

Partea a doua

Desertul de gheata








Catre ora opt seara, cerul se elibera timp de citeva minute de ceturile sale amestecate cu ninsoare; constelatiile straluceau viu intr-o atmosfera si mai rece.
Hatteras profita de aceasta schimbare ca sa masoare inaltimea citorva stele. Iesi fara sa spuna o vorba, luind cu sine instrumentele. Voia sa stabileasca pozi­tia si sa afle daca ice-field-ul nu se mai abatuse din drum. Dupa o jumatate de ora se intoarse, se culca intr-un colt al casei si ramase cufundat intr-o adinca ne­miscare, care nu parea sa fie aceea a somnului.
A doua zi, zapada se porni sa cada iar, din belsug; doctorul trebui sa se feli­cite de a fi inceput cautarile inca din ajun, caci un intins covor alb acoperi in cu-rind cimpul de gheata si orice urma a exploziei disparu sub un giulgiu gros de trei picioare.
In timpul acestei zile n-a fost chip de pus piciorul afara; din fericire, locuinta era confortabila, sau li se parea astfel acestor calatori istoviti. Mica soba func­tiona bine, afara de unele cazuri cind rafale violente impingeau fumul inapoi, in interior; la caldura ei se faceau ceaiuri si cafele fierbinti, a caror influenta e atit de miraculoasa pe asemenea geruri.
Naufragiatii, caci cu adevarat puteau fi numiti astfel, simteau o tihna cu care nu mai erau de multa vreme obisnuiti; de aceea nu se gindeau decit la acest pre­zent, la aceasta binefacatoare caldura, la acest ragaz de moment, uitind si sfidind aproape viitorul care-i ameninta cu o moarte atit de apropiata!
Americanul suferea mai putin si incet, incet, revenea la viata; deschidea ochii, dar inca nu vorbea; buzele lui purtau semnele scorbutului si nu puteau sa scoata un sunet; totusi el intelegea si fu pus in curent cu situatia. Dadu din cap in semn de multumire; se vedea salvat de ingroparea sub zapada, iar doctorul avu intelep­ciunea de a nu-i aduce la cunostinta pentru cit de putina vreme ii fusese aminata moartea, caci, de fapt, in cincisprezece zile, in maximum trei saptamini, alimen­tele aveau sa lipseasca de tot.
Spre prinz, Hatteras iesi din nemiscarea sa; se apropie de doctor, de Johnson si de Bell.


- Prieteni, le spuse el, vom lua impreuna o hotarire definitiva cu privire la ce ne ramine de facut. Mai inainte, l-as ruga pe Johnson sa-mi spuna in ce impre­jurari a fost savirsit actul acesta de tradare care ne duce la pieire.
- La ce bun s-o stii? raspunse doctorul: faptul e sigur, nu trebuie sa te mai gindesti la acest lucru.
- Ba, dimpotriva, ma gindesc mereu la el, raspunse Hatteras. Dar, dupa po­vestirea lui Johnson, nu ma voi mai gindi.
- Iata, asadar, ceea ce s-a intimplat, raspunse seful de echipaj. Am facut to­tul ca sa impiedic aceasta crima...
- Sint sigur de asta, Johnson, si as mai adauga ca sefii rasculatilor coceau de mult ideca de-a ajunge aici.
- E si parerea mea, spuse doctorul.
- E si a mea, relua Johnson, caci aproape imediat dupa plecarea dumitale. capitane, chiar de a doua zi, Shandon, intaritat impotriva dumitale, Shandon. care devenise periculos si, de altfel, sustinut de ceilalti, lua comanda vasului; ani vrut sa ma impotrivesc, dar zadarnic. De atunci, fiecare facu dupa cheful sau: Shandon ii lasa de capul lor; voia sa arate echipajului ca vremea trudei si a lipsu­rilor trecuse. De aceea nu se mai facu nici un fel de economie; se facea foc mare in soba; ardeau din lemnaria bricului. Proviziile fura lasate la discretia oameni­lor, bauturile de asemenea si va las sa va inchipuiti ce abuz au putut face oame­nii lipsiti atita vreme de bauturi spirtoase. Asa a fost de la 7 pina la l5 ianuarie.
- Asadar, spuse Hatteras cu o voce grava, Shandon a fost acela care a im­pins echipajul la rascoala?
