20.000 de leghe sub mari - Capitolul 5

de Jules Verne

Capitolul 5


RATACIND LA INTAMPLARE

 

 

Citva timp, Abraham Lincoln calatori linistit, pina intr-o zi cind o imprejurare neasteptata scoase la iveala dibacia neintrecuta a lui Ned Land si ne dovedi cita
incredere trebuia sa avem in el. In apropierea insulelor Maluine, la 30 iunie, fregata intilni citeva baleniere americane, care, dupa cum am aflat, nu aveau nici o stire despre narval. Capitanul vasului Monroe, stiind ca Ned Land se afla pe bordul lui Abraham Lincoln, il ruga sa-i ajute la prinderea unei balene ce se gasea prin apropiere. Comandantul Farragut, dornic sa-l vada pe Ned la lucru, ii dadu voie sa treaca pe Monroe. Norocul il ajuta atit de bine pe canadianul nostra, incit, printr-o dubla lovitura, in loc de o balena, el lovi doua; pe una o atinse drept in inima, iar pe cealalta o prinse dupa citeva minute de urmarire!
Hotarit lucru, daca monstral nostra va avea vreodata de-a face cu cangea lui Ned Land, n-am sa pun ramasag ca victoria va fi de partea cetaceului.
Fregata dadu ocol cu o viteza uimitoare coastei de sud-est a Americii. La 3 iulie ne gaseam la intrarea Strimtorii Magellan, aproape de Capul Fecioarelor. Dar comandantul Farragut nu voia sa ia acest drum intortocheat si manevra astfel incit ocoli Capul Horn. Intregul echipaj se declara de acord cu hotarirea lui. S-ar fi putut oare sa intilnim cetaceul intr-un loc atit de ingust? Multi dintre mateloti erau de parere ca monstral n-ar fi putut trece pe acolo, pentru ca "era prea mare pentru strimtoarea asta!"
La 6 iulie, pe la ora trei dupa-amiaza, Abraham Lincoln, gasindu-se la cincisprezece mile mai spre sud, dadu ocol singuraticei insule, acelei stinci pierdute la marginea continentului american, careia niste marinari olandezi i-au dat numele orasului lor natal, Capul Horn. Porniram spre nord-vest si a doua zi elicea fregatei batea in sfirsit apele Pacificului.
"Fiti cu ochii in patru! Fiti cu ochii in patru!" spuneau intruna marinarii de pe
Abraham Lincoln.
Si toti ii deschideau peste masura de mari. In fata nadejdii de a cistiga doua mii de dolari, ochii si lunetele nu mai aveau o clipa de ragaz. Zi si noapte se cerceta suprafata oceanului, iar nictalopii, care puteau sa vada si in intuneric, aveau o data mai mult, fata de ceilalti, putinta de a cistiga premiul.

 

Cu toate ca pe mine nu ma atrageau banii, cercetam totusi cu cea mai mare atentie
intinderea oceanului. Eram in stare sa nu parasesc nici o clipa puntea vasului; mincam repede, dormeam putin si nu-mi pasa nici de soare, nici de ploaie. Stateam aplecat peste parapet cind in partea din fata a vasului, cind in partea de dinapoi, cercetind cu lacomie dira pufoasa care albea marea spre orizont. Si de cite ori n-am simtit aceeasi stringere de inima laolalta cu ofiterii si cu echipajul, cind vreo balena plina de toane isi arata spinarea neagra deasupra valurilor! Atunci, puntea fregatei se umplea intr-o clipa cu mateloti si cu ofiteri care, cu rasuflarea intretaiata, cu ochii tulburi, urmareau fiecare
miscare a cetaceului. Priveam si eu pina-mi obosea vederea, in timp ce Conseil, tot atit de netulburat ca de obicei, imi spunea linistit:
- Daca domnul ar avea bunavointa sa nu-si holbeze ochii atit de tare, ar vedea mai
bine!
Emotii zadarnice! Abraham Lincoln isi schimba directia, urmarea animalul
semnalat, o simpla balena sau vreun casalot obisnuit, care disparea curind in mijlocul unui cor de blesteme.
Calatoria se desfasura in cele mai bune conditii. Timpul se mentinea frumos. Cu
toate ca eram in eel mai rau anotimp din Emisfera Australa, unde luna iulie corespunde lunii ianuarie din Europa, marea raminea linistita si putea fi cercetata cu usurinta, pina la mari departari.
Ned Land arata inca cea mai dirza neincredere; se prefacea chiar ca nu se uita in
larg decit atunci cind era de serviciu sau cind se zarea vreo balena. Si de cit ajutor ne-ar fi putut fi privirea lui atit de patrunzatoare! Dar canadianul acela incapatinat citea sau dormea in cabina lui timp de opt ore din douasprezece. De o suta de ori l-am dojenit pentru nepasarea pe care o arata.
- Ei si! raspundea el. Nu-i nimic, domnule Aronnax; chiar daca ar fi vreun animal,
cum am putea noi sa-l descoperim? Nu mergem oare la intimplare? Animalul acesta
invizibil a fost vazut, dupa spusele unora, in apele de nord ale Pacificului. Sa zicem ca-i asa; dar au trecut de atunci doua luni si, daca tinem seama de obiceiurile cetaceului dumneavoastra, trebuie sa nu uitam ca lui nu-i place sa mucezeasca mult timp prin aceleasi meleaguri! Se misca dintr-un loc intr-altul cu o usurinta nemaipomenita. Si dumneavoastra stiti mai bine decit mine, domnule profesor, ca natura nu face nimic pe dos si ca n-ar fi dat ea unui animal greoi de felul lui putinta de a se misca atit de repede, daca el n-ar avea nevoie de asta. Deci, daca animalul exista, acum e departe!
La asemenea argumente nu aveam ce sa mai raspund, intr-adevar, mergeam la
intimplare. Dar cum am fi putut face altfel ? Asa ca sortii nostri de izbinda erau foarte putini. Totusi, inca nu se indoia nimeni de succesul expeditiei si nici un marinar de pe bord n-ar fi pus ramasag impotriva existentei narvalului sau impotriva apropiatei lui aparitii. In ziua de 20 iulie am taiat Tropicul Capricornului pe la 105° longitudine, iar la 27 ale aceleiasi luni am trecut Ecuatorul pe la meridianul 110. Fregata se indrepta spre apus si intra in apele centrale ale Pacificului. Comandantul Farragut gindea, pe buna dreptate, ca e mai bine sa intram in apele cele mai adinci Si sa ne indepartam de continente sau de insule, de care monstrul parea ca se fereste intotdeauna - "fara indoiala pentru ca nu era destula apa pentru dinsul!" dupa cum spunea seful echipajului. Trecuram deci pe linga insulele Pomotu, Marchize si Sandwich, taiaram Tropicul Cancerului la longitudinea 132° si ne indreptaram catre marile Chinei.

