800 de leghe pe Amazon - Familia Garral

de Jules Verne

Satul Iquitos se afla in apropierea malului sting al Amazonului, cam pe meridianul saptezeci si patru, in partea aceea a marelui fluviu care mai poarta inca numele de Maranon si a carui albie desparte Peru de republica Ecuador, la cincizeci si cinci de leghe spre rasarit de granita braziliana.
Iquitos a fost intemeiat de misionari, la fel cum au fost intemeiate toate ingramadirile acelea de colibe, catunuri sau tirgusoare, pe care le intilnim in bazinul Amazonului. Pina in anul saptesprezece al secolului nostru, indienii iquitos, care au fost intr-o vreme singurii lui locuitori, se retrasesera in interiorul provinciei, destul de secate in urma unei eruptii vulcanice, astfel ca se vazura siliti sa se statorniceasca pe partea stinga a Maranon-ului. Rasa lor se amesteca in curind cu cea a indienilor ticunas sau omaguas de pe marginea riului, astfel ca in Iquitos traieste acum o populatie amestecata, la care se adauga citiva spanioli si doua-trei familii de metisi.
Vreo patruzeci de colibe saracacioase, carora acoperisul de paie abia daca le da dreptul la aceasta denumire, iata intregul sat — dealtfel foarte pitoresc asezat pe
o terasa inaltata cu saizeci de picioare deasupra malurilor fluviului. O scara construita din trunchiuri de copaci, pusi de-a curmezisul, duce pina in sat si, datorita malului abrupt, el nu poate fi zarit de ochiul calatorului decit daca urca aceasta scara. Odata ajuns la inaltime, te trezesti in fata unei imprejmuiri alcatuite din arbusti si plante arborescente, legate intre ele prin funii de liane, deasupra carora se inalta din loc in loc coroanele unor bananieri si palmieri de cea mai frumoasa specie.
Pe vremea aceea indienii din Iquitos umblau aproape goi. Numai spaniolii si metisii purtau o camasa, un pantalon usor de pinza si o palarie de pai pe cap.
Duceau cu totii o viata tare grea, avind putine legaturi unii cu altii, si, daca se adunau uneori laolalta, o faceau atunci cind clopotul misiunii ii chema spre coliba darapanata care le slujea drept biserica.
Dar. daca in satul Iquitos conditiile de trai erau atit de inapoiate, dealtfel ca in cele mai multe catune de pe Amazonul de Sus, la o departare de mai putin de o
leghe in jurul fluviului intilneai pe acelasi mal o asezare prospera care intrunea toate elementele unui trai confortabil.
Era ferma lui Joam Garral, spre care se indreptau cei doi tineri dupa intilnirea lor cu pindarul de codru. Acolo, la o cotitura a fluviului, la confluenta cu Rio Nanay, larg de cinci sute de picioare, fusese intemeiata cu multi ani in urma aceasta ferma sau, ca sa folosim expresia din partea locului, aceasta «fazenda», aflata pe atunci in plina inflorire. in partea de nord era marginita de malul drept al riului Nanay, pe o distanta de o mila, iar spre rasarit se invecina, pe o distanta egala, cu marele
fluviu. La apus, mici cursuri de apa ce se varsau in Nanay si citeva lagune de intindere nu prea mare o desparteau de savana si de finetele rezervate pentru
pasune.
Aici isi gasise adapost Joam Garral in anul 1826 — cu douazeci si sase de ani inaintea perioadei in care incepe aceasta povestire — la proprietarul fazendei.
Portughezul acela, pe nume Magalhaes, nu se ocupa decit de exploatarea padurilor si ferma lui, de curind intemeiata, nu se intindea pe atunci decit pe o
jumatate de mila de-a lungul fluviului.
Magalhaes, ospitalier cu toti portughezii de odinioara, traia acolo impreuna cu fiica sa Yaquita, care de la moartea mamei sale luase in miini frinele gospodariei.
Magalhaes era un lucrator bun, rezistent la oboseala, dar lipsit de invatatura. Daca se pricepea sa-i conduca pe cei citiva sclavi ai sai si pe cei doisprezece indieni
tocmiti cu simbrie, se dovedea mult mai putin descurcaret in operatiunile dinafara ale mestesugului sau. Astfel, din lipsa de pricepere, ferma din Iquitos nu prospera
si afacerile negustorului portughez erau oarecum incurcate.
