20.000 de leghe sub mari - Capitolul 37

de Jules Verne

Capitolul 37


PRINTRE GHETURI

 

 

Nautilus isi relua directia, mereu spre sud, mergind cu mare viteza de-a lungul
meridianului al cincilea. Voia oare sa ajunga pina la pol? N-as fi crezut, fiindca pina atunci toate incercarile de a se atinge polul dadusera gres. Dealtfel, nici timpul nu era potrivit, deoarece l3 martie al paminturilor antarctice corespunde cu 13 septembrie al regiunilor boreale, cind incepe perioada echinoxiala. In ziua de 14 martie, la 55° latitudine, am zarit gheturi plutitoare, niste sfarimaturi neinsemnate, de douazeci pina la douazeci si cinci de picioare, ca niste praguri de care se spargeau valurile. Nautilus plutea la suprafata oceanului. Ned Land, care vinase prin marile arctice, era obisnuit cu
privelistea gheturilor. Conseil si cu mine le vedeam pentru inula oara. In zare, spre sud, se intindea o fisie alba, orbitor de sclipitoare, careia balenierele engleze i-au dat numele de "iceblinck". Fisia asta pe care norii, oricit de desi ar fi, nu o pot intuneca, vesteste prezenta unui pack sau a unui banc de gheata. In adevar, curind se ivira blocuri tot mai mari, a caror stralucire se schimba mereu, dupa toanele cetii. Unele din ele erau strabatute de vine verzi, ca niste dungi serpuite, trase cu sulfat de cupru. Prin altele, care semanau cu niste ametiste uriase, lumina patrundea nestinjenita. Unele oglindeau razele de lumina pe miile de fatete ale cristalelor lor; altele, colorate de reflexele vii ale calcarului, ar fi ajuns pentru construirea unui intreg oras de marmura. Cu cit coboram mai spre sud, cu atit insulele acestea plutitoare se inmulteau si se mareau. Mii de pasari polare isi facusera cuiburi pe ele. Notalitele, damierii, furtunarii ne asurzeau cu tipetele lor, ba chiar, luindu-l pe Nautilus drept un cadavru de balena, se asezau pe el lovind cu ciocul in tabla sonora. In timpul navigatiei printre gheturi, capitanul Nemo statea adesea pe punte, cercetind cu
atentie tinuturile pustii. Citeodata, privirea lui linistita parea ca se insufleteste. se gindea ca in marile acestea polare, nestrabatute de oameni, era la el acasa, stapin peste intinderile de netrecut? Tot ce se poate. Dar nu spunea o vorba. statea ca impietrit si nu-si venea in fire decit cind simtul sau de cirmaci il indemna s-o faca. Il conducea pe Nautilus cu o maiestrie desavirsita, ferindu-l de ciocnirile cu ghetarii, dintre care unii masurau o lungime de mai multe mile si o inaltime de saptezeci pina la optzeci de metri.
Adesea, orizontul parea pe de-a-ntregul inchis. La 60° latitudine nu se mai vedea nici un loc de trecere. Cu toate astea, cercetind cu grija, capitanul Nemo gasea totdeauna vreo deschizatura ingusta, prin care se strecura cu indrazneala, stiind bine ca ea se va inchide in urma noastra. In felul acesta, Nautilus, condus cu indeminare, strabatu gheturile, clasificate dupa forma sau dupa marimea lor cu o precizie ce-l incinta pe Conseil: iceberguri sau munti de gheata, icefielduri sau cimpii intinse si nesfirsite, driftice sau gheturi plutitoare, packuri sau cimpuri de sfarimaturi, numite si palkuri atunci cind sint circulare sau streamuri, cind sint alcatuite din fisii lungi.
