Capitanul Hatteras - capitolul 30

de Jules Verne

Partea Intai

Englezii la Polul Nord







Durata acestui fenomen, specific climatului polar, fusese de trei sferturi de ora. Ursii si vulpile avusesera timp sa prade in voie; proviziile se nimerisera toc­mai bine ca sa potoleasca animalele infometate in timpul acestei ierni aspre; co­viltirul saniei sfisiat de gheare puternice, lazile de pemmican deschise si cu fundul spart, sacii de biscuiti pradati, proviziile de ceai imprastiate pe zapada, un bu­toias de spirt cu doagele smulse si golit de pretiosul sau lichid, efectele de tabara imprastiate, calcate in picioare, totul dovedea indirjirea acestor fiare, pofta lor nestavilita, nesatioasa lor lacomie.
- O adevarata nenorocire, spuse Bell, privind jalnica scena.
- si probabil ireparabila, raspunse Simpson.
- Sa evaluam mai intii stricaciunile, propuse doctorul, si apoi vom vorbi despre asta.
Hatteras, tara sa scoata o vorba, se apucase sa adune lazile si sacii impras­tiati. Au strins pemmicanul si biscuitii care se mai puteau minca. Pierderea unei parti din spirt era un lucru suparator; fara spirt, nu mai puteau sa aiba bauturi calde, nici ceai, nici cafea. Facind inventarul proviziilor crutate de jefuitori, doc­torul constata disparitia a doua sute de livre de pemmican si a o suta cincizeci de livre de biscuiti; daca isi continuau calatoria, trebuiau sa se multumeasca cu ju­matate din ratie.
Au discutat, deci, asupra hotaririi ce urma sa fie luata, in aceste imprejurari. Trebuiau sa se intoarca la vas si sa porneasca expeditia de la inceput? Dar cum sa te hotarasti sa pierzi cele o suta cincizeci de mile strabatute? Sa te intorci tara combustibilul atit de necesar, ar fi avut un efect dezastruos asupra moralului echipajului. S-ar mai fi gasit oare oameni hotariti sa reinceapa drumul acesta printre gheturi?
In mod evident, cel mai bine era sa mergi inainte, chiar cu pretul celor mai aspre privatiuni.
Doctorul, Hatteras si Bell erau pentru aceasta ultima solutie. Simpson inclina spre intoarcere; oboseala calatoriei ii zdruncinase sanatatea; slabea vazind cu ochii; dar, in cele din urma, pentru ca era singurul de aceasta parere, isi relua lo­cul in fruntea saniei si micuta caravana isi continua drumul spre sud.
In timpul urmatoarelor trei zile, intre l5 si l7 ianuarie, incidentele monotone ale calatoriei s-au repetat. inaintau mai incet; calatorii oboseau; simteau ca li se moaie picioarele; ciinii trageau din ce in ce mai greu. Hrana neindestulatoare nu era in masura sa antreneze oamenii si animalele. Timpul era schimbator, ca de obicei, sarind de la ger aspru la ceturi umede si patrunzatoare.
La l8 ianuarie, infatisarea cimpului de gheata se schimba brusc. Un numar mare de piscuri, semanind cu niste piramide terminate cu un virf ascutit si foarte inalt, se ridica la orizont. Solul, prin unele locuri, iesea de sub stratul de zapada; parea format din gnais, din sist si din cuart, si ceva roci calcaroase. Calatorii cal­cau, in sfirsit, pe pamintul tare si pamintul acesta trebuia sa fie, dupa aprecierea lor, acel tinut numit Noul Cornouailles.



