Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 1

de Jules Verne

Partea a doua

Desertul de gheata








Era indraznet planul pe care-l avusese capitanul Hatteras, de a se ridica pina in nord si de a-i rezerva Angliei, patria sa, gloria descoperirii polului boreal al lu­mii. Viteazul marinar facuse pentru aceasta tot ce era omeneste posibil. Dupa ce luptase timp de noua luni impotriva curentilor, impotriva furtunilor, dupa ce sfa-rimase muntii de gheata si despicase banchizele, dupa ce luptase cu gerurile unei ierni cum nu se mai pomenise in regiunile hiperboreene, dupa ce repetase in cursul expeditiei lucrarile inaintasilor sai, dupa ce controlase si refacuse, ca sa spunem asa, istoria descoperirilor polare, dupa ce-si minase bricul sau, Forward, dincolo de marile cunoscute, in sfirsit, dupa ce-si indeplinise sarcina pe jumatate, isi vazu dintr-o data marile lui planuri nimicite! Tradarea, sau mai curind descu­rajarea echipajului istovit, datorita incercarilor prin care trecuse, nebunia crimi­nala a citorva instigatori il lasasera intr-o situatie inspaimintatoare: din optspre­zece oameni imbarcati la bordul bricului, mai ramasesera patru, parasiti, fara mijloace de trai, fara vas, la peste doua mii cinci sute mile departare de tara lor.
Explozia lui Forward, care sarise in aer sub ochii lor, le rapea si ultimele mij­loace de existenta.
Totusi, curajul lui Hatteras, nu slabi in fata acestei teribile catastrofe. Tovara­sii care ramasesera erau cei mai buni din echipajul lui, oameni plini de eroism. Facuse apel la energia, la stiinta doctorului Clawbonny, la devotamentul lui Johnson si al lui Bell, la propria sa credinta in actiunea pe care o intreprinsese, indrazni sa vorbeasca despre speranta, chiar, in aceasta situatie disperata; vitejii lui tovarasi l-au inteles si trecutul unor oameni atit de hotariti era o garantie a curajului lor in viitor.
Doctorul, dupa energicele vorbe ale capitanului, a vrut sa-si dea seama exact de situatie, si, parasindu-si tovarasii opriti la cinci sute de pasi de vas, se indrepta spre teatrul catastrofei.



