800 de leghe pe Amazon - De la Pevas la frontiera

de Jules Verne

In zilele urmatoare calatoria se desfasura fara nici o intimplare deosebita. Noptile erau atit de frumoase incit pluta era lasata in voia curentului, fara nici o intrerupere. Malurile pitoresti ale fluviului pareau ca trec pe linga ei, asemeni decorurilor de teatru ce se deplaseaza dintr-o parte in cealalta a scenei. Printr-un fel de iluzie  optica, cu care ochii se obisnuiau din ce in ce mai mult, se parea ca jangada statea pe loc intre doua tarmuri umblatoare.
Benito nu avu prilejul sa vineze pe maluri, deoarece mergeau fara nici un popas; dar vinatul fu inlocuit in chip fericit prin roadele pescuitului.
intr-adevar, prinsera tot felul de pesti gustosi — pacos, surubis, gamitanas, cu carne delicioasa, si niste calcani dintr-aceia lati, numiti «duridari», cu pintecul trandafiriu si cu spinarea neagra, inarmati cu tepi foarte otravitori. De asemenea, prinsera mii de candirus, un fel de somni mici, unii chiar microscopici, care au
transformat imediat in perinita de ace picioarele celui ce-a indraznit sa se aventureze prin locurile pe unde salasluiau.
Apele bogate ale Amazonului erau populate si de alte vietuitoare acvatice, care se tineau dupa jangada ceasuri intregi.
Printre ei, se numarau uriasii pira-rucus, lungi de zece-douaspre-zece picioare, inzauati in solzii lor mari cu margini singerii, dar a caror carne nu le place decit
indigenilor. Pe acestia nu-i vinau, dupa cum nu se legau nici de gratiosii delfini ce veneau cu sutele sa se zben-guiasca, lovind cu coada birnele plutei, jucindu-se
de jur imprejur, insufletind fluviul cu reflexe multicolore si tisnituri de apa, pe care refractia luminii le transforma in adevarate curcubee.
La 16 iunie, dupa ce ocolise cu bine citeva bulboane, apropiindu-se de maluri, jangada ajunse in dreptul insulei San-Pablo, iar a doua zi, pe-nserate, se opri in
satul Moromoros, asezat pe malul sting al Amazonului. Dupa douazeci si patru de ore, lasind in urma, pe malul drept, gurile riurilor Atacoari si Cocha, apoi
canalul de legatura cu lacul Cabello-Cocha, ea acosta in dreptul misiunii din Cocha.
Acolo era tinutul indienilor marahuas, cei cu plete lungi, cu gura impodobita de un fel de evantai din tepi de palmier, lungi de vreo saisprezece centimetri, ceea ce da chipului lor o expresie felina, facin-du-i sa semene — dupa spusele lui Paul Marcoy — cu tigrul, caruia ii admira indrazneala, puterea si viclenia.
impreuna cu acesti marahuas venira si citeva femei fumind din niste tigari pe care le tineau cu virful aprins intre dinti. Toti umblau aproape goi, asemeni regelui padurilor amazoniene.
Pe atunci misiunea din Cocha era condusa de un calugar franciscan, care dori sa-l vada pe parintele Passanha. Se nimerise ca in ziua aceea sa se serveasca pe pluta niste minca-ruri ce faceau cinste bucatariei indiene.
Traditionala supa cu ierburi aromatice, turta, care adesea inlocuieste in Brazilia piinea, pregatita din faina de manioc inmuiata in zeama de carne si suc de rosii; pasare umpluta cu orez, plutind intr-un sos facut din otet si din malagheta — un amestec de ierburi picante —, placinta cu scortisoara. Toate acestea erau cit se poate de imbietoare pentru un biet calugar, silit sa se multumeasca zilnic cu hrana saracacioasa de la parohie. Staruira cu totii sa ramina la masa, indeosebi Yaquita si fiica sa. Dar calugarul trebuia sa mearga la Cocha chiar in seara aceea, sa vada pe un indian bolnav. Multumi deci pentru ospitalitate si pleca, ducind cu el citeva daruri pentru credinciosii misiunii.