Doctorul nu s-a putut opri sa nu bata din picior, multumit, in pamintul acesta solid; calatorii nu aveau mai mult de o suta de mile de parcurs ca sa ajunga la capul Belcher; dar osteneala lor crestea in mod deosebit pe acest pa­mint accidentat, presarat cu stinci ascutite, virfuri periculoase, crapaturi si pra­pastii; trebuiau sa se afunde in interiorul tinutului si sa urce falezele inalte ale coastei, prin niste chei inguste in care se ingramadeau zapezile pina la o inaltime de treizeci-patruzeci de picioare.
Calatorii incepura foarte curind sa regrete drumul aproape neted, usor, al ice-field-urilor, atit de prielnic pentru lunecarea saniilor. Acum trebuiau sa traga cu toata puterea. Ciinii, zdrobiti de oboseala, nu mai faceau fata; oamenii, siliti sa se inhame alaturi de ei, se istoveau ca sa mai usureze efortul clinilor. De mai multe ori a fost necesar sa fie descarcate toate proviziile ca sa se poata trece peste dealuri extrem de abrupte, ale caror suprafete inghetate nu ofereau nici un punct de sprijin. O asemenea trecere de zece picioare ii facu sa piarda ore intregi; asa ca, in cursul primei zile, de-abia au parcurs cinci mile in acest tinut caruia i s-a spus atit de bine Cornouailles, caci prezenta aceleasi asperitati, virfuri ascu­tite, muchii taioase, roci rasucite, stinci framintate ca si extremitatea sud-vestica a Angliei.
A doua zi, sania ajunse in partea superioara a falezelor; calatorii, la capatul puterilor, neputindu-si construi casuta de zapada, fura nevoiti sa-si petreaca noaptea in cort, inveliti in piei de bivol si incalzindu-si ciorapii uzi pe piepturile lor. Se pot presupune consecintele de neinlaturat ale unei asemenea lipse de igiena. in timpul acestei nopti, termometrul cobori mai jos de patruzeci si patru de grade si mercurul ingheta.
Sanatatea lui Simpson se inrautatea intr-un mod nelinistitor; un guturai care nu mai ceda, violente dureri reumatice, insuportabile, il obligau sa se culce pe sa­nie, pe care nu putea s-o mai conduca. Bell ii lua locul; si el suferea, dar suferin­tele lui nu erau asa de grave, incit sa cada la pat. Doctorul se resimtea si el de pe urma acestei calatorii facuta intr-o iarna atit de ingrozitoare; totusi nu lasa sa-i scape nici cel mai mic vaiet; mergea in frunte, sprijinit in baston; pornea in recu­noastere, ajuta la toate. Hatteras, impasibil, de nepatruns, insensibil, sanatos ca in prima zi, cu firea lui tare ca fierul, urma sania in tacere.
La 20 ianuarie, temperatura a fost atit de aspra, incit cel mai mic efort te
aducea imediat intr-o stare de inertie totala. in acest timp dificultatile terenului devenira asa de mari, incit doctorul, Hatteras si Bell se inhâmara alaturi de ciini; izbituri neprevazute sfarimasera partea de dinainte a saniei; a trebuit sa fie repa­rata. Asemenea cauze de intirziere se repetau de mai multe ori pe zi.
Calatorii urmau drumul sapat de un puhoi adinc, viriti in zapada pina la briu si transpirati, in toiul unui ger naprasnic. Nu scoteau nici o vorba. Deodata Bell, care statea linga doctor, il privi ingrozit; apoi, fara sa rosteasca un cuvint, strinse un pumn de zapada si freca cu putere fata insotitorului sau.
- Ei, Bell, ce te-a apucat? intreba doctorul zbatindu-se. Dar Bell continua sa-l frece cum se pricepea el mai bine.
- Stai, Bell, spuse din nou doctorul, cu gura, cu nasul, cu ochii plini de za­pada, esti nebun? Ce se intimpla?
- Se intimpla, ii raspunse Bell, ca, daca mai aveti un nas, mi-l datorati mie.
- Un nas! raspunse doctorul, ducindu-si mina la fata.
- Da, domnule Clawbonny, erati complet frost-bittenl; nasul va era alb de tot cind m-am uitat la dumneavoastra si, fara tratamentul meu energic, ati fi fost lipsit de aceasta podoaba, incomoda in calatorie, dar necesara in viata.
Si intr-adevar, inca putin si doctorul ar fi avut nasul degerat; circulatia singe-lui restabilindu-se la timp, datorita frectiilor facute de Bell, orice pericol disparu.




