20.000 de leghe sub mari - Capitolul 32

de Jules Verne

Capitolul 32


GOLFULETUL VIGO

 
 

 

Atlanticul! Uriasa intindere de apa care acopera suprafata a douazeci si cinci milioane de mile patrate, lunga de noua mii si avind o latime mijlocie de doua mii sapte sute de mile. Intindere de apa deosebit de insemnata si totusi aproape necunoscuta celor vechi. In afara poate de cartaginezi, acesti olandezi ai antichitatii, care in drumurile lor comerciale vizitau tarmurile vestite ale Europei si Africii. Ocean ale carui tarmuri cu cotituri paralele cuprinde un perimetru urias, udat de cele mai mari fluvii din lume: Saint Laurent, Mississippi, Amazonul, La Plata, Orinocul, Nigerul, Senegalul, Elba,
Loara, Rinul, care ii aduc ape din tarile cele mai civilizate ca si din tinuturile cele mai salbatice. Cimp maret, brazdat fara incetare de corabiile tuturor natiunilor, adapostit sub toate pavilioanele din lurae si strajuit de cele doua groaznice capuri temute de toti navigatorii: Capul Horn si Capul Furtunilor! Nautilus ii despica apele cu ascutisul pintenului sau, dupa ce strabatuse in trei luni si jumatate aproape zece mii de leghe, drum mai lung decit circumferinta pamintului. Incotro ne duceam acum si ce ne astepta in viitor? Dupa trecerea Gibraltarului, Nautilus porni spre larg. Ridicindu-se la
suprafata, ne-am putut relua plimbarile zilnice pe punte.
M-am urcat indata insotit de Ned Land si Conseil. La douasprezece mile departare
se zarea Capul Sf. Vincentiu, care formeaza virful sud-vestic al Peninsulei spaniole.
Vintul batea cu tarie dinspre sud. Marea, furioasa, ne clatina cu putere vasul. Era aproape cu neputinta sa stai pe puntea biciuita in fiecare clipa de valuri. Am coborit, dupa ce respirasem citeva guri de aer proaspat. Ma retrasesem in camera mea, in timp ce Conseil se indrepta spre cabina, cind Ned Land veni ingrijorat dupa mine. Goana noastra prin Mediterana nu-i ingaduise sa-si duca planurile la indeplinire, de aceea canadianul abia isi putea ascunde mihnirea.
Dupa ce inchise usa, el se aseza privindu-ma tacut.

 