Vreme de doua zile pilotul Araujo avu mult de furca. Albia fluviului se largea din ce in ce; dar si insulele erau mai numeroase, iar curentul, stinjenit de aceste oprelisti, devenea mai tumultuos. Fu nevoie de multe masuri de prevedere ca sa se poata strecura printre insulele Caballo-Cocha, Tarapote si Cacao; opririle
devenira mai dese si navigatorii se vazura siliti in repetate rinduri sa elibereze pluta, amenintata sa se impotmoleasca. Toata lumea punea atunci umarul la
munca si, in imprejurarile acestea destul de grele, facura cunostinta, in seara de 20 iunie, cu Nuestra-Seiiora-de-Loreto.
Loreto este cel din urma oras peruan de pe malul sting al fluviului, inainte de granita braziliana. De fapt, nu e decit un sat alcatuit din vreo douazeci de case, adunate pe un tarm usor accidentat, cu colinele dintr-un pamint argilos.
Asezarea a fost intemeiata in 1770 de niste misionari iezuiti. Indienii ticumas, care traiesc prin tinuturile acestea in partea de nord a fluviului, sint bastinasi cu pielea rosie, cu parul des, cu fata brazdata de desene, aidoma lacului de pe o masa chinezeasca; barbati si femei poarta vesminte simple — niste fisii de bumbac in jurul salelor si pe piept. Acum n-au ramas mai mult de doua sute de suflete, pe malurile riului Atacoari, ramasita neinsemnata a unei natiuni puternice odinioara, sub cirmuirea unor capetenii destoinice.
La Loreto mai traiesc si citiva soldati peruani si vreo doi-trei portughezi, care fac negot cu tesaturi din bumbac, peste sarat si zarzaparilla. Benito cobori sa vada daca poate cumpara citeva baloturi din aceasta planta foarte cautata pe pietele Amazonului. Joam Garral, absorbit de munca lui de fiece clipa, nu puse piciorul pe pamint. Yaquita si fiica ei ramasera si ele pe pluta impreuna cu Manoel. Asta pentru ca tintarii din Loreto au o faima proasta ce-i indeparteaza pe vizitatori, care nu vor sa-si lase singele prada infricosatoarelor diptere.
Manoel le spusese cite ceva despre aceste insecte si vorbele lui erau de natura sa-ti taie pofta de a le infrunta intepaturile.
— Se spune, adauga el, ca cele noua specii care otravesc malurile Amazoanelor si-au dat intilnire in satul Loreto. Cred asta si nu vreau sa ma conving pe propria-mi piele. Draga Minha, acolo ai putea alege intre tintarul  cenusiu, parosul, laba-alba, piticul, trim-bitasul, fluierasul, arlechinul, urzicatorul, marele negru, sau mai degraba ei te-ar alege drept prada si te-ai intoarce aici de nerecunoscut! De fapt, eu cred ca aceste salbatice diptere pazesc mai bine granitele braziliene decit amaritii de soldati, jigariti si slabi, pe care i-am zarit pe mal.
— Dar daca totul are un rost in natura, intreba fata, tintarii la ce folosesc ?
— Sa-i faca fericiti pe entomologi, raspunse Manoel, si cred ca mi-ar fi greu sa gasesc o explicatie mai buna!
Ceea ce spunea Manoel despre tintarii din Loreto era foarte adevarat. Cind se intoarse pe bord, Benito avea obrazul si miinile plinede mii de puncte rosii, fara sa mai vorbim de larvele care-i patrunsesera pina la degetele picioarelor, cu toate ca era incaltat cu cizme.
— Sa plecam, sa plecam chiar acum! striga Benito. Daca nu, blestematele astea de insecte or sa se napusteasca asupra noastra si nu va fi chip de stat pe pluta!
— Si-o sa le mai caram dupa noi la Para, unde sint si asa prea multe! adauga Manoel.
Asadar, ca sa nu ramina peste noapte prin locurile acelea, jangada fu dezlegata de tarm si-si continua drumul purtata de curent.