Asa stateau lucrurile cind s-a intilnit Joam Garral, pe atunci in virsta de douazeci si doi de ani, cu Magalhaes. Ajunsese prin partea locului sleit de puteri si fara nici un ban. Magalhaes il gasise aproape mort de foame si de oboseala in padurea invecinata. Avea o inima de om, portughezul. Nu-l intreba pe necunoscut dincotro venea, ci doar cu ce-i putea fi de folos. infatisarea nobila si mindra a lui Joam Garral, in ciuda starii lui de istovire, il impresionase. il lua la el, il puse pe picioare si-i oferi, la inceput pentru citeva zile, o ospitalitate care avea sa dureze toata viata.
Iata, asadar, in ce imprejurari isi facuse Joam Garral intrarea la ferma din Iquitos. De origine braziliana, Joam Garral n-avea familie si nici avere. Dupa spusele
lui, necazurile il silisera sa-si paraseasca patria, fara nici, o nadejde de intoarcere. ii ceru gazdei sale ingaduinta sa treaca sub tacere nenorocirile din trecut,
nenorociri pe cit de grave, pe atit de nemeritate. Ceea ce-si dorea el acum era o viata noua, o viata de munca. Pornise la intimplare, cu gindul sa se statorniceasca
la vreo ferma din interiorul tarii. Era cult si inteligent. Din toata infatisarea lui se raspindea un «nu stiu ce» care-l vestea pe omul sincer, cu ginduri cinstite si
drepte. Cucerit pe data, Magalhaes ii propuse sa ramina la ferma, unde ar fi avut posibilitatea sa contribuie cu ceea ce-i lipsea vrednicului fermier.
Joam Garral primi fara nici o sovaiala. Avusese intentia sa lucreze intr-un «seringal», exploatare de cauciuc, unde un muncitor harnic cistiga in perioada aceea cinci sau sase piastri pe zi; cu putin noroc, putea nadajdui sa ajunga patron; dar Magalhaes ii atrase atentia ca, desi plata era buna, in seringal-uri nu se gasea de lucru decit pe vremea recoltei, adica numai timp de citeva luni, ceea ce nu putea constitui o situatie stabila asa cum isi dorea tinarul.
Portughezul avea dreptate. Dindu-si seama de asta, Joam Garral intra in slujba la ferma, hotarit sa-i consacre toate puterile. Magalhaes n-a avut niciodata de ce sa regrete fapta lui buna. Afacerile lui se indreptara. Negotul cu lemne, pe care le transporta pe Amazon pina la Para, cunoscu dintr-o data mare dezvoltare, multumita lui Joam Garral. Fazenda nu intirzie sa se mareasca, intinzindu-se de-a lungul fluviului pina la confluenta cu Nanay. Casa fu transformata intr-o locuinta incintatoare, parter si etaj, inconjurata de o veranda, pe jumatate ascunsa de copaci minunati, de mimoze, smochini ale caror trunchiuri erau imbracate intr-o impletitura de grenadile si bromelii, cu flori rosu aprins, si de liane serpuitoare.
In departare, dincolo de tufele uriase, un desis de plante arborescente adapostea intregul grup de constructii destinate personalului fermei, dependintele, colibele negrilor si ale indienilor. Astfel incit de la malul fluviului, marginit de trestii si de plante acvatice, nu se zarea decit joagarul.
O mare poiana despadurita cu mari eforturi, ce se intindea de-a lungul lagunelor, oferea un minunat loc pentru pasune. Numarul vitelor se inmulti. Lua astfel nastere un alt izvor de venituri in tinutul acesta fertil, in care o cireada se dubleaza in patru ani, dind un cistig de zece la suta numai de pe urma vinzarii carnii si a pieilor de la animalele sacrificate pentru hrana crescatorilor. Prin partile de padure de unde se taiasera copacii, acestia fusesera inlocuiti cu citeva «sitios», sau plantatii de manioc si de cafea. Culturile de trestie de zahar determinara construirea unei mori pentru macinarea tulpinelor zaharifere, folosite in fabricarea melasei, tafiei si romului. Pe scurt, la numai zece ani dupa sosirea lui Joam Garral la Iquitos, fazenda ajunsese una dintre cele mai bogate asezari de pe Amazonul de Sus. Datorita cirmuirii pricepute a tinarului angajat, atit in organizarea diferitelor munci cit si in relatiile din afara, ea devenea din zi in zi mai infloritoare.
Portughezului nu i-a trebuit mult ca sa-si dea seama de ceea ce ii datora lui Joam Garral. Drept rasplata, i-a acordat mai intii o cota-parte din beneficiile exploatarii, apoi, dupa patru ani de la sosirea acestuia, si l-a facut asociat cu aceleasi drepturi ca si el, dindu-i jumatate din cistig.