- Draga Ned, i-am spus, te inteleg, dar sa stii ca n-ai nici o vina. Asa cum a
calatorit pina acum Nautilus, ar fi fost o nebunie sa te gindesti la fuga!
Ned Land nu-mi raspunse. Numai sprincenele lui incruntate si buzele strinse
dovedeau indirjirea unei idei fixe.
- Asculta, Ned, am urmat eu, nu trebuie sa deznadajduiesti. Mergem de-a lungul coastei portugheze. Franta si Anglia sint la doi pasi si vom gasi usor un refugiu acolo. Daca Nautilus s-ar fi indreptat spre sud, dupa trecerea Gibraltarului, ducindu-ne spre regiunile fara continente, ti-as impartasi ingrijorarea.
Dar acum stim ca Nemo nu fuge de marile civilizate, si in citeva zile cred ca ai sa poti incerca sa evadezi, fara nici o tearaa.
Ned Land ma privi si mai neclintit, apoi se hotari sa-si desclesteze gura:
- In seara asta! zise el.
Am sarit in picioare. Marturisesc ca nu eram pregatit pentru o asemenea veste. As fi voit sa-i raspund canadianului, dar imi pierise graiul.
- Ne-am inteles sa asteptam o imprejurare prielnica, urma Ned Land. Acum o
avem. Asta-seara vom fi numai la citeva mile de coasta spaniola. Noaptea e intunecoasa.
Vintul sufla dinspre larg. Mi-ai dat cuvintul,domnule Aronnax. Ma bizui pe dumneata.
Pentru ca taceam, canadianul se ridica, apropiindu-se de mine:
- Asta-seara la ora noua, spuse el. L-am instiintat si pe Conseil. La ora aceea,
capitanul Nemo se inchide in odaia lui si se culca. Nici mecanicii si nici oamenii
echipajului nu ne pot vedea. Conseil si cu mine ne vom urea pe scara principala.
Dumneata, domnule Aronnax, vei ramine ca sa astepti semnalul nostru in biblioteca, la doi pasi de noi. Vislele, catargul si pinzele sint in luntre. Am izbutit sa pun acolo si niste provizii. Mi-am facut rost si de o cheie franceza, ca sa dau drumul suruburilor ce tintuiesc luntrea de Nautilus. Asa ca totul e gata. Pe asta-seara, deci!
- Marea e agitata. . .
- E drept, imi raspunse canadianul, dar trebuie sa indraznim. Pentru libertate
trebuie sa faci orice. Dealtfel, luntrea e solida, si citeva mile cu ajutorul vintului nu-i mare lucru. Cine stie daca miine nu vom fi la o suta de leghe in larg! Daca imprejurarile ne ajuta, intre orele zece si unsprezece ori punem piciorul pe uscat, ori pierim. Asadar, cu voia Domnului, pe deseara!
Spunind acestea, canadianul pleca, lasindu-ma buimacit. Imi inchipuisem ca,
atunci cind se va ivi prilejul de fuga, voi avea vreme sa ma gindesc, sa ne sfatuim pe indelete. Acum insa incapatinatul meu tovaras nu-mi ingaduia asta. si, la urma urmei, ce as fi putut sa-i spun? Ned Land avea de-o suta de ori dreptate! imprejurarea aproape ca se ivise si el o folosea. Puteam oare sa-mi calc cuvintul si sa pun in cumpana viitorul tovarasilor mei pentru un interes personal? Poate ca miine capitanul Nemo avea sa ne duca departe de orice tarm. In clipa aceea, o suieratura puternica ma incunostiinta ca rezervoarele s-au umplut si ca Nautilus se scufunda sub valurile Atlanticului.
Am ramas in camera mea, pentru ca nu voiam sa ma intilnesc cu Nemo, in fata
caruia mi-as fi putut ascunde cu greu tulburarea. Am petrecut astfel o zi trista,
framintindu-ma intre dorinta de a ma vedea liber si parerea de rau ca-1 parasesc pe minunatul Nautilus, lasindu-mi studiile submarine neterminate! Sa parasesc astfel "Atlanticul meu", cum imi placea sa-i spun, fara sa-i cercetez adincurile, fara sa-i fur tainele pe care mi le dezvaluisera marile Indiilor si Pacificului! Ar insemna sa scap din mina romanul de la primul volum, sa-mi intrerup visul in clipa cea mai frumoasa! Cite ceasuri grele se scursera astfel, cind inchipuindu-mi ca sint in afara de orice primejdie, pe uscat, impreuna cu tovarasii mei, cind dorind, impotriva vointei mele, ca vreo intimplare neasteptata sa impiedice realizarea planurilor lui Ned Land. De doua ori m-am dus in salon. Voiam sa cercetez busola. Voiam sa stiu daca directia lui Nautilus ne apropia, intr-adevar, sau ne departa de tarm. Dar submarinul plutea inca in apele portugheze indreptindu-se spre nord, de-a lungul tarmului. Trebuia deci sa ma supun si
sa-mi pregatesc fuga. Bagajul nu-mi era greu: notele zilnice - si atit. Ma intrebam ce va gindi capitanul Nemo despre fuga noastra, cite griji, cit rau ii va pricinui ea, poate, si ce va face daca o va descoperi sau daca noi nu vom izbuti! In ce ma priveste, nu-i gaseam nici o vina, dimpotriva, fusese o gazda cum nu se poate mai primitoare. Dar nici noi nu puteam fi invinuiti de nerecunostinta pentru ca il paraseam. Doar nu facuseram nici un juramint care sa ne lege pentru totdeauna de el. Nemo se bizuise numai pe puterea imprejurarilor. Cerinta lui de-a ramine vesnic prizonieri pe vas, marturisita pe fata, ne
indreptatea incercarile de fuga.