De la Loreto, Amazonul coboara putin spre sud-est, intre insulele Arava, Cuyari si Urucutea. Jangada plutea atunci pe apele negre ale riujui Cajaru, amestecate cu apele albe ale Amazonului. in seara zilei de 23 iunie, dupa ce depasise acest afluent de pe malul sting, ea inainta lin de-a lungul marei insule Jahuma.
Apusul soarelui pe cerul limpede vestea una din acele frumoase nopti tropicale pe care nu le poti intilni in zonele temperate. O adiere calduta improspata aerul.
Luna avea sa se ridice in curind pe bolta instelata a cerului si sa inlocuiasca vreme de citeva ceasuri amurgul care lipseste in regiunile situate la aceste latitudini joase. Cit tine insa intunericul, stelele au o stralucire fara seaman. intinsa cimpie a Amazonului pare nemarginita ca o mare si la capetele acestei axe, lunga de peste doua sute de mii de miliarde de leghe, se ivea la nord diamantul unic al stelei polare, iar la sud, cele patru briliante ale Crucii Sudului. Copacii de pe malul sting si de pe insula Jahuma, pe jumatate ascunsi in intuneric, se profilau ca niste umbre negre. Aceste trunchiuri, sau mai degraba aceste coloane ale copahusului, cel cu coroana in forma de umbrela, sau aceste pilcuri de sandis din care se scoate un lapte dens si zaharat, despre care se spune ca te imbata ca si vinul, acesti vignaticos, inalti de douazeci si patru de picioare, cu. creasta tremurind la cea mai mica adiere, nu mai puteau fi recunoscuti decit dupa siluetele lor sterse.
Pasarile intonau ultimele triluri de seara: bentivis, care-si atirna cuiburile in trestiile de pe maluri; niambus, un fel de potirniche cu trilul alcatuit din patru note, armonios impreunate, pe care-l repeta imitatorii lumii pasaresti; kamichis cel cu vocea tinguitoare; pescarusul, al carui strigat raspunde ca un semnal ultimelor strigate ale consingenilor sai; canindul cu trimbita rasunatoare, arasul rosu, ce-si face culcus in frunzisul de jaquetibas, caruia noaptea ii stinge culorile minunate.
Pe jangada toti stateau la locul lor, odihnindu-se. La prova abia se zarea, invaluita in umbra, statura masiva a pilotului, stind in picioare. Echipa de cart, cu prajinile lungi pe umar, amintea de o tabara tatarasca. Pavilionul brazilian atirna la capatul catargului din fata plutei, iar adierea nu mai avea puterea nici cit sa-i fluture pinza.
La ceasurile opt, din clopotnita bisericutei se inaltara primele trei dangate ce vestesc rugaciunea de seara. Urmara apoi cite trei pentru primul si al doilea verset si slujba se incheie cu un sir de batai mai repezi ale micului clopot.
Totusi, intreaga familie ramasese pe veranda, la sfirsitul acestei zile de iunie, ca sa respire aerul mai racoros de afara. in fiecare seara era la fel; si in timp ce
Joam Garral, mereu tacut, se multumea sa asculte, tinerii sporovaiau veseli pina la ora cind mergeau la culcare.
— Ah, frumosul nostru fluviu, minunatul nostru Amazon! spunea fata cu un entuziasm neobosit fata de marele fluviu american.
— Un fluviu fara seaman, raspundea Manoel, caruia-i simt toata frumusetea!
Coborim acum pe el cum au facut, cu secole in urma, Orellana si La Condamine, si nu e de mirare ca ei l-au zugravit in culori atit de atragatoare.
— Putin exagerate! zise Benito.
— Fratioare, raspunse fata, nu vorbi de rau Amazonul nostru!
— Asta nu-nseamna ca-l vorbesc de rau, surioara, daca amintesc ca in jurul lui s-au urzit legende!
— intr-adevar, are multe legende, si atit de minunate! raspunse Minha.
— Ce fel de legende? intreba Manoel. Trebuie sa marturisesc ca ele n-au ajuns pina la Para, sau cel putin eu nu le-am auzit!
