20.000 de leghe sub mari - Capitolul 42

de Jules Verne

Capitolul 42


CARACATITELE

 


 

Timp de citeva zile, Nautilus se departa mereu de tarmul american. Era limpede ca
nu voia sa treaca prin Golful Mexic sau prin Marea Antilelor. Adincime ar fi avut destula, nu-i vorba, pentru ca marile acestea ating in medie o mie opt sute de metri; se vede insa ca insulele sint presarate la tot pasul si navele care plutesc de colo-colo nu-i erau pe plac capitanului Nemo.
La 16 aprilie, treceam pe linga Martinica si Guadelupa, la o departare de treizeci de mile. O clipa am zarit piscurile inalte ale acestor insule.
Canadianul, care nadajduia sa-si duca planurile la indeplinire in Golful Mexicului, fie coborind pe uscat, fie acostind pe una din numeroasele nave care tree de la o insula la alta, fu dezamagit. Daca ar fi izbutit sa puna mina pe luntre, fara stirea capitanului, n-ar fi fost mare lucru sa fugim, dar in largul oceanului nici vorba nu putea fi de o asemenea isprava.
Ned Land, Conseil si cu mine am avut o lunga discutie in privinta asta. Eram
prizonieri de sase luni. Strabatuseram saptesprezece mii de leghe si, dupa cum spunea canadianul, calatoria noastra putea sa tina inca mult si bine. De aceea Ned Land imi ceru un lucru la care nu ma asteptam; sa-l intreb hotarit pe capitanul Nemo daca avea de gind sa ne tina pentru totdeauna pe bordul lui Nautilus. O asemenea incercare nu-mi placea deloc. Eram convins ca n-ar fi dus la nici un rezultat. Nu trebuia sa ne bizuim pe comandantul lui Nautilus, ci numai pe noi insine. Dealtfel, de citava vreme, capitanul Nemo devenise mai mohorit, mai retras si mai putin prietenos. Mi se parea ca ma ocoleste si il intilneam rareori. La inceputul calatoriei imi vorbea cu placere despre minunile submarine; acum insa ma lasa cu studiile mele si nu mai dadea prin salon.
Ce se intimplase cu el? Din ce pricina se schimbase? Eu nu eram vinovat cu nimic.
Il stinjenea prezenta noastra pe bord ? Orice ar fi fost, era de necrezut ca ne va reda libertatea. Il rugai deci pe Ned sa-mi dea ragaz sa chibzuiesc inainte de a-i vorbi capitanului. Daca incercarea mea n-ar fi dus la nimic bun, ea ii putea trezi banuielile, inrautatindu-ne astfel situatia si ducind de ripa planurile canadianului. Adaugai ca in nici un caz nu-i putem cere lui Nemo sa ne dea drumul sub motiv ca sanatatea noastra ar avea de suferit. In afara de zilele grele pe care le petrecusem la Polul Sud, toti trei eram cit se poate de zdraveni. Hrana sanatoasa, aerul curat, viata regulata, temperatura uniforma ne fereau de boli. Un astfel de trai era foarte potrivit pentru un om caruia nu-i parea rau dupa viata de pe uscat, cum era capitanul Nemo, care se simtea la el acasa si umbla unde voia, urmarindu-si tinta pe cai misterioase pentru altii, dar cunoscute de el.
Noi insa ne simteam legati de omenire. Eu, unul, de pilda, n-as fi vrut deloc sa-mi ingrop studiile atit de interesante si de noi, pe care le facusem. Puteam acum sa scriu adevarata carte despre mare si voiam ca ea sa vada lumina tiparului cit mai curind.

 