Temperatura era destul de scazuta: termometrul de afara arata doua sau trei grade
sub zero. Noi insa aveam haine calduroase, facute din pielea focilor si a ursilor marini.
Interiorul lui Nautilus, incalzit cu regularitate de aparatele lui electrice, putea sa infrunte si frigurile cele mai mari. Dealtfel, n-aveam decit sa ne cufundam citiva metri sub valuri, ca sa dam de o temperatura potrivita.
Daca am fi calatorit prin locurile acestea cu doua luni in urma, am fi nimerit in
timpul cind ziua este neintrerupta; acum, insa, noaptea tinea trei sau patru ore, si mai tirziu avea sa intunece pentru sase luni regiunile din jurul polului.
La 15 martie am depasit latitudinea insulelor New sethland si Orkney.
Capitanul imi spuse ca odinioara numeroase turme de balene locuiau in tinuturile
acelea, dar balenierele engleze si americane, in setea lor de distrugere, au macelarit masculii si femelele adulte si au lasat in urma lor pustiu si moarte.
La l6 martie, pe la opt dimineata, Nautilus, urmind meridianul al cincizeci si
cincilea, trecu peste Cercul polar antarctic. Gheturile ne inconjurau din toate partile.
Nemo inainta mereu, mergind din trecatoare in trecatoare.
- Oare incotro o fi mergind? intrebai eu.
- Drept inainte! imi raspunse Conseil. Pina la urma, daca n-o sa poata merge mai
departe, o sa se opreasca.
- Nu-mi prea vine sa cred!
Si, la drept vorbind, excursia aceea aventuroasa nu-mi displacea deloc. Cu greu as
putea sa arat cit ma incinta frumusetea regiunilor pe care le strabateam! Gheturile luau forme minunate: ingramadirea lor infatisa cind un oras oriental cu nenumarate minarete si geamii, cind o cetate prabusita, doborita la pamint de vreun cutremur. In mijlocul furtunilor de zapada, privelistea se schimba necontenit sub razele piezise ale soarelui sau sub ceturile fumurii. Auzeam si vedeam pretutindeni detunaturi, surpari, prabusiri de ghetari, care se schimbau asemeni vederilor dintr-o lanterna magica.
Daca Nautilus era scufundat in timpul acestor ruperi de echilibru, zgomotul se
propaga prin apa cu o intensitate inspaimintatoare si prabusirea uriaselor gramezi isca virtejuri primejdioase pina in straturile cele mai adinci ale oceanului. Nautilus salta si se clatina atunci ca o corabie lasata prada furiei elementelor naturii. De multe ori nu se mai vedea nici o trecere si credeam ca vom ramine acolo, prinsi pentru totdeauna. Dar capitanul Nemo, calauzit de instinct, descoperea noi trecatori, dupa cele mai mici semne. Nu se insela niciodata, observind firisoarele de apa albastrie care brazdau icefield-urile. De aceea eram sigur ca se va aventura in marile antarctice.