— Pai atunci ce va invata la scolile voastre din Belem? zise rizind fata.
— incep sa-mi dau seama ca nu ne invata mai nimic, raspunse Manoel.
— Ce spuneti, domnule! continua Minha, cu prefacuta seriozitate. Nu stiti, printre altele, ca o reptila uriasa, pe nume Minhocao, bintuie uneori Amazonul si ca apele fluviului se umfla sau scad, dupa cum sarpele intra sau iese din ele, atit este de mare!
— Ai vazut vreodata pe acest nemaipomenit Minhocao ? intreba Manoel.
— Vai, nu! raspunse Lina.
— Ce pacat! se crezu dator sa adauge Fragoso.
— si nu stii nici de Mae dAgua, adauga Minha, aceasta superba si temuta femeie ale carei priviri ii farmeca si-i tirasc in adinc pe nesabuitii care se uita la ea?
— Oh, sa stiti ca Mae d'Agua exista cu adevarat! striga naiva Lina. Se spune ca se plimba si pe maluri, dar ca dispare ca o sirena indata ce te apropii de ea!
— Ei bine, Lina, ii spuse Benito, prima oara cind ai s-o vezi,sa ma instiintezi si pe mine.
— Ca sa va inhate si sa va tirasca la fund ? Pentru nimic in lume, domnule Benito!
— Ea crede! exclama Minha.
Sint si multi oameni care cred in trunchiul din Manao! spuse atunci Fragoso, mereu gata sa vina in ajutorul Linei.
— Trunchiul din Manao? Ce-o mai fi si cu trunchiul din Manao? intreba Manoel.
— Domnule Manoel, raspunse Fragoso cu o seriozitate hazlie, se pare ca exista, sau mai degraba ca a existat odinioara un trunchi de turuma care, in fiecare an, la aceeasi vreme, cobora pe Rio-Negro, se oprea citeva zile la Manao  si pleca apoi la Para, poposind in fiecare port, unde bastinasii il impodobeau pios cu stegulete. Odata ajuns la Belem, se oprea, apoi facea cale-ntoarsa, urca pe Amazon, pe Rio-Negro, si se intorcea in padurea tainica de unde plecase. intr-o zi, niste oameni au vrut sa-l traga la tarm, dar fluviul s-a umflat minios si au trebuit sa se lase pagubasi. Alta data, capitanul unei corabii l-a agatat cu harponul si a incercat sa-l traga dupa el... si de data aceasta, fluviul s-a miniat si a rupt legaturile, astfel ca trunchiul a scapat ca prin minune!
— si ce s-a mai intimplat cu el? intreba tinara mulatra.
— Domnisoara Lina, se pare ca in ultima lui calatorie, in loc sa se intoarca pe Rio-Negro, a gresit drumul, a luat-o in sus pe Amazon si nu l-a mai vazut nimeni de atunci, raspunse Fragoso.
— Ah, daca l-am intilni noi! striga Lina.
— Daca o sa-l intilnim, o sa te asezam pe el, Lina; te va duce astfel in padurea tainica si vei trece si tu drept o naiada din basme.
— De ce nu ? raspunse zburdalnica fata.
— O multime de legende, zise atunci - Manoel, si marturisesc ca fluviul vostru le merita. Dar de el se leaga si intimplari adevarate, la fel de interesante. Eu stiu una si, daca nu mi-ar fi teama ca va intristez, caci este cu adevarat foarte trista, v-as istorisi-o.
— Oh, istorisiti, domnule Manoel! spuse Lina. imi plac atit de mult povestirile care te fac sa plingi!
— Plingi si tu, Lina? zise Benito.
— Da, domnule Benito, numai ca pling rizind!
— Atunci povesteste-ne-o, Manoel!
— Este povestea unei frantuzoaice care si-a trait nenorocirile pe aceste meleaguri, in secolul al XVIII-lea.
— Te ascultam, zise Minha.
