Capitanul Hatteras - capitolul 32

de Jules Verne

Partea intai

Englezii la Polul Nord

Capitolul XXXII

INTOARCEREA PE BRICUL FORWARD

Vintul se potoli pe la ora sase dimineata si, suflind brusc spre nord, alunga norii de pe cer; termometrul arata treizeci si trei de grade sub zero. Primele licariri ale crepusculului argintau orizontul acesta pe care aveau sa-l poleiasca peste citeva zile.
Hatteras se apropie de cei doi insotitori ai sai care erau abatuti, si cu un glas blind si trist, le spuse:
- Prieteni dragi, mai mult de saizeci de mile ne despart de punctul semnalat de sir Edward Belcher. Nu mai avem decit alimentele strict necesare inapoierii pe vas. A merge mai departe, insemneaza sa ne expunem la o moarte sigura, fara nici un folos pentru nimeni. Ne vom intoarce pe unde am venit.
- Asta-i o hotarire buna, Hatteras, raspunse doctorul; te-as fi urmat pina unde ti-ar fi placut sa ne duci; dar sanatatea noastra slabeste din zi in zi; abia mai putem pasi; aprob in intregime planul acesta de intoarcere.
- E si parerea dumitale, Bell? intreba Hatteras.
- Da, capitane, raspunse dulgherul.
- Ei bine, spuse iar Hatteras, vom face un popas de doua zile. Nu-i prea mult. Sania are nevoie de reparatii importante. Ma gindesc, deci, ca trebuie sa ne construim o casa de zapada in care sa ne putem reface fortele.
O data luata aceasta hotarire, cei trei oameni se pusera pe treaba cu ardoare; Bell lua masurile necesare ca sa asigure trainicia constructiei si, in curind, un loc de refugiu destul de bun se ridica pe fundul albiei de torent unde facusera ultima halta.
Hatteras facuse, desigur, un urias efort de vointa ca sa-si intrerupa calatoria. Atitea greutati, atita oboseala irosite zadarnic. O calatorie inutila, platita cu moartea unui om! Sa te intorci la bord fara o bucata de carbune! Ce avea sa se intimple cu echipajul? Ce avea sa faca acesta, instigat de Richard Shandon? Dar Hatteras nu putea sa mai lupte.

Si atunci, toata grija lui se indrepta asupra pregatirilor de intoarcere; sania fu reparata; incarcatura ei se micsorase serios, de altfel, si nu cintarea nici doua sute de livre. Au fost cirpite hainele uzate, rupte, imbibate de zapada si intarite de ger; mocasini si snow-shoes noi inlocuira pe cei vechi, scosi din uz.
Aceste treburi le ocupara ziua de 29 si dimineata zilei de 30; de altfel, cei trei calatori se odihneau cit puteau mai bine si-si refaceau puterile pentru viitor.
In timpul acestor treizeci si sase de ore petrecute in casa de zapada si pe gheturile din albia torentului, doctorul il observase pe Duk, ale carui purtari ciudate nu i se pareau normale; animalul se invirtea necontenit, facind o mie de ocoluri neprevazute care pareau sa aiba un centru comun; acesta era un fel de ridicatura, de umflatura a solului produsa de diferite straturi de gheata suprapuse; Duk, dind ocol acestui punct, latra incet, batind din coada cu nerabdare, privind la stapinul lui si parind ca-l intreaba ceva.
Doctorul, dupa ce se gindi mai mult, puse nelinistea ciinelui pe seama prezentei cadavrului lui Simpson, pe care tovarasii lui nu avusesera inca timp sa-l ingroape.
Hotari deci sa se ocupe de aceasta ceremonie trista chiar in ziua aceea, trebuiau sa plece a doua zi dimineata, odata cu zorile.
Bell si doctorul se inarmara cu hirlete si se indreptara spre albia torentului; ri-dicatura semnalata de Duk oferea un loc favorabil pentru asezarea cadavrului; trebuia ingropat adinc, pentru a-l feri de ghearele ursilor.
Doctorul si Bell incepura prin a scoate stratul de zapada moale de deasupra, apoi atacara gheata intarita; la a treia lovitura de hirlet, doctorul intilni un corp tare care se sparse; scoase bucatile si recunoscu resturile unei sticle.
La rindul lui, Bell descoperea un sac invirtosat, in care se gaseau firimituri de biscuiti perfect conservati.
- Hm! facu doctorul.
- Ce poate sa insemne asta? intreba Bell, intrerupindu-si lucrul.
Decton il chema pe Hatteras, care veni imediat.
Deck, puternic sl cu labele incerca sa scobeasca stratul gros de gheata.
- Oare von fi pus mina pe un depozit de provizii? intreba doctorul.
- Se poate, raspunse Bell.
- Continuati, spuse Hatteras.
Au mai fost scoase de acolo citeva ramasite de alimente si o lada de pemmican, plina pe sfert.
- Daca e vreo ascunzatoare, spuse Hatteras, cu siguranta, ca ursii au vizitat-o inaintea noastra. Vedeti, aceste provizii nu sint neatinse.
- Ma tem si eu, raspunse doctorul, caci...
Nu-si termina fraza; un strigat al lui Bell il intrerupse. Acesta din urma, dind la o parte un bloc destul de greu, le arata un picior teapan si inghetat care iesea printre crapaturile gheturilor.
- Un cadavru! exclama doctorul.
- Nu-i o ascunzatoare, raspunse Hatteras; e un mormint.
Cadavrul scos afara era al unui marinar de vreo treizeci de ani, perfect conservat; purta imbracamintea navigatorilor arctici; doctorul nu putu sa precizeze data mortii.
Dar, dupa acest cadavru, Bell mai descoperi un al doilea, cel al unui barbat de cincizeci de ani, purtind inca pe figura lui urmele suferintelor care-i provoca-sera moartea.
- Nu sint trupuri ingropate! exclama doctorul. Acesti nenorociti au fost surprinsi de moarte asa cum ii gasim noi acum!
- Aveti dreptate, domnule Clawbonny, raspunse Bell.
- Continuati! continuati! ii indemna Hatteras.
Bell de-abia mai indraznea. Cine ar fi putut spune ca dimbul acesta de gheata ascundea in el cadavre omenesti?
- Oamenii acestia au fost victimele unui accident asemanator celui care era sa ni se intimple si noua, spuse doctorul; casa lor de zapada s-a prabusit. Sa vedem daca vreunul dintre ei mai respira!

