Capitanul Hatteras - capitolul 19

Capitanul Hatteras - capitolul 19

de Jules Verne


Partea Intai

Englezii la Polul Nord



Capitolul XIX

O BALENA LA ORIZONT



Golful Melville, desi usor navigabil, nu era lipsit de gheturi; se zareau ice-field-uri uriase care se intindeau pina la marginile orizontului; ici-colo apa­reau citeva ice-berg-uri, nemiscate insa si parca ancorate in mijlocul cimpurilor inghetate. Forward mergea cu toata presiunea prin senalele largi in care se misca usor. Vintul se schimba des, sarind brusc de la un punct al compasului la cela­lalt
caracterul schimbator al vintunlor in marile arctice e un fapt deosebit de in­teresant si, adesea, doar citeva minute distanta despart linistea desavirsita a marii de o furtuna dezordonata. E ceea ce i s-a intimplat lui Hatteras la 23 iunie, chiar in mijlocul uriasului golf.
Vinturile cele mai statornice bat, in general, dinspre banchiza catre marea li­bera si sint foarte reci. in ziua aceea, termometrul cobori cu citeva grade, vintul se muta spre sud si rafale uriase, trecind pe deasupra cimpurilor de gheata, se descotorosira de umezeala lor sub forma unei ninsori dese. Capitanul ordona imediat stringerea velelor cu care ajuta elicea, dar nu atit de repede, totusi, ca zburatorul sa nu fie smuls cit ai clipi din ochi.
Hatteras comanda manevrele cu cel mai deplin singe rece si nu parasi puntea in timpul furtunii; fu obligat sa fuga din fata vremii si sa se indrepte din nou spre apus. Vintul ridica valuri uriase in mijlocul carora se leganau gheturi de toate formele, smulse din ice-field-urile inconjuratoare; bricul era scuturat ca o jucarie, iar sfarimaturile pack-urilor se izbeau de coca lui; uneori se ridica perpendicular, in virful unui munte lichid; prova lui de otel, concentrind lumina difuza, stralu­cea ca o bara de metal incandescenta; apoi cobora intr-un abis, cufundindu-se in mijlocul virtejurilor de fum pe care le scotea, in timp ce elicea se invirtea in gol, afara din apa, cu un zgomot sinistru, si batea aerul cu bratele ei iesite la supra­fata. Ploaia, amestecata cu zapada, cadea in torente.
Doctorul nu putea sa scape o asemenea ocazie pentru a se uda pina la piele; ramase pe punte, prada acelei miscatoare admiratii pe care un savant o resimte in fata unui asemenea spectacol. Nici cel mai apropiat vecin nu i-ar fi putut auzi glasul; asadar, tacea si privea; dar, privind spectacolul, fu martorul unui fenomen bizar si caracteristic regiunilor hiperboreene.



Furtuna era circumscrisa intr-un spatiu restrins si nu se intindea pe mai mult de trei sau patru mile; intr-adevar, vintul care trece peste cimpurile de gheata isi pierde mult din putere si nu-si poate impinge prea departe violenta dezastruoasa; doctorul zarea din timp in timp, prin ceata risipita pe alocuri, un cer senin si o mare linistita, dincolo de ice-field-uri; era suficient ca Forward sa treaca prin se­riale, ca sa poata din nou sa navigheze linistit; numai ca risca sa fie zvirlit pe acele banchize mobile care se supuneau miscarii hulei. Totusi, Hatteras reusi, dupa citeva ore, sa-si conduca vasul pe o mare calma, in timp ce uraganul dez­lantuit cu turbare la orizont isi dadea ultima suflare la citeva ancabluri de For­ward.
Golful Melville nu mai avea aceeasi infatisare; sub influenta valurilor si a vin-tului, un mare numar de ghetari, desprinsi de coasta, erau tiriti spre nord, incru-cisindu-se si ciocnindu-se in toate directiile. Se puteau numara mai multe sute; dar golful e foarte larg si bricul ii evita cu usurinta. Spectacolul acestor mase plu­titoare, care, inegale ca viteza, pareau ca lupta intre ele pe acest urias cimp de curse,- era maret.
Doctorul era plin de entuziasm, cind Simpson, harponierul, se apropie de el si-i atrase . tentia asupra nuantelor schimbatoare ale marii; aceste nuante variau de la albastru intens la verde masliniu; lungi flsii se intindeau de la nord spre sud, avind intre ele linii de intersectie atit de distincte, incit se putea urmari linia lor de demarcatie pina departe, cit vedeai cu ochii. De asemenea, uneori, mari pinze de apa, transparente, apareau in prelungirea altor pinze cu totul opace.
- Ei bine, domnule Clawbonny, ce credeti despre aceasta ciudatenie? intreba Simpson.
- Cred, prietene, raspunse doctorul, ceea ce credea vinatorul de balene Sco-resby despre natura acestor ape atit de felurit colorate; ca apele albastre sint lip­site de acele miliarde de animale microscopice si de meduze, de care sint pline apele verzi; el a facut diverse experiente in legatura cu aceasta problema si-1 cred din toata inima.
- O, domnule, din culorile marii se mai poate trage si o alta concluzie.
- Adevarat?!
- Da, domnule Clawbonny, si, pe cinstea mea de harponier, daca Forward ar fi fost o nava baleniera, cred ca am fi avut o ocazie favorabila.
- Totusi, raspunse doctorul, nu zaresc nici cea mai mica balena.
- Bine, nu va trece mult si o vom vedea, v-o fagaduiesc! E un noroc extraor­dinar pentru un vinator de balene sa intilneasca asemenea benzi verzi la aceasta latitudine.
- si de ce? intreba doctorul, care arata un viu interes pentru observatiile fa­cute de oameni de meserie.
- Pentru ca in apele verzi, raspunse Simpson, se vineaza cele mai multe ba­lene.
- si care e cauza, Simpson?
- Pentru ca gasesc aici o hrana mai imbelsugata.
- Esti sigur?
- O! lucrul acesta l-am experimentat de o suta de ori, domnule Clawbonny in marea Baffin: nu vad de ce n-ar fi la fel in golful Melville.
- Fara indoiala ca ai dreptate.
- Iata, raspunse acesta, aplecindu-se peste bastingaj, priviti, domnule Claw­bonny.
- Ia te uita, raspunse doctorul, s-ar spune ca e dira unui vas!
- Ei bine, lamuri Simpson e o substanta grasa pe care o lasa balena in urma ei. Va rog sa ma credeti, animalul care a lasat-o trebuie sa fie pe-aproape!
Intr-adevar, atmosfera era incarcata de un miros caracteristic. Doctorul privi cu atentie suprafata marii si prorocirea harponierului nu intir-zie sa se indeplineasca. Vocea lui Foker se auzi de sus de pe catarg:
- O balena, striga el, o impinge vintul spre noi!