La 20 aprilie, pluteam la o adincime mijlocie de o mie cinci sute de metri. Pamintul cel mai apropiat de noi era arhipelagul Lucayelor presarat ca o gramada de pietris in mijlocul apelor. Acolo se inaltau stinci submarine, ziduri drepte facute din blocuri colturoase, puse ca niste temelii largi. Intre ele se adinceau gropi intunecate, pe care razele noastre electrice nu le puteau lumina pina la fund. Stincile erau invaluite in ierburi mari, laminarii uriase, fucusi nesfirsiti, ca niste adevarate spaliere de hidrofite dintr-o lume de titani.
De la plantele uriase despre care tocmai discutam cu Conseil si cu Ned, veni vorba
pe nesimtite despre animalele gigantice care traiesc in mari si oceane. Unele bineinteles ca n-au alt rost decit sa le hraneasca pe celelalte. Cu toate acestea, prin fereastra lui Nautilus, care parea nemiscat, nu vedeam prin filamentele plantelor decit principalii articulati ai brahiurilor, lambrii cu labe lungi, crabi vineti si cliosi, care vietuiesc numai in apele Antilelor.
Era aproape ora unsprezece cind Ned Land imi atrase atentia ca ierburile sint
miscate cu putere de o vietate nevazuta.
- Ei bine, spusei eu, printre ierburi trebuie sa fie vagauni pline de caracatite si nu m-as mira daca am vedea vreo citiva monstri dintr-astia.
- Cum adica ? intreba Conseil. Sint pe aici calmari, simpli calmari din clasa
cefalopodelor?
- Nu-i vorba de calmari. Ii raspunsei eu, ci de caracatite mari. Dar mi se pare ca
Ned s-a inselat, fiindca nu vad nimic.
- Mi-ar parea rau sa fie asa, spuse Conseil. Tare as vrea sa vad de aproape o
caracatita mare, despre care am auzit atitea si care poate tiri corabii la fund. Lighioanele astea mi se pare ca se numesc krak...
- Numai craque e de ajuns, rise canadianul.
- Kraken, isi ispravi vorba Conseil, fara sa ia in seama gluma tovarasului sau.
- N-o sa cred niciodata ca exista asemenea animale! spuse Ned Land.
- De ce nu? raspunse Conseil. In narval cum am crezut?
- Ne-am inselat, Conseil.
- Nici vorba. Dar poate ca altii mai cred inca si acum.
- Tot ce se poate, ii raspunsei eu lui Conseil, dar in ceea ce ma priveste sint hotarit sa nu admit existenta monstrilor acestora decit atunci cind am sa-i disec cu propria mea mina.
- Asadar, intreba Conseil, domnul nu crede ca exista caracatite uriase?
- Dar cine dracu' a vazut vreodata? se mira canadianul.
- Multa lume, prietene Ned.
- Or fi fost savanti, nu pescari!
- Ba, sa ma ierti, Ned, si pescari, si savanti!
- Eu, care va vorbesc, spuse Conseil cu aerul eel mai serios din lume, imi amintesc cum nu se poate mai bine ca am vazut o corabie trasa la fund de bratele unui cefalopod.
- Ai vazut tu asta? intreba canadianul.
- Da, Ned.
- Cu ochii tai?
- Cu ochii mei.
- Si unde, ma rog?
- La Saint-Malo, raspunse calm Conseil.
- In port? intreba batjocoritor Ned Land.
- Nu, intr-o biserica, raspunse Conseil.
- Intr-o biserica! striga canadianul.
- Da, Ned, caracatita de care vorbesc era zugravita pe un tablou!
- Strasnic! facu Ned, izbucnind in ris. Domnul Conseil ma ia in balon!
- De fapt, are dreptate, ma amestecai eu. Am auzit de tabloul acela; dar subiectul
lui e luat dintr-o legenda si stiti cit pret au legendele pentru stiintele naturii! Dealtfel, cind e vorba de monstri, imaginatia nu cere altceva decit s-o lasi in voie. Nu numai ca s-a spus despre caracatitele astea cum ca ar putea trage corabiile la fund, dar un oarecare Olaiis Magnus vorbeste despre un cefalopod lung de o mila, care seamana mai mult a insula decit a animal. Se mai povesteste ca episcopul din Nitros a tinut slujba religioasa pe un munte. Cind si-a ispravit slujba, muntele a pornit din loc si a intrat in mare; muntele era o caracatita.
- Si asta-i tot? intreba canadianul.
- Nu-i tot. Un alt episcop, Pontoppidan din Berghem, vorbeste si el despre o
caracatita pe care putea sa faca manevre un regiment de cavalerie!
- Ii ziceau bine, nu se incurcau episcopii de altadata! spuse canadianul.
- Nu numai ei, ci si naturalistii din vechime pomenesc de monstri cu o gura cit un
golf si care erau prea mari ca sa incapa in Strimtoarea Gibraltar.
- Asta-i buna! facu Land.