 

Nu-l mai vazusem pe capitan de cind fuseseram pe insula Santorin. Aveam sa-1 mai
vad oare inaintea plecarii ? As fi dorit - dar totodata ma temeam. Cautam sa-mi dau seama daca nu cumva i se aud pasii in camera de alaturi. Nici un zgomot. Camera parea pustie. Oare se mai afla pe bord omul acesta ciudat? Din noaptea in care luntrea plecase de pe Nautilus intr-o misiune tainica, mi se schimbasera oarecum parerile despre capitanul Nemo. Eram incredintat, orice ar fi spus, ca tot mai avea anumite legaturi cu uscatul. Oare nu-si parasea niciodata submarinul? Se scurgeau uneori saptamini de-a rindul fara sa-1 intilnesc. Ce facea el in timpul acesta? Nu cumva, atunci cind eu il credeam retras in singuratate, capitanul Nemo indeplinea undeva, departe, vreo misiune despre care nu puteam sti nimic?
Ma munceau tot felul de ginduri. Intr-o stare ca aceea in care ma gaseam,
intrebarile si presupunerile vin cu nemiluita. Ma cuprinsese o neliniste groaznica. Ziua parea ca nu se mai sfirseste. In asteptare, orele treceau mai incet ca oricind, parca in ciuda nerabdarii mele. Mi se aduse masa, in camera, ca de obicei. Am mincat fara pofta, din pricina gindurilor care ma napadisera. La ora sapte m-am ridicat de la masa. O suta douazeci de minute - le socotisem bine - ma mai desparteau de clipa in care trebuia sa-l intilnesc pe Ned Land. Ma simteam din ce in ce mai nelinistit. Pulsul imi batea cu putere. Nu mai puteam sta locului. Ma plimbam intruna, incercind sa-mi linistesc prin miscare framintarile mintii. Teama ca am putea pieri in timpul indraznetei noastre
incercari de fuga nu ma tulbura defel; dar imi batea inima numai la gindul ca s-ar putea ca planurile sa ne fie descoperite inainte de a fugi de pe Nautilus si ca va trebui sa dau ochi cu capitanul Nemo, minios sau, si mai rau, mihnit de tradarea mea.
Voiam sa revad salonul pentru ultima oara. Strabatind coridorul, ajunsei in muzeul
unde petrecusem atitea ore placute si folositoare.
Priveam toate bogatiile, toate comorile acelea, ca un om aflat in pragul unui
surghiun vesnic, al unei plecari fara intoarcere. Minunile naturii, capodoperele de arta in mijlocul carora imi petrecusem viata in ultimul timp, trebuia acum sa le parasesc pentru totdeauna. As. fi vrut sa ma mai uit o data prin fereastra salonului in apele Atlanticului, dar obloanele erau inchise ermetic si o placa de metal ma despartea de oceanul pe care nu-l cunosteam inca.
Plimbindu-ma astfel prin salon, am ajuns linga usa care dadea in camera
capitanului. Spre uimirea mea, imi dadui seama ca usa e intredeschisa. Fara voie, m-am tras inapoi. Daca Nemo era in camera, putea sa ma vada. Neauzind insa nici un zgomot m-am apropiat din nou. Incaperea era goala. Am deschis usa si am pasit inauntru.