Toate privirile se indreptara in directia indicata; o tromba nu prea inalta, care tisni din mers, se zari la o mila de bric.
- Uite-o! uite-o! striga Simpson care, cu experienta ce o avea, nu putea sa se insele.
- A disparut!  raspunse doctorul.
- Am putea foarte bine s-o regasim daca ar fi nevoie, spuse Simpson, cu pa­rere de rau in glas.
Dar, spre marea lui mirare si desi nimeni n-ar fi indraznit sa i-o ceara, Hatte­ras dadu ordin sa fie echipata baleniera; era bucuros sa ofere echipajului sau aceasta distractie si chiar sa procure, cu acest prilej, citeva butoiase de ulei. Toti primira cu satisfactie permisiunea de a vina balena.
Patru marinari luara loc in baleniera; Johnson, la pupa, a fost insarcinat cu conducerea ei; Simpson statea cu harponul in mina. Doctorul n-a putut fi impie­dicat sa participe la expeditie. Marea era destul de linistita.
Baleniera se desprinse cu iuteala de bord si dupa zece minute se afla la o mila departare de bric.
Balena, care-si luase o noua provizie de aer, se scufundase din nou, dar reveni curind la suprafata si arunca la o inaltime de cincisprezece picioare amestecul de aburi si de mucozitati care tisneste prin narile sale.
- Acolo! acolo! facu Simpson indicind un punct la opt sute de iarzi de bale­niera.
Aceasta se indrepta in viteza spre animal iar bricul, zarindu-1 si el, se apropie tinind masinile la o presiune redusa.
Uriasul cetaceu disparea si reaparea, dupa bunul plac al valurilor, aratindu-si spatele negricios, asemanator cu o stinca esuata in plina mare; o balena nu inoata repede cind nu e urmarita, si aceasta se lasa lenes si nepasator leganata de valuri.
Baleniera se apropie in tacere, mergind pe linia apelor verzi, a caror opacitate impiedica animalul sa-si vada dusmanul. Spectacolul pe care-1 ofera o barcuta care ataca asemenea monstru e intotdeauna emotionant. Acesta putea sa tot aiba aproape o suta treizeci de picioare si nu rareori se intilnesc, intre paralelele sapte­zeci si doi si optzeci, balene a caror lungime depaseste o suta optzeci de picioare. Unii scriitori din vechime au vorbit chiar despre animale mai lungi de sapte sute de picioare; ele trebuie clasate insa printre speciile, asa-zis, imaginare.
In curind baleniera se gasi linga cetaceu. Simpson facu un semn cu mina, vis-lele se oprira si, invirtind harponul in mina, dibaciul marinar il arunca cu putere; unealta aceasta, prevazuta cu o sulita dintata, se infipse in stratul gros de gra­sime. Balena ranita batu apa cu coada si se scufunda. Imediat cele patru visle fura ridicate perpendicular; funia, legata de harpon si asezata la prova, se desfa­sura cu cea mai mare viteza si trase baleniera dupa ea, in timp ce Johnson o con­ducea cu dibacie.
Balena, in fuga ei, se indeparta de bric si inainta spre ice-berg-urile aflate in miscare; timp de o jumatate de ora ea goni in felul acesta; din cind in cind tre­buia udata funia harponului, ca sa nu ia foc prin frecare. Cind viteza animalului paru ca se incetineste, incepura sa traga incet de funie si s-o ruleze cu grija; ba­lena reaparu in curind la suprafata marii, batind apa cu coada ei uriasa; trombele de apa ridicate de ea cadeau din nou ca o ploaie violenta asupra balenierei. Aceasta se apropia in viteza; Simpson apucase o lance lunga si se pregatea sa se lupte cu animalul corp la corp.
Dar balena porni cu toata iuteala printr-un senal aflat intre doi munti de gheata. Urmarirea devenea extrem de periculoasa.
- Drace! exclama Johnson.
- inainte! inainte! Curaj, prieteni! striga Simpson, cuprins de furia vinatorii. Balena e a noastra.
- Dar n-o putem urmari printre ice-berg-uri, raspunse Johnson, tinind baleniera in loc.
- Ba da! Ba da! starui Simpson.
- Nu! Nu! se impotrivira citiva marinari.
- Ba da! ripostara ceilalti.
In timpul discutiei, balena intrase intre cei doi munti plutitori pe care hula si vintul tindeau sa-i uneasca.
Baleniera remorcata era amenintata sa fie tirita in acest senal periculos, cind Johnson, avintindu-se in fata cu un topor in mina, taie funia.
Era si timpul; cei doi munti se ciocnira cu o putere irezistibila, zdrobind intre ei nefericitul animal.
- Pierduta! exclama Simpson.
- Salvati! raspunse Johnson.
- Pe legea mea! spuse doctorul, care nici nu clipise macar, asa ceva merita osteneala sa fie vazut!