 

- O fi oare ceva adevarat in toate povestile astea ? intreba Conseil.
- Absolut nimic, dragii mei, cel putin din ceea ce trece dincolo de limitele
adevarului ca sa devina fabula sau legenda. Totusi, imaginatia celor care au nascocit legendele trebuia sa porneasca de la o farima de adevar. Si nu se poate nega ca exista caracatite si calmari uriasi, dar care nu-i intrec in privinta asta pe cetacei. Aristotel a constatat marimea unui calmar de cinci coti, adica de trei metri si zece centimetri. Pescarii nostri intilnesc si ei multi care tree de un metru si optzeci de centimetri. Muzeele din Triest si Montpellier pastreaza exponate lungi de doi metri; iar dupa socoteala naturalistilor, o caracatita de sase picioare ar avea tentacule lungi de douazeci si sapte de picioare. Asta ajunge ca sa se faca din ea un monstru nemaipomenit.
- Si asemenea animale se pescuiesc si in zilele noastre ? intreba canadianul.
- Chiar daca nu le pescuiesc, pescarii le vad uneori. Unul dintre prietenii mei, capitanul Paul Bos din Le Havre, m-a incredintat ca intilnise un asemenea monstru urias in marile Indiilor. Dar faptul eel mai uimitor si care nu ne ingaduie sa credem ca ei nu exista s-a petrecut abia acum citiva ani, in 1861.
- Ce s-a intimplat atunci? intreba Ned Land.
- In 1861, la est de Teneriffe, aproape la latitudinea la care ne gasim noi acum, echipajul vasului de razboi Alecton a zarit un calmar cit toate zilele, care inota pe linga vas. Comandantul Bouguer se apropie de animal si il ataca cu lovituri de cange, apoi trase cu pusca, dar fara sa faca nici o isprava, caci gloantele si cangile strabateau carnurile moi ca o piftie. Dupa mai multe incercari neizbutite, echipajul reusi sa treaca un lat in jurul molustei. Latul luneca pina la inotatoarele codale, unde se opri. Oamenii incercara sa ridice monstrul pe bord, dar greutatea lui era atit de mare, incit coada s-a rupt in locul unde era trasa de fringhie si, lipsindu-se de podoaba aceasta, monstrul disparu in apa.
- In sfirsit, iata un fapt! spuse Ned Land.
- Un fapt neindoielnic, Ned. S-a si propus ca aceasta caracatita sa fie numita
"calmarul lui Bouguer".
- Si ce lungime avea? intreba canadianul.
- Nu avea cumva aproape sase metri? intreba si Conseil, care statea la geam,
cercetind din nou peretii colturosi ai falezei.
- Exact! am raspuns.
- Si pe cap, continua Conseil, nu avea o coroana cu opt tentacule care se miscau
in apa ca niste serpi?
- Intocmai.
- Iar ochii bulbucati nu erau foarte mari?
- Ba da, Conseil.
- Si botul nu era ca un cioc de papagal, un cioc grozav?
- Chiar asa, Conseil.
- Atunci, daca nu-i cu suparare, iata calmarul lui Bouguer, sau, daca nu-i el, iata cel putin un frate de-al lui.
M-am uitat la Conseil. Ned Land se repezi la fereastra.