Camera avea aceeasi infatiare aspra, semanind cu chilia unui pustnic. Privirile mi se oprira pe citeva gravuri prinse in perete, pe care la prima vizita nu le observasem. Erau portretele acelor oameni vestiti, a caror viata a fost o jertfa neintrerupta in folosul unei marete idei omenesti: Kosciuzko, eroul care a murit strigind: "Finis Poloniae!"; Botzaris, Leonida al grecilor moderni; O'Connel, aparatorul Irlandei; Washington, intemeietorul Uniunii Americane; Manin, patriot italian, Lincoln, ucis de glontul unui partizan al sclaviei, si, in sfirsit, luptatorul pentru dezrobirea negrilor, martirul John Brown, atirnat in spinzuratoare, asa cum l-a desenat Victor Hugo. Ce legatura exista intre sufletele
acelea eroice si sufletul capitanului Nemo? Puteam ghici, din colectia de portrete, taina vietii lui? Era oare si el aparatorul popoarelor subjugate, eliberatorul sclavilor? Luase parte la ultimele ciocniri politice sau sociale ale secolului nostru?
Deodata, ornicul batu ora opt. Prima bataie ma smulse din visuri. Tresarii ca si
cum un ochi nevazut mi-ar fi citit gindurile cele mai ascunse si fugii afara din camera. In salon, privirea mi se opri pe busola. Ne indreptam mereu spre nord. Indicatorul arata o viteza potrivita, iar manometrul o adincime de aproape saizeci de picioare. Imprejurarile erau deci prielnice planurilor canadianului.
M-am reintors in camera mea, ca sa imbrac hainele groase: cizme de mare, caciula
de lutru si cazaca de byssus captusita cu piele de foca. Eram gata. Asteptam. Doar
vijiitul elicei mai tulbura linistea. Ascultam atent daca nu cumva se aude vreo larma de voci care sa ma instiinteze ca Ned Land a fost prins pe cind se pregatea de fuga. Ma napadise o ingrijorare de moarte.
La ora noua fara citeva minute mi-am lipit urechea de usa camerei capitanului. Nici un zgomot. Am iesit din camera mea si m-am intors in salonul pustiu, cufundat in intuneric.
Am deschis usa care dadea in biblioteca. Aceeasi intunecime, aceeasi singuratate.
M-am asezat linga usa dinspre scara centrala, hotarit sa astept acolo semnalul lui Ned Land. In clipa aceea, vijiitul elicei incepu sa slabeasca, apoi se opri cu totul. De ce isi schimbase oare Nautilus mersul? Oprirea va inlesni sau va zadarnici planurile lui Ned Land? N-a fi putut spune. Tacerea era atit de adinca, incit imi auzeam bataile inimii.
Deodata simtii o zguduitura usoara. Am inteles ca Nautilus s-a oprit pe fundul oceanului si asta imi mari ingrijorarea. Semnalul canadianului intirzia. Ma simteam indemnat sa-l caut pe Ned Land si sa-l conving sa-si amine incercarea, imi dadeam seama ca nu mai navigam in conditiile obisnuite... In clipa aceea usa salonului se deschise si aparu capitanul Nemo.