— Sa incep, glasui Manoel. in 1744, in expeditia lor, cei doi savanti francezi, Bouguer si La Condamine, trimisi sa masoare un grad terestru mai jos de Ecuator, fura insotiti si de un astronom foarte cunoscut, care se numea Godin des Odonais. Dar Godin des Odonais nu pleca singur spre Lumea Noua; cu el pleca si tinara-i sotie, impreuna cu copiii, socrul si cumnatul sau. Toti calatorii ajunsera cu bine la Quito. Aici incepu pentru doamna des Odonais lantul nenorocirilor; in citeva luni pierdu citiva dintre copiii sai. Dupa ce-si termina misiunea, spre sfirsitul anului 1759, Godin des Odonais fu silit sa paraseasca Quito si sa plece la Cayenne. Ajuns in acest oras, dori sa-si aduca si familia; dar izbucnise intre timp razboiul si trebui sa ceara guvernului portughez o autorizatie de libera trecere pentru doamna des Odonais si ai sai. Este oare de crezut ? Se scursera mai multi ani fara sa capete autorizatia ceruta. In 1765, desperat de aceste intirzieri, Godin des Odonais se hotari sa faca
drumul inapoi, pe Amazon, ca sa-si gaseasca sotia la Quito; dar, cind sa plece, o boala venita pe neasteptate il impiedica sa-si puna planul in aplicare. intre timp interventiile lui fura luate in seama si doamna des Odonais afla in sfirsit ca regele Portugaliei, dindu-i autorizatia trebuincioasa, poruncise sa i se pregateasca o ambarcatie cu care sa poata cobori fluviul si sa ajunga la sotul sau. Totodata, o escorta primise ordinul sa o astepte in misiunile de pe Amazonul de Sus. Dupa cum veti vedea, doamna des Odonais era o femeie tare curajoasa. Ea porni fara nici o sovaiala, cu toate primejdiile unei asemenea calatorii, de-a lungul intregului  continent.
— Dar, Manoel, aceasta era datoria ei de sotie, zise Yaquita, nici eu n-as fi facut altfel!
— Doamna des Odonais, continua Manoel, pleca pe Rio Bambo, la sud de Quito, luind cu ea copiii, pe cumnatul sau si un doctor francez. Trebuiau sa ajunga la misiunile de la frontiera braziliana, unde urmau sa intilneasca ambarcatia si escorta. Calatoria decurge la inceput bine; ea se desfasoara pe cursul unor afluenti ai
Amazonului, pe care-i parcurg cu barca. Apoi greutatile incep sa se iveasca una cite una, odata cu primejdiile si oboseala, prin tinutul bintuit de varsat. Din cele
citeva calauze care primisera sa-i insoteasca, cea mai mare parte se facu nevazuta dupa citeva zile, si una dintre ele, ultima care le ramasese credincioasa, se ineca in Bobonasa, pe cind incerca sa-i vina intr-ajutor medicului francez. Pe jumatate sfarimata de stinci si de trunchiurile plutitoare, barca ajunse in curind de nefolosit. Trebuira atunci sa coboare pe uscat, si acolo, la marginea unei paduri de nepatruns, fura nevoiti sa-si faca niste colibe din frunze. Medicul se oferi sa mearga in cercetare impreuna cu un negru care nu voise niciodata sa se desparta de doamna des Odonais. Plecara amindoi. Sint asteptati zile de-a rindul... dar degeaba!... Nu se mai intorc! Intre timp hrana se imputineaza. Nefericitii incearca in zadar sa coboare pe riul Bobonasa, pe o pluta. Trebuie sa se intoarca in padure, si iata-i siliti sa umble pe jos, prin desisurile acelea aproape de nepatruns. Prea multa osteneala pentru bietii oameni! Cazura unul cite unul, cu toate ingrijirile curajoasei frantuzoaice. Dupa citeva zile, copiii, parintii, servitorii sint morti cu totii!
— Oh, nefericita femeie! suspina Lina.
— Doamna des Odonais este acum singura, continua Manoel. Se afla la mii de leghe de tinta ei, Oceanul! Nu mama e cea care-si continua drumul spre fluviu!...