Din Forward, vasul acesta construit cu atita grija, din bricul atit de scump, nu mai ramasese nimic; gheturi invalmasite, resturi informe, innegrite, arse, bare de fier rasucite, bucati de cablu care mai ardeau ca niste prislugal de artilerie, si, in departare, citeva rotocoale de fum tirindu-se ici-colo, pe deasupra ice-field-ului erau marturii ale violentei acestei explozii. Tunul de pe teuga, zvirlit la o distanta de mai multe prajini, zacea pe un bloc de gheata care semana cu un afet. Solul era presarat cu tot felul de resturi, pe o raza de aproape doua sute de metri; chila bricului zacea sub o gramada de gheturi; ice-berg-urile, in parte topite de caldura incendiului, isi redobindisera iar taria lor de granit.
Doctorul incepu atunci sa se gindeasca la cabina lui devastata, la colectiile pierdute, la pretioasele sale instrumente facute bucati, la cartile lui rupte, facute scrum. Atitea bogatii nimicite! Privea cu ochii umeziti acest urias dezastru, gin-dindu-se nu la viitor, ci la aceasta ireparabila nenorocire care-l lovea atit de cum­plit.
In curind se apropie de el Johnson; figura batrinului marinar purta urmele ul­timelor sale suferinte; trebuise sa lupte impotriva tovarasilor sai revoltati, aparind vasul
ce-i fusese dat in paza.
Doctorul ii intinse o mina pe care seful de echipaj o strinse cu tristete.
- Ce ne vom face, prietene? intreba doctorul.
- Cine poate sti dinainte? raspunse Johnson.
- inainte de toate, continua doctorul, sa nu ne lasam prada disperarii si sa fim barbati!
- Da, domnule Clawbonny, raspunse batrinul marinar, aveti dreptate; in momente de mare nenorocire, trebuiesc luate mari hotariri; sintem intr-o situatie pacatoasa; sa ne gindim cum sa iesim din ea.
- Bietul vas! suspina doctorul; ma legasem sufleteste de el; il iubeam cum iti iubesti caminul, casa in care ai trait toata viata, si n-au ramas din el decit resturi de nerecunoscut!
- Cine ar crede, domnule Clawbonny, ca am fi putut indragi atit aceasta im­binare de birne si de scinduri!
- Dar cu baleniera ce s-a intimplat? intreba din nou doctorul, rotindu-si pri­virile,-nici ea n-a scapat de distrugere?
- Ba da, domnule Clawbonny, Shandon si ai sai, care ne-au parasit, au lua­t-o cu ei.
- si piroga?
- Sfarimata in mii de bucati! Priviti aceste citeva foi de tinichea, calde inca, asta-i tot ce a ramas din ea.
- Asadar, nu mai avem decit halket-boat-ul?
- Da, datorita ideii pe care ati avut-o de a-l lua in calatoria dumneavoastra.
- E putin, spuse doctorul.
- Mizerabilii tradatori care au fugit! exclama Johnson. Fie ca Cerul sa-i pe­depseasca asa cum merita!
- Johnson, raspunse doctorul cu blindete, nu trebuie sa uitam ca suferinta i-a pus la grele incercari! Numai cei mai buni pot sa ramina buni in nenorocire, acolo unde cei slabi sint doboriti. Sa-i plingem pe tovarasii nostri pentru neferici­rea lor si sa nu-i blestemam!
Dupa aceste vorbe, doctorul ramase tacut timp de citeva clipe si-si plimba privirile nelinistite asupra tinutului.
- Ce s-a intimplat cu sania? intreba Johnson.
- A ramas la o mila indaratul nostru.
- in paza lui Simpson?
- Nu, prietene, bietul Simpson, a cazut din pricina istovirii.
- A murit! exclama seful echipajului.
- A murit, raspunse doctorul.
- Nefericitul! spuse Johnson, si cine stie, totusi, daca n-ar trebui sa-l invi­diem pentru soarta lui!
- Dar, in schimbul unui mort pe care l-am lasat acolo, continua doctorul, aducem cu noi un muribund.
- Un muribund?
- Da! Capitanul Altamont!
Doctorul ii povesti in citeva cuvinte sefului de echipaj cum l-au intilnit.
- Un american! facu Johnson, dus pe ginduri.
- Da, totul ne face sa credem ca omul acesta e cetatean al Statelor Unite. Dar ce e cu vasul acesta Porpoise, esuat in mod evident, si ce cauta prin tinutu­rile acestea?
- Au venit sa piara aici, raspunse Johnson; isi tira echipajul la moarte, ca toti acei pe care indrazneala lor ii mina sub cerul acestor tinuturi! Dar, cel putin, domnule Clawbonny, scopul calatoriei voastre a fost atins?
- Zacamintul acela de carbuni? intreba doctorul.
- Da! raspunse Johnson. Doctorul clatina din cap cu tristete.
- Nimic? intreba batrinul marinar.
- Nimic! Alimentele ne-au lipsit, oboseala drumului ne-a zdrobit! N-am atins nici macar tarmul semnalat de Edward Belcher!
- Asadar, repeta batrinul marinar, nu ati gasit combustibil?
- Nu!
- Nici alimente?
- Nu!
- si nici vapor cu care sa ajungem inapoi in Anglia!