 

- Ah, domnule profesor, mi se adresa el prieteneste, va cautam. Cunoasteti istoria
Spaniei?
Chiar daca cineva ar fi cunoscut pe de rost istoria patriei sale, fiind atit de buimacit si de tulburat cum eram eu in clipa aceea, sint sigur ca nu si-ar fi amintit o iota macar.
- Ei, domnule profesor, repeta capitanul Nemo, ati auzit ce v-am intrebat?
Cunoasteti istoria Spaniei?
- Foarte putin, biiguii eu.
- Asa sint savantii, spuse capitanul, nu stiu si pace! Atunci luati loc, adauga el. Sa va povestesc un episod curios din istoria acestei tari.Capitanul se intinse pe divan si eu, vrind, nevrind, ma asezai linga el, in semiintuneric.
- Domnule profesor, imi spuse el, va rog sa ma ascultati cu atentie. Povestirea are sa va intereseze dintr-un anumit punct de vedere, pentru ca raspunde unei probleme pe care sint sigur ca n-ati putut-o rezolva.
- Va ascult, domnule capitan, zisei eu, nestiind unde vrea sa ajunga si intrebindu-ma daca ceea ce voia sa-mi povesteasca avea vreo legatura cu planurile noastre de fuga.
- Domnule profesor, incepu capitanul Nemo, cu voia dumneavoastra o sa ne
reintoarcem la anul 1702. stiti prea bine ca in epoca aceea regele Ludovic al XIV-lea, crezind ca-i destul sa faca un gest de despot ca sa vire Pirineii in pamint, i-a silit pe spanioli sa-l recunoasca drept rege pe ducele de Anjou, nepotul sau. Ducele, care a domnit sub numele de Filip al V-lea, a avut dusmani puternici in afara. Intr-adevar, cu un an inainte, casele regale ale Olandei, Austriei si Angliei incheiasera un tratat de alianta la Haga, cu scopul de a-i rapi lui Filip al V-lea coroana Spaniei, ca sa o puna pe capul unui arhiduce numit, dinainte, Carol al III-lea.
Filip trebuia deci sa tina piept coalitiei. Dar n-avea aproape deloc soldati si nici marinari. Bani ar fi avut, daca navele spaniole, incarcate cu aur si argint din America, ar fi putut razbate pina la porturi. Deci, spre sfirsitul lui 1702, se astepta un convoi bogat.
Dar fiindca marina puterilor coalizate strabatea Atlanticul in lung si in lat, paza convoiului trebuia facuta de Franta, care trimisese in acest scop o flota de douazeci si trei de vase, comandata de amiralul Chateau-Renaud.
Convoiul era asteptat sa soseasca la Cadix, cind amiralul, aflind ca flota engleza sta la pinda prin meleagurile acelea, se hotari sa debarce intr-un port francez.
Comandantii spanioli ai convoiului se ridicara impotriva acestei hotariri. Ei tineau mortis sa debarce intr-un port spaniol si, fiindca nu se putea la Cadix, cerura sa fie dusi in Golful Vigo, situat pe coasta nord-vestica a Spaniei, care nu era blocata. Amiralul Chateau-Renaud se supuse, intr-o clipa de slabiciune, cererii lor, si corabiile intrara in Golful Vigo. Din nenorocire, golful formeaza o rada deschisa, care nu poate fi aparata in nici un fel. Corabiile trebuiau deci sa fie descarcate inainte de sosirea flotei inamice si ar fi fost timp de ajuns pentru aceasta, daca nu s-ar fi ivit pe negindite o cearta nenorocita iscata din rivalitate. Urmariti inlantuirea faptelor? ma intreba capitanul Nemo.
- Da, ii raspunsei nestiind inca unde voia sa ajunga cu lectia lui de istorie.
- Atunci sa va povestesc mai departe. lata ce s- a intimplat: negus torii din Cadix aveau privilegiul ca sa primeasca numai ei marfurile aduse din Indiile occidentale. Deci, a debarca aurul corabiilor in Golful Vigo, insemna sa le incalci privilegiul. Asa ca se plinsera la Madrid si obtinura de la nechibzuitul Filip al V-lea hotarirea ca intreg convoiul, cu marfuri cu tot, sa ramina sechestrat in rada de la Vigo, pina cind flotele dusmane se vor departa.
In timp ce se lua hotarirea asta, la 22 octombrie 1702, vasele engleze sosira in Golful Vigo. Amiralul Chateau-Renaud se lupta vitejeste, cu toate ca avea mai putine forte. Dar cind vazu ca bogatiile convoiului sint pe cale sa cada in mina dusmanului, el dadu foe si gauri corabiile, care se scufundara impreuna cu comorile lor uriase.
Capitanul Nemo se opri. Marturisesc ca inca nu vedeam in ce masura putea sa ma
priveasca povestirea asta.
- Si apoi? il intrebai.
- Ei bine, domnule Aronnax, ne aflam in Golful Vigo si daca vreti, puteti sa-i
patrundeti tainele.
Capitanul se ridica si ma indemna sa-1 urmez. Avusesem vreme sa-mi vin in fire.
Salonul era intunecat, dar prin ferestrele stravezii sclipeau valurile. Am privit afara. In jurul lui Nautilus, pe o intindere de o jumatate de mila, razele electrice luminau apa.
Fundul nisipos era neted si curat. Oamenii echipajului, in costume de scafandri, se straduiau sa deserte mai multe butoaie putrezite si lazi sparte care zaceau in mijlocul unor resturi de nave innegrite de vreme. Din butoaiele si lazile acelea se rostogoleau bucati de aur si argint, cascade de pietre pretioase si juvaeruri, acoperind nisipul.
Oamenii incarcati cu pretioasa lor prada urcau pe bordul lui Nautilus si se reintorceau apoi ca sa reinceapa nesfirsitul pescuit de aur si argint. Intelesei. Aici avusese loc batalia din 22 octombrie 1702. Chiar in locul acesta se scufundasera corabiile cu incarcatura lor asteptata de guvernul spaniol. Aici venea capitanul Nemo sa incaseze, dupa trebuinta, milioanele cu care isi incarca vasul. Pentru el, si numai pentru el, trimisese America metalele ei pretioase. El era singurul mostenitor direct al comorilor smulse de la incasii invinsi de Fernando Cortez.
