Capitanul Hatteras - capitolul 27

de Jules Verne

Partea Intai

Englezii la Polul Nord







A fost un moment de disperare. Gindul mortii, al mortii prin inghet aparu in toata grozavia lui; aceasta ultima bucata de carbune ardea cu un piriit sinistru; amenintarea de a ramine lipsiti de foc incepuse sa se implineasca, iar temperatura salii cobora simtitor. Dar Johnson aduse citeva bucati din noul combustibil pe care i-l furnizasera animalele marine si umplu soba, mai adauga niste cilti cu ulei inghetat si obtinu in curind o caldura satisfacatoare. Mirosul acestei grasimi era insuportabil. Dar cum sa scapi de el? Trebuiau sa se obisnuiasca. Johnson recu­noscu si el ca solutia prin care incerca sa iasa din incurcatura lasa de dorit si ca n-ar fi avut nici un succes in casele burgheze din Liverpool.
- si totusi, adauga el, mirosul acesta foarte neplacut va avea, poate, rezul­tate bune.
- si ce rezultate anume? intreba dulgherul.
- Fara indoiala ca va atrage ursii in directia noastra, caci le e pofta de ase­menea mirosuri.
- Bine, replica Bell, si ce nevoie avem de ursi?
- Prietene Bell, raspunse Johnson, nu mai putem conta pe foci; ele au dispa­rut, si pentru multa vreme; daca ursii nu vin si ei sa ne furnizeze partea lor de combustibil, nu stiu ce se va intimpla cu noi.
- Bine spui, Johnson! Soarta noastra e departe de a fi asigurata, situatia in care ne aflam e inspaimintatoare. si daca mijloacele acestea de incalzire incep sa ne lipseasca, nu prea vad cum...
- Ar mai fi unul!...
- inca unul? intreba Bell.
- Da, Bell! in disperare de cauza... dar niciodata capitanul... si totusi, va trebui, poate, sa ajungem acolo!
Batrinul Johnson clatina din cap cu tristete si cazu pe ginduri, intr-o tacere din care Bell nu incerca sa-l scoata. stia ca aceste bucati de grasime, dobindite cu atita chin, nu vor tine nici macar opt zile, oricit de severe economii s-ar face.
Seful de echipaj nu se insela. Mai multi ursi, atrasi de duhoarea puturoasa, au fost semnalati in pupa lui Forward; oamenii valizi ii urmarira; dar animalele aces­tea sint inzestrate cu o repeziciune deosebita si cu o finete a simturilor care de­joaca toate siretlicurile; le-a fost cu neputinta sa se apropie de ei, si nici cartusele trase cu cea mai mare inseminare nu i-au putut atinge.
Echipajul bricului era serios amenintat sa moara de frig; n-ar fi fost in stare sa reziste nici patruzeci si opt de ore la o asemenea temperatura daca ea ar fi cu­prins sala comuna.
Fiecare vedea cu groaza venind sfirsitul ultimei bucati de combustibil.
Or, aceasta s-a produs la 20 decembrie, la ora trei dupa masa; focul s-a stins; marinarii, asezati in cerc in jurul sobei, se priveau cu ochi rataciti. Hatteras raminea nemiscat in coltul lui; doctorul, dupa obiceiul sau, se plimba agitat; nu mai reusea sa gaseasca nici o idee care sa-i scoata din impas.
Temperatura scazu brusc in sala, la sapte grade sub zero'.
Dar, daca doctorul era la capatul imaginatiei sale si nu mai stia ce-i de facut, altii stiau in locul lui. Astfel Shandon, rece si hotarit, Pen, cu ochii scaparind de minie si inca doi sau trei oameni ai lor, dintre cei care inca se mai puteau tiri, ie­sira inaintea lui Hatteras.
- Capitane! spuse Shandon.
Hatteras, cufundat in gindurile lui, nu-l auzi.
- Capitane! repeta Shandon, atingindu-l cu mina. Hatteras se ridica.
- Ce doresti, domnule? intreba el.
- Capitane, nu mai avem foc!
- si? raspunse Hatteras.
- Daca intentia dumitale e sa murim de frig, raspunse Shandon cu o ironi muscatoare, te rugam sa ne-o aduci si noua la cunostinta.