- Da, capitane.
- Sa nu mai vorbim niciodata despre el. Continua, Johnson.
- Era prin 24 sau 25 ianuarie, cind au pus la cale planul de parasire a vasu­lui. Au hotarit sa ajunga la coasta occidentala a marii Baffin; de acolo, cu bale­nierâ, trebuiau sa mearga in cautarea vinatorilor de balene, sau chiar sa ajunga la asezarile groenlandeze de pe coasta orientala. Aveau provizii din belsug; bolnavii, stimulati de speranta intoarcerii, se simteau mai bine. incepura, asadar, pregati­rile de plecare; fu construita o sanie, buna de transportat alimentele, combustibi­lul si balenierâ; oamenii trebuiau sa se inhame la ea. Aceasta dura pina la l5 fe­bruarie. Speram mereu sa te vad venind, capitane, si, in acelasi timp, ma temeam de prezenta dumitale aici; n-ai fi obtinut nimic de la echipaj, care mai curind v-ar fi masacrat pe toti decit sa râmina la bord. Erau parca cuprinsi de nebunia liber­tatii. I-am luat pe rind, pe toti tovarasii mei; le vorbeam, ii indemnam, am vrut sa-i fac sa inteleaga pericolele unei asemenea expeditii si, in acelasi timp, ce lasi­tate insemna parasirea vasului. N-am reusit sa obtin nimic, nici chiar de la cei mai buni! Plecarea a fost stabilita pentru 22 februarie. Shandon era nerabdator. Au ingramadit pe sanie si in balenierâ atitea provizii si bauturi cite incapeau; au luat o incarcatura insemnata de lemne - peretele tribordului fusese darimat pina la linia de plutire. in sfirsit, ultima zi a fost o zi de orgie; au chefuit, au distrus si, in toiul betiei lor, Pen si inca vreo doi, trei au dat foc vasului. M-am batut cu ei, m-am luptat, m-au trintit, m-au lovit, apoi mizerabilii acestia, in frunte cu Shandon, au luat-o spre est si au disparut din fata mea! Am ramas singur; ce pu­team sa fac impotriva acestui incendiu care cuprindea intregul vas? Copca era astupata de gheata, n-aveam nici o picatura de apa. Timp de doua zile Forward se zvircoli in flacari, iar restul il stiti.
Dupa terminarea povestirii, se asternu o tacere destul de lunga in casa de gheata; tabloul sumbru al incendierii vasului, pierderea bricului atit de pretios li se infatisa marinarilor intr-un mod viu; se simtira in prezenta imposibilului; iar imposibilul era intoarcerea in Anglia. Nu indrazneau sa se priveasca in fata, de teama sa nu surprinda pe figura vreunuia dintre ei urmele disperarii. Se auzea numai respiratia gifiitoare a americanului.
In sfirsit, Hatteras lua cuvintul.
- Johnson, spuse el, iti multumesc; ai facut totul ca sa-mi salvezi vasul; dar singur nu puteai sa rezisti. inca o data iti multumesc si sa nu mai vorbim despre aceasta catastrofa. Sa ne unim sfortarile pentru salvarea comuna. Sintem aici patru tovarasi, patru prieteni, iar viata unuia e la fel de valoroasa ca si a celuilalt. Asadar, fiecare sa-si spuna parerea despre ceea ce e bine sa facem.
- Intreaba-ne, Hatteras, raspunse doctorul; noi iti sintem cu totii devotati, vorbele noastre vor izvori din inima. Dar, mai intii, dumneata ai vreo idee'.'
- Singur n-as putea s-o am, raspunse Hatteras cu amaraciune. Parerea mea ar putea sa para doar interesata. Vreau, asadar, sa cunosc mai inainte parerile voastre.
- Capitane, spuse Johnson, inainte de a ne pronunta in imprejurari atit de grave, as avea sa-ti pun o intrebare importanta.
- Vorbeste, Johnson.
- Ai fost ieri ca sa calculezi pozitia noastra; ei bine, capitane, cimpul de gheata a mai plutit in deriva sau se gaseste in acelasi loc?
- Nu s-a miscat, raspunse Hatteras. Am gasit ca si inainte de plecarea noas­tra, ca se afla la optzeci de grade si cincisprezece minute latitudine si nouazeci si sapte de grade si treizeci si cinci de minute longitudine.