Doctorul si Johnson tacura. iti trebuia mare curaj ca sa privesti in fata aceasta situatie ingrozitoare.
- in sfirsit, spuse seful de echipaj, cel putin situatia noastra e limpede! stim la ce sa ne asteptam! Dar sa ne ocupam de ceea ce e mai urgent; temperatura e glaciala; trebuie sa construim o casa de zapada.
- Da, raspunse doctorul, cu ajutorul lui Bell ne va fi usor; apoi vom merge sa cautam sania, il vom aduce cu noi pe american si ne vom sfatui cu Hatteras.
- Bietul capitan! facu Johnson, care mai gasea puterea sa se uite pe sine. Trebuie sa sufere mult!
Doctorul si seful de echipaj se inapoiara la tovarasii lor.
Hatteras statea in picioare, nemiscat, cu bratele incrucisate, cum ii era obi­ceiul, mut si privind in zare, spre viitor. Figura lui isi recapatase fermitatea, obis­nuita. La ce se gindea acest om extraordinar? Era preocupat de situatia disperata in care se afla sau de planurile lui nimicite? Se gindea sa se intoarca, in cele din urma, de vreme ce oamenii, elementele naturii, totul conspira impotriva incercarii sale?
Nimeni n-ar fi putut sa-i afle gindurile ascunse. Credinciosul Duk raminea alaturi de el, sfidind o temperatura de treizeci si doua de grade sub zerol.
Bell, intins pe gheata, nu facea nici o miscare; parea neinsufletit; asta putea sa-l coste viata; risca sa degere cu totul.
Johnson il scutura cu putere, il freca cu zapada si reusi, nu fara truda, sa-l scoata din starea de toropeala.
- Hai, Bell, curaj! ii spuse el. Nu te lasa doborit. Scoala-te, avem de discutat despre situatia in care ne aflam si ne trebuie un adapost! Ai uitat, oare, cum se face o casa de zapada? Hai, vino sa ma ajuti, Bell! Iata un ice-berg care nici nu doreste altceva decit sa se lase scobit! La treaba! Asta ne va fcda ceea ce nu tre­buie sa ne lipseasca aici: curaj si intelegere!
Bell, revenindu-si putin la auzul acestor vorbe, se lasa condus de batrinul ma­rinar.
- in timpul acesta, spuse el, domnul Clawbonny isi va lua sarcina de a merge pina la locul unde se afla sania si o va aduce aici cu ciinii.
- Sint gata sa plec, raspunse doctorul; intr-o ora voi fi inapoi.
- il insotesti dumneata, capitane? mai spuse Johnson, indreptindu-se spre Hatteras.
Acesta, desi cufundat in gindurile lui, auzise propunerea sefului de echipaj, caci ii raspunse cu glas blind:
- Nu, prietene, daca doctorul binevoieste sa-si ia aceasta sarcina... Trebuie luata o hotarire inainte de sfirsitul zilei si simt nevoia sa ramin singur ca sa re­flectez. Duceti-va si faceti tot ce veti crede de cuviinta pentru prezent. Eu ma gin-desc la viitor.
Johnson se intoarse la doctor.
- E ciudat, ii spuse acestuia, capitanul pare sa fi uitat de orice minie. Nicio­data glasul lui nu mi s-a parut atit de binevoitor...
- Asta-i bine, raspunse doctorul, si-a recapatat singele rece. Crede-ma, John­son, omul acesta este in stare sa ne salveze!
Spunind aceste vorbe, doctorul isi strinse gluga, cit putu mai bine si, in mina cu bastonul sau cu virf de fier, o lua pe urmele saniei, prin ceata pe care luna o facea aproape luminoasa.
Johnson si Bell se pusera imediat pe treaba; batrinul marinar il stimula cu vorbele sale pe dulgher, care lucra tacut; nu era nimic de construit ci numai de scobit un bloc mare; gheata, foarte tare, facea dificila folosirea cutitului, dar, in schimb, taria ei asigura rezistenta locuintei; in curind, Johnson si Bell putura lu­cra la adapost, in groapa lor, aruncind afara ceea ce taiau din masa compacta.
Hatteras facea din cind in cind citiva pasi si se oprea brusc; era evident ca nu voia sa ajunga la locul unde se aflase nenorocitul lui bric.
Asa cum fagaduise, doctorul se intoarse curind; il aducea cu dinsul pe Alta­mont, intins, pe sanie si invelit in pinza cortului; ciinii groenlandezi, slabiti, isto­viti, flaminzi, de-abia mai trageau si-si rodeau curelele; era timpul ca intregul grup, oameni si animale, sa se hraneasca si sa se odihneasca.
In timp ce casa era scobita tot mai adinc, doctorul, scotocind in dreapta si in stinga, avu fericirea sa gaseasca o sobita pe care explozia aproape ca o crutase si al carei burlan strimbat putu fi indreptat cu usurinta; doctorul o aduse cu un aer victorios. Dupa trei ore, adapostul de gheata era bun de locuit; soba a fost instalata si umpluta cu aschii de lemn; focul incepu in curind sa trosneasca ras-pindind o caldura binefacatoare.
Americanul a fost adus in locuinta si culcat in fundul ei, pe paturi; cei patru englezi se asezara in jurul focului. Ultimele provizii de pe sanie, citiva biscuiti si ceaiul fierbinte, il mai facura sa-si vina in fire de bine, de rau. Hatteras nu vor­bea si fiecare ii respecta tacerea. La sfirsitul acestei mese, doctorul ii facu semn lui Johnson sa-l urmeze afara.
- Acum, ii spuse el, vom face inventarul a ceea ce ne ramine. Trebuie sa stim cu precizie de ce bunuri dispunem; ele sint raspindite ici si colo; trebuie sa le adunam la un loc; zapada poate sa cada dintr-un moment in altul si ne-ar fi cu neputinta sa regasim, dupa aceea, cel mai mic fragment din epava vasului.
- Sa nu pierdem, asadar, vremea, raspunse Johnson. Alimente si lemne, iata ce are pentru noi o importanta imediata.
- Bine, atunci sa cautam fiecare in partea sa in asa fel incit sa parcurgem tot terenul in raza exploziei; sa incepem cu centrul si apoi vom ajunge la circumfe­rinta. Cei doi tovarasi se dusera imediat la patul de gheata pe care-l ocupase For­ward; fiecare cauta cu atentie, la lumina nesigura a lunei, resturile vasului. A fost o adevarata vinatoare. Doctorul o facu cu pasiunea, ca sa nu zicem cu placerea, unui vinator, iar inima-i batea cu putere cind descoperea vreo lada aproape nea­tinsa; dar cele mai multe erau goale, iar resturile lor risipite pe cimpul de gheata.