- Intentia mea, replica Hatteras, cu o voce grava, este ca fiecare sa-si fac aici datoria pina la capat.
- Exista ceva mai presus de datorie, capitane, raspunse secundul, e dreptu la autoconservare. Repet, sintem fara foc si, daca acest lucru continua, in dou zile nici unul dintre noi nu va mai fi in viata!
- N-am lemne, raspunse cu un glas surd Hatteras.
- Ei bine! exclama Pen cu violenta, cind nu mai ai lemne, te duci sa le ta acolo unde cresc!
Hatteras pali de minie.
- Unde anume? intreba el.
- La bord, raspunse marinarul obraznic.
- La bord? repeta capitanul, cu pumnii strinsi, cu ochii scinteind de minie
- Desigur, raspunse Pen; cind vasul nu mai e bun ca sa-si transporte echipa jul, e pus pe foc!
Abia incepu Pen sa rosteasca aceasta fraza, ca Hatteras si pusese mina pe u: topor; la sfirsitul frazei, toporul era ridicat deasupra marinarului.
- Mizerabile! striga el.
Doctorul se arunca in fata lui Pen, dindu-l la o parte; toporul, in cadere, fa:. o taietura adinca in podea.
Johnson, Bell, Simpson, strinsi in jurul lui Hatteras, pareau hotariti sa-apere. Dar dinspre cúsetele transformate in paturi de moarte se auzira niste gla suri jalnice, tinguitoare, dureroase.
- Vrem foc! vrem foc! strigau nefericitii bolnavi, cuprinsi de frig sub patu: Hatteras facu efortul de a se stapini; dupa citeva clipe de tacere, rosti aceste
cuvinte, pe un ton linistit:
- Daca ne distrugem vasul, cum vom mai ajunge in Anglia?
- Domnule, raspunse Johnson, am putea sa ardem, poate, fara sa avem prd mult de suferit, partile mai putin folositoare; copastia, bastingajele...
- Ne vor mai ramine barcile, isi continua Shandon ideea, si, de altfel, a ne-ar putea impiedica sa construim un vas mai mic din ramasitele fostului va?
- Niciodata! raspunse Hatteras.
- Dar... intervenira mai multi marinari, ridicind glasul.
- Avem spirt in cantitate mare, raspunse Hatteras, ardeti-l pina la ultima p catura.
- Ei bine, fie si spirt! incuviinta Johnson cu o incredere simulata, care ei departe de ceea ce gindea cu adevarat.
Si, cu ajutorul unor smocuri de cilti muiati in aceasta licoare, a carei flacaii slaba de-abia atingea peretii sobei, reusi sa ridice cu citeva grade temperatura din sala.
In timpul zilelor ce au urmat dupa aceasta scena dezolanta, vintul se intoai spre sud, termometrul se urca din nou; zapada se invirteja intr-o atmosfera mai putin rigida. Unii dintre oameni putura sa paraseasca vasul in orele cind umezeala era redusa; dar inflamatia ochilor si scorbutul ii retinura la bord pe cei mai multi dintre ei; de altfel, nu se putea nici vina, nici pescui.
De fapt, nu era decit o pauza in cumplitul atac al frigului, si, la 25, dupa o neasteptata schimbare de directie a vintului, mercurul inghetat disparu din nou in capsula termometrului. Au trebuit atunci sa se orienteze dupa termometrul cu al­cool, pe care nici cele mai mari geruri nu reusesc sa-l faca sa inghete. Doctorul, inspaimintat, il gasi la saizeci si sase de gradel. Rar i-a fost dat omului sa suporte o asemenea temperatura.
Gheata se intindea pe podea ca niste mari oglinzi patate; o negura deasa in­vada sala, umezeala recadea sub forma de zapada abundenta; nu se mai vedea om cu om; caldura umana se retragea din extremitatile corpului; mii.ule si picioa­rele se invineteau; capul le era parca strins in cercuri de fier, si gindurile, zapa­cite, diminuate, inghetate, provocau delirul. Un simptom 'infricosator: limba nu mai putea sa articuleze nici o vorba.




