800 de leghe pe Amazon - Partea a doua - Dovezi morale

de Jules Verne

Mandatul de arestare impotriva lui Joam Dacosta, zis Joam Garral, fusese emis de loctiitorul judecatorului Ribeiro, care urma sa indeplineasca functia de magistrat in provincia Amazoanelor pina la numirea unui nou judecator.
Acest loctiitor se numea Vicente Jarriquez. Era un omulet posac, pe care cei patruzeci de ani de activitate in magistratura nu-l facusera deloc binevoitor fata de impricinati. Se ocupase de atitea cazuri de felul acesta, judecase si condamnase atitia raufacatori, incit nevinovatia unui inculpat, oricare ar fi fost el, i se parea din capul locului imposibila. Desigur, nu judeca altfel decit ii dicta constiinta, dar constiinta lui, foarte inchistata, nu se lasa induplecata de intimplariie din timpul interogatoriului sau de argumentele apararii. Ca multi alti presedinti de curte cu juri, el era potrivnic ingaduintei juratilor, si cind un impricinat ajungea in fata lui, dupa ce trecuse mai intii prin furcile anchetei, instructiei, cercetarilor, avea convingerea ca acesta era de zece ori mai vinovat decit parea.
Totusi, Jarriquez nu era un om rau. Nervos, agitat, vorbaret, cu mintea ascutita, arata destul de ciudat cu capul lui mare pe trupul mic, cu o claie de par ce-ar fi putut sta alaturi de perucile de pe vremuri, cu ochii lui stralucitori, a caror privire era uimitor de patrunzatoare, nasul ascutit, cu care ar fi putut gesticula daca ar fi avut articulatie, urechile departate ca pentru a prinde si mai bine tot ce se spunea, chiar dincolo de raza aparatului sau auditiv, cu degetele care bateau neincetat darabana in masa de la tribunal, de parca facea exercitii mute la pian, cu trunchiul prea lung pentru picioarele lui scurte, pe care le incrucisa si le desfacea
fara astimpar atunci cind trona in fotoliul de magistrat.
In viata particulara, judecatorul Jarriquez, holtei indaratnic, isi parasea cartile de drept doar pentru masa, pe care nu o dispretuia defel, pentru jocul de carti, care-i placea foarte mult, pentru cel de sah, unde era socotit maestru, si mai ales pentru dezlegarea enigmelor, saradelor, anagramelor, logogrifelor si altele de acest fel, cu care, asemeni multor magistrati din Europa — adevarat sfinx prin vocatie si meserie — isi petrecea cea mai mare parte din timpul sau liber.
Dupa cum se vede, era un om destul de neobisnuit, iar Joam Dacosta avea mult de pierdut prin moartea judecatorului Ribeiro, de vreme ce cauza lui trecea in
miinile acestui magistrat cu care nu era lesne sa ai de-a face.
Dealtfel, in cazul de fata, sarcina lui Jarriquez era mult usurata. Nu trebuia sa faca pe anchetatorul, nici sa conduca dezbaterile, sa determine sentinta, sa ceara
aplicarea articolelor din Codul penal, in sfirsit, nu trebuia sa dea nici o condamnare. Din nefericire pentru fermierul din Iquitos, noianul acesta de formalitati nu mai era necesar. Joam Dacosta fusese arestat, judecat, osindit, cu douazeci si trei de ani in urma, pentru crima de la Tijuco, termenul de prescriptie nu trecuse inca, nu se putea introduce nici o cerere de comutare a pedepsei, nici o cerere de gratiere nu putea fi primita. Asa stind lucrurile, nu raminea decit sa i se stabileasca identitatea, si dupa sosirea ordinului de executie de la Rio de Janeiro, justitia n-avea decit sa-si urmeze cursul.
Dar fara-ndoiala ca Joam Dacosta isi va striga nevinovatia, va spune ca fusese condamnat pe nedrept. Datoria magistratului, oricare i-ar fi fost parerea personala, era sa-l asculte. Raminea de vazut ce dovezi va aduce osinditul. si daca nu le putuse prezenta in fata primilor judecatori, era oare in masura sa le aduca acum?