- si la ce distanta de cea mai apropiata mare - spre vest - ne aflam? in­treba Johnson.




- Cam la sase sute de mile, raspunse Hatteras.
- si marea aceasta e...?
- Strimtoarea Smith.
- Aceeasi pe care n-am putut s-o strabatem in aprilie trecut?
- Chiar aceea.
- Bine, capitane, situatia noastra ne e limpede acum si putem lua o hotarire in cunostinta de cauza.
- Vorbiti, deci, spuse Hatteras, care isi sprijini iar capul in miini. Putea in felul acesta sa-si asculte tovarasii, fara sa-i priveasca.
- Ei, Bell, spuse doctorul, dupa parerea dumitale, care e cea mai buna cale de urmat?
- Nu-i nevoie sa te gindesti prea mult, raspunse dulgherul, trebuie sa ne in­toarcem, fie spre sud, fie spre est, fara sa pierdem nici o zi, nici un ceas, ca sa ajungem la coasta cea mai apropiata... chiar de-ar trebui ca aceasta calatorie sa dureze doua luni.
- N-avem alimente decit pentru trei saptamini raspunse Hatteras, fara sa ri­dice capul.
- Atunci, raspunse Johnson, trebuie sa facem acest traseu in trei saptamini, de vreme ce acolo e singura noastra sansa de salvare; chiar de-ar fi necesar, apro-piindu-ne de coasta, sa mergem de-a busilea, trebuie sa pornim si sa ajungem acolo in douazeci si cinci de zile.
- Partea aceasta a continentului boreal nu e cunoscuta, raspunse Hatteras. Putem intilni obstacole, munti, ghetari, care ne vor bara complet drumul.
- Nu vad in asta un motiv suficient de puternic ca sa nu incercam calatoria, spuse doctorul. Vom suferi, si inca mult, e evident; va trebui sa ne restringem la hrana strict necesara, afara de cazul cind norocul ne va suride la vinatoare...
- Nu mai avem decit o jumatate de livra de praf de pusca, raspunse Hatte­ras.
- Ei, domnule Hatteras, interveni doctorul, imi dau seama de intreaga justete a obiectiilor dumitale si nu ma legan intr-o speranta desarta. Dar cred ca-ti citesc gindurile: ai vreun plan aplicabil?
- Nu, raspunse capitanul, dupa citeva clipe de sovaire.
- Nu te indoi de curajul nostru, continua doctorul; sintem gata sa te urmam pina la capat, o stii prea bine. Dar nu trebuie oare in clipa aceasta sa parasim orice speranta de a ajunge pina la pol? Tradarea ti-a distrus planurile; ai putut lupta impotriva piedicilor naturale si sa le inlaturi, dar nu impotriva perfidiei si a slabiciunii oamenilor. Ai facut tot ceea ce era omeneste posibil si ai fi reusit, sint sigur de asta! Dar, in situatia actuala, nu esti oare silit sa-ti amini planurile si, pentru a le relua intr-o zi, nu vei cauta sa ajungi iar in Anglia?
- Ce zici, domnule capitan? il intreba Johnson pe Hatteras, care ramase multa vreme fara sa raspunda.
In sfirsit, capitanul isi inalta capul si intreba cu glas silit:
- Credeti, asadar, ca veti atinge cu siguranta tarmul strimtorii, asa obositi cum sinteti si aproape lipsiti de hrana?
- Nu, raspunse doctorul, dar e sigur ca nu va veni coasta spre noi, trebuie sa mergem noi s-o cautam. Poate ca vom gasi la sud triburi de eschimosi cu care vom putea usor sa intram in contact.
- De altfel, relua Johnson, nu s-ar putea sa intilnim in strimtoare vreun bas­timent silit sa ierneze?
- si, la nevoie, raspunse doctorul, de vreme ce strimtoarea e inghetata, n-am putea, traversind-o, sa atingem coasta occidentala a Groenlandei, si de acolo, fie din tinutul Prudhoe, fie de la capul York, sa ajungem la vreo asezare daneza? in sfirsit, Hatteras, nimic din toate astea nu se gaseste pe acest cimp de gheata! Dru­mul Angliei e acolo, spre sud, si nu aici spre nord!
- Da, spuse Bell, domnul Clawbonny are dreptate, trebuie sa plecam, si sa plecam imediat. Prea am uitat de tara noastra si de cei ce ne sint dragi!