Locul fu repede curatat si Bell aduse la suprafata un al treilea corp, al unui om de patruzeci de ani, care nu avea infatisarea cadaverica a celorlalti; doctorul se apleca asupra lui si i se paru ca mai surprinde citeva semne de viata.
- Traieste! traieste! exclama el.
Ajutat de Bell, transporta corpul in casuta de zapada, in timp de Hatteras, nemisat, privea locuinta prabusita.
Doctorul il dezbraca complet pe nenorocitul dezgropat; nu gasi pe corpul lui nici o urma de rana; impreuna cu Bell il frictiona cu putere cu cilti imbibati in spirt si simti cum incet, incet revenea la viata; dar nefericitul era intr-o stare de apatie absoluta si complet lipsit de grai; limba ii era lipita de cerul gurii, ca si cum ar fi fost inghetata. Doctorul il cauta prin buzunarele hainelor. Erau goale. Deci, nici un document. il lasa pe Bell sa continue cu frectiile si se intoarse spre Hatteras.
Acesta, coborind in gropile din casa de zapada, cerceta solul cu toata atentia si reveni tinind in mina un fragment de plic pe jumatate ars. Se mai puteau citi aceste cuvinte:
...tamont ...orpoise w-York
- Altamont! exclama doctorul, de pe vasul Porpoise din New-York!
- Un american! facu Hatteras, tresarind.
- il voi salva, spuse doctorul, garantez, si vom afla secretul acestei infricosatoare taine.
Se intoarse linga corpul lui Altamont, in timp ce Hatteras ramase pe ginduri. Datorita ingrijirilor sale, doctorul reusi sa-i redea viata nenorocitului, dar nu si simturile; nu vedea, nu auzea, nu vorbea, dar, in fine, traia!
A doua zi dimineata, Hatteras ii spuse doctorului:
- Trebuie, totusi, sa plecam.
- Sa plecam, Hatteras! Sania nu-i prea incarcata; vom transporta cu ea pe acest nenorocit si-l vom duce la vapor.
- Faceti asa, spuse Hatteras. Dar mai intii sa ingropam cadavrele. Cei doi marinari necunoscuti fura asezati din nou sub darimaturile casei de zapada; cadavrul lui Simpson il pusera in locul trupului lui Altamont.
Cei trei calatori ii dadura un ultim salut tovarasului lor si, la sapte dimineata, isi reluara drumul spre vas.
Doi dintre ciinii atelajului fiind morti, Duk veni singur sa se ofere ca sa traga sania si o facu cu constiinciozitatea si hotarirea unui ciine groenlandez.
Timp de douazeci de zile, de la 31 ianuarie la 19 februarie, intoarcerea se desfasura cu aproape aceleasi peripetii ca si la ducere. Numai ca in aceasta luna, februarie, cea mai friguroasa din tot timpul iernii, gheata oferi peste tot o suprafata rezistenta; calatorii suferira teribil de frig, dar nu din cauza virtejurilor si a vintului.
Soarele reaparu pentru prima oara de la 3l ianuarie; in fiecare zi statea tot mai mult deasupra orizontului. Bell si doctorul erau la capatul puterilor, aproape orbi si pe jumatate betegi; dulgherul nu mai putea sa mearga fara cirje.
Altamont mai traia, dar intr-o stare de totala insensibilitate; uneori isi pierdeau speranta cu privire la el, dar ingrijirile pricepute il readuceau la viata. si totusi, bravul doctor ar fi avut mare nevoie sa-si ingrijeasca propria lui sanatate care se subrezea din cauza ostenelii.
Hatteras se gindea la Forward, la bricul lui. in ce stare avea sa-l mai gaseasca? Ce s-o fi intimplat la bord? A putut Johnson sâ-i reziste lui Shandon si alor sai? Gerul a fost cumplit. Au ars oare nefericitul vas? Catargele, carena, au fost oare crutate?
Gindindu-se la toate acestea, Hatteras o luase inainte, ca si cum ar fi vrut sa-l vada Forward de departe.
La 24 februarie, dimineata, se opri brusc. La trei sute de pasi in fata lui, aparuse o lumina rosiatica, pe deasupra careia se legana o uriasa coloana de fum negru care se pierdea in ceturile cenusii ale cerului!
- Priviti fumul acela! striga el. inima-i batea sa se sparga.
- Priviti! acolo! fumul acela! le spuse el celor doi insotitori care-l ajunsesera din urma. Vasul meu arde!