Acesta urma sa fie rostul interogatoriului. Trebuie sa recunoastem totusi ca nu prea se intimpla ca un condamnat, aflat la adapost in strainatate, sa paraseasca de bunavoie totul si sa se prezinte in fata justitiei, de care, dupa cum il invatase trecutul, ar fi trebuit sa se teama, si ca faptul acesta era menit sa stirneasca chiar si interesul unui magistrat care a vazut atitea in cariera sa judecatoreasca. Era oare din partea osinditului din Tijuco, obosit de viata, o prostie sfruntata, sau pornirea unei constiinte care vrea cu orice pret sa puna capat nedreptatii ? Trebuie sa recunoastem ca problema era cu totul neobisnuita.
A doua zi dupa arestarea lui Joam Dacosta, judecatorul Jarriquez se duse deci la inchisoarea din strada Dumnezeu-Fiul unde fusese intemnitat prizonierul. Inchisoarea fusese pe vremuri manastire de misionari, ridicata pe malul unuia din principalele canale ale orasului. Celor care odinioara se inchideau de buna
voie in aceasta cladire, prea putin facuta pentru noua ei destinatie, le urmasera detinutii fara voie, de astazi. incaperea in care sta Joam Dacosta nu arata ca una din celulele triste ale inchisorilor moderne. O fosta chilie de calugar, cu o fereastra fara obloane, dar cu gratii, ce dadea spre un teren viran, o banca intr-un colt, un fel de pat intr-altul, citeva obiecte grosolane altceva nimic.
Din aceasta camera fu scos Joam Dacosta, in acea zi de 25 august, pe la ceasurile unsprezece dimineata si dus la interogatoriu in fosta sala de mese a manastirii.
Judecatorul Jarriquez se afla acolo, in fata biroului, cocotat pe scaunul lui inalt, cu spatele la fereastra, pentru ca figura sa-i ramina in umbra, in timp ce a detinutului va fi in plina lumina. Grefierul se asezase la un capat al mesei, cu pana dupa ureche, cu nepasarea caracteristica acestor slujbasi ai legii, gata sa astearna pe hirtie intrebarile si raspunsurile. Joam Dacosta fu adus in sala si, la un semn al magistratului, paznicii care-l insotisera iesira afara.
Judecatorul Jarriquez il privi indelung pe acuzat. Acesta se inclinase in fata lui si-si luase o atitudine demna, nici sfidatoare, nici umila, asteptind sa i se puna
intrebari ca sa raspunda.
— Numele dumitale? intreba judecatorul Jarriquez.
— Joam Dacosta.
— Virsta?
— Cincizeci si doi de ani.
— Unde ai locuit ?
— in Peru, satul Iquitos.
— Sub ce nume ?
— Sub numele de Garral, numele mamei mele.
— si pentru ce purtai acest nume ?
— Pentru ca vreme de douazeci si trei de ani am cautat sa scap de urmarirea justitiei braziliene.
Raspunsurile erau atit de limpezi si vadeau intr-atit hotarirea lui Joam Dacosta de a-si marturisi in intregime trecutul si prezentul, incit judecatorul Jarriquez, neobisnuit cu asemenea manifestari, isi inalta si mai mult nasul decit o facea de obicei.
— si pentru ce anume te-ar fi putut urmari justitia braziliana?
— Pentru ca in 1826 fusesem condamnat la pedeapsa capitala, in legatura cu diamantele din Tijuco.
— Prin urmare recunosti ca dumneata esti Joam Dacosta?
— Sint Joam Dacosta.
Raspunsurile veneau calme si firesti. De aceea, ochii mititei ai judecatorului Jarriquez, ascunzindu-se sub pleoape, pareau ca spun: "Iata o afacere care n-o sa-
mi dea bataie de cap!"
Numai ca avea sa vina clipa cind trebuia sa puna vesnica intrebare ce aducea vesnic acelasi raspuns din partea acuzatilor, de orice categorie ar fi fost, prin care
acestia isi sustineau nevinovatia.
Degetele judecatorului incepusera sa bata incet darabana in masa.
— Joam Garral, cu ce te indeletnicesti dumneata la Iquitos?-
— Sint fermier, raspunse acesta, si ma indeletnicesc cu organizarea si supravegherea unei gospodarii agricole destul de mari.
— Si treburile merg bine ?
— Foarte bine.
— De cind ai plecat de la ferma ?
— De aproape noua saptamini.
— Din ce pricina ?
