800 de leghe pe Amazon - Partea a doua - Cercetarile continua
de Jules Verne
A doua zi, 27 august, Benito il lua pe Manoel deoparte si-i spuse:
— Cercetarile noastre de ieri au fost zadarnice. Daca astazi vom continua cu aceleasi mijloace, tot n-o sa ajungem la rezultate mai bune!
— Cu toate acestea, trebuie sa incercam, raspunse Manoel.
— Da, continua Benito, dar, daca nu vom izbuti sa gasim trupul lui Torres, ai putea sa-mi spui de cit timp e nevoie pentru a se ridica la suprafata apei?
— Daca Torres ar fi cazut viu in apa, si nu in urma unei morti violente, ar fi trebuit sa treaca cinci pina la sase zile. Dar pentru ca s-a scufundat dupa ce fusese
lovit de moarte, s-ar putea sa se iveasca in doua-trei zile.
Se cuvine sa dam lamuriri cu privire la raspunsul lui Manoel. Orice pm cazut in apa poate pluti, daca exista un echilibru intre densitatea corpului sau si cea a masei lichide. E vorba, bineinteles, de o persoana care nu stie sa inoate. in asemenea imprejurari, daca corpul se lasa acoperit de apa in intregime, tinind afara doar gura si nasul, el va pluti. Dar, de obicei, nu se intimplâ astfel. Prima miscare a celui ce se ineaca este de a iesi cit mai mult deasupra, apoi isi salta capul, ridica bratele, si aceste parti ale trupului, nemaifiind acoperite de lichid, nu-si mai pierd partea de greutate pe care ar fi pierdut-o daca ar fi fost scufundate. De aici rezulta un plus de greutate si o scufundare totala. Apa patrunde prin gura in plamini, ia locul aerului cu care erau plini, si trupul se duce la fund.
Dimpotriva, daca omul e mort atunci cind cade in apa, el nu mai poate face miscarile de care am vorbit si, daca se scufunda, apa nu-i umple atit de mult plamini, de vreme ce nu mai incearca sa respire, astfel ca poate sa iasa mai repede la suprafata.
Manoel avea deci dreptate cind facea deosebire intre cazul cind omul a cazut viu in apa sau mort. in prima imprejurare, intoarcerea la suprafata este mai anevoioasa decit in cea de a doua.
In ceea ce priveste ridicarea unui trup la suprafata, dupa o scufundare mai mult sau mai putin indelungata, ea se datoreaza descompunerii care emana gaze, ducind la umflarea tesuturilor celulare; volumul corpului se mareste fara sa creasca in greutate, devenind astfel mai putin greu decit apa dislocata si asigurindu-si conditiile necesare pentru plutire.
— Asadar, repeta Manoei, cu toate ca imprejurarile sint de partea noastra, de vreme ce Torres nu mai traia cind a cazut in fluviu, daca descompunerea n-a fost cumva intirziata de niste factori neprevazuti, trupul lui tot nu se va putea ivi in mai putin de trei zile.
— Dar stii prea bine ca nu putem astepta trei zile! raspunse Benito. Trebuie sa reluam cercetarile, dar cu alte mijloace.
— Ce vrei sa faci ?
— Sa ma bag eu insumi pina in fundul apei. Sa caut cu ochii si cu miinile mele...
— Poti sa te scufunzi de o suta, chiar de o mie de ori! Fie! Socotesc si eu, la fel ca tine, ca astazi va trebui sa incepem cercetarea directa, sa nu mai lucram orbeste, cu draga si prajina cu care putem doar sa pipaim. stiu, de asemenea, ca nu avem ragaz sa asteptam trei zile! Dar sa te scufunzi, sa iesi la suprafata, sa cobori din nou, toate astea iti dau un rastimp prea scurt pentru cercetare. Nu, ar fi prea putin, n-ar folosi la nimic si s-ar putea sa dam gres pentru a doua oara!
— Te-ai gindit cumva la un mijloc mai sigur? intreba Benito, cu ochii atintiti asupra prietenului sau.
— Asculta-ma. Exista o imprejurare de-a dreptul providentiala, care ne-ar putea veni intr-ajutor!
— Spune-o, hai spune-o!
— Ieri, pe cind treceam prin Manao, am vazut ca se lucra la o reparatie a cheiului pe malul lui Rio Negro. Aceste lucrari subacvatice se fac cu ajutorul costumului de scafandru. Sa imprumutam, sa inchiriem sau sa cumparam cu orice pret aparatul acesta si vom avea astfel posibilitatea sa ne continuam cercetarile in conditii mai bune!
— Atunci sa-i instiintam pe Araujo, Fragoso si pe ceilalti si sa pornim!
Pilotul si barbierul fura pusi la curent cu hotaririle luate, potrivit planului gindit de Manoel. Stabilira ca ei si indienii sa se duca cu ambarcatiunile la barajul Frias si sa-i astepte pe cei doi tineri acolo.
Manoel si Benito debarcara fara zabava si se dusera pe cheiul din Manao. Oferira sefului de lucrari o suma atit de mare, incit acesta se grabi sa le puna la dispozitie pentru toata ziua costumul de scafandru.
— Doriti si un om de-al meu ca sa va ajute ?
— Pe seful de echipa si citiva muncitori care sa minuiasca pompa de aer, raspunse Manoel.
— Dar cine va imbraca costumul ?
— Eu, zise Benito.