Dar bunele lui intentii mergeau si mai departe. Fiica sa, Yaquita, recunoscuse si ea deosebitele calitati ale acestui tinar tacut, atit de blind cu cei din jur, dar aspru cu sine insusi. Ea il iubea, dar, cu toate ca la rindul sau si Joam Garral fusese impresionat de meritele si frumusetea curajoasei fete, fie din mindrie, fie din timiditate, parea ca nici nu se gindeste sa o ceara in casatorie.
O intimplare nefericita grabi deznodamintul. Intr-o zi, pe cind indruma munca taietorilor de lemne, Magalhaes fu izbit mortal de un copac in cadere. Adus la ferma aproape fara viata si simtindu-se pierdut, apuca mina Yaquitei, care plingea linga el, si o puse in cea a lui Joam Garral, cerindu-i acestuia sa jure ca o va lua de nevasta.
— Tu m-ai ajutat sa-mi refac averea, spuse el, si nu voi muri linistit decit daca voi sti ca viitorul fiicei mele este asigurat prin aceasta casatorie!
— Pot ramine in continuare slujitorul ei credincios, fratele, ocrotitorul ei, fara sa-i devin neaparat sot, raspunsese la inceput Joam Garral. iti datorez totul, Magalhaes, n-am sa uit asta niciodata, si pretul cu care vrei sa-mi rasplatesti stradaniile imi depaseste meritele!
Batrinul staruise. Moartea nu-i ingaduia sa astepte; ceru o fagaduiala pe care o capata.
Yaquita avea pe atunci douazeci si doi de ani, Joam Garral douazeci si sase.
Amindoi se iubeau si se casatorira cu citeva ceasuri inaintea mortii lui Magalhaes, care mai avu puterea sa-i binecuvinteze.
Astfel deveni Joam Garral, in 1830, noul stapin din Iquitos, spre marea multumire a tuturor celor ce alcatuiau personalul fermei. Bunastarea exploatarii nu putea decit sa sporeasca datorita acestor doua minti luminate, unite intr-o singura inima.
La un an dupa casatorie, Yaquita ii darui sotului sau un fiu, si dupa alti doi ani, o fiica. Benito si Minha, nepotii batrinului portughez, trebuiau'sa fie demni de bunicul si de parintii lor. Fata se facu incintatoare. Ea nu parasi niciodata ferma. Crescuta in mediul acela curat si sanatos, in mijlocul frumoasei naturi tropicale, educatia pe care i-o dadu mama sa si invatatura pe care o primi de la tatal sau ii fura de ajuns. Oare ce-ar fi putut sa invete mai mult intr-o manastire din Manao sau din Belem?
Unde ar fi putut gasi exemple mai bune de virtuti omenesti? Mintea si sufletul ei s-ar fi putut oare modela mai frumos departe de casa parinteasca? Daca soarta
nu-i va harazi s-o urmeze pe mama ei in gospodarirea fazendei, ea va sti sa fie la inaltime, orice i-ar rezerva viitorul.
Cu Benito, lucrurile se petrecura altfel. Tatal sau voia, pe buna dreptate, ca el sa primeasca o educatie solida si completa, cum se obisnuia pe atunci in marile orase din Brazilia. Bogatul fermier n-avea de ce sa faca economie cind era vorba de fiul sau. Benito era inzestrat cu multe calitati: avea o minte deschisa, o inteligenta vie, iar insusirile sale sufletesti nu erau mai prejos de cele ale  spiritului. La virsta de doisprezece ani fu trimis in provincia Para, la Belem, si acolo, sub indrumarea unor profesori foarte buni, dobindi o educatie care avea sa faca mai tirziu din el un baiat distins. Nu era strain nici de domeniul literelor, nici al stiintelor, nici al artelor. invata cu rivna, de parca averea tatalui sau nu i-ar fi ingaduit un trai de lenevie. Nu facea parte dintre cei ce-si inchipuiau ca averea te scuteste de munca, ci dintre acele firi cutezatoare, hotarite si drepte, care socotesc ca nimeni n-are dreptul sa se sustraga de la aceasta obligatie fireasca, daca vrea sa fie demn de numele de om. In primii ani ai sederii sale la Belem, Benito il cunoscuse pe Manoel Vaidez. Tinarul acesta, fiul unui negustor din Para, invata la aceeasi scoala cu Benito.
Asemanarea dintre caracterele si gusturile lor nu intirzie sa-i lege intr-o prietenie strinsa, astfel ca devenira in curind nedespartiti.