- E si parerea dumitale, Johnson? intreba inca o data Hatteras.
- Da, capitane.
- si a dumneavoastra, doctore?
- Da, Hatteras.
Hatteras continua sa taca; fara voia sa, pe chip i se oglindea tot zbuciumul lui sufletesc. De hotarirea pe care avea s-o ia depindea soarta expeditiei pe care o visase in decursul intregii sale vieti; daca se-ntorcea, se termina pentru totdeauna cu planurile sale indraznete; nu mai putea sa spere ca va putea sa faca o a patra incercare de acest fel.
Doctorul, vazindu-l pe capitan ca tace, lua iar cuvântul:
- As mai adauga, Hatteras, spuse el, ca nu trebuie sa pierdem nici o clipa; trebuie sa incarcam sania cu toate proviziile noastre si sa luam cu noi cit mai multa lemnarie. Un drum de sase sute de mile, in asemenea conditii, e lung, sint de acord, dar nu imposibil de parcurs; noi putem, sau, mai curind, ar trebui sa strabatem douazeci de mile pe zi, ceea ce intr-o luna ne-ar permite sa atingem tarmul, adica pe la douazeci si cinci martie...
- Dar, spuse Hatteras, nu s-ar mai putea astepta citeva zile?
- Ce speri dumneata? intreba Johnson.
- Ce stiu eu? Cine poate sa prevada viitorul? Citeva zile inca! De altfel, ar fi
exact atit cit va trebuie ca sa va refaceti puterile sleite! N-ati putea efectua nici doua etape si ati cadea de oboseala, fara o casa de zapada in care sa va adapos­titi.
- Dar aici ne asteapta o moarte ingrozitoare! striga Bell.



- Dragi prieteni, continua Hatteras cu o voce aproape rugatoare. Va pierdeti speranta inainte de vreme. Daca v-as propune sa cautati spre nord drumul salva­rii, ati refuza sa-l urmati. si totusi, nu exista oare Unga pol triburi de eschimosi, ca si in strimtoarea Smith? Marea aceasta libera, a carei existenta e totusi sigura, trebuie sa scalde continente intregi. Natura e logica in tot ceea ce face. Ei bine, trebuie sa credem ca vegetatia incepe iar sa domneasca acolo unde inceteaza ma­rile geruri. Nu cumva ne asteapta la nord un pamint al fagaduintei, de care vreti sa fugiti fara intoarcere?
Hatteras se insufletea in timp ce vorbea; imaginatia lui inflacarata evoca ta­blourile incintatoare ale acestor tinuturi, a caror existenta e atit de nesigura.
- inca o zi, repeta el, inca o data!
Doctorul Clawbonny, cu firea sa aventuroasa si cu mintea lui infierbintata, simtea cum incetul cu incetul se lasa cucerit; era pe cale sa cedeze; dar Johnson, mai intelept si mai rece, il readuse la realitate si la datorie.
- Hei, Bell, spuse el, la sanie!
- Haidem!  raspunse Bell.
Cei doi marinari se indreptara spre iesirea casei de zapada.
- O, Johnson, si dumneata! exclama Hatteras. Plecati, eu voi ramine! Voi ramine!
- Capitane! spuse Johnson, oprindu-se fara voia lui.
- Voi ramine, va spun! Plecati! Parasiti-ma ca si ceilalti! Plecati... Vino, Duk, vom ramine amindoi.
Bravul ciine se aseza linga stapinul lui, latrind. Johnson se uita la doctor. Acesta nu stia ce sa faca; cea mai buna solutie ar fi fost sa-l linisteasca pe Hatteras si sa sacrifice o zi pentru ideile lui. Doctorul era pe cale sa se hotarasca la aceasta, cind simti ca cineva ii atinge bratul.
Se intoarse. Americanul tocmai iesise de sub paturi si se tira spre el; se ridica apoi in genunchi si dintre buzele lui bolnave iesira sunete nearticulate.
Doctorul, mirat, aproape ingrozit, il privea in tacere. Hatteras se apropie de american si-l cerceta cu atentie. incerca sa surprinda niste vorbe pe care nenoro­citul nu le putea pronunta. in sfirsit, dupa cinci minute de efort, acesta lasa sa se auda cuvintul Porpoise.