Violenta exploziei fusese deosebit de mare. Cea mai mare parte din obiecte erau praf si pulbere. Piesele mari ale masinii zaceau ici si colo, rasucite sau sparte; bratele rupte ale elicei, aruncate la douazeci de prajini departe de vas, pa­trunsesera adinc in zapada intarita; cilindrii strimbati fusesera smulsi din bu-loane, cosul, crapat in toata lungimea lui si de care inca mai spinzurau capete de lanturi, aparea pe jumatate strivit sub greutatea unui bloc de gheata urias; cuiele, cirligele, velele de la catargul mare, fieraria cirmei, foile captuselii vasului, tot me­talul bricului se risipise pina departe - adevarate gramezi de fier vechi.
Dar fierul acesta, care ar fi imbogatit un trib de eschimosi, nu era de nici un folos in actualele imprejurari; ceea ce trebuiau sa caute inainte de toate erau ali­mentele, iar doctorul lacea putine descoperiri de acest fel.
- Asa nu merge, isi spunea el; in mod evident, cambuza, asezata linga magazia de pulbere, trebuie sa fi fost in intregime distrusa de explozie; ceea ce n-a ars tre­buie sa fi fost tacut tarime. E grav, si, daca Johnson n-are mai mare noroc la vi-nat decit mine, nu prea vad ce o sa ne facem.
Totusi, largindu-si cercul cautarilor, doctorul reusi sa mai culeaga citeva res­turi de pemmican, vreo cincisprezece livre, si patru sticle de gresie care, aruncate departe, pe o zapada inca moale, scapasera de la distrugere si contineau cin-ci-sase litri de rachiu.
Ceva mai incolo, ridica de jos doua pachete de saminta de cochetaria; erau tocmai bune sa compenseze pierderea sucului de lamiie, atit de eficace pentru combaterea scorbutului.
Dupa doua ore, doctorul si Johnson se intilnira. isi comunicara reciproc des­coperirile; erau, din nefericire, putin importante in ceea ce priveste alimentele; de-abia adunasera citeva bucati de carne sarata, vreo cincizeci de livre de pemmi­can, trei saci de biscuiti, o mica rezerva de ciocolata, rachiu si cam vreo doua li­vre de cafea culeasa de pe gheata, bob cu bob. Nici paturi, nici hamace, nici im­bracaminte n-au mai putut fi gasite; cu siguranta ca fusesera mistuite de foc.
In total, doctorul si seful de echipaj adunara alimente pentru trei saptamini, calculate la minimum necesar; era putin pentru refacerea unor oameni vlaguiti. Astfel, in urma imprejurarilor dezastruoase, dupa ce le lipsea carbunele, Hatteras se vedea amenintat de lipsa alimentelor.
Cit despre combustibilul furnizat de epavele vasului - bucati din catargele sale si din carena - puteau sa dureze cam trei saptamini; dar doctorul, inainte de a-l folosi la incalzirea casei de gheata, dori sa afle de la Johnson daca din aceste resturi informe nu s-ar putea construi un vas mic, sau cel putin o barca.
- Nu, domnule Clawbonny, ii raspunse seful de echipaj, nici sa nu va ginditi la asa ceva; nu exista nici o bucata de lemn intreaga care sa poata fi folosita: toate acestea nu sint bune decit sa ne incalzim citeva zile, si apoi...
- Apoi? intreba doctorul.
- Ce o vrea Dumnezeu!  raspunse bravul marinar.
Odata inventarul terminat, doctorul si Johnson se inapoiara ca sa ia sania, inhamarâ la ea, cu chiu, cu vai, bietii ciini obositi, se intoarsera la locul exploziei, incarcara aceste atit de rare, dar atit de pretioase resturi si le adusera linga casa de gheata; apoi, pe jumatate inghetati, se asezara linga tovarasii lor de suferinta.