 

Dar in ziua de 16 martie, cimpurile de gheata ne inchisera calea cu desavirsire. Nu ajunseseram inca la banchiza, dar aveam in fata icefielduri, intepenite laolalta de ger. O asemenea piedica nu-l putea opri insa pe capitanul Nemo si el se arunca impotriva icefieldului cu o furie inspaimintatoare. Nautilus intra ca o dalta in masa sfarimicioasa, despicind-o cu trosnituri grozave. semana atunci cu un berbece antic, impins de o putere nemarginita. sfarimaturile de gheata, aruncate la mari inaltimi, cadeau ca grindina in jurul nostru. Prin forta propriului sau impuls, submarinul nostru isi croia un canal. Uneori, dus de vint, se ridica deasupra cimpului de gheata, strivindu-l sub greutatea sa. Alteori, virit sub icefield, il facea sa plesneasca printr-o simpla clatinare, pricinuindu-i sparturi largi. In zilele acelea am avut de infruntat furtuni puternice.
Citeodata picla era atit de deasa, incit nu se mai vedea nici de la un capat la celalalt al puntii. Vintul se schimba pe neasteptate dintr-o directie in alta. Zapada se gramadea in troiene atit de tari, incit ar fi trebuit sfarimata cu tirnacopul. La numai cinci grade sub zero, tot invelisul lui Nautilus se acoperea de gheata. corabie n-ar fi putut sa se miste, caci toate funiile i s-ar fi incurcat in scripeti. Numai un vas fara pinze, impins de motoare electrice si nefolosind carbuni, ar fi fost in stare sa infrunte latitudini atit de
inalte. In conditiile acestea, barometrul raminea mereu coborit, atingind chiar 73°5'. Nici pe indicative busolei nu ne mai puteam bizui. Cu cit ne apropiam de Polul magnetic meridional, care nu trebuie confundat cu Polul sud al globului, cu atit acele innebunite ale busolei aratau mai anapoda. Dupa Hansten, polul acesta se afla cam la 70° latitudine si 130° longitudine, iar dupa observatiile lui Duperrey, la 135° longitudine si 70° 30' latitudine. Trebuia deci sa facem cercetari numeroase, ducind compasurile in diferite locuri ale navei, si sa ne oprim la o medie. Adesea insa ne multumeam sa trasam drumul strabatut dupa calcule aproximative, metoda putin satisfacatoare pentru trecatorile serpuite,ale caror puncte de reper se schimbau necontenit. In sfirsit, la 18 martie, dupa douazeci de incercari zadarnice, Nautilus se vazu stavilit de-a binelea. Nu
mai erau nici streamuri, nici palkuri si nici icefielduri, ci doar o nesfirsita si neclintita bariera cladita din munti uniti intre ei.
- Banchiza! imi spuse canadianul.
Am inteles ca pentru Ned Land, ca si pentru toti navigatorii dinaintea noastra,
banchiza insemna un hotar de netrecut. Pentru ca soarele se ivise o clipa spre sud, capitanul Nemo facu o masuratoare destul de exacta, care ne situa la 5l°30' longitudine si 67°39' latitudine meridionala. Era un punct inaintat al regiunilor antarctice. In fata ochilor nostri nu mai era nici urma de mare, de suprafata lichida. Sub pintenul lui Nautilus se intindea o nesfirsita cimpie framintata, plina de movile incilcite, cu tot amestecul acela intortocheat care se poate vedea pe un fluviu inainte de topirea gheturilor. Aici, insa, toate acestea aveau proportii uriase. Ici si colo se ridicau pina la o inaltime de doua sute de picioare virfuri ascutite, ca niste piscuri subtiri; in alta parte, un sir de faleze cenusii, taiate drept, pareau oglinzi nesfirsite, reflectind cele citeva raze de soare pe jumatate inecate de ceata. Peste privelistea pustiita plutea o tacere salbatica, tulburata doar de aripile notolitilor si furtunarilor. Totul era inghetat, chiar si zgomotul!
Nautilus se vazu nevoit sa-si opreasca goana sa aventuroasa printre gheturi.
- Domnule, imi spuse in ziua aceea Ned Land, daca ar merge mai departe
capitanul...
- Ce s-ar intimpla?
- Ar fi un om grozav.
- De ce, Ned?
- Fiindca nimeni nu poate trece de banchiza. E tare capitanul, dar, mii de draci! n-o fi mai tare decit natura; si acolo unde a pus ea un hotar, trebuie sa te opresti, vrind, nevrind!
- Adevarat, Ned. si totusi as. fi vrut sa stiu ce se afla indaratul banchizei. Nimic nu ma supara mai mult decit un zid!
- Aveti dreptate, incuviinta Conseil. Zidurile au fost nascocite numai ca sa-i
necajeasca pe savanti. Nicaieri n-ar trebui sa fie ziduri!
- Bun! facu canadianul. Dar se stie foarte bine ce este dupa banchiza.
- Ce este? am intrebat.
- Gheata si iar gheata!
- Dumneata esti sigur de lucrul asta, Ned, dar eu nu sint. lata de ce as vrea sa ma due sa vad.
- Renuntati la asemenea idei, domnule profesor, imi raspunse canadianul. Ati
ajuns la banchiza, si asta nu-i putin. Mai departe n-o sa mergeti nici dumneavoastra, nici capitanul Nemo si nici Nautilus.
De voie, de nevoie o sa ne intoarcem spre nord, adica spre tarile oamenilor de
treaba.
Trebuie sa recunosc ca Ned Land avea dreptate si ca atit timp cit navele nu vor fi
facute ca sa mearga pe cimpuri de gheata, vor fi nevoite sa se opreasca in fata banchizei.
In adevar, cu toate sfortarile si cu toate mijloacele puternice intrebuintate ca sa sparga gheturile, Nautilus trebui sa se opreasca. De obicei, cine nu poate merge mai departe se intoarce pe unde a venit. Aici, insa, a te inapoia era tot atit de imposibil ca si a inainta, pentru ca trecatorile se inchisesera in urma noastra. si orice oprire in loc a lui Nautilus nu putea sa aiba alta urmare decit intepenirea lui in scurta vreme. Asta s-a si intimplat, dealtfel, pe la doua noaptea, cind cu o iuteala uimitoare s-a format o noua gheata pe ambele laturi ale vasului. Eram silit sa recunosc ca purtarea capitanului Nemo fusese mai
mult decit nechibzuita.