- Dar mai sintem inca la mai mult de trei mile departare de el, ii raspunse Bell. Nu poate fi Forward.
- Ba da, raspunse doctorul, el este! Se produce un fenomen de miraj care-l face sa para mai aproape de noi.
- Sa fugim! striga Hatteras, luind-o inaintea celorlalti.
Acestia, lasind sania in grija lui Duk, pornira repede pe urmele capitanului.
Dupa o ora, ajungeau in fata vasului. Era un spectacol infiorator. Bricul ardea in mijlocul gheturilor care se topeau in jurul lui; flacarile ii invaluiau coca, si briza din sud aducea la urechile lui Hatteras trosniturile teribile.
La cinci sute de pasi, un om ridica bratele cu disperare; ramasese acolo, neputincios in fata acestui incendiu, care il facea pe Forward sa se nimiceasca in propriile lui flacari.
Omul acesta singur era batrinul Johnson.
Hatteras alerga spre el.
- Vasul meu! vasul meu! striga el cu voce gituita.
- Dumneata, capitane?! raspunse Johnson. Dumneata?! Opreste-te! Nici un pas mai departe.
- Ce inseamna asta? intreba Hatteras cu un teribil accent de amenintare.
- Mizerabilii! raspunse Johnson. Au plecat de patruzeci si opt de ore, dupa ce au incendiat vasul.
- Blestem! striga Hatteras.
Atunci se produse o explozie formidabila; pamintuf se cutremura; ice-berg-urile se surpara pe cimpul de gheata; o coloana de fum se incolaci printre nori, iar Forward, sarind in aer, sub presiunea pulberei aprinse, se pierdu intr-un abis de foc.
Doctorul si Bell sosisera in clipa aceea linga Hatteras. Acesta, prabusit de durere, se ridica dintr-o data.
- Prieteni, rosti el cu glas puternic, lasii au fugit! Cei puternici vor reusi! Johnson, Bell, voi aveti curajul; doctore, dumneata ai stiinta; eu am credinta! Poiul Nord e acolo! La treaba deci, la treaba!
Insotitorii lui Hatteras se simtira renascuti la auzul acestor vorbe pline de barbatie.
Si totusi, situatia celor patru oameni si a muribundului era groaznica; parasiti, fara nici un fel de mijloace, pierduti, singuri, la optzeci de grade latitudine in adincul regiunilor polare!

SFARSITUL PARTII INTAI

Comanda acum !!!
DVD-AUDIO-MP3 - 9 romane !!!

Biografie

Opera

Comanda acum !!!
DVD-AUDIO-MP3 - 9 romane !!!