20.000 de leghe sub mari - Capitolul 40

de Jules Verne

Capitolul 40


FARA AER

 
 

Astfel, de o parte si de alta, deasupra si dedesubt, Nautilus se gasea imprejmuit de un zid de gheata, de nepatruns. Eram prizonierii banchizei! Canadianul izbi in masa cu pumnul lui puternic. Conseil tacea. M-am uitat la capitan. Chipul sau isi recapatase calmul obisnuit. Statea cu bratele incrucisate, gindindu-se. Nautilus nu mai misca.
Dupa un timp, capitanul vorbi:
- Domnilor, spuse el cu glas linistit, in imprejurarile de fata exista doua feluri de a muri.
Omul acesta de neinteles avea aerul unui profesor de matematici care face o
demonstratie elevilor.
- Primul, continua el, este sa murim striviti. Al doilea, sa murim asfixiati. Nu
vorbesc despre posibilitatea de-a muri de foame, pentru ca proviziile lui Nautilus pot tine, fara indoiala, mai mult decit noi. Sa ne ocupam deci de posibilitatile de strivire si de asfixie.
- De asfixie nu trebuie sa ne temem, domnule capitan, fiindca rezervoarele de aer
sint pline, ii raspunsei eu.
- E drept, observa capitanul Nemo, dar ele nu ne pot ajunge decit pentru doua zile. Au trecut treizeci si sase de ore de cind sintem sub apa si pina acum ar fi trebuit sa primenim aerul ingreuiat al lui Nautilus. In patruzeci si opt de ore provizia de aer se va sfirsi.
- Atunci, domnule capitan, sa ne eliberam inainte de-a trece patruzeci si opt de
ore!
- Vom face-o, eel putin incercind sa spargem zidul care ne inconjoara.
- Prin care parte?
- Asta o sa ne-o arate sonda. Il voi culca pe Nautilus peste ghetarul de dedesubt,
iar oamenii mei, imbracati in costume de scafandri, vor ataca muntele de gheata acolo unde va fi mai subtire.
- Putem deschide obloanele salonului?
- Fara indoiala, doar stam pe loc.

 

Capitanul Nemo iesi. Curind se auzira suieraturile apei care umplea rezervoarele.
Nautilus incepu sa se cufunde incet si se aseza pe ghetar la o adincime de trei sute de picioare.
- Prieteni, spusei eu, situatia e grava, dar ma bizui pe curajul si pe energia
voastra.
- Domnule, imi raspunse canadianul, acum n-o sa va mai bat capul cu cirtelile
mele. Sint gata sa fac orice pentru salvarea tuturor!
- Bine, Ned! i-am spus intinzindu-i mina.
- Am de adaugat ca, stiind sa minuiesc cu tot atita indeminare tirnacopul ca si
cangea, sint la dispozitia capitanului.
- Nu-ti va refuza ajutorul. Vino, Ned!
L-am condus pe Canadian in camera in care echipajul lui Nautilus isi imbraca
hainele de scafandri. Am facut cunoscuta capitanului propunerea lui Ned, care fu
primita. Canadianul isi imbraca costumul si fu gata odata cu ceilalti tovarasi de munca.
Fiecare purta in spate cite un aparat Rouquayrol, plin cu aer curat, scos din rezervoare.
Era un imprumut mare pentru rezerva de aer a lui Nautilus, dar trebuia facut. Cit despre lampile Ruhmkorff, ele n-ar fi avut nici un rost in apa luminata de farul electric.
Dupa ce Ned se imbraca, ra-am intors in salon, unde obloanele fura deschise, si, stind linga Conseil, am privit stratul de gheata'pe care se sprijinea Nautilus. Peste citeva clipe se ivira vreo doisprezece oameni din echipaj, mergind pe bancul de gheata, si printre ei am recunoscut statura inalta a lui Ned Land. Capitanul Nemo ii intovarasea.
Inainte de a se incepe saparea peretilor, se facura citeva sondaje pentru a se hotari in ce parte trebuiau pornite lucrarile. In peretii laterali fura infipte sonde lungi, dar ele se oprira din pricina zidului gros, dupa ce patrunsesera cincisprezece metri. Cit despre gheata de deasupra, era zadarnic sa se incerce strapungerea ei. Acolo se inalta banchiza care masura mai mult de patru sute de metri grosime. Capitanul Nemo puse sa fie sondata gheata de dedesubt. Aici doar zece metri ne desparteau de apa, caci grosimea ghetarului se dovedi a nu fi mai mare de atit. Raminea acum sa se taie o bucata a carei suprafata sa fie egala cu linia de plutire a lui Nautilus, Cu alte cuvinte, trebuiau desprinsi peste sase
mii de metri cubi, pentru a se face o scobitura prin care Nautilus sa poata cobori sub cimpul de gheata.
Munca incepu indata si continua cu inversunare, in loc sa se sape in jurul lui
Nautilus, ceea ce ar fi sporit greutatile, capitanul Nemo inserana locul sparturii cam la opt metri de coasta stinga a vasului. Apoi, oamenii sfredelira in mai multe puncte locul ales si indata dupa aceea tirnacoapele incepura sa taie cu putere gheata, desprinzind blocuri mari. Printr-un efect curios al greutatii specifice, blocurile acestea, fiind mai usoare decit apa, zburau, ca sa spun asa, spre bolta tunelului, care se ingrosa in sus cu ceea ce pierdea din partea de jos. Dar lucrul acesta nu putea sa ne supere, fiindca zidul de dedesubt se subtia in aceeasi masura.
Dupa doua ore de munca indirjita, Ned Land se intoarse sleit de puteri. EI si
tovarasii lui fura inlocuiti cu alti lucratori, la care ne-am alaturat si noi, eu si Conseil.
Ne-a condus secundul lui Nautilus. La inceput, apa mi s-a parut foarte rece, dar
minuind tirnacopul m-am incalzit. Cu toate ca ne aflam la o presiune de treizeci de atmosfere, ne puteam misca cu destula usurinta.
Cind dupa doua ore de lucru m-am intors ca sa maninc ceva si sa ma odihnesc, am
simtit diferenta dintre aerul curat pe care ni-l dadea aparatul Rouquayrol si atmosfera din Nautilus, mcarcata cu acid carbonic. Aerul nu mai fusese reinnoit de patruzeci si opt de ore si puterea lui invioratoare era mult slabita. In douasprezece ore de munca fusese sapat, pe intinderea unde lucram, numai un strat gros de un metru, adica vreo sase sute de metri cubi. Daca sapam tot atit in fiecare douasprezece ore, ne-ar mai fi trebuit inca cinci nopti si patru zile ca sa ducem lucrul la bun sfirsit.
- Cinci nopti si patru zile! le spusei tovarasilor mei. Iar aer in rezervoare nu mai avem decit pentru doua zile.
- Fara sa mai tinem socoteala ca, odata iesiti din inchisoarea asta blestemata, vom fi inchisi sub banchiza, fara sa putem iesi la aer! adauga Ned.
Era adevarat. Cine ar fi fost in stare sa prevada timpul eel mai scurt care ne-ar fi trebuit ca sa ne eliberam ? Nu ne puteam asfixia mai inainte ca Nautilus sa revina la suprafata apei ? Situatia parea groaznica. Dar noi o priveam plini de curaj, hotariti sa ne facem datoria pina la capat.
Dupa cum socotisem, in timpul noptii fu desprins un nou strat de un metru din alveola uriasa. Dar dimineata, cind imbracat cu costumul meu de scafandru am strabatut apa la o temperatura de sase sau sapte grade sub zero, observai ca zidurile laterale se apropiau incetul cu incetul. Straturile de apa, aflate mai departe de groapa, nefiind incalzite de oamenii care lucrau si de loviturile uneltelor, incepusera sa se solidifice. Care erau sansele noastre de scapare in fata acestei noi primejdii si cum puteam impiedica inghetarea apei, care ar fi sfarimat peretii lui Nautilus ca pe o bucata de sticla?
N-am spus nimic celor doi tovarasi ai mei despre noul pericol care ne pindea. La ce ar fi folosit sa-i descurajez, cind munceau cu atita rivna pentru salvare? Dar cind am revenit pe bord, ii aratai capitanului Nemo cum stau lucrurile.
- Stiu, imi spuse el cu tonul lui linistit, pe care nici imprejurarile cele mai
groaznice nu i l-ar fi putut schimba. E inca un pericol, dar nu vad cum l-am putea
inlatura. Singura posibilitate de scapare este sa lucram mai repede decit inghetul, sa i-o luam inainte, asta-i tot!
Sa i-o luam inainte! Adevarat, ar fi trebuit ca pina acum sa ma fi obisnuit cu felul acesta de-a vorbi. In ziua aceea am minuit tirnacopul cu indirjire ore intregi. Munca imi dadea puteri. Dealtfel, a lucra insemna a pleca de pe bord, inserana a parasi un aer sarac si stricat si a respira aerul proaspat din aparate.

 

Spre seara, groapa se mai adincise cu un metru. Cind m-am intors pe bord, era cit
pe-aci sa ma asfixieze acidul carbonic din submarin. Ah, de am fi avut mijloace chimice cu care sa inlaturam gazul acesta inabusitor! Oxigenul nu ne lipsea; se gasea in apa oricit de mult. Ar fi fost de ajuns sa descompunem apa cu ajutorul unor pile electrice, ca sa capatam fluidul datator de viata. Ma gindisem la asta, dar la ce-ar fi folosit, de vreme ce acidul carbonic produs de respiratia noastra cuprinsese toate colturile vasului? Spre a-l absorbi, ar fi trebuit sa agitam fara incetare niste vase umplute cu soda caustica; dar n-aveam substanta asta si n-am fi putut-o inlocui cu nimic altceva.
Seara, capitanul Nemo trebui sa deschida robinetele rezervoarelor si sa dea drumul
la citeva coloane de aer in interiorul lui Nautilus. Daca n-ar fi facut asta, in dimineata urmatoare nu ne-am mai fi trezit.
A doua zi, 26 martie, imi reincepui munca de miner, sapind impreuna cu tovarasii
mei al cincilea metru. Peretii laterali si fundul banchizei se ingrosau vazind cu ochii. Nu mai era nici o indoiala ca aveau sa se uneasca mai inainte ca Nautilus sa poata iesi.
Eram cit pe-aci sa las tirnacopul din mina. De ce sa mai sap, cind tot trebuia sa mor inabusit, in chinuri pe care nu le-ar fi putut nascoci nici chiar cruzimea unor salbatici?
Mi se parea ca sint intre falcile formidabile ale unui monstru, iar ele se stringeau necrutatoare.
Capitanul Nemo, care conducea lucrarile si muncea el insusi, trecu pe linga mine.
L-am atins cu mina si i-am aratat peretii inchisorii noastre. Zidul dinspre tribord inaintase pina la aproape patru metri de invelisul lui Nautilus.
Capitanul ma pricepu si-mi facu semn sa-l urmez. Ne-am intors pe bord. Dupa ce
mi-am scos costumul, l-am insotit in salon.
- Domnule Aronnax, trebuie sa incercam un mijloc eroic, altfel raminem cimentati
in apa asta intarita.
- Da, spusei eu, dar ce putem face?
- O, daca Nautilus ar fi destul de tare ca sa suporte presiunea ghetii fara sa fie
strivit!
- Atunci? am intrebat nestiind la ce vrea sa ajunga.
- Nu pricepeti ca inghetarea apei ne-ar putea veni in ajutor? Nu va dati seama ca
ea ar putea face sa crape cimpul de gheata care ne tine inchisi, asa cum face sa crape si pietrele cele mai tari? Nu va da prin gind ca ar putea sa ne salveze in loc sa ne ucida?
- Tot ce se poate, domnule capitan; dar oricit de rezistent la strivire ar fi Nautilus, tot n-ar putea sa suporte presiunea asta inspaimintatoare si s-ar turti ca o foaie de tabla.
- Stiu, de asta nu trebuie sa ne bizuim pe ajutorul naturii, ci pe noi insine. Trebuie sa stavilim inghetul. Trebuie sa-l oprim! Nu numai peretii laterali se string, dar si in fata, si in spate n-au mai ramas nici zece picioare de apa. Gheata ne prinde din toate partile.
- Cit timp ne mai ajunge aerul? il intrebai eu. Capitanul ma privi drept in ochi.
- Poimiine rezervoarele vor fi goale! spuse el.
Simtii cum imi ingheata singele in vine. si totusi nu puteam sa ma astept la alt
raspuns. In ziua de 22 martie, Nautilus se cufundase in apele libere ale polului. Acum eram in 26. Traisem cinci zile numai cu rezervele de pe bord! Iar aerul curat care mai ramasese trebuia pastrat pentru lucratori. Si astazi, cind scriu, imi amintesc atit de bine de toate astea, incit ma napadeste fara voie spaima si simt cum ma sufoc.
Capitanul Nemo se gindea, tacut, nemiscat. Se vedea bine ca-i venise o idee, pe care insa parea ca o respinge. In sfirsit, lasa sa-i scape citeva cuvinte.
- Apa clocotita! murmura el.
- Apa clocotita?! ma mirai eu.
- Da. Sintem inchisi intr-un spatiu destul de mic. Oare apa clocotita, pe care ar
arunca-o necontenit pompele lui Nautilus, n-ar ridica temperatura acestui loc, incetinind inghetul?
- Trebuie sa incercam! spusei eu hotarit.
- Sa incercam, domnule profesor!
Termometrul arata ca afara erau mai putin de sapte grade sub zero. Capitanul
Nemo ma duse in bucatarie, unde functional! puternicele aparate de distilare care prin evaporare dadeau apa de baut. Ele fura umplute cu apa si intreaga caldura electrica a pilelor napadi serpentinele cufundate in lichid. In citeva minute, apa atinse 100° si fu trimisa spre pompe, in timp ce alta proaspata o inlocuia. Caldura dezvoltata de pile era atit de mare, incit apa rece trasa din mare ajungea clocotita in pompe de indata ce trecea prin aparate.
Pomparea incepu. Dupa trei ore termometrul arata ca afara sint 6° sub zero.
Cistigasem un grad. Doua ore mai tirziu, termometrul arata doar 4°.
- Vom izbuti! ii spusei capitanului, dupa ce urmarisem si controlasem prin
numeroase observatii mersul lucrarilor.
- Si eu cred acelasi lucru, imi raspunse el. Nu vom fi striviti. Nu ne mai ameninta acum decit pericolul sufocarii. In timpul noptii temperatura apei se urea la un grad sub zero. Era tot ce puteau face pompele. Dar cum inghetul apei de mare incepe numai de la doua grade sub zero, m-am simtit in sfirsit linistit in privinta asta.
A doua zi, 27 martie, fusesera scosi din groapa sase metri de gheata. Mai ramineau
de scos patru metri. Asta insemna inca patruzeci si opt de ore de munca. Aerul nu mai putea fi improspatat in interiorul lui Nautilus, astfel ca din ziua aceea lucrurile au mers din ce in ce mai greu.
Simteam cum ma apasa o greutate de nesuferit. Pe la orele trei noaptea ma coplesise o neliniste de neinvins. Cascam de-mi trosneau falcile si gifiiam, cautind sa gasesc oxigenul care se rarea tot mai mult. Zaceam fara sa ma mai pot gindi, fara putere, aproape fara cunostinta. Bietul Conseil, cazut in aceeasi stare, indurind aceleasi suferinte, nu ma parasea. Imi lua mina, ma incuraja si-l auzeam murmurind:
- Ah! Daca as putea sa nu respir, ca sa va las mai mult aer! imi dadeau lacrimile
cind il auzeam vorbind astfel.
Daca situatia tuturor era de neindurat inauntrul vasului, e lesne de inchipuit cu ce graba, cu cita fericire ne imbracam hainele de scafandri atunci cind ne venea rindul ca sa lucram! Tirnacoapele rasunau pe stratul inghetat. Bratele ne osteneau, miinile ni se jupuiau, dar nici oboseala, nici ranile nu insemnau nimic! Aerul datator de viata ne patrundea in plamini! Respiram! Respiram!
Cu toate astea, nimeni nu-si prelungea lucrul sub apa peste timpul hotarit. Odata sarcina indeplinita, fiecare dintre noi trecea tovarasilor care se sufocau rezervoarele datatoare de viata. Capitanul Nemo se supunea primul acestei discipline severe. Cind sosea ora, dadea aparatul sau altuia si intra in aerul nesanatos de pe bord, mereu linistit, fara urma de slabiciune, fara sa murmure. In ziua aceea lucrul fu indeplinit cu si mai mult zel. Ne mai ramineau de ridicat doi metri de pe toata intinderea sapaturii. Numai doi metri ne mai desparteau de marea libera. Dar in rezervoare nu mai era decit foarte putin aer, si acela inca trebuia pastrat pentru sapatori. Nici un strop pentru Nautilus.

 

Cind m-am intors pe bord, aproape ca m-am sufocat. Ce noapte! Mi-e peste putinta s-o descriu. Asemenea chinuri nu pot fi descrise. A doua zi dimineata, o apasare ingrozitoare imi taia rasuflarea. Ma durea capul si ma simteam ametit ca un om beat. Nici tovarasii mei nu sufereau mai putin. Citiva oameni din echipaj horcaiau. In ziua aceea, a sasea de cind eram captivi, capitanul Nemo, gasind ca lucrul merge prea incet cu tirnacoapele si cazmalele, hotari sa sparga stratul de gheata care ne mai despartea de apa. Omul acesta isi pastrase singele rece si energia. Isi stapinea durerile fizice prin forta morala. Gindea, combina, lupta.
La ordinul sau, vasul fu usurat, adica ridicat de pe stratul de gheata, prin
schimbarea greutatii specifice. si indata ce pluti, el fu adus deasupra sapaturii facute pe masura sa. Dupa ce i se umplura rezervoarele de apa, vasul cobori pina ce linia de plutire se potrivi cu marginile sapaturii.
Atunci, tot echipajul urea pe bord si usa dubla de iesire in apa fu inchisa. Nautilus se sprijini in stratul de gheata care avea mai putin de un metru grosime si pe care sondele il gaurisera in mii de locuri.
Robinetele rezervoarelor fura larg deschise si o suta de metri de apa navalira in ele, sporind cu o suta de mii de kilograme greutatea lui Nautilus.
Asteptam si ascultam, uitind suferintele, nadajduind inca. Incercam sa ne salvam
printr-o ultima sfortare. Cu toate ca imi vijiiau urechile, am auzit peste putin timp cum scirtiie gheata sub Nautilus. Se produse o miscare, gheata plesni cu un zgomot ciudat, ca o bucata de hirtie care se rupe, si Nautilus cobori.
- Trecem! imi sopti Conseil.
N-am putut sa-i raspund. I-am luat mina si i-am strins-o, cutremurat de emotie.
Deodata, impins de inspaimintatoarea greutate adaugata, Nautilus se infunda in apa ca o ghiulea, cazind in gol!
Atunci, intreaga forta electrica fu indreptata spre pompe, care incepura indata sa
goleasca apa din rezervoare Dupa citeva minute, caderea se incetini. Manometrul arata chiar o miscare de ridicare. Elicea porni cu toata viteza, facind sa tremure din incheieturi invelisul metalic al vasului si impingindu-ne spre nord. Dar cit aveam sa plutim pe sub banchiza, pina la marea libera? inca o zi? N-aveam sa mai traiesc atit!
Stateam intins pe un divan in biblioteca. Simteam ca ma sufoc. Fata mi se invinetise, buzele mi se albisera si imi pierdusem cunostinta. Nu mai vedeam, nu mai auzeam, nu mai eram in stare sa fac nici o miscare. Cite ore s-au scurs astfel, n-as putea spune. Dar mi-am dat seama ca incepea agonia. Am inteles ca moartea era aproape.
Deodata insa mi-am revenit, simtind in plamini o dira de aer proaspat. Iesisem la
suprafata apei? Trecusem banchiza?
Nu! Ned si Conseil, bravii mei prieteni, se jertfeau ca sa ma salveze. Pe fundul unui aparat mai ramasese putin aer. In loc sa-l respire, il pastrasera pentru mine, si cu toate ca ei insisi se sufocau, mi-l dadeau mie, picatura cu picatura. Voiam sa dau aparatul la o parte, dar ei imi tineau miinile si citeva clipe am respirat cu nesat.
Ma uitai la ceas. Era ora unsprezece dimineata. Trebuia sa fim in 28 martie.
Nautilus gonea cu o iuteala inspaimintatoare, de patruzeci de mile pe ora, zvircolindu-se in ape.
Unde era capitanul Nemo? Murise? Dar tovarasii sai? Murisera si ei? in clipa aceea
manometrul arata ca sintem la numai douazeci de metri sub apa. Un simplu cimp de
gheata ne mai despartea de aer. Oare nu-l puteam sfarima? Oricum, Nautilus avea sa
incerce. L-am simtit intr-adevar luind o pozitie oblica, coborindu-si partea dinapoi si ridicindu-si pintenul. Fusese de ajuns sa traga putina apa ca sa-si schimbe echilibrul.
Apoi, impins de elicea lui puternica, vasul ataca ghetarul pe dedesubt, ca un berbece urias. Il crapa putin cite putin, se dadu inapoi si isi facu vint, izbind din nou cimpul de gheata care se crapa. In sfirsit, cu o ultima sfortare. Nautilus se napusti deasupra ghetii, pe care o sparse cu greutatea lui.
Panoul fu deschis si valuri de aer curat navalira in toate ungherele vasului.



20.000 de leghe sub mari - Capitolul 1
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 2
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 3
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 4
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 5
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 6
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 7
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 8
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 9
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 10
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 11
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 12
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 13
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 14
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 15
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 16
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 17
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 18
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 19
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 20
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 21
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 22
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 23
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 24
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 25
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 26
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 27
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 28
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 29
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 30
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 31
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 32
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 33
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 34
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 35
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 36
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 37
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 38
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 39
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 40
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 41
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 42
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 43
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 44
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 45
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 46
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 47


Aceasta pagina a fost accesata de 2107 ori.