20.000 de leghe sub mari - Capitolul 24

de Jules Verne

Capitolul 24

IMPARATIA MARGEANULUI

 

 

M-am trezit a doua zi cu capul neobisnuit de limpede. Spre marea mea uimire, mi-
am dat seama ca nu mai sint in celula, ci in camera, Fara indoiala ca si tovarasii mei fusesera dusi, ca si mine, pe cind dormeau, in cabina lor. Ceea ce se petrecuse in timpul noptii avea sa ramina pentru ei ca si pentru mine o taina, pe care numai intimplarea ar fi putut sa ne-o dezvaluie in viitor.
M-am gindit atunci sa ies din camera. Eram oare din nou liber, sau mai eram
prizonier? Da, liber cu desavirsire. Am deschis usa, am pornit pe culoare si am urcat scara centrala. Panourile, care in ajun fusesera inchise, erau acum deschise. M-am suit pe punte.
Ned Land si Conseil ma asteptau acolo. I-am intrebat despre cele petrecute, dar nu
stiau nimic. Dormisera un somn greu si nu-si mai aminteau nimic, in afara de faptul ca, spre mirarea lor, se trezisera in cabina. Cit despre Nautilus, mi s-a parut linistit si tainic ca totdeauna. Plutea la suprafata valurilor cu o iuteala potrivita. Pe bord, totul parea neschimbat.

 

Ned Land cerceta marea cu privirea lui patrunzatoare. Era pustie. Canadianul nu
descoperi nimic nou in zare - nici corabii, nici pamint. O briza suieratoare batea
dinspre asfintit, si valurile prelungi, destramate de vint, clatinau cu putere vasul.
Dupa ce isi primeni aerul, Nautilus ramase la o adincime de aproape 15 metri, in
asa fel incit sa poata reveni cu usurinta la suprafata apei; manevra aceasta, desi
neobisnuita, a fost facuta de mai multe ori in timpul acelei zile de 19 ianuarie. De cite ori vasul iesea la suprafata, secundul se urea pe punte si obisnuita fraza rasuna pe intreg vaporul.
Capitanul Nemo nu se arata deloc. Dintre oamenii de pe vas l-am zarit numai pe
nepasatorul steward, care-mi aduse masa cu aceeasi punctualitate si, ca de obicei, fara sa scoata o vorba.
Pe la ora doua ma aflam in salon, orinduindu-mi notele in carnet, cind se deschise
usa si aparu fara veste capitanul. II salutai. El abia imi raspunse, fara sa-mi spuna vreun alt cu vint. Am inceput sa lucrez din nou, sperind ca poate imi va da vreo lamurire despre intimplarile din noaptea trecuta. Nici gind! L-am privit. Parea ostenit; somnul nu-i limpezise inca ochii inrositi; chipul sau vadea o tristete adinca, o mihnire adevarata.
Umbla de ici-colo, se aseza, se ridica, lua vreo carte la intimplare si o lasa numaidecit, cerceta aparatele fara sa-si faca insemnarile obisnuite si parea ca nu poate sta o clipa locului. In sfirsit, intorcindu-se spre mine, imi spuse:
- Sinteti medic, domnule Aronnax?
Ma asteptam atit de putin la intrebarea asta, incit il privii citeva clipe fara sa
raspund.
- Sinteti medic? ma intreba el din nou. Multi dintre colegii dumneavoastra au
studiat si medicina: Gratiolet, Moquin-Tandon si altii.
- Intr-adevar, ii raspunsei eu, sint doctor si intern de spital. Inainte de a intra la Muzeu, am practicat citiva ani medicina.
- Bine, domnule.
Raspunsul meu se vedea ca il multumise pe capitanul Nemo. Dar nestiind unde
vrea sa ajunga, am asteptat sa-mi puna si alte intrebari, hotarit sa raspund dupa
imprejurari.
- Domnule Aronnax, imi spuse el, ati primi sa ingrijiti pe unul din oamenii mei?
- Aveti un bolnav?
- Da.
- Sint gata sa va urmez.
- Veniti.
Marturisesc ca inima imi batea cu putere. Vedeam, nu stiu de ce, o legatura intre imbolnavirea unui om din echipaj si intimplarile din ajun. Taina care le invaluia imi dadea de gindit tot atit de mult cit si bolnavul.
Capitanul Nemo ma conduse in partea de dinapoi a vasului, intr-o cabina asezata linga postul de paza al matelotilor. Acolo, pe un pat, era culcat un om de vreo patruzeci de ani, cu trasaturi energice, un adevarat tip de anglo-saxon.
M-am aplecat asupra-i; nu era numai bolnav, ci si ranit. Capul infasurat in cirpe insingerate i se odihnea pe o perna. I-am desfacut cirpele, si ranitul, privindu-ma cu ochii sai mari si fixi, nu scoase nici un geamat.
Rana era groaznica. Craniul, zdrobit cu un instrument tare, lasa creierul descoperit, iar substantia cerebrala fusese strivita in adincime. Cheagurile de singe se formasera in masa difluenta, care capatase o culoare rosie-inchisa. Aveam in fata o contuzie si o comotie cerebrala totodata. Respiratia bolnavului se incetinise. Chipul i se schimonosise din pricina tresaririlor spasmodice ale muschilor. Phlegmazia cerebrala era deplina si adusese cu ea paralizia simturilor si a miscarii.