Nascut in 1832, Manoel era cu un an mai mare decit Benito. Nu o avea decit pe mama lui, care traia din mica avere pe care i-o lasase sotul. Astfel ca, dupa terminarea scolii, Manoel urma medicina. Iubea foarte mult aceasta nobila profesiune si avea de gind sa intre in cadrele armatei, spre care se simtea chemat.
Pe vremea cind il intilnim impreuna cu prietenul sau Benito, Manoel Valdez capatase gradul de sublocotenent si venise sa stea citeva luni in concediu, la fazenda, unde obisnuia sa-si petreaca vacantele. Acest tinar cu infatisare sanatoasa, cu trasaturi distinse, cu o mindrie naturala care-l prindea foarte bine, era pentru Joam si Yaquita ca un al doilea fiu. Dar, daca aceasta calitate de fiu facea din el fratele lui Benito, fata de Minha nu se putu multumi doar cu atit, si in curind se lega de ea prin simtaminte deosebite de cele ce leaga un frate de o sora.
in anul 1852 — din care trecusera patru luni la inceputul acestei povestiri — Joam Garral era in virsta de patruzeci si opt de ani. Traind intr-o clima arzatoare, care te imbatrineste repede, el izbutise sa reziste printr-o viata ordonata, prin munca si cumpatare, acolo unde altii isi pleaca grumazul inainte de vreme. Parul taiat scurt si barba bogata incepusera sa incarunteasca, dindu-i o infatisare severa. Cinstea proverbiala a negustorilor si fermierilor brazilieni ii erau intiparite pe chip.
Desi calm din fire, banuiai la el un foc launtric pe care numai vointa izbutea sa-l stapineasca. Privirea-i hotarita iti dezvaluia o forta vie, gata oricind sa-ti sara intr-ajutor atunci cind era vorba de propriul lui efort. Si totusi, in sufletul acestui om linistit si puternic, caruia parea ca totul ii merge din plin, staruia o vesnica tristete pe care nici dragostea si duiosia Yaquitei nu izbutisera sa i-o inlature.
De ce oare omul acesta drept, respectat de toti, bucurindu-se de tot ceea ce-ti poate darui fericirea, nu stralucea niciodata de bucurie? De ce parea ca nu poate fi multumit decit prin cei din jur si nu prin el insusi? Oare aceasta stare sufleteasca trebuia pusa pe seama vreunei suferinte ascunse? Iata intrebarea ce-o framinta necontenit pe sotia sa.
Yaquita avea pe atunci patruzeci si -patru de ani. in tinutul acesta tropical, unde semenele ei imbatrinesc de la treizeci, izbutise si ea sa nu sufere influenta distrugatoare a climei. Trasaturile-i putin inasprite, dar inca frumoase, pastrau liniile mindre ale tipului portughez, in care nobletea chipului se imbina in mod firesc cu demnitatea sufleteasca.
Benito si Minha raspundeau printr-o afectiune nemarginita si permanenta dragostei pe care le-o aratau parintii lor. Benito, pe atunci in virsta de douazeci si unu de ani, vioi, curajos, simpatic, deschis, se deosebea prin aceste trasaturi de prietenul sau Manoel, care era mai serios, mai asezat. Dupa un an intreg petrecut la Belem, atit de departe de ferma, pentru Benito fusese o adevarata bucurie sa se intoarca in casa parinteasca, insotit de tinarul sau prieten; sa-si revada tatal, mama, sora; sa se afle din nou, ca vinator innascut ce era, in inima falnicelor paduri ale Amazonului de Sus, carora vreme de multe secole de acum inainte omul nu va izbuti sa le dezvaluie toate tainele. Minha avea douazeci de ani. Era o tinara incintatoare, bruna cu ochi mari albastri, ochi ce parca-i oglindeau intreg sufletul. De statura  mijlocie, bine facuta, plina de gratie, semana foarte bine cu frumoasa Yaquita. Ceva mai serioasa decit fratele sau, buna, miloasa, indatoritoare, era iubita de toata lumea. in privinta asta, puteai sa-i intrebi pina si pe cei mai neinsemnati argati de la ferma. Oricum, nu era cazul sa-l intrebi pe prietenul fratelui sau, Manoel Valdez, «ce parere are despre ea»! Era prea interesat in problema si n-ar fi putut sa raspunda cu totul nepartinitor.