- Ce lighioana ingrozitoare! striga el.
Privii si eu si nu-mi putui stapini un gest de scirba. In fata mea se zvircolea o
dihanie groaznica, scoasa parca din legendele cu monstri.
Era un calmar urias, lung de vreo opt metri, venind cu o viteza uluitoare spre
Nautilus. Monstrul ne privea cu ochii lui enormi si nemiscati, de culoare verde-
albastrie... Cele opt brate, sau mai bine zis cele opt picioare prinse pe cap, din pricina carora i s-a dat acestui animal numele de cefalopod, erau de doua ori mai lungi decit corpul si se zvircoleau ca niste serpi. Pe partea dinauntru a tentaculelor se desluseau bine cele doua sute cincizeci de ventuze, asemanatoare cu niste capsule emisferice.
Monstrul isi lipea din cind in cind ventuzele de geamul salonului, facind vid sub ele. Botul dihaniei - un fel de cioc cornos semanind cu un cioc de papagal - se deschidea si se inchidea de sus in jos. Din botul ca o foarfeca ii iesea, frematind, limba, facuta si ea dintr-o substantia, cornoasa si inarmata cu citeva rinduri de dinti ascutiti. Ce fantezie a naturii! Un cioc de pasare la o molusca! Corpul, in forma de fus, umflat inspre mijloc, alcatuia o masa de carne care trebuia sa cintareasca douazeci pina la douazeci si cinci de mii de kilograme. Culoarea ei nestatornica, schimbindu-se pe masura ce dihania se infuria, trecea cu o iuteala de nespus de la cenusiu-vinat la cafeniu-roscat.
De ce era furioasa fiara? Fara indoiala ca din pricina lui Nautilus, mai puternic
decit ea si asupra caruia bratele sugatoare si mandibulele ei n-aveau nici o putere. Si totusi, dihaniile acestea grozave, care au trei inimi, dau dovada de o vitalitate si de o vigoare in miscari rar intilnite.
Intimplarea ne scosese in fata acest calmar urias si nu voiam sa pierd prilejul de a-l studia cu de-amanuntul. Stapinindu-mi dezgustul pe care mi-1 insufla infatisarea lui, am luat un creion si am inceput sa-l desenez.
- Poate ca-i acelasi calmar pe care l-a intilnit Alecton, isi dadu parerea Conseil.
- Nu se poate, raspunse canadianul, fiindca asta e intreg, iar celalalt a ramas fara coada.
- Asta n-ar insemna nimic, le explicai eu. Bratele si coada cefalopodelor se refac de la sine si in sapte ani coada calmarului lui Bouguer a avut tot timpul sa creasca din nou.
- Atunci, o intoarse Ned, chiar daca n-am dat inca de el, poate ca il gasim printre ceilalti! Intr-adevar, alte caracatite se iveau la fereastra dinspre tribord. Am numarat sapte dihanii. Il insoteau pe Nautilus si li se auzeau scrisniturile ciocurilor pe invelisul de otel. Nu ne puteam plinge de lipsa de caracatite. Mi-am urmat lucrul. Lighioanele se tineau dupa noi cu atita precizie, incit pareau nemiscate si as fi putut sa le desenez, copiindu-le forma prin transparent a geamului. Dealtfel nici Nautilus nu mergea prea repede.