Mama si-a pierdut copiii, i-a ingropat cu propriiie-i miini!... Acum e sotia care vrea sa-si revada sotul! Umbla zi si noapte fara ragaz si da in cele din urma de riul Bobonasa! Acolo e primita de indieni milosi care o insotesc pina la misiunile unde o asteapta escorta! Dar sosea singura, iar in urma ei popasurile din drum erau presarate cu morminte. Doamna des Odonais ajunse la Loreto pe unde am trecut si noi in urma cu citeva zile. Din satul acesta peruan cobori pe Amazon, cum facem si noi acum, si-si regasi in sfirsit sotul, dupa o despartire de nouasprezece ani!
— Biata femeie! zise fata.
— Mai ales biata mama! adauga Yaquita.
In clipa aceasta pilotul Araujo veni spre ei si zise:
— Joam Garral, iata-ne in fata insulei Ronda! Vom trece in curind frontiera!
— Frontiera! raspunse Joam.
Ridicindu-se in picioare, porni catre marginea plutei si privi indelung insulita Ronda, de care se spargea curentul fluviului. isi acoperi apoi fruntea cu mina ca pentru a-si alunga o amintire.
— Frontiera, sopti el plecindu-si capul, fara sa vrea.
Dar dupa o clipa statea iar cu fruntea sus, si expresia de pe chipul lui era cea a omului hotarit sa-si faca datoria pina la sfirsit.







800 de leghe pe Amazon - Vanatorul de sclavi

800 de leghe pe Amazon - Hot si pagubas
800 de leghe pe Amazon - Familia Garral
800 de leghe pe Amazon - Sovaieli
800 de leghe pe Amazon - Amazonul
800 de leghe pe Amazon - O padure intreaga culcata la pamint
800 de leghe pe Amazon - Pe firul unei liane
800 de leghe pe Amazon - Jangada
800 de leghe pe Amazon - In seara de 5 iunie
800 de leghe pe Amazon - De la Iquitos la Pevas
800 de leghe pe Amazon - De la Pevas la frontiera
800 de leghe pe Amazon - Fragoso la lucru
800 de leghe pe Amazon - Torres
800 de leghe pe Amazon - Coborind mai departe
800 de leghe pe Amazon - La vale, mereu la vale
800 de leghe pe Amazon - Ega
800 de leghe pe Amazon - Un atac
800 de leghe pe Amazon - Prinzul de sosire
800 de leghe pe Amazon - Poveste veche
800 de leghe pe Amazon - Intre cei doi barbati
800 de leghe pe Amazon - Partea a doua - Manao
800 de leghe pe Amazon - Partea a doua - Primele clipe
800 de leghe pe Amazon - Partea a doua - O intoarcere in trecut
800 de leghe pe Amazon - Partea a doua - Dovezi morale
800 de leghe pe Amazon - Partea a doua - Dovezi materiale
800 de leghe pe Amazon - Partea a doua - Ultima lovitura
800 de leghe pe Amazon - Partea a doua - Hotarari
800 de leghe pe Amazon - Partea a doua - Primele cercetari
800 de leghe pe Amazon - Partea a doua - Cercetarile continua
800 de leghe pe Amazon - Partea a doua - O lovitura de tun
800 de leghe pe Amazon - Partea a doua - Ce se afla in cutie
800 de leghe pe Amazon - Partea a doua - Documentul
800 de leghe pe Amazon - Partea a doua - In care e vorba despre cifre
800 de leghe pe Amazon - Partea a doua - La voia intamplarii
800 de leghe pe Amazon - Partea a doua - Ultimele stradanii
800 de leghe pe Amazon - Partea a doua - Se iau hotarari
800 de leghe pe Amazon - Partea a doua - Ultima noapte
800 de leghe pe Amazon - Partea a doua - Fragoso
800 de leghe pe Amazon - Partea a doua - Crima din Tijuco
800 de leghe pe Amazon - Partea a doua - Amazonul de jos


Aceasta pagina a fost accesata de 2067 ori.