Tabloul familiei Garral n-ar fi complet, i-ar mai lipsi citeva trasaturi, daca nu s-ar spune ceva si despre numerosul personal al fazendei. in primul rind, se cuvine s-o pomenim pe Cybele, o batrina negresa de saizeci de ani, fosta doica a Yaquitei, libera prin vointa stapinului, dar sclava prin afectiunea ce o nutrea pentru el si ai sai. Ea facea parte din familie. Le spunea pe nume mamei si fiicei. Toata viata bunei femei se depanase pe cimpiile acestea, in mijlocul acestor paduri, pe malul acesta al fluviului care ingradea orizontul fermei. Venita de copil la Iquitos, pe vremea cind se mai facea inca negot cu sclavi, ea nu-si parasise niciodata satul, se  casatorise acolo si, vaduva de timpuriu, dupa ce-si pierduse unicul fiu, ramasese in serviciul familiei Ma.galh.acs. Din toata intinderea Amazonului nu cunostea decit
partea ce i se desfasura pe dinaintea ochilor. impreuna cu ea mai era si o tinara si vesela mulatra, cam de 6 virsta cu Minha, pe care o slujea indeosebi, fiindu-i  foarte devotata. Se numea Lina. Era una din slujnicele pline de dragalasenie, putin rasfatate, carora li se trec cu vederea anumite familiaritati, dar care, drept rasplata, isi adora stapinele. Vioaie, neastimparata, mingiie-toare, simpatica, i se ingaduia totul in casa.
Servitorii erau de doua feluri: indienii, cam vreo suta, tocmiti cu simbrie pentru muncile de la ferma, si negrii, de doua ori pe atitia, care nu erau inca liberi, dar ai caror copii nu se mai nasteau sclavi. Joam Garral o luase in aceasta privinta inaintea guvernului brazilian. Dealtfel, in aceasta tara, mai mult decit in oricare alta, negrii veniti din Bengal, din Congo, de pe Coasta de Aur au fost tratati intotdeauna cu blindete, si in orice caz nu la fazenda din Iquitos trebuiau  cautate tristele exemple de cruzime, atit de des intilnite pe plantatiile straine.

  




800 de leghe pe Amazon - Vanatorul de sclavi

800 de leghe pe Amazon - Hot si pagubas
800 de leghe pe Amazon - Familia Garral
800 de leghe pe Amazon - Sovaieli
800 de leghe pe Amazon - Amazonul
800 de leghe pe Amazon - O padure intreaga culcata la pamint
800 de leghe pe Amazon - Pe firul unei liane
800 de leghe pe Amazon - Jangada
800 de leghe pe Amazon - In seara de 5 iunie
800 de leghe pe Amazon - De la Iquitos la Pevas
800 de leghe pe Amazon - De la Pevas la frontiera
800 de leghe pe Amazon - Fragoso la lucru
800 de leghe pe Amazon - Torres
800 de leghe pe Amazon - Coborind mai departe
800 de leghe pe Amazon - La vale, mereu la vale
800 de leghe pe Amazon - Ega
800 de leghe pe Amazon - Un atac
800 de leghe pe Amazon - Prinzul de sosire
800 de leghe pe Amazon - Poveste veche
800 de leghe pe Amazon - Intre cei doi barbati
800 de leghe pe Amazon - Partea a doua - Manao
800 de leghe pe Amazon - Partea a doua - Primele clipe
800 de leghe pe Amazon - Partea a doua - O intoarcere in trecut
800 de leghe pe Amazon - Partea a doua - Dovezi morale
800 de leghe pe Amazon - Partea a doua - Dovezi materiale
800 de leghe pe Amazon - Partea a doua - Ultima lovitura
800 de leghe pe Amazon - Partea a doua - Hotarari
800 de leghe pe Amazon - Partea a doua - Primele cercetari
800 de leghe pe Amazon - Partea a doua - Cercetarile continua
800 de leghe pe Amazon - Partea a doua - O lovitura de tun
800 de leghe pe Amazon - Partea a doua - Ce se afla in cutie
800 de leghe pe Amazon - Partea a doua - Documentul
800 de leghe pe Amazon - Partea a doua - In care e vorba despre cifre
800 de leghe pe Amazon - Partea a doua - La voia intamplarii
800 de leghe pe Amazon - Partea a doua - Ultimele stradanii
800 de leghe pe Amazon - Partea a doua - Se iau hotarari
800 de leghe pe Amazon - Partea a doua - Ultima noapte
800 de leghe pe Amazon - Partea a doua - Fragoso
800 de leghe pe Amazon - Partea a doua - Crima din Tijuco
800 de leghe pe Amazon - Partea a doua - Amazonul de jos


Aceasta pagina a fost accesata de 1982 ori.