 

Cercetai pulsul ranitului. Abia mai batea. Extremitatile corpului incepusera sa i se raceasca. Vedeam ca i se apropie sfirsitul. Dupa ce il pansai pe bietul om, ma intorsei spre capitanul Nemo:
- Cum a fost ranit? il intrebai.
- Ce importanta are! cauta el sa ocoleasca raspunsul. O ciocnire a vasului a
zdrobit una dintre pirghiile masinii, care s-a prabusit peste acest om. Dar ce credeti despre starea lui? Imi venea greu sa arat ce credeam.
- Puteti vorbi, ma indemna capitanul. Bietul om nu cunoaste limba franceza. II
privii din nou pe ranit, apoi spusei:
- Mai are doua ore de trait.
- Si nu-l mai poate salva nimic?
- Nimic.
Mina capitanului Nemo se inclesta si citeva lacrimi alunecara din ochii sai, pe care nu-i credeam facuti sa plinga.
Ma mai uitai un timp la bietul muribund; viata i se scurgea incetul cu incetul.
Parea si mai palid sub stralucirea luminii electrice, care ii scalda patul de moarte. Ii privii chipul inteligent, brazdat de zbircituri timpurii, sapate de nenorocire sau poate de mizerie, cu multa vreme inainte. Cautam sa-i prind taina vietii din ultimele cuvinte pe care incerca sa le rosteasca.
- Puteti sa plecati, domnule Aronnax, imi spuse capitanul Nemo.
Lasindu-l pe capitan la capatiiul muribundului, ra-am dus in camera mea, tulburat
de ceea ce vazusem. Pina seara tirziu m-au chinuit tot felul de presimtiri rele. Noaptea am dormit prost si printre visele des intrerupte mi s-a parut ca aud suspine indepartate si cintece de moarte. Era oare o rugaciune pentru morti, murmurata in limba aceea pe care n-o puteam intelege? A doua zi dimineata m-am urcat pe punte. Capitanul Nemo era acolo. De cum ma zari, se indrepta spre mine:
- Domnule profesor, imi spuse el, ati vrea sa faceti astazi o calatorie pe fundul
marii?
- Impreuna cu tovarasii mei? intrebai eu.
- Daca le face placere!
- Sintem la ordinele dumneavoastra, capitane.
- Binevoiti atunci sa imbracati costumele de scafandru. Despre muribund sau
despre mort nu-mi pomeni nimic. M-am dus la tovarasii mei ca sa le aduc la cunostinta propunerea capitanului Nemo. Conseil o primi cu bucurie, iar canadianul se arata de data aceasta gata sa ne urmeze.
Era ora opt dimineata. La opt si jumatate eram imbracati pentru noua plimbare si
inarmati cu aparate de luminat si de respirat. Usa dubla se deschise inaintea noastra si, intovarasiti de capitanul Nemo pe care il urmau vreo doisprezece oameni din echipaj, am coborit la o adincime de zece metri, pe fundul tare, unde se oprise Nautilus.
De acolo, un povirnis nu prea mare ducea spre un loc plin de suisuri si de
coborisuri, adinc cam de vreo cincisprezece brate. Fundul acesta nu semana deloc cu cel strabatut in prima calatorie, sub apele Oceanului Pacific. Nu se vedeau aici nici nisipuri marunte, nici cringuri submarine, nici paduri pelagice. Am recunoscut indata tinutul acesta minunat pe care capitanul Nemo ne facea cinstea sa ni-l infatiseze. Era imparatia margeanului.