Din ziua in care a fost amenintat ca vor arde vasul, Hatteras se invirtea ore intregi pe punte, incoace si incolo.
Supraveghea, veghea. Lemnul acesta era carne din carnea lui; taind o bucata din el, i se taia un brat. Era inarmat si cu ochii in patru, nesimtitor la frig, la za­pada, la gheata care-i facea hainele scoarta si-l infasura ca intr-o cuirasa de gra­nit. Duk, intelegindu-l, latra pe urmele lui si-l insotea cu urletele sale.
Totusi, la 25 decembrie, cobori in sala comuna. Doctorul, profitind de un rest de energie ce-i mai ramasese, se duse drept catre el.
- Hatteras, ii spuse el, vom muri din lipsa de foc!
- Niciodata! raspunse Hatteras, stiind bine la ce intrebare raspundea in felul acesta.
- Trebuie! spuse doctorul cu blindete.
- Niciodata! raspunse Hatteras cu si mai multa vigoare, niciodata nu voi consimti la asa ceva. Daca asta le e dorinta, n-au decit sa nu mi se supuna.
Aceasta insemna libertate de actiune, acordata astfel. Johnson si Bell se na­pustira pe punte. Hatteras auzi lemnul bricului sau trosnind sub loviturile topo­rului. Plinse.
In ziua aceea era Craciunul, sarbatoare de familie in Anglia, seara serbarilor pentru copii! Ce amara era amintirea acestei sarbatori, cu copii fericiti in jurul pomului lor impodobit cu panglici. Cine nu-si amintea de feliile acelea lungi, fripte, de carne de bou, ingrasat in mod special pentru aceasta zi?
Si pateurile umplute cu carne, placintele cu ingrediente de tot felul pregatite pentru ziua aceasta atit de scumpa inimilor englezesti? Aici, in schimb, domneau durerea, disperarea, mizeria si drept bustean pentru focul de Craciun le serveau bucatile astea de lemn dintr-un vas pierdut in adincurile zonei glaciale!
Totusi, sub influenta focului, marinarii isi venira in fire; ceaiurile si cafelele fierbinti le-au creat o buna dispozitie instantanee, iar speranta e ceva atit de inra­dacinat in sufletul oamenilor, incit acestia au inceput din nou sa spere.
Cu aceste alternari de frig si caldura, de speranta si de disperare, s-a sfirsit fu­nestul an 1860, a carui iarna timpurie a dejucat indraznetele planuri ale lui Hat­teras.
Or, s-a intimplat ca tocmai ziua de l ianuarie l86l sa fie marcata de o descoperire neasteptata. Era ceva mai putin frig si doctorul isi reluase studiile obisnu­ite; citea relatarile lui sir Edward Belcher despre expeditia sa in marile polare. Deodata, un pasaj neobservat pina atunci il surprinse in mod izbitor; il reciti si-si dadu seama ca nu se insela.
Sir Edward Belcher povestea ca, dupa ce ajunsese la extremitatea Canalului Reginei, descoperise urme importante ale trecerii si sederii unor oameni.
"Sint, spunea el, resturi de locuinte cu mult superioare celor care pot fi atri­buite obiceiurilor primitive ale triburilor nomade de echimosi.
Zidurile sint bine infipte in pamintul sapat la mare adincime; suprafata inte­rioara, frumos pavata cu un strat gros de prundis. Oseminte de reni, de morse, de foci se vad aici, in cantitate mare. Am gasit si carbuni".