- Multumesc, Bell, spuse doctorul, si sint gata sa ma revansez.
- Contez pe dumneavoastra, domnule Clawbonny, raspunse dulgherul; si sa dea Domnul sa nu avem a ne teme niciodata de nenorociri mai mari!
- Vai, Bell, relua doctorul, faci aluzie la Simpson! Bietul baiat e in prada unor suferinte ingrozitoare!
- Va temeti pentru el? intreba Hatteras ingrijorat.
- Da, capitane, raspunse doctorul.
- si de ce anume va temeti?
- De un atac violent de scorbut. Picioarele i se umfla, iar gingiile se infla­meaza; nenorocitul e acolo, culcat sub paturile din sanie, pe jumatate inghetat, iar scuturaturile ii stirnesc in fiecare clipa durerile. il pling, Hatteras, si nu pot face nimic ca sa-i alin aceste dureri.
- Bietul Simpson! murmura Bell.
- Poate ca ar trebui sa ne oprim o zi sau doua, mai spuse doctorul.
- Sa ne oprim! striga Hatteras, cind viata a optsprezece oameni depinde de intoarcerea noastra!
- Totusi... facu doctorul.
- Clawbonny, Bell, ascultati-ma! spuse iar Hatteras. Nu ne-au mai ramas ali­mente nici pentru douazeci de zile. Spuneti si dumneavoastra daca mai putem pierde macar o clipa!
Nici doctorul, nici Bell nu scoasera un singur cuvint si sania isi continua mer­sul intrerupt o clipa.
Seara se oprira la poalele unui dimb de gheata, in care Bell taie cu toata iu­teala o grota; calatorii se adapostira in ea; doctorul isi petrecu noaptea ingrijindu-l pe Simpson; nenorocitul incepuse sa simta ingrozitoarele ravagii ale scorbutului, iar suferintele aduceau pe buzele sale tumefiate un vaiet continuu.
- Ah, domnule Clawbonny!
- Curaj, baiete! spunea doctorul.
- N-am sa ma mai intorc! Simt acest lucru! Nu mai pot sa indur! As vrea mai bine sa mor.
La aceste cuvinte disperate doctorul raspundea prin ingrijiri permanente; desi el insusi frint de oboseala zilei, isi folosea noaptea ca sa pregateasca vreo potiune linistitoare pentru bolnav; dar sucul de lamiie raminea fara efect, iar frectiile nu impiedicau scorbutul sa se intinda putin cite putin.
A doua zi, trebuiau sa-l culce din nou in sanie pe acest nefericit, desi el cerea sa ramina singur, parasit si sa fie lasat sa moara in pace; apoi continuau aceasta cursa infioratoare in mijlocul unor greutati care cresteau la tot pasul.
Negurile inghetate ii patrundeau pe cei trei oameni pina la oase; zapada, ma­zarichea le biciuiau obrajii; indeplineau rolul de vite de povara si n-aveau nici macar hrana destula.
Duk, asemenea stapinului sau, mergea de colo pina colo, sfidind oboseala, mereu sprinten, descoperind instinctiv cel mai bun drum de urmat; toti se bizuiau pe miraculoasa lui agerime.
In timpul diminetii de 23 ianuarie, in mijlocul unui intuneric aproape total, caci era luna noua, Duk o luase inainte; timp de citeva ore il pierdusera din ve­dere; nelinistea il cuprindea pe Hatteras, cu atit mai mult, cu cit numeroase urme de ursi brazdau pamintul; nu stia ce hotarire sa ia cind se auzira niste latraturi puternice.