Capitanul Hatteras - capitolul 1
Capitanul Hatteras - capitolul 2
Capitanul Hatteras - capitolul 3
Capitanul Hatteras - capitolul 4
Capitanul Hatteras - capitolul 5
Capitanul Hatteras - capitolul 6
Capitanul Hatteras - capitolul 7
Capitanul Hatteras - capitolul 8
Capitanul Hatteras - capitolul 9
Capitanul Hatteras - capitolul 10
Capitanul Hatteras - Capitolul 11
Capitanul Hatteras - Capitolul 12
Capitanul Hatteras - capitolul 13
Capitanul Hatteras - capitolul 14
Capitanul Hatteras - capitolul 15
Capitanul Hatteras - capitolul 16
Capitanul Hatteras - capitolul 17
Capitanul Hatteras - capitolul 18
Capitanul Hatteras - capitolul 19
Capitanul Hatteras - capitolul 20
Capitanul Hatteras - capitolul 21
Capitanul Hatteras - capitolul 22
Capitanul Hatteras - capitolul 23
Capitanul Hatteras - capitolul 24
Capitanul Hatteras - capitolul 25
Capitanul Hatteras - capitolul 26
Capitanul Hatteras - capitolul 27
Capitanul Hatteras - capitolul 28
Capitanul Hatteras - capitolul 29
Capitanul Hatteras - capitolul 30
Capitanul Hatteras - capitolul 31
Capitanul Hatteras - capitolul 32
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 1
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 2
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 3
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 4
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 5
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 6
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 7
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 8
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 9
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 10
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 11
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 12
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 13
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 14
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 15
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 16
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 17
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 18
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 19
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 20
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 21
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 22
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 23
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 24
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 25
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 26
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 27


Aceasta pagina a fost accesata de 1880 ori.