— in privinta asta, domnule, n-am dat pina acum nimanui adevarataexplicatie.
— Dar ce-ai spus ?
— Ca doresc sa supraveghez transportul pe Amazon al unei plute cu lemne si al altor marfuri.
— Asa! facu judecatorul Jarriquez. si,ma rog, care era adevarata pricina a plecarii dumitale?
Punind aceasta intrebare, isi zicea: "in sfirsit, intram acum pe fagasul tagaduirilor si al minciunilor!"
— Adevarata pricina, raspunse deschis Joam Garral, era hotarirea mea de a ma preda justitiei tarii mele!
— Sa te predai! striga judecatorul, sarind ca ars din fotoliu. Sa te predai asa...de buna voie?...
— De buna voie!
— si pentru ce ?
— Pentru ca ma saturasem de viata asta de minciuna, de nevoia de a trai sub un nume fals; de neputinta de a le da sotiei si copiilor mei numele lor adevarat; in
sfirsit, domnule, pentru ca...
— Pentru ca?
— Sint nevinovat!
"La asta ma si asteptam!" isi spuse in sinea lui, iritat,judecatorul Jarriquez. si in timp ce degetele-i bateau un mars mai iute, ii facu un semn din cap lui Joam Dacosta, ceea ce insemna: "Hai! da-i drumul, spune-ti povestea! O stiu eu prea bine, dar n-am sa te impiedic s-o repeti dupa cum ti-e voia!"
Joam Dacosta nu se insela asupra atitudinii prea putin binevoitoare a magistratului, dar nu o lua in seama. isi povesti deci intreaga viata, vorbi fara inflorituri, cu aceeasi liniste de la inceput, fara sa scape nimic din imprejurarile dinaintea sau de dupa condamnarea sa. Nu starui prea mult asupra vietii respectabile pe care o dusese de la evadarea din inchisoare, nici asupra indatoririlor sale de cap de familie, de sot si parinte, pe care si le indeplinise cu cinste. Starui doar asupra unui singur fapt, acela de a fi venit la Manao, nesilit de nimeni, sâ ceara revizuirea procesului, sa i se recunoasca nevinovatia.
Judecatorul Jarriquez, care se astepta, fireste, la asemenea raspuns din partea oricarui impricinat, nu-l intrerupse. Se multumea doar sa inchida si sa deschida
plictisit ochii, ca omul care asculta pentru a suta oara aceeasi poveste, iar cind Joam Dacosta ii puse pe masa memoriul pe care-l intocmise, nu facu nici o miscare ca sa-l ia.
— Ai ispravit? intreba judecatorul.
— Da, domnule.
— si dumneata vrei sa ma faci sa cred ca n-ai plecat din Iquitos decit pentru a veni sa ceri revizuirea judecatii?
— N-am avut alt scop, domnule.
— Cine mi-o poate dovedi ? Cine-mi dovedeste ca, fara denuntul in urma caruia ai fost arestat, te-ai fi predat?
— in primul rind acest memoriu, raspunse Joam Dacosta.
— Dar memoriul era in miinile dumitaie si nimic nu ma poate convinge ca l-ai fi depus daca n-ai fi fost arestat.
— Exista totusi, domnule, o hirtie care nu se afla in miinile mele si care nu mai poate fi pusa la indoiala.
— Care anume ?
— Scrisoarea pe care am trimis-o predecesorului dumneavoastra, judecatorului Ribeiro, scrisoare care-i vestea sosirea mea apropiata.
— Cum?! I-ai scris?...
— Da, si aceasta scrisoare, care trebuie sa fi ajuns la domiciliul sau, nu poate intirzia sa va fie inminata.
— Sa fie oare asa? zise judecatorul Jarriquez, cam neincrezator. I-ai scris judecatorului Ribeiro?...
— inainte de a fi judecatorul suprem al acestei provincii, raspunse Joam Dacosta, judecatorul Ribeiro era avocat la Villa-Rica. M-a aparat in procesul de la Tijuco. El nu punea la indoiala nevinovatia mea. A facut totul ca sa ma salveze. Douazeci de ani mai tirziu, cind a ajuns seful justitiei din Manao, l-am incunostiintat cine eram, unde ma aflam, ce voiam sa incerc. Convingerea lui in ceea ce ma privea ramasese neschimbata si, sfatuit de el, am parasit ferma si am venit sa-mi caut dreptatea. Dar moartea l-a raspus pe neasteptate, si poate ca sint pierdut, domnule, daca nu-l regasesc in judecatorul Jarriquez pe judecatorul Ribeiro!