Forta de zdrobire a acestor ghetari este uriasa. Balena tocmai cazuse victima unui accident care se repeta des prin marile acestea. Scoresby povesteste ca, in decursul unei singure veri, treizeci de balene au pierit in felul acesta in golful Baf­fin; el a vazut un vas cu trei catarge turtit intr-un minut intre doua uriase ziduri de gheata care, apropiindu-se unul de celalalt cu o iuteala infricosatoare, il facura sa dispara fara urma, cu incarcatura si echipaj, cu tot. Alte doua vase, sub ochii lui, fura strapunse dintr-o parte intr-alta, ca de niste lovituri de lance, de gheturi ascutite, mai lungi de o suta de picioare, care se intilnira dupa ce au trecut prin" scindurile bordajului.
Dupa citeva minute, baleniera acosta linga bric si-si relua locul obisnuit de pe punte.
- E o lectie, spuse Shandon cu glas tare, pentru neprevazatorii care se aven­tureaza prin senale.
 



Capitanul Hatteras - capitolul 1
Capitanul Hatteras - capitolul 2
Capitanul Hatteras - capitolul 3
Capitanul Hatteras - capitolul 4
Capitanul Hatteras - capitolul 5
Capitanul Hatteras - capitolul 6
Capitanul Hatteras - capitolul 7
Capitanul Hatteras - capitolul 8
Capitanul Hatteras - capitolul 9
Capitanul Hatteras - capitolul 10
Capitanul Hatteras - Capitolul 11
Capitanul Hatteras - Capitolul 12
Capitanul Hatteras - capitolul 13
Capitanul Hatteras - capitolul 14
Capitanul Hatteras - capitolul 15
Capitanul Hatteras - capitolul 16
Capitanul Hatteras - capitolul 17
Capitanul Hatteras - capitolul 18
Capitanul Hatteras - capitolul 19
Capitanul Hatteras - capitolul 20
Capitanul Hatteras - capitolul 21
Capitanul Hatteras - capitolul 22
Capitanul Hatteras - capitolul 23
Capitanul Hatteras - capitolul 24
Capitanul Hatteras - capitolul 25
Capitanul Hatteras - capitolul 26
Capitanul Hatteras - capitolul 27
Capitanul Hatteras - capitolul 28
Capitanul Hatteras - capitolul 29
Capitanul Hatteras - capitolul 30
Capitanul Hatteras - capitolul 31
Capitanul Hatteras - capitolul 32
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 1
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 2
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 3
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 4
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 5
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 6
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 7
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 8
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 9
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 10
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 11
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 12
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 13
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 14
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 15
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 16
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 17
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 18
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 19
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 20
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 21
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 22
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 23
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 24
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 25
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 26
Capitanul Hatteras - Partea 2 - Capitolul 27


Aceasta pagina a fost accesata de 1868 ori.
{literal} {/literal}