— Chiar tu, Benito?! striga Manoel.
— Da, eu!
Orice staruinta ar fi fost zadarnica. Dupa un ceas, pluta cu pompa si toate cele trebuincioase ajunse in locul unde asteptau ceilalti.
Se stie din ce este alcatuit un costum de scafandru, care-ti ingaduie sa cobori sub apa, sa ramii acolo un timp oarecare, fara a-ti stinjeni citusi de putin functionarea plaminilor. Cel care se scufunda imbraca un vesmint impermeabil, din cauciuc, avind la picioare niste talpici de plumb, care asigura pozitia verticala in mijlocul apei. Pe gulerul vesmintului, la inaltimea gitului, este prins un cerc de alama de care este atasata o sfera metalica, avind partea din fata din sticla. Capul scufundatorului se inchide in aceasta sfera si se poate misca in voie. De sfera sint prinse doua tevi: una foloseste la evacuarea aerului expirat de care plaminii nu mai au nevoie, Cealalta este in legatura cu o pompa minuita pe pluta, ce trimite aerul proaspat pentru respiratie. Cind scafandrul are de lucru in acelasi loc, pluta ramine nemiscata deasupra lui; daca trebuie sa umble incoa si-ncolo pe fundul apei, este urmat de pluta sau se tine el dupa pluta, potrivit celor stabilite intre el si echipa.
Vesmintele scafandrului din ziua de azi sint foarte bine puse la punct si-s mai putin primejdioase decit odinioara. Cel care se scufunda se obisnuieste destul de
usor cu excesul de presiune din masa lichida. Ar fi fost de temut doar intilnirea cu vreun caiman prin adincimi. Dar, asa cum spusese Araujo, nici una din amfibiile astea nu se aratase in ajun, si se mai stie ca lor le plac mai mult apele negre ale afluentilor Amazonului. Dealtfel, in caz de primejdie, scafandrul are la indemina sfoara unui clopotel asezat pe pluta si, la cel mai mic clinchet, poate fi tras repede afara.
Linistit, ca totdeauna cind avea de dus la indeplinire o hotarire luata, Benito imbraca vesmintul; capul lui intra in sfera metalica; lua in mina un fel de spanga din fier, buna de scotocit cu ea prin ierburile si ramasitele adunate pe fundul apei, si, la un semn al lui, fu lasat in apa.
Obisnuiti cu astfel de lucrari, oamenii de pe pluta incepura de indata sa minuiasca pompa de aer, in vreme ce, sub comanda lui Araujo, patru indieni impingeau usor cu prajinile jangada in directia stabilita.
Cele doua pirogi, una condusa de Fragoso, alta de Manoel, cu cite doi vislasi, insoteau pluta, gata sa se repeada inainte sau inapoi, daca Benito ar fi gasit trupul lui Torres si l-ar fi adus la suprafata.
800 de leghe pe Amazon - Vanatorul de sclavi
800 de leghe pe Amazon - Hot si pagubas
800 de leghe pe Amazon - Familia Garral
800 de leghe pe Amazon - Sovaieli
800 de leghe pe Amazon - Amazonul
800 de leghe pe Amazon - O padure intreaga culcata la pamint
800 de leghe pe Amazon - Pe firul unei liane
800 de leghe pe Amazon - Jangada
800 de leghe pe Amazon - In seara de 5 iunie
800 de leghe pe Amazon - De la Iquitos la Pevas
800 de leghe pe Amazon - De la Pevas la frontiera
800 de leghe pe Amazon - Fragoso la lucru
800 de leghe pe Amazon - Torres
800 de leghe pe Amazon - Coborind mai departe
800 de leghe pe Amazon - La vale, mereu la vale
800 de leghe pe Amazon - Ega
800 de leghe pe Amazon - Un atac
800 de leghe pe Amazon - Prinzul de sosire
800 de leghe pe Amazon - Poveste veche
800 de leghe pe Amazon - Intre cei doi barbati
800 de leghe pe Amazon - Partea a doua - Manao
800 de leghe pe Amazon - Partea a doua - Primele clipe
800 de leghe pe Amazon - Partea a doua - O intoarcere in trecut
800 de leghe pe Amazon - Partea a doua - Dovezi morale
800 de leghe pe Amazon - Partea a doua - Dovezi materiale
800 de leghe pe Amazon - Partea a doua - Ultima lovitura
800 de leghe pe Amazon - Partea a doua - Hotarari
800 de leghe pe Amazon - Partea a doua - Primele cercetari
800 de leghe pe Amazon - Partea a doua - Cercetarile continua
800 de leghe pe Amazon - Partea a doua - O lovitura de tun
800 de leghe pe Amazon - Partea a doua - Ce se afla in cutie
800 de leghe pe Amazon - Partea a doua - Documentul
800 de leghe pe Amazon - Partea a doua - In care e vorba despre cifre
800 de leghe pe Amazon - Partea a doua - La voia intamplarii
800 de leghe pe Amazon - Partea a doua - Ultimele stradanii
800 de leghe pe Amazon - Partea a doua - Se iau hotarari
800 de leghe pe Amazon - Partea a doua - Ultima noapte
800 de leghe pe Amazon - Partea a doua - Fragoso
800 de leghe pe Amazon - Partea a doua - Crima din Tijuco
800 de leghe pe Amazon - Partea a doua - Amazonul de jos
Aceasta pagina a fost accesata de 1642 ori.