In increngatura zoofitelor si in clasa alcionarilor se numara ordinul gorgoniilor, care cuprinde trei grupe: gorgoniile, isidiile si coralii. Din ultima grupa face parte margeanul, substanta curioasa care, rind pe rind, a fost clasata in regnul mineral, vegetal si animal.
Socotit drept leac in vremurile vechi, drept giuvaer in zilele noastre, el a fost abia in 1694 clasat definitiv in regnul animal de catre marsiliezul Peysonnel.
Margeanul este o ingramadire de animale mici, reunite pe un schelet farimicios si
pietros. Polipii acestia au o substanta comuna, care le-a dat nastere prin inmugurire; fiecare isi are viata lui proprie, luind totodata parte la viata intregii colonii. Prin urmare, este un fel de socialism natural. Cunosteam ultimele lucrari cu privire la zoofitele acestea ciudate, care se mineralizeaza arborizindu-se in acelasi timp, dupa cum foarte just au observat naturalistii. De aceea nimic nu putea sa fie mai atragator pentru mine decit cercetarea uneia din aceste paduri pietrificate, pe care natura le-a plantat in fundul marilor.
Am pus in functiune aparatele Ruhmkorff si am pornit de-a lungul unui banc de
margean in plina formatie, care cu timpul va inchide partea aceasta a Oceanului Indian.
Drumul era marginit de tufisuri greu de trecut, alcatuite din incilciturile arbustilor ce adaposteau sub crengile lor floricele instelate, cu raze albe. Numai ca, spre deosebire de plantele de pe pamint, aceste tufisuri fixate de stinci cresteau toate de sus in jos.
Lumina jucindu-se prin ramurile lor viu colorate, stirnea mii de scinteieri
minunate. Mi se parea ca vad tuburile acelea membranoase si cilindrice tremurind sub unduirea apelor. Ma simteam ispitit sa culeg corolele lor fragede impodobite cu tentacule plapinde, unele abia imbobocite, altele inflorite, pe care pestii sprinteni cu aripioare iuti le atingeau in treacat ca pasarile in zbor. Dar de cum incercam sa-mi apropii mina de florile acestea vii, simtitoare si insufletite, se alarma intreaga colonic Corolele albe se ascundeau in tecile lor rosii, florile se topeau sub ochii mei si tufisul se preschimba intr-un bloc de bulgari pietrosi. Intimplarea ma adusese in fata unora din cele mai rare specii
de zoofite. Margeanul din partile acelea era tot atit de pretios ca si cel ce se pescuieste in Mediterana, pe coastele Frantei, ale Italiei si ale Barbariei. Pentru culorile sale vii, el merita pe drept numele poetic de "floarea singelui" sau "spuma singelui", cum li se spune in comert celor mai frumoase exemplare. Margeanul, care se vinde pina la cinci sute de franci kilogramul, era atit de numeros sub straturile de apa unde ne aflam, incit ar fi putut imbogati o intreaga lume de cautatori de corali. Materia aceasta pretioasa, amestecata cu alte soiuri de polipi, alcatuia mormane dese si incilcite, numite "macciota", printre care am vazut si citeva bucati minunate de margean roz.
Curind tufisurile se indesira si mai mult, iar ramurile devenira tot mai mari.
Inaintea noastra se inaltau acum adevarate cringuri pietrificate, printre care se
deschideau bolti largi cu forme curioase.

