Capitanul Hatteras - capitolul 21

de Jules Verne

Partea Intai

Englezii la Polul Nord







Temperatura, in zilele de 3 si 4 iulie, se mentinu la cincizeci si sapte de grade Fahrenheit; era cea mai ridicata temperatura, observata in timpul acelei expedi­tii. Dar in ziua de joi, 5 iulie, vintul isi schimba directia spre sud-est si fu insotit de virtejuri violente de zapada. Termometrul coborise in noaptea trecuta cu 23°. Hatteras, fara sa-i pese de proasta dispozitie a echipajului, ordona ridicarea vele­lor. De treisprezece zile incoace, adica de la capul Dundas, Forward nu reusise sa cistige nici un grad in plus spre nord; astfel, grupul reprezentat de Clifton era ne­multumit; dorintele lui, insa, coincideau in momentul acela cu hotarirea capita­nului de a se ridica prin canalul Wellington, asa incit nu facu nici un fel de greu­tati in executarea manevrei.
Bricul reusi cu mari greutati sa ridice velele; dar, fixind in timpul noptii trinca, velele si zburatorii, Hatteras inainta curajos prin mijlocul convoaielor de gheturi pe care curentul le tira spre sud. Echipajul se obosi mult in timpul acestei navigatii serpuitoare, care-l obliga adesea sa actioneze in sens contrar asupra parimelor care orientau vergile.
Canalul Wellington n-are o latime prea mare; e strins intre coasta Devonului nordic, la rasarit, si insula Cornwallis, la apus; insula aceasta a trecut multa
vreme drept o peninsula. John Franklin fu cel care facu ocolul ei, in l846, de-a lungul coastei occidentale, revenind de la virful ei la nordul canalului.
Explorarea canalului Wellington a fost facuta in l85l de catre capitanul Penny, cu balenierele Lady Franklin si Sophia; unul dintre locotenentii sai, Stewart, ajuns la capul Beecher, la 76°20' latitudine, descoperi marea libera. Marea libera! Iata care era speranta lui Hatteras.
- Ceea ce a gasit Stewart, voi gasi si eu, ii spuse el doctorului, si atunci voi putea sa navighez cu vele spre pol.
- Dar, raspunse doctorul, nu ti-e teama ca echipajul dumitale?...
- Echipajul meu! i-o reteza Hatteras cu asprime. Apoi, coborind glasul: Bie­tii oameni! murmura el, spre marea mirare a doctorului. Era primul sentiment de mila pe care-l surprindea la capitan. Dar nu! continua acesta pe un ton energic, trebuie sa ma urmeze! Ma vor urma!
Totusi, desi Forward n-avea a se teme de ciocnirea cu ice-stream-urile, inca distantate intre ele, cistiga prea putin teren spre nord, caci vinturile potrivnice il obligau adesea sa se opreasca. Depasi cu mari greutati capurile Spencer si Innis, iar in ziua de l0, marti, trecu in sfirsit peste al saptezeci si cincilea grad de latitu­dine, spre marea bucurie a lui Clifton.