 

Deodata, vasul se opri ca si cind s-ar fi izbit de ceva.
- Ne-am ciocnit oare? intrebai eu.
- Orice ar fi, raspunse canadianul, am scapat, fiindca plutim inca. Nautilus plutea, fara indoiala, dar de mers nu mai mergea. Paletele elicei nu mai bateau apa. Trecu un minut. Apoi capitanul Nemo, urmat de secund, intra in salon.
Nu-l mai vazusem de citva timp. Parea posomorit. Fara sa ne vorbeasca, poate ca
fara sa ne vada chiar, el merse spre fereastra, privi caracatitele, apoi spuse citeva cuvinte secundului. Acesta iesi. Obloanele se inchisera indata. Luminile din plafon se aprinsera.
M-am indreptat spre capitan.
- Ciudata colectie de caracatite! ii spusei cu tonul nepasator al unuia care ar privi un acvarium.
- Intr-adevar, domnule naturalist, imi raspunse capitanul, si o sa ne luptam cu ele corp la corp.
Ma uitai la comandant. Credeam ca nu intelesesem bine.
- Corp la corp ?
- Da. Elicea s-a oprit. Cred ca mandibulele cornoase ale unui calmar s-au incurcat
in paletele ei; de aceea nu mai putem merge.
- Si ce vreti sa faceti?
- Sa ne urcam la suprafata si sa macelarim toate lighioanele astea.
- N-o sa fie tocmai usor.
- E adevarat. Gloantele electrice n-au nici o putere impotriva acestor carnuri moi, in care nu gasesc destula rezistenta ca sa explodeze. Dar le vom ataca cu topoarele.
- Si cu cangea, domnule, adauga canadianul; daca primiti, va ajut si eu!
- Nici vorba ca primim, mestere Land!
- Va vom intovarasi, spusei eu si, urmindu-1 pe capitanul Nemo, ne-am indreptat
spre scara centrala.
Acolo, vreo zece oameni inarmati cu topoare erau gata de atac. Conseil si cu mine
apucaram doua topoare. Ned Land lua cangea. Intre timp. Nautilus se ridicase la suprafata apei. Pe ultimele trepte ale scarii, unul dintre marinari desuruba panoul. Dar abia se desfacura piulitele suruburilor, cind capacul se ridica tras cu o furie grozava de ventuzele unui brat de caracatita. Deodata, un brat lung se strecura ca un sarpe prin deschizatura, in timp ce alte douazeci se framintau deasupra noastra. Cu o lovitura de topor, capitanul Nemo tale bratul urias, care aluneca pe scari, zvircolindu-se. In clipa in care ne ingramadeam unul peste altul ca sa iesim pe punte, alte doua brate, biciuind aerul, se napustira asupra marinarului care statea in fata capitanului Nemo si-l ridicara cu o forta de nedescris. Capitanul Nemo scoase un strigat si sari afara. Ne repeziram si noi dupa el.
Ce priveliste ingrozitoare! Nenorocitul marinar, tinut strins de tentaculul care il insfacase si lipit de ventuzele lui, se legana in aer, prada trompei uriase. Horcaia, se sufoca si striga: "Ajutor! Ajutor!" Cuvintele lui, spuse in limba franceza, ma uluira cu totul. Asadar, aveam pe bord un compatriot, ba poate chiar mai multi! Strigatul acela sfisietor nu-l voi putea uita niciodata.
Nefericitul era pierdut. Cine l-ar fi putut smulge din strinsoarea puternica?
Capitanul Nemo se arunca impotriva monstrului si cu o lovitura de topor ii mai taie un brat. Secundul lupta inversunat cu alte caracatite, care incercau sa se apropie. Intregul echipaj lovea cu topoarele... Canadianul, Conseil si cu mine ne infigeam armele in maldarele de carne. Era groaznic! O clipa crezui ca nenorocitul insfacat de caracatita ar fi putut scapa; sapte din cele opt brate fusesera taiate. Singurul brat ramas se rasucea in aer, purtindu-si victima ca pe un fulg. Dar in clipa cind capitanul Nemo si secundul se aruncara asupra ei, dihania improsca o coloana de lichid negricios, secretata de o punga din abdomen; citeva clipe am fost orbiti. Cind norul negru se imprastie, calmarul disparuse tirind cu el pe nefericitul meu compatriot!
Cu cita furie ne-am repezit atunci asupra monstrilor! Parca ne pierdusem mintile. Pe puntea lui Nautilus navalisera zece sau doua- sprezece caracatite. Ne rostogoleam unii peste altii in mijlocul serpilor care se zvircoleau, in valuri de singe si de cerneala neagra. Cangea lui Ned Land se infigea, la fiecare lovitura, in ochii verzi ai calmarilor, plesnindu-i. Dar viteazul meu tovaras. fu deodata trintit de tentaculele unui monstru de care nu se putuse feri. Ciocul urias. al calmarului se deschise deasupra lui Ned Land. Nefericitul Canadian avea sa fie taiat in doua. M- am repezit in ajutorul lui. Dar capitanul Nemo mi-o luase inainte. Toporul sau disparu intre falcile enorme ale dihaniei, si canadianul, salvat ca prin minune, se ridica infigind intreaga cange pina in inima intreita a caracatitei.
- Mi-am platit datoria! ii spuse capitanul Nemo canadianului. Ned se inclina, fara sa-i raspunda.
Lupta tinuse un sfert de ora. Monstrii invinsi parasira cimpul de lupta, disparind
sub valuri. Capitanul Nemo rosu de singe, statea nemiscat linga far, privind marea care inghitise pe unul din tovarasii lui. Din ochi ii curgeau lacrimi mari.

 



20.000 de leghe sub mari - Capitolul 1
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 2
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 3
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 4
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 5
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 6
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 7
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 8
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 9
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 10
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 11
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 12
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 13
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 14
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 15
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 16
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 17
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 18
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 19
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 20
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 21
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 22
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 23
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 24
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 25
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 26
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 27
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 28
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 29
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 30
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 31
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 32
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 33
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 34
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 35
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 36
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 37
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 38
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 39
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 40
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 41
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 42
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 43
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 44
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 45
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 46
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 47


Aceasta pagina a fost accesata de 2088 ori.