La ultimele cuvinte, in mintea doctorului se nascu o idee; lua cartea cu el si veni sa-i comunice lui Hatteras cele citite.
- Carbuni! exclama acesta din urma.
- Da, Hatteras, carbuni, adica salvarea noastra!
- Carbuni, pe coasta aceasta pustie! continua Hatteras. Nu, asa ceva nu e cu putinta!
- De ce sa ne indoim, Hatteras? Belcher n-ar fi semnalat un asemenea fapt fara sa fi fost sigur, fara sa-l fi vazut cu ochii lui.
- Ei bine, si atunci, doctore?
- Ne aflam la mai putin de o suta de mile de coasta unde Belcher a vazut acest carbune. Ce reprezinta o excursie de o suta de mile? Nimic... S-au facut adesea explorari la distante mai lungi, strabatind gheturile prin geruri la fel de mari. Sa plecam, deci, capitane!
- Sa plecam! exclama Hatteras, care se decise repede si, cu mobilitatea imaginatiei sale, intrevedea sanse de salvare.
Johnson fu imediat instiintat de luarea acestei hotariri. incuviinta din toata inima planul si-l comunica tovarasilor sai; unii il aprobara, altii i! primira cu indiferenta.
- Carbuni pe coastele astea! zise Wall, lungit pe patul lui de suferinta.
- Lasa-i sa faca ce vor, ii raspunse Shandon, cu un aer misterios.
Dar, chiar inainte ca pregatirile de calatorie sa fi inceput, Hatteras voi sa sta­bileasca din nou cu cea mai mare exactitate pozitia lui Forward. E lesne de inteles insemnatatea acestui calcul si de ce situatia vasului trebuia cunoscuta cu o preci­zie matematica. Cind vor fi departe de vas, nu-l, vor putea regasi fara date sigure.
Hatteras se urca, deci, pe punte; culese, la momente diferite, date in legatura cu releveul lunei si inaltimea meridiana a principalelor stele..
Calculele prezentau serioase dificultati; la aceste temperaturi joase, sticla si oglinzile instrumentelor se acopereau cu un strat de gheata, din cauza rasuflarii lui Hatteras; nu o data pleoapele i-au fost arse de metalul inghetat al lunetelor.
Totusi, reusi sa obtina baze foarte precise pentru calculele sale si se intoarse in sala sa le puna la punct. Dupa ce termina, inalta cu uimire capul, lua harta, facu insemnari pe ea si-I privi pe doctor.
- Ei? intreba acesta.
- La ce latitudine ne aflam la inceputul iernatului?
- Pai, la saptezeci si opt de grade si cincisprezece minute latitudine si noua-
zeci si cinci de grade si treizeci de minute longitudine, exact la polul frigului.
- Ei bine, adauga Hatteras in soapta, cimpul de gheata pe care ne aflam merge in deriva. Sintem cu doua grade mai mult spre nord si mai la vest, la trei sute de mile, cel putin, de depozitul dumneavoastra de carbuni!
- Si nefericitii acestia care nu stiu nimic! exclama doctorul.
- Tacere! facu Hatteras, ducindu-si degetul la buze.



Capitanul Hatteras - capitolul 1
Capitanul Hatteras - capitolul 2
Capitanul Hatteras - capitolul 3
Capitanul Hatteras - capitolul 4
Capitanul Hatteras - capitolul 5
Capitanul Hatteras - capitolul 6
Capitanul Hatteras - capitolul 7
Capitanul Hatteras - capitolul 8
Capitanul Hatteras - capitolul 9
Capitanul Hatteras - capitolul 10
Capitanul Hatteras - Capitolul 11
Capitanul Hatteras - Capitolul 12
Capitanul Hatteras - capitolul 13
Capitanul Hatteras - capitolul 14
Capitanul Hatteras - capitolul 15
Capitanul Hatteras - capitolul 16
Capitanul Hatteras - capitolul 17
Capitanul Hatteras - capitolul 18
Capitanul Hatteras - capitolul 19
Capitanul Hatteras - capitolul 20
Capitanul Hatteras - capitolul 21
Capitanul Hatteras - capitolul 22
Capitanul Hatteras - capitolul 23
Capitanul Hatteras - capitolul 24
Capitanul Hatteras - capitolul 25
Capitanul Hatteras - capitolul 26
Capitanul Hatteras - capitolul 27
Capitanul Hatteras - capitolul 28
Capitanul Hatteras - capitolul 29
Capitanul Hatteras - capitolul 30
Capitanul Hatteras - capitolul 31
Capitanul Hatteras - capitolul 32
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 1
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 2
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 3
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 4
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 5
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 6
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 7
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 8
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 9
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 10
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 11
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 12
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 13
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 14
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 15
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 16
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 17
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 18
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 19
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 20
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 21
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 22
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 23
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 24
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 25
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 26
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 27


Aceasta pagina a fost accesata de 1916 ori.