 

Eram in sfirsit in locurile unde monstrul isi savirSise ultimele ispravi! Si pot spune ca pe bord nu se mai ducea o viata normala. Inimile bateau sa sparga piepturile, pregatindu-se parca pentru viitoare boli fara leac. Intregul echipaj se gasea intr-o stare de nervi pe care cu greu as putea s-o descriu. Nimeni nu mai minca, nimeni nu mai dormea. De douazeci de ori pe zi, o alarma falsa sau o inchipuire a vreunui matelot care scruta valurile ne producea emotii atit de puternice, incit, repetindu-se intruna, ele ne tineau intr-o incordare prea mare ca sa nu aiba urmari.
Si intr-adevar, urmarile se vazura curind. Vreme de trei luni in care fiecare zi ni se paru un secol, in care timp Abraham Lincoln strabatu toate apele de nord ale Pacificului, alergind dupa toate balenele semnalate, schimbindu-si fara veste directia, oprindu-se pe neasteptate, marindu-si sau micsorindu-si viteza, cu primejdia de a strica masinile vasului, nici un petic de apa, incepind de la malurile Japoniei pina la coastele Americii, nu ramase necercetat. Si nu zariram nimic, nimic altceva decit imensitatea valurilor pustii! Nimic asemanator unui narval gigantic, nici unei insule submarine, nici unei epave naufragiate, nici unei insule miscatoare, nimic care sa para supranatural!
Consecintele nu intirziara sa se arate. Mai intii descurajarea puse stapinire pe
gindurile oamenilor, apoi ea facu loc neincrederii. Un simtamint nou, amestec de rusine si minie se ivi pe bord. Oamenii se simteau rusinati ca s-au lasat "dusi" de o inchipuire, dar mai cu seama erau furiosi! Dovezile adunate una cite una, timp de un an, se prabusira dintr-o data si fiecare nu se mai gindi decit sa recistige, odihnindu-se si dormind, timpul pe care il sacrificase prosteste.
Si cu nestatornicia fireasca sufletului omenesc, oamenii cazura dintr-o extrema in
cealalta. Cei ce fusesera partizani inflacarati ai expeditiei devenira acum aprigii ei birfitori. Impotrivirea porni din pinteceie corabiei, ajunse pina la careul ofiterilor si, desigur ca, fara incapatinarea neobisnuita a comandantului Farragut, fregata s-ar fi indreptat definitiv catre sud.
Totusi, cercetarea aceasta nefolositoare nu mai putea fi mult timp prelungita. Fregatei nu i se putea aduce nici o vina; facuse tot ce fusese cu putinta ca sa izbuteasca. Nicicind echipajul vreunui vas al marinei americane nu dovedise mai multa rabdare si mai multa tragere de inima. NereuSita expeditiei nu putea fi pusa pe seama oamenilor. Nu ne mai raminea altceva de facut decit sa ne intoarcem.
Lucrul acesta a fost adus la cunostinta comandantului, dar el se impotrivi. Matelotii nu-si ascundeau nemultumirea si asta se vedea dupa munca lor care incepuse sa nu mai mearga asa cum trebuie. Nu vreau sa spun prin asta ca s-ar fi ivit vreo revolta pe bord. Dupa o scurta perioada de incapatinare, comandantul Farragut ceru trei zile de ragaz, asa cum altadata ceruse Columb. Daca-n aceste trei zile monstrul nu s-ar fi ivit, cirmaciul trebuia sa invirta de trei ori roata si Abraham Lincoln avea sa porneasca spre marile europene.
Ca prima urmare a acestei fagaduieli, facuta la 2 noiembrie, poate fi socotit faptul ca ea a reinsufletit echipajul. Lasind la o parte nepasarea, oamenii cercetara din nou cu atentie oceanul. Fiecare voia sa-i mai arunce o ultima privire. Lunetele intrara din nou in functiune. Era sfidarea cea de pe urma adusa narvalului urias, care, dupa toate socotelile, nu se putea sa nu raspunda acestei somatii.