Forward se afla chiar in locul unde vasele americane Rescue si Advance, co­mandate de capitanul de Haven, trecusera prin pericole atit de ingrozitoare. Doc­torul Kane facea parte din expeditie; catre sfirsitul lui septembrie l850, vasele im­presurate de gheturi fusesera zvirlite cu o forta irezistibila in strimtoarea Lancas­tre.
Shandon fu acela care-i povesti lui James Wall despre aceasta catastrofa, de fata cu citiva oameni de pe bric.
- Advance si Rescue, le spuse el, au fost atit de scuturate, tirite si aruncate de colo-colo de ghetari, incit trebuira sa renunte de a mai pastra focul la bord, iar in acest timp temperatura cobori la optsprezece grade sub zero! Tot timpul iernii, nefericitele echipaje au fost tinute prizoniere pe banchiza, mereu gata sa-si paraseasca vasul, iar timp de trei saptamini marinarii nici nu si-au dezbracat hai­nele de pe ei! in aceasta situatie infioratoare, dupa o deriva de o mie de mile, ei fura tiriti pina in mijlocul marii Baffin!
Ne putem da seama de efectul produs de aceasta povestire asupra unui echi­paj cu moralul scazut.
Intre timp, Johnson discuta cu doctorul despre un eveniment al carui teatru fusesera aceste tinuturi; doctorul, la cererea lui, ii anunta momentul exact cind bricul se afla la 75°30' latitudine.
- Acolo, chiar acolo! striga Johnson. Iata tinutul acela blestemat! si, vorbind astfel, pe vrednicul sef de echipaj il podidira lacrimile.
- Te referi la moartea locotenentului Bellot? il intreba doctorul.
- Da, domnule Clawbonny, la acest brav ofiter, atit de inimos si de curajos!
- si aici, spui dumneata, s-a produs aceasta catastrofa?
- Chiar aici, in aceasta parte a coastei North-Devonului! O! in toata aceasta intimplare, fatalitatea a jucat un rol foarte mare si nenorocirea nu s-ar fi petrecut daca Pullen, capitanul, s-ar fi intors mai devreme la bord!
- Ce vrei sa spui, Johnson?
- Ascultati-ma domnule Clawbonny si veti vedea de ce depinde adesea viata omului. Va este cunoscut ca locotenentul Bellot a luat parte la o prima expeditie facuta in cautarea lui Franklin, in  l850?
- Da, Johnson, pe Prince-Albert.
- Ei bine, in l853, intors in Franta, el obtinu permisiunea de a se imbarca pe Phoenix, la bordul caruia ma aflam in calitate de marinar, sub comanda capi­tanului Inglefield. Noi veneam cu Breadalbane sa transportam provizii in insula Beechey.
- Cele de care, din nenorocire, am fost lipsiti.
- Chiar asa, domnule Clawbonny. Am sosit pe insula Beechey la inceputul lui august; in zece ale lunii, capitanul Inglefield parasi Phoenixul ca sa se intil-neasca cu capitanul Pullen, despartit de o luna de vasul sau, North-Star. La in­toarcere, avea de gind sa-i expedieze lui sir Edward Belcher, care ierna in canalul Wellington, telegramele Amiralitatii. Or, la putina vreme dupa plecarea capitanu­lui nostru, comandantul Pullen se intoarse la bord. De ce nu s-a intors el inainte de plecarea capitanului Inglefield! Locotenentul Bellot, temindu-se ca lipsa capi­tanului nostru sa nu se prelungeasca si stiind ca telegramele Amiralitatii erau ur­gente, se oferi sa le duca chiar el. A predat comanda celor doua vase capitanului Pullen si a plecat, la l2 august, cu o sanie si o barca de cauciuc. Il luase cu din-sul pe Harvey, submaistrul de pe North-Star si trei marinari: Madden, David Hook si pe mine. Banuiam ca sir Edward Belcher trebuia sa se afle prin impreju­rimile capului Belcher, in nordul canalului; ne indreptaram deci in directia aceea, in sanie, tinindu-ne foarte aproape de tarmul de est. in prima zi, am poposit cam la trei mile de capul Innis; a doua zi, ne-am oprit pe un bloc de gheata, la trei mile de capul Bowden.
In timpul noptii, luminoasa, de altfel, ca ziua, pamintul fiind la trei mile, lo­cotenentul Bellot hotari sa poposeasca acolo; incerca sa treaca cu barca de cau­ciuc; de doua ori o briza violenta din sud-vest il impinse indarat; la rindul lor, Harvey si Madden incercara trecerea si fura mai norocosi; se inarmasera cu o fu­nie si stabilira o comunicare intre sanie si coasta; trei obiecte fura transportate cu ajutorul acestei funii, dar, la a patra incercare, simtiram ca blocul nostru de gheata se pune in miscare; domnul Bellot le striga tovarasilor sai sa dea drumul fringhiei, si am fost tiriti, locotenentul, David Hook si cu mine, la o mare distanta de coasta. in momentul acela, vintul sufla cu putere din sud-est si ningea. Dar nu ne pindeau inca pericolele mari si putea foarte bine sa se intoarca si el, deoarece noi ceilalti ne-am intors!