- V-ati inchipuit, domnule profesor, ca marea ar putea ascunde atitea bogatii ? ma intreba el zimbind.
- Stiam ca argintul care se afla in mari este socotit la doua milioane de tone.
- Fara indoiala; dar ca sa extragi argintul acesta, cheltuielile ar intrece cistigul. Aici nu fac decit sa culeg ceea ce oamenii au pierdut; si nu numai in Golful Vigo, ci si in mii de alte locuri unde s-au petrecut naufragii si care sint notate pe harta mea submarina. Acum intelegeti de ce sint miliardar?
- Inteleg, domnule capitan. Dati-mi voie cu toate astea sa va spun ca, exploatind Golful Vigo, n- ati facut altceva decit sa o luati inainte unei alte societati.
- Nu va inteleg...
- Exista o societate care a obtinut de la guvernul spaniol privilegiul de a cauta
corabiile inecate. Actionarii sint momiti de cistigurile nemaipomenite care ii asteapta, fiindca valoarea comorilor nautragiate este pretuita la cinci sute de milioane.
- Cinci sute de milioane! Nemo surise. Au fost, dar nu mai sint.
- Intr-adevar! ii raspunsei. Ar fi bine sa se milostiveasca cineva cu actionarii si sa-i instiinteze. Dar te pomenesti ca au sa se si supere pe cel care ii va instiinta, fiindca, de obicei, jucatorilor le pare mai rau cind isi pierd sperantele nesabuite, decit atunci cind isi pierd banii. La urma urmei, ii pling mai putin pe actionari decit pe miile de nenorociti carora bogatiile astea le-ar folosi cu adevarat. Asa, ele ramin pierdute pentru totdeauna.
Inainte inca de a termina, am simtit ca vorbele mele il ranisera pe capitanul Nemo.
- Pierdute! spuse el, cu inflacarare. Credeti ca bogatiile astea sint pierdute, daca le culeg eu? Credeti ca pentru mine le adun? Cine va spune ca nu le folosesc cum trebuie? Va inchipuiti ca nu stiu ca sint pe lurae fiinte care sufera, popoare asuprite, nenorociti de ajutat, victime de razbunat? Nu pricepeti?...
Capitanul Nemo se opri deodata. Poate ii parea rau ca-mi spusese prea multe. Dar
eu ghicisem. Orice motive l-ar fi impins sa-si caute libertatea in fundul marilor, el ramasese inainte de toate om! Intelegeam acum cui trimisese milioanele, cind Nautilus trecuse prin apele Cretei rasculate!



20.000 de leghe sub mari - Capitolul 1
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 2
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 3
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 4
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 5
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 6
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 7
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 8
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 9
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 10
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 11
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 12
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 13
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 14
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 15
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 16
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 17
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 18
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 19
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 20
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 21
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 22
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 23
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 24
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 25
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 26
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 27
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 28
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 29
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 30
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 31
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 32
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 33
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 34
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 35
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 36
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 37
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 38
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 39
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 40
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 41
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 42
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 43
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 44
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 45
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 46
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 47


Aceasta pagina a fost accesata de 1949 ori.