 

Mai trecura doua zile. Abraham Lincoln inainta cu viteza redusa. Oamenii foloseau
tot felul de mijloace ca sa trezeasca atentia monstrului sau sa-l scoata din amorteala, in cazul cind el s-ar fi gasit prin aceste meleaguri. Pentru asta au fost atirnate in partea de dinapoi a vasului niste bucati mari de slanina, care, trebuie sa spun, au facut nespusa placere rechinilor. Abraham Lincoln se opri de citeva ori si barcile strabatura apele in toate directiile imprejurul sau, astfel incit nici un colt de mare n-a ramas necercetat. Dar veni si seara de 4 noiembrie, fara ca taina abisurilor marine sa fie descoperita.
A doua zi, 5 noiembrie, la amiaza, urma sa ia sfirsit termenul fixat. Dupa aceea,
comandantul Farragut, potrivit fagaduielii sale, trebuia sa indrepte fregata spre sud-est si sa paraseasca cu totul regiunile nordice ale Pacificului.
Fregata se afla atunci la 31° 15' latitudine nordica si 136°42' longitudine estica.
Tarmurile Japoniei erau la mai putin de doua sute de mile de noi. Se apropia noaptea.
Trecuse de ora opt. Nori grosi acoperisera luna, care se gasea in primul ei patrar.
Fregata despica cu usurinta valurile linistite.
In clipa aceea stateam in partea din fata a vasului, sprijinit de parapetul
tribordului. Conseil se afla linga mine, privind si el valurile. Echipajul, cocotat pe catarguri, cerceta zarea care se ingusta si se intuneca incetul cu incetul. Din cind in cind oceanul sclipea sub razele lunii, strecurate printre sparturile norilor. Apoi, orice urma luminoasa se pierdea in intunecime.
Uitindu-ma la Conseil, mi se paru ca si pe el il cuprinsese, cit de cit, starea de spirit a celorlalti. Cel putin asa am crezut! Poate ca pentru prima data era stapinit de oarecare curiozitate.
- Ce zici, Conseil ? il intrebai. Mi se pare ca asta este ultima ocazie de a pune mina pe cei doua mii de dolari.
- Ba, daca domnul imi permite, raspunse Conseil, eu n-am pus niciodata temei pe
premiul acesta si, dupa mine, guvernul Statelor Unite ar fi putut fagadui o suta de mii de dolari, ca tot n-ar fi pierdut nimic.
- Ai dreptate, Conseil. La urma urmei e o prostie treaba asta in care ne-am virit cu atita usurinta. Cit timp pierdut, cite emotii zadarnice! inca de acum sase luni puteam fi in Franta...
- In casuta dumneavoastra, adauga Conseil, in muzeul dumneavoastra! Pina acum
as fi terminat de clasificat si fosilele. Iar babirussa ar fi fost instalata in cusca ei din Jardin des Plantes si ar fi atras pe toti curiosii din capitala.
- Ai dreptate, Conseil, si unde mai pui ca acum toata lumea o sa rida de noi!
- Asa este, raspunse linistit Conseil, lumea o sa cam rida de domnul. Si daca mi-e
ingaduit sa spun...
- Spune, Conseil.
- Ei bine, domnul nu va primi decit ceea ce merita!
- Adevarat!
- Cind are cineva norocul sa fie un savant ca domnul, nu-i este ingaduit...
Conseil n-a mai avut cind sa ispraveasca complimentul, pentru caln mijlocul tacerii generale se auzi o voce. Era vocea lui Ned Land:
- Hei! Obiectul cu pricina in directia vintului, in fata noastra!



20.000 de leghe sub mari - Capitolul 1
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 2
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 3
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 4
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 5
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 6
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 7
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 8
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 9
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 10
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 11
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 12
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 13
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 14
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 15
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 16
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 17
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 18
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 19
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 20
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 21
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 22
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 23
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 24
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 25
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 26
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 27
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 28
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 29
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 30
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 31
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 32
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 33
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 34
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 35
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 36
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 37
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 38
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 39
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 40
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 41
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 42
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 43
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 44
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 45
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 46
20.000 de leghe sub mari - Capitolul 47


Aceasta pagina a fost accesata de 3008 ori.