Atins direct, magistratul fu cit pe-aci sa izbucneasca, impotriva tuturor normelor statornicite in meseria sa: dar izbuti sa se stapineasca.
— Asta-i prea de tot, prea de tot!
La drept vorbind, judecatorul Jarriquez avea inima impietrita, astfel ca era la adapost de orice surpriza. In clipa aceea intra in sala un paznic si aduse un plic inchis, adresat magistratului.
Acesta rupse pecetea si scoase din plic o scrisoare. O deschise, o citi, nu fara sa-si incrunte sprincenele, apoi spuse:
— Joam Dacosta, n-am de ce sa-ti ascund ca este chiar scrisoarea trimisa de dumneata judecatorului Ribeiro. Nu incape deci nici o indoiala asupra celor spuse de dumneata in privinta asta. Nu trebuie sa va indoiti!
— Ehei, Joam Dacosta, raspunse iute judecatorul Jarriquez, dumneata sustii ca esti nevinovat; dar toti impricinatii fac la fel! La urma urmei or, dumneata nu te
sprijini decit pe prezumtii morale! Ai cumva o dovada materiala?
— Poate ca da, domnule, raspunse Joam Dacosta.
La aceste cuvinte, judecatorul Jarriquez sari de pe scaun. Asta le intrecea pe toate, si fu silit sa faca de doua sau de trei ori inconjurul incaperii ca sa-si vina in fire.







800 de leghe pe Amazon - Vanatorul de sclavi

800 de leghe pe Amazon - Hot si pagubas
800 de leghe pe Amazon - Familia Garral
800 de leghe pe Amazon - Sovaieli
800 de leghe pe Amazon - Amazonul
800 de leghe pe Amazon - O padure intreaga culcata la pamint
800 de leghe pe Amazon - Pe firul unei liane
800 de leghe pe Amazon - Jangada
800 de leghe pe Amazon - In seara de 5 iunie
800 de leghe pe Amazon - De la Iquitos la Pevas
800 de leghe pe Amazon - De la Pevas la frontiera
800 de leghe pe Amazon - Fragoso la lucru
800 de leghe pe Amazon - Torres
800 de leghe pe Amazon - Coborind mai departe
800 de leghe pe Amazon - La vale, mereu la vale
800 de leghe pe Amazon - Ega
800 de leghe pe Amazon - Un atac
800 de leghe pe Amazon - Prinzul de sosire
800 de leghe pe Amazon - Poveste veche
800 de leghe pe Amazon - Intre cei doi barbati
800 de leghe pe Amazon - Partea a doua - Manao
800 de leghe pe Amazon - Partea a doua - Primele clipe
800 de leghe pe Amazon - Partea a doua - O intoarcere in trecut
800 de leghe pe Amazon - Partea a doua - Dovezi morale
800 de leghe pe Amazon - Partea a doua - Dovezi materiale
800 de leghe pe Amazon - Partea a doua - Ultima lovitura
800 de leghe pe Amazon - Partea a doua - Hotarari
800 de leghe pe Amazon - Partea a doua - Primele cercetari
800 de leghe pe Amazon - Partea a doua - Cercetarile continua
800 de leghe pe Amazon - Partea a doua - O lovitura de tun
800 de leghe pe Amazon - Partea a doua - Ce se afla in cutie
800 de leghe pe Amazon - Partea a doua - Documentul
800 de leghe pe Amazon - Partea a doua - In care e vorba despre cifre
800 de leghe pe Amazon - Partea a doua - La voia intamplarii
800 de leghe pe Amazon - Partea a doua - Ultimele stradanii
800 de leghe pe Amazon - Partea a doua - Se iau hotarari
800 de leghe pe Amazon - Partea a doua - Ultima noapte
800 de leghe pe Amazon - Partea a doua - Fragoso
800 de leghe pe Amazon - Partea a doua - Crima din Tijuco
800 de leghe pe Amazon - Partea a doua - Amazonul de jos


Aceasta pagina a fost accesata de 1716 ori.