- Porpoise! exclama capitanul. Americanul facu un semn afirmativ.
- in marile astea? intreba Hatteras, simtind cum ii zvicneste inima in piept. Bolnavul facu acelasi semn.
- Spre nord?
- Da! facu nefericitul.
- si cunosti pozitia in care se afla?
- Da!
- Exacta?
- Da! mai spuse Altamont.
Se tacu un moment de tacere. Spectatorii .cestei scene neprevazute erau cu sufletul la gura.
- Asculta cu atentie, ii spuse, in sfirsit, Hatteras bolnavului; trebuie sa cu­noastem pozitia acestui vas! Eu am sa numar gradele cu glas tare iar dumneata ma vei opri cu un semn.
Americanul incuviinta din cap.
- Sa vedem, spuse Hatteras, acum e vorba de grade de longitudine. O suta cinci? Nu. O suta sase? O suta sapte? O suta opt? E chiar spre vest?  
- Da, facu americanul.
- Sa continuam. O suta noua? O suta zece? O suta douasprezece? O suta paisprezece? O suta saisprezece? O suta optsprezece? O suta douazeci...?
- Da. raspunse Altamont.
- O suta douazeci de grade de longitudine? facu Hatteras.
- si cite minute? Numar...
Hatteras incepu cu numarul unu. La numarul cincisprezece, Altamont ii facu semn sa se opreasca.
- Bine! spuse Hatteras. Sa trecem la latitudine. Ma auzi? Optzeci? Optzeci si unu? Optezeci si doi? Optzeci si trei?
Americanul il opri cu un deget.
- Bine! si minutele? Cinci? Zece? Cincisprezece? Douazeci? Douazeci si cinci? Treizeci? Treizeci si cinci?
Altamont facu din nou semn, zimbind usor.
- Asadar, relua Hatteras cu o voce grava, Porpoise se afla la o suta douazeci de grade si cincisprezece minute longitudine si optzeci si trei de grade si treizeci si cinci de minute latitudine?
- Da! spuse pentru ultima oara americanul, prabusindu-se nemiscat in bra­tele doctorului.
Efortul acesta il zdrobise.
- Dragi prieteni, exclama Hatteras, vedeti bine ca salvarea e la nord. Vom fi salvati!
Dar, dupa aceste prime vorbe pline de bucurie, Hatteras, lovit brusc de o idee ingrozitoare, se schimba la fata si-si simti inima muscata de sarpele geloziei.
Un american, il depasise cu trei grade, pe drumul spre pol! De ce? Cu ce scop?



Capitanul Hatteras - capitolul 1
Capitanul Hatteras - capitolul 2
Capitanul Hatteras - capitolul 3
Capitanul Hatteras - capitolul 4
Capitanul Hatteras - capitolul 5
Capitanul Hatteras - capitolul 6
Capitanul Hatteras - capitolul 7
Capitanul Hatteras - capitolul 8
Capitanul Hatteras - capitolul 9
Capitanul Hatteras - capitolul 10
Capitanul Hatteras - Capitolul 11
Capitanul Hatteras - Capitolul 12
Capitanul Hatteras - capitolul 13
Capitanul Hatteras - capitolul 14
Capitanul Hatteras - capitolul 15
Capitanul Hatteras - capitolul 16
Capitanul Hatteras - capitolul 17
Capitanul Hatteras - capitolul 18
Capitanul Hatteras - capitolul 19
Capitanul Hatteras - capitolul 20
Capitanul Hatteras - capitolul 21
Capitanul Hatteras - capitolul 22
Capitanul Hatteras - capitolul 23
Capitanul Hatteras - capitolul 24
Capitanul Hatteras - capitolul 25
Capitanul Hatteras - capitolul 26
Capitanul Hatteras - capitolul 27
Capitanul Hatteras - capitolul 28
Capitanul Hatteras - capitolul 29
Capitanul Hatteras - capitolul 30
Capitanul Hatteras - capitolul 31
Capitanul Hatteras - capitolul 32
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 1
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 2
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 3
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 4
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 5
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 6
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 7
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 8
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 9
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 10
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 11
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 12
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 13
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 14
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 15
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 16
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 17
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 18
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 19
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 20
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 21
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 22
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 23
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 24
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 25
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 26
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 27


Aceasta pagina a fost accesata de 1769 ori.