Hatteras grabi mersul saniei si in curind il gasi pe credinciosul animal pe fun­dul unei albii de torent. Duk, oprit locului, nemiscat, ca si cum ar fi fost impie­trit, latra in fata unui fel de cairn, facut din citeva pietre calcaroase, cimentate de gheata.
- De data asta, spuse doctorul, desfacindu-si hamurile, e un cairn, nu ne pu­tem insela.
- Ce ne pasa? raspunse Hatteras.
- Hatteras, daca e un cairn, poate sa contina un document pretios pentru noi; poate ca sint depozitate provizii si merita osteneala de a arunca o privire inauntru.
- Care european ar fi putut sa ajunga pina aici? intreba Hatteras dind din umeri.
- Dar, in lipsa europenilor, replica doctorul, n-ar fi putut eschimosii sa-si faca o ascunzatoare in locul acesta si sa depoziteze produsele vinatorii si pescui­tului lor? E ceva destul de obisnuit pentru ei, dupa cum mi se pare.
- Ei bine, vedeti despre ce este vorba, raspunse Hatteras, dar tare ma tem ca nu veti fi rasplatiti pentru osteneala ce v-o dati.
Clawbonny si Bell, inarmati cu hirlete, se indreptara spre cairn. Duk continua sa latre cu fur Pietrele calcaroase erau puternic cimentate de gheata; dar, din citeva lovituri, au fost imprastiate pe pamint.
- Cu siguranta ca e ceva inauntru, spuse doctorul.
- si eu cred, raspunse Bell.
Darimara cairnul cu repeziciune. in curind, fu descoperita o ascunzatoare; in
aceasta ascunzatoare se gasea o hirtie umeda. Doctorul puse mina pc ea cu inima batinda. Hatteras se indrepta in graba intr-acolo, lua documentul si citi:

Altam... Portpoise,  13 decembrie 1869.  12..° long.    8..°35'lat...

- Vasul Porpoise exclama doctorul.
- Porpoise! repeta Hatteras. Nu cunosc nici un vas cu acest nume care sa umble prin aceste mari
- E evident, continua doctorul, ca niste navigatori, poate naufragiati, au tre­cut pe aici acum nici doua luni.
- Asta-i sigur! raspunse Bell.
- Ce-i de facut? intreba doctorul.
- Ne vom continua drumul, raspunse Hatteras cu raceala. Nu stiu ce-i cu vasul Porpoise, dar stiu ca bricul Forward asteapta intoarcerea noastra.




Capitanul Hatteras - capitolul 1
Capitanul Hatteras - capitolul 2
Capitanul Hatteras - capitolul 3
Capitanul Hatteras - capitolul 4
Capitanul Hatteras - capitolul 5
Capitanul Hatteras - capitolul 6
Capitanul Hatteras - capitolul 7
Capitanul Hatteras - capitolul 8
Capitanul Hatteras - capitolul 9
Capitanul Hatteras - capitolul 10
Capitanul Hatteras - Capitolul 11
Capitanul Hatteras - Capitolul 12
Capitanul Hatteras - capitolul 13
Capitanul Hatteras - capitolul 14
Capitanul Hatteras - capitolul 15
Capitanul Hatteras - capitolul 16
Capitanul Hatteras - capitolul 17
Capitanul Hatteras - capitolul 18
Capitanul Hatteras - capitolul 19
Capitanul Hatteras - capitolul 20
Capitanul Hatteras - capitolul 21
Capitanul Hatteras - capitolul 22
Capitanul Hatteras - capitolul 23
Capitanul Hatteras - capitolul 24
Capitanul Hatteras - capitolul 25
Capitanul Hatteras - capitolul 26
Capitanul Hatteras - capitolul 27
Capitanul Hatteras - capitolul 28
Capitanul Hatteras - capitolul 29
Capitanul Hatteras - capitolul 30
Capitanul Hatteras - capitolul 31
Capitanul Hatteras - capitolul 32
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 1
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 2
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 3
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 4
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 5
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 6
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 7
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 8
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 9
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 10
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 11
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 12
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 13
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 14
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 15
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 16
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 17
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 18
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 19
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 20
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 21
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 22
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 23
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 24
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 25
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 26
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 27


Aceasta pagina a fost accesata de 1807 ori.