 

In clipa aceea eram pe punte. Capitanul, care cercetase citva timp situatia, imi spuse:
- Ei, domnule profesor, ce credeti?
- Cred ca sintem prinsi, domnule capitan.
- Prinsi ? Ce intelegeti prin asta ?
- Vreau sa spun ca nu mai putem merge nici inainte, nici inapoi si nici in laturi. Cred ca asta, eel putin pe continentele locuite, inseamna "a fi prins".
- Asadar, domnule Aronnax, credeti ca Nautilus nu se va putea libera? '
- E greu, domnule capitan, fiindca anotimpul este prea inaintat ca sa va puteti bizui pe topirea ghetii.
- Ah, domnule profesor, raspunse cu un ton ironic capitanul Nemo, sinteti mereu acelasi! Pretutindeni vedeti doar piedici si greutati! Va spun insa ca Nautilus nu numai ca o sa scape, dar va merge si mai departe inca!
- Mai departe, spre sud? il intrebai mirat.
- Da, domnule, va merge la pol.
- La pol! strigai eu neincrezator.
- Da, raspunse capitanul, la Polul sud, in punctul necunoscut inca, unde se
intretaie toate meridianele globului. Doar stiti ca pot face cu Nautilus tot ce vreau.
Da! stiam. Stiam ca indrazneala omului acestuia mergea pina la vitejie! Dar ca sa
invingi piedicile nenumarate ale Polului sud, care n-a fost inca atins nici de cei mai indrazneti navigatori si care, de lapt, e mai greu de cucerit decit Polul Nord, insemna sa incepi o fapta cu totul nechibzuita, pe care numai mintea unui nebun putea sa o plasmuiasca.
M-am gindit atunci sa-l intreb pe capitan daca descoperise polul acesta, necalcat
inca de nici un picior omenesc.
- Nu, domnule, mi-a raspuns el, dar il vom descoperi impreuna. N-am sa ma
impotmolesc acolo unde s-au impotmolit altii. Inca nu l-am dus niciodata pe Nautilus atit de departe in marile australe, dar va repet ca va merge si mai departe.
- As vrea sa va cred, domnule capitan, i-am raspuns eu, cu oarecare ironie in glas, va cred chiar! Haidem inainte! Pentru noi nu exista piedici! sa sfarimam banchiza! s-o aruncam in aer si, daca tot mai rezista, sa-i punem aripi lui Nautilus, ca s-o poata trece pe deasupra!
- Pe deasupra, domnule profesor? ma intreba linistit capitanul Nemo. Nu pe
deasupra, ci pe dedesubt.
- Pe dedesubt! strigai eu.
Planurile capitanului mi se aratara limpezi dintr-o data. Intelesesem. Minunatele
calitati ale lui Nautilus aveau sa-i serveasca iarasi in incercarea aceea supraomeneasca!
- Vad ca incepem sa ne intelegem, domnule profesor, imi spuse capitanul, zimbind
usor; ai intrevazut posibilitatea - as spune succesul - incercarii mele. Pentru o nava obisnuita ea ar fi cu neputinta, dar pentru Nautilus nu-i mare lucru. Daca pina la pol este un continent, vasul se va opri. Dar daca, dimpotriva, e o mare libera, vom merge pe ea pina la pol!
- Asta-i, am spus, urmind rationamentul capitanului; daca marea este inghetata la
suprafata, in schimb straturile ei inferioare sint libere, pentru motivul binecuvintat ca apa de mare cu cit e mai densa, cu atit ingheata mai greu. si, daca nu ma insel, partea scufundata a banchizei este de patru ori mai mare decit partea dinafara.
- Cam atit, domnule profesor. Pentru fiecare picior inaltime deasupra apei,
icebergul are trei picioare grosime sub apa. Fiindca muntii acestia de gheata nu sint mai inalti de o suta de metri, inseamna ca nici sub apa nu au o adincime mai mare de trei sute de metri. Or, ce inseamna trei sute de metri pentru Nautilus?
- Nimica toata.
- Ar putea chiar sa coboare la adincimi si mai mari ca sa caute temperatura
obisnuita a marilor, si atunci nici nu ne-ar pasa macar cind afara ar fi un ger de treizeci sau patruzeci de grade.
- E drept, domnule capitan, foarte drept! raspunsei eu.
- singura greutate, urma capitanul, ar fi daca am ramine cufundati mai multe zile,
fara sa ne improspatam provizia de aer.
- Numai asta ne opreste ? intrebai eu. Nautilus are rezervoare uriase pe care le
putem umple si ele ne vor da tot oxigenul de care vom avea nevoie.
- Ati judecat bine, domnule Aronnax, raspunse zimbind capitanul; dar ca sa nu se
poata spune ca sint nechibzuit, am sa va arat de pe acum ce greutati ar mai putea fi.
- Ar mai putea fi vreuna?
- Una singura. Daca exista mare la Polul sud, s-ar putea tot asa de bine ca ea sa
fie inghetata peste tot si prin urmare sa nu ne putem urea deloc la suprafata!
- Bine, dar uitati ca Nautilus e inarmat cu un pinten strasnic si ca am putea sa-l
lansam piezis, contra cimpului de gheata care ar trebui spart?
- Ei, domnule profesor, aveti multe idei astazi!
- Si pe urma, domnule capitan, am adaugat insufletindu-ma si mai mult, de ce sa
nu fie apa la Polul sud ca si la Polul Nord? Polii frigului nu se confunda cu polii pamintului nici in Emisfera Australa, nici in Emisfera Boreala si trebuie sa presupunem ca in punctele acestea ale globului se afla ori un continent, ori un ocean fara gheata.
- si eu cred la fel, domnule Aronnax, raspunse capitanul. Am sa va atrag numai
atentia ca, dupa ce ati avut atitea de spus impotriva planului meu, acum ma dati gata cu argumente in favoarea lui.
Capitanul Nemo avea dreptate. Ajunsesem sa fiu mai indraznet decit el. Il
indemnam sa mearga la pol! il intreceam, i-o luam inainte... As! Cum ar fi cu putinta una ca asta, biet zapacit! Capitanul Nemo cunoaste mai bine decit tine toate laturile problemei, si acum se distreaza privindu-te purtat de visuri spre lucruri cu neputinta de realizat.