 

Capitanul Nemo porni printr-o galerie intunecata, care cobora lin pina la o adincime de o suta de metri. Lumina farurilor noastre facea sa straluceasca uneori, ca intr-o vraja, peretii porosi ai boltilor naturale si florile de margean spinzurate ca niste candelabre cu luciri de foe in virf. In sfirsit, dupa doua ore de mers, am atins o adincime de aproape trei sute de metri, adica limita de unde incepe sa se formeze margeanul.
Acolo nu mai erau tufe singuratice si nici cringuri joase, ci padure intinsa, marea vegetatie minerala, uriasii arbori pietrificati uniti intre ei prin ghirlande gratioase de plumarii, liane ale marii, impodobite in culori si sclipiri.
Ce priveliste de nedescris! Vai, de ce nu ne puteam impartasi ceea ce simteam! De
ce eram inchisi sub casca aceea de metal si sticla! Pentru ce nu ne puteam vorbi unul altuia! De ce nu puteam macar sa traim asemeni pestilor acestora care misuna, sau mai curind asemeni amfibiilor care timp de ore intregi pot sa parcurga dupa bunul lor plac si pamintul, si apele!
Capitanul se oprise. Ne-am oprit si noi si, intorcindu-ma. am vazut ca oamenii din
echipaj stateau in semicerc in jurul sefului lor. Privind cu mai multa atentie, am
observat ca patru dintre ei purtau pe umeri un obiect de forma alungita.
Ne aflam in mijlocul unei poieni largi, imprejmuita de crengile inalte ale padurii
submarine. Farurile noastre aruncau o lumina blinda, care alungea peste masura
umbrele. In marginea poienii se lasase din nou intunericul adinc prin care nu licareau decit pilpiirile slabe ce le arunca margeanul.
Ned Land si Conseil erau linga mine. Priveam si dintr-o data mi-a trecut prin minte ca am sa fiu martorul unui fapt neobisnuit. In fata noastra, pe fundul marii, se ridicau ici-colo movile acoperite de depuneri calcaroase. Asezarea lor arata ca sint facute de miini omenesti.
Deasupra unui piedestal de stinci puse una peste alta, in mijlocul poienii, se inalta o cruce de margean, care isi intindea lungile ei brate ce pareau facute din singe pietrificat.
La un semn al capitanului Nemo, unul din oamenii sai inainta si incepu sa sape o
groapa la citiva pasi de cruce, cu un tirnacop pe care-1 scoase de la briu.
Am inteles totul! Poiana era un cimitir; groapa, un mormint; obiectul prelung pe
care il purtau oamenii era corpul celui ce murise in noaptea trecuta! Capitanul Nemo impreuna cu ai sai venisera sa-si inmorminteze tovarasul in lacasul acesta comun, in adincurile de nepatruns ale oceanului.
Niciodata nu m-am simtit atit de miscat! Niciodata nu mi-au navalit in minte idei
mai tulburatoare! Nu voiam sa vad ceea ce vedeamlln vremea asta, groapa se adincea
incet. Pestii fugeau, ici-colo din ascunzisurile lor. Auzeam cum izbeste in calcar
tirnacopul care sclipea din cind in cind, lovindu-se de vreo piatra de granit pierduta in fundul apelor. Groapa se lungea, se largea sj curind fu destul de adinca spre a primi corpul.
Atunci, cei ce purtau cadavrul se apropiara. Trupul, invelit intr-o tesatura de byssus alb, fu coborit in groapa umeda. Capitanul Nemo, cu bratele incrucisate pe piept, si toti ceilalti ingenuncheara pentru rugaciune. Eu si tovarasii mei ne-am inclinat capetele.
Groapa fu acoperita cu bulgarii smulsi de pe fund, care formara o usoara ridicatura.
Cind totul fu sfirsit, capitanul Nemo si oamenii sai se ridicara, apoi, apropiindu-se inca o data de mormint, isi plecara genunchii si intinsera mina luindu-si eel de pe urma ramas bun. Apoi cortegiul funebru porni spre Nautilus, trecind din nou pe sub boltile padurii, prin mijlocul cringului, de-a lungul tufisurilor de margean si urcind intruna. In cele din urma, se ivira luminile vasului. Dira lor luminoasa ne conduse pina la Nautilus. La ora unu eram pe bord.
Dupa ce mi-am scos costumul de scafandru, ma urcai pe punte, si, in prada acelorasi idei chinuitoare, ma asezai linga far.
Capitanul Nemo se apropie de mine. Ridicindu-ma, i-am spus:
- Deci, dupa cum prevazusem, omul acela a murit asta-noapte?
- Da, domnule Aronnax.
- Si se odihneste acum linga tovarasii sai, in cimitirul de margean ?
- Da, uitat de toti, insa neuitat de noi! Polipii au grija sa ne pecetluiasca pentru vesnicie mortii in gropile pe care le sapam!
Si ascunzindu-si cu un gest brusc fata in miinile sale inclestate, capitanul incerca in zadar sa-si inabuse un suspin. Apoi adauga:
- Acolo e pasnicul nostru cimitir, la citeva sute de picioare adincime!
- Mortii dumneavoastra dorm cel putin netulburati, capitane, rechinii nu-i pot
atinge!
- Da, domnule, raspunse cu gravitate capitanul Nemo, nu-i pot atinge nici rechinii
si nici oamenii!



20.000 de leghe sub mari - Capitolul 1
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 2
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 3
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 4
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 5
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 6
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 7
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 8
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 9
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 10
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 11
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 12
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 13
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 14
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 15
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 16
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 17
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 18
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 19
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 20
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 21
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 22
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 23
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 24
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 25
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 26
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 27
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 28
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 29
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 30
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 31
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 32
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 33
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 34
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 35
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 36
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 37
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 38
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 39
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 40
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 41
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 42
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 43
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 44
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 45
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 46
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 47


Aceasta pagina a fost accesata de 2317 ori.