Johnson se intrerupse un moment, privind spre coasta funesta, apoi continua:
- Dupa ce-i pierdusem din vedere pe tovarasii nostri, am incercat mai intii sa ne adapostim sub cortul de pe sanie, dar zadarnic; atunci, cu cutitele, am ince­put sa ne taiem un adapost in gheata. Domnui Bellot ne ingadui un ragaz de o jumatate de ora si statu de vorba cu noi despre situatia periculoasa in care ne aflam; i-am spus ca nu ma temeam. "Cu ajutorul lui Dumnezeu ne raspunse el, nici un fir de par nu ni se va clinti din cap." L-am intrebat atunci ce ora era; el raspunse: "in jur de sase si un sfert". Era ora sase si un sfert dimineata, joi, l8 august. Apoi domnul Bellot isi lua misivele si spuse ca vrea sa se duca sa vada cum pluteste gheata; abia plecase de patru minute cind am pornit sa-l caut, fa-
cind ocolul aceluiasi bloc de gheata pe care ne adapostim; dar n-am putut sa-l vad si, inapoindu-ma la adapostul nostru, i-am zarit bastonul pe malul opus al unei crapaturi largi cam de vreo zece metri, in care gheata era complet sparta. Atunci am strigat, dar fara sa primesc raspuns. in clipa aceea vintul sufla foarte puternic. Am mai cautat in jurul blocului de gheata, dar n-am reusit sa descopar nici o urma a bietului locotenent.
- si ce crezi ca s-a intimplat? intreba doctorul, miscat de aceasta povestire.
- Presupun ca, atunci cind domnul Bellot a iesit din ascunzatoare, vintul l-a tras in crapatura si, fiind cu paltonul inghetat pe el, n-a putut sa inoate ca sa re­vina la suprafata! O! domnule Clawbonny, am simtit atunci cea mai mare durere din viata mea! Nu-mi venea sa cred! Viteazul ofiter, victima a devotamentului sau! Caci trebuie sa stiti ca pentru a se supune ordinelor capitanului Pullen a vrut el sa ia contact cu uscatul inainte de dezghet! Viteaz, tinar, iubit de toata lu­mea de pe vas, indatoritor, curajos! A fost plins de toata Anglia si nu e nimeni, chiar si dintre eschimosii care, aflind de la capitanul Inglefield, la intoarcerea lui din golful Pound, despre moartea bunului locotenent, sa nu fi exclamat plingind asa cum fac eu acum: "Bietul Bellot! Bietul Bellot!"
- Dar tovarasul dumitale si dumneata, Johnson, intreba doctorul, induiosat de aceasta povestire emotionanta, cum ati reusit sa ajungeti din nou pe uscat?
- Cu noi, domnule, n-a fost mare lucru; am mai ramas inca douazeci si pa­tru de ore pe gheata, fara alimente si fara foc; dar pina la urma am intilnit un cimp de gheata intepenit, intr-un loc cu apa putina; am sarit pe el si, cu ajutorul vislei care ne mai ramasese, ne-am agatat de un sloi care sa ne poata duce si sa fie manevrat ca o pluta. in felul acesta am ajuns la tarm, dar singuri, fara bravul nostru ofiter!
In clipa cind terminase povestirea, Forward depasise funesta coasta si locul acelei ingrozitoare catastrofe disparu de sub ochii sefului de echipaj. A doua zi, lasara la tribord golful Griffin si, doua zile dupa aceea, capurile Grinnel si Help-mann; in sfirsit, la l4 iulie, depasira limba de pamint Osborn si la l5 bricul an­cora in Golful Baring, la extremitatea canalului. Navigatia nu fusese prea grea; Hatteras intilnise o mare aproape la fel de libera ca si aceea de care profitase Belcher ca sa mearga sa ierneze cu Pionnier si cu Assistance pina aproape de pa­ralela saptezeci si sapte. Asta s-a intimplat intre l852-l853, in timpul primului sau iernat, caci in anul urmator isi petrecu iarna lui l853-l854 in golful Baring, unde Forward ancorase in momentul acela. In urma unor incercari si a unor peri­cole infioratoare, a trebuit sa-si paraseasca vasul Assistance in mijlocul gheturilor eterne.
Shandon a povestit despre catastrofa aceasta in fata marinarilor demoralizati. A aflat Hatteras, sau nu, despre tradarea primului sau ofiter? E imposibil de spus; in orice caz nu scoase o vorba in aceasta privinta.
In dreptul golfului Baring se afla un senal strimt care stabileste legatura dintre canalul Wellington si Canalul Reginei. Acolo convoaiele de gheturi erau foarte in­ghesuite. Hatteras facu eforturi zadarnice ca sa treaca dincolo de senalele din nordul insulei Hamilton; vintul ii era potrivnic; trebuia deci sa se strecoare intre insula Hamilton si insula Cornwallis; s-au pierdut acolo cinci zile pretioase in stradanii inutile. Temperatura avea tendinte de scadere si chiar scazu, la l9 iulie, la 26° Fahrenheit; urca insa in ziua urmatoare; dar aceasta amenintare antici­pata a unei ierni arctice trebuia sa-l indemne pe Hatteras sa nu mai astepte. Vin­tul avea tendinta de a se mentine spre vest si se impotrivea plecarii vasului. si to­tusi, capitanul se grabea sa atinga punctul unde Stewart s-a gasit in prezenta unei mari libere. in ziua de l9, hotari sa inainteze cu orice pret in senal; vintul sufla impotriva; bricul, cu elicea lui, ar fi putut sa lupte impotriva acestor rafale vio­lente incarcate de zapada, dar Hatteras trebuia, inainte de toate, sa-si crute com­bustibilul; pe de alta parte, senalul era prea larg pentru ca bricul sa poata fi tras la edec. Hatteras, fara sa tina seama de oboseala echipajului, recurse la un mijloc pe care-l folosesc uneori vinatorii de balene in imprejurari identice: dadu ordin sa fie coborite ambarcatiunile aproape de nivelul apei, tinindu-le totusi suspendate in palancuri, linga bordaj, de o parte si de alta a vasului; ambarcatiunile erau pu­ternic legate cu parime de vas, spre prova si spre pupa; vislele fura montate in bordul din afara al ambarcatiunilor; oamenii, pe rind, isi ocupara locul in barcile vislasilor si trebuira sa visleasca cu toata puterea ca sa impinga bricul impotriva vintului.
Forward inainta incet prin senal; ne putem inchipui cit de mare a fost obo­seala provocata de acest fel de munca; incepura sa se auda murmure. Timp de patru zile au navigat in felul acesta, pina la 23 iulie, cind au reusit sa ajunga pe insula Baring din Canalul Reginei. Vintul continua sa fie potrivnic. Echipajul nu mai avea putere. Sanatatea oamenilor i se paru doctorului foarte zdruncinata si crezu ca vede la unii dintre ei primele simptome ale scorbutului; lua toate masu­rile pentru combaterea acestei boli ingrozitoare, avind la dispozitia sa rezerve bo­gate de suc de lamiie si tablete de calciu.



Hatteras isi dadu seama ca nu se mai putea bizui pe echipajul lui; blindetea, eforturile lui de a-l convinge nu ar fi dat nici un rezultat; se hotari, deci, sa folo­seasca severitatea si sa se arate necrutator atunci cind era cazul; nu avea incre­dere in Richard Shandon si nici chiar in James Wall, care totusi nu indraznea sa ridice glasul. Hatteras ii avea de partea lui pe doctor, pe Bell, pe Simpson; oame­nii acestia ii erau devotati, trup si suflet; printre nehotariti ii notase pe Foker, Bolton, Wolsten, armurierul, Brunton, primul mecanic, care puteau la un mo­ment dat sa se intoarca impotriva lui; cit despre ceilalti, Pen, Gripper, Clifton, Waren, dinsii planuiau in mod deschis revolta; voiau sa-i atraga si pe tovarasii lor si sa forteze vasul Forward sa se inapoieze in Anglia.
Hatteras isi dadu seama ca n-ar mai putea obtine de la acest echipaj rauvoi­tor, si mai ales istovit de oboseala, sa continue manevrele precedente. Timp de douazeci si patru de ore ramase in dreptul insulei Baring, fara sa inainteze nici macar un pas. in timpul acesta temperatura scadea, iar in luna iulie, la latitudi­nile acestea inalte, se si simtea influenta iernii ce se apropia. in ziua de 24, ter­mometrul cobori pina la douazeci si patru de grade Fahrenheit. Young-ice. gheata noua, se refacea in timpul noptii si capata o grosime de sase pina la opt linii; daca mai si ningea peste ea, ar fi putut sa ajunga in curind destul de rezistenta ca sa suporte greutatea unui om. Marea incepuse sa capete culoarea aceea murdara care anunta formarea primelor cristale.
Hatteras nu se insela asupra acestor semne alarmante; daca incepeau sa se as­tupe senalele, va fi silit sa ierneze in locul acesta, departe de tinta calatoriei sale si fara sa fi zarit macar marea aceea libera de care trebuie sa fi fost foarte aproape, tinind seama de rapoartele inaintasilor sai. El hotari, deci, orice s-ar fi intimplat, sa mearga inainte si sa cistige citeva grade spre nord; vazind ca nu pu­tea sa foloseasca nici vislele, cu un echipaj ajuns la capatul puterilor, nici velele, avind mereu vintul impotriva, ordona aprinderea focurilor la caldari.

 


Capitanul Hatteras - capitolul 1
Capitanul Hatteras - capitolul 2
Capitanul Hatteras - capitolul 3
Capitanul Hatteras - capitolul 4
Capitanul Hatteras - capitolul 5
Capitanul Hatteras - capitolul 6
Capitanul Hatteras - capitolul 7
Capitanul Hatteras - capitolul 8
Capitanul Hatteras - capitolul 9
Capitanul Hatteras - capitolul 10
Capitanul Hatteras - Capitolul 11
Capitanul Hatteras - Capitolul 12
Capitanul Hatteras - capitolul 13
Capitanul Hatteras - capitolul 14
Capitanul Hatteras - capitolul 15
Capitanul Hatteras - capitolul 16
Capitanul Hatteras - capitolul 17
Capitanul Hatteras - capitolul 18
Capitanul Hatteras - capitolul 19
Capitanul Hatteras - capitolul 20
Capitanul Hatteras - capitolul 21
Capitanul Hatteras - capitolul 22
Capitanul Hatteras - capitolul 23
Capitanul Hatteras - capitolul 24
Capitanul Hatteras - capitolul 25
Capitanul Hatteras - capitolul 26
Capitanul Hatteras - capitolul 27
Capitanul Hatteras - capitolul 28
Capitanul Hatteras - capitolul 29
Capitanul Hatteras - capitolul 30
Capitanul Hatteras - capitolul 31
Capitanul Hatteras - capitolul 32
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 1
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 2
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 3
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 4
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 5
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 6
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 7
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 8
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 9
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 10
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 11
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 12
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 13
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 14
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 15
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 16
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 17
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 18
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 19
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 20
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 21
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 22
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 23
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 24
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 25
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 26
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 27


Aceasta pagina a fost accesata de 1927 ori.