 

Dar capitanul nu-si pierdea timpul. La un semnal al sau aparu secundul. statura
de vorba amindoi, repede, in limba lor de neinteles, iar secundul, fie ca fusese instiintat de mai inainte, fie ca socotea planul destul de bun, nu paru deloc surprins. Dar, oricit a fost secundul de calm, Conseil tot l-a intrecut in privinta asta atunci cind i-am facut cunoscut planul nostru de a ne indrepta spre Polul sud. El a primit vestea mea cu un "cum doreste domnul" si a trebuit sa ma multumesc cu atit. Cit despre Ned Land, cred ca nimeni n-a ridicat vreodata din umeri mai sus decit i-a ridicat el atunci.
- sa va spun drept, mi-e mila de dumneavoastra si de capitanul Nemo al
dumneavoastra, facu el.
- Vom merge la pol, mestere Land.
- Tot ce se poate, dar de intors n-o sa va mai intoarceti de acolo! si Ned Land intra in cabina lui, "ca sa nu se intimple vreo nenorocire", dupa cum spunea el. Intre timp incepusera pregatirile pentru indrazneata incercare. Puternicele pompe ale lui Nautilus impingeau aerul in rezervoare si il inmagazinau la presiune inalta. Pe la orele patru, capitanul Nemo ma instiinta ca panourile de pe punte vor fi inchise. Am aruncat o ultima privire spre banchiza pe care urma s-o strabatem. Timpul era senin, atmosfera destul de limpede, ger puternic, 12° sub zero; dar fiindca vintul se linistise, frigul nu parea de neindurat.
Vreo zece oameni se urcara ca sa sfarime cu tirnacoapele gheata din jurul carenei
lui Nautilus. Treaba a mers repede, fiindca gheata era inca subtire. Ne intoarseram cu totii inauntru. Rezervoarele obisnuite, goale in timpul plutirii la suprafata, fura umplute cu apa si Nautilus incepu sa se scufunde.
Stateam in salon, impreuna cu Conseil. Priveam prin geam straturile inferioare ale
Oceanului Austral. Termometrul urea. Acul manometrului se misca pe cadran.
Cam pe la trei sute de metri, asa cum prevazuse capitanul Nemo, am inceput sa
plutim pe sub banchiza. Dar Nautilus se cufunda si mai mult, atingind o adincime de opt sute de metri. Temperatura apei, care fusese de l2° la suprafata, era acum numai de 11°. E de la sine inteles insa ca temperatura din interiorul lui Nautilus, mentinuta cu aparatele de incalzit, era cu mult mai ridicata. Toate manevrele se indeplineau cu o precizie extraordinara.
- Vom trece, daca nu-i cu suparare, spuse Conseil.
- sint sigur ca vom trece! ii raspunsei eu, convins.
sub apele libere. Nautilus pornise de-a dreptul spre pol, fara sa se departeze de
meridianul al cincizeci si doilea. Ne ramineau de strabatut douazeci si doua de grade si jumatate de latitudine, de la 67°30' pina la 90°, adica ceva mai mult de cinci sute de leghe. Nautilus inainta cu o viteza de douazeci si sase de mile pe ora, viteza egala cu aceea a unui tren expres. Daca mergea mereu asa, ii erau de ajuns patruzeci de ore ca sa atinga polul.
Atras de noutatea situatiei, am ramas impreuna cu Conseil o parte din noapte la
fereastra salonului. Marea, luminata de razele farului, era pustie. Pestii nu locuiau in apele ei captive, pe care le foloseau doar pentru trecerea din Oceanul Antarctic in marea libera a polului, inaintam cu repeziciune si simteam asta dupa tresaririle corpului de otel al vasului.
Pe la orele doua noaptea ra-am dus sa ma odihnesc putin. Conseil imi urma pilda.
strabatind coridoarele, nu l-am intilnit pe capitanul Nemo. Mi-am inchipuit ca este in cabina cirmaciului.
A doua zi, la 19 martie, pe la cinci dimineata, imi reluai postul in salon. Indicatorul electric arata ca viteza lui Nautilus nu se micsorase. Vasul se ridica spre suprafata cu bagare de seama, golindu-si rezervoarele.
Imi batea inima. Aveam sa iesim si sa dam de aerul liber al polului? Nu. O
zguduitura ma facu sa-mi dau seama ca Nautilus se lovise de fundul banchizei, foarte groasa inca, judecind dupa sunetul inabusit al loviturii. Intr-adevar, o "atinsesem" - dupa cum spun marinarii - dar in sens invers si la trei mii de picioare adincime. Asta arata ca gheata de deasupra avea patru mii de picioare grosime, dintre care o mie erau deasupra apei. Banchiza era acolo mult mai groasa decit fusese la margine, ceea ce nu era deloc imbucurator. In timpul zilei. Nautilus repeta de mai multe ori incercarea si de fiecare data se lovi de zidul de deasupra. Uneori dadea de el la noua sute de metri, ceea ce facea o mie doua sute de metri grosime, dintre care trei sute se ridicau deasupra oceanului - adica o grosime de doua ori mai mare decit in locul unde Nautilus se scufundase sub apa.
Mi-am notat cu grija diferitele adincimi si am obtinut astfel profilul submarin al lantului de ghetari.
Seara nu se produsese nici o schimbare in situatia noastra. Mereu gheata, de patru sau cinci sute de metri adincime! Banchiza se subtiase destul de mult, dar mai aveam inca o grosime serioasa intre noi si suprafata oceanului! se facu ora opt. Dupa regulile zilnice ale bordului, aerul ar fi trebuit sa fie improspatat cu patru ore mai inainte. Totusi nu sufeream prea mult, desi capitanul Nemo nu daduse inca drumul unui supliment de oxigen din rezervoare. In noaptea aceea n-am
dormit bine. speranta si teama ma napadira rind pe rind. M-am trezit de mai multe ori. Nautilus continua sa dibuie. Pe la trei dimineata observai ca suprafata inferioara a banchizei era numai de cincizeci de metri adincime. O suta cincizeci de picioare ne mai desparteau de suprafata apei. Banchiza se schimba incetul cu incetul in icefield. Muntele se pre facea in cimpie. Priveam cu atentie manometrul. Vasul nostru urea intruna, urmind piezis o suprafata lucioasa ce scinteia sub razele luminii electrice. Banchiza se micsora sus si jos prin povirnisuri domoale, subtiindu-se din leghe in leghe. In sfirsit, pe la sase dimineata, in neuitata zi de 19 martie, usa salonului se deschise si capitanul Nemo aparu.
- Mare este libera! spuse el.



20.000 de leghe sub mari - Capitolul 1
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 2
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 3
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 4
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 5
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 6
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 7
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 8
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 9
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 10
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 11
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 12
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 13
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 14
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 15
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 16
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 17
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 18
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 19
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 20
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 21
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 22
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 23
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 24
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 25
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 26
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 27
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 28
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 29
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 30
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 31
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 32
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 33
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 34
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 35
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 36
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 37
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 38
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 39
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 40
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 41
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 42
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 43
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 44
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 45
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 46
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 47


Aceasta pagina